Drept Privat Roman

CURS 1
Introducere.
1. Obiectul dreptului privat roman
Dreptul roman - cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sancionate de statul
roman si este un sistem extrem de vast si de complex, format din numeroase ramuri si
instituii juridice.
Sistemul juridic roman a trit o viaa milenara, cci i are originea in epoca fondrii
Romei si s-a aplicat pana la moartea mpratului Justinian, adic din sec 8 .Hr. pana in
secolul 6 d.Hr.
Pentru a nelege specificul dr. roman trebuie sa reinem ca la origine si romanii ca si
celelalte popoare ale antichitii au confundat dr. cu religia si cu morala, dar spre deosebire de
celelalte popoare ale lumii antice, romanii au depit aceasta confuzie si au realizat o
distincie clara intre normele dr., normele religioase si normele de morala, dovada ca nc din
epoca veche romanii au desemnat normele dr. prin cuvntul jus iar normele religioase prin
cuvntul fas.
Mai mult dect att, la romani gndirea juridica/ideologia juridica si-a pus amprenta
asupra ntregii ideologii si de aceea se spunea in antichitate ca a a cum grecii sunt un popor
de filozofi, romanii sunt un popor de juriti. Iar daca tnrul cetean roman dorea sa se
afirme in viaa publica, trebuia sa fac dovada ca a fost discipolul unui mare jurisconsult
(jurisconsulii erau oameni de tiina, cercettori ai dreptului).
Prin urmare, la romani accesul la viaa publica era condiionat de cunoaterea aprofundata
a dreptului. Si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice constatam ca persista strvechea
confuzie dintre drept, religie si morala, dei aceasta confuzie fusese depita de mult in
practica juridica.
Spre ex: printr-un text din opera legislativa a mpratului Justinian, ni s-a transmis definiia
jurisprudenei sau definiia tiinei dreptului. Potrivit acelui text, jurisprudentia est

divinarum atque humanarum rerum notitia justi atque in justi scientia, =>jurisprudena
este cunoaterea lucrurilor divine si umane, tiina a ceea ce este drept si nedrept.
Constatam ca in aceasta definiie dr. se confunda si cu religia si cu morala. Apoi,
printr-un text al marelui jurisconsult clasic Ulpia, ni s-au transmis principiile fundamentale
ale dr.
Potrivit lui Ulpia juris praecepta sunt hec, honeste vivere ,alterum non ledere,
suum cuique tribuere,=> principiile dreptului sunt acestea: a trai in mod onorabil, a nu
vatam pe altul, a da fiecruia ce este al sau. In acesta def dr. se confunda cu morala,
deoarece primul principiu tine de domeniul moralei, iar urmtoarele 2 sunt de domeniul dr.
Marele jurisconsult clasic Celsus ne-a transmis o definiie a dr., potrivit creia jus est
ars boni et equi,=> dreptul este arta binelui si a echitabilului. Si de data aceasta, dr. se
confunda cu morala, deoarece conceptul de bine este de domeniul moralei, iar conceptul de
echitate, are la romani 2 sensuri: 1 sens moral si un sens juridic.
Faptul ca in unele texte juridice clasice persista confuzia dintre drept, religie si morala,
dei ea fusese depita de mult in practica, i are explicaia sa.
In primul rnd romanii au fost un popor profund conservator, un popor care nu a
renunat la valorile sale tradiionale, chiar daca unele dintre acele valori erau dep ite de
noile realitatea.
In al doilea rnd, romanii au fost profund pragmatici, aveau un ascuit simt practic,
iar aceasta trstura a psihologiei lor si-a pus amprenta si asupra cercetrii fenomenului
juridic, dovada ca jurisconsulii romani nu-si ncepeau leciile cu introduceri teoretice, ci cu
expunerea unor spete pe care le analizau mpreuna cu discipolii lor si constatau ca intre
acele cazuri exista elemente comune pe baza crora ncercau sa formuleze anumite principii
juridice. nsa acele principii erau consacrate, adic erau recunoscute ca atare de to i
jurisconsulii, numai daca ofereau soluii optime tuturor cazurilor practice dintr-un anumit
domeniu.
In al treilea rnd, romanii nu aveau vocaia teoriei, dimpotriv aveau fobia ei, spre
deosebire de greci, care erau maetri ai teoriei, astfel nct romanii au formulat puine
definiii si acelea ,mprumutate de la greci (def nu se confunda cu principiile dr., deoarece def
sunt creaii ale teoriei, iar principiile sunt creaii ale practicii).
2

Ori grecii nu au fcut distincie intre dr. si morala, dimpotriv, ei considerau ca dr. este
o componenta a moralei. Practica juridica romana a creat acele concepte, categorii, principii si
instituii care s-au dovedit instrumente ideale ale gndirii juridice, astfel nct au fost receptate
si aplicate cu deplin succes att in evul mediu, cat si in epoca moderna.

Aceasta evolu ie a

fost posibila ntruct romanitii s-au preocupat foarte serios de reconstituirea valorilor juridice
romane nc de la nceputul evului mediu.
Astfel, in sec 7 d.Hr. in oraul Ravena s-a fondat prima coala de dr. roman. coala care si-a
propus sa reconstituie tezaurul gndirii juridice romane. In sec 10 in ora ul Pavia s-a fondat o
coala de dr. similara, nsa lucrrile elaborate de reprezentanii acelor scoli s-au pierdut. De
aceea noi, modernii le cunoatem exclusiv din surse indirecte.
Cert este ca acele lucrri nu au putut avea un nivel tiinific notabil, ntruct in mod
sigur profesorii acelor scoli nu au cunoscut digestele mpratului Justinian (o culegere de
fragmente din lucrrile jurisconsulilor clasici, lucrri care s-au pierdut, pe cnd digestele s-au
pstrat, au ajuns pana la noi, astfel nct pe baza digestelor au putut fi reconstituite lucrrile
jurisconsulilor clasici).
In sec 11 in oraul Bologna, prof Irnerius a fondat coala glosatorilor. Glosatorii s-au
condus in cercetrile lor dup metoda exegetica, in sensul ca ei au comentat de aa maniera
textele juridice romane, nct acele texte sa poat fi nelese si de cei care nu aveau pregtire
de specialitate. Acele explicaii sunt denumite glose. nsa acele glose nu s-au aplicat in
activitate instanelor judectoreti, nct coala glosatorilor nu a avut o finalitate practica. Cel
mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost prof Acursius, care a scris Marea Glosa, care
cuprinde peste 96000 de comentarii.
In sec 14 tot la Bologna, prof Bartolus a fondat coala postglosatorilor, care s-au
condus dup metoda dogmatica, caci ei nu au cercetat nemijlocit textele juridice romane, ci au
cercetat glosele cu scopul de a extrage din acele glose principii juridice care sa fie aplicate in
practica instanelor judectoreti. Prin urmare, coala postglosatorilor a avut o finalitate
practica, iar principiile formulate de postglosatori s-au aplicat nu numai in Italia, ci in ntreaga
Europa de apus, mai cu seama in Germania, pentru ca germanii in sec 15 au renun at la dr. lor
naional, ntruct era primitiv si au preluat principiile formulate de postglosatori, le-au adaptat
si le-au aplicat la realitile din Germania feudala.

Pe acesta cale, in sec 16, in Germania s-a format un nou sistem de dr. pe care l
denumim uzus modernus pandectarum sau uzus hodiernus pandectarum adic dreptul
modern al pandectelor sau dreptul de astzi al pandectelor (grecii desemnau digestele lui
Justinian prin cuvntul pandecte).
In sec 16 in Frana, prof Alciat a fondat coala istorica a dr. roman. Aceasta coala a
marcat o nflorire a cercetrilor de dr. roman, ntruct reprezentanii acestei scoli au valorificat
pe lng textele juridice romane si informaii din alte domenii, cum ar fi istoria, filozofia,
filologia. Cel mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost prof Jaque Cujas care pentru
prima oara a ncercat sa reconstituie lucrrile jurisconsulilor clasici pe baza digestelor.
La nceputul sec 19 (1802) prin prelegerile pe care le-a inut la univ. din
Marbourg, prof Savigny a fondat noua coala istorica a dr. roman, coala care a marcat o
noua nflorire a cercetrilor de dr. roman pentru ca in concepia sa dr. este eficient numai daca
este exprimat in forma nescrisa a obiceiului juridic sau in forma tradiiei juridice.
Conform lui, numai tradiia juridica da expresie psihologiei unui popor, numai ea
exprima spiritul naional, pe cnd legea nu prezint acest caracter. Ori tradi ia juridica
germana i avea originea in principiile formulate de postglosatori, iar n elegerea corecta a
tradiiei juridice germane era condiionata de cunoaterea aprofundata a dr. roman. De aceea
cei mai mari romaniti sunt germani. Dovada ca in a doua jumtate a sec 19 s-a remarcat in
mod deosebit prof Teodor Mommsen considerat de toi autorii cel mai mare romanist. De
altfel, el a scris si cea mai buna istorie a Romei. El s-a condus in cercetrile sale dup metoda
dialectica, ntruct a analizat instituiile juridice romane in strnsa rela ie cu via a economica,
sociala si politica.
La nceputul sec 20, la Sorbona s-a remarcat prof Girard, autorul unui tratat celebru.
Totodat, el a publicat o colecie a tuturor textelor juridice romane.
In perioada interbelica, in Italia s-a remarcat prof Pietro Borfante care intre altele a
publicat cea mai buna ediie a operei legislative a mpratului Justinian.
In Romania, cercetarea tiinifica in domeniul dr. roman a nceput o data cu Titu Liviu
Maiorescu, pentru ca el a fost nu numai fondatorul culturii romane moderne, nu numai un
mare filozof si filolog, ci si un mare jurist si celebru avocat, cu studii de dr. roman la Sorbona.
El a publicat o lucrare intitulata In contra scoalei Brnuiu. Prin acea lucrare, Maiorescu a

artat ca instituiile juridice romane pot fi nelese corect numai daca sunt cercetate in evolu ia
lor istorica si in strnsa relaie cu formele de organizare pe care le-a cunoscut statul roman.
La nceputul sec 20, la univ. din Bucureti s-a remarcat prof tefan Longinescu,
autorul unui tratat deosebit de apreciat.
In perioada interbelica s-au remarcat la Cluj prof Ion Catuneanu, iar la Bucureti prof
Nicolae Corodeanu, C-tin Stoicescu, Grigore Dimitrescu si Gh. Dumitriu, iar dup al 2-lea
rzboi mondial catedrele de dr. Roman au fost ilustrate in mod strlucit la Bucureti de prof
C-tin Tomulescu, la Cluj de prof Vladimir Hanga, iar la Iai de prof Mihai Jakot.
La cursul nostru nu vom cerceta ntregul dr. roman, ci numai dr. privat roman,
deoarece acesta este domeniul in care romanii au dat ntreaga msura a spiritului lor creator.
Dreptul privat - este domeniul in care romanii au creat concepte, principii si procedee
juridice care se aplica si astzi.
Firete, romanii aveau reprezentarea distinciei dintre dr. public si privat, dar nu au
teoretizat-o. Abia la sf. sec 2 d. Hr. jurisconsultul Ulpian ne nf ieaz criteriul pe baza cruia
putem distinge intre dr. public si privat. Potrivit lui publicum jus est quod ad statum rei
romane spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem, =>dreptul public este acela care
se refera la organizarea statului roman, iar dreptul privat este acela care se refera la
interesele fiecruia.

CURS 2
Aceasta definiie a lui Ulpian nu este tiinifica, este criticabila deoarece in concep ia lui
Ulpian ar exista anumite norme de drept care exprima interese generale ale societii, alturi
de alte norme de drept care dau expresie unor interese individuale.
In realitate, toate normele dreptului, fara exceptie, exprima interese generale ale societatii.
Prin urmare, nu exista norme de drept care sa exprime interese individuale, de aceea criteriul
de distincie intre dreptul public si dreptul privat este altul, si anume criteriul sferei de
reglementare juridica, ntruct normele dr. public reglementeaza anumite categorii de relatii
sociale, iar normele dreptului privat reglementeaza alte categorii de relatii sociale.
Astfel, normele dr. public reglementeaza relatiile sociale care se formeaza in legatura cu
organizarea statului, precum si relatiile dintre stat si cetateni, pe cnd normele dr. privat
reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre ele cu continut patrimonial,
precum si relatiile care iau nastere intre pesoane cu ocazia judecarii proceselor private (se
numesc private acele procese care au un obiect patrimonial). Prin urmare, dr privat roman
cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman, norme care
reglemeneaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu continut patrimonial,
precum si relatiile care iau nastere intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private.
1. Structura cursului
Cursul de dr privat roman cuprinde o introducere urmata de 3 parti:

izvoarele dr privat roman,

procedura civila romana,
dreptul civil roman.

La izvoare vom studia formele de exprimare a normelor dr privat roman care sunt in
numar de 6: obiceiuri, legea, edictele magistratilor, jurisprudenta, senatusconsultele,
constitutiunile imperiale. Vom pune accentul pe edictele magistratilor si pe jurisprudenta,
intrucat dr civil roman a evoluat sub influenta mijloacelor procedurale create de magistratii
judiciari precum si sub influenta cercetarii stiintifice a jurisconsultilor.
La procedura vom analiza acele norme de dr care reglementeaza desfasurarea proceselor
private. In cadrul celor 3 sisteme procedurale create de romani: procedura legisactiunilor
(aplicata in epoca veche), procedura formuara (epoca clasica), procedura extraordinara (epoca
postclasica).
Dreptul civil ocupa locul central in economia materiei si cuprinde 4 parti:
persoane,
bunuri,
succesiuni,
obligatiuni.
La materia persoanelor vom studia statutul juridic al diverselor categorii de persoane,
organizarea familiei romane si procedeele juridice prin care romanii au asigurat protectia
incapabililor de fapt.
La materia bunurilor vom analiza fizionomia celor 3 titluri juridice prin care persoanele
exercita stapanirea asupra lucrurilor: posesiunea, detentiunea si proprietatea.
La materia succesiunilor vom cerceta normele juridice care reglementeaza transmiterea
patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai in cadrul celor 3 sisteme succesorale:
succesiunea legala, testamentara, deferita contra testamentului.
Materia obligatiunilor prezinta o importanta speciala.
In primul rand, obligatiile sunt oglinda juridica a economiei de schimb, iar economia de
schimb romana a cunoscut o dezvoltare fara precedent, in al doilea rand, procedeele,
principiile si institutiile pe care romanii le-au creat in materia obligatiilor au fost preluate in
dreptul modern fara adaptari.
La randul ei, materia obligatiilor cuprinde 2 parti: partea generala (teoria generala a
obligatiilor) si partea speciala (izvoarele obligatiilor).
La partea generala vom studia acele reguli care sunt comune pentru toate izvoarele de
obligatii, iar la partea speciala vom studia fiecare izvor de obligatii in parte.

2. Importanta dreptului privat roman

Problema importantei dr privat roman s-a pus inca din epoca Renasterii, deoarece dr
acesta a supravietuit societatii care l-a creat si s-a aplicat atat in societatea feudala, cat si in
cea moderna, spre deosebire de celelalte sisteme de drept ale antichitatii care au ramas simple
documente arheologice, in sensul ca ele nu au fost preluate ulterior si nu prezinta o importanta
istorica, ci numai una culturala.
Acest fenomen de vitalitate a fost explicat de cercetatori, fie prin factori de natura
obiectiva, fie prin factori de natura subiectiva. Fapt este ca dr privat roman s-a dovedit a fi
expresia juridica generala si abstracta a relatiilor dintr-o societate care se intemeiaza pe
proprietatea privata si pe economia de schimb. Astfel incat orice societate care cunoaste cele 2
caracteristici gaseste gata elaborate in dr privat roman toate procedeele juridice necesare in
vederea reglementarii acelor relatii.
Dr privat roman este un imens teren de verificare a teoriilor cu privire la aparitia si
evolutia fenomenului juridic, intrucat societatea nu este o masa amorfa, dar un sistem format
din numeroase componente, intre care si componenta juridica.
Toate aceste componente se afla intr-o relatie de influentare reciproca, de
interconditionare, iar studiul dr privat roman ne ofera prilejul de a urmari dialectica relatiilor
dintre componenta juridica si celelalte.
Romanii sunt aceia care pentru prima oara in istoria lumii au creat un sistem de concepte
rezervat exprimarii ideilor juridice.
Toate aceste concepte sunt denumite afabetul dr, limbajul dr, terminologia juridica. Prin
aceste concepte pot fi exprimate cele mai diverse si cele mai abstracte idei juridice, caci
romanii au creat un criteriu de ordin formal pe baza caruia putem distinge intre ceea ce este
juridic si ceea ce este nejuridic, pe cand celelalte popoare ale antichitatii nu au fost in masura
sa creeze un asemenea limbaj, iar consecinta a fost ca acele popoare nu au putut realiza
distinctia intre normele dr si celelalte.
Pentru romani, dr privat roman prezinta o importanta aparte, deoarece dr romanesc s-a
format si a evoluat sub influenta dr privat roman. In cadrul acestei evolutii se disting 3

momente definitorii: momentul formarii legii tarii pe fondul juridic daco-roman, momentul
elaborarii dr feudal romanesc scris, momentul elaborarii operei legislative a lui Al I Cuza.
In legatura cu primul moment retinem ca in Dacia Roman s-a produs o impletire pana la
contopire intre dr getodac si dr privat roman. Prin aceasta sinteza a aparut un nou sistem de
drept, unul original, in fizionomia caruia valorile juridice romane au dobandit noi functii si
finalitati. Acest sistem de drept este denumit dacoroman.
Mai tarziu, in epoca feudalismului timpuriu (sec X-XIV) pe acest fond juridic s-a format
legea tarii (dreptul feudal romanesc nescris, obiceiul pamantului). Cercetatorii idr au constatat
ca intre institutiile legii tarii si cele ale dr privat roman exista elemente comune, fenomen care
se explica prin receptarea valorilor juridice ale dr privat roman prin intermediul dr
dacoroman, care se afla la temelia legii tarii. Incepand din sec XV s-au elaborat legiuirile
noastre feudale (pravile).
Toate aceste pravile s-au inspirat din dr bizantin, iar dr bizantin nu este altceva decat dr
roman din vremea imparatului Justinian adaptat la realitatile din societatea feudala bizantina.
De aceea se afirma ca dr feudal romanesc scris a receptat valorile juridice romane, nu direct,
ci prin filiera bizantina. In vremea lui Al I Cuza s-a elaborat o uriasa opera legislativa prin
care s-au pus bazele sistemului de dr romanesc modern. In centrul acestei opere legislative se
afla codul civil care a fost elaborat prin receptarea procedeelor, principiilor si institutiilor
juridice romane din materia obligatiilor in forma pura.
3. Diviziunile dreptului privat roman
Asa cum dr roman in ansamblul sau se divide in dr public si privat, la randul lui dr privat
roman se divide in 3 ramuri distincte:
1. dreptul civil (jus civile),
2. dreptul ginilor (jus gentium),
3. dreptul natural (jus nature).
1.Conceptul de dr civil este utilizat in textele juridice romane cu 3 sensuri:
-In primul sens si cel mai vechi, dr civil cuprinde ansamblul normelor juridice care
reglementeaza relatiile dintre cetatenii romani. Intrucat cetatenii romani erau denumiti
quiriti, dr civil mai este denumit si dr quiritilor. Actele juridice ale dr civil presupuneau
9

respectarea unor conditii de forma extrem de complicate, iar formalismul rigid al actelor de dr
civil se explica in primul rand prin faptul ca la origini romanii nu aveau inca experienta vietii
juridice, iar conditiile de forma aveau menirea de a le atrage atentia asupra gravitatii
consecintelor acelor acte juridice.
Romanii au conditionat incheierea actelor de dr civil de respectarea unor forme solemne
pentru ca acele acte sa nu fie accesibile si strainilor. De altfel, in epoca foarte veche nici nu se
punea problema unor relatii juridice intre cetatenii romani si straini, intrucat la acea epoca
functiona principiul conform caruia orice strain venit la Roma cadea automat in sclavie.
Cu timpul, odata cu dezvoltarea economiei de schimb, romanii au inceput sa ii tolereze pe
straini, fie in calitate de oaspeti, fie clienti, iar incepand din sec III . Hr. strinii care
apartineau unor cetati cu care romanii aveau tratate de alianta, puteau veni la Roma fara a
cadea in sclavie si erau denumiti peregrini. Insa relatiile juridice dintre cetateni si peregrini nu
erau reglementate prin normele dr civil, astfel incat relatiile dintre cetateni si peregrini erau
reglementate de dr gintilor.
-In al doilea sens (mai recent), dr civil se confunda cu activitatea de cercetare stiintifica a
jurisconsultilor pe care o denumim jurisprudenta.
-In al treilea sens, dr civil cuprinde intregul dr privat roman cu exceptia dr pretorian, creat
de magistratii judiciari (pretori) prin utilizarea unor mijloace procedurale.
2.Conceptul de drept al gintilor este utilizat cu 3 sensuri:
- In primul sens, dr gintilor cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza
relatiile dintre cetatenii romani si peregrini. fata de faptul ca dr gintilor s-a format in legatura
cu dezvoltarea comertului, actele sale nu presupun respectarea unor conditii de forma, caci de
regula ele se incheiau prin simpla manifestare de vointa a partilor, si de aceea jurisconsultii
clasici spuneau ca aparitia dr gintilor a marcat momentul maximei abstractizari a gandirii
juridice romane.
Fata de avantajele pe care le prezinta, cu timpul, dr gintilor a preluat functiile dr civil, in
sensul ca cele mai multe operatiuni juridice se realizau prin acte de drept al gintilor.

10

In vremea imparatului Justinian, dr gintilor a devenit un dr general, confundandu-se cu

intregul dr privat roman.
-In doilea sens, intalnit la Titus Livius, dr gintilor cuprinde acele norme de drept care
reglementeaza relatiile dintre statele cetati ale antichitatii, ceea ce astazi ar corespunde dr
international public.
- In al treilea sens dr gintilor se confunda cu dr natural, caci in conceptia unor
jurisconsulti clasici, exista reguli si principii de dr privat care se aplica la toate popoarele, din
toate timpurile si care sunt valori juridice universale.

