Comunicarea evolueaza odata cu noi

Comunic fara cuvinte de cele mai multe ori, iar cand ma bazez pe cuvinte
generez neintelegeri sau conflicte. Am citit carti despre comunicare verbala,
comunicare non-verbala, despre descifrarea gesturilor si inca nu-mi dau
seama ce trebuie sa fac exact.
Definitia comunicarii are multiple sensuri si ma deruteaza, prea multe
detalii. Asa ca am incercat sa dau singura o definitie pornind de la baza.
Tehnic vorbind e nevoie de un emitator, un cod, un mesaj, un canal si un
receptor. Pe langa toate acestea se mai adauga numerosi factori externi.
Schematic pare foarte simplu, sunt cativa pasi care iti indica exact cum
trebuie sa faci sa comunici eficient. Daca ti-ai nota asta pe o foaie si ai purtao cu tine zilnic ai constata ca nimic din ce scrie nu te ajuta sa comunici.
De ce? Pentru ca fiecare om are o comunicare aparte. Tot ce fac oamenii si
tot ceea ce sunt comunica ceva unic despre ei.
Prin modul in care vorbesc, actioneaza, se imbraca nu fac altceva decat sa
transmita mesajul : SUNT DIFERIT, iar comunicarea trebuie sa fie abordata
in functie de ceea ce exprima in mod repetat.
Bun. Avem o personalitate unica si o comunicare pe masura. Ajungand aici
m-am gandit sa abordez comunicarea in functie de evolutia noastra. Cum
vine asta? Ei bine, oamenii nu sunt constienti ca personalitatea lor si
comunicarea pe care o vor aborda se vede inca de la nastere, de la primul
tipat care le evidentieaza vocea.
Contextul pe care il au de mici, etapele parcurse, oamenii care ii influenteaza
le dezvolta personalitatea, iar comunicarea evolueaza odata cu ea.

In primii ani de viata comunicam non-verbal

Copilul, in primii ani de viata, isi manifesta doar cateva trasaturi distincte ale
personalitatii. Analizeaza mult, se concentreaza pana la epuizare pe obiectele
si persoanele care ii atrag atentia si comunica prin simturi. Cele mai
dominante sunt simtul vizual si cel auditiv. Datorita lor, copilul este setat pe
imagini si sunete si isi construieste realitatea in functie de ele.
Imita tot ce vede, incearca noi ipostaze si recurge la simboluri pentru ca ele
sunt singurele care il fac sa reprezinte oamenii, evenimentele si obiectele.
Cel mai folosit simbol in aceasta perioada este mimica. Prin ea, copilul
exprima toate starile umane.
Pentru ca nu se poate exprima prin cuvinte, jocul este alternativa care il face
sa contruieasca relatii cu tot ce intra in contact. Joaca il face sa dea viata la
tot ce atinge, sa isi dezvolte creativitatea, flexibilitatea si sa-si extinda
dorinta de cunoastere.
Personalitatea si comunicarea in primii ani de viata se formeaza prin joc.
Comunicarea verbala incepe odata cu invatarea unei limbi
La varsta de 5 ani copilul incepe sa se loveasca de situatii repetate, capata o
siguranta

de

sine

pentru

ca

incepe

sa

faca

aceleasi

lucruri.

Tine minte doar substantive (denumiri de persoane si lucruri), iar la 10

ani foloseste verbele si descrie activitatile umane.
Comunicarea verbala incepe odata cu invatarea unei limbi, realitatea fiind
perceputa si decodata in functie de codul lingvistic care ii este familiar.
Limba are rolul cel mai important in actul comunicarii, este cel mai clar si
cel mai complex produs. Are capacitatea de a exprima gandirea, trairile,
actiunea si viata umana in sine.

Aria de comunicare se largeste cand copilul incepe sa stapaneasca limbajul.

