Sunteți pe pagina 1din 112

Lui Antoine i se p ruse dintotdeauna c are vîrsta clinilor. Cînd avea apte ani, se sim ea obosit ca un om de patruzeci i nou ; la unsprezece, avea deziluziile unui trîn de aptezeci i apte. Acum, la dou zeci i cinci de ani, spe-rînd într-o via ceva mai blinda, Antoine a luat hot rîrea s a tearn peste creierul lui giulgiul prostiei. Constatase de prea multe ori c inteligen a este cuvîntul care desemneaz prostii bine ticluite i frumos pronun ate, c este atît de pervertit , încît de multe ori ti mai avantajat fiind prost, decît intelectual consacrat. Inteligen a te face nefericit, singuratic, s rac, pe cînd deghizarea inteligen ei î i confer o imortalitate de hîrtie de ziar i admira ia celor care cred în ce citesc. Ceainicul începu s scoat un iuit anemic. Antoine turn apa care bolborosea într-o cea albastr împodobit cu o lun înconjurat de doi trandafiri ro ii. Frunzele de ceai se deschiser învolburîndu-se, spîndindu-si culoarea i mirosul, în timp ce aburii se în au i se amestecau cu masa de aer. Antoine se a ez la birou, în fa a singurei ferestre a garsonierei lui ite. i petrecuse noaptea scriind. Într-un caiet mare de colar, dup numeroase taton ri, dup pagini de ciorne, reu ise în fine s dea o form manifestului s u. Înainte de asta, se istovise s pt mîni în ir c utînd o porti de sc pare, ni te subterfugii conving toare. Dar sfîr ise prin a recunoa te groaznicul adev r: cauza nefericirii lui era propria-i minte. În aceast noapte de iulie, Antoine consemnase a adar argumentele care urmau s explice renun area lui la gîndire. Caietul avea s r mîn ca rturie a proiectului s u, în caz c nu va ie i teaf r din aceast experien periculoas . Dar f îndoial c reprezenta în primul rînd un mijloc de a se convinge pe

sine însu i de valabilitatea ac iunii lui, c ci aceste pagini justificative aveau seriozitatea unei demonstra ii ra ionale. Un m leandru b tu cu ciocul în geam. Antoine î i ridic privirea de pe caiet i, parc spre a r spunde, b tu în el cu stiloul. Lu o înghi itur de ceai, se întinse i, trecîndu- i o mîn prin p rul cam gras, se gîndi c-ar trebui s fure ampon de la Champion, magazinul din col . Antoine nu se considera un ho , nu era suficient de neserios pentru a a ceva i de aceea subtiliza doar ce-i trebuia: ampon cît o alun presat discret într-o cutiu de bomboane. La fel proceda pentru past de din i, pun, crem de ras, boabe de struguri, cire e; astfel, luîndu-si dijma, ciupea zilnic de prin marile magazine i supermarketuri. Neavînd destui bani nici ca s i cumpere toate c ile pe care le dorea, i constatînd acui- tatea supraveghetorilor i a por ilor de securitate de la F.N.A.C., fura c ile pagin cu pagin i le reconstituia la ad post, în apartamentul s u, ca un editor clandestin. Fiecare pagin , fiind cî tigat print-un delict, c ta o valoare simbolic mult mai mare decît dac ar fi fost lipit i pierdut printre suratele ei; desprins dintr-o carte, terpelit , pe urm legat la loc cu r bdare, ea devenea sacr . Biblioteca lui Antoine num ra astfel vreo dou zeci de c i reconstituite în pre ioasa lui edi ie particular . Pe cînd se lumina de ziu , epuizat de noaptea alb , se preg tea s dea o încheiere proclama iei lui. Dup o clip de ov ial cu cap tul stiloului între din i, începu s scrie, cu capul aplecat aproape de caiet, trecîndu-si limba peste buze:

„Nimic nu m enerveaz mai mult decît pove tile în

care eroul, la final, va ajunge în situa ia lui de la început, dup ce a cî tigat ceva. Si-a asumat riscuri, a tr it aventuri, dar, la sfîrsit, va c dea tot în picioare. Nu pot s particip la aceast minciun : s m prefac c nu cunosc deja cum se încheie totul. tiu c aceast c torie în prostie se va transforma într-un imn al inteligen ei. Va fi mica mea Odisee personal , iar dup multe încerc ri i aventuri primejdioase voi sfîr i prin a ajunge înapoi în Ithaca. Simt deja mirosul acela de ouzo i de foi de vit umplute. Ar fi o ipocrizie s n-o spun, s nu spun c , înc de la începutul pove tii, se tie c eroul va sc pa, ba chiar va ie i înnobilat de atîtea încerc ri. Un deznod mînt construit în mod artificial pentru a p rea firesc va proclama o lec ie de genul: «E bine s gînde ti, dar trebuie s profi i de via .» Orice am spune, orice am face, exist întotdeauna o moral care paste pe ima ul personalit ii noastre. Este miercuri 19 iulie, soarele se hot te în sfîr it s ias din ascunz toare. A vrea s pot spune, la încheierea acestei aventuri, precum personajul Joker din Full Metal Jacket:

«Sînt într-o lume de rahat, dar sînt viu i nu mi-e team .»"

Antoine puse jos stiloul i închise caietul. B u o gur de ceai; dar lichidul se r cise, î i dezmor i oasele i înc lzi ni te ap pe micul re ou de camping pus direct pe podea. M leandrul cioc ni cu pliscul în geam. Antoine deschise fereastra i puse un pumn de semin e de floa- rea-soarelui pe pervaz.

Pe jum tate, familia lui Antoine se tr gea din Birmania. Bunicii lui din partea tat lui veniser în Fran a prin anii treizeci, pe urmele lui Shan, ilustra lor

str moa , care, cu opt secole în urm , descoperise Europa. Shan era o aventurier botanist ; o pasionau artele, leacurile, încerca s schi eze o cartografie a regiunii. Dup fiecare expedi ie se întorcea la Pagan, ora ul ei natal, î i reg sea familia i le împ rt ea alor ei i înv ilor descoperirile f cute. Anawratha, primul mare suveran birman, a auzit de pasiunea ei pentru cercetare i aventur i i-a oferit mijloacele materiale i financiare pentru a descoperi vasta lume necunoscut . Luni în ir, Shan i echipajele ei au c torit pe uscat, pe mare, si s-au r cit destul cît s g seasc drumul spre Lumea Nou , Europa. Traversînd Mediterana, au debarcat în sudul Fran ei i au ajuns pîn la Paris. Au oferit m rgele de sticl i haine din m tase proast indigenilor din inuturile europene i au încheiat acorduri de nego cu efii acestor triburi palide, înapoindu-se acas , Shan a avut parte, pentru descoperirea ei, de o primire triumfal ; a fost s rb torit i i-a sfîr it zilele în glorie. În mijlocul tulbur rilor si violen elor din secolul XX, bunicii lui Antoine au hot rît s plece pe urmele str moa ei lor, cu speran a de a g si o fericire pe potriv . Se instalaser a adar în Bretania, la începutul anilor treizeci; în 1941 au fost chiar întemeietorii celebrei celule de rezisten i F.T.P. Birmania. Se integraser treptat, înv aser bretona i, ceva mai greu, s le plac stridiile. Inspectoare a litoralului din partea Ministerului Mediului, mama lui Antoine era breton ; tat l lui, birman, î i împ ea timpul între pasiunea de buc tar i activitatea de pescar pe un trauler. La vîrsta de optsprezece ani, Antoine î i p sise p rin ii grijulii i nelini ti i, plecînd în capital , dornic s i croiasc aici un drum propriu, în copil rie, ambi ia lui fusese s