CURS 3
V. Scurt istoric :
Istoria sociala si politica a Romei
Istoria milenara a Romei poate fi periodizata in 2 mari epoci : epoca prestatala si epoca
statala .
Epoca prestatala a durat de la jumatatea sec VIII i. HR ---la jum . sec VI i.Hr,
Epoca statala a durat de la jum sec VI i. Hr---- pana la moartea imparatului Justinian (565 d.
Hr.)
Insa,in legaura cu istoria foarte veche a Romei trebuie sa retinem ca istoriografia romana :
istoria scrisa a Romei a inceput in sec. III i. Hr,astfel incat toate informatiile pe care le
detinem in legatura cu evenimentele anterioare sec. III

ne-au parvenit fie prin izvoare

indirecte(grecesti), fie prin traditie si prin legenda.

De aceea toate aceste informatii sunt indoielnice.Orasul Roma ar fi fost fondat in 753 i Hr de
3 triburi => triburi fondatoare : sabini, latini si etrusci.

11

Pe langa patricieni,in Roma prestatala traiau si plebeii,provenind din randurile

autohtonilor,insa conducerea socieatatii romane prestatale era exercitata numai de patricieni
prin 3 organisme de conducere sociala fara caracter statal :
1- comitia curiata oranizata in 3 triburi fondatoare,30 curii si 300 ginti.Inrucat fiecare
dintre curii avea un got,adunarea patricienilor a fost denumita Comitia curiata.Ea
adopta cele mai impotate hotarari cu privire la viata cetatii
2- rege- era ales de comitia curiata si exericta atributiuni de ordin militar si religios
3- senat era un sfat al batranilor format din sefi ai gintilor=300 membri
Fata de faptul ca plebeii participau la viata economica a cetatii,dar nu aveau acces la
conducerea ei,in mod firesc,intre patricieni si plebei s-a declansat un conflict,care s-a adancit
tot mai mult si s-a finalizat cu fondarea statului roman;caci pe la jumatatea sec VI i. Hr. din
dorinta de a soluationa acest conflict,regele servius Tuluius a initaiat 2 reforme prin care a pus
bazele statului roman :
1.reforma sociala

-Servius Tulius a impartit

intreaga populatie a Romei in 5

categorii sociale,pe criteriul starii materiale.La randul lor cele 5 categorii sociale au fost
impartite in Centurii- erau in acelasi timp si unitati militare si unitati de vot.
Insa centuriile

nu aveau un

numar egal de membri,astefl centuriile din prima

categorie sociala numarau cateva zeci de memnri (30-40),pe cand centurile din urmatoarele
categorii sociale numarau sute de membri (600) .
Asa a fost posibil ca prima categorie sociala,desi minoritara sa detina majoritatea
centuriilor majoritatea voturilor.De aceea istoricii afirma ca in momentul fondarii sale,statul
roman s-a intemeiat pe un regim politic de aristocratie sclavagista.
Aceata adunare a centuriilor a fost denumita Comitia Centuriata,
2.reforma administrativa Servus Tulius a imparitit teritoriul Romei in unitati
administartiv teritoriale =>triburi/cartiere. In total el a creat 4 triburi urbane,17 triburi rurale.
Din acel moment in cazul Romei sunt intrunite cele 2 criterii pe baza carora putem
face distinctia intre socieatataea prestatala si socieatatea statala /socieatatea organizata in
stat.Este voba despre criteriul stratificarii sociale introdus prin reforma sociala a lui Servus
Tulius si despre criteriul teritorial introdus prin reforma administrativa.
12

In indelungata sa evolutie istorica statul roman a cunoscut 3 forme de organizare :

1-regalitatea - .sec VI 509 i. Hr.
2-republica 509-27 i Hr cand s-a votat imperiul
3-imperiul a evoluat in 2 faze : principatul (27 i Hr-284 d Hr) si dominatul(284- 565)
1.In epoca reglitatii :
Pe plan social : a continuat sa se manifeste conflictul dintre patricieni si plebei
datorita discrimanarilor la care erau supusi plebeii.pe plan politic,juridic si economic.
Inegalitatea pe plan politic decurgea din faptul ca desi plebeii au dobandit accesul la
Comitia Centuriata ei nu aveau acces si la Comitia Curiata care a ramas si pe mai departe
rezervata patricienilor
In plan juridic la acea epoca normele de drept erau exprimate numai in forma
nescrisa a obiceiurilor care nu erau conoscute de popor,ci erau tinute in secret de pontifi
->erau alesi numai dintre patricieni, iar daca se declansa un litigiu intre un patrician si un
plebeu,partile se adresau pontifilor pentru a afla care este reglementarea juridica in acea
materie,iar pontifii erau suspecatai,dadeau raspunsuri partinitoare,favorabile paricienilor
In plan economic- pamanturile cucerite de la romani treceau in proprietatea statului cu
titltul de ager publicus iar statul repartiza acele terenuri spe folosinta numai patricienilor.
Tot pe plan social a aparut in aceasta epoca si sclavia,dar in forma domestica :putini la numar
si erau tratati ca membri inferiori ai familiei romane.
Pe plan politic in epoca regalutatii,statul roman era condus de adunarile poporului,de
rege si de senat.
Adunarile popurului erau 2 :
Comitia Curiata mostenita din epoca prestatala
Comitia Centuriata- creata de Sergius Tulius.
Cele mai importante atributii administrative si judiciare erau exercitate de Comitia Centuriata.
Regele a devenit un veritabil sef de stat si exercita atributiuni militare,administrative
si judiciare
Senatul a devenit un organism al statului,dar hotararile sale nu erau obligatorii
pentru rege ,ci aveau un cacracter consultativ.
13

In 509 s-a proclamat epublica.In momentul fondarii republicii,statul roman era o cetate
oarecare,iar la sfarsitul republicii,dupa 5 sec,Roma s-a aflat in fruntea celui mai puternic stat
al antichitatii.Aceasta evolutie s-a datorat spiritului expansionist al romanilor si capacitatii
lor organizatorice.Statul roman a fost organizat conform principiului :divide et impera
=organizeaza si stapaneste.
2.In perioada republicii:
Pe plan social conflictul dintre patricieni si plebei a continuat ,dara afta de protestele
sistematice ale plebeilor si fata de concesiile succesive ale patricienilor ,prin sec III cele 2
categorii sociale s-au nivelat in sensul ca numai dispune de criterii pentru a distinge intre
patricieni si plebei ,cu atat mai mult cu cat intre timp stravechile ginti in care erau organizati
patricienii s-au dizolvat,insa

pe frontul dezvolatrii economiei de schimb,in conditiile

revolutiei economiece au aparut bnoi categorii sociale :nobilii si cavalerii.

Nobilii inaltii magistrati ai statului,precum si urmasii lor.Nobilimea romana a militat pentru
consolidarea institutiilor de tip republican,pe cand

cavalerii erau denumiti oameni

noi,oameni de afaceri care militau pentru instaurarea unui stat centralizat autoritar,singurul
in masura sa asigure ordina atata de necesara infloririi comertului,de aceea intre cavaleri si
nobili s-a declansat un conflict care a degenarat razboaiele civile la sfarsitul carora,prin
victoria cavalerilor s-a instaurat imperiul roman sub forma principatului.
O alta categorie sociala era formata din proletari proles =copii ->aceasta etimologie
se explica prin faptul ca proletarii erau oamnei saraci si nu aveau alta avere decat
copii.Neavand mijloace de subzistenta,acesti proletari veneau la Roma pentru a trai pe seama
statului,caci statul roman facea distribuiri periodice de imbracaminte,hrana..insa proletarii
erau cetateni romani,ei aveau drept de vor,iar voturile lor puteau fi cumparate.De aceeas
Caius Iulius Caesar spunea ca datorita masei parazitare a proletarilor,rep romana devenise o
forma goala de continut.
Tot pe plan social sclavia a devenit clasica->viata economica se intemeia pe munca sclavilor.
Pe plan politic republica romana a fost condusa de Adunarile poporului, Senat si de
magistrati.
14

Adunarile poporului au fost in numar de 4 :

Comitia Curiata
Comitia Centuriata
Acestea au fost mostenite din epoca regalitatii,alaturi de ele au aparut:
Concilium Plebis
Comitia Tributa.
Concilium Plebis= Adunarea plebeilor-initial aceasta adunare a adoptat hotarari
obligatorii numai pentru plebei= plebiscite,cu timpul acele hotarari au devenit obligatorii si
pentru patricieni.
Din acel moment,patricienii au ainceput sa participe si ei la lucrarile Adunarii
Plebeilor si astfel Concilium Plebis s-a transformat in Comitia Tributa->o adunare la lucrarile
careia participau toti cetatenii romani organizati pe cartiere/triburi,viecare trib avand un vot
,intrucat numarul cartierelor a crescut pana la 35,in aceasta adunare se exprimau 35 voturi.
Senatul a devenit in epoca republicii principalul factor de echilibru in stat ,caci senatul
a administrat provinciile ,tezaurul public,coordona politica externa a statului,supraveghea
respectarea traditiilor si moravurilor poporului roman.In epoca republicii,hotararile senatului
nu aveau putered e lege,totusi,Senatul influneta procesul de legiferare intrucat legile votate
de popor intrau in vigoare numai daca erau ratificate de Senat.
Magistratii inalti demnitari ai statului si exercitau atributiuni militare ,administrative
si judiciare.Ei erau alesi de popor ,de regula,pe termen de 1 an.
Magistraturile eru onorifice,caci magistratii nu erau remunerati/platiti pentru
activitatea lor . Totodata ele erau colegiale intrucat aceleasi atributii erau exercitate de cel
putin 2 magistrati. Magistraturile nu erau subordonate ierarhic,dimpotriva,prin atributiile
lor ,magistratii se cenzurau/supravegheau reciproc. Toate acestea,unii magistrati se bucurau
de imperium = drept de comanda(desemneaza posibilitatea magistratilor de a comanda
legiunile romane si de a convoca poporul prin adunari.) , consuli,pretori si dictatori iar altii
aveau

potestas

desemneaza

dreptul

de

administra

(tribunii

plebei,cenzorii,cvestorii,edilii)

15

Magistraturile romane nu au aparut concomitent,ci intr-o anumita ordine,astfel,dupa

alungarea ultimului rege,poporul roman a ales 2 consuli care au preluat toate atributiunile
laice ale fostilor regi,incat,aparent,ei aveau puteri nelimitate,dar in realitate,dupa expirarea
magistraturii-1 an,consulii deveneau simpli particulari,persoane private si puteai fi judecati
de popor pentru eventualele abuzuri.Mai mult,ei puteai fi condamnati si la moarte.
In 494 la cererea plebeilor,acestia au dobandit dreptul de a-si alege 5 tribuni ai plebei
care aveau dreptul de veto = jus intercesionis in virtutea caruia puteau anula orice act juridic
de natura sa aduca vreo atingere intereselor plebeilor.
In 493 au aparut cenzorii initial organizau recensamant persoanelor si bunurilor in
vederea stabilirii impozitelor si supravegheau impreuna cu Senatul respaectarea traditiilor
si moravurilor poporului roman,mai tarziu ,cenzorii au dobandit si dreptul de a-i numi si
revoca pe senatori.
In 367 au parut pretorii exercitau cele mai importante atributuini judiciare caci ei
organizau judecarea proceselor private.Initial pretorii organizau numai judecarea proceselor
dintre cetatenii romani si erau denumiti pretori urbani ,iar dupa 242 au aparut pretorii
peregrini-organizau judecarea proceselor intre cetateni si peregrini.
Cvestorii organizau strangerea impozitelor statului si administrau arhivele statului
Edilii- asigurau ordine publica,aprovizionarea Romei si organizau judecare proceselor
declansate in legatura cu actele juridice incheiate in targuri

Dictatura este magistratura cu caracter exceptional deoarece in momente de mare

primejdie (razboaie) romanii suspendau toate magistraturile si alegeau un dictator pe
termen de 6 luni care exercita intreaga putere a statului .Daca pericolul nu era indepartat
,dictatorul putea fi reales .
Spre sfarsitul republicii,in conditiile razboaielor civile,Caius Iulus Caesar a inceract sa
restaureze fatis despotia de tip oriental,dar tentativa sa a esuat,a fost asasinat.De aceea
nepotul sau Octavianus a initiat o serie de reforme prin care a lasat impresia ca vechile

16

magistraturi republicane continua sa functioneze ,dar in realitate a concentrat in mainile sale

intreaga putere.
Astfel Octavian s determinat Senatul sa-l aleaga consul si tribun pe viata ,pe cand
,aparent,el era un magistrat alaturi de ceilalti,dar in fapt, putea conduce ca un
autocrat.Totodata el a fost proclamat princeps primul dintre gali precum si imperator
caesar augustus.
Imperator=comandant glorios al legiunilor romane
Caesar = urmas demn al lui Caius Iulius Caesar
Augustus = sfant,demn de a fi venerat
Aceasta organizare a statului a fost denumita principat si a durata pana la 284 d. Hr.
In epoca principatului ,pe plan social s-a adancit si mai mult prapastia dintre cei
bogati si cei saraci ,in documentele vremii cei bogati honestiores = cei mai onorabili ,iar
saracii humiliores =cei mai umili.
Totdata au inceput sa se manifeste primele indicii ale crizei sistemului sclavagist ,in
primul rand pentru ca munca sclavilor devenea nerentabila,mai ales in agricultura;in aceste
conditii a aparut o noua categorie sociala formata din coloni .Initial colonii erau oameni
liberi care luau in arenda anumite terenuri de la marii proprieteri funciar in schimbul unor
sume de bani,sau al unei parti din recolta si intrucat obligatiile acestor arendasi erau stabilite
prin contractul de locatiune ->coloni voluntari.

17

CURS 4

In sec 2 dH,unii prizonieri de razboi erau transformati in coloni si intrucat deveneau

coloni fara voia lor au aparut si colonii siliti.In sec 3 au aparrut colonii servi care erau legati
de pamant si puteau fi vanduti o data cu pamantul de care erau legati.Ei sunt stramosii
iobagilor de mai tarziu.
Pe plan politic in epoca PRINCIPATULUI statul roman a fost condus:de principe, de
senat si de magistrati.
PRINCIPELE-era in sens formal un magistrate, alaturi de ceilalti, dar in fapt detinea
intreaga putere.
SENATUL-si-a sporit atributiile intrucat hotararile sale au dobandit putere de lege desi in
realitate era o simpla anexa a politicii imperiale.

18

 Vechile MAGISTRATURI republicane s-au pastrat, nu au fost desfiintate dar cu timpul

atributiile lor au fost restranse tot mai mult si in parallel, au aparut noi magistrate
subordonati nemijlocit fata de principe.
Dupa anul 284 s-a instaurat dominatul. in epoca dominatului asistam la o decadere
generala a societatii romane .In noile conditii marii proprietary funciari denumiti
POTENTIORES-cei mai puternici-exercitau pe domeniile lor o parte din functiile statului in
sensul ca aveau armate proprii , judecau procese si aveau o administratie proprie.
PE PLAN SOCIAL au aparut CASTELE, formate din categorii sociale inchise si ereditare
organizate pe criteria profesionale , etnice sau religioase.
SCLAVIA a ajuns in ultimul stadiu al decaderii iar locul scaviilor in viata economica a fost
luat de colonii servi.
PE PLAN POLITIC imparatul a fost proclamat dominus et deus-stapan si zeu iar dupa edictul
de la Milano stapan si dumnezeu.
In fapt statul era condus de un consiliu restrains format din 5-6 persoane denumit
consitorum principus in subordinea caruia se afla un urias aparat de stat militarizat si
birocratizat.
Senatul romei a decazut la nivelul senatelor municipale, iar vechile magistraturi au
devenit simple functii decorative .
Pe planul structurii de stat , dupa anul 395 statul roman a fost impartit definitiv in
Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit.
IMPERIUL ROMAN DE APUS- a supravietuit pana la 476
IMPERIUL ROMAN DE RASARIT-565 cand s-a transformat in IMPERIUL BIZANTIN.

Paralel cu istoria statului roman s-a desfasurat si istoria dreptului roman , istorie pe
care o periodizam in 3 epoci:
1.Epoca veche-a durat de la fondarea statului roman pana la fondarea principatului(27IH.)
2.Epoca clasica-a durat de la 27IH. Pana la 284 DH.
19

3.Epoca postclasica -284-565

Insa aceasta periodizare este artificiala , are character didactic deoarece institutiile
juridice romane nu pot fi integrate macanic in una din cele 3 epoci, caci in realitate institutiile
juridice au aparut in epoca veche , au ajuns la apogeu in epoca clasica si au decazut in epoca
postclasica .De aceea vom pune accentual in expunerea materiei asupra fizionomiei
institutiilor juridice in epoca clasica.
PARTEA I.
Izvoarele dreptului privat roman
In literatura de specialitate conceptual de izvor al dreptului este utilizat cu 3 sensuri:
1.In primul sens izvoarele dreptului desemneaza totalitatea conditiilor material de existent
care determina un anumit tip de reglementare juridica.Toate aceste conditii sunt denumite
izvoare de drept in sens material.
2.In al doilea sens izvoarele dreptului desemneaza documentele pe baza carora putem
reconstitui fizionomia unor institutii juridice .Toate aceste documente sunt denumite SURSE
DE CUNOASTERE sau IZVOARE DE CUNOASteRE A DREPTULUI.
3.In al treilea sens izvoarele dreptului desemneaza totalitatea procedeelor prin intermediul
carora normele sociale dobandesc valoare juridica si se transforma in norme de drept .Toate
aceste procedee sunt denumite IZVOARELE FORMALE DE DREPT sau FORME DE
EXPRIMARE A DREPTULUI.
In epoca veche izvoarele formale ale dreptului privat roman au fost:

Obiceiul
Legea
Edictele magistratiilor
Jurisprudenta

In epoca clasica la aceste izvoare care au supravietuit se adauga :

Senatus consultele
Constitutiuniile imperiale

In epoca postclasica formele dreptului privat roman au fost exprimate prin obiceiuri si prin
Constitutiunile imperiale.
20

Cel mai vechi izvor al dreptului privat roman este OBICEIUL, care in textele juridice
romane este denumit MOS MAIORUM sau JUS NON SCRIPTUM adica obiceiul mmostenit
din batrani sau dreptul nescris .Obiceiurile se formeaza prin repetarea unor comportari iar prof
Gusti atragea atentia asupra faptului ca o societate are obiceiurile membriilor sale.
In epoca prestatala obiceiul a fost nejuridic in sensul ca obiceiurile nu erau obligatorii
intrucat nu exista statul care sa le impuna prin forta sa de constrangere.Pe de alta parte in
epoca prestatala nu exista stratificare sociala, astfel incat obiceiurile exprimau interesele
tuturor si de aceea erau respectate de bunavoie dar o data cu trecerea la societatea statala
anumite obiceiuri acelea care erau convenabile si utile celor ce detineau puterea politica au
fost sanctionate de stat si s-au transformat in obiceuri juridice sau in norme de drept nescrise.
Totodata s-au format noi obiceiuri impuse de noile realitati care la randul lor au fost
sanctionate de stat .Multa vreme obiceiul a fost unicul izvor de drept la romani , dar asa cum
spuneam pana in anul 451 IH, aceste obiceiuri nu erau cunoscute de popor ci tinute in secret
de PONTIF.
Cu timpul in conditiile revolutiei economice de la sfarsitul epocii vechi obiceiul si-a
pierdut din importanta , iar functiile sale au fost preluate de alte izvoare mult mai evoluate
cum ar fi legea, edictele magistratilor sau jurisprudenta .
Cu toate acestea obiceiul juridic a continuat sa fie izvor de drept si in epoca clasica
dovada ca potrivit lui SALVIUS IULIANUS un mare jurisconsult din vremea lui HADRIAN,
obiceiul exprima vointa intregului popor roman si indeplineste o functie abrogatoare iar in
epoca postclasica pe fondul decaderii generale a societatii romane obiceiul si-a redobandit
importanta de odinioara imbogatindu-se cu elemente ale obiceiurilor din provincii intrucat
romanii tolerau obiceiurile popoarelor din provincie daca nu veneau in conflict cu principiile
fundamentale ale dreptului roman.
In epoca veche normele dreptului privat roman au fost exprimate si prin lege .cuvantul
lex-legis inseamna conventie.Atnci cand conventia se incheia intre doua persoane fizice
cuvantul lex era utilizat cu intelesul de contract iar atunci cand conventia se incheia intre
magistrate si popor cuvantul lex era utilizat cu intelesul de lege ca izvor formal de drept.
Intrucat procedura e adoptare a legii romane presupunea incheierea unei conventii
intre magistrat si popor .In acest scop magistratul prezenta poporului proiectul de lege .Dupa

21

ce poporul lua cunostiinta de textul proiectului de lege acel text era dezbatut timp de 24 de
zile in adunari ad hoc.
Dupa expirarea acestui termen poporul era convocat din nou pentru a se pronunta
asupra proiectului de lege cu precizarea ca poporul nu putea adduce amendamente la proiectul
de lege(nu putea fi modificat), fie vota legea integral fie o respingea in loc.Daca poporul era
de accord cu proiectul de lege pronunta cuvintele uti progas iar daca nu era de accord poporul
pronunta cuv antiquo.
Daca poporul era de accord cu textul proiectului legea era trimisa in fata seatului in
vederea ratificarii iar daca era ratificat de senat legea intra in vigoare.Legile romane aveau o
structura formata din 3 parti:
1.Prescriptio-se mentionau numele magistratiilor care au propus legile apoi adunarea
poporului care a votat legea, locul in care s-a votat legea precum si ordinea in care unitatiile
de vot si-au exprimat vointa .
2.Rogatio-era cuprins textul legii, legrementarile juridice, iar daca erau mai multe dispozitii si
de regula erau acele dispozitii erau sistematizate pe capitole sip e paragrafe .
3.Sanctio-se preciza ce consecinte vor decurge in ipoteza incalcarii dispozitiilor din
Rogatio.In functie de sanctiunea lor legile se clasificau in 3 categorii:
Leges perfecte-se prevedea factul juridic incheiat prin incalcarea dispozitiilor in
rogation, este nul, nu produce efecte
Leges minus quam perfecte se prevedeau ca statul juridic incheiat prin incalcarea
dispozitiilor din rogation, este valabil dar autorii acelui act sunt pedepsiti cu plata unei
amenzi
Leges imperfectae-nu este permisa incalcarea dispozitiilor din Rogatio fara a se
preciza ce consecinte vor decurge in cazul unei asemenea
Cea mai veche si totodata cea mai importanta lege romana este Legea celor 12 table sau
lex duo decim tabularum.Aceasta lege a fost adoptata pe fondul conflictului dintre patricieni
si plebei, caci asa cum spuneam la orgine obiceiurile juridice erau tinute in secret de pontif.
Incat plebeii au cerut in mod repetat si insistent ca obiceiurile sa fie sistematizate si afisate
in forum pentru ca toti cet sa cunoasca dispozitiile normelor de drept.Fata de aceste proteste

