Nicolae Labis

MOARTEA CPRIOAREI
Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pmnt.
A rmas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
M iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii m zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei n muntii Carpati.
Setea m naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.
Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Cnd va scapata soarele, cnd va licari luna,
Aici vor veni s s-adape
Una cate una caprioarele.
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn s tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
M simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.
Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.
Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea s nu mai vii, s nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri

Privind n jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.
Sticlea n ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii s dea gres!
Dar vaile vuira. Cazuta n genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Cnd lasa cuiburi sure si pustii.
Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb cnd tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn s beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
M simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Cnd viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Cnd soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.
Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fr vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.

Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!

Din ierburi prind n maini fr s stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.
Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau s traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-m, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt i focul! Si codrul, ce adnc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

MAMA
N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti,
Cand din scrisori eu vad precum matale
Din zi in zi mereu intineresti.

PMNTUL

Indragit ca o mireasa, dusmanos ca o sudalma,

Chica vantul ti-a-ncalcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pamant al tarii noastre, patimas cuprins in palma,
Incalzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.
Pe salbatica ta fata cu lungi riduri brune,
parca O vrajmasa-ntruchipare coborand din basm punea
Greu blestem, ursind faptura-ti sa nu poata sa intoarca
Dragostea pe care omul necajit ti-o inchina.
Dunarenele intinderi, cu fantani tipand a sete,
Adunau ursuz samanta si iubirea de taran,
Alungand din sate-n sate suflete nemangaiete
Si ciulini de-a dura-n zarea vestedului baragan.
Cunoscutu-le-am aievea pastorind un ied si-o iada
Cu merinde-nchipuita in desaga de la sold.
Rupte-s blestemele astazi si-i cu noi pamantul darnic
Si de-aceea-i mangai tarna, prins de-un aprig, viu imbold.
De aceea mi se strange inima cand vad pe-alocuri
Inchircite papusoaie, grau-n spic purtand taciuni.
Cum sa-ngaduim neghina, nepasarea, nestiinta,
Cand pamantul insusi cere mult visatele-i minuni?
Cavalcade de tractoare galopeze peste campuri,
Infioare-se pamantul rascolit adanc de plug!
Straturi negre, nevazute de a soarelui privire
Sa-si rastoarne sub brazdare chezasia de belsug.
De pe-acum ma-mbata-aroma calda-a granelor de maine,
Si al turmelor de maine miros bun de lapte cald.
Stiu, calari pe cai, cu suliti lungi, de-ar mai trai plaiesii,
Nu s-ar mai vedea din creasta papusoiului inalt.
Pe intinderi dunarene, mari de galbena lumina
Vom privi, cu leganate valuri mari de aur copt.
De pe-acum vad strasnic praznic cu hulubii de faina
Pe colacii dupa datini impletindu-se in opt!

NOURII
Privesc grabitii nouri ce-aluneca pe zari,
Topindu-se departe si revenind intruna.
Parca-mi trimit tacute, nostalgice chemari,
Ei, fratii cu dreptatea, cu ziua si cu luna.
Oceane mari de apa pe-a cerului genuni
Cateodata-s limpezi ca lacrima pe-o pleoapa,
Revarsa altadata si trasnet si furtuni Raman aceleasi totusi oceane mari de apa.
Ce chipuri prinde-n slava al norilor convoi!
Centauri, turme, nave, creneluri de reduta . . .
Noi ii uram cand grindini revarsa peste noi,
Noi ii iubim, cu stropii lor calzi, cand ne saruta.