devin Bugs Bunny, iar mai tîrziu, cînd s-a mai copt, voi- se s fie Vasco da Gama. Dar consiliera de orientare colar i-a cerut s aleag ni te studii care figurau în documentele ministerului. Parcursul lui universitar avea forma labirintic a pasiunilor sale, i nu înceta s i descopere altele noi. Antoine nu pricepuse niciodat separarea arbitrar a materiilor: asista la cursurile care-1 interesau, indiferent de disciplin , i le neglija pe cele la care profesorii nu erau la în ime. i reu ea s ob in validarea unor diplome oarecum la întîmplare, datorit cumul rii unit ilor valorice i modulelor. Avea pu ini prieteni, c ci suferea de acel soi de asociabilitate care se trage din prea mult toleran i în elegere. Gusturile lui nediscriminatorii, disparate, îl excludeau din grupurile care se formeaz pe baza dezgusturilor. Nu avea încredere în anatomia du noas a mul imilor, iar curiozitatea i pasiunea lui, care ignorau frontierele si clanurile, f ceau din el un apatrid în propria lui ar . Intr-o lume în care opinia pu- blic este îngr dit în r spunsul la sondaje între da, nu i opinie, Antoine nu voia s bifeze nici o rubric . A fi pentru sau împotriv era pentru el o insuportabil limitare a unor întreb ri complexe, în plus, avea o u oar timiditate la care inea ca la un vestigiu al copil riei. Avea impresia c o fiin omeneasc este atît de vast i de bogat , încît nu exist vanitate mai mare pe lumea asta decît s fii prea sigur pe tine fa de al ii, fa de necunoscut i de incertitudinile pe care le reprezint fiecare. La un moment dat, îi fusese team s nu- i piard stropul de timiditate si s intre în tagma celor care te dispre uiesc dac nu-i domini; dar, cu o voin îndîrjit , a izbutit s o p streze ca pe o oaz a personalit ii lui. Chiar dac încasase r ni multe si adînci, asta nu-i

în sprise cu nimic caracterul; î i p stra intact sensibilitatea foarte mare, care, asemeni unui fenixian trup de m tase, ren tea mai pur ca niciodat de cîte ori era ifonat i lovit . În fine, dac , în mod rezonabil, credea în el însu i, se str duia s nu se cread prea de tept, s nu accepte prea u or ceea ce gîndea, c ci tia cît de mult le place vorbelor min ii noastre s ne fie pe plac i s ne încurajeze p lindu-ne. Înainte de a lua hot rîrea ce avea s -i schimbe existen a sub multe aspecte, deci înainte de a deveni prost, Antoine încercase i alte c i, alte solu ii pentru a rezolva dificultatea pe care o avea de a lua parte la via . Iat prima lui tentativ , pe care am putea-o considera stîngace, dar care a fost plin de o speran sincer .

Antoine nu se atinsese niciodat de vreo pic tur de alcool. Chiar dac se r nea u or, se zgîria, refuza, ca un bun abstinent, s se dezin-fecteze cu alcool de aptezeci de grade, preferind Betadina sau Mercurocromul. Acas , nu exista vin, nici aperitive. Mai apoi, a dispre uit utilizarea unor artificii fermentate sau distilate care s suplineasc o lips de imagina ie sau s fac s dispar efectele unei depresii. Constatînd cît de vag i desprins de orice preocupare pentru realitate era gîndirea persoanelor ute, cît de incoerente puteau fi frazele lor si, ca s încununeze totul, cum aveau ele iluzia de a debita adev ruri remarcabile, Antoine s-a decis s adere la aceast filozofie promi toare. Be ia i se p rea mijlocul de a suprima orice veleitate reflexiv a inteligen ei lui. Beat, n-ar mai avea nevoie s gîndeasc , n-ar mai putea:

volubil, în sînul be iei, inteligen a nu ar mai avea sens; odat sl bite parîmele, ar putea s naufragieze sau s fie devorat de rechini f ca lui s -i pese. Rîsete f motiv, exclama ii absurde, în stare de ebrietate ar iubi pe toat lumea, ar fi dezinhibat. Ar dansa, ar face piruete! Ei, bineîn eles c nu uita partea sumbr a alcoolului:

mahmureala, vomele, ciroza la orizont. i dependen a. Se gîndea serios s devin alcoolic. E o preocupare. Alcoolul ocup gîndurile în întregime i d un scop în disperare: s te vindeci. Atunci ar frecventa reuniunile Alcoolicilor anonimi, si-ar povesti parcursul, ar fi sus inut i în eles de fiin e asemeni lui aplaudîndu-i curajul i voin a de a se l sa. Ar fi un alcoolic, adic cineva care are o boal recunoscut pe plan social. Pe alcoolici lumea îi deplînge, îi îngrije te, ei se bucur de considera ie medical , uman . Pe cînd pe oamenii inteligen i nimeni nu se gînde te s -i plîng : „El studiaz comportamentele umane, cred c asta îl face foarte nefericit", „Nepoata mea e inteligent , dar e o fat foarte în regul . Vrea s scape", „La un moment dat, mi-a fost team c-o s devii inteligent." Iat genul de cuget ri binevoitoare, pline de compasiune, care i s-ar fi cuvenit daca lumea ar fi fost dreapt . Dar nu, inteligen a e de dou ori rea: te face s suferi i nimeni nu se gînde te s o considere ca pe o boal . Prin compara ie, a fi alcoolic ar fi o promovare. Ar suferi de un r u vizibil, cu o cauz cunoscut i tratamente prev zute; nu exist cur de dezintoxicare pentru inteligen . Dac gîndirea conduce la o anume excludere, prin distan a observatorului fa de lumea observat , în schimb a fi alcoolic ar fi un mijloc de a g si un loc. Iar a fi perfect integrat în societate, în caz c asta nu s-a realizat firesc, nu poate fi decît dorin a unui

alcoolic. Datorit alcoolului, nu ar mai avea aceast re inere fa de jocurile omene ti si ar putea lini tit s se lase în voia lor. Neavînd nici un fel de cuno tin e în domeniu, Antoine nu tia cum s debuteze în noua carier . Trebuia -nceap prin a o ine într-o be ie, sau, dimpotriv , s avanseze pas cu pas în smîrcul spirtoaselor? Nu putuse s se ab in . Curiozitatea lui vie l-a împins s se repead la biblioteca municipal din Montreuil, la doi pa i de cas : voia s devin alcoolic în mod inteligent, constructiv i cultivat, s cunoasc secretele otr vii care avea s -l salveze. Antoine a scotocit prin rafturi, a ales c ile care i se p reau cele mai interesante, sub privirea condescendent a bibliotecarului, convins în sinea lui c este inteligent fiindc e prost îmbr cat. Îl cuno tea bine pe Antoine, de patru ani la rînd era desemnat „cititorul anului". În ciuda protestelor lui Antoine fat de acest exhibi ionism cultural, bibliotecarul afi ase o fotocopie a legitima iei lui de bibliotec cu inscrip ia în caractere grase:

„Cititorul anului." Era ridicol. Antoine s-a prezentat la pupitru cu Dic ionarul uturilor alcoolice din lumea întreag , Ghid istoric al uturilor alcoolice, B uturi alcoolice i Vinuri, Cele mai faimoase b uturi alcoolice, Abecedarul b uturilor

alcoolice

Bibliotecarul a înregistrat împrumutul i i-a

spus:

— Iar i! O s v dep i recordul de anul trecut,

felicit ri. Face i cercet ri istorice despre b uturile

alcoolice?