22

in anul 451 IH.patricienii au format o comisie din 10 barbati care sa scrie dreptul adica
decembri legibus scribundis.
Comisa a sistematizat obiceiurile si le-a afisat in acelasi an in forum pe 10 table de lemn,
dar plebeii au afirmat ca acea sistematizare nu este completa inccat dupa 2 ani in 449 s-a
format o noua comisie din care faceau parte si 5 plebei , comisie care a elaborat o
sistematizare completa a obiceiurilor si le-a publicat pe 12 table de bronz.
Legea cellor 12 table mai este denumita in texte si codul decemvrililor sau codul
decemviral pentru ca legea cuprindea intregul drept public si privat de la acea epoca si prin
urmare era un adevart cod.
In domeniul privat cele mai importante dispozitii se refera la organizarea familiei romane
la proprietate si la succesiuni.Multa vreme s-a afirmat in mod gresit ca aceasta lege nu ar fi
originala, sic a ar fi fost preluata intr-o forma gata elaborate de la greci .
Aceasta afirmatie se intemeiaza pe un text din Titus Livius potrivit caruia inainte de
adoptarea legii o comisie formata din 5 barbati s-ar fi deplasat in Grecia mare (s italiei)pentru
a studia dreptul grec.in realitate legea celor 12 table este profund originala in primul rand
pentru ca ea oglindeste in mod fidel modul de viata al romanilor din sec 5.IH.In al doilea rand
s-au facut studii comparative intre legea celor 12 table si legile lui Solon si s-a constatat ca
exista numai 3 elemente comune ceea ce este cu totul nesemnificativ.
Cele 12 table de bronz nu s-au pastrat, u au ajus pana la noi, au fost distruse de Gali cu
ocazia incendierii Romei probabil la 389, iar dupa alungarea galilor romanii nu au republicat
textul legii si nici nu era necesar intrucat acel text se fixase definitiv si in constiinta si in
memoria poporului roman.In acest sens CICERO cel mai mare avocat al antichitatii
marturiseste ca pe vremea copilariei sale elevii erau obligati sa invete pe de rost textul celor
12 table, iar invatarea pe de rost a textului legii era ,,carmen necessarium-lectie
obligatorie.de aceea in epoca moderna s-a pus problema reconstituirii textului legii , care s-a
facut in principal pe baza fragmentelor din lucrarile jurisconsultilor care au comentat Legea
celor 12 table , fragmente ce au ajuns pana la noi prin Digestele Imparatului Justinian.
In sens formal, legea a avut in vigoare 11 sec de vreme ce nu au fost abrogate niciodata,
totusi spre sfarsitul republicii economice, textele legii au devenit inaplicabile.De aceea Cicero
spune ca pe vremea sa in sec 1 IH. In practica instantelor judecatoresti locul legii celor 12
table fusese luat de Edictul pretorului.
23

Intrucat magistratii romani se bucurau de Jus edicendi sau dreptul de a publica la intrarea
in functie un edict prin care precizau cum inteleg sa-si exercite atributiunile si ce procedee
juridice vor utiliza.Unele edicte ale magistratilor erau valabile pe termen de 1 an si erau
denumite EDICTA PERPETUA.-edctum perpetuum oar alte edicte erau ocazionale erau
valabile pe cateva zile si erau denumite edicta repentina.Dintre edictele magistratilor cele mai
importante snt edictele pretorului deoarece pretorul era acela care organiza , judecarea
proceselor private .

CURS 5
In felul acesta romanii au reusit sa extinda sfera de reglementare juridica pe cale
procedurala de vreme ce o pretentie care este valorificata pe cale judiciara devine drept
subiectiv.Prin urmare romanii au creat drepturi subiective si prin legi si prin mijloace
procedurale cu ocazia judecarii proceselor.Totodata pretorul a reusit sa creeze noi institutii
juridice care spre sfarsitul republicii s-au constituit in dreptul pretorian.
In sens formal edictul pretorului era valabil pe termen de 1 an, atat cat dura si
magistratura, dar in fapt anumite dispozitii acelea care se dovedeau utile erau preluate si de
pretorii urmatori, iar prin preori succesive acele dispozitii se fixau definitiv in corpul
24

edictului.De aceea Cicero spunea ca pe vremea sa edictul pretorului era format din 2
parti:EDICTUM VETUS si EDICTUM NOVUM.

In edictum novus erau cuprinse acele dispozitii care treceau de la un pretor la altul.
In edictum novum erau cuprinse noile dispozitii introduse de fiecare pretor in
parte.

Activitatea creatoare a pretorului a ajuns la apogeu in vremea lui Cicero, mai tarziu
insa imparatul Hadrian i-a ordonat lui Salvus Iulianus sa codifice edictul pretorului si sa-I dea
o forma definitiva, forma de la care viitorii pretori nu se mai puteau abate.Din acel moment
activitatea creatoare a pretorului a incetat, iar edictul codificat de Salvus Iulianus este denumit
EDICTUM PERPETUUM ca si edictul valabil pe termen de 1 an.
Edictum perpetuum a lui Iulian nu s-a pastrat nici el , fiind distrus de barbari.De aceea
in epoca moderna s-a pus problema reconstituirii sale , reconstituire care s-a facut pe baza
fragmentelor din lucrarile juristcondultilor care au comentat edictum perpetuum , fragmente
ce au ajuns la noi prin Digestele Imparatului Justinian.Cea mai buna reconstituire a fost facuta
de profesorul german Otto Lenen prin lucrarea intitulata tot Edictum Perpetuum.Porivit
acestei reconstituiri Edictum Perpetuum era impartita in 4 parti:
1.Despre organizarea proceselor.
2.Mijloace procedurale de drept civil
3.Mijloace procedurale de drept pretorian
4.Despre executarea sentintei
Fata de faptul ca dreptul pretorian s-a constituit in opozitie cu dreptul civil s-a pus
problema definirii raportului dintre dreptul civil si dreptul pretorian .In vederea definirii
acestui raport s-au avut in vedere doua principii .
Potrivit primului principiu pretorul nu poate crea drept.
Potrivit celui de-al doilea principiu , dreptul pretorian este vocea vie a
dreptului civil.
In aparenta cele doua principii se contrazic , dar in realitate ele se completeaza
reciproc deoarece afirmatia ca pretorul nu poate crea drept trebuie inteleasa in sensul ca
pretorul nu poate crea drept civil, intrucat acesta este creat numai de catre popor in forma
25

legii, insa pretorul poate influenta linia de evolutie a dreptului civil asa cum rezulta din
definitia dreptului pretorian conform careia :JUS PRETORIUM EST QUOD PRETORES
INTRODUCTERUM ADIUVANDI VEL SUPLENDI VEL CORICENTI IURIS CIVILIS
GRATIA PROPTER UTILITATEM PUBLICA(,,Dreptul pretorian este cel creat de pretorin
pentru a veni in sprijinul dreptului civil, pentru a-l completa si pentru a-l corecta, in
conformitate cu binele public)
Din aceasta definitie rezulta ca pretorul influenteaza evolutia dreptului civil pe trei cai
pe care le denumim AD JUVANDI IURIS CIVILIS GRATIA SUPLENDI JURIS CIVILIS
GRATIA , CORIGENDI JURIS CIVILIS GRATIA.

In primul caz pretorul interpreteaza de asa maniera dispozitiitle dreptului

civil, incat sa extinda sfera lor de aplicare .
In al doilea caz pretorul completeaza dispozitiile dreptului civil cu noi
dispozitii astfel incat sa poata fi solutionate si noile cazuri ivite in practica
juridica .
In al treilea caz atunci cand constata ca anumite dispozitii ale dreptului civil
sunt depasite pretorul le desfiinteaza.
In epoca post clasica distinctia dintre dreptul civil si dreptul pretorian s-a mentinut, dar
in vremea lui Justinian cele doua randuieli juridice s-au contopit in sensul ca numai dispunem
de criterii pentru a distinge intre institutiile dreptului civil si institutiile dreptului pretorian.
In epoca veche normele dreptului privat roman au fost exprimate si prin
jurisprudenta.Jurisprundenta este stiinta dreptului roman , creata de juristconsulti prin
interpretarea textelor din vechiile legi.Juristconsultii romani erau oameni de stiinta ,
cercetatori in domeniul dreptului , dar nu erau functionari publici , nu practicau si nu erau
remunerati.
Ei desfasurau activitatea de cercetare juridica din proprie initiativa si pe cont
propriu.Aceasta activitate era atat de apreciata incat Cicero spunea :,,Domus iuris consulti
totilus oraturum civitatis-Casa juristconsultului este oracolul intregii cetati.Dar pana in anul
201 IH. Jurisprudenta a avut un caracter religios deoarece atunci cand s-a adoptat Legea celor
12 table nu au fost publicate toate dispozitiile de drept procesual sau de procedura civila,
adica nu au fost publicate zilele faste si formulele solemne ale proceselor.Avand in vedere
faptul ca la romani procesele puteau fi judecate numai in anumite zile denumite ZILE FASTE,

26

iar procesele presupuneau pronuntarea unor FORMULE SOLEMNE si greseala unui singur
cuvant atragea pierderea procesului.
Intrucat atat zilele faste cat si formulele solemne ale proceselor au ramas si pe mai
departe un monopol al pontifilor ,numai acestia se puteau dedica cercetarii stiintifice in
domeniul dreptului.In anul 301 un libet , un dezrobit a lui Apius Claudius Cehus pe nume
Gneus Flavius a divulgat si zilele faste si formulele solemne ale proceselor avisandu-le in
forum.
Din acel moment , jurisprudenta a devenit laica in sensul ca orice persoana se putea
dedica cercetarii stiintifice in domeniul dreptului .Totusi , pana in sec 1 IH. jurisprudenta laica
a avut un caracter empiric de speta , intrucat jurisconsultii se margineau sa ofere consultatii in
legatura cu textele din legi care se aplica la anumite cazuri precum si in legatura cu formulele
solemne pe care partiile trebuie sa le pronunte cu ocazia judecarii proceselor.
Incepand din secI. Jurisprudenta dobandeste un caracter stiintific de vreme ce
jurisconsultii se preocupau de formularea unor principii juridice si sistematizau intreaga
materie supusa cercetarii pe baza acelor principii.Cu toate ca jurisconsultii nu erau
practicieni , totusi activitatea lor de cercetare avea implicatii practice , implicatii care isi
gaseau expresia in cuvintele :,,Respondere, cavere si agere.

RESPONDERE desemneaza consultatiile pe care le ofereau jurisconsultii in cele

mai diverse probleme de drept.

CAVERE desemneaza consultatiile oferite in legatura cu forma actelor juridice
AGERE desemneaza consultatiile oferite judecatorilor in legatura cu judecarea
unor procese.

In epoca clasica jurisprudenta a ajuns la apogeu caci in aceasta epoca au trait si s-au
afirmat cei mai mari jursconsulti, si au fost elaborate cele mai valoroase lucrari.Totodata
jurisconsultii clasici au creat terminologia juridica , au formulat principiile dreptului si
totodata au creat acele institutii juridice care se aplica si in zilele noastre.De altfel , inca din
epoca lui Octavianus Augustus s-au fondat 2 scoli de drept:
1.Scoala sabiniana-a fost fondata de Caius Ateius Capito
2.Scoala proculiana-a fost fondata de Marcus Antisius Labio

27

In ligii generale scoala Sadiniana avea orientare conservatoare caci promova solutiile
legilor celor 12 table iar scoala Proculiana avea orientare novatoare , progresista intrucat ea
urma linia de gandire a edictului pretorului.Denumirile celor doua scoli provin de la numele
celor mai valorosi discipoli ai fondatorilor: Sabinus si Proculus.
Mavulius Sabinus a scris un tratat celebru de drept civil pe care l-au comentat toti
jurisconsultii clasici , comentarii denumite LIBRI AD SABINUM.Il mentionam deasemenea
pe Caius Casius Longinus care era atat de apreciat incat la un moment dat scoala Sabiniana
era denumita si scoala Casiana.Deosebit de valoros a fost so Salvus Tirolianus care a codificat
edictul pretorului si a scris o lucrare enciclopedica denumita Digesta(ceea ce cuprinde totul).
In vremea lui Ancolin Piu s-a remarcat jurisconsultul Pomponius care a scris o istorie
a jurisprudentei romane .Lucrarea s-a pierdut , dar un lung fragment din aceasta lucrare a ajus
pana la noi in Digestele lui Justinian.O enigma a dreptului roman este jurisconsultul Gaius
deoarece banuim ca ar fi trait la jumatatea sec 2 dar niciun contemporan nu il
mentioneaza.Pentru a constata in sec5 lucrarile sale se bucurau de o mare faima.S-a afirmat de
anumiti autori ca ar fi fost un sclav grec dezrobit sau ca ar fi de origine daca , fapt este ca in
legatura cu Gaius s-au scris cele mai multe lucrari in toate universitatile din lume si nu pentru
ca Gaius ar fi fost deosebit de original , ci pentru ca una din lucrarile sale denumia
Institutiones a ajuns pana la noi pe cale directa sub forma unui manuscris palipsest.
Palipsestul este un papirus de pe care s-a sters textul initial iar in locul acestuia s-a
scris un alt text.In cazul nostru prin sec 6 un calugar a sters textul institutelor lui Gaius si in
locul lui a scris un imn religios.Peste sute de ani , cercetand biblioteca episcopala de la Verona
prof. Nibur a descoperit la 1816 acest papirus .
Profesorul Nibur si-a dat seama imediat ca este vorba despre un palipsest , si-a aplicat
anumiti reactivi chimici pentru a descifra textul initial, constatand ca a descoperit institutele
lui Gaius.La vremea aceea , reactivi chimici erau primitivi incat papirusul s-a carbonizat , iar
unele cuvinte mai ales in partea finala nu au putut fi citite astfel incat manuscrisul de la
Verona este lacunar.
Intamplarea a facut ca la 1933 in Egipt sa se descopere un nou papirus care cuprinde
chiar partea finala a institutelor lui Gaius astfel incat lacunele manuscrisului de la Verona au
putut fi completate.Papirusul descoperit in Egipt este denumit Noul Gaius sau Gaius din Egpt.

28

Institutele lui Gaius sunt un manual de scoala , adresat studentilor in drept astfel incat
materia este trata sistematic pe baza unor principii si ofera posibilitatea reconstituirii
fizionomiei institutiilor juridice romane din epoca veche ssi de la inceputul epocii clasice.,
insa cei mai mari jurisconsulti ai Romei au trait la sfarsitul sec 2. Si la inceputul sec 3.Este
vorba despre Papilian , Paul si Ulpian .
Edilius Papilianus a fost considerat cel mai mare jurisconsult al Romei si de
contemporani si de posteritate.De altfel , el era denumit PRIMUS OMNIUM sau oferit solutii
optime tuturor cazurilor reale sau imaginare.Paul si Ulpian au fost discipolii sai.
Iulius Paulus a fost extrem de original si foarte productiv dar avea un stil ermetic pe
cand contemporanul si rivalul sau Ulpius Domitius nu a fost atat de original dar era foarte
accesibil.
De aceea o treime din Digestele Imparatului Justinian este formata din fragmente care
au fost extrase din lucrarile lui Ulpian .
Ultimul jurisconsult clasic care a desfasurat o activitate creatoare este Modestin sau
Herenius Modestinus.In epoca postclasica , pe fondul decaderii generale a societatii romane a
decazut si jurisprudenta incat jurisconsultii postclasici nu au mai desfasurat o activitate
creatoare ci s-au marginit sa rezume sau sa comenteze lucrarile jurisconsultilor clasici , lucrari
care au fost elaborate cu secole in urma si erau atat de numeroase incat nu puteau fi cunoscute
integral de o singura persoana.
Profitand de aceasta situatie unii avocati sau chiar partile aflate in proces au inceput sa
falsifice textele jurisconsultilor clasici , punand pe seama acelor jurisconsulti afirmatii pe care
nu le facusera cu scopul de a castiga procesele.Pentru a se pune capat acestei practici in anul
426 s-a dat o constitutiune imperiala denumita LEGEA CITATIUNILOR, prin care s-a
prevazut ca in fata judecatorilor pot fi citati numai 5 jurisconsulti clasici, care erau
celebri , lucarile lor erau cunoscute si nu puteau fi falsificate fara ca judecatorul sa
depisteze falsul.
Este vorba despre Papilian , Paul , Ulpian , Gaius si Modestin.De regula cei cinci
jurisconsulti aveau aceleasi opinii , in diverse probleme de drept dar uneori parerile lor erau
controversate(diferite).In asemenea cazuri , legea spune ca se va urma parerea majoritatii.

29

Uneori aparea si paritatea.In acest caz cand doi jurisconsulti aveau o parere , doi o alta
parere iar al cincilea nu se pronunta in acea problema de drept, judecatorul trebuia sa urmeze
parerea lui Papilian si daca tocmai Papilian era acela care nu se pronunta , judecatorul trebuia
sa opteze, sa aleaga intre cele doua solutii.La sfarsitul ..s-a republicat o constitutiune
imperiala data de imparatul Constantin cel Mare in anul 321 prin care imparatul Constantin
desfiintase toate notele critice pe care Paul si Ulpian le facusera la adresa operei lui Papilian
deoarece in conceptia imparatului Constantin , Papilian era in afara criticii.

CURS 6
30

Asa cum am precizat, jurisconsultii puteau oferi consultatii juridice judecatorilor inca
din epoca veche, dar acele consultatii nu erau obligatorii pentru judecatori, insa imparatul
Octavian Augustus a creat un drept special denumit jus publice respondendi est autoritatae
principis/dreptul de a oferi consultatiuni cu caracter oficial intarite cu autoritatea principelui.
Acest drept special nu era acordat tuturor jurisconsultilor, ci numai unora, care erau
mai valorosi si erau in gratiile imparatului, iar consultatiile oferite de acei jurisconsulti (care
se bucurau de jus publice respondendi) erau obligatorii pentru judecatori, dar numai in cazul
respectiv, nu si in cazurile similare, iar imparatul Hadrian a facut un pas mai departe si a decis
ca toate consultatiile oferite de jurisconsultii investiti cu jus publice respondendi sa fie
obligatorii nu numai pentru cazul respectiv, ci si pentru toate cazurile similare. Din acel
moment, jurisprudenta a dobandit putere de lege si a devenit izvor formal de drept.
In epoca clasica au dobandit putere de lege si hotararile senatului, caci imparatul
Hadrian a decis ca senatusconsultele sa fie obligatorii.
In epoca veche, Senatul nu avea atributiuni nemijlocite de legiferare, dar putea
influenta procesul legiferarii in primul rand prin faptul ca legile votate de popor intrau in
vigoare numai daca erau ratificate de Senat.
In al doilea rand, Senatul influenta procesul de legiferare prin sugestii facute pretorului
care, la recomandarea Senatului, introducea in edictul sau anumite dispozitii care pe aceasta
cale deveneau obligatorii, dar incepand din vremea lui Hadrian, senatusconsultele au devenit
izvoare formale de drept si s-a creat impresia ca puterile Senatului au sporit, desi in fapt,
Senatul era un simplu instrument in mainile imparatului dovada ca principele citea proiectul
de senatusconsult dupa care parasea incinta Senatului, de aceea, in documentele vremii
senatusconsultele erau denumite ORATIONES, adica simple discursuri imperiale.
Tot in vremea lui Hadrian, au devenit izvoare de drept si HOTARARILE
PRINCIPELUI denumite CONSTITUTIUNI IMPERIALE care erau de 4 feluri: edicta,
mandata, decreta, rescripta.

31

edictele imperiale cuprindeau dispozitii de maxima generalitate atat in domeniul

public, cat si in cel privat.

mandatele cuprindeau, de regula, instructiuni cu caracter administrativ adresate

inaltilor functionari imperiali, mai cu seama guvernatorilor de provincie.

decretele erau hotarari judecatoresti pronuntate de imparat deoarece imparatul putea fi

ales si el judecator, iar cu ocazia pronuntarii sentintei, uneori, imparatul formula o
noua regula de drept precizand ca pe viitor toate cazurile similare trebuie sa fie
solutionate in conformitate cu acea regula. Astfel, s-a nascut in istoria dreptului, ideea
de precedent judiciar.

rescriptele sunt consultatii juridice oferite de unii imparati, fiindca unii imparati aveau
pregatire juridica si erau consultati in diverse probleme de drept, iar consultatiile lor
aveau putere de lege.

