Sunteți pe pagina 1din 16

Contextul internaional al constituirii Comunitilor europene(Comunitatea European pentru Crbune

i Oel (CECO), Comunitatea Economic European (CEE), Comunitatea European pentru Energie
Atomic (CEEA))

CAPITOLUL I
ISTORICUL CONSTITUIRII COMUNITATILOR EUROPENE
SI EVOLUTIA ACESTORA
1.1.Premisele ideilor de unitate europeana
Ideea de unitate a Europei este considerata ca fiind foarte veche, ea gasindu-si originea, dupa unele
opinii, inca in perioada Antichitatii, cand cuceririle romane au fost considerate ca manifestari ale unei
astfel de tendinte. Incercarile de refacere a granitelor fostului imperiu roman sunt considerate de
asemenea manifestari ale aceleiasi idei, mentionandu-se perioada lui Carol cel Mare care, chiar daca
nu au reusit ca realitate faptica, sunt apreciate ca avand consecinte religioase, morale si intelectuale in
spiritul ideii de unitate europeana. Perioada Evului Mediu, caracterizata initial printr-o divizare
politica din cauza incapacitatii succesorilor lui Carol cel Mare si agravata de conflictele religioase,
economice si de alta natura, a fost urmata de alte incercari de refacere a unitatii europene, care au avut
germenii in comunitatea de civilizatie europeana, chiar daca acestea nu au dus in mod automat la
uniformitate, ci, dimpotriva, la o diversitate care se baza insa pe acelasi model de a gandi, simti si
actiona. Lupta care s-a dat in aceasta perioada intre Papa si regi (imparati) a dus la divizarea unitatii
Europei, manifestandu-se si in aparitia a doua doctrine: cea a unitatii pontificale si cea a unitatii
imperiale, doua conceptii care nu puteau fi conciliate, in aceste conditii, apare o noua realitate politica
pe plan european care isi impune incet, dar sigur, suprematia in acest spatiu si care anunta Europa
moderna: puterea statelor suverane.
In perioada moderna, principiul care a guvernat epoca precedenta -cel al unitatii Europei - a fost
inlocuit cu cel al divizarii sale, nu numai din punct de vedere politic, dar si religios si economic.
Divizarea politica, rezultata din constituirea statelor suverane, eliberate de supunerea lor unei autoritati
superioare si care intrau in relatii cu alte state, a avut drept consecinta trasarea unor granite care
deveneau nu numai criterii de separare geografica, dar si lingvistica, economica, sociala etc. in aceste
conditii, papalitatea renunta la pretentiile sale anterioare. Din punct de vedere religios, divizarea nu a
fost atat de importanta ca divizarea politica, dar a avut o influenta pe planul relatiilor inter-regionale.
S-a manifestat, de asemenea, si o divizare economica, ce s-a alaturat celorlalte, amplificandu-le
efectele. Totodata, apar si unele tendinte nationaliste, care au contribuit si ele la agravarea procesului
de divizare a Europei.
Perioada renascentista este caracterizata, printre altele, printr-un mod rapid de raspandire si asimilare a
ideilor novatoare pe intreg continentul european, dar, in acelasi timp, a avut ca rezultat si o
diversificare a conceptiilor intelectuale si morale.
Una dintre cele mai importante realizari ale epocii respective ramane tipul de om 'umanist', mostenitor
al culturii antice si continuator al acesteia in noile conditii istorice, politice, sociale si culturale.
Caracteristic acestui tip de om este faptul ca el nu apartine unei singure tari in mod deosebit, ci intregii
Europe.

In secolul al XlX-lea, Europa este din nou divizata, manifestandu-se tendintele contradictorii: unele
state se afla in declin (Franta, Austria), altele intr-un proces de cristalizare (Germania, Italia).
Dezvoltarea industriala nationala de la sfarsitul secolului al XlX-lea, progresele stiintifice si tehnice,
ca si ideile nationaliste accentueaza divizarea si prevestesc evenimentele inceputului secoluluiXX.
Chiar daca se constituie un sistem de aliante, acestea erau fondate pe interese contradictorii si se bazau
pe un echilibru precar, modificandu-se in functie de circumstantele politice si de alta natura.
In acelasi timp, se accentueaza si disensiunile legate de impartirea lumii din punct de vedere colonial,
fapt care de asemenea, a fost de natura sa genereze rivalitati si conflicte de interese.
Cu toate acestea, ceea ce este de remarcat in afara acestor interese contradictorii este comunitatea de
viata culturala, artistica, stiintifica si tehnica, favorizata de dezvoltarea mijloacelor de comunicare,
informare si de raspandire a cunostintelor.
La inceputul secolului al XX-lea apar primele manifestari doctrinare ale ideii de unitate europeana,
concretizate intr-un proiect 'State Unite Europene', care a fost propus de catre Congresul de stiinte
politice ce a avut loc la Paris in anul 1900. De altfel, o revista a 'Statelor Unite Europene' a fost creata
la sfarsitul secolului al XlX-lea de catre Victor Hugo si Garibaldi.
Izbucnirea primului razboi mondial a fost de natura sa produca in final o stare de fapt care a dus la
inrautatirea situatiei tarilor vest europene (mai putin Anglia) si la existenta a doua state care dominau
din punct de vedere politic: S.U.A. si U.R.S.S.

1.2. Unitatea europeana in perioada interbelica


Dupa primul razboi mondial, in anul 1923 a aparut ideea unei federatii europene intr-o publicatie a lui
R.Coudenhove-Kalergi (1894-1972), intitulata 'Pan-Europe', in care se prevedea constituirea unei
Europe federale pe baza renuntarii la suveranitate de catre state.
S-a initiat astfel o miscare in favoarea constituirii unei uniuni europene, care a tinut un prim congres la
Viena, in anul 1929 si unde au participat 2.000 de reprezentanti din 24 de state. Cu ocazia acelui
congres s-a adoptat un manifest Pan-European care prevedea principalele directii ale unei confederatii
europene: garantarea egalitatii, securitatii si suveranitatii confederate, crearea de aliante militare;
infaptuirea uniunii vamale; stabilirea unei monede comune; punerea in valoare in comun a coloniilor
statelor membre; respectarea civilizatiilor fiecarui stat; protejarea minoritatilor nationale, iar pe plan
international se prevedea colaborarea cu alte state in cadrul Societatii Natiunilor.
S-a creat in acea perioada si o alta miscare intitulata 'Uniunea Pan-Europeana' al carui presedinte de
onoare era Aristide Briand. Au existat, de asemenea, mai multe initiative de creare a altor miscari:
Uniunea Economica si Vamala Europeana, Federatia pentru intelegerea Europeana, culminand cu
propunerea lui Aristide Briand din 7 septembrie 1929 in cadrul Adunarii Generale a Ligii Natiunilor de
creare a unei Uniuni Federale Europene, care a avut un ecou favorabil in randul statelor mai putin in
cazul Marii Britanii - si care a fost trimis spre studiu unei comisii a Ligii Natiunilor, unde proiectul a
fost practic oprit. Guvernul francez, care a fost insarcinat sa detalieze aceasta propunere a prezentat in
1930 un 'Memorandum cu privire la organizarea unui regim de Uniune Federala Europeana', dar care
nu a mai putut fi aplicat din cauza conjuncturii internationale ( criza din perioada 1929-1930 si
ascensiunea lui Hitler).