— Nu, de fapt, eu

încerc s devin alcoolic. Dar

înainte de a m apuca de b ut, as prefera s cunosc subiectul.

Bibliotecarul i-a petrecut urm toarele zile întrebîndu-se dac asta era o glum , iar apoi a murit, sufocat în mod misterios sub un grup de turi ti germani, aproape de turnul Eiffel.

Dup trei zile petrecute citind pe ner suflate aceste i, luînd noti e i f cînd fi e de lectur , considerînd c st pîne te oarecum subiectul, Antoine s-a apucat s caute printre cuno tin ele lui un alcoolic care ar putea s -l înve e metoda. O persoan care s aib stof de profesor în materie de vinuri i alcooluri albe, un Platon al lichio- rului, un Einstein al calvadosului, un Newton al votc i, Yoda al whiskyului. Printre apropia ii s i, rude îndep rtate, colegi i vecini, a g sit i a descoperit psihotici, catolici, un baron, o integramist , un pîr oman,

un heroinoman, aderen i la partide politice

tare. Dar nici un alcoolic. La cincizeci de metri, pe trotuarul de peste drum de apartamentul lui, se afla un bistrou numit C pitanul Elefant. S-a decis s prospecteze acolo. Antoine î i lu c ile, precum i un caie el ca s -si noteze viitoarele experien e i toate cuno tin ele noi pe care spera s i le însu easc . U a f cu s clinc ne un clopo el, dar nimeni nu întoarse capul la intrarea lui. Se uit la clien i, îi m sur din priviri pentru a-l alege pe cel care avea s -i fie profesor. Nu era decît opt i jum tate diminea a, dar to i beau deja vîrtos. Nu se aflau acolo

decît b rba i, unii tineri, majoritatea peste patruzeci de ani; aveau vîrsta aceea patinat , incert , a alcoolicilor. Vie ile lor am rîte nu putuser s le dea gustul si for a pasiunilor s toase, de aceea î i cheltuiau micile salarii pe substitutele de fericire i de frumuse e care sînt uturile alcoolice.

i multe alte

Barul sem na cu o mie de alte baruri: tejghea acoperit cu tabl de zinc, sticle aliniate precum solda ii unei armate secrete, cîteva mese, un tonomat vechi. i, mai ales, cocktailul acela de mirosuri de ig ri, de cafea, de alcool i de detergent, care impregna amintirile. A ezat la tejghea, un b rbat, cu o apc pe cap, aliniase unsprezece pahare umplute cu lichide diferite. Antoine v zu în el un specialist. ov ind, î i puse c ile pe tejghea. B rbatul nu-i acord nici o privire i goli primul pahar. Pe baza fotografiilor din enciclopedia lui, Antoine deduse care sînt diferitele b uturi i le spuse pe nume ar tîndu-le cu degetul:

— Porto, gin, vin ro u, calvados, whisky, coniac,

bere blond , Guinness, bloody mary, iar aceea, f - ndoial , ampanie. Vinul ro u ar putea fi bordeaux, iar

dumneata tocmai ai b ut un pastis. Omul cu apc îl privi pe Antoine cu un aer suspicios. Apoi, v zînd aspectul inofensiv al acestui tîn r cu p rul ciufulit, zîmbi.

— Nu-i r u, recunoscu el. E ti dotat, pu tiule. D du pe gît paharul de whisky dintr-o înghi itur .

— Mul umesc, domnule.

— E ti un fizionomist al alcoolului? E o art

original , chiar dac n-am nici cea mai vag idee la ce folose te, în general, exist o etichet pe sticl .

— Nu, spuse Antoine întorcînd capul ca s evite

discret r suflarea înc rcat a b rbatului. Citesc c i

despre b uturile alcoolice ca s înv cum sînt fabricate,

ce materiale se folosesc alcool.

— La ce o s i foloseasc ? replic b rbatul zîmbind, dup ce goli paharul cu gin.

Vreau s tiu totul despre

— Vreau s devin alcoolic.

rbatul închise ochii i strînse paharul în mîn ; încheieturile i se albir , paharul se sparse. Se auzeau zgomotele str zii, ale ma inilor, ale conversa iilor

animate ale negustorilor. B rbatul inspir adînc i sufl or. Redeschise ochii i-i întinse mîna lui Antoine. Zîmbea iar i.

— Pe mine m cheam Léonard.

— Încîntat. Eu sînt Antoine.

i strînser mîna. Léonard îl privea atent pe Antoine, intrigat i amuzat. Strîngerea de mîn se prelungea. Antoine sfîrsi prin a- i retrage mîna.

— Vrei s devii alcoolic

murmur Léonard. Acum

dou zeci de ani, a fi crezut c e ti o halucina ie, dar a trecut ceva vreme de cînd alcoolul nu-mi mai ofer drept miraj decît realitatea. Vrei s devii alcoolic, i de-asta ai

toate c ile astea. E logic.

— C ile astea sînt ca s

Nu vreau s devin

alcoolic oricum. M intereseaz asta cu-adev rat, diferitele feluri de alcool, alcoolurile albe, lichiorurile,

vinurile, e a a o bog ie! Am descoperit c alcoolul este legat de istoria omenirii i c num mai mul i adep i decît cre tinismul, budismul i islamismul la un loc. Tocmai citesc un eseu pasionant al lui Raymond Dumay pe tema asta

— Dac cite ti prea mult, n-o s ajungi niciodat

alcoolic, remarc Léonard impasibil. E o activitate care necesit o anumit angajare, trebuie s i te dedici mai

multe ceasuri pe zi. E o disciplin , cum s-ar zice, olimpic . Nu cred c e ti bun de a a ceva, pu tiule.

— Ei bine, nu vreau s par lipsit de modestie, dar

în fine, vorbesc limba aramaic , am înv at s repar motorul avioanelor de vîn toare din Primul R zboi Mondial, s recoltez miere, s schimb scutecele cîinelui

vecinei mele, iar cînd aveam cincisprezece ani am petrecut o lun de vacant la unchiul Joseph i m tu a Miranda. A adar, cu ajutorul dumitale, cred s sînt în sta- re s devin alcoolic. Am voin a necesar .

— Cu ajutorul meu? întreb mirat i jovial Léonard.

Se uit în cupa de ampanie — bule mici se ridicau la suprafa i chicoti.