Tot la materia izvoarelor trebuie sa vorbim si despre OPERA LEGISLATIVA A

IMPARATULUI JUSTINIAN, caci acesta, un om de vasta cultura, evlavios,

un spirit

puternic, era constient de faptul ca societate sclavagista romana se afla in ultimul stadiu al
descompunerii. De aceea, a ordonat unor comisii formate din profesori si avocati sa
sistematizeze textele dreptului clasic si sa le repuna in vigoare in speranta ca prin repunerea in
vigoare a textelor clasice, sistemul sclavagist roman va fi revitalizat, ceea ce nu s-a intamplat,
intrucat legile istoriei nu pot fi influentate de vointa umana.
Cu toate acestea, opera legislativa elaborata din ordinul imparatului Justinian, prezinta o
uriasa importanta istorica. Este, de departe, cel mai important document din istoria lumii, insa
aceasta importanta decurge dintr-un factor conjuctural si anume din intamplarea ca textele
juridice clasice au fost distruse de barbari, pe cand opera legislativa a imparatului Justinian,
tot din intamplare, s-a pastrat, a ajuns pana la noi astfel incat, pe baza operei legislative a
imparatului Justinian noi, modernii, am putut reconstitui si valorifica tezaurul gandirii juridice
romane, iar daca imparatul Justinian nu ar fi avut inspiratia geniala de a ordona elaborarea
acestei opere, omenirea ar fi evoluat in cu totul alta directie. Aceasta opera legislativa
cuprinde 4 lucrari:
1

Codul (codex)

Digestele (digesta)

Institutele (institutiones)
32

Novelele (noveli constitutiones)

1.Codul lui Justinian a fost pulicat in 2 editii. Prima editie a aparut la 529, iar cea de a
doua la 534. Prima editie s-a pierdut, pe cand editia a doua a ajuns pana la noi si este
denumita CODEX REPETITAE PRELECTIONIS.
Acesta lucrare a fost elaborata de o comisie formata din 10 profesori si avocati in frunte
cu

Tribonian/Triboninanus,

cel

mai

mare

jurist

al

acelei

vremi

si

cuprinde

CONSTITUTIUNILE IMPERIALE care au fost date in vremea lui Hadrian pana la 534.
Codul a fost structurat in 12 carti, cartile au fost impartite in titluri, titlurile in constitutiuni, iar
unele constitutiuni, acelea care cuprindeau mai multe dispozitii, au fost impartite si in
paragrafe. In Cod sunt cuprinse atat dispozitii de drept public, cat si dispozitii de drept privat,
iar in 2 carti au fost introduse si dispozitii de drept canonic, dar intrucat codul urma sa fie
aplicat in practica instantelor judecatoresti, o serie de texte au fost adaptate de membrii
comisiei ca sa poate fi aplicate la noile realitati.
2.In anul 533, s-au publicat Digestele imparatului Justinian care sunt o culegere de
fragmente extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici. Lucrarea a fost elaborata de o comisie
formata din 15 profesori si avocati de la Constantinopole si Beirut in frunte cu acelasi
Tribonianus. Metoda de lucru a comisiei a fost stabilita chiar de imparat prin 3 constitutiuni
imperiale care ulterior au devenit prefete ale Digestelor.
Prin acele constitutiuni, imparatul a precizat ca fragmentele extrase din lucrarile
jurisconsultilor clasici urmeaza sa fie aplicate in practica. Trecand la cercetarea lucrarilor
clasice, membrii comisiei au constatat ca o serie de institutii sunt depasite si ca o serie de
solutii juridice sunt controversate, incat imparatul a fost pus la curent cu aceasta stare de
lucru. Drept urmare, imparatul Justinian a mai dat inca 50 de constitutiuni imperiale prin care
a desfiintat toate institutiile depasite si a pus capat tuturor controverselor.
In vederea elaborarii Digestelor, membrii comisiei au extras cele mai valoroase fragmente
din 2000 de lucrari clasice, iar textele extrase au fost sistematizate in 50 de carti. Cartile au
fost impartite in titluri, titlurile in fragmente, iar fragmentele in paragrafe. In fruntea fiecarui
fiecarui fragment se afla o inscriptio prin care se precizeaza din ce lucrare a fost extras
fragmentul respectiv si cine este autorul acelei lucrari. Spre exemplu, daca fragmentul era
extras din lucrarea lui Paul denumita Sententiae, in inscriptio se mentiona Sententiae Pauli.
33

Pornind de la inscriptio, romanistii moderni au reusit sa reconstitutie in linii mari lucrarile

jurisconsultilor clasici.
Multa vreme s-a afirmat, in mod gresit, ca fragmentele au fost asezate in titluri la
intamplare, fara vreo metoda, ceea ce nu este adevarat, caci in sec XIX, profesorul Blume a
constatat ca fragmentele sunt asezate in cadrul titlurilor intr-o anumita ordine, ordine
decurgand din metoda de lucru a comisiei, intrucat comisia lui Tribonian afost impartita in 3
subcomisii conduse de profesorii Teofil, Constantin si Dorotheu.
Fiecare subcomisie fiind imputernicita de Tribonian sa extraga cele mai valoroase
fragmente din anumite lucrari. Astfel, prima subcomisie a lui Teofil, a extras cele mai
valoroase fragmente din opera lui Sabinus din comentariile la adresa operei lui Sabinus (din
ad Sabinum) si din digestele lui Saurus Iulianus, fragmente care sunt denumite masa
sabiniana.
A doua subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din lucrarile care au comentat
edictul pretorului, fragmente care sunt denumite masa editala.
A treia subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din opera lui Papinian,
fragmente denumite masa papiniana. Intrucat, a treia subcomisie a avut mai mult de lucru, ea
a extras si fragmente din alte lucrari considerate mai putin importante, fragmente denumite
APENDICS. Dupa care, comisia s-a reunit in plen in frunte cu Papinian si s-a trecut la
redactarea titlurilor.
Cu ocazia redactarii fiecarui titlu in parte, a venit mai intai prima subcomisie si a extras
din masa sabiniana toate fragmentele care se refereau la titlul respectiv asezandu-le unele sub
altele care intr-un colaj. Spre exemplu, cand s-a elaborat titlul despre dota , Tribonian l-a
intrebat pe Teofil cate fragmente din masa sabiniana sunt referitoare la dota. (s-au gasit 7).
Dupa care, a venit a doua subcomisie si a facut aceeasi operatie, adica a extras din masa
edictala toate fragmentele referitoate la dota asezandu-le in continuare unele sub altele. In
fine, avem a treia subcomisie, facand aceeasi operatiunie cu masa papiniana si din apendix.
De aceea, cand citim un titlu din digeste constatam ca la incepiut apar fragmente din Sabinus,
din comentariile la adresa operei lui Sabinus si din digestele lui Salvius Iulianus, apoi incep sa
34

apara fragmente din lucrarile jurisconsultilor care au comentat edictul pretorului, iar la sfarsit
apar fragmente din Papinian si din alti autori mai putin importanti.
3.Tot in anul 533 s-au publicat si institutele lui Justinian care sunt un manual de scoala
adresat studentilor, dar, spre deosebire de institutele lui Gaius, cele ale lui Justinian au putere
de lege.
In vederea elaborarii acestei lucrari membrii comisiei au extras texte din institutele clasice
in special din Gaius, Marcian, Florentin. Acele texte au fost sistematizate in 4 carti, cartile au
fost impartite in titluri, iar titlurile in paragrafe. Asadar, in cazul institutelor, nu exista
fragmente asa cum exista in cazul digestelor, iar daca nu exista fragmente, nu exista nici
inscriptio, iar daca nu exista inscriptio, la prima vedere, nu stim din ce autor au fost extrase
acele texte si nici nu se putea sa existe fragmente deoarece intr-un manual de scoala ideile se
succed intr-o ordine logica decurgand unele din altele.
4.Novelele: cuprind constitutiunile imperiale pe care imparatul Justinian le-a dat intre anii
534 si 565, incat Novelele sunt o continuare a Codului. Aceasta colectie de constitutiuni nu a
fost facuta chiar de Justinian, el a dat constitutiunile, dar nu el le-a sistematizat, ci au fost puse
impreuna de persoane particulare dupa moarta imparatului.
De aceea, in Novele sunt incluse si constititunile imperiale ramase in vigoare si
constitutiunile abrogate si de aceea, in mod frecvente, textele din Novele se contrazic, iar
lucrarea este denumita NOVELE nu pt ca ar cuprinde institutii juridice noi, ci pentru ca
materialul cuprins in Novele este mai recent decat materialul cuprins in celelalte lucrari.
Asa cum spuneam, opera legislativa a lui Justinian a avut o finalitate practica, urma sa fie
aplicat in practica instantelor judecatoresti si de aceea, la recomandarea imparatului, membrii
comisiilor au adus la zi unele texte clasice, le-au adaptat, modificat, iar modificarile aduse
textelor

clasice

de

catre

comisarii

lui

Justinian

cu

intentie

sunt

denumite

interpolari/interpolatiuni.
Romanistii moderni s-au preocupat foarte serios privind starea acelor interpolari ca sa
poata reconstitui cat mai fidel lucrarile jursiconsultilor clasici. Insa aceasta operatiune este
foarte dificila deoarece membrii comisiilor nu au facut nicio precizare in legatura cu faptul ca
35

au modificat textele clasice astel incat noi, modernii, traim cu impresia ca redactarea
fragmentelor din digestele lui Justinian apartine integral chiar jurisconsultilor clasici.
In vederea depistarii acelor interpolari au fost utilizate mai multe metode, spre exemplu sa utilizat metoda compararii textelor, dar aceasta metoda poate fi utilizata numai daca o
lucrare clasica ne-a parvenit pe cale directa, cum este cazul Institutelor lui Gaius, si in acelasi
timp, in Digeste figureaza fragmente din aceea lucrare si intr-o asemenea situatie luam un
fragment oarecare din lucrarea care ne-a parvenit pe cale directa si il comparam cu fragmentul
corespunzator care figureaza in Digeste. Daca cele 2 fragmente nu sunt identice, inseamna ca
fragmentul din Digeste a fost interpolat.
De asemenea, s-a utilizat si metoda denumita leges geminatae, caci anumite fragmente din
anumite lucrari clasice sunt reproduse in Digeste de mai multe ori adica figureaza la mai
multe titluri deoarece sunt relevante pentru mai multe materii si daca acele fragmente
reproduse de mai multe ori nu au peste tot aceeasi redactare iarasi inseamna ca s-a facut o
interpolare.
Metoda cea mai sigura si productiva este aceea a depistarii unor substituiri de termeni
deoarece uneori o institutie clasica iesita din uz este desemnata prin termenul utilizat in epoca
postclasica pentru a denumi institutia care i-a preluat functiile. Spre exemplu, in dreptul clasic
proprietatea se transmitea prin mancipatiune, dar in dreptul postclasic mancipatiunea a iesit
din uz, functiile sale fiind preluate de traditiune.
Daca intr-un text clasic ni se descriu conditiile de forma ale mancipatiunii, dar institutia
este denumita traditiune, inseamna ca s-a operat o substituire de termeni dupa cum s-a utilizat
si criteriul filologic deoarece atunci cand intr-un text clasic apare o expresie juridica
postclasica iarasi inseamna ca s-a operat o modificare.
Insa, pe langa modificarile facute cu intentie, unele texte clasice au fost modificate din
greseala cu ocazia multiplicarii lucrarilor juridice clasice, si nu cu ocazia elaborarii operei
legislative a imparatului Justinian, caci in Antichitate, pe cand nu exista tiparul, lucrarile se
multiplicau prin dictare si scriere, dar sclavul care dicta utiliza lucrari pe care in prealabil le
consultasera judecatori, avocati sau alte persoane si care, asa cum se face si astazi, faceau
anumite comentarii (note marginale), iar sclavul care dicta, neavand pregatire juridica, dicta si
36

acele comentarii marginale care sunt denumite glosse, iar glosele sunt si mai greu de depistat
decat interpolarile. Insa, nu confundam modificarile textelor clasice facute din eroare cu
comentariile glosatorilor.

37

Partea a doua
CURS 7

Procedura civila romana

Asa cum spuneam,proc civ cuprinde ansamblul normelor jur care reglem desf proceselor
private in cadrul sist procedurale pe care le au creat romanii. Asa cum spuneam,cel mai vechi
sist proced roman e proc legisactiunilor.cuv legisactiune vine de la legis actio adica actiune a
legii, Intrucat legisactiunile erau anumite tipuri de procese create prin legi .

Unele tipuri de procese erau utilizate in vederea recunoasterii unor dr sub pe cale judiciara sau
prin proces si erau denumite legisactiuni de judecata,iar alte tipuri de procese erau utilizate in
vederea valorificarii acelor dr sub care au fost recunoscute pe cale judiciara si erau denumite
legisactiuni de executare.

Legisact de judecata erau in nr de trei-sacramentum,judicis arbitrive postulatio ,condictio.

Legisact de exec erau doua-manus inectio,pignoris capio.

Toate aceste tipuri de procese prezinta anumite caractere :

In primul rand avea un caract judiciar deoarece in procedura legisact procesul se desf in
doua faze distince - faza im iure ,faza im judicio Faza in iure-avea loc in fata magistratului care organiza judecarea procesului ,
Faza in judicio-se desf in fata judecatorului

38

Procesul in prima faza nu putea fi org de orice magistrat ci numai de acei magistr care erau
investiti cu atributiuni de ordin judiciar si erau denumiti magistrati judiciari .

In al doilea rand legisact prezinta un caract legal intrucat ele au fost create prin legi,iar
formulele solemncorespunzatoare fiecarui tip de proces au fost create de pontifi pe baza unor
texte din legi.
In al treilea rand, avea un caract formalist. De vreme ce fiecarui tip de proces ii coresp
anumite formule solemne ,iar greseala unui singur cuv atragea pierderea procesului.

In fine,legisact au caract consensual deoarece procesul in prima faza-in iure-nu se putea org
in lipsa ci era necesar ca ambele parti sa fie prezente in fata magistratului insa la acea
epoca,statul roman nu avea atributiuni de citare. Astfel incat paratul trebuia sa fie citat chiar
de reclamant ,care avea la dispozitie trei procedee pe care le denumim procedee de citare.

Cel mai vechi procedeu de citare cun in ist dr est-in jus vocatio-si consta intr-o somatie pe
care reclamantul i-o face paratului prin cuv solemne -in jus te voco-aceste cuv nu puteau fi
rostite la domiciliul paratului intrucat la romani domiciliul era considerat un templuinviolabil-astfel incat formula solemna se pnunta intr-un loc public de fata cu martori iar daca
recl constata cu martori refuzul paratului de a veni la proces il putea aduce cu forta ,de aceea
baius spunea ca cel mai vechi procedeu de citare e primitiv si brutal.

Al doilea procedeu de citare-vadimonium extrajudiciar-este mult mai evoluat si consta intr-o

conventie,o intelegere prin care partile stabilesc de comun acord o anumita data la care sa se
prezinte in fata magistratului.
Al treilea proc de citare este condictio despre care stim numai ca se aplica atunci cand paratul
era peregrin.daca ambel parti se prez in fata magistr ,incepeau dezb contradictorii.

39

Utiliz formulelor solemne coresp procesului care se organizeaza,iar fata de pretentiile pe care
le formula reclamantul paratul putea adopta trei atitudini:
In primul rand el putea re unoaste pretentiile formulate de reclamant ,re unoastere denumita
confesio in jure.acela care recunostea era asimilat cu cel condamnat potrivit adagiului
confesus pro judicato est.cel ce recunoaste este considerat ca si condamnat.fireste ,in acest
caz,procesul nu mai trecea in faza a doua
In al doilea rand ,paratul putea sa lege pretentiile reclamantulu,da sa nu isi dea concursul la
desf procesului.si in acest caz ,paratul era asimilat cu cel condamnat ,iar procesul nu mai
trecea in fa/a a doua.
In al treilea rand,paratul putea sa nege pretentiile reclamantului dandu-si in celasi timp
concursul la desf procesului.in acest caz procesul trecea in faza a doua in judicio si se finaliza
cu pronuntarea unei sentinte fie de condamnare,fie de absolvire.

Asa cum am precizat,procesul in prima faza era org de magistr judiciari ,desi pe vremea
regalitatii

nu

existau

magistrati,procesele

erau

org

de

regi

.dupa

proclamarea

republii,atributiunile juciare au fost preluate de consuli.dupa anul 367 cele mai imp atributiuni
judiciare au trecut asuprpraetorului urban .dupa anul 242 a aparut si praetorul peregrin
.procesele declansate in leg cu tele iheiate in targuri erau org de edili.

In Italia,in afara romei,procesele erau org de reprezentantii praetorului urban si de magistr

municipali ,iar in provincii erau org de guvernatori si de magistr municipali.iar dr magistr
judiciari de a org un proces se numea -juris dicTio,jurisdictie-care era de doua felurijurisdictio contetiosa sau jurisdica contencioasa si jurisdictio graziosa sau jurisdictia
gratioasa

In cazul jurisdictiei contencioase ,interesele partilr erau opuse ,iar procesul se finaliza prin
pronuntarea unei sentinte de condamnare sau de absolvire,pe cand in cazul jursdictiei
gratioase ,partile cooperau cu magistratul pe baza unei intelegeri prealabile in cadrul unui
proces fictiv,simulat deoarece la jurisdictia gratioasa,interesele partilor nu erau comune ci
40

opuse,convergente iar rtile in integere cu magistr simulau ca se judeca pt a obtine anumite

efecte juridice.

Spre exemplu,printr-un proces simulat se pputea realiza operatiunea juridica a trsmiterii

dr de proprietate ,caci partile se prefaceau ca se judeca dar in realitate transmiteau pprietatea
asupra unui lucru.se stie cpraetorul a exercitat cele mai imp atributiuni de din judiciar desi in
procedura legisactiunilor,praetorul nu desfasura o activ creatoare ci o activ mecanica .in
sensul ca el supraveghea daca partile pronunta corect formulele solemne coresp procesului pe
care il organiza si in functie de pretrntiile reclamantului pronunta unul din urmatoarele trei
cuv ,fie cuv -do,fie -dico,fie-adico.

Prin cuv do,praetorul il confirma pe judecatorul ales de parti,incat daca pronunta acest cuv
inseamna ca procesul trecea in faza a doua.
Prin cuv dico,el atribuia cu titlu pvizoriu obiectul litigiouneia dintre parti urmand ca dupa
pnuntarea sentintei,obiectul sa fie atribuit cu titlu definitiv acdluia care a castigat procesul
Prin cuv addico praetorul ratifca declaratia unei parti sau declaratia ambelor parti
recunoscandu-le astfel anumite dr subiective,insa praetorul se bucura nu nmai de juris dictio si
de imperium,iar in virtutea lui imperium

el putea solutiona anumite litigii pe cale

administrativa fara a mai org procesul in doua faze,iar procedeele administrative prin care
praetorul putea solutiona anumite litigii sunt stipulatiunile praetoriene misio in posesionem
interdictere restitutio in integru. .

Stipulatiunile praetoriene sunt contracte incheiate din ordinul praetorului,caci asa cum o
sa vedem,stipulatiunile sunt contracte verbale incheiate prin intrebare si raspuns si imbraca
doua forme : stipulatiuni obisnuite si stipulatiuni praetoriene.

Stipulatiunile obisnuite sunt incheiate din initiativa partilor cu scopul de a se crea anumite
obligatii,

41

Stipulatiunile praetoriene se incheiau din ordinul praetorului in vederea solutionarii

anumitor litigii.

Misio in posesionem-trimiterea reclamantului in posesiunea sau in detentiunea bunurilor

paratului pt a determina sa adopte o anumita atitune-ex sa se prezinte la proces.
Interdictele -sunt dispozitii prin care praetorul ordona partilor sa incheie sau sa nu incheie
un anumit act juridic . Daca praetorul ordona partilor sa incheie un anumit act 'interdictul era
denumit pozitiv. Iar daca le iterzicea sa incheie un anumit act juridic,interdictul era denumit
negativ.

Daca ordinul erra adresat ambelor parti,interdictul era denumit compus ,iar daca era
adresat unei singure parti se numea interdict simplu.
Restitutio in integrum-repunere in situatia anterioara si consta in desfiintarea actului
pagubitor pt reclamant astfel incat partile sa fie repuse in situatia pe care o aveau inainte de
incheierea acelui act pagubitor ,ceea ce inseamna ca pn efectul lui restitutio in integrum
renaste un drept subiectiv pt reclamant ,iar partile sunt repuse in situatia pe care o aveau
inainte de incheierea actului pagubitor dar numai in drept nu si in fapt.

Pentru ca partile sa fie repuse in situatia anterioara si in fapt ,este necesar ca reclamantul
sa isi valorifice dr subiectiv renascut printr-un proces ,sa obtia o sentinta,sa o puna in
executare si num dupa aceea va fi repus in situatia anterioara si in faadministrat praetorul nu
poate solutiona ligiul pn procedee administrative,el org pcesul in doua faze,iar faza a doua se
desf asa cm am vazut in judio,s in fatjecorului.

Dar in faza a doua procesul nu mai prezinta un cart nsensual ceea ce inseamna ca era
rmisa judecarein lipsa ,intrucat potrivit legii celor 12 table,judecatorul ast pana la amiaza,si
daca na dintre parti nu se prez lproces,el da castig de cauza partii care s-a prezentat. Daca insa
ambele rti se prez in fata judecatului 'incep deztele contradictorii in limbajul cotidian . In ta
judecatorului partile nu se i exprima in cuv solem. Pmul,vb reclamanl,care isi afirma
42

pretentiile si administreaza probele de care dispune ,fie in scrisuri fie proba cu martori ,dar la
ace epoca nu exista o ierarhie a probelor astfel ncat icrisurile puteau fi combatute prin proba
cu martori. La randul lui,paratul isi formula apararea aministrand si el probele de care
dispunea .

Eventual,in sprijinul partilor ,puteau interveni si avocatii prin pledoariile lor ,insa avocatii
romani nu erau reprezentanti in justitie caci nu psrticipau la proces in locul partilor ci alati de
rti,venind in sprijinul lor prin cuntintele juride pe care le aveau . Dupa ce judecatol asculta
afirmatiile partilor,eventual si pledoariile avocatilor dupa ce aprecia probele administrate isi
forma o convingere intima si pronunta o sentinta de condamnare sau de absolvire.
Totusi,judecatorul roman putea refuza sa pronunte sentinta ,afirmand ca pt el lucrurile nu sunt
clare . In acest caz ,partile reveneau in fata praetorului in vedrea alegerii altui judecat.

La romani nu exista profesia de jecator caci judecatorul ero pers paticulara aleasa de parti
si confirmata de magistrat ,ins judecatorul er n smplu particular ,nu n sensul ca oricine putea
fi ales judecator , ci in sensul ca nu existau judectori de profeisie.practic,la origine,puteau fi
alesi judecatori numai senatorii ,iar incepand din sc2 ,puteau fi alesi judecatori si cavalerii .

Daca interesele partilor in proces erau opuse , daca partile isi contestau reciproc existnta
unor drepturi,judecatorul era denumit judex privatus ,judex unus. Daca insa partile nu isi
contestau existenta drepturilor ci numai intinderea lor , cum este cazul procesului de partaj ,
atunc judecatorul era denumit arbiter . Pe langa judecatorul unic , vechii romani au cunoscu si
tribunale. Unele erau nepermanente iar altele permanente.