Oricum, acest proiect ramane important prin faptul ca a promovat idei care au fost reluate ulterior si a
avansat anumiti termeni deveniti comuni limbajului ulterior al comunitatii europene: 'piata comuna',
'uniunea vamala, 'circulatia marfurilor, capitalurilor si persoanelor' etc.
O alta conceptie de uniune europeana este considerata a fi reprezentata de politica promovata de Hitler
in timpul celui de-al doilea razboi mondial, bazata pe forta, violenta si vointa unilaterala. Acestei
ideologii i s-a opus insa o alta, menita sa corespunda intereselor nationale ale statelor europene, bazata
pe acceptarea liber consimtita a acestei uniuni, in acest sens au aparut diferite idei, miscari si publicatii
care se declarau in favoarea ideilor federaliste europene: Leon Blum (1939), Miscarea Federalista
Europeana, fondata de Aitiero Spinelli si Ernesto Rossi; miscarea 'Combat' din Franta (1941), intre
fondatorii careia se aflau Henri Frenay, Albert Camus, Edmond Michelet s.a.
Un organizator al unei conjuratii contra lui Hitler, Cari Friedrich Goerdeler, a fost, de asemenea,
promotorul unei conceptii de unificare a Europei pe baza statelor europene independente, care era
prevazuta sa se realizeze in mai multe etape, in prima faza creandu-se o uniune economica, iar in faza
a doua uniunea politica. El a mai prevazut ulterior si infiintarea unui minister al economiei europene,
un minister al afacerilor externe si constituirea unei armate europene.
In perioada celui de-al doilea razboi mondial, in mai multe tari europene au aparut manifestari ale unor
idei de unificare europeana, iar in 1944 s-a desfasurat la Geneva o reuniune a reprezentantilor
militantilor germani antinazisti, care a fost urmata de alte patru astfel de reuniuni si care au elaborat un
proiect de declaratie al unei rezistente europene, momentul respectiv fiind considerat ca primul act
politic al federalistilor europeni si primul apel la coordonarea miscarilor de rezistenta, fiind creat si un
birou permanent 131e45b de coordonare a actiunilor pentru eliberarea tarilor carora le apartineau si
pentru organizarea unei 'Uniuni Federale a Popoarelor Europene'. Aceasta Uniune federala urma sa
aiba un guvern responsabil in fata popoarelor, o armata plasata sub ordinele acestui guvern si care sa
excluda orice armata nationala precum si un tribunal suprem. Se prevedea obligatia Germaniei si
aliatilor de a contribui la reconstructia tuturor tarilor care au fost afectate de razboi, dezarmarea totala
si supunerea acesteia unui control federal european. Se observa faptul ca toate aceste proiecte sunt
marcate de conjunctura celui de-al doilea razboi mondial si de consecintele sale pe plan european.

1.3. Integrarea europeana dupa cel de-al doilea razboi mondial


Perioada urmatoare celui de-al doilea razboi mondial a marcat trecerea de la proiecte la realizarea
efectiva a ideii de uniune europeana. Dar pana la realizarea efectiva a acesteia, a fost necesara
parcurgerea unor etape preliminare.
O prima etapa o constituie relansarea ideilor uniunii europene in contextul situatiei postbelice, in acest
sens, trebuie mentionata declaratia lui Winston Churchill, din 19 decembrie 1946, la Universitatea din
Zurich, care a reiterat ideea unitatii europene prin crearea unei Uniuni a Statelor Europene si
organizarea unui congres in acest scop si care a condus la formarea unor miscari avand acest obiectiv,
ca de exemplu: Uniunea Europeana a Federalistilor, Miscarea Socialista pentru Statele Unite
Europene, Uniunea Parlamentata Europeana, Noile Echipe Internationale etc. Cele doua uniuni se
constituiau in exemple tipice de grupuri de promovare a ideii europene, inspirate dintr-o ideologie
supranationalista, fiind deci superioare ideilor nationale sau partizane.
Uniunea Europeana a Federalistilor a organizat intre 27-31 august 1947 Congresul de la Montreux,
care a reprezentat primul congres al federalistilor europeni, in timpul caruia acestia au adoptat

proiectul Statelor Federale ale Europei si care a fost un preludiu al organizarii Congresului de la Haga
din anul urmator15. La congresul de la Montreaux s-au propus participantilor spre analiza sase principii
pe baza carora sa se fondeze viitoarea federatie:
- federatia europeana nu se poate forma decat pe baza renuntarii la orice principii hegemoniste (de
genul celor sustinute de Napoleon si Hitler);
- federalismul nu se poate baza decat pe renuntarea la orice spirit de sistem (sa se tina seama de
coexistenta realitatilor concrete si heterogene: natiuni, regiuni economice, traditii politice etc.);
- federalismul nu trebuie sa se confrunte cu problema minoritatilor (se da exemplul Elvetiei,
unde problema existentei populatiei germanice, franceze si italiana nu tine seama de numarul
locuitorilor si de suprafata tarii ocupata de catre acestia);
- federalismul nu are ca scop stergerea diferentelor nationale si cuprinderea tuturor natiunilor intr-un
bloc unic, ci, dimpotriva, pastrarea propriilor identitati;
- federalismul trebuie sa se bazeze pe acceptarea complexitatii, fiind contrar simplismului, care este
caracteristic spiritului totalitar (se exemplifica din nou cu situatia Elvetiei, unde coexista o diversitate
de organisme si grupuri politice, administrative, lingvistice, culturale, religioase, etc., si care se
accepta reciproc);
- formarea unei federatii trebuie sa se realizeze pas cu pas si nu pornind de la un centru, sau prin
mijloace guvernamentale.
Se apreciaza ca necesitatea unei federatii este evidenta, nelipsind decat adoptarea unei carte federale,
stabilirea unor organe reprezentative si a unei aprobari nationale, care sa imputerniceasca guvernele in
vederea aplicarii acestor idei.
Intre miscarile unioniste create se remarcau insa si unele cu vocatie partizana. Este semnificativ in
acest sens cazul Noilor Echipe Internationale, care reprezentau democratia crestina si care au constituit
o retea de comunicatii si de influenta in care membrii guvernelor, reprezentanti ai partidelor politice
democrat-crestine sau alte personalitati marcante au avut un rol deosebit in promovarea ideilor uniunii
europene si a crearii institutiilor europene, in acelasi timp, se remarca activitatea Miscarii Socialiste
pentru Statele Unite Europene, care - sub conducerea lui Paul Henri Spaak - militeaza pentru crearea
unor state unite socialiste europene, dar care renunta la aceasta formula in ideea crearii unei Europe
democratice, pluraliste, in care determinarea culorii politice sa se faca prin votul liber exprimat al
electoratului.
Miscarea Socialista pentru Statele Unite Europene si Noile Echipe Internationale au avut ca obiectiv
comun alegerea unui organ constituant european si elaborarea unei constitutii federale europene, prin
care urma sa se infiinteze o Uniune Pan-Europeana, proiect care urma sa fie supus ratificarii
parlamentelor statelor participante la aceasta uniune. Acest procedeu a fost acceptat ulterior si a
devenit astazi mijlocul prin care tratatele unionale europene intra in vigoare, respectiv, prin exprimarea
consimtamantului statelor membre. De altfel, Miscarea Socialista pentru Statele Unite Europene,
alaturi de sindicatele europene, carora li se vor alatura mai tarziu Miscarea Liberala pentru Europa
Unita, constituie embrionul formarii uniunii europene, pe care de altfel s-a bazat si proiectul de uniune
europeana initiat de Spinelli.
Avand in vedere multitudinea miscarilor europene in favoarea uniunii, aparea ca o problema esentiala
coordonarea lor pentru a se realiza aceasta idee.
Pornind de la aceste doua initiative independente - una federalista si una unionista ,in decembrie 1947