— Da. Eu, eu cunosc teoria, dar n-am pic de

practic . Dumneata, dumneata ai aerul unui specialist. Antoine ar spre irul de pahare de pe tejghea. Léonard aspir coniacul i-l inu cîteva clipe în gur .

Obrajii începeau s i se rumeneasc . Patronul barului

terse tejgheaua cu o cîrp si lu paharele goale. Léonard încrunt din sprîncene.

i cine- i spune c ai aptitudini pentru asta?

Crezi c devii alcoolic a a

cîteva pahare? Cunosc oameni care i-au petrecut toat

via a bînd, dar n-au reu it niciodat s devin alcoolici.

Nu aveau predispozi ie pentru asta. A a c tu

ai harul? Vii lini tit i declari c vrei s devii alcoolic, ca i cum ar fi ceva ce i s-ar cuveni! La-s -m s i spun o chestie, tinere: alcoolul e cel care alege, alcoolul hot te dac e ti apt s devii be ivan.

Antoine ridic din umeri, dezam git: nu avusese niciodat preten ia s cread c va fi ceva u or, de aceea si venise s caute un antrenor în acest bistrou. Léonard reac ionase cu n duful care-i caracterizeaz pe b trînii

lupi de mare atunci cînd un tîn r, lipsit de experien i naiv, declar c vrea s plece pe mare. Dat fiind c i petrecuse copil ria prin mici porturi bretone, Antoine cuno tea bine acest sentiment i-l în elegea: me te ugarii sînt mîndri de arta lor si gelo i.

?

C ajunge s vrei i s bei

tu crezi

— Nu vreau s dau aceast impresie, domnule

Léonard. Îmi m rturisesc ignoran a i nu tiu dac sînt dotat pentru asta. V rog s m accepta i ca elev. Pute i m înv i.

— Sînt dispus s -ncerc, b iete, r spunse Léonard,

flatat, dar nu- i pot garanta nimic. Dac n-ai ce trebuie Nu oricine poate deveni alcoolic, asta e cert, exist o selec ie; e trist, dar asta-i via a. A a c s nu-mi por i

ranchiun dac r mîi pe chei. Mai sînt i alte vapoare.

— În eleg.

Léonard ov i între bloody mary i paharul de Guinness. Alese berea, îi r mase lipit de perii b rbii

sure ni te spum , pe care o terse cu mîneca scurteicii groase bleumarin.

— Bun. Trebuie s i pun cîteva întreb ri. Un soi de examen prealabil.

— Un concurs de admitere?

— Ei, pu tiule, în elege c exist unele condi ii

pentru exercitarea alcoolismului, e treab serioas

— Dar nu trebuie chiar un permis, spuse Antoine

zîmbind i ridicînd din umeri.

— Ar trebui, totu i. Unii nu rezist la alcool, î i

stîlcesc în b taie nevasta i plozii, conduc aiurea i

voteaz

alcoolicilor, ca s i cunoasc limitele, schimb rile în modul cum percep timpul i spa iul si în personalitatea

lor

îno i înainte de a te arunca în bazinul cel mare.

Statul ar trebui s se ocupe de formarea

La fel ca pentru înot, e mai bine s te asiguri c tii

— În cazul de fa , remarc Antoine, va trebui s te

asiguri mai degrab dac voi fi în stare s m duc la fund.

— Exact, pu tiule. Vreau s tiu dac ai înot toarele

necesare ca s te duci la fund. Ia s vedem

întrebare: de ce vrei s devii alcoolic? Mi se pare esen ial i cunosc motiva ia.

Prima

Frecîndu- i fruntea, Antoine cuget , îi privi pe ceilal i clien i ai barului i constat c se potriveau perfect cu decorul. Aveau un fel de aer familial c ci, i

dac nu sem nau între ei, erau f cu i cu to ii din aceea i materie trist . — „Alcoolismul are drept cauz urî enia, derutanta sterilitate a existen ei a a cum ne este ea vîndut ."

— E un citat? întreb Léonard dup ce d du peste cap bloody mary-ul.

— Da, din Malcolm Lowry.

— O întrebare, pu tiule: cînd te duci s cumperi

pîine, îi citezi brut resei din Shakespeare? „A cump ra cornuri cu unt sau chifle cu ciocolat , aceasta-i întrebarea." A prefera s vorbe ti tu însuti, nu s invoci un mare scriitor tîmpit. Dac vrei p rerea mea, cu citatele

scapi prea u or, fiindc -s atî ia scriitori mari care au spus atîtea lucruri, încît nici n-ar mai fi nevoie ca cineva s exprime o opinie personal .

— Atunci, s zicem c sînt s rman, f nici un i mai ales gîndesc prea mult, nu m pot ab ine

viitor

nu analizez i s nu încerc s -n e-leg cum rezist i func ioneaz toat harababura asta, m întristeaz enorm v d c nu sîntem liberi i c fiecare gînd, fiecare act

liber se face cu pre ul unei r ni care nu coaguleaz .

— Pu tiule, tu e ti poet: vrei s spui c e ti

deprimat

— Asta e starea mea natural , suf r de o depresie de

dou zeci i cinci de ani. Léonard îl b tu prietene te pe um r pe Antoine. Un client intr i se a ez la o mas unde se desf ura o partid de c i. Comand o cafea i un pahar de calvados. Patronul deschise radioul ca s asculte tirile de la ora nou .

— Dar, s tii, alcoolul nu o s te vindece. Nu

trebuie s crezi asta. î i va alina r nile, dar o s i fac

altele, poate chiar mai rele. N-o s te mai po i lipsi de

alcool si chiar dac , la început, o s sim i o euforie, o bucurie s bei, or s dispar repede i n-o s mai r mîn decît tirania dependen ei i a priva iunii. Via a ta nu va fi decît ce uri, st ri de semicon tien , halucina ii, paranoia, crize de delirium tremens, violen împotriva anturajului u. Personalitatea ta se va dezagrega

— Asta i vreau! spuse hot rît Antoine, lovind cu

pumnul lui mic tejgheaua. Nu mai am t ria s fiu eu

însumi, nu mai am curaj, nici chef s am ceva de genul unei personalit i. O personalitate, sta-i un lux care m cost prea scump. Vreau s fiu un spectru banal. M-am turat de libertatea mea de gîndire, de toate cuno tin ele mele, de blestemata mea de con tiin ! Dup ce goli paharul de porto, Léonard f cu o grimas . R mase dus pe gînduri, cu paharul ridicat, privindu-se în oglinda din fa a lui, ascuns par ial de sticle. Pe m sur ce golea paharele, se l sa tot mai mult peste tejghea, ochii i se mic orau i, în acela i timp, gesturile îi deveneau mai pu in tremur toare, mai largi si mai fluide. Ca ultim întrebare de „examen", Léonard îl puse pe Antoine s ghiceasc de ce aliniase pe tejghea unsprezece pahare cu b uturi diferite.

— Ca s nu existe gelozii? r spunse pe loc Antoine.

— Ca s nu existe gelozii

murmur Léonard

zîmbind i cioc nind u or cu un pahar în tejghea. Po i fi mai clar?