Tribunalele nepermanente erau formate din recuperatori-recuratores-alesi in nr impar si

judecau esele dintreetateni si peregrni precu si abuzurile guvernatorilor de provincie .
Tribunalele permanente erau dou-decemviri litibus jdicandis -cei zece barbati cae sa
judece ocesele si centumviri-o suta de barti.

43

Decvirii judecau ocesele cu privire la libertate ,iar centumvirii pcesele cu privire la

lbertate si scesiuni. Dar,catre sf republicii ,in contiile revolutiei economice ,nr aferilor a sporit
f mult. ,odata cul,si nproceso in acele conditii ,spune gaius ,legisact devisera odioase romanilr
datita formalismului lor excesiv.

De aceea,intranii 149-126 s-a dat o lege speciala denumita legea aebutia prin care a fost
introdsa o noua procedura de judecata ,mult mai evoluata ,denumita procedura formulara. Dar,
introducand procedura ,legea aebutia nu a desfiintat legisact ci a lasat partilor posibilitea sa
opteze intre procedura formulara si procedura legisact . Intrucat partile optau inevitabil pt
procedura formulara ,legisact au cazut in desuetudine.
??De aceea,imparatul octavian augustus a d legile julie judiare , prin care legisactiunile au
fost desfiintate in mod expres

44

CURS 8
Procedura formular

A fost introdus un nou mijloc procedural pe care l vom denumi formul. Formula
este un mic program de judecat prin care magistratul (pretorul) i arat judectorului cum s
judece procesul; s soluioneze cauza. n practic, ori de cte ori pretorul constata c
preteniile reclamantului sunt legitime, i elibera o formul, astfel nct reclamantul se putea
judeca i i putea valorifica preteniile prin proces, pe cale judiciar, ceea ce nseamn c n
procedura formular orice pretenie legitim poate fi valorificat prin proces.
Formula are o structur format din patru pri principale i dou pri
accesorii/secundare.
Prile principale ale formulei sunt:

intentio,
demonstratio,
adjudecatio,
condemnatio.

n intentio a formulei se precizeaz care sunt preteniile reclamantului.

n demonstratio se menioneaz care este actul sau faptul juridic din care izvorsc
preteniile reclamantului (temeiul juridic).
Adjudecatio este partea formulei prin care pretorul mputernicete pe judector s
fac un partaj, adic s pronune ieirea din indiviziune, ceea ce nseamn c adjudecatio nu
45

figureaz n formulele tutuor aciunilor, ci numai n formulele ac iunilor prin care reclamantul
cere s se fac ieirea din indiviziune.
Prin condemnatio, pretorul l mputernicete pe judector s pronune o sentin, fie
de condamnare, fie de absolvire.
Prile accesorii ale formulei sunt prescriptiones (prescripiunile) i exceptiones
(excepiunile).
Prescripiunile sunt anumite precizri fcute n fruntea formulei prin care magistratul
vine fie n sprijinul reclamantului, fie n sprijinul prtului. Precizrile fcute n favoarea
reclamantului sunt denumite presciptiones pro actore, iar precizrile fcute n favoarea
prtului sunt denumite prescriptiones pro reo.
Excepiunile sunt mijloace de aprare prin care prtul nu neag preteniile
reclamantului, dar invoc anumite fapte de natur s paralizeze acele pretenii. Spre exemplu,
prtul nu neag c a primit o sum de bani de la reclamant, dar afirm c ulterior a pltit sau
c a fost iertat de datorie. Pentru ca excepiunea s poat fi propus n fa a judectorului, ea
trebuie s figureze n formul i este introdus n formul de ctre magistrat la cererea expres
a prtului.
Excepiunea trebuie s figureze n formul deoarece, aa cum spune Gaius, n
procedura formular judectorul este sclavul formulei i trebuie sa judece procesul n strict
conformitate cu indicaiile pe care le-a primit prin formul.
De aceea, n procedura formular, excepiunile au un caracter absolutoriu, ceea ce
nseamn ca ori de cte ori o excepiune se dovedete ntemeiat, judectorul nu poate
pronuna sentina de condamnare la mai puin, ci trebuie s pronune sentina de absolvire.
Spre exemplu, dac reclamantul afirm c are o crean de 100, iar prtul dovede te
pe cale de excepiune c datoreaz numai 50, adic mai puin dect a pretins reclamantul,
judectorul nu-l poate condamna la 50, ci trebuie s pronune sentina de absolvire, deoarece
n acest caz, pretorul a menionat n formul: Judectorule, verific dac prtul datoreaz
100. Dac da, sa-l condamni, dac nu, s-l absolvi. De accea, judectorul trebuie s-l
absolve.
Pe de alt parte, odat cu introducerea excepiunilor n proces au fost dep ite toate
inconvenientele care decurgeau n procedura legisaciunilor din principiul unitii de
46

chestiune, cci n procedura legisaciunilor, pe cnd nu existau excepiuni, n acelai proces

numai reclamantul putea s-i formuleze preteniile, iar, dac prtul avea i el de formulat
anumite pretenii fa de reclamant, nu le putea formula n acelai proces, ci trebuia s
declaneze un nou proces.
n procedura formular, ambele pri i puteau formula preteniile n acelai proces,
cci reclamantul i le formula pe cale de aciune, iar prtul i le formula pe cale de
excepiune.
O alt inovaie a procedurii formulare a fost n legtur cu n elesul, sensul
conceptului de litis contestatio. n procedura legisaciunilor, litis contestatio nseamn luare
de martori care s constate voina prilor de a se judeca. n procedura formular, litis
contestatio const n dictarea formulei de ctre reclamant prtului sau n remiterea unei copii
de pe formul de ctre reclamant prtului, astfel nct prtul s tie cum s se apere n fa a
judectorului.
Litis constestatio prezint o importan deosebit deoarece, prin valorificarea
efectelor sale, jurisconsulii au creat noi instituii juridice, mai cu seam n materia
obligaiilor, cci litis contestatio produce trei efecte: efectul extinctiv, efectul creator i efectul
reglator sau fixator.
n virtutea efectului extinctiv, n momentul lui litis contestatio, dreptul iniial al
reclamantului, adic dreptul pe care reclamantul l-a depus n justiie se stinge. Spre exemplu,
dac reclamantul afirm n faa pretorului c este proprietarul unui teren, n momentul lui litis
contestatio, dreptul su de proprietate se stinge, dar, potrivit efectului creator, n locul
dreptului iniial care s-a stins, ia natere un drept nou, pe care l denumim dreptul nou creat
i care poart ntotdeauna asupra unei sume de bani, astfel nct ori de cte ori reclamantul
ctig procesul, urmeaz s primeasc o sum de bani, indiferent de obiectul preteniilor sale.
De aceea, Gaius spunea c n procedura formular sentina de condamnare are
caracter tribuniar. Tot de aceea, ntre dreptul iniial i dreptul nou creat exist o serie de
deosebiri n funcie de natura juridic i de obiectul dreptului iniial.
Astfel, dac dreptul iniial a fost un drept real, cele dou drepturi subiective se vor
deosebi i n privina naturii juridice, i n privina obiectului, i n privina temeiului
juridic.Cele dou drepturi se vor deosebi n privina naturii juridice deoarece dreptul iniial a
fost un drept real, iar dreptul nou creat este un drept de crean, cu o alt natur juridic.
47

Ele se vor deosebi i n privina obiectului, cci dreptul iniial a purtat asupra unui
lucru, pe cnd dreptul nou creat are alt obiect, cci poart asupra unei sume de bani. Cele
dou drepturi se vor deosebi i n privina temeiului juridic, deoarece dreptul iniial a putut
izvor dintr-un act oarecare, cum ar fi un mod de dobndire a propriet ii, pe cnd dreptul nou
creat izvorte din litis contestatio.
Dac dreptul iniial a fost un drept de crean, care purta asupra unui lucru, cele dou
drepturi subiective se deosebeau n privina obiectului i n privina temeiului juridic.
Dac dreptul iniial a fost un drept de crean care purta asupra unei sume de bani, cele
dou drepturi se deosebeau numai n privina temeiului juridic.
n concluzie, indiferent de natura juridic i de obiectul dreptului iniial, cele dou
drepturi subiective se deosebeau ntotdeauna n privina temeiului juridic.
n virtutea efectului reglator sau fixator, n momentul lui litis contestatio se stabileau
definitv att elementele reale, ct i elementele personale ale procesului.
Prin elemente reale ale procesului nelegem preteniile pe care reclamantul le-a
formulat n faa magistratului i care erau menionate n formul. De aceea, n faa
judectorului, reclamantul trebuia s formuleze aceleai pretenii, ntruct, dac formula
altele, judectorul nu le putea lua n considerare, de vreme ce trebuia s judece procesul n
conformitate cu indicaiile primite n formul.
Prin elemente personale ale procesului nelegem identitatea judectorului i
identitatea prilor, ceea ce nseamn c procesul trebuia s fie judecat de acel judector care
era menionat n fruntea formulei i c trebuia s se desfoare ntre persoanele care erau
menionate n formul.
O alt inovaie a procedurii formulare a fost introducerea reprezentrii n justiie.
ntr-un cuvnt, reprezentarea n justiie este sistemul potrivit cruia o persoan denumit
reprezentant particip la dezbaterile procesului din mputernicirea altei persoane denumite
reprezentant. n procedura legisaciunilor, reprezentarea n justiie nu a fost posibil, deoarece
se opunea principiul conform cruia nimeni nu poate intenta n numele altuia o aciune a legii.
De altfel, n epoca veche, n condiiile economiei naturale, pe cnd actele i procesele
juridice erau adevrate evenimente n viaa ceteanului, problema reprezentrii n justi ie nu
se punea, nu era necesar. Ctre sfritul Republicii, cnd numrul afacerilor i proceselor
48

sporete, n mod frecvent cetenii romani aveau procese n acelai timp i n locuri diferite.
De aceea, cu presiunea cerinelor practicii, pretorii i jurisconsulii au iniiat o serie de
reforme prin care s-a admis mai nti reprezentarea imperfect n justiie, iar mai apoi s-a
admis chiar i reprezentarea perfect.
n cazul reprezentrii imperfecte, efectele sentinei se produceau asupra
reprezentantului, astfel nct, dac acesta ctiga procesul, el devenea titularul dreptului de
crean asupra sumei de bani la care a fost condamnat prtul, reprezentantul urmnd ca prin
acte distincte s transmit asupra reprezentatului valoarea acelei creane.
La reprezentarea perfect n justiie, efectele sentinei se produceau direct asupra
reprezentatului, n sensul c persoana reprezentantului disprea, iar titular al dreptului de
crean asupra sumei de bani la care era condamnat prtul devenea reprezentatul.
n vederea realizrii reprezentrii imperfecte n justiie s-a utilizat formula cu
transpoziiune, formul a crei redactare se ndeprteaz de la regula general, cci, potrivit
regulii generale, i n intentio a formulei, i n condemnatio trebuie s formuleze aceleai
nume, pe cnd la formula cu transpoziiune, n intentio figureaz un nume, iar n condemnatio
un alt nume.
Atunci cnd formula cu transpoziiune era utilizat pentru realizarea operaiei juridice
a reprezentrii imperfecte, n intentio a formulei era men ionat numele reprezentatului,
deoarece reprezentatul era titularul dreptului depus n justiie, iar n condemnatio era
menionat numele reprezentantului, deoarece el participa la proces i urma s suporte efectele
sentinei.
Fa de acest redactare a formulei, judectorul verifica dac cel menionat n intentio
este titularul dreptului depus n justiie i, constatnd c este titular al acelui drept, i ddea
ctig de cauz celui care era menionat n condemnatio, adic reprezentantului.
Cel mai vechi reprezentant n justiie era denumit cognitor, care era constituit prin
pronunarea unor cuvinte solemne n prezena adversarului. Mai trziu, a aprut i procurator,
care putea fi constituit fr pronunarea unor cuvinte solemne i chiar n absena adversarului.
n cazul lui procurator a fost admis numai reprezentarea imperfect n justiie, pe cnd pentru
cognitor s-a admis att reprezentarea imperfect, ct i perfect.

49

O alt noutate introdus de procedura formular a fost n legtur cu sensul, cu

nelesul conceptului de aciune n justiie. n procedura veche, ac iunile sau legisac iunile au
fost create n numr limitat (erau numai 5) i se aplicau numai la anumite cazuri, pe cnd n
procedura formular aciunea n justiie a dobndit o aplicaiune general, n sensul c orice
pretenie legitim putea fi valorificat prin aciune n justiie.
n procedura formular, prin aciune n justiie nelegem cererea adresat de reclamant
magistratului de a i se elibera o formul. Eliberarea formulei echivala cu acordarea ac iunii n
justiiesau cu posibilitatea reclamantului de a se judeca, cci, aa cum am vzut, ori de cte ori
pretenia reclamantului se dovedea legitim, magistratul i elibera o formul, iar aceasta
echivala cu acordarea aciunii n justiie.
Textele romane ne nfieaz numeroase criterii de clasificare a aciunilor n justiie.
Cea mai veche este clasificarea n aciuni in rem i aciuni in personam sau aciuni reale i
aciuni personale. Prin aciunile reale erau sancionate drepturile reale, iar prin aciunile
personale erau sancionate drepturile personale sau de crean.
ntruct fizionomia drepturilor reale difer fa de fizionomia drepturilor personale i
formulele aciunile reale vor avea o redactare diferit fa de formulele ac iunilor personale,
cci drepturile reale izvorsc din raportul juridic stabilit ntre o persoan determinat i to i
ceilali membrii ai societii, ceea ce nseamn c drepturile reale sunt opozabile erga omnes,
adic sunt fa de toi, n sensul c toi membrii societii au ndatorirea (nu obliga ia) s
respecte exercitarea drepturilor reale.
Spre exemplu, toi membrii societii au ndatorirea s respecte exercitarea drepturilor
proprietarilor, care sunt titulari de drepturi reale. De aceea, n intentio a formulei ac iunilor
reale se va meniona numai numele reclamantului, nu i nuele prtului, deoarece prtul
poate fi oricine ncalc un anumit drept real. Spre exemplu, dreptul de proprietatea este
sancionat prin aciunea de revendicare, care e naintat de proprietarul posesor mpotriva
proprietarului neposesor.
Drepturile de crean izvorsc din raportul juridic stabilit ntre dou persoane
determinate pe care le denumim creditor i debitor, ceea ce nseamn c drepturile de crean
nu sunt opozabile fa de toi, ci numai fa de debitor, care este o persoan determinat. Iat
de ce n intentio a formulei aciunilor personale se vor meniona i numele creditorului i

50

numele debitorului, de vreme ce prt poate fi numai debitorul, care este o persoan
determinat.
De asemenea, textele menioneaz clasificarea n aciuni civile i aciuni
pretoriene/honorare. Aciunile civile nu sunt originale, nu sunt create de pretor, ci au un
model n legisaciuni. Spre exemplu, aciunea n revendicare prin care era sancionat
proprietatea civil n procedura formular are un model n legisac iunea denumit
sacramentul in rem.
Aciunile honorare/pretoriene sunt originale, create de pretor, i la rndul lor se
clasific n trei categorii: aciuni in factum, aciuni fictici i aciuni cu formula cu
transpoziiune.
n cazul aciunilor in factum, pretorul i nfieaz judectorului faptele care au
generat conflictul dintre pri, urmnd ca judectorul s verifice dac acele fapte au avut loc
n realitate. Dac se convingea c au avut loc, el pronuna n funcie de mprejurri fie sentina
de condamnare, fie cea de absolvire.
CURS 9
Actiunile fitici

In cazul actiunilor fitici se introduce o formula cu scopul de a se extinde sfera de aplicare a

unor actiuni, spre exemplu: Actiunea in revendicare este o actiune civila, accesibila numai
cetatenilor romani, daca insa in formula actiunii in revendicare se introduce fictiunea ca
peregrinul este cetatean roman, atunci actiunea in revendicare poate fi intentata si de acel
peregrin. Tot din categoria actiunilor pretoriene, fac parte si actiunile cu formula cu
transpozitiune, care, prin redactarea se abate de la regula generala devrem ce potrivit regulei
generale si in intentio si in condemnatio figureaza acelasi nume, pe cand la formula cu
transpozitiune, in intentio figureaza un nume, iar in condemnatio figureaza alt nume. Prin
intermediul acestei formule s-au putut realiza o serie de operatiuni juridice, cum ar fi
reprezentarea in justitie si reprezentarea contractului.
Exista si alte categorii de actiuni:
a
b

Directe = create pentru anumite cazuri.

Utile = sunt cele extinse de la cazurile pentru care au fost create la cazuri similare.

51

Textele mentioneaza actiuni populare si actiuni private. Actiunile populare putea fi intentate
de oricine intrucat prin intermediul lor erau protejate interese generale ale societatii; iar
actiunile private puteau fi intentate numai de titularii unor drepturi subiective determinate.

Exista actiuni penale si actiuni persecutorii.

In cazul actiunilor penale, paratul era supus unei amenzi banasti.
In cazul , paratul era condamnat fie la restituirea unui lucru, fie la repararea prejudiciului
cauzat.

Foarte importanta este clasificarea de drept strict si actiuni de buna credinta, clasificare
intemeiata pe criteriul interpretarii actului juridic din care izvorasc pretentiile reclamantului,
astfel:
-

La actiunile de drept strict, judecatorul interpreteaz actul juridic din care izvorasc pretentiile
reclamantului ad litteram, adica fara sa ia in considerare intentia pe care au avut o partile

atunci cand au incheiat actul juridic.

La actiunile de buna credinta, judecatorul interpreteaza actul juridic din care izvoras
pretentiile reclamantului cu scopul de a stabili care au fost intentiile partilor.
Actiunile arbitrare au fost create cu scopul de a se atenua caracterul pecuniar al sentintei de
condamnare, avand in vedere faptul ca procedura formula, ori de cate ori castiga procesul,
reclamantul urma sa primeasca o suma de bani, indiferent de obiectul pretentiilor sale, desi in
unele cazuri, chiar destul de frecvent, reclamantul avea interesul sa obtina o condamnare in
natura, spre exemplu: Acela care revendica un anumit lucru (ex: casa parinteasca) are tot
interesul sa fie pus in posesia acelui lucru si nu in posesia unei sume de bani.

De aceea s au creat actiunile arbitrarii, in cazul carora judecatorul are o dubla calitate: cea de
arbitru si calitatea de judecator propriu zis.
In calitatea de arbitru: Dupa ce se convinge de justetea pretentiilor reclamantului, judecatorul
ii ordona paratului sa dea satisfactie acelor pretentii, spre exemplu: sa i remita un anumit
lucru. Daca paratul executa ordinul, litigiul se stinge, iar reclamantul intra in posesia lucrului.
Insa paratul nu era obligat sa execute acel ordin, iar daca nu l executa, arbitrul se transforma

52

in judecator propriu-zis si pronunta potrivit regulii generale sentinta de condamnare la plata

sumei de bani.

Dar, in mod exceptional, in cazul actiunilor arbitrare, acea suma de bani nu era stabilita de
judecator, ci de reclamant, iar reclamantul avea tot interesul sa supraevalueze obiectul litigios.
De aceea paratul prefera sa execute ordinul pronuntat de judecator in calitate de arbitru, caci
altminteri, risca sa plateasca o sume de bani mult mai mare decat valoare obiectului litigios si
astfel se ajungea pe cale indirecta la condamnarea in natura, in sensul ca reclamantul inra in
posesia lucrului revendicat.

Asa cum spuneam, judecatorul putea pronunta fie o sentinta de condamnare, fie o sentinta de
absolvire, iar sentinta genera anumite efecte juridice, astfel sentinta de condamnare producea
2 efecte pe care le denumim forta executorie si forta juridica, iar sentinta de absolvire
producea un singur efect (numai forta juridica).

Prin forta executorie a sentintei, intelegem posibilitatea reclamantului de a-l constringe pe

parat sa plateasca suma de bani, pentru ca in drept nu e important sa castigi procesul ci sa pui
in executare sentinta. De aceea, ori de cate ori paratul nu plateste suma de bani la care a fost
condamnat, reclamantul devine creditor, iar paratul devine debitor.

Daca debitorul nu plateste, creditorul il cheama in fata magistratului infatisandu-i starea de

lucru, iar daca debitorul recunoaste ca nu a platit suma de bani la care a fost condamnat,
magistratul da un decret de executare silita, care poarta fie asupra persoanei debitorului
insolvabil, fie asupra bunurilor sale. In cazul executarii silite asupra persoanei, debitorul
insolvabil era tinut timp de 60 de zile in inchisoarea personala a creditorului. Iar daca totusi
nu platea, era vandut ca sclav in strainatate.

Executarea silita asupra bunurilor se realiza prin 2 procedee:

-

Venditio bonorum = vanzarea in bloc a bunurilor debitorului insolvabil, astfel incat toti
creditorii sa si poate valorifica drepturile de creanta, insa acest procedeu de executare prezinta
dezavantajul ca cel supus executarii silite devenea infam.
53

Distractio bonorum = un procedeu de executare silita constand in vanzarea bunurilor

debitorului insolvabil cu amanuntul, pana cand toti creditorii isi valorificau drepturile de
creanta si in plus, acest procedeu de executare silita nu atragea infamia.

Prin forta juridica a sentintei intelegem autoritatea lucrului judecat, conform careia un proces
intre aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect nu poate fi judecat de mai multe ori. Fireste,
acest principiu nu a fost cunoscut in epoca foarte veche.
De aceea multa vreme, procesele intre aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect erau
judecate de mai multe ori si astfel se ajungea in mod fatal la sentinte contradictorii de natura
sa compromita justitia. De aceea, inca din epoca veche s a formulat regula conform careia, o
actiune a legii nu poate fi intentata de mai multe ori.
Prin aceasta regula s a asigurat autoritatea lucrului judecat, dar numai fata de reclamant,
intrucat numai reclamantul a intentat o actiune in justitie, nu s a asigurat si fata de parat, de
vreme ce paratul nu intentase vreo actiune, asadar paratul putea redeschide procesul.
In procedura formulara, autoritatea lucrului judecat fata de reclamant, s a asigurat prin efectul
extinctiv a lui litis contestatio, devreme ce in virtutea acestui efect, dreptul dedus de
reclamant se stinge. Iar daca dreptul se stinge, reclamantul nu poate redeschide procesul caci
acolo unde nu exista drept, nu exista nici actiune in justitie.
Pe cand paratul poate redeschide procesul si in procedura formulara, fiindca paratul nu a
depus in justitie niciun drept. De aceea au intervenit jurisconsultii si au formulat o noua regula
conform careia res iudicata pro veritatae accibitum. Lucru judecat se considera adevarat.
Aceasta regula a fost sanctionata pe cale de exceptiune, prin exceptio rei iudicate, sau
exceptiunea lucrului judecat, exceptiune care putea fi opusa atat de reclamant, cat si de parat.
Astfel, daca reclamantul incerca sa redeschida procesul, exceptia era opusa de parat. Iar daca
paratul era acela care incerca sa redeschida procesul, exceptiunea era opusa de reclamant si
astfel s a asigurat autoritatea lucrului judecat fata de ambele parti.