s-a instituit Comitetul International de Coordonare a Miscarilor pentru Unitatea Europeana, care a
tinut mai multe congrese, intre care trebuie remarcat Congresul de la Haga, desfasurat intre 7-10 mai
1948, care a initiat si constituirea Consiliului Europei. Acest Congres a avut la baza o actiune de
coordonare a miscarilor pentru o Europa unita, concretizata in trei comisii: politica, economica si
culturala, precum si pe unele comitete nationale care aveau sarcina de a desemna delegatii nationali
care urmau sa colaboreze in vederea initierii unei astfel de uniuni, respectiv: parlamentari, partide
politice, organizatii sindicale si profesionale, biserici, organizatii ale femeilor, organizatii universitare,
intelectuale si artistice.
Dezbaterile au fost marcate de conflicte intre tendintele unioniste si cele federale, printre adeptii
conceptiilor unioniste situandu-se Marea Britanic, care nu a incetat ulterior sa fie promotoarea ideii
respectarii integrale a suveranitatii statale.
De asemenea, federalistii continentali uniti prin obiectivele urmarite se divizau din punctul de vedere
al metodelor de punere in aplicare, intrucat unii propuneau constituirea unei uniuni federale si a unei
uniuni economice care presupuneau un transfer partial al suveranitatii nationale, iar altii, adepti ai
federalismului integral, erau de parere ca trebuie constituita o Adunare europeana, dar nu precizau
modalitatea de formare a acesteia.
In ciuda divergentelor de opinii exprimate cu aceasta ocazie, Congresul de la Haga a avut un rol
important in impulsionarea ideii de unitate europeana, prin definirea unui program de actiune globala
pentru o Europa unita si prin faptul ca a dat nastere unei 'Miscari Europene' si a fost la originea creerii
'Centrului European de Cultura', a 'Colegiului Europei', a 'Consiliului Europei' si pentru ca in final a
contribuit la crearea Comunitatilor Europene. De asemenea ca urmare a Congresului de la Haga,
Comitetul International pentru Coordonarea Miscarilor pentru Unitatea Europeana s-a transformat in
'Miscarea Europeana', avand ca presedinti de onoare pe W.Churchill, De Gasperi, CoudenhoveKalergi, H.Spaak, K.Adenauer si R.Schuman. Aceasta vasta organizatie a avut un rol de coordonare si
reunire a miscarilor europene, ea indeplinind functia de exercitare a presiunii asupra unor guverne si
parlamente nationale, ca si asupra unor institutii europene. Beneficiind de o structura institutionala
complexa (un Congres si un Consiliu international format din reprezentantii consiliilor nationale),
aceasta 'Miscare Europeana' a sustinut initiativa 'Monnet-Schuman', care se afla la originea
Comunitatilor Europene.

CAPITOLUL II
Infiintarea Comunitatilor europene
2.1. Premisele infiintarii Comunitatilor europene
Crearea comunitatilor europene nu poate sa fie inteleasa decat in contextul politic international de
dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand in Europa occidentala au aparut trei categorii de organizatii
internationale: militare, economice si politice.
Organizatiile militare sunt reprezentate prin Uniunea Europei Occidentale, creata prin tratatul de la
Bruxelles din 17 martie 1948, intre Franta si Anglia, pe de o parte si Belgia, Olanda si Luxemburg, pe
de alta parte, precum si Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.), creata in 1949 prin
Tratatul de la Washington.
Din categoria organizatiilor economice create dupa cel de-al doilea razboi mondial in Europa
mentionam Organizatia Europeana de Cooperare Economica (O.E.C.E.), constituita prin Tratatul de la

Paris din 16 aprilie 1948 in vederea gestionarii ajutorului comun oferit de catre S.U.A., in cadrul
planului Marshall, statelor europene care au avut de suferit de pe urma celui de-al doilea razboi
mondial (devenita ulterior Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica - O.C.D.E.).
A treia categorie de organizatii o constituie cele de natura politica, respectiv Consiliul Europei, care a
fost infiintat la 5 mai 1949 si care, asa cum am mai precizat, isi avea originea in Congresul de la Haga
din 1948. Desi s-au constituit organizatii separate in cele trei domenii, iar comunitatile economice care
vor aparea ulterior vor avea o vocatie preponderent economica, nu se poate scapa din vedere faptul ca
acestea din urma au presupus si o cooperare politica, fapt confirmat prin evolutia ulterioara a acestora,
respectiv prin adoptarea Tratatului de Maastricht. Obiectivele economice urmarite prin crearea
comunitatilor europene vizau imbunatatirea utilizarii capacitatilor lor economice si tehnice in scopul
cresterii eficientei, in conditiile cerute de evolutia societatii moderne. Aparea deci necesara crearea
unei piete comune care sa permita dezvoltarea capacitatilor economice, care ar fi fost franate de
existenta frontierelor nationale. De asemenea, din aceasta cooperare regionala rezultau o serie de alte
implicatii de natura monetara, de protectie a mediului inconjurator, fiscale, sociale etc.Alaturi de
ratiunile economice, existau insa - asa cum am precizat -si ratiuni politice la baza necesitatilor de
integrare: impartirea sferelor de influenta dupa cel de-al doilea razboi mondial, pericolul
comunismului, precum si amenintarea care se profila din partea tarilor arabe producatoare de petrol.
Pentru realizarea acestora trebuia sa se treaca de la faza consultarilor diplomatice la masuri practice,
eficiente de institutionalizare a ideilor existente de multa vreme. In decembrie 1949, Michel Debre
propune un proiect de Pact pentru Uniunea Statelor Europene, bazat pe un sistem prezidential si
federalist care sa aiba un arbitru ales pentru o perioada de cinci ani prin vot universal, un Senat format
din ministrii statelor membre, o Adunare Europeana formata din delegati nationali alesi in
conformitate cu numarul locuitorilor (1 reprezentant pentru un milion de locuitori), comisari stabiliti
de catre arbitru si o Curte formata din judecatori. Aceasta propunere a lui M. Debre a fost urmata in 9
mai 1950 de declaratia lui Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, secondat de Jean Monnet.
Robert Schuman arata ca o comuniune in domeniul carbunelui si otelului va asigura baza dezvoltarii
economice federaliste europene si va duce la schimbarea situatiei acestor tari. Productia in comun a
carbunelui si otelului, considerate materii de baza, si instituirea unei inalte autoritati care sa ia decizii
in noua federatie europeana - care urma sa cuprinda Franta, Germania de Vest si alte tari vest-europene
ce se vor asocia - se aprecia ca vor avea un rol important in asigurarea pacii in aceasta regiune.

2.2. Comunitatea European a Crbunelui si Oelului (CECO)


La 9 mai 1950, Ministrul de Externe al Franei - Robert Schuman, a prezentat declaraia
pregtit de Jean Monnet i echipa sa, care coninea propunerea ca Frana, Germania
precum i orice stat european interesat s i pun n comun ntreaga producie de
crbune i oel, plasnd-o sub o autoritate comun, puternic i independent ale crei
decizii s lege statele membre.
De fapt se urmrea crearea unor solidariti care s deschid calea unor noi colaborri,
ca reeaua de legturi create s duc la uniunea politic. Aceast idee reflact concepia
funcionalist a lui Jean Monnet.
La 10 iunie 1950 incep negocieri la Paris, avnd la baz un proiect de tratat al Fran ei,
iar la 18 aprilie 1951 se semneaz Tratatul de la Paris prin care se instituie
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.). Tratatul a intrat in
vigoare la 25 iulie 1952.
El reunea ase state europene (Franta, Germania de vest, Italia, Belgia, Olanda si
Luxemburg), ntrucat Marea Britanie nu a acceptat principiul renun rii la unele
prerogative ale suveranitii, acceptnd doar relaii de coordonare cu comunitatea.

Tratatul era deschis aderrii altor state.


CECO a fost prima organizaie internaional care s-a bazat pe principii suprana ionale
si a fost, prin instituirea unei piee comune pentru crbune si oel, destinata s extind
economia, creterea forei de munc, si s ridice nivelul de trai n cadrul Comunit ii.
Piata, era de asemenea destinat, s raionalizeze progre iv distribu ia produc iei la
nivel nalt n acelai timp, aigurnd stabilitate si ocuparea de for e de munc. Pia
comun pentru crbune a fost deschis la 10 februarie 1953 si pentru oel, la 1 mai
1953.
Crearea acestei organizatii europene a insemnat constituirea unor organe suprana ionale
cu competena de a lua decizii n anumite domenii si de a le impune statelor membre.
Asa cum se arata n unele lucrari, el reprezenta materializarea ideii de constituire a
Europei politice, pornind de la construirea unei Europe economice.
Ratiunile politice care se ascundeau sub aceast construcie comunitar economic se
refereau la ituaia Frantei care se imea ameninta permanent de Germania (de
aceasta din urm fusese mprit n aprilie 1949 prin acordurile de la Washington),
precum si la potentiala ameninare economic a rilor vest-europene de ctre S.U.A.,
sau la si mai evidentul pericol ai rzboiului rece, care ncepuse s i fac imit
prezena tot mai mult.
Aceast organizare economic, ce ducea la unirea pieelor naionale ntr-o pia unica,
urmrea si promovarea produciei si creterea profiturilor n compara ie cu itua ia
meninerii unor piee supuse unor reguli si practici restrictive.
Dei era vorba de o pia comuna sectoriala (limitat la crbune si o el), ea crea un
precedent instituional de o deosebit importan.
Prin acest tratat se creau patru organe ale comunitii:
- nalta Autoritate, organ internaional
- care era nsarcinat s
favorizeze
interesele preponderent comunitare;
- Coniliul Special de Ministri - care era un organ cu caracter interguvernamental;
- Adunarea Comun - care se prevedea c va fi aleasa prin vot universal direct si care
avea sarcina controlului democratic;
- Curtea de Justiie - ca organ jurisdicional, a crei sarcin era de a aigura respectarea
normelor juridice instituite n cadrul Comunitii.
nalta Autoritate (predecesorul la Comiia European) a fost un corp executiv format
din nou membri care au guvernat comunitatea.
Frana, Germania si Italia au numit doi membri fiecare Autoritatii si trei membrii mai
mici. Aceti membri numeau la rndul lor, o a noua persoan care s fie Pre edintele
naltei Autoriti.
n ciuda faptului c este numit de comun acord de guvernele na ionale, ac ionnd
mpreun, membrii si-au luat angajamentul s nu reprezinte interesul lor naional si au
fcut un jurmnt de a apra interesele generale ale Comunitii n ansamblul su.
Princiupiul inovaiei Autoritii a fost caracterul su supranaional. Ea a avut o arie
larg de competen pentru a aigura ca obiectivele tratatului au fost ndeplinite si c
piaa comun a funcionat fr probleme.
nalta Autoritate putea emite urmtoarele tipuri de instrumente juridice:

decizii, legi care au fost n ntregime obligatoriu;