— Poate c în felul acesta aduci un omagiu, la

egalitate, tuturor acestor soiuri de alcool. Dumneata nu ti un amator de bere sau de whisky sco ian, nu de ceva atît de sectar: î i place alcoolul în toate formele lui. E ti

un îndr gostit de Alcool cu A mare. — Nu m-am gîndit niciodat la asta a a, dar sînt de acord. Antoine, Antoine Îmi pari a avea aptitudinile, natura în marea ei

milostivenie poate c i-a dat harul. Dar trebuie s te pun

la curent cu toate nepl cerile la care vei avea dreptul. O

vomi i des, stomacul î i va fi încordat i acid, o s ai tot felul de migrene, oftalmice, cerebrale, dureri cervicale, în mu chi i în oase, o s ai des diaree, ulcere, tulbur ri de vedere, insomnii, bufeuri de c ldur , crize de angoas . Pentru un pic de c ldur si de alinare, alcoolul

i va oferi toate astea, trebuie s fii con tient. Intrar doi clien i noi. D dur mîna cu patronul, îl salutar pe Léonard. Se a ezar la o mas din fundul barului, î i aprinser pipa i b ur bere împ ind între ei paginile Monde-ului. Antoine se uit la Léonard cu privirea lui franc ; ca întotdeauna, era foarte calm, foarte sigur pe decizia lui. î i trecu mîna prin p r, zburlindu-1.

da,

— Asta e ceea ce vreau, vreau alte chinuri, un r u

real, manifest ri fizice ale unui comportament precis. Cauza r ului meu va fi alcoolul; nu adev rul, alcoolul.

Prefer o boal care încape într-o sticl , mai degrab decît

o boal imaterial i atotputernic c reia nu pot s -i dau

un nume. îmi voi cunoa te cauza durerilor. Alcoolul îmi va ocupa toate gîndurile, îmi va umple toate clipele ca pe

ni te p rele

— Accept, spuse Léonard dup ce- i mîngîie barba.

O

s fiu profesorul t u de alcoolism. O s fiu sever, o s

te

pun la treab . E o ucenicie pe termen lung, aproape o

ascez .

— Mul umesc, mul umeasc din tot sufletul, spuse

lini tit Antoine strîngînd mîna uscat i aspr a alcoolicului.

Léonard ridic mîna i pocni din degete ca s -1 cheme pe patronul care citea Le Parisien la cel lalt cap t al tejghelei, lîng casa de marcat:

— Roger, o bere la halb pentru pu ti! (Patronul

puse berea în fa a lui Antoine.) Mul umesc. O s o lu m cu-ncerul. E bere de cinci grade, alunec de la sine, trebuie s i obi nuie ti cerul gurii, s i deprinzi ficatul juvenil. Nu devii alcoolic tr gînd o be ie în fiecare sîmb seara, e nevoie de perseveren i constan . S bei tot timpul, nu neap rat chestii tari, dar s faci asta cu seriozitate, cu sîrguin . Majoritatea oamenilor devin

alcoolici f metod , beau whisky, votc în cantitate uria , li se face r u, i o iau de la cap t cu b utura. Dac vrei p rerea mea, Antoine, sînt ni te cretini. Cretini i amatori! Po i foarte bine s devii alcoolic într-un mod mai inteligent, printr-o utilizare savant a dozelor i a gradelor alcoolului. Antoine privea paharul mare de bere încununat cu spum alb ; prin prisma asta, totul era auriu. Léonard î i scoase apca i o îndes peste p rul lui Antoine.

— Haide, omule, nu trebuie s i fie team , nu în

sta o s te îneci.

— Trebuie s beau totul deodat , întreb Antoine,

pu in intimidat, sau cu înghi ituri mici?

— Asta tu va trebui s vezi. Dac i place gustul i

dac nu vrei s te îmbe i prea repede, bea cu înghi ituri mici, degust acest nectar de hamei. Dac nu, dac i se

pare prea gre oas , d paharul peste cap dintr-una. Dup ce adulmec lichidul i- i puse spum pe nas, Antoine începu s bea. Trase o strîmb tur , dar continu goleasc paharul. Cinci minute mai tîrziu, o ambulan oprea derapînd pe trotuarul din fata C pitanului Elefant. Doi infirmieri

înarma i cu o targa intrar gr bi i în bar i-l luar cu ei pe Antoine, aflat în plin com etilic . Pe tejghea, paharul lui de bere era înc pe jum tate plin.

Din cauza unei sensibilit i fiziologice deosebite, Antoine nu putuse s fie alcoolic. Ca remediu de substitu ie, a luat hot rârea s se sinucid . S fie alcoolic fusese ultima lui ambi ie de integrare social , a- i lua via a era ultimul mijloc pe care-1 vedea de a adera la lume. Personaje pe care le admira avuseser curajul s i aleag momentul mor ii: Hemingway, draga lui Virginia Woolf, dragul lui Seneca, Debord, Cato din Utica, Sylvia Plath, Demostene, Cleopatra, Lafargue Via a nu mai era decît un chin nesfîrsit. Nu mai sim ea nici o pl cere s vad c se face ziu , toate clipele lui erau acide i stricau gustul a ceea ce-ar mai fi putut fi înc pl cut. Cum nu avusese niciodat cu-adev rat impresia c tr ie te, nu-i era fric de moarte. Ba chiar era fericit s g seasc în moarte singura dovad tangibil c a fost în via . Calitatea incredibil de proast a mînc rii ce i se servea de cînd era în spital a sfîr it prin a-l convinge s i pun cap t zilelor. Antoine fusese internat la sec ia de urgen e a spitalului La Pitie-Salpetriere, în pofida actului plastifiat din portofelul s u, în care spunea î i doneaz organele în caz de moarte cerebral i c prefer s agonizeze pe trotuar, decît s fie îngrijit la Pitie. Motivul pentru care nu voia s ajung la acest spital este c risca s -i întîlneasc aici pe unchiul s u Joseph i pe m tu a Miranda. Antoine era o fire pa nic , dar nu îi putea suporta, de altfel nimeni nu-i suporta. Nu ar fi fost periculo i, doar c se v itau tot timpul,

protestau i f ceau un caz din orice fleac. Ni te budi ti fermec tori au intrat într-o mili ie paramilitar dup ce i- au frecventat prea mult. La fiecare c torie a lor în str in tate, creau incidente diplomatice. De aceea, aveau interdic ie de sejur în mai multe ri: în Israel, în Elve ia, în Belgia i Olanda, în Japonia, în Statele Unite. I.R.A., E.T.A., Hezbollah-ul publicaser comunicate în care afirmau c vor executa acest cuplu dac mai calc pe teritoriul lor. Autorit ile rilor respective n-au f cut i n-au spus nimic care s dea de în eles c s-ar opune. Poate c într-o bun zi armata va avea curajul s folo- seasc poten ialul distructiv al acestui cuplu i îl va folosi cînd bombele atomice se vor fi dovedit prea ineficace. Unchiul Joseph i m tu a Miranda î i petreceau via a în spital de ani de zile; se mutau de la o sec ie la alta, de la un etaj la altul, în func ie de opera ii, de bolile reale sau inventate de ipohondria lor ar goas . F ceau turul tuturor serviciilor, treceau de la urologie la alergologie, încercau angiologia, gastroenterologia, oto-rino- laringologia, stomatologia, dermatologia, diabetologia toreau astfel prin spitalele capitalei ca prin ni te inuturi exotice, evitînd mereu cele dou servicii care ar fi putut face ceva pentru ei i pentru restul lumii: psihia- tria i medicina legal . succes, Antoine a încercat s conving ni te infirmiere s -i tearg numele din registrul spitalului ca nu primeasc vizita unchiului si m tu ii sale. Revenindu- i încet-încet dup com , a luat hot rîrea s se sinucid , ezînd în patul lui de spital, cu o linguri gat într-un borc na de gem de mere, rozaliu i cu gogoloaie. Prietenii lui — Ganja, Charlotte, Aslee i Rodolphe — au venit s -l viziteze. Ganja, un fost codiscipol de la