Dialogul se extinde si el si trece de parinti indreptandu-se spre comunitate,
in special spre cadrele didactice.
Scoala il face pe copil sa fie constient ca trebuie sa se descurce singur, sa se
exprime asa cum e in normele impuse de sistem. E invatat cu reguli, cu
perioade limita, cu responsabilitati, iar comunicarea verbala se dezvolta prin
cunostiinte acumulate la clasa si prin interactiunea cu mai multe tipuri de
personalitati.
Comunicarea inseamna miscare, actiune de aceea scoala dezvolta cat se
poate de mult acest act.
Ajuns la varsta de 14 ani, copilul se poate numi adolescent. In perioada
adolescentei cauta in permanenta sa se raporteze la ceilalti, sa fie o persoana
autonoma, sa i se recunoasca pozitia in familie, la scoala, intre prieteni.
Personalitatea lui se transforma mereu, e in contradictie, la fel si
comunicarea verbala si non-verbala pe care o abordeaza.
Simtul critic este baza tuturor actiunilor pe care le provoaca. Isi manifesta
simtul critic, puterea de judecata cu orice ocazie, dorind sa-si manifeste
independenta si originalitatea.
Actul comunicarii devine pilonul principal pentru ca adolescentul din dorinta
de a iesi in evidenta se exprima prin orice.
Un rol important il au valorile, pentru ca pe baza lor se formeaza modelele
de judecata dupa care sunt evaluati oamenii pe care ii intalnesc, obiectele si
evenimentele cu care se confrunta.

Daca jocul in copilarie a deschis actul comunicarii si a creat relatia copilmediu inconjurator, acum valorile reprezinta realitatea sociala, si ghidarea
comportamentului individual.
Intre 19 si 25 de ani adolescentul se transforma in tanar. Personalitatea lui
devine stabila, comunicarea isi cunoaste limitele, stie exact ce limbaj si ce
gesturi trebuie sa foloseasca pentru a fi eficient. Spiritul critic nu mai e
pronuntat, starile emotionale se stabilizeaza, comunicarea se indreapta spre
construire. Nu-si mai doreste sa se certe, ci sa poarte discutii.
Perioada cuprinsa intre 26 si 65 de ani se confrunta cu maturizarea.
Responsabilitatea este cuvantul cheie, omul fiind preocupat sa comunice mai
mult cu ceilalti decat cu el insusi, pentru ca rolul cel mai important il are
propria familie.
Dupa varsta de 65 de ani, evolutia noastra si comunicarea incetinesc. In
functie de experientele avute si cele ratate suntem si comunicam ceea ce am
trait.
Ne bazam mai mult pe asemanari decat pe deosebiri, de aceea cautam la
batranete sa comunicam cu cei care ne inteleg, cu cei care ne impartasesc
aceleasi amintiri, fapte.
Comunicarea inseamna implicare
Cam asta este definitia pe care am gasit-o eu. Comunicarea inseamna
implicare si exista in orice atata timp cat te implici. Poti comunica eficient
daca te apropii, daca esti atent la toata evolutia pe care a avut-o cel de langa
tine.
Toate demersurile pe care le facem de-a lungul vietii sunt demersuri de
comunicare, de implicare : stabilirea relatiilor prin joc, integrarea familiala,

actul de invatamant, munca, conducerea organizatiilor si practica politica.

De ce comunica oamenii ?
Pentru ca simt nevoia sa se implice, sa fie legati de altii, sa simta apartenenta
si stabilitate prin cunoastere.
Comunicarea dezvolta capacitatea de a socializa, de a descoperi lumea
interioara si cea exterioara, de a exprima tot ce poate fi spus si nespus in
cuvinte.
Comunicarea evolueaza odata cu noi pentru ca nu ramane inchisa, se
transforma si ne transforma cu fiecare situatie pe care o intampinam.
Comunicarea suntem noi pentru ca suntem implicati in viata, pentru ca
emanam viata.

Modele ale comunicarii didactice.

In cadrul procesului de integrare a elevilor cu deficiente mintale, se poate
apela la modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita,
profesorul specialist in munca cu elevii handicapati raspunde de educarea
lor.
Modelul bazat pe folosirea unei camere de instruire si resurse separate, in
cadrul scolii obisnuite consta in existenta unei incaperi in cadrul unitatii
pentru copiii normali, care se afla in grija unui professor specialist in

activitatea cu handicapatii mintali. De obicei, copilul handicapat este inscris

intr-o clasa de copii normali si profesorul acelei clase raspunde de el.
Profesorul merge la centrul de resurse pentru sfaturi, instructiuni speciale
pentru anumite materii, cat si pentru a lua materiale de care are nevoie
pentru a-l ajuta la ore. Profesorul este, de cele mai multe ori, membru al
scolii obisnuite. El poate sa predea alaturi de profesorii clasei, poate sa-i
indrume pe acestia si asigura sprijinul pentru copiii handicapati mintal.
Profesorul mai detine disponibilitati in legatura cu pregatirea si punerea la
dispozitie

materialelor

didactice

pentru

ore.