Pocedura extraordinara
54

Procesul se desfasura de la inceput pana la sfarsit in fata magistratului judecator, asadar, in

procedura extraordinara, cuvantul magistrat = judecator, disparand diviziunea procesului in 2
faze, a disparut si formula.
Disparand formula, exceptiunile au devenit minutorii, astfel incat daca exceptiunea se
dovedea intemeiata, judecatorul putea pronunta sentinta de condamnare la mai putin, spre
exemplu: daca reclamantul afirma pe cale de actiune ca are o creanta de 100, iar paratul
dovedea pe cale de exceptiune ca datoareaza numai 50, judecatorul putea sa l condamne la 50.
In procedura extraordinara, judecatorul pronunta o sentinta de condamnare in natura (ad dip
san rem), astfel reclamantul care castiga procesul intra in posesia acelui lucru. Sentinta de
condamnare era executata manu militari (prin forta de constrangere a statului).

DREPTUL CIVIL ROMAN

Persoane

Persoane desemneaza subiectele de drept sau subiectele raporturilor juridice, caci oamenii
participa la viata juridica. Ei, in calitate de persoane fizice, ori in cadrul unor colectivitati, in
calitate de persoane juridice. Aptitudinea fiintei umane de a participa la viata juridica este
denumita personalitate sau capacitate juridica. Romanii utilizau cuvantul caput.
Daca in zilele noastre, orice fiinta umana este persoana, si prin urmare are capacitate juridica,
la romani aveau caput numai oamenii liber, caci sclavii erau asimilati cu lucrurile si nu erau
subiecte, ci obiecte de drept.
Pe de alta parte, capacitatea oamenilor liberi nu erau unitare, ci era foarte diversificata, astfel
oamenii liberi erau clasificati in cetateni si necetateni (erau clasificati in latini si peregrini).
Si cetatenii si necetatenii puteau fi ingenui sau dezrobiti. Se numeau ingenui aceia care au fost
mereu oameni liberi, iar dezrobitii erau sclavii eliberati.
Pentru ca o persoana sa aiba capacitate juridica deplina, erau necesare 3 conditii:
-

Status libertatis (calitatea de om liber)

Status civitatis (calitatea de cetatean)
Status familiae (calitatea de sef al unei familii civile romane)
55

Aveau capacitate deplina numai cetatenii romani care erau sefi de familii. Toate celelalte
categorii de persoane aveau o capacitate juridica limitata.
Personalitatea incepea in momentul nasterii, insa, de la aceasta regula exista o exceptie,
conform careia infans conceptus pro nato habetur quoties vec comodis aeius agitur (copilul
conceput se considera nascut ori de cate ori este vorba despre interesele sale), astfel incat
copilul care se naste dupa moartea tatalui sau vine totusi la succesiunea tatalui, deoarece este
in interesul sau sa fie considerat nascut.
In mod simetric, personalitatea inceteaza in momentul mortii, insa si de la aceasta regula
exista o exceptie conform careia hereditas aceps sustinet personam defuncti (mostenirea
deschisa dar neasteptata inca prelungeste personalitatea defunctului).
Aceasta exceptie a fost admisa deoarece se aplica un principiu de maxima generalitate,
conform caruia nu exista patrimoniu fara titular, incat se pune intrebarea cine este titularul
patrimoniului in intervalul de timp cuprins intre momentul mortii unei persoane si momentul
acceptarii succesiunii acelei persoane?.
Defunctul nu poate fi titular al patrimoniului pentru ca nu mai este in viata, nici mostenitorul
nu poate fi titular al patrimoniului pentru ca nu a acceptat inca succesiunea. De aceea s a
admis ca titularul patrimoniului este in acest interval de timp chiar defunctul al carui
personalitate se prelungeste pana in momentul acceptarii mostenirii.
Asa cum spuneam, oamenii liberi se clasifica in cetateni si necatateni. Insa, in epoca foarte
veche, cetatenia se confunda cu libertatea. La origine, numai cetatenii romani puteau fi
oameni liberi, de vreme ce la acea epoca orice strain, venit la Roma, cadea automat in sclavie.
De aceea, cu timpul, odata cu dezvoltarea comertului, romanii au inceput sa i tolereze pe
straini, mai intai in calitate de oaspeti si de clienti daca se punea in protectia unor cetateni
romani. Mai tarziu, locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii puteau veni la
Roma, fara a cadea in sclavie si erau denumiti peregrini.
Cu toate acestea, multa vreme (aprox 5 secole), romanii au pastrat numai pentru ei avantajele
decurgand din calitatea de cetatean, caci numai cetatenii se bucurau de plenitudinea
drepturilor politice si civile, caci aveau ius comerci, aveau ius conubi, ius militae, ius sufragi
si ius honorum.

Pe de alta parte, cetatenii romani se bucurau de anumite semne distinctive. Spre exemplu:

56

Numai ei puteau purta toga.

Numele cetateanului roman era atat de bine elaborat incat tinea loc si de adresa.
Numele cetateanului este compus din 5 elemente:
o Tria nomina
Prenome (se utiliza pentru a indivualiza cetateanul in societate)
Nomne gentilicium (arata din ce ginta face parte cetateanul)
Cognomen (porecla)
o Indicatiunea filiatiunii (care este prenumele tatalui)
o Indicatiunea tribala (ne arata in ce cartier locuieste cetateanul roman)

Spre exemplu, cel mai mare avocat se numea:

Marcus (prenumele)
Tullius (nomen gentilicium)
Marcifilius (indicatiunea filiatiunii)
Corneliatribu (indicatiunea tribala)
Cicero (cognomen).

Cetatenia romana se dobandea in primul rand prin nastere. Noul nascut din sanul familiei
dobandea statutul juridic al tatalui sau din momentul din care l a conceput, iar cel nascut, in
afara castoriei dobandea statutul juridic al mamei sale din momentul in care l a nascut.
Cetatenia se dobandea prin lege, caci romanii votau frecvent legi speciale prin care acordau
cetatenia unei persoane sau unor persoane determinate.
Cetatenia se dobandea prin beneficiul legii, intrucat unele legi, ca de exemplu Legea celor XII
Table prevedeau care sunt conditiile necesare pentru dobandirea cetateniei, iar aceia care
intruneau conditiile legii deveneau cetateni, dupa cum cetatenia se dobandea prin efectul
dezrobirii, caci dezrobitul urma statutul juridic al patronului sau, incat dezrobitul unui
cetatean devenea si el cetatean roman.
Cetatenia romana se pierdea:
-

Prin pierderea libertatii, de vreme ce libertatea era cea dintai premisa a cetateniei.
Prin efectul principiului inadmisibilitatii dublei cetatenii, asa incat acela care
dobandea cetatenia altui stat pierdea automat cetatenia romana, dupa cum pierdeau
cetatenia cei exilati din Roma.

57

Romanii au pastrat pentru ei avantajele cetateniei si nu aveau de gand sale cedeze, dar la
inceputul secolului I i HR., pe cand romanii erau in razboi, toti latinii din Italia s au rasculat
cerand sa li se acorde si lor cetatenia romana si ca sa nu lupte pe doua fronturi.

CURS 10

Organizarea familiei romane

Cuvantul familia vine de la famulus,iar famulusin latina inseamna sclav.La

romani,sclavul era desemnat prin 4 termeni.Aceasta etimologie a cuvantului familiase
explica prin aceea ca vechii romani nu faceau distinctie intre familia ca forma de proprietate si

58

familia ca forma de comunitate umana,dovada ca in textele juridice romane,cuvantul familia

este utilizat cu 3 sensuri:

intr-un prim sens,care este cel mai vechi: Familia desemneaza totalitatea sclavilor care

se afla in proprietatea unei persoane.

in al doilea rand, mai recent: Familia desemneaza totalitatea persoanelor si bunurilor

care se afla sub puterea aceluiasi sef de familie denumitPater Familias.

in al treilea rand, apropiat de cel modern: Familia desemneaza totalitatea persoanelor
care se afla sub puterea aceluiasi Pater Familias.

La origine,puterea pe care Pater familias o exercita asupra persoanelor si bunurilor avea

caracter unitar si era desemnata prin cuvantulmanus.(=mana dar si putere)
Cu timpul insa, aceasta putere unitara s-a dezmembrat in mai multe puteri distincte,astfel :

In dreptul evoluat ,cuvantulmanus insemna numai puterea pe care barbatul o

exercita asupra femeii maritate.

Puterea asupra descendentilor era denumitapatria potestas.
Puterea asupra sclavilor era denumita dominica potestas.
Puterea asupra altor bunuri era denumitadominium.
Puterea asupra fiului de familie cumparat era denumitamancipium.

In sanul familiei romane, persoanele se clasificau in 2 categorii:

unele erau persoanesui iuris

altele erau persoane alieni iuris

Practic,in epoca f veche,numai pater familias era persoanasui iuris, de vreme ce

femeia maritata se afla sub puterea barbatului iar descendentii (fiii,fiicele) se aflau sub puterea
tatalui lor.Insa,paterfamilias nu inseamna neaparat tata de familie deoarece putea fi pater
familias si un barbat necasatorit sau chiar un copil,caci un barbat necasatorit avea o familie
constand in bunurile sale ,pe cand femeia maritata ,fiii,fiicele care se aflau sub puterea tatalui
sau a bunicului daca traia, era persoanealieni iuris si aveau o capacitate juridica limitata,nu
deplina.
Pe de alta parte,in sanul familiei se stabileau relatii de rudenie iar rudenia era de 2 feluri:

rudenia civila sau agnatiunea

rudenia de sange sau cognatiunea

59

Agnatiunea se intemeia pe ideea de putere si existau 3 categorii de agnati sau 3 cercuri ale
agnatiunii:
Din prima categorie de agnati,faceau parte toti aceia care la un moment dat, se
aflau sub puterea aceluiasi pater familias.
Spre exemplu, fratii ,cata vreme traia tatal lor,se aflau in prima categorie de agnati.
Din a doua categorie de agnati,faceau parte toti aceia care s-au aflat in trecut
sub aceeasi putere,dar ulterior,au devenit persoanesui iuris ca de exemplu
fratii dupa moartea tatalui lor.
Din a treia categorie de agnati,faceau parte toti aceia care s-ar fi aflat sub
aceeasi putere daca pater familias ar mai fi trait in momentul nasterii lor spre
exemplu verii primari care s-au nascut dupa moartea bunicului lor si care s-ar
fi aflat sub aceeasi putere,daca bunicul ar mai fi trait.
Insa,cele 3 categorii de agnati ,cele 3 cercuri ale agnatiunii nu sunt fixe,ci mobile,in
sensul ca 2 persoane ideale(2 frati) in functie de anumite imprejurari ,pot face parte din orice
categorie de agnati,spre exemplu 2 frati cat timp tatal lor traieste,fac parte din prima
categorie ; tot 2 frati dupa moartea tatalui lor,trec in a doua categorie iar daca unul dintre frati
se naste dupa moartea tatalui ,ei fac parte din a 3a categorie.
Cognatiunea este legatura dintre persoanele care au un autor comun si este de 2 feluri:

rudenie de sange in linie directa

rudenie de sange in linie colaterala

Rudenia de sange in linie directa este legatura dintre persoanele care descind una din
alta,iar rudenia in linie colaterala este legatura dintre persoanele care nu descind una din
cealalta dar au un autor comun spre exemplu fratele si sora
Gradul de rudenie la rudenia in linie colaterala se stabileste numarand generatiile de la
prima persoana care ne intereseaza pana la autorul comun si coborand apoi pana la cealalta
persoana care ne intereseaza; prin urmare fratele si sora-colaterali de gradul 2. Verii primarcolaterali de gradul 4
Pe langa cognatiunea reala,care izvoraste din natura umana,romanii au cunoscut si
cognatiunea fictiva care izvoraste dintr-un text al Legii celor 12 table,conform caruia toti
agnatii sunt cognati.
60

Iar daca admitem ca toti agnatii sunt cognati,trebuie sa mai admitem si faptul ca nu toti
cognatii sunt rude de sange.Spre exemplu,fiul de familie adoptat trece sub puterea
adoptantului ,trecand sub puterea adoptantului devine agnat.Fiind agnat,devine cognat, dar nu
este ruda de sange cu adoptantul.
Prin urmare, sunt denumiti cognati fictivi toti acei agnati care nu sunt rude de sange, cu
alte cuvinte ei devin cognati nu pentru ca sunt rude de sange, ci pentru ca sunt agnati.
Puterea pe care pater familias o exercita asupra descendentilor este denumita patria
potestas, si se exercita asupra fiilor ,fiicelor si asupra nepotilor din fii nu si asupra nepotilor
din fiice intrucat acei nepoti se afla sub alta putere in familia tatalui lor.
Aceasta putere prezinta 2 caractere:
in primul rand, ea are un caracter perpetuu,in sensul ca dureaza pana la moartea lui
pater familias,indiferent de varsta si de statutul social al fiului de familie.Spre
exemplu, fiul de familie poate sa fie consul,pretor, sa conduca legiunile romane; cat
timp traieste pater este persoana alieni iuris, si are o capacitate limitata in domeniul
dreptului privat, in sensul ca nu are patrimoniu propriu si nu poate incheia acte juridice
de drept privat in nume propriu.De unde rezulta ca la romani raportul de forte statfamilie = familia e mai puternica decat statul.

in al doilea rand,puterea parinteasca are un caracter nelimitat care se manifesta atat

asupra persoanelor cat si asupra bunurilor .Caracterul nelimitat al puterii parintesti
asupra persoanelor isi gaseste expresia in dreptul de viata si de moarte ,dreptul de
expozitiune si dreptul de a vinde ,caci potrivit Legii celor12 table pater familias are
asupra fiilor de familie ius vite necisque adica drept de viata si de moarte.

Aveau dreptul de a-l abandona pe noul nascut in primele zile dupa nastere caci noul
nascut fie era recunoscut (ridicat pe brate in fata martorilor)sau abandonat intr-un loc
special amenajat de anumiti functionari.

61

 in al treilea rand, pater familias il putea vinde pe fiul de familie de trei ori,fiecare
vanzare e valabila pe termen de 5 ani iar dupa a treia vanzare fiul de familie iesea de
sub puterea parinteasca.
Caracterul nelimitat al puterii parintesti se manifesta si asupra bunurilor in sensul ca fiul
de familie nu aveau patrimoniu (bunuri proprii) astfel incat tot ce dobandea prin munca
proprie trecea in patrimonial lui pater familias.
De asemenea,fiul de familie nu putea incheia acte juridice de drept privat in nume propriu
ci numai imprumutand capacitatea lui pater familias si cu conditia ca prin efectul acelor acte
situatia lui pater familias sa devina mai buna din punct de vedere patrimonial adica sa devina
proprietar sau creditor si nu debitor pentru ca atunci situatia lui pater ar fi mai rea.
Puterea parinteasca putea fi create pe cale naturala prin casatorie si pe cale artificiala prin
adoptiune si prin legitimare.
La origini, in epoca f veche,la romani, casatoria a fost actul prin care femeia trecea sub
puterea barbatului si intrucat puterea barbatului asupra femeii maritate era denumita manus si
aceasta forma originara a casatoriei era denumita casatorie cu manus.
Cu timpul ,dupa sute de ani,sub influenta popoarelor din Orient,femeile romane au inceput
sa traiasca in simple uniuni de fapt, nu se mai casatoreau ca sa nu treaca in puterea barbatului.
De aceea, pt a salva viata de famile,romanii au admis o noua forma de casatorie in cazul
careia femeia maritata nu mai trecea sub puterea barbatului ci ramanea sub puterea lui pater
familias din familia de origine.Si intrucat,femeia maritata nu trecea sub puterea barbatului
aceasta noua forma de casatorie a fost denumita fara manus.
Casatoria cu manus presupunea respectarea unor forme solemne( rapirea miresei)
Casatoria fara manus nu prespunea respectarea unor forme solemne ,ci numai instalarea
femeii in casa barbatului ocazie cu care se organiza o petrecere(nunta).
Pe de alta parte, casatoria presupunea si respectarea unor conditii de fond,care erau
comune, erau aceleasi pt ambele forme de casatorie.
Conditiile de fond ale casatoriei sunt in numar de 3:
conubium
consimtamantul
62

 varsta
Conceptul de connubium are 2 sensuri :
Un sens general, sau obiectiv
Un sens relativ sau subiectiv
Prin connubium in sens general intelegem aptitudinea/posibilitatea unei persoane de a se
casatori ceea ce inseamna ca toti cetatenii romani aveau connubium .
In sens general, de vreme ce toti aveau ius connubi.
Pe cand connubium in sens relativ desemneaza aptitudinea a doua persoane determinate
de a se casatori intre ele intrucat nu toti aceia care aveau connubium in sens general il aveau si
in sens relativ.
Caci existau anumite piedici la casatorie dintre care cele mai importante sunt rudenia de
sange,alianta si conditia sociala.
Rudenia de sange in linie directa era piedica la casatorie .Rudele in linie directa nu se
puteau casatori.
Pe cand rudenia de sange in linie colaterala era piedica la casatorie pana la gradul IV.
Alianta/afinitatea este legatura dintre un sot si rudele celuilalt sot. Alianta in linie
colaterala nu era piedica la casatorie incat barbatul se putea recasatori cu sora fostei sale sotii,
pe cand, alianta in linie directa era piedica la casatorie , barbatul nu se putea recasatori cu fiica
fostei sale sotii.
Conditia sociala era piedica la casatorie deoarece pana in vremea lui Octavian Augustus,
nu au fost permise casatorii intre ingenui si dezrobiti.
A doua conditie de fond este consimtamantul/afectio maritaris.In epoca veche,daca
viitorii soti erau persoane sui iuris, se cerea consimtamantul lor,dar pentru femeia sui iuris era
necesar si consimtamantul tutorelui fiindca femeia sui iuris era pusa sub tutela perpetua a
agnatilor ei, chiar daca viitorii soti erau alieni iuris nu se cerea si consimtamantul lor,ci era
suficient consimtamantul celor2 pateres familiae.
Pe cand,in dreptul clasic, chiar daca viitorii soti erau persoane alieni iuris era necesar si
consimtamantul lor iar varsta ( a 3a conditie) a fost controversata intre jurisconsulti astfel
63

incat imparatul Justinian a decis ca fetele se pot casatori la 12 ani,cand devin nubile iar baietii
se pot casatori la 14 ani cand deveau pude.
Casatoria genera si anumite efecte juridice care sunt deosebite dupa cum avem in vedere
casatoria cu manus sau casatoria fara manus.La casatoria cu manus,femeia trecea sub puterea
barbatului si dpdv civil era socotita loco filie mariti= fiica barbatul ei.De aceea, femeia
casatorita cu manus venea la succesiunea barbatului in calitate de fiica si daca nu avea copii,
dobandea intreaga succesiune, iar fata de copiii ei,femeia casatorita cu manus era considerate
o sora a copiilor ei.
Prin urmare, venea la succesiunea copiilor in calitate de sora,dar pierdea drepturile
succesorale in familia de origine de vreme ce agnatiunea era unicul fundament al succesiunii.
Pe cand, la casatoria fara manus ,femeia maritata era considerata dpdv civil o straina si
fata de barbat si fata de copii si prin urmare nu venea la succesiunea barbatului nici la
succesiunea copiilor.
In schimb, ea isi pastra drepturile succesorale,in familia de origine fiindca ramanea ruda
civila cu familia de origine adica venea la mostenirea tatalui ei.
Pe cale artificiala,puterea parinteasca putea fi create mai intai prin adoptiune, iar
adoptiunea este actul prin care un fiu de familie trece de sub puterea unui pater familias sub
puterea altui pater familias.
Acest act juridic a fost creat de jurisconsulti prin interpretarea textului din Legea celor 12
table,privitor la vanzarea fiului de familie deoarece actul adoptiunii presupune iesirea fiului de
familie de sub puterea parinteasca din familia de origine intrucat el nu putea trece sub o alta
putere,or puterea parinteasca asupra fiului de familie se putea stinge numai in conditiile
prevazute de Legea celor12 table,ceea ce presupunea sa treaca un interval de timp de 10 ani.

Jurisconsultii au creat actul adoptiunii care se desfasura in 2 faze distincte :

64

 Prima faza a adoptiunii presupunea 5 operatiuni juridice constand in 3 vanzari si 2

dezrobiri succesive care aveau loc nu in 10 ani, ci intr- o singura zi.
Faza a doua care imbraca forma unui proces fictiv la care participa adoptantul si
cumparatorul.Adoptantul participa la proces in calitate de asa-zis reclamant iar
cumparatorul in calitate de asa-zis parat.
In fata magistratului adoptantul afirma prin cuvinte solemne ca fiul de familie este al sau,iar
cumparatorul tace, nu-l contrazice,astfel incat fata de afirmatiile adoptantului si fata de
tacerea cumparatorului,magistratul pronunta cuvantul addicoprin care ratifica declaratia
adoptantului ,recunoscandu-i altfel puterea asupra fiului de familie.
Adoptiunea genereaza

anumite efecte juridice,caci fiul de familie trece sub puterea

adoptantului,devine agnat cu el si prin urmare dobandeste dreptul succesoral fata de adoptant

dar pierde drepturile succesorale in familia de origine de vreme ce agnatiunea este unicul
fundament al succesiunii.
In sens larg,actul adoptiunii include si adrogatiunea iar adrogatiunea este actul prin care o
persoana sui iuris denumita adrogat trece sub puterea altei persoane sui iuris denumita
adrogant.
Dar puterea parinteasca se putea naste tot pe cale artificiala si prin legitimare,iar legitimarea
este actul juridic prin care copilul natural adica cel nascut in afara casatoriei,este asimilat
copilului legitim care este nascut in sanul casatoriei.La romani,legitimarea se realiza prin
oblatiune la curie,prin casatorie subsecventa sau prin rescript imperial.
Oblatiunea la curie presupunea ridicarea fiului natural la rangul de decurion sau membru al
Senatului Municipal caci decurionii aveau obligatia sa stranga impozitele statului iar daca nu
reuseau sa le stranga raspundeau cu bunurile proprii astfel incat romanii refuzau sa devina
decurioni si de aceea pt a-i incuraja sa devina membri ai Senatelor Municipale pe fiii
naturali,romanii au creat legitimarea prin oblatiune la curie.
Imparatul Constantin a admis ca legitimarea sa se faca si prin casatorie subsecventa incat daca
parintii naturali se casatoreau ,copilul natural devenea legitim si daca nu era posibila casatoria
subsecventa atunci legitimarea se facea prin constitutiune imperial,printr-un rescript imperial.
Insa asa cum puterea parinteasca se putea naste pe cale naturala sau pe cale artificiala ea se
putea si stinge fie pe cale naturala fie pe cale artificiala.