facultatea de biologie, omul cel mai destins din lume, bun tatea întruchipat , avea obiceiul s -l îmb rb teze pe Antoine preg tindu-i ceaiuri din plante medicinale extraordinare care le înveseleau serile. Jucau ah de mai multe ori pe s pt mîn , sus pe observatorul de la Sorbona, si hoin reau pe str zi sporov ind. Antoine n- avea idee ce meserie are Ganja, iar acesta era foarte misterios în privin a asta, dar avea destul de mul i bani si prin urmare de multe ori el lua nota de plat . Traduc toare la o editur , Charlotte era o fost vecin a lui Antoine. Marele ei vis era s aib un copil, dar fiind lesbian nu dorea cîtu i de pu in s reu easc pe c i naturale. De aceea, cu regularitate, datorit complicit ii prietenei ei care era medic, se ducea la inseminare. Pentru a- i spori ansele, dup fiecare inseminare, Antoine o înso ea la tîrgul de la Trone sau la orice serbare cîmpeneasc i, dup -amieze întregi, se d deau în roata mare. Nu era o tehnic foarte tiin ific , dar Charlotte credea c for a centrifug a acestor ma in rii putea s propulseze acolo unde trebuie spermatozoizii recalcitran i. Rodolphe, un coleg de facultate, era indispensabilul opozant. Era cu doi ani mai mare ca Antoine, i inea un curs de filozofie intitulat „Kant sau domnia absolutei gîndiri". Pur produs al sistemului de înv mînt, Rodolphe putea spera s ob in un post de conferen iar peste doi ani, s ajung profesor universitar peste apte ani i s moar complet uitat peste aizeci de ani, l sînd o oper care va influen a genera ii de termite. Punctul lor comun, ceea ce îi apropia pe Antoine i pe Rodolphe, era c nu c deau niciodat de acord în nici o privin . Ultima lor disput fusese pe tema gîndirii, Rodolphe afirmînd, ca un bun filozof, c produce acte de gîndire pur prin simpla func ionare a voin ei lui

atotputernice i a perfectului s u liber arbitru. Antoine îl luase peste picior, amintindu-i de contingen e i de multiplele determinisme care apas asupra fiin elor umane. Dar Rodolphe nu p rea a crede c un profesor de filozofie este atins de aceea i ploaie ca un muritor de rînd. Pe scurt, Antoine era dilema, Rodolphe certitudinea, i putem spune c fiecare î i exagera înclina ia în felul lui. în fine, Aslee era cel mai bun prieten al lui Antoine, dar vom vorbi despre el mai fîrziu. La prima lor vizit la spital, Ganja a adus ceai, Charlotte flori, Aslee un palmier pitic de un metru cincizeci, în ghiveci, iar Rodolphe a regretat c Antoine nu era legat la un respirator artificial pe care l-ar fi putut debran a. Solicitudinea prietenilor lui nu a schimbat decizia cut a lui Antoine: hot rîse, o dat în via , s fie egoist i s nu mai tr iasc doar ca s nu-i am rasc pe prietenii lui.

Antoine avea ca vecin de camer o fiin uman , e cert, dar n-ar fi putut fi mai precis. Nu tia dac e femeie sau b rbat, n-avea idee de vîrsta acestei persoane, pentru simplul motiv c era înf urat în bandaje precum mumiile egiptene. Dar aceast form alb nu ad postea

corpul neînsufle it al unui faraon, c ci articula cu o voce feminin , f urm de accent din Valea Regilor:

— Nu- i face griji, o s scap. Înc o dat , o s scap.

— Poftim? întreb Antoine ridicîndu-se în pat.

— Dumneata de ce e ti aici?

— Com etilic .

— Aha, am încercat deja asta, spuse femeia pe un ton degajat Nu e r u. Ce ai b ut? Votc ? Whisky?

— Bere.

— Cî i litri?

— O jum tate de pahar.

— O jum tate de pahar? Ai stabilit un record în

materie. Coma etilic este o chestie clasic .

— Nu sta era scopul meu, eu voiam s fiu alcoolic,

dar n-a mers. Acum, sinuciderea mi se pare solu ia cea mai abordabil . Acolo, cel pu in, am toate ansele.

— Te-n eli: nimic nu e mai greu decît s te

autosuprimi. E mai u or s iei bacul, concursul de inspector de poli ie sau diploma în litere, decît s te sinucizi. Rata de reu it e sub opt la sut . Antoine se a ez pe marginea patului. Soarele palid

trundea prin transperante imprimîndu- i lumina pe pere ii de o culoare boln vicioas ai camerei. Prietenii lui Antoine trecuser cu cîteva ore în urm pe-acolo, dar nu venea nimeni, niciodat , s se intereseze de femeie.

— Dumneata te-ai sinucis? întreb Antoine.

— Dup cum se vede, r spunse ea pe un ton

ut cios, am dat gre .

— Nu e ti la prima tentativ ?

— Nici nu le mai num r, c m-ar deprima. i totu i,

am încercat tot ce se putea. Dar, de fiecare dat , ceva sau cineva se punea în calea mor ii mele. Cînd am încercat s înec, un imbecil curajos m-a salvat. De altfel, a murit dup cîteva zile de o pneumonie. E oribil, nu-i a a? Cînd m-am spînzurat, s-a rupt funia. Cînd mi-am tras un glon în tîmpl , glon ul a traversat craniul f s -mi ating creierul, f s produc vreo daun serioas . Am înghi it dou cutii de somnifere, dar laboratorul gre ise dozele, a c n-am avut dreptul decît la o siest de trei zile. Acum trei luni am angajat chiar un uciga pl tit ca s m împu te, dar imbecilul s-a în elat i a omo-rît-o pe vecina mea! Pur i simplu nu am noroc, înainte, voiam s m sinucid din disperare, acum, principala cauz a disper rii

mele este c nu reu esc s m sinucid. Sem nînd cu ni te smaralde într-o caset c ptu it cu pînz alb , doar ochii ei verzi se z reau printre

bandaje. Antoine c ut în ei o urm de triste e, dar nu si decît nemul umire.

— Vrei s tii de ce sînt în halul sta? întreb ea

întorcînd ochii spre Antoine. Nu te jena, e normal s te întrebi de ce sînt ambalat a a. M-am aruncat de la etajul trei al turnului Eiffel. Ar fi trebuit s fie imposibil s dau gre , nu-i a a? Ei bine, a trebuit ca, exact în clipa aia, un grup de turi ti germani în sort s se strîng la baza tur-

nului pentru o poz suvenir.