Modelul se poate completa cu profesori asistenti (specializati in educatia

copilului cu nevoi speciale), care sprijina profesorul clasei in timpul
cursurilor

pentru rezolvarea

problemelor

educationale

ale

copiilor

handicapati mintal. Consilierea persoanelor cu insuficiene, deficiene sau

dizabiliti are caracteristici specifice. Pregatirea si educarea lor are loc n
colaborare cu medici, psihologi, psihopedagogi, asisteni sociali, cu familia.
Dascalul obine de la specialiti informaii despre interpretarea conduitei
elevului i le pune la dispoziia acestuia, cu evidenierea aspectelor pozitive
i posibilitilor, oportunitilor de integrare (colar, profesional, social).
Perspectiva din care lucreaz profesorul este de ntrire a prilor pozitive,
de maximizare a potenialului copilului, pentru asumarea de roluri sociale
posibile i realiste, care ofer perspectiva unor performane bune.
Handicapul poate fi diminuat n multe cazuri. Soluia preconizat indic
rspunsuri educative adecvate la nevoile elevului, formulate ca cerine
speciale. Cnd aceste rspunsuri sunt adecvate i suficiente pentru susinerea
dezvoltrii personale i adaptrii colare, atunci se poate vorbi de o posibil

integrare

social

Avantajele
-

acestui
elevii

se

ofera

asigura

ajutor
o

i
model

sunt

pot
imediat
gama

si
larga

profesional.
urmatoarele:
locui

specializat,
de

pe

acasa;
masura

materiale

si

cerintelor;
aparatura;

- da posibilitatea de a invata de la copiii normali in situatii sociale normale.

Exista

si

dezavantaje,

si

anume:

- daca profesorul specialist lipseste, copiii nu pot participa la ore;

- clasa pentru handicapati mintal poate fi privita ca un element separate de
scoala

obisnuita;

- copiii din clasa speciala pot fi izolati de copiii normali si de profesorii din
scoala

obisnuita.

Modelul bazat pe profesorul itinerant, specializat in activitatea cu elevii

handicapati mintal evita dezavantajul deplasarilor, deoarece copilul urmeaza
scoala pe care o gaseste la cea mai mica distanta de domiciliu, el fiind parte
integrate din clasa pentru copiii normali, fiind de obicei in minoritate.
Copilul este instruit de profesorii clasei normale si este sprijinit de un
profesor itinerant, care indruma profesorii clasei in legatura cu alegerea si
folosirea metodelor de predare cele mai adecvate, da instructiuni copilului in
vederea dobandirii unor abilitati speciale sau in domenii mai dificile ale
programei.

Modelul comun bazat pe un profesor itinerant, specialist in activitatea cu

handicapatii mintal, care deserveste toti copiii handicapati mintal dintr-o
anumita zona geografica, isi propune sprijinirea copilului si a familiei de
indata ce acesta a fost depistat de serviciile medicale ca fiind deficient
mintal. Profesorul itinerant va lucra mai intai cu parintii, sfatuindu-i cu
privire la nevoile timpurii ale copilului si, pe masura ce copilul creste, va
ajuta parintii sa alcatuiasca un program de invatare timpurie. Profesorul
evalueaza capacitatea copilului si, cand estea cazul, va produce un program
de stimularea simturilor lui. Profesorul itinerant va facilita alegerea scolii
adecvate,

va

oferi

sfaturile

necesare

celorlalti

profesori.

