STADIILE DEZVOLTARII PSIHICE

J. Piaget a operat cu repere biopsihice si operatii mentale creand o teorie intelectualista

originala de mare rezonanta. Structura , relatiile cu mediul se construieste pe planul
psihologic pentru Piaget in mod dinamic, sub forma de actiuni, operatii, grupari de
operatii, intai concrete apoi, in adolescenta formal-logice. Emergenta adaptarii are doua
laturi dialectice intercalate, acomodarea si asimilarea. Inteligenta, ca expresie rafinata a
adaptarii, se construieste treptat prin antrenare si autoantrenare.
Intai, acest proces se realizeaza prin reactii senzorio-motorii ( reactii simple conditionate
si circulare la semnale - primare, secundare si tertiale ) si cu deschidere spre semne si
simboluri verbale. In aceasta perioada, copiii descopera relatiile dintre ceea ce percep si
propriile actiuni ( de obicei motorii ). Ei sunt foarte interesati de tot ceea ce le ofera
sunete sau imagini interesante, iar in primul an de viata invata sa puna ceea ce fac in
legatura cu oamenii sau obiectele din jur. In principiu, ei cauta sa invete cum sa
reactioneze la schimbarile mediului si cum sa il controleze. Cea mai importanta achizitie
in aceasta perioada ( care debuteaza dupa varsta de 6 luni si se incheie la 24 luni ) este
permanenta obiectelor - constientizarea faptelor ca obiectele exista, chiar daca nu sunt
vizibile ( 0 - 2 ani ).
In stadiul preoperational ( 2 - 7 ani ) are loc constituirea de scheme preoperatorii, cu
organizarea configuratiilor statice ale ansamblurilor de actiuni si organizarea de forme
mentale semireversibile. Cele mai importante realizari ale perioadei sunt : deprinderea
mersului si a limbajului. Trei sunt caracteristicile principale ale stadiului :

Apare un prim tip de gandire cauzala, prin care copiii incearca sa explice
ceea ce se petrece in jur ( dar nu putem vorbi de un rationament logic, de
aceea stadiul este numit pre - operational );
Amestecul realului cu imaginarul ( credinta in Mos Craciun ) si
imposibilitatea de a trece dincolo de aparente ( pentru un copil de trei ani o
fata imbracata baieteste va fi perceputa drept baiat ) ;
Egocentrismul, faptul ca la aceasta varsta nu pot vedea lucrurile din
punctul de vedere al celuilalt, ci numai din propria perspectiva.

Intr-o faza mai avansata se considera ca specifica formarea de scheme operatorii concrete
( de la 7 - la 12 ani ), referinte spatio - temporale reversibile, utilizare a relatiilor cauzale,
formarea de sisteme de valori fixe si de coduri acceptate. Stadiul este considerat un "
punct de cotitura" in evolutia inteligentei la copil. In aceasta etapa, copiii incep sa aplice
reguli logice operatiilor de transformare a informatiilor pentru a rezolva problemele cu
care se confrunta. Achizitiile cele mai importante ale stadiului sunt : clasificarea,
categorizarea ( inclusiv conceptul de numar ) si conservarea proprietatilor fizice ale
obiectelor ( intelegerea faptului ca volumul unui lichid este costant indiferent de forma
recipientului in care se afla acesta ). Acum, copilul trebuie sa aiba un corespondent
concret in realitate, manipularea simbolurilor abstracte fiind dificila. Inteligenta lui este
inductiv - logica si concreta. In sfarsit, a patra etapa a construirii de operatii formale ( de

la 12 la 16 ani ) ale unei logici axiomatica ( gandirea discursiva constructiva ) reprezinta

atingerea nivelului de maturizare a gandirii si inteligentei umane. In aceasta etapa, tinerii
sunt capabili sa lucreze cu concepte abstracte si sa faca operatii cu operatii ( combinari,
permutari, aranjamente ). Consecinta se manifesta in planul logicii gandirii. Ea devine
deductiva, ceea ce presupune competenta de a face rationamente nu numai pornind de la
fapte ( ca in logica inductiva ), ci si de la ipoteze ( daca..., atunci... ).
Precum se poate lesne observa, J. Piaget considera incheiat ciclul de dezvoltare psihica
intelectuala odata 11411g621l cu adolescenta. I se poate reprosa aceasta "incheiere", dar
si faptul ca sistemul sau psihologic este accentuat individual si neglijeaza pe de o parte
factorul social in valentele dezvoltarii psihice, pe de alta tipologia diferentiala umana.
In schimb ramane de necontestat aportul lui Piaget privind analiza calitativa a dezvoltarii
inteligentei, manuirea exceptionala a metodei clinice in stadiul dezvoltarii inteligentei,
dar si decuparea problemei
" decalajului transversal sau vertical", concept ce creaza
o baza explicit teoretica problemei atat de delicate surprinsa prin testele psihologice - a
distantei dintre "varsta de dezvoltare" si " varsta inteligentei" - prefigurata in opera lui A.
Bianet si in studiile privind dezvoltarea intelectuala si debilitatea mintala.
Meritul lui Piaget este acela de a fi aratat modul in care evolueaza inteligenta, faptul ca ea
isi are originea in interactiunile senzo - motorii ale copiilor cu mediul inconjurator inca
inainte de achizitionarea limbajului.
H. Wallon a fixat structura reperelor psihoenergetice pe constructia afectiva a eu-lui si
personalitatii in care are loc intr-o prima etapa diferentierea impulsivitatii emotionale de
impulsivitatea motorie-primara - ce creaza consistenta subiectivismului primar - urmeaza
constituirea constiintei de sine ( prin diferentierea comportamentelor de orientare, de
verbalizare si a celor ludice ), apoi achizitiile de rol contureaza independenta eu-lui si, in
fine, se constituie sincretismul personalitatii
( 10 - 11 ani ) prin includerea afectivitatii
in comportamentele sociale si intelectuale. H. Wallon a utilizat ca repere psihigenetice
contradictia dialectica drept instrument de analiza psihologica, mai mult decat oricare
dintre contemporanii sai, implicand-o in esenta activitatii psihice ca un mecanism ce s-ar
putea delimita prin conceptul de " decalaj orizontal" desi el nu a utilizat niciodata acest
concept implicand-o in esenta activitatii psihice ca un mecanism ce s-ar putea delimita
prin conceptul de "decalaj orizontal" desi el nu a utilizat niciopdata acest concept.
Asa cum J. Piaget considera cerinta de echilibrare intre asimilare si acomodare, S. Freud
opereaza cu conceptul ( dinamic si central ) de catarsis si o optica de verticalitate in
care se poate diferentia o structura numita id care exprima si reglementeaza, imediat
dupa nastere energia disponibila. Energia incorporata in gandire adauga alte doua
structuri, ego-ul si superego-ul. Ego-ul stratifica dorinte invatate, teama, deprinderi,
limbajul, simtul de sine. Superego-ul se dezvolta in perioada prescolara si reprezinta
cenzura constiintei. Aceste structuri ar trebui sa actioneze armonios. Exista insa in mod
curent conflicte ( inevitabile ) intre cele trei structuri. Aceste conflicte si tensiuni stau la
baza anxietatii. Prin surprinderea acestor tensiuni pe verticala se pune in evidenta un
decalaj de dominatie a instantelor psihice holiste ( de profunzime ), ceea ce inseamna ca

S. Freud absolutizeaza in modelul psihic ideea "decalajului transversal" complementar "decalajului longitudinal" .
Studiile dezvoltarii psihice sunt legate la Freud de schimbarea mai sus prezentata. Primul
stadiu oral este dominat de placerea activitatii de subtiune ( foamea, absorbtia ). Al doilea
stadiu ( anal ) se caracterizeaza prin centrarea experientei pe placerea legata de evacuarea
anala. Perioada prescolara, de identificare a copilului cu parintii sai, se caracterizeaza
prin constituirea de complexe cu structuri conflictuale ce implica modificarea si
complicarea atitudinilor fata de interrelatiile paternale
( inconstient ). Acesta este un
stadiu de identificare a unui statut. Dupa acest stadiu urmeaza o scurta pauza a dezvoltarii
sexualitatii ( stadiu falic), apoi se constituie stadiul genital ( coincident cu adolescenta ).
Mitizarea instinctului sexual infantil, tendintele pansexualiste excesive exprimate de S.
Freud spre sfarsitul vietii sale, insistenta pe patologizarea nevrotica precum si caracterul
sofisticat si imprecis al conceptelor utilizate de el au creat reactii complexe si respingeri
masive ale teoriei sale.
Freud acorda un rol remarcabil calitatii experientelor din prima copilarie. El identifica
patru stadii ale dezvoltarii psihosexuale care au un impact major asupra dezvoltarii
ulterioare a personalitatii.
In primul stadiu numit stadiu oral, de la nastere pana la doi ani, principala sursa de
placere este gura, iar placerea deriva din supt, muscat, inghitit excitand zonele buzelor,
limbii, obrajilor. Copilul experimenteaza si cunoaste cu ajutorul gurii pentru ca duce la
gura toate obiectele. In aceasta perioada indulgenta exagerata poate avea drept rezultat un
optimism nejustificat, iar neglijenta, pesimismul si nervozitatea.
Stadiul anal se manifesta in al doilea si al treilea an de viata cand copilul descopera
placerea legata de eliberarea tensiunii create prin defecatie sau urinare. Descoperirea noii
placeri a expulzarii si curiozitatea descoperirii resturilor umane trebuie echilibrata cu
cerintele lumii asupra controlului sfincterian. Freud considera ca pedeapsa excesiva
aplicata in acest stadiu are consecinte pentru dezvoltarea de mai tarziu.
Stadiul falic in perioada de varsta de la trei la cinci ani interesele copilului sunt focalizate
asupra organelor ale sexuale si ale parintilor. Copilul incepe sa se identifice cu parintele
de sex opus si sa manifeste ostilitate fata de acelasi sex : Complexul lui Oedip. Copilul isi
reprima aceste sentimente pentru parintele de sex opus si treptat realizeaza identificarea
cu parintele de acelasi sex. Freud sustine ca fetitele sunt invidioase pe organul sexual
masculin iesit in afara si considera ca mamica este responsabila pentru conditia lor de
castrate. Este asa numita invidie pentru penis care joaca un rol important in psihologia
femeