Ion Liviu Rebreanu

Caracterizarea personajului literar Ion

Perioada literara interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii textelor poetice si
in proza dezvoltate pe tendinte moderniste, realiste si traditionaliste. Scriitori precum: Vasile
Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu se remarca in aceasta
perioada datorita povestirilor, nuvelelor si romanelor care au vazut lumina tiparului sub
incidenta acestor tendinte literare. Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un nuvelist si
romancier a carui opera se afla la granita dintre realism si modernism.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara este un roman
social, obiectiv, apartinand realismului.
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu personaje
numeroase, complexe si amplu caracterizare cu o intriga complicata si actiune ampla.
Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata citadina a unei comunitati.
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al 19-lea a carui
estetica se baza pe reflectarea veridica a realitatii in arta.Operele surprind o realitate
neinfrumusetata, veridica, dar valorificata artistic. Se realizaza o fresca sociala prin
ilustrarea categoriilor sociale in evolutie. personajul este reflectat cristic, in mediul
existential care isi pune emprenta asupra evolutiei lui. Tipologiile umane reflecta in special
apartenenta la o clasa sociala, distingandu-se astfel intelectul sau taranul. Tema de
inspiratie este surprinsa prin viata sociala fie in mediul citadin, al orasului, fie al saturlui
traditional. Se realizeaza o succinta analiza psihologica prin intermediul monologului interior
sau reflectarea framantarii personajului de catre narator. Printre alte teme si motive literare
se reflecta mostenirea si banul, in avutirea sau confruntarea intre grupuri sociale. Limbajul
este artistic deoarece imbina mai multe registre stilistice cu scopul reflectarii veridice a
spatiului si timpului plasarii actiunilor. Reperele sp-temporale sunt bine ilustrate.
Personajul literar Ion este personajul principal al romanului cu acelasi titlu, surprins in
evolutie datorita ascultarii glasului pamantului si al iubirii. El apartine clasei taranilor saraci,
categorie pe care o considera injositoare, motiv pentru care doreste sa scape de aceasta
eticheta si sa ajunga bogat. El este conditionat cu mediul sau social si recurge la o ironie
instinctiva in incercarea de a dobandi avere prin casatorie, seducand-o pe Ana. Lacomia
pentru pamant este scuzabila datorita saracimii, dar brutalitatea de care demonstreaza il
face un personaj memorabil.
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje, avand si o autocaracterizare,
dar si indirect prin limbaj, comportament.
Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza prezentarea personajului Ion, la
inceput, in scena horei Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug
neprefacut, anticipandu-se astfel comportamentul ulterior. Stiind totul despre el, naratorul ii
subliniaza calitatile Era iute si harnic, ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu
mila. iar pamantul ii era drag ca o ibovnica. Se mai precizeaza iubirea pamantului l-a

stapanit de mic copil. Comparatia este sugestiva in sublinierea sentimentului de dragoste

pentru pamantul ce i-ar fi adus o pozitie onorabila in ierarhia sociala si respectul satenilor
intr-o comunitate rurala in care el considera averea, o mare cinste. Compararea pamantului
cu mama, femeia ce joaca rol esential in viata fiecarui barbat, astfel pentru el, pamantul i-ar
aduce un sentiment de ocrotire si siguranta.
Caracterizarea directa de alte personaje demonstreaza ca este firesc ca personajul sa fie
vazut in mod diferit de catre acestea, fiecare apreciere sau sanctionare, ducand la
intregirea chipului celui care se afirma si ca personaj exponential, diferit de toti ceilalti tarani
din literatura romana. Pentru Vasile Baciu, Ion este hotul, sarantocul si talharul, pentru
Ana este Ionica, norocul meu. Preotul Belciug il numeste stricat si-un baraus, s-un om de
nimic, un obraznic ce trebuie sa primeasca o lectie, dar dupa ce Ion lasa pamanturile
bisericii, este numit mandru crestin. Lipsa de respect ii aduce adjectivul becisnic.Pentru
Titu Herdelea este o canalie. Pana si mama sa il crede proclet si salhui. Asadar, se
contureaza chipul unui barbat dur, violent, egoist si furios pe toata lumea fiindca nu are
pamant.
Autocaracterizarea arata ca atunci cand incearca sa se lamureasca in legatura cu ceea ce
isi doreste si simte, Ion oscileaza intre a se considera prost, in alte situatii destept. Astfel,
vorbind cu sine, rosteste As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului, acuzandu-se
pentru momentele de slabiciune cand, vazand frumusetea Floricai, ar fi vrut sa fuga cu ea in
lume, renuntand la Ana.
Caracterizarea indirecta prin fapte este foarte sugestiva avand in vedere ceea ce face
personajul. Sarac fiind, umilit si batjocorit de cei bogati, realizeaza ca nu poate scapa de
sarcie pentru ca nu avea cum sa mosteneasca de la tatal sau averea si nici nu avea bani sa
cumpere pamant, cum faceau altii, Ion isi fixeaza un tel al existentei sale obtinerea de
pamanturi si singurul glas pe care il aude si il asculta este cel al pamantului. Glasul
pamantului patrundea in sufletul sau ca o chemare launtrica. Faptele desarvasite de taranul
obsedat de ideea stapanirii a cat mai mult pamant il face un om ticalos deoarece o
batjocoreste pe Ana si o face de ras. Isi bate nevasta , vrea sa-si loveasca mama si isi
injura tatal.
Caracterizarea indirecta prin comportament ii arata degradarea umana a personajului,
dispretul si ura fata de Ana, supusa si umila pe care o considera vinovata de nefericirea. Isi
varsa mania, o face sa-l iubeasca dandu-i de inteles ca o place, alintand-o.
Caracterizarea prin gesturi si atitudini exista un limbaj gestual care poate fi, uneori,
mai expresiv decat cuvintele, comunicand despre individ mai mult decat acestea. Gesturile
de tandrete in prezenta Floricai surprins un Ion umanizat, capabil sa pastreze in suflet si
glasul iubirii, dar invins de glasul pamantului. Atitudinea in fata pamantului este aceea a
unui barbat indragostit ce isi exteriorizeaza patima prin gesturi fierbinti. Scena in care saruta
pamanturile lui Vasile Baciu, depaseste limitele omenescului in dragostea nutrita pentru
pamant. Dupa ce o batjocoreste pe Ana, ea se sinucide, dar Ion ramane nepasator si
indiferent, exprimata gestual, linistit, merge dupa glasul iubirii si incearca sa o recapete pe
Florica, considerand ca nu este fericit daca nu o are alaturi.
Avand in vedere aceste caracteristici, in Ion se regaseste o dorinta arzatoare de a-si
schimba statutul social, dar in acelasi timp vrea sa aiba si femeia iubita alturi. Daca le-ar fi
avut pe amandoua, ar fi fost fericit si poate viata lui ar fi decurs firesc, cele doua glasuri, al

iubirii si al pamantului. Dar Ion se gaseste intr-o situatie limitata, trebuie sa aleaga si
opteaza pentru pamant, iar la final isi da seama ca nu-l face pe deplin fericit.