65

Pe cale naturala,puterea parinteasca se stingea prin moartea unui pater familias.

Pe cale artificiala, prin empancipare,iar emancipare este actul prin care o persoana alieni iuris
devine persoana sui iuris si emanciparea se facea in 2 faze : prima faza a emanciparii este
identica cu prima faza a adoptiunii , asadar presupune 5 operatiuni juridice constand in 3
vanzari si 2 dezrobiri succesive; iar faza a doua a emanciparii consta intr-o dezrobire
vindicta ceea ce inseamna ca in cazul emanciparii are loc si a treia dezrobire care este
conceputa ca o faza distincta, deoarece dupa primele 2 dezrobiri,fiul de familie revine sub
puterea lui pater familias, este vanduta a 3a oara iese de sub puterea parinteasca si ramane sub
puterea cumparatorului, sub mancipium, iar dupa a 3a dezrobire devine persoana sui iuris.
Prin urmare, a 3a dezrobire e considerata faza distincta deaorece produce efecte juridice
distincte.
Devenind persoana sui iuris, emancipatul dobandeste capacitate juridica deplina, are
patrimoniu propriu si poate incheia acte juridice in nume propriu dar pierde drepturile
succesorale in familia de origine si de aceea unii jurisconsulti spuneau ca emanciparea
echivaleaza cu dezmostenirea.

66

CURS 11
Persoana juridica
Asa cum am vazut, romanii faceau distinctie intre persoana fizica si persoana juridica. In
conceptia lor, persoana juridica este o colectivitate care are un patrimoniu propriu, dobandeste
drepturi si isi asuma datorii independent de membrii care o formeaza. In terminologia romana,
persoanele juridice erau denumite fie corpora, fie universitas.
Cea mai veche persoana juridica a fost chiar statul roman care avea un patrimoniu propriu
constand in ager publicus si in tezaurul public, avea debitori si putea fi instituit mostenitor.
Dupa modelul statului roman au fost organizate apoi coloniile si municipiile din Italia si din
provincii, iar mult mai tarziu (in epoca postclasica) pe cand crestinismul a devenit religie de
stat si Biserica a devenit persoana juridica, fiind inzestrata cu o serie de privilegii.
Persoanele juridice din domeniul privat erau simple asociatii si se numeau colegia. Spre
exemplu, colegia fabrorum era o asociatie de lucratori, iar colegia tenoiorum erau asociatii ale
oamenilor saraci. Toate aceste asociatii se constituiau prin simpla conventie a partilor, insa
spre sfarsitul republicii unele persoane juridice de drept privat s-au implicat in viata politica,
astfel incat Caesar le-a desfiintat, cu exceptia acelora care erau traditionale, iar Octavian
Augustus a conditionat dobandirea personalitatii juridice de aprobarea expresa a senatului
Romei.
Alte dispozitii din materia persoanelor se refera la protectia incapabililor de fapt. In
conceptia romanilor, erau incapabili de fapt aceia care nu aveau reprezentarea consecintelor
faptelor lor, iar cauzele care faceau imposibila o asemenea reprezentare erau denumite
incapacitati si erau de 2 feluri: incapacitati naturale si incapacitati accidentale. Spre
exemplu, este natural ca un copil sa nu aiba reprezentarea consecintelor faptelor sale, dar nu
este firesc ca un om sa fie nebun, iar romanii i-au pus sub protectie juridica pe toti incapabilii
67

de fapt. Cei loviti de incapacitati firesti erau protejati prin tutela, iar cei loviti de incapacitati
accidentale erau protejati prin curatela.
Insa multa vreme (in epoca veche) tutela a fost un procedeu juridic prin care erau
protejate interesele agnatilor, caci agnatii erau mostenitori prezumtivi, dovada ca potrivit legii
celor XII table, tutela era deferita celor mai apropiati agnati in ordinea in care veneau la
succesiune, dar incepand din sec II IHR, tutela a devenit un procedeu juridic prin care erau
protejate interesele incapabilului de fapt. Aceasta evolutie a functiei tutelei rezulta si din
definitia lui Servius Sulpicius, conform careia tutela este o forta si o putere asupra unei
persoane libere pentru a-l proteja pe acela care datorita varstei fragede nu se poate apara
singur. Aceasta definitie este formata din doua parti care sunt contradictorii, deoarece prin
prima parte a definitiei se afirma ca tutela este o forta si o putere in interesul agnatilor, iar prin
partea a doua se afirma contrariul ca tutela a fost creata pentru a-l proteja pe nevarstnic.
Aceasta fizionomie contradictorie oglindeste evolutia functiei tutelei, caci prima parte a
definitiei corespunde vechii conceptii, iar partea a doua corespunde conceptiei evoluate cu
privire la functia tutelei.
In functie de persoanele care sunt puse sub protectie juridica, tutela este de 2 feluri:
tutela impuberului sui iuris si tutela femeii sui iuris. Prin urmare, daca un impuber era sui
iuris trebuia sa fie pus sub tutela, dupa cum trebuia pusa sub tutela si femeia sui iuris,
indiferent de varsta ei. Totusi imparatul Octavian Augustus a creat ius liberorum prin care a
fost desfiintata tutela asupra femeii ingenue care avea 3 copii, precum si asupra femeii
dezrobite care avea 4 copii, iar in dreptul postclasic, ius liberorum s-a generalizat, ceea ce
echivaleaza cu desfiintarea tutelei femeii sui iuris.
In functie de modul in care era deferita, tutela era de 3 feluri: tutela legitima, tutela
testamentara si tutela dativa. Tutela legitima era deferita potrivit legii celor XII table celor
mai apropiati agnati. Tutela testamentara era deferita printr-o clauza cuprinsa in testament, iar
tutela dativa a fost creata prin legea Atilia care a fost data in sec II IHR. Potrivit acestei legi,
incapabilul care nu avea agnati si niciun tutore desemnat prin testament trebuia sa fie pus sub
tutela de catre pretor. Acest moment marcheaza transformarea tutelei intr-un procedeu juridic
prin care erau protejate interesele incapabilului de fapt.
La romani, tutela era administrata prin 2 procedee denumite negotiorum gestio si
auctoritatis interpozitio.

68

Negotiorum gestio inseamna gestiune de afaceri si se aplica in vederea administrarii

bunurilor lui infans. Era denumit infans acel copil care nu se putea exprima clar. In acest caz
toate actele de administrare erau incheiate de tutore in nume propriu, inclusiv actele prin care
tutorele transmitea dreptul de proprietate asupra unor bunuri ale lui infans, incalcandu-se
astfel un principiu fundamental al dreptului roman conform caruia nimeni nu poate transmite
altuia mai mult decat are el insusi. Iar in cazul de fata constatam ca tutorele transmite
proprietatea asupra unor lucruri care nu-i apartin.
Auctoritatis interpozitio se aplica in vederea administrarii bunurilor copilului care se
putea exprima corect, precum si in vederea administrarii bunurilor femeii sui iuris. Potrivit
acestui procedeu, actele de administrare erau incheiate chiar de incapabil in nume propriu, dar
in prezenta tutorelui, prezenta care nu avea semnificatia ratificarii acelor acte, ci semnificatia
completarii capacitatii incapabilului de fapt.
Curatela a fost creata in vederea protejarii celor loviti de incapacitati accidentale.
Initial au fost pusi sub curatela nebunii si prodigii, iar mai tarziu au fost create si numeroase
alte curatele. Cert este ca acest procedeu juridic era deferit numai prin lege si de catre pretor,
iar administrarea curatelei se facea numai prin negotiorum gestio.

DREPTUL CIVIL ROMAN

BUNURI
In doctrina moderna conceptul de bunuri desemneaza acele lucruri care sunt susceptibile de
apropriere sub forma dreptului de proprietate sau mai pe scurt acele lucruri care pot fi
stapanite cu titlu de proprietate, ceea ce inseamna ca pe plan terminologic doctrina moderna
face dinstinctie intre lucruri si bunuri de vreme ce sunt desemnate prin termeni diferiti, pe
cand la romani nu se facea o asemenea distinctie terminologica, intrucat si lucrurile si
bunurile erau desemnate prin acelasi cuvant res/rei.
De aceea la romani clasificarea bunurilor este inclusa in clasificarea lucrurilor, dovada
ca in institutele lui Gaius si ale lui Justinian, lucrurile sunt clasificate in 2 mari categorii, res
in patrimonio si res extra patrimonium. Se numeau res in patrimonio acele lucruri care puteau
fi stapanite cu titlu de proprietate si pe care noi modernii le denumim bunuri, iar res extra
patrimonium sunt acele lucruri care nu puteau fi stapanite cu titlu de proprietatea, fie prin
69

natura lor, fie prin destinatia lor. La randul lor, res in patrimonio puteau fi clasificate dupa mai
multe criterii, astfel: potrivit legii celor XII table, in functie de valoarea lor economica,
lucrurile se clasifica in res si mancipii si res nec mancipii. Potrivit lui Gaius, res mancipii sunt
pretioziores adica mai valoroase dpdv economic, iar res nec mancipii sunt lucruri mai putin
valoroase. Fireste, aceasta clasificare foarte veche poarta amprenta conceptiei vechilor romani
de pastori si agricultori cu privire la valoarea lucrurilor, caci in conceptia lor erau valoroase
lucruri ca pamantul, sclavii, vitele de munca.
De asemenea, lucrurile se clasifica in corporale si incorporale (res corporales, res
incorporalaes). Se numeau corporale acele lucruri care aveau o forma materiala, pe cand cele
incorporale nu aveau o forma materiala, erau drepturile patrimoniale de creanta sau reale. Cu
toate acestea, dreptul de proprietate care este cel mai important drept real era considerat un
lucru corporal intrucat vechii romani confundau dreptul de proprietate cu obietul sau, confuzie
care se oglindeste si pe plan terminologic.
Foarte importanta este si clasificarea in genera si species, adica lucruri de gen si
lucruri individual determinate. Lucrurile de gen se identifica prin trasaturi care sunt proprii
categoriei din care fac parte, pe cand lucrurile individual determinate se identifica prin
trasaturi care le sunt proprii numai lor. Aceasta clasificare are consecinte importante in
materia riscurilor in contract, caci daca debitorul datoreaza un lucru de gen care piere fara
vina lui, acel debitor nu va fi exonerat de raspundere, ci va trebui sa-si execute totusi
obligatia deoarece genera non perult lucrurile de gen nu pier, pe cand daca debitorul
datoreaza un lucru individual determinat care piere fara vina lui va fi exonerat de raspundere,
insa dinstinctia dintre lucrurile de gen si lucrurile individual determinate se realizeaza prin
conventia partilor, ceea ce inseamna ca lucrurile nu sunt de gen sau individual determinate
prin natura lor, ci partile stabilesc daca debitorul urmeaza sa remita un lucru de gen sau un
lucru individual determinat.
Lucrurile pot fi stapanite de persoane cu 3 titluri juridice: posesiune, detentiune,
proprietate. Din faptul exterior al stapanirii unui lucru nu poate rezulta cu ce titlu juridic este
stapanit acel lucru.
Posesia este o stare de fapt ocrotita de drept si presupune intrunirea a doua elemente:
animus si corpus. Cuvantul animus desemneaza intentia persoanei de a stapani lucrul pentru
sine, ceea ce inseamna ca posesorul se comporta fata de lucru ca un adevarat proprietar.
Cuvantul corpus desemneaza totalitatea faptelor materiale prin care se exercita stapanirea
70

fizica asupra unui lucru, cum ar fi cultivarea unui teren sau locuirea unei case. Iar daca cele 2
elemente se intrunesc asupra unei persoane, acea persoana are calitatea de posesor. Posesiunea
a aparut inca din epoca foarte veche in legatura cu exploatarea lui ager publicus de catre
patricieni, dar cu timpul posesiunea s-a generalizat in sensul ca toate lucrurile au devenit
susceptibile de posesiune, iar jurisconsultii cercetau posesiunea in stransa legatura cu
proprietatea pentru ca desi nu toti posesorii sunt proprietari, toti proprietarii sunt posesori,
astfel incat prin protectia juridica a posesiunii se protejeaza chiar proprietatea. Spre ex, daca
posesorul este chemat in justitie de un neproprietar, el nu trebuie sa faca dovada ca este
proprietar, caci se apara afirmand posed pentru ca posed.
La romani posesiunea era de mai multe feluri: posesio ab interdicta, posesio ad
usucapionem, posesio iniusta, posesio iuris.
Posesio ab interdicta este acea posesiune care dadea dreptul la protectie juridica prin
interdictele posesorii.

71

CURS 12

Possessio ad usucapionem Acea posesiune care duce la dobndirea proprietii, prin

uzucapiune dac, pe lng posesiune sunt ntrunite i celelalte condiii necesare uzucapiunii.
Possessio iniusta/vitiosa Este posesiune vicioas care nu se bucur de protecie
juridic pentru ca are vicii. Acestea sunt violena, precaritatea i clandestinitatea. Prin urmare,
nu se bucur de protecie juridic acela care intr n posesia lucrului prin mijloace violente,
acela care stnete lucrul cu titlu precar, ceea ce nseamn c trebuie s l restituie la cerere,
precum i acela care stpnete un lucru n mod clandestin.
Possessio iuris/cvasipossessio Este posesiunea de drept sau posesiunea unor
drepturi patrimoniale, ntruct, pornind de la anumite analogii, n dreptul evoluat romanii au
admis c i drepturile patrimoniale sunt susceptibile de posesiune.
Pe de alt parte, posesiunea genereaz i anumite efecte juridice:
1
2

Posesorul se bucur de protecie juridic prin intermediul interdictelor.

La procesul de revendicare, posesorul are ntotdeauna calitatea de prt care l avantajeaz
deoarece el se apr afirmnd: Posed pentru c posed i nu trebuie s m justific fa de
nimeni, iar dac tu, reclamant, vrei s m deposedezi, f dovada n faa judectorului c eti
proprietar.Aadar, posesorul poate fi deposedat de lucru numai de acela care dovedete pe
cale judiciar c este proprietar i astfel se asigur ordinea social pe trm patrimonial, cci

n lipsa proteciei juridice a posesiunii, societatea alunec n anarhie.

Posesorul are perspectiva de a deveni proprietar dac sunt ndeplinite anumite condiii.

72

Aa cum spuneam, protecia juridic a posesiunii s-a asigurat prin interdicte, care sunt
de dou feluri: interdicte recuperande possessiones causa i interdicte retinendae
possesiones causa.
Interdictele recuperande erau date de pretor n vederea redobndirii unei posesiuni
pierdute i sunt n numr de trei: interdictul unde vi, interdictul de precario i interdictul
de clandestina possessione.

Interdictul unde vi era dat mpotriva aceluia care a intrat n posesia lucrului prin
mijloace violente.
Interdictul de precario se ddea mpotriva aceluia care stpnea lucrul cu titlu precar
i trebuia s l restituie la cererea proprietarului.
Interdictul de clandestina possessione era dat mpotriva aceluia care stpnea lucrul pe
ascuns, fr titea proprietarului.
Interdictele retinendae possesiones causa erau date n vederea pstrrii unei posesiuni
existente i erau n numr de dou: interdictul utrubi i interdictul ubi possidetis.
Interdictul utrubi era dat n materia mobiliar (litigii cu privire la bunuri mobile) i se
acorda de pretor aceluia care facea dovada c a stpnit lucrul un interval de timp mai mare
n anul anterior eliberrii interdictului. Spre exemplu, dac Primus a posedat lucrul 8 luni, iar
Secundus a posedat lucrul urmtoarele 7 luni, interdictul i va fi acordat lui Secundus.
Interdictul ubi possidetis (dup cum posedai) a fost elaborat de pretor n legtur cu
litigiile asupra imobilelor i se acorda aceluia care locuia n cas n momentul eliberrii
interdictului.
Aceste soluii nu par a avea vreo logic i nici nu trebuie s aib, deoarece interdictele
posesorii soluionau litigiile cu privire la posesiune numai temporar, pn cnd pretorul avea
timpul necesar pentru a organiza procesul n revendicare, ocazie cu care se stabilea cine este
proprietarul i totodat se stabilea de data aceasta definitiv i cine este posesorul, de vreme ce
toi proprietarii sunt i posesori.

73

Un al doilea titlu juridic cu care persoanele pot stpni lucrurile este deteniunea. i
deteniunea, ca i posesiune, presupune ntrunirea a dou elemente: animus i corpus.
Corpus al deteniunii este identic cu corpus al posesiunii i, prin urmare, const n
totalitatea faptelor materiale prin care se exercit stpnirea fizic asupra unui lucru. Animus
al deteniunii const n intenia persoanei de a stpni lucrul, nu pentru sine ca la posesiune, ci
pentru altul, de regul pentru proprietari, ceea ce nseamn c spre deosebire de posesor,
detentorul nu se comport fa de lucru ca un adevrat proprietar, ci dimpotriv, el
intenioneaz s i restituie acel lucru proprietarului fie la termenul stabilit, fie la cerere.
De aceea, deteniunea nu poate duce la dobndirea proprietii prin uzucapiune, iar
titlul juridic al deteniunii a fost creat de romani pentru a se putea realiza o serie de
operaiuni juridice cum ar fi nchirierea unei case, arendarea unui teren, mprumutul n
vederea folosinei sau depozitarea unui lucru. Toate aceste operaiunii juridice nu s-ar putea
realiza dac lucrul s-ar transmite cu titlul de posesiune, deoarece posesorul poate deveni
proprietar.

Al treilea titlu juridic cu care persoanele stpnesc lucruri este proprietatea.

Conceptul de proprietate are dou sensuri largi: un sens economic i un sens juridic.
Proprietatea n sens economic se studiaz la disciplinele economice, iar proprietatea n sens
juridic se studiaz la disciplinele juridice. Proprietatea n sens juridic este denumit din punct
de vedere tehnic drept de proprietate.
La rndul lui, dreptul de proprietate este utilizat cu dou sensuri: dreptul de proprietate
n sens subiectiv i dreptul de proprietate n sens obiectiv. n sens subiectiv, acesta
desemneaz aptitudinea persoanei de a stpni lucrul prin putere proprie i n interes propriu,
iar n sens obiectiv desemneaz ansamblul normelor juridice care reglementeaz stpnirea
lucrurilor de ctre persoane. Distincia dintre dreptul de proprietate n sens subiectiv i dreptul
de proprietate n sens obiectiv are caracter didactic, este artificial, cci n realitate ele nu pot
fi disociate mecanic, de vreme ce dreptul de proprietate n sens subiectiv este definit de
normele care formeaz dreptul de proprietate n sens obiectiv. Cu alte cuvinte, dreptul de
proprietate n sens obiectiv definete dreptul de proprietate n sens subiectiv.

74

Potrivit acestei definiii, titlularul dreptului de proprietate exercit trei atribute pe care
le denumim atributele dreptului de proprietate: ius utendi (dreptul de a folosi lucrul), ius
fruendi (dreptul de a i culege fructele) i ius abutendi (dreptul de a dispune de lucru). n
unele texte, dreptul de dispoziie mai este denumit i ius distrahendi sau ius disponendi. Prin
urmare, acela care exercit asupra unui lucru n acelai timp ius utendi, ius fruendi et abutendi
are calitatea de proprietar.
La romani, dreptul de proprietate a cunoscut o evoluie ndelungat i a mbrcat
forme diverse. Astfel, n epoca prestatal, romanii au cunoscut formele primitive de
proprietate. n epoca veche, ei au consacrat proprietatea colectiv a statului i
proprietatea cviritar. n epoca clasic, proprietarea cviritar a supravieuit, dar au mai
aprut proprietatea pretorian, proprietatea provincial i proprietatea peregrin. n
dreptul postclasic asistm la un proces de unificare a proprietii care s-a desvrit n
vremea mpratului Justinian.

Normele primitive de proprietate sunt n numr de dou: proprietatea colectiv a

ginii i proprietatea familial.
Proprietatea colectiv a ginii este atestat de vechii autori latini i greci. Astfel,
Marcus Varro afirm c la fondarea cetii regelele Romulus ar fi mprit solul roman n trei
mari loturi ntre cele trei triburi fondatoare. Grecul Dionis din Halicarnas afirm c Romulus
ar fi mprit solul roman n treizeci de loturi, ntre cele treizeci de curii. n aparen, textele se
contrazic, dar n realitate ele se susin reciproc, de vreme ce ambele men ioneaz proprietatea
colectiv.
Pe de alt parte, proprietatea colectiv a lsat urme puternice asupra unor institu ii
juridice de mai trziu. Spre exemplu, mancipaiunea este modul originar de dobndire a
proprietii asupra lucrurilor mancipii i presupune respectarea unor condiii de form ntre
care i aducerea lucrului n faa martorului, ceea ce nseamn c, la origine, mancipaiunea se
aplica numai la lucrurile mobile, nu i la imobile, ntruct ele nu se aflau n proprietate
privat, ci n proprietate colectiv.
75

i proprietatea familial este menionat de vechii autori, fiind desemnat prin

termenul de heredium i avnd destinaia de loc de cas i de grdin. Aceast proprietate
primitiv prezint trei caractere:
-

Este inalienabil.
Are un caracter indivizibil, ceea ce nseamn c, la moartea unui pater familias, fiii de familie
dobndeau cele dou iugre de pmnd ntr-o stare de indiviziune. Abia mai trziu, prin Legea
celor XII Table s-a creat o aciune special denumit actio familiae herciscundae, prin care fiii

de familie, dac doreau, puteau s obin ieirea din indiviziune.

Prezint un caracter de coproprietate, n sensul c proprietatea familial era exercitat de
pater familias mpreun cu fiii de familie, iar la moartea lui pater familias fiii de familie
dobndeau un bun pe care l stpniser i nainte de moartea lui pater familias, mpreun cu
el. De aceea, Paul spune c n cazul proprietii familiale ne aflm mai degrab n fa a
continurii unei proprieti preexistente, pe cnd n faa unei moteniri propriu-zise.
n epoca veche au fost sancionate proprietatea colectiv a statului i proprietatea
cviritar.
Proprietatea colectiv a statului purta asupra teritoriului terenurilor dobndite de la
dumani, care treceau n proprietatea statului cu titlul de ager publicus. Tot n proprietatea
statului se aflau i unii sclavi, denumii servi publici.
Proprietatea cviritar este prima form a proprietii private pe care au cunoscut-o
romanii. Denumirea de proprietate cviritar este convenional, cci romanii o desemnau
printr-o perifraz, spunndu-i dominium ex jure cviritum, adic stpnire n conformitate cu
dreptul cetenilor romani. De aceea, n unele texte ea este denumit i proprietate civil sau
proprietatea cetenilor romani, a cviriilor.

Aceast form de proprietate prezint trei caractere:

1
2
3

Un caracter exclusiv
Un caracter absolut
Un caracter perpetuu

76

n virtutea caracterului exclusiv, proprietatea cviritar poart numai asupra unor

lucruri romane, adic asupra lucrurilor mancipii. De asemenea, ea putea fi exercitat numai de
cvirii, numai de cetenii romani. Putea fi transmis numai prin acte de drept civil i putea fi
reclamat n justiie numai prin aciuni civile.
n virtutea caracterului absolut, proprietatea civiritar putea fi exercitat fr vreo
ngrdire, n sensul c proprietarul cviritar putea exercita jus utendi, jus fruendi et abutendi
fr vreo limit, avnd inclusiv dreptul de a distruge lucrul.
n virtutea caracterului perpetuu, proprietatea cviritar nu se exercit pn la un
anumit termen, ci pentru totdeauna, spre deosebire de drepturile de crean, care sunt prin
excelen temporare, n sensul c ele se sting prin exercitare sau se sting n momentul
exercitrii lor. Dreptul de proprietate cviritar nu numai c nu se stinge prin exercitare, ci
dimpotriv, se consolideaz. De aceea, romanii spuneau proprietas ad tempus constitui non
protest (Nu poate exista proprietate pn la un anumit termen, cci ea exist pentru
totdeauna).

n dreptul clasic au aprut i alte forme de proprietate, n primul rnd a aprut

proprietatea pretorian, care este de asemenea o denumire convenional, cci romanii o
desemnau prin cuvintele in bonis. Aceast form de proprietate a aprut n legtur cu
transmiterea unui lucru mancipiu prin tradiiune. Avem n vedere faptul c n epoca veche
proprietatea asupra lucrurilor mancipii se transmitea prin mancipa iune, iar proprietatea
asupra lucrurilor nemancipii se transmitea prin tradiiune.
Mancipaiunea presupunea respectarea unor condiii de form foarte complicate, pe
cnd tradiiunea nu presupunea respectarea unor asemenea condiii. De aceea, din raiuni de
ordin practic, romanii au nceput s transmit lucruri mancipii prin tradiiune. Atunci cnd un
lucru se transmitea prin tradiiune, cel ce ntrina acel lucru era denumit tradens, iar
dobnditorul lucrului era denumit accipiens. Dac tradens era de rea-credin, dup ce se
transmitea un lucru mancipiu prin tradiiune, intenta mpotriva lui accipiens aciunea n
revendicare, fcea dovad c un lucru mancipiu s-a transmis prin tradiiune i c tiga
procesul, deposedndu-l pe accipiens, cu toate c acesta fusese de bun-credin i pltise
preul.

77

Firete, pretorul a considerat c aceast soluie nu este echitabil. De aceea, el a venit

n sprijinul lui accipiens prin dou mijloace procedurale, i anume prin exceptio rei venditae
et traditae, adic excepiunea lucrului vndut i transmis i prin acio publicianae.
Dac travens l chema n justiie pe accipiens, acesta se apra cu succes, opunndu-i
exceptio rei venditae et traditae, prin care aciunea lui travens era paralizat, iar accipiens
rmnea n posesia lucrului. Dac accipiens pierdea posesia lucrului, avea la dispoziie
aciunea publician, pe care o intenta mpotriva posesorului ctiga procesul i reintra n
posesia lucrului.
Prin urmare, indiferent de calitatea procesual pe care o avea accipiens este acela care
ctiga ntotdeauna procesul i rmnea n posesia lucrului.

CURS 13
Proprietatea provinciala.

Asa cum spuneam, pamanturile cucerite de la dusmani treceaeu in proprietatea statului

cu titlu de ager publicus. Insa statul roman, ca bun administrator ce era avea tot interesul ca
acele terenuri provinciale sa fie cultivate si de aceea erau atribuite cu titlu de folosinta
locuitorilor din provincii in schimbul unei impozit anual denumit stipendium sau tribut. Dar
jurisconsultii au constatat ca asa-zisa folosinta prezenta trasaturile unui drept real de vreme ce
terenurile putea fi instrainate, vandute, donate, le puteau lasa mostenire, le putea greva cu
servituti (ipoteci) si le puteau urmari in justitie printr-o actiune reala, in rem, speciala,
elaborata dupa modelul actiunii in revendicare.
Totusi, provincialii recunosteau proprietatea suprema a statului roman asupra acelor
terenuri prin faptul ca plateau impozitul anual. Si astfel s-a format modelul proprietatii
divizate, proprietate pe care au consacrat-o toate legiurile feudale, inclusiv legae tarii prin
dominium eminesns si dominium utile.
Tot in epoca clasica a fost sanctionata si proprietatea peregrina intrucat peregrinii asa
cum se stie erau partenerii de comert ai romanilor iar romanii erau interesati ca si peregrinii sa
78

exercite o forma de proprietate pe care au sanctionat-o printr-o actiune ficticie, cu fictiune,

caci in formula actio in revendicare se introducea fictiunea ca peregrinul este cetatean si astfel
peregrinul putea intenta si elactiunea in revendicare cu conditia sa fie introdusa in formula
fictiunea.
Dar prin edictul lui Caracalla din 212, cetatenia romana s-a generalizat si astfel odata
cu peregrinii dispare si proprietatea peregrina. Mai tarziu, in dreptul post clasic, solul italic a
fost supus si el impozitelor si astfel dispare criteriul de distinctie intre proprietatea quiritara si
provinciala si Imp Justinian a contopit propr quiritara cu cea pretoriana si astfel aluat nastere o
forma unica de proprietate denumita dominium si caracterizata printr-un grad inalt de
subiectivizare de vreme ce proprietarul raspunde de obiectul dreptului sau printr-o simpla
manifestare de vointa.
Alte texte romane din materia bunurilor se refera la dobandirea proprietatii desi in
epoca veche romanii nu au admis ideea de transmitere a proprietatii, ideea de dobandire a ei
intrucat vechiul drept roman a fost un drept al fortei, al puterii care se exercita si asupra
lucrurilor si asupra persoanelor. Iar puterea nu se trasnmite ci se creeaza. CU timpul insa,
prnind de la unele analogii, prin opera lui Ulpian, romanii au admis ideea de dobandire a
proprietatii, iar cele mai importante moduri de dobandire a proprietatii sunt: ocupatiunea,
mancipatiunea, uzacapiunea, in jure cesio, traditiunea, specificatiunea, accesiunea.
Vechii romani considerau ca ocupatiunea (ocupatio) este cel mai legitim mod de
dobandire a proprietatii care consta in luare in stapanire a lucrurilor care nu apartineau cuiva
si care erau denumite res nulius (lucrurile nimanui). Din aceasta categorie faceau parte in
primul rand res hostiles (lucrurile dobandite de la dusmani) pt ca in conceptia romanilor,
dusmanii lor nu aveau niciun drept. De aceea, lucrurile lor erau considerate ale nimanuisi prin
urmare treceau in proprietatea statului roman.
Tot prin ocupatiune erau dobandite si res derericte sau lucrurile parasite de proprietarii
lor care treceau in proprietatea primului venit, printr-o prescriptie achizitiva instantanee.
Mancipatiunea a fost la origine modul de creare a proprietatii puterii. Mai tarziu,
mancipatiunea a fost considerata de romani un mod de transmitere a proprietatii asupra
lucrurilor mancipii, desi in realitate mancipatiunea a fost primul act juridic prin care s-a
realizat operatiunea juridica a vanzarii, care consta in transmiterea unui lucru in schimbul
unui pret. Mancipatiunea presupunea respectarea unor conditii de forma.
79

In primul rand, era necesara prezenta partilor. Cel ce trasnmitea proprietatea era
denumit mancipant iar dobanditorul era denumit accipiens. Totodata era necesaraaducerea
lucrului in fata a cel putin 5 martori cetateni romani, de unde rezulta ca intial proprietatea
privata se exercita numai asupra lucrurilor mobile.
Mai era necesara si prezenta lui libritens, un cantaragiu care avea rolul de a cantari
metalul pret cu o balanta de arama. Intrucat la origine moneda romana consta in bare de arama
care se cantareau intrucat asul cantarea 327 de grame de arama. Incepand din secolul 3 i.Hr a
aparut moneda in sens modern.
Din acel moment, pretul nu se mai cantarea ci se numara. Totusi nu s-a renuntat la
prezenta lui libritens dar rolul sau s-a schimbat in sensul ca el lovea balanta de arama cu o
bara de arama gest care avea semnificatia platirii pretului. In acest cadru solemn, accipiens
pronunta formula mancipatiunii conform careia acest lucru este al meu in conformitate cu
dreptul quritilor si sa-mi fie cumparat cu pretul de.... Prin aceasta arama si prin aceasta
balanta de arama.
Formula solemna a mancipatiunii este compusa din doua parti care sunt contradictorii
deoarece prin prima parte a formulei accipiens afirma ca este proprietar iar prin partea a doua
afirma contrariul, afirma ca este cumparator. Fizionomia contradictorie a acestei formule
oglindeste evolutia conceptiei romane cu privire la transmiterea proprietatii caci prima parte a
formulei oglindeste vechea conceptie conform careia proprietatea nu se trasnmite, ci se
creeaza.
Iar partea a doua a formulei solemne a fost adaugata mai tarzziu, in dreptul evoluat
cand romanii au admis ca proprietatea poate fi transmisa.Dar intrucat erau conservatori, nu au
renuntat la prima parte a formulei care nu mai era de actualitate.
Dupa aparitia monedei in sens modern, mancipatiunea a dobandit o utilizare generala
in sensul ca prin mancipatiune se puteau realiza mai multe operatiuni juridice.
Insa, ori de cate ori mancipatiunea era utilizata in alt scop decat cel al realizarii
operatiei juridice a vanzarii nu se plate un pret real, ci un pret fictiv, simulat constand intr-un
singur ban, simbolic. Si de aceea asemenea utilizari ale mancipatiunii au fost denumite
mancipatio numo uno sau macnipatie cu un singur ban.

80

Spre exemplu: prin mancipatiune se putea realiza si operatia juridica a donatiei cu

deosebirea ca in acest caz nu se platea un pret real ci un pret fictiv. Pe de alta parte, ori de cate
ori romanii utilizau mancipatiunea in alt scop decat cel al realizarii vanzarii, incheiau o
conventie de buna credinta denumita pact fiduciar prin care aratau, precizau ce scop au
urmarit atunci cand au recurs la mancipatio numo uno. Si de aceea, mancipatio numo uno
mai este denumita si mancipatiune fiduciara.
Uzucapiune (usus capio).
Uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii prin indelunga folosinta a
lucrului si presupune intrunirea anumitor conditii: posesiunea, termenul, justa cauza, buna
credinta si un lucru susceptibil de a fi uzacapat.

La origine, simpla posesiune nu era

suficienta ci era necesara folosirea, exploatarea efectiva a lucrului in conformitate cu

destinatia economica pe care o avea.
Termenul erau de un an pt lucrurile mobile si de 2 ani pt imobile. Justa cauza consta in
actul sau faptul juridic prin care se justifica luare in stapanire a lucrului. Spre exemplu, la
romani, contractul ocnsensual de vanzare era justa cauza pentru uzucapiune deoarece prin
contractul de vanzare vanzatorul se obliga sa transmita posesiunea lucrului astfel incat
cumparatorul devea posesor urmand sa devina proprietare prin uzucapiune daca se intrunea
toate conditiile necesare uzuapiunii.
Buna credinta este convingerea posesorului ca a dobandit lucrul de la proprietar sau
cel putin de la o persoana care avea capacitatea necesara pt a transmite acel lucru.
Nu orice lucru putea fi uzucapat. Spre exemplu, nu puteau fi uzucapate lucrurile
nepatrimoniale, lucrurile dobandite prin violenta, lucrurile stapanite cu titlu precar sau
lucrurille stapanite in mod clandestin.
La romani, uzucapiunea a indeplinit 2 functii: o functie economica, si o functie
juridica. In virtutea functiei economice, uzucapiunea asigura exploaterea lucrurilor in
conformitate cu destinatia economica pe care o aveau.
Iar functia juridica a uzucapiunii s-a exercitat in legatura cu proba dreptului de
proprietate deoarece, inainte de aparitia uzupaiunii acela care intenta actiunea in revendicare
trebuia sa faca proba dreptului de proprietate al tuturor autorilor sai adica trebuia sa faca

81

dovada ca toti cei care au stapanit lucrul litigios inaintea lui au fost proprietari, proba pe care
Cicero o considera probatio diabolica (era imposibila).
Pe cand, dupa aparitia uzucapiunii era suficient ca reclamantul sa faca dovada ca
indeplineste toate conditiile necesare uzucapiunii pentru a castiga procesul in calitate de
uzapacant.
De aceea, Cicero spunea: usus capio est finis solicitudinis ac periculi litium
(uzucapiunea este sfarsitul nelinistii si fricii de procese.
Alt mod de dobandire a proprietatii este

cesio in jure

adica renuntare in fata

magistratului. In jure cesio este de fapt un proces simulat, fictiv, la care partile participa pe
baza unei intelegeri prealabile. Caci dobanditorul lucrului are calitatea procesuala de
reclamant. Iar cel ce transmite lucrul are calitatea de asa-zis parat.
In acest caz, reclamantul afirma in cuvinte solemne ca ele este proprietarul lucrului asa
zis litigios iar paratul tace, incat fata de afirmatiile reclamantului si fata de tacerea paratului,
magistratul ratifica acea declaratie prin cuvantul adico recunoscandu-i reclamantului dreptul
de proprietate asupra acelui lucru, ocazie cu care magistratul distribuie jurisdictia gratioasa.
Traditiunea a fost la origine un mod de dobandire a proprietatii asupra lucrurilor
nemancipii. Mai tarziu, in epoca clasica, aplicatiunea ei s-a extins si la lucrurile mancipii iar
in vremea imp Justinian a devenit un mod general de dobandire a proprietatii.
Ea presupune intrunirea a doua conditii, remiterea materiala a lucrului si juta causa
traditiones. In epoca veche, remiterea lucrului era necesara si in cazul imobilelor. Spre
exemplu: daca se transmitea un teren, remiterea lucruli consta in parcurgerea hotarelor cu
pasul. Iar daca se transmitea o casa, remiterea consta in vizitarea tuturor incaperilor. Cu
timpul insa au fost admise si unele exceptii.
Spre exemplu: traditio lonqua manu desemneaza transmiterea proprietatii asupra unui
teren prin indicarea hotarelor sale. Traditio simbolica desmeneaza transmiterea unei case cand
nu mai era necesara vizitarea incaperilor ci era suficienta remiterea cheilor. Traditio brevi
manu desemneaza situatia in care chiriasul cumpara casa in care locuieste, transformandu-se
din dententor in posesor si apoi in proprietar. Iar constitutum posesorium desemneaza situatia
in care proprietarul isi vinde casa dar ramane sa locuiasca in calitate de chirias.

82

Justa causa traditiones consta in actul juridic prin care se explica sensul remiterii
materiale a lucrului deoarece prin traditiunese transmitea nu numai proprietatea ci si
posesiunea si detentiunea. Iar din faptul material al remiterii lucrului rezulta cu ce titlu juridic
s-a facut acea remitere, de aceea este nevoie de un act juridic din care rezulta ca remiterea s-a
facut cu titlu de proprietate, posesiune sau detentiune.
Prin urmare, daca justa causa a traditiunii est contractul de vanzare rezulta ca
remiterea s-a facut cu titlu de posesiune.
In vremea lui justinian, prin justa causa se intelege intentia lui trabens de a transmite
lucrul si intentia lui accipiens de a-l dobandi chiar daca nu exista act juridic. Spre exemplu:
primus intentioneaza sa vanda un lucru, iar secundus crede ca i se doneaza. In acest caz nu
exista contract dar exista justa cauza in sensul lui Justinian de vreme ce primus a intentionat
sa traansmita lucrul iar secundus a intentionat sa-l dobandeasca.
Specificatiunea este un mod de dobandire a proprietatii asupra lucrului confectionat
din materialul altuia. In acest caz, se pune intrebarea cine este proprietarul lucrului nou creat,
cel care l-a confectionat si care se numeste specificator sau proprietarul materialului. Si
intrucat solutia a fost controversata, imp Justinian a dat o solutie de compromis, hotarand ca
atunci cand lucrul nou creat poate fi readus la starea initiala va apartine proprietarului
materiei, iar daca nu mai poate fi readus la starea initiala, va apartine specificatorului. Fireste,
indiferent de solutie se platesc despagubiri.
Accesiunea este un mod de dobandire a proprietatii prin absorbirea juridica a lucrului
accesor de catre lucrul principal si se numeste principal acel lucru care isi pastreaza
indentitatea dupa ce s-a unit cu un alt lucru. Spre exemplu, daca se unesc un inel cu o piatra
pretioasa, lucru principal este inelul, asadar proprietarul inelului va deveni proprietarul pietrei
pretioase. In textele romane ni se infatiseaza 3 tipuri de accesiuni: accesiunea prin unirea a
doua lucruri mobile, accesiunea prin unirea unor lucrui mobile cu un lucru imobil, accsiunea
prin unirea a doua lucruri imobile (aluviuni).

SUBIECTE DREPT ROMAN 2011

1.scoala glosatorilor si postglosatorilor
83

2.traditiunea
3.agnatiunea
4.jurisprudenta in epoca clasica
5.partile principale ale formulei
1.scoala istorica si noua scoala istorica
2.partile accesorii ale formulei
3.senatusconsultele si constitutiunile imperiale
4.uzucapiunea
5.legitimarea si emanciparea
1.proprietate quiritara
2.categorii sociale in perioada republicii
3.digestele lui Iustinian
4.forta executorie a sentintei
5.adoptiunea
1.magistratii in epoca republicii
2.codul institutele si novelele lui Iustinian
3.proprietatea pretoriana
4.puterea parinteasca
5.forta juridica a sentintei
1.organizarea in principat
2.jurisprudena in epoca veche
3.dezrobitii
4.prop gintilor
5.actiunile civile si pretoriene
1.dominatul,
2.legea citatiunilor
3.actiunile arbitrare
4.oamenii liberi cu conditie speciala
5.proprietatea familiei
84

1.importanta dreptului privat roman

2.raportul dintre dr civil si dr pretorian
3.actiuni in rem si actiuni in personam
4.latini si peregrini
5.servituti prediale
1.diviziunile dreptului privat roman
2.edictul pretorului
3.persoana juridica
4.litis contestatio si efectele sale
5.uzufructul
1.distinctie drept public- drept privat
2.actiunea in revendicare
3.agnatiunea
4.restitutio in integrum si interdictele
5.digestele
1.categorii sociale in epoca republicii
2.legea celor XII table
3.actiunile arbitrarii
4.uzucapiunea
5.capitis deminutio
1.reformele lui Servius Tullius,
2.actiunile civile si pretoriene,
3.adoptarea si structura legii,
4.legitimarea si emanciparea,
5.traditiunea.

1.principatul
2.senatusconsultele si constitutiunile imperiale
85

3.litis contestatio
4.adoptiunea
5.proprietatea quritara
1.dominatul
2.codul, institutele si novelele lui Justinian
3.forta juridica a sentintei
4.patria potestas
5.proprietatea praetoria
1.diviziunile dreptului privat roman
2.jurisprudenta in epoca veche
3.litis contestatio si efectele sale
4.latinii si peregrinii
5.proprietatea familiala
1.importanta dreptului roman
2.raportul dintre dreptul civil si pretorian
3.forta juridica a sentintei
4.proprietatea colectiva a gintii
5.oamenii liberi cu o conditie juridica speciala
1.organizarea sociala a Romei in epoca prestatala
2.legea celor 12 table
3.procedee de citare si activitatea partilor in iure
4.oamenii liberi cu o conditie juridica speciala
5.actiunea in revendicare
1.magistratii din perioada republicii
2.edictul pretorului
3.faza in iudicio
4.dezrobitii
5.uzufructul

86

1.roma in perioada regalitatii(inclusiv reformele lui S.T)

2.codul,institutele si novelele lui Iustinian
3.distractio si venditio bonorum
4.oamenii liberi cu o conditie speciala
5.interdictele posesorii
1.influenta dreptului roman asupra dreptului romanesc
2.raportul drept civil-drept praetorian
3.litis contestatio in procedura legisactiunilor si formulara
3.conditiile de forma ale casatoriei
5.ocupatiunea,specificatiunea si accesiunea
1.scolile de drept
2.structura legii si categoriile de legi
3.sacramentum
4.emanciparea si legitimarea
5.traditiunea si in iure cessio

1.diviziunile dreptului privat

2.legea celor 12 table
3.litis contestatio+efectele sale
4.tutela
5.servitutile prediale+caractere

87