Frecventa vizitelor profesorului itinerant variaza in functie de nevoile

copilului.
Acest model are avantajul de a nu necesita cheltuieli mari in vederea
construirii de noi cladiri, copiii deficienti mintal pot urma scolile locale si
pot sta cu familiile si comunitatile lor, se amesteca cu copiii normali.
Succesul acestui sistem depinde de atitudinea si gradul de cooperare de la
clasa si de personalitatea, aptitudinile si responsabilitatea profesorului
itinerant.
Nu este posibil sa existe modele care sa faca fata tuturor copiilor handicapati
si, de aceea, este logic sa se mentina o varietate de astfel de modele,
deoarece unii dintre copii se pot adapta bine in cadrul invatamantului
integrat,

in

timp

ce

altii

ar

lucra

in

scolile

speciale.

Prin identificarea in mod corect a nevoilor copiilor, mai intai, si apoi prin

identificarea celei mai adecvate forme educationale de invatamant pentru a

satisface

aceste

nevoi,

se

va

realiza

succesul

scontat.

Modelele se dovedesc a fi eficiente in momentul in care sunt cladite pe

bazele existente, ele trebuie sa ia in consideratie contextele: geografic, socioeconomic, de invatamant si trebuie planificate cu atentie. Pentru dezvoltarea
lor este necesara diversificarea gamei de servicii oferite acestor copii.
Aceasta implica asigurarea unui invatamant integrat, in faza initiala numai
copiilor cu deficienta mintala usoara, care au fost identificati ca fiind cei mai
capabili de a avea succes in cadrul noului sistem. Pe masura ce copiii
deficienti mintal fac progrese, si increderea in acest sistem se contureaza,
atunci se va deschide drumul si copiilor handicapati moderati si severi de a
beneficia de avantajele pe care invatamantul integrat le ofera.
Din experienta personala in urma predarii ca profesor de educatie plastica si
respectiv de religie, la clasele in care au fost integrati elevi cu deficiente
mintale,

doresc

sa

pun

in

lumina

urmatoarele:

- elevii din categoria mai sus amintita au nevoie de mai multa afectiune si
talent pedagogic; folosirea unui limbaj simplu, clar faciliteaza intelegerea de
catre ei a ideilor exprimate si ajuta la atragerea interesului fata de continutul
lectiei;
- acestia trebuiesc aprobati, sustinuti si incurajati in mod constant, chiar daca
lucrarile

si

realizarile

lor

nu

se

ridica

la

nivelul

exigentelor;

- in aceeasi masura, insa, cu tact, trebuiesc disciplinati, astfel incat sa

inteleaga necesitatea respectarii regulilor, a regulamentului scolar;
- sarcinile de lucru pentru acesti elevi trebuie sa beneficieze de un program

propriu; notiunile predate la clasa trebuiesc adaptate la capacitatea lor de

intelegere

si

memorare;

- profesorul trebuie sa foloseasca metode specifice, adaptate intelegerii

acestora, de exemplu prin folosirea unor exemple simple, a unor povestiri
care

sa

ilustreze

si

sa

sprijine

continutul

ideilor;

Deficientele de comportament sunt destul de greu de remediat pentru acesti

elevi ce fac parte din colectivul unei clase. Trebuie actionat prin discutii cu
elevii clasei, care sa constientizeze problemele pe care le intampina colegii
lor mai putin dotati psihic sau intelectual, ce au nevoie de intelegere si
sprijin pentru insusirea materiei sau corectarea comportamentului (pentru cei
cu

iesiri

agresive

ori

alte

manifestari

de

indisciplina).

In activitatea didactica pe care o desfasuram in scoala, cu referire la

pregatirea si educarea acestei categorii defavorizate de elevi, colaboram in
mod constant cu profesorul itinerant, cu consilierul psihopedagog, precum si
cu ceilalti profesori si cadrele de conducere ale scolii, in gasirea de solutii
adecvate

pentru

integrarea

in

lor

in

colectivul

Referinte:
1. Pnioar, Ovidiu-Ion, 2004, Comunicarea eficienta
2. oitu, Laureniu, 1997, Pedagogia comunicrii
3. Paunescu C, Musu I., 1997, Psihopedagogie speciala integrata. Handicapul mintal. Handicapul intelectual.
4. Popovici D.V., 1999. Elemente de psihopedagogia integrarii.
5. Popescu G., Plesa O., 1998, Handicap, readaptare, integrare.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com

clasei.