— Ai c zut peste nem i?

— I-am strivit, da. Mi-au amortizat c derea. Ba

chiar am fost aruncat în sus. De mai multe ori.

Rezultatul: am aproape toate oasele din corp rupte dar, dup imbecilul la de doctor, voi fi pe picioare i în plin form peste ase luni. cerea î i întinse aripile de fluture, largi si delicate, în înc pere. Soarele disp ruse, l sînd locul ploii i cenu iului. Era o lun iulie care interpreta partitura de martie.

— Poate c ar fi mai bine s te la i de sinucideri, se

va sfîr i prost, încearc

ascul i un album cu Clash, s te îndr goste ti

nu tiii

s întîlne ti lume, s

— Nu în elegi! se r zvr ti ea. Din cauza dragostei

vreau s m omor, a a încît, dac m -ndr gostesc iar i

i iese prost, îmi voi dori s fiu de dou ori moart . Si apoi, sinuciderea e voca ia mea; de cînd eram mic de tot, este pasiunea mea. Ce o s se zic despre mine dac mor la nou zeci de ani din cauze naturale?

— Nu tiu, doamn , nu tiu.

— Dar asta nu se va-ntîmpla, nu voi suferi aceast

umilin . M nînc orice, o mul ime de chestii pr jite, tone de carne, beau prea mult, fumez dou pachete pe zi Crezi c asta ine, ca mod de a te sinucide?

— Da, o încuraja Antoine. Ceea ce conteaz e

scopul pentru care faci toate astea. Dar, în acela i timp, nu cred c , dac mori de un cancer la pl mîni, va fi omologat ca sinucidere în statistici, chiar

dac sta era obiectivul vizat.

— Nu- i face griji, n-o s mai dau gre .

Atunci femeia îi povesti lui Antoine c descoperise pe panoul de afi aj al asocia iilor din prim ria arondismentului al XVIII-lea, printre cursurile de yoga i de ol rit, un curs de sinucidere. Antoine, care n-avea pic de experien în acest domeniu i nu voia s piard ani pre io i de moarte încercînd f succes s se omoare, o ascult cu aten ie pe vecina lui de camer . Aceasta îi expuse planul ei: de-ndat ce se va reface, se va prezenta la acest curs i, cu asiduitate, va înv a s se sinucid corect. Îi dict lui Antoine num rul de telefon pentru curs.

Brusc, u a se deschise i doi diavoli tasmanieni dur buzna într-un vîrtej de exclama ii i de gesturi violente: unchiul Joseph i m tu a Miranda se n pustir asupra bietului Antoine. Îl întrebar ce mai face, ce mai face familia lui, dar revenir curînd la ale lor, adic presupusele lor nenorociri. Unchiul Joseph îi povesti lui Antoine, precum i vecinei lui de camer — care

probabil c regreta mai mult decît oricînd prezen a turi tilor germani —, c tocmai f cuse o opera ie de splin i era convins c chirurgul îi schimbase splina cu a altcuiva. Insist ca Antoine s -i pip ie abdomenul.

— Sim i splina, Antoine? opti el cu din ii încle ta i. Acolo, o sim i? Nu e splina mea, n-o s m las p lit

a, nu e splina mea! —Dar bine, unchiule Joseph, de ce s i fi schimbat splina?

— De ce?! exclam unchiul. De ce? Spune-i, Miranda, eu nu pot. Spune-i, Miranda!

De ce? continu m tu a Miranda. Traficul cu

organe!

Nu a a tare! ip unchiul Joseph. Nu a a tare, o

te aud , i Dumnezeu tie ce o s ne fac . Sînt în stare

de orice, de orice. Oamenii care schimb spline sînt în stare de orice!

— Noi credem c e un complot, oti m tu a

Miranda apucîndu-1 pe Antoine de bra , am adunat mai multe indicii i prezum ii despre un important trafic cu organe în cadrul acestui spital.

— Ce v face s crede i asta? întreb Antoine.

— Splina! exclam unchiul Joseph. Splina mea! Ce,

asta nu-i o dovad ? Au luat splina mea frumoas ca s-o vînd pe bani grei i mi-au pus una jig rit i moale

— Am observat semne, afirm m tu a Miranda,

priviri furi e din partea infirmierilor i a medicilor, care

spun multe despre conspira ie. Unchiul Joseph i m tu a Miranda vizitau astfel toate camerele pentru a pip i abdomenul pacien ilor. Plecar în fine, ca doi detectivi mojici, în c utare de m rturii i dovezi despre acest trafic. Bucuros s reg seasc lini tea camerei sale, Antoine s-a întors spre femeia sinuciga . Dar ochii ei erau închi i. Intr un medic i, pe un ton de garajist, îl anun pe Antoine c poate s p seasc spitalul.

Au trecut cîteva zile pîn ce Antoine s-a ho-t rît s arunce o privire pe hîrtiu a unde era notat num rul de

telefon de la cursul de sinucidere, în sfîr it, deasupra Parisului str lucea soarele. Tobele de e apament î i difuzau poluan ii precum polenurile unei noi ere, îns mîn înd în pl mînii parizienilor i ai turi tilor flora viitoare a unei civiliza ii bolnave. Agonia vegeta iei, a arborilor i plantelor, atît de t cut i invizibil ochilor care nu v d decît ceea ce mi , devenea standardul de via . Automobilele continuau s inventeze omul nou, care nu va mai avea picioare ca s se plimbe în visele lui asfaltate, ci ro i. Antoine nu avea telefon, a a c s-a dus la cabina de

la col ul str zii. Aceasta se afla în fa a unei brut rii; un miros de brio e tergea mirosurile mai pu in pl cute din cartier. Antoine a trebuit s a tepte pu in ca s se elibereze cabina.

— S.P.T.P.T.M., Sinucidere pentru to i i prin toate mijloacele, bun ziua! r spunse o tîn cu glas melodios.

— Bun ziua, , am primit coordonatele

dumneavoastr de la o pieten , i m-ar interesa cursurile

dumneavoastr

Un vagabond se lipise de grila de aerisire a brut riei. Desf cu o bucat de pîine veche ambalat într-

o oset i o degust aspirînd pl cutele miresme dulci ale specialit ilor vieneze, amestecîndu-le în gur cu pîinea cu gust de carton.

.

— În acest caz, domnule, v sf tuiesc s veni i

direct s ne vizita i. Nu e nici un curs s pt mîna asta, ca urmare a minunatei spînzur ri a profesorului Edmond, dar, de luni, doamna profesoar Astanavis va preda cursurile. V dau programul. Ave i cu ce nota?

— A tepta i, a tepta i

— De luni pîn vineri, de la orele optsprezece la

Da, v ascult.

orele dou zeci, în pia a Clichy, la num rul 7. Trebuie doar s suna i la interfon, e la parter. Scrie unde.

Lunea urm toare, Antoine se afla în fa a imobilului din pia a Clichy. Printre pl cu ele cu medici, cursuri de teatru, o sec ie a Alcoolicilor anonimi, o trup de cerceta i, un partid politic, g si o pl cu de aram pe care era gravat: „S.P.T.P.T.M., asocia ie înfiin at în 1742." Antoine ap pe butonul care comanda deschiderea por ii grele a imobilului. Urmînd pista pancartelor, dup ce str tu un coridor, p trunse prin-tr- o u dubl într-o înc pere lung , luminat de ferestre mari.

Erau deja prezente vreo treizeci de persoane. Unele, ezînd, citeau sau a teptau, majoritatea discutau în mici grupuri r spîndite. Un cvartet cînta o oper de Schubert. O femeie înalt îmbr cat în smoking negru p rea a fi responsabila. Ea îl primi pe Antoine cu amabilitate i se prezent ca Prof. Astanavis. Participan ii erau tineri, trîni, de toate condi iile sociale, de toate stilurile. reau destin i; scotoceau prin geant , discutau, schimbau hîrtii. începur s se a eze. Cei mai mul i aveau un blocnotes sau un caiet. A teptau s înceap cursul, cu stiloul în mîn , otind, în bu indu- i hohote de rîs. Înc perea era umplut cu vreo zece rînduri de cîte cincisprezece scaune; în fund, pe o estrad , se g sea pupitrul la care se instala Prof. Astanavis. To i elevii erau acum a eza i. Cei patru pere i ai s lii erau acoperi i cu portrete sau fotografii ale unor sinuciga i celebri: Gérard de Nerval, Marilyn Monroe, Gilles Deleuze, tefan Zweig, Mishima, Henri Roorda, Ian Curtis, Romain Gary, Hemingway i Dalida.

Publicul frem ta de vorbe i rîsete ca înainte de începerea oric rui curs sau conferin e. Antoine se a ez pe unul din rîndurile din mijloc, între un b rbat elegant cu chip inexpresiv i dou tinere zîmbitoare. Profesoara tu i în pumn. Se f cu lini te.

— Doamnelor, domni oarelor, domnilor, întîi i-

ntîi, permite i-mi s v anun , chiar dac unii sînt deja la

curent, sinuciderea izbutit a profesorului Edmond. A cut-o! Profesoara Astanavis lu o telecomand i se îndrept spre peretele acoperit cu un tablou alb. Pe el se imprim imaginea unui b rbat spîn-zurat într-o camer de hotel, în plus, avea venele de la încheieturile mîirulor deschise, sîngele f cuse dou cercuri ro ii, mari, pe mocheta bej. Cînd fusese f cut fotografia, probabil c

trupul se leg na u or, c ci chipul era neclar. Spectatorii din jurul lui Antoine aplaudar i f cur , între ei, comentarii elogioase despre acesta sinucidere combinat .

— A f cut-o! i dup cum pute i vedea, pentru a nu

da gre , pentru siguran , în caz c s-ar fi rupt funia, i-a deschis venele. Cred c asta mai merit cîteva aplauze! Elevii aplaudar din nou, se ridicar în picioare, strigar , fluierar . Antoine r mase a ezat, observînd,

uimit, manifestarea bucuriei care celebra moartea unui om.

— Avem un prieten nou în seara asta, spuse

profesoara, ar tînd spre Antoine. îl voi ruga s se

prezinte. Toat lumea se întoarse spre Antoine. Acesta, pu in intimidat la ideea de a lua cuvîntul în public, se ridic în picioare sub privirile binevoitoare i încuraj rile mute ale asisten ei.

— M cheam Antoine, eu

am dou zeci i cinci

de ani.

— Bun , Antoine! r spunser în cor participan ii.

— Antoine, interveni profesoara, po i s ne spui de ce te afli aici?

— Via a mea e un dezastru, explic Antoine stînd

tot în picioare, mi cînd nervos din mîini. Dar nu asta e cel mai grav. Adev rata problem este c sînt con tient

— Tu ai ales s te sinucizi, murmur profesoara

punîndu- i mîinile pe pupitru, pentru a te cufunda în neantul lini titor.

— De fapt, sînt atît de pu in dotat pentru a tr i, încît

poate c m voi realiza prin moarte. Am f îndoial mai multe aptitudini s fiu mort decît viu.

— Sînt convins , Antoine, aprob profesoara, c vei

fi un mort foarte mare. Iar eu pentru asta sînt aici: ca s

te înv , ca s înv s termina i cu via a asta care ne

atît de pu in i ne ia atît de mult. Teoria mea

mea este c e mai bine s mori cît vreme nu i-a luat via a totul. Trebuie s p strezi muni ii, energie pentru moarte i s nu ajungi acolo complet golit, ca b trînii tia acri i i neferici i. Prea pu in m intereseaz dac sînte i credincio i, atei, agnostici sau diabetici, nu e treaba mea. Eu cred unele lucruri i o s v vorbesc despre ele, dar nu m aflu aici ca s v conving s muri i sau s v spun ce pot s fie via a i moartea. Sînt experien ele voastre, motivele voastre, op iunile voastre. Punctul nostru comun este c via a nu ne satisface i c vrem s termin m cu ea, atîta tot. V voi înv a cum s sinucide i în mod eficace, ca s nu da i gre , într-un mod frumos, original, înv tura mea se refer la modalit ile de a te omorî, nu la motive. Nu sîntem o Biseric sau o sect , în orice clip , ve i putea s plîn-ge i, p si i acest curs, s ipa i: toate astea ave i dreptul s

teoria

le face i. Pute i chiar s v îndr gosti i de vecinul vostru

i s reg si i gustul pentru via

De ce nu, asta v va

face s pe-treceti clipe pl cute, chiar dac risc m s ne

revedem peste ase luni. Dac , din nefericire, voi mai fi înc aici. Cî iva dintre vecinii lui Antoine rîser . Profesoara vorbea calm, nu ca un tribun politic sau religios, ci cu dezinvoltura unei profesoare de literatur în fa a unui amfiteatru atent. Cu mîinile în buzunarele hainei de smoking, era atît de sobru sclipitoare încît nu avea nevoie foloseasc efecte exagerate, scenice sau retorice, pentru a crea în mod artificial o emfaz .

— Exist o cenzur împotriva sinuciderii. Politic ,

religioas , social , chiar i natural , c ci doamnei Naturi

nu-i place ca cineva s i aroge drepturi în privin a ei,

vrea s ne in în les pîn la cap t, vrea s hot rasc în locul nostru. Cine hot te moartea oamenilor? Am delegat aceast libertate suprem bolii, accidentelor, crimei. Asta se nume te hazard. Dar e fals. Acest hazard este voin a subtil a societ ii care încet-încet ne otr ve te prin poluare, ne masacreaz prin r zboaie i

accidente

prin calitatea alimenta iei, periculozitatea ambientului cotidian, a condi iilor noastre de munc i de via . Noi nu alegem s tr im, nu ne alegem limba, ara, epoca, gusturile, nu ne alegem via a. Singura libertate este moartea; a fi liber înseamn s mori.

Profesoara b u pu in ap . R mase cu bra ele sprijinite pe marginea pupitrului. Se uita atent la to i participan ii din sal , d dea din cap, complice, ca si cum i-ar fi legat o intimitate în eleg toare.

— Dar toate astea sînt baliverne. Ajungi la asta mai