recomandri, care au avut obiective obligatorii,


dar metodele au fost lsate la latitudinea statelor membre;
si de avize, care nu a avut nici o for juridic.
Pentru ca nalta Autoritate s nu fie supus statelor membre ea a fost nvestit cu
independen si autoritate legala, iar deciziile sale erau obligatorii pentru statele
membre.
Prin articolele 46 pn la 67 alte Tratatului i s-au atribuit puteri con iderabile. n sensul
celor de mai sus amintim dreptul de:
1. a studia pieele si preurile, si de a stabili strategii pe termen lung;
2. a publica informaii referitoare la pia (cu dreptul de a sanciona firmele care nu
vor oferi informaii de acest tip);
3. a crea propriul capital att prin aplicarea unei taxe asupra produc iei europene de
crbune si de oel ct si fcnd mprumuturi;
4. a asista la programele de investiii prin oferirea de mprumuturi si garanii firmelor.
Coniliul special de minitri este o instituie de orientare interguvernamental ce
reprezint statele membre, cu miiunea de a coordona aciunea statelor cu cea a
Comunitii. n anumite cazuri, hotrnd cu majoritate calificat, aprob printr-un aviz
msurile luate de nalta Autoritate.
Adunarea comun este compus din parlamentari propui de legislativele statelor
membre i exercit controlul democratic asupra naltei Autoriti. n acest sens are
puterea de a demite nalta Autoritate printr-o moiune de cenzur.
Curtea de justitie vegheaz respectarea prevederilor Tratatului CECO, soluionnd
litigiile prilejuite de aplicarea sa dintre nalta Autoritate, state, ntreprinderi.
Primele succese ale CECO, precum si avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea
unificarii au determinat Minitrii de Externe ai celor ase ri fondatoare s opteze
pentru continuarea procesului de integrare n domeniul economic, demers mult mai usor
de realizat.
Conferina de la Messina, din 1955, a incredinat unei comisii prezidate de Ministrul
belgian de Externe, Paul Henry Spaak, sarcina studierii poibilitatii unei integrari
economice progresive.
Raportul prezentat de acesta, un an mai tarziu, a servit drept baz de negociere a
Tratatului Comunitii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si a Tratatului
Comunitii Economice Europene (CEE).
Cele doua documente, cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma, au fost semnate
de catre cele ase tari membre ale CECO si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.

2.3.Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea


Europeana pentru Energia Atomica (CEEA sau Euratom)
Prin eecul Comunitii Europene a Aprarii, tentativele de unificare european
sufereau un puternic recul. Dup un an de resemnare, n iunie 1955 mini trii de externe
ale statelor membre CECO puneau din nou n discuie crearea unei Europe unite,

contieni c era n interesul rilor lor ca procesul nceput prin CECO s fie continuat.
Astfel, pentru Republica Federal Germania participarea la aceast opera de unificare
echivala din punct de vedere politic cu o reintegrare n comunitatea naiunilor. Sub
aspect economic, n calitate de ar exportatoare, Germania ramnea (si ramne)
tributara pieteor europene, astfel ncat prin crearea unei Comuniti Economice
Europene care s unifice o bun parte din aceste piee, dependena Germaniei fa de
exterior devenea mult mai puin preocupat.
Pentru Franta, integrarea Germaniei era expreia politica a vointei sale de reconciliere si
a aspiraiei pentru o pace durabila n Europa. n ceea ce privete propria sa dezvoltare,
apartenena la Comunitatea Economica European i permitea s accelereze acest
proces iar apariia unui vast spaiu economic comun deschidea noi piee de desfacere
pentru produsele sale agricole, de natur s aigure vitalitatea acestui sector.
In ceea ce privete Belgia, dependena sa economica de comer ul exterior o facea la fel
de tributara, ca si Germania, fa de existena unor piee igure de export.
Interesul pentru o interpenetrare economic era cu att mai mare in anii 50 cu ct
economia belgian se baza atunci aproape excluiv pe industria crbunelui si oelului.
Crearea unei piee interne europene avea deci, si pentru aceasta ar, o importan
aparte, nu doar pe termen scurt ci, mai ales, pentru crearea si dezvoltarea unor noi
sectoare industriale.
Italia, care fcuse deja cu succes eforturi de industrializare, era si ea interesat de
poibilitile de cretere economic oferite de o pia europeana comun, spernd
totodata s poat obine credite pentru dezvoltarea regiunilor sale defavorizate din sud
si s reduc astfel rata ridicat a omajului.
La rndul su, Olanda realiza ca o participare la opera de unificare European va da un
nou impuls eforturilor sale de industrializare. Avnd porturi maritime importante si o
infrastructur corespunztoare, ea vedea astfel deschizndu-i-se noi poibiliti n
domeniul transporturilor de mrfuri n Europa, sector n care deinea deja un loc
avansat.
Ct despre Luxemburg, care datorit poziiei sale geografice suferise de-a lungul istoriei
consecintele rivalitilor dintre naiunile mari, el vedea n politica de unificare
european un mijloc de garantare a intereselor sale politice, economice si sociale.
Avnd n vedere multitudinea de interese aflate n joc, era logic ca mini trii de externe
ai celor ase ri fondatoare ale CECO s opteze pentru continuarea operei de unificare
europeana n domeniul economic, unde paiunile nationale erau mai putin intense.
Acesta a fost si scopul Conferintei de la Mesina, din 1955, care a ncredinat sarcina
studierii poibilitii unei integrri progreive n acest domeniu unei comi ii prezidate
de Ministrul belgian de Externe Paul Henry Spaak.
Belgia, Frana, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda au aprobat, la 29 mai 1956,
raportul politicianului belgian, Paul Henri Spaak, pe tema unei uniuni economice
generale si a unei uniuni n domeniul utilizrii panice a energiei nucleare.
Acest lucru a dus la semnarea Tratatelor de la Roma, la data 25 martie 1957, de catre
cele ase tari . Tratatele de la Roma au pus bazele Comunitii Economice Europene
(CEE) si ale Comunitii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom). Cele dou
tratate au intrat n vigoare, dup ce au fost ratificate de cele ase state membre, la 1

ianuarie 1958.
Semnarea Tratatelor de la Roma a urmat Conferinei de la Messina (Italia) din 1-3 iulie
1953, a minitrilor de externe, cnd cele 6 state semnatare ale Tratatului de la Paris
constituind CECO au hotart: extinderea sistemului si la alte domenii economice (n
vederea realizarii unei piete comune generale), armonizarea politicilor sociale si
organizarea unei piete nucleare comune.
Astfel, la 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate 2 tratate, instituind, pe de o parte,
Comunitatea economic european si, pe de alt parte, Comunitatea European a
Energiei Atomice.
Tratatele au fost ncheiate pentru o durat nelimitat si au intrat n vigoare la 1 ianuarie
1958, dup ratificarea lor de catre Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Belgia si
Olanda.
Tratatele de la Roma au marcat un recul al supranaionalitii, dar ele au prevzut
posibiliti de integrare prin extinderea competenelor Adunrii Parlamentare (ai crei
membri urmau s fie alei prin sufragiu universal direct) si prin trecerea la votul
majoritar n cadrul Coniliului.
A) Tratatul de la Roma constituind C.E.E.
Tratatul constituind CEE a stabilit ca obiectiv pentru Comunitate, n art. 2, urmatoarele:

instituirea unei piete comune si apropierea progreiva a


politicilor economice ale statelor membre;

promovarea unei dezvoltari armonioase a activitatilor


economice n ansamblul Comunitii;

extindere continua si echilibrata;

stabilitate marita;

crestere accelerata a nivelului de trai;

relatii mai strnse ntre statele membre.


n perspectiva crearii fundamentelor "unei Uniuni din ce n ce mai strnse ntre
popoarele europene", tratatul prevede libera circulatie a marfurilor si protectia fata de
"exteriorul" Comunitii prin tarife vamale comune, libera circulatie a persoanelor si
capitalurilor, protectia liberei concurente. Aceste prevederi nu urmaresc nimic altceva
dect instituirea unei piete comune, cu caracteristici asemanatoare pietelor nationale.
De asemenea, Tratatul privind constituirea CEE prevede:

armonizarea politicilor economice ale statelor membre;

stabilirea unor politici sectoriale comune n domeniul agriculturii,


transporturilor, relatiilor comerciale externe.
Spre deosebire de Tratatul care a creat CECO, care ca natur juridic, este un tratatlege, Tratatul care constituie CEE stabilete numai cadrul n care institu iile
comunitare au ca misiune: promovarea dezvoltrii armonioase a activitailor
economice n ansamblul Comunitii, o extindere continu si echilibrat, o stabilitate
marit, o cretere accentuat a nivelului de via si relaii mai strnse ntre statele

membre.
Deoarece aceste prevederi au caracter general, ele nu pot crea obligatii juridice n mod
direct; importanta lor rezida n aceea ca orienteaza interpretarea dreptului comunitar n
direcia atingerii obiectivelor CEE.
Potrivit Tratatului, CEE se sprijin, pe de o parte, o pia comuna iar pe de alt parte,
apropierea progresiv a politicilor economice.
Tratatul nu conine o definiie pentru piaa comun; precizarea este, nsa, facut de
Curtea de Justitie, care o definete ca fiind un spaiu economic unificat, lipsit de
obstacole interne, n cadrul cruia vor trebui realizate, n mod progresiv, Uniunea
Vamal si Uniunea Economic.
Obiectul Tratatului CEE de a institui o pia comun a crei func ionare intereseaz, n
mod direct, justiiabilii Comunitii implic faptul c Tratatul reprezint mai mult dect
un acord care creeaza obligatii ntre statele contractante.
B) Tratatul de la Roma constituind C.E.E.A. / EURATOM
Iniial creat pentru a coordona programele de cercetare din statele membre n vederea
utilizrii n scopuri panice a energiei nucleare, Tratatul Euratom contribuie n prezent
la punerea n comun a cunotinelor, a infrastructurilor i a finanrilor n domeniul
energiei nucleare. Acesta garanteaz securitatea aprovizionrii cu energie atomic n
cadrul unui control centralizat.
OBIECTIVE
Pentru a lupta mpotriva lipsei generalizate de energie tradiional din anii cincizeci,
cele ase state fondatoare (Germania, Belgia, Frana, Italia, Luxemburg, rile de Jos)
au ncercat s gseasc n energia nuclear o modalitate de a obine independena
energetic. Deoarece costurile investiiilor n energia nuclear depeau posibilitile
statelor considerate n mod individual, statele fondatoare s-au unit i au format
Euratom.
n linii generale, tratatul are drept obiectiv s contribuie la formarea i la dezvoltarea
industriilor nucleare europene, astfel nct toate statele membre s poat profita de
dezvoltarea energiei atomice i s garanteze securitatea aprovizionrii. n acelai timp,
tratatul asigur un nivel ridicat de securitate pentru populaie i mpiedic deturnarea
materiilor nucleare destinate unor scopuri civile ctre obiective de tip militar. Este
important de reinut faptul c Euratom nu are competene dect n domeniul energiei
nucleare civile i panice.
nc din Preambul, prile semnatare se declar:
- contiente de faptul c energia nuclear reprezint resursa esenial care va asigura
dezvoltarea i rennoirea produciilor i care va permite progresul activitilor panice

- hotrte s creeze condiiile necesare dezvoltrii unei industrii nucleare puternice,


surs de mari disponibiliti de energie i de modernizare a tehnicilor, precum i de
numeroase alte aplicaii menite s contribuie la bunstarea popoarelor lor,
- preocupate s stabileasc condiiile de securitate care vor ndeprta pericolele la

adresa vieii i sntii populaiei,


- dornice s asocieze i alte ri la aciunile lor i s coopereze cu organizaiile
internaionale din domeniul dezvoltrii panice a energiei atomice .
DOMENIU DE APLICARE
Tratatul Euratom are drept obiectiv punerea n comun a industriilor nucleare din statele
membre. n acest context, acesta nu se aplic dect anumitor subieci (statele membre,
persoanele fizice i ntreprinderile sau instituiile de drept public sau privat) care i
desfoar o parte sau totalitatea activitilor ntr-un domeniu care intr sub incidena
tratatului, i anume: materiile speciale de fisiune, materiile brute i mineralele din care
sunt extrase materiile brute.
MISIUNI
Conform tratatului, misiunile specifice ale Euratom sunt:

dezvoltarea cercetrii i asigurarea transmiterii cunotinelor


tehniceComisia invit statele membre, persoanele sau ntreprinderile s i comunice
programele lor privind cercetarea nuclear. Comisia public n mod periodic o list a
sectoarelor de cercetare nuclear pe care le consider insuficient studiate i instituie
un Centru Comun de Cercetare n domeniul nuclear. Centrul Comun de Cercetare
(CCC) a devenit un actor esenial n cercetarea nuclear, n domenii precum mediul
sau sigurana alimentar.Statele membre, persoanele i ntreprinderile au dreptul, pe
baza unei cereri adresate Comisiei, s beneficieze de licene neexclusive pentru
brevetele, de titlurile de protecie tranzitorie, de modelele de utilitate sau de cererile
de brevete care sunt proprietatea Comunitii.

stabilirea i garantarea aplicrii unor norme de securitate uniforme


pentru protecia sanitar a populaiei i a lucrtorilorFiecare stat membru
stabilete dispoziiile legislative, de reglementare i administrative n msur s
asigure respectarea normelor de baz fixate de tratat, inclusiv msuri privind
nvmntul, educaia i pregtirea profesional. Legislaia adoptat se refer, de
asemenea, la aplicaiile medicale, la cercetare, la nivelurile maxime admise de
contaminare radioactiv a produselor alimentare, precum i la msurile de protecie
care trebuie luate n cazul unei urgene radiologice.Fiecare stat membru este obligat
s furnizeze Comisiei informaiile generale cu privire la orice proiect de eliminare
de materii radioactive. n acelai timp, este necesar avizul conform al Comisiei
atunci cnd aceste experimente sunt susceptibile s afecteze teritoriile altor state
membre.

facilitarea investiiilor i asigurarea realizrii instalaiilor de baz


necesare dezvoltrii energiei nucleare n cadrul UEComisia public periodic
Programe Indicative Nucleare (PINC) privind mai ales obiectivele de producere a
energiei nucleare i investiiile referitoare la realizarea acestora. Persoanele i
ntreprinderile din sectoarele industriale enumerate n Anexa II a tratatului sunt
obligate s comunice Comisiei proiectele lor de investiii.

asigurarea unei aprovizionri constante i echitabile a tuturor


utilizatorilor din UE cu minereuri i combustibili nucleariAprovizionarea cu
minereuri, materii brute i materii speciale de fisiune se face n temeiul principiului

accesului egal la resurse i prin intermediul unei politici comune de aprovizionare.


n acest context, tratatul:
Agenia de Aprovizionare a Euratom, avnd personalitate juridic i autonomie
financiar, este plasat sub controlul Comisiei, care traseaz directive i dispune de un
drept de veto asupra deciziilor acesteia.
Statele membre sunt obligate s trimit anual Comisiei un raport privind dezvoltarea
prospectrii i a produciei, rezervele probabile i investiiile miniere efectuate sau
poteniale de pe teritoriile lor.

garantarea c utilizarea materiilor nucleare civile nu este deturnat


ctre alte scopuri (n special militare) Tratatul Euratom instituie un sistem complet
i extrem de riguros de control menit s garanteze c materiile nucleare civile nu
sunt deturnate de la finalitile civile declarate de ctre statele membre. UE dispune
de competene exclusive n acest domeniu, care sunt puse n aplicare de ctre un
corp format din 300 de inspectori, care asigur respectarea controlului de securitate
al Euratom n cadrul UE.
Comisia trebuie s se asigure c pe teritoriul statelor membre:

minereurile, materiile brute i materiile speciale de fisiune nu sunt


deturnate de la utilizrile declarate de ctre utilizatori;

dispoziiile privind aprovizionarea sunt respectate, precum i orice


angajament special care asigur accesul la cele mai bune mijloace tehnice prin
intermediul unei piee comune a materialelor, a echipamentelor etc.
Comisia poate trimite inspectori pe teritoriile statelor membre. Aceti inspectori au
acces n orice moment la toate locaiile, la toate informaiile i la toate persoanele care,
datorit profesiei lor, se ocup de materiile, echipamentele sau instalaiile supuse
controlului.
Controlul de securitate al Euratom se mbin cu garaniile exercitate de Agenia
Internaional pentru Energia Atomic - AIEA (EN) n cadrul acordurilor tripartite
ncheiate ntre statele membre, Comunitate i AIEA.
n cazul nclcrii obligaiilor, Comisia poate impune sanciuni cu privire la persoanele
sau ntreprinderile responsabile. Aceste sanciuni merg de la simplul avertisment, pn
la retragerea total sau parial a materiilor brute sau a materiilor speciale de fisiune,
inclusiv retragerea unor avantaje specifice (precum asistena financiar sau sprijinul
tehnic) sau trecerea ntreprinderii sub administrarea unei persoane sau a unui colegiu.

exercitarea dreptului de proprietate recunoscut asupra materiilor


speciale de fisiune

promovarea progresului n utilizarea panic a energiei nucleare prin


colaborarea cu ri tere i organizaii internaionaleAIEA este o organizaie
autonom cu sediul la Viena (Austria), care coopereaz cu Organizaia Naiunilor
Unite (ONU). Aceast agenie are drept scop, pe de o parte, promovarea utilizrii
energiei nucleare n scopuri panice i, pe de alt parte, controlul utilizrii n scopuri
nemilitare a asistenei pe care o furnizeaz.
Comisia negociaz i ncheie acorduri de cooperare nuclear cu ri tere. ncheierea
acestor acorduri este totui subordonat aprobrii Consiliului. n ceea ce le privete,
statele membre sunt obligate s comunice Comisiei proiectele lor de acorduri cu o ar

ter, o organizaie internaional sau un resortisant al unei ri tere. n prezent, au fost


ncheiate acorduri Euratom cu numeroase state, precum Statele Unite, Australia sau
Canada.

crearea de ntreprinderi comuneAceste ntreprinderi sunt create n


vederea unui proiect specific cu o importan fundamental pentru dezvoltarea
industriei nucleare europene. Printre exemplele din cadrul acestei iniiative poate fi
citat Joint European Torus (JET) n domeniul fuziunii nucleare (ntreprindere
dizolvat n anul 2000, dar ale crei activiti sunt continuate sub egida European
fusion development agreement (Acordul european pentru dezvoltarea fuziunii AEDF (EN)) sau ITER care va depi, probabil, cadrul european.
INSTITUII I STATE MEMBRE
Organizarea instituional a Euratom este, n linii mari, asemntoare cu cea din tratatul
CEE i are la baz acelai triunghi instituional (Consiliu, Comisie, Parlament
European). Astfel, realizarea misiunilor ncredinate Comunitii este asigurat nu doar
de Parlamentul European, Comisie i Consiliu, ci i de Curtea de Justiie i de Curtea de
Conturi. Fiecare instituie acioneaz n limitele atribuiilor conferite de tratat. Consiliul
i Comisia sunt asistate de un Comitet Economic i Social, cu rol consultativ.
Instituiile comunitare sunt responsabile pentru aplicarea tratatului i pentru cele dou
organisme proprii ale Euratom: Agenia de Aprovizionare i Oficiul de Securitate (care
efectueaz controale contabile i fizice n toate instalaiile nucleare ale Comunitii).
Dei tratatul Euratom nu confer competene stricte i exclusive n anumite domenii ale
Comunitii, acesta reprezint o adevrat valoare adugat pentru membrii si. ntradevr, pe baza acestui tratat, Comisia a adoptat recomandri i decizii care, fr a fi
obligatorii, stabilesc anumite norme europene. Pe de alt parte, este important de
subliniat faptul c alte politici comunitare precum cele de mediu sau de cercetare au, de
asemenea, un impact semnificativ asupra sectorului nuclear.
Valoarea adugat a Euratom i a UE este i mai evident n contextul extinderii.
Datorit Euratom, UE beneficiaz de o abordare comunitar armonizat n domeniul
energiei nucleare, care este impus i statelor candidate. Extinderile UE ctre Est pun
accent pe sectorul nuclear i n special pe aspecte care in de securitatea nuclear. ntradevr, domeniul nuclear constituie o important surs de energie pentru numeroase ri
din Europa de Est (candidate sau noi membre ale UE). n schimb, nivelul de siguran
al centralelor lor nucleare i cel de protecie a populaiei i a lucrtorilor nu sunt
ntotdeauna suficiente. n acest context, Comisia le ofer sprijin prin intermediul
programului PHARE n vederea mbuntirii acestei situaii. n urma destrmrii
Uniunii Sovietice, multe dintre noile state independente (NSI) trebuie s fac fa
acelorai probleme i, n acest caz, Comisia le acord, de asemenea, sprijin.
Pe de alt parte, de-a lungul anilor, noi teme legate de energia nuclear au cptat
importan, n special securitatea operaional ainstalaiilor nucleare, stocarea deeurilor
radioactive i neproliferarea nuclear (garaniile nucleare). Dei statele membre dein
competenele eseniale n aceste domenii, exist un grad de uniformizare la nivel
internaional datorit unei serii de tratate, convenii i iniiative care au stabilit, n mod
progresiv, un regim internaional care guverneaz cteva activiti-cheie din sectorul
nuclear (Convenia privind securitatea nuclear).

VIITORUL TRATATULUI EURATOM


Spre deosebire de Tratatul CE, Tratatul Euratom nu a suferit modificri importante i
rmne n vigoare. Comunitatea European a Energiei Atomice nu a fuzionat cu
Uniunea European i continu s aib o personalitate juridic distinct, avnd ns
instituii comune. Tratatul de modificare a Tratatelor UE i CE, semnat n decembrie
2007, modific anumite dispoziii ale Tratatului Euratom n Protocolul (nr. 12) de
modificare a Tratatului de instituire a Comunitii Europene a Energiei Atomice.
Aceste modificri se limiteaz la adaptri la noile reguli introduse de tratatul de
modificare, n special n domeniul instituional i financiar.
n martie 2007, Comisia a realizat un bilan i a evaluat perspectivele privind Tratatul
Euratom. Bilanul a fost pozitiv, mai ales n domeniile cercetrii, proteciei sntii,
controlului utilizrii panice a materiilor nucleare i al relaiilor internaionale.
Necesitatea asigurrii securitii aprovizionrii cu energie i preocuprile legate de
schimbrile climatice fac s creasc interesul pentru energia nuclear. n viitor,
aplicarea Tratatului Euratom trebuie s continue s se concentreze asupra securitii i
siguranei materiilor nucleare. Comunitatea Euratom va trebui s contribuie n
continuare la asigurarea dezvoltrii industriei nucleare i la garantarea respectrii unor
norme riguroase n domeniul radioproteciei, siguranei i securitii.

CONCLUZIE
Exist o lung istorie a proiectelor de organizare panic a continentului nostru.
Ele au aprut nc de la fritul Evului Mediu, dar au fost primite cu indiferen de oamenii politici.
ns, dup cel de-al doilea rzboi modial, percepia asupra integrrii europene se schimb. Ideile
unioniste gsesc un teren mai prielnic din cauza condiiilor particulare n care se gsea btrnul
continent n acele momente:
Obiectivul comun al europenilor era pacea, iar aceasta era ameninat;
Pericolul principal venea din partea Uniunii Sovietice, se afirma c adevratul printe al
Europei este Stalin cu politica sa agreiv;
Economia se afla ntr-un dezastru total, de aici si nevoia reconstruciei;
Un alt factor era i sprijinul american, dup rzboi americanii susinnd constant
proiectele de integrare european;
Bazele procesului de integrare europeana - care a dus la aparitia actualei structuri a
Uniunii Europene - au fost puse in 1950 de catre Jean Monnet si Robert Schuman. Jean Monnet
a propus ca productia de carbune si otel a Frantei si Germaniei sa fie administrata de un
organism comun. Ideea a fost preluata de Robert Schuman, care mers mai departe si a propus
crearea unei comunitati de interese pasnice dintre Franta si Germania, deschisa si altor state
europene.
Planul propus de Robert Schuman, ulterior denumit "Planul Schuman", viza "plasarea

productiei germane si franceze de carbune si otel in mainile unei autoritati supreme comune de
supraveghere (Autoritate Suprema) ... la care se pot alatura alte state europene".
In aprilie 1951 - 6 state - Franta, Republica Federala Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au semnat Tratatul de la Paris de constituire a primei organizatii europene Comunitatea Europeana a
Carbunelui si Otelului (CECO).
In 1952 statele CECO semneaza un tratat prin care infiinteaza Comunitatea Europeana de Aparare
(CEA). Aceasta initiativa esueaza ca urmare a refuzului Parlamentului Frantei de a ratifica tratatul.
Acest esec a afectat negativ procesul de integrare europeana.
Relansarea ideei de integrare europeana se petrece in 1955, cind la Conferinta de la Messina, cei sase
membri ai CECO au ajuns la concluzia ca productivitatea si bunastarea economica este unica solutie
de supravietuire a Europei de Vest vis-a-vis de Blocul de Est. Ca urmare, s-a decis crearea
Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Comunitatii Europene pentru Energia Atomica
(EUROATOM), instituite prin semnarea in 1957 a celor doua Tratate de la Roma.
Prevederile din cadrul Tratatului de la Roma (Tratatul CEE) erau semnificative pentru viitorul
economic si social al Europei. Obiectivul principal al Tratatului era crearea treptata a unei piete
comune, prin instituirea, in primul rind, a unei uniuni vamale (anularea barierelor vamale in calea
circulatiei bunurilor si crearea unui tarif vamal extern comun). In al doilea rind, piata comuna
presupunea si liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulatie a persoanelor, capitalului si
serviciilor) si stabilirea unor politici comune in domenii strategice (agricultura, comert, transport si
concurenta) ce ar permite o intensificare a activitatii economice a statelor membre. Ca urmare, in
1968, CEE avea deja incheiata uniunea vamala si avea o piata agricola comuna.
Astfel, prin crearea acestor 3 organizatii insituite prin Tratatele de la Paris si Roma, a fost urmarit un
scop cu temei economic , precedat de scopurile cu temei politic, exemplificind prin CECO, in ceea ce
priveste teama Frantei fata de Germania, se ofereau garantii in cadrul acestei constructii europene prin
punerea in comun a resurselor metalurgice si miniere, care faceau imposibila orice stare beligeranta
intre cele doua tari. Vorbind despre C.E.E., aceasta viza in primul rand transformarea conditiilor
economice de schimburi si de productie pe teritoriului comunitatilor, in acelasi timp, s-au remarcat si
opinii de prezentare a crearii comunitatilor ca o contributie la constructia functionala a Europei
politice, substituita integrarii politice directe.
Iar cit despre Tratatul de creare a C.E.E.A., aceasta avea ca obiectiv, conform art. 1: 'sa contribuie la
stabilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a energiilor nucleare, cresterii nivelului de
trai in statele membre si dezvoltarii schimburilor cu alte tari'.
In concluzie pot afirma, ca aceste organizatii cu tenta economica urmareau unicul scop, integrarea
politica directa intre statele membre, excluzind orice risc de a conflictua intre acestea, stabilind o piata
comuna de desfacere fara impedimente vamale, pentru cresterea nivelului de trai in statele membre si
dezvoltarii schimburilor cu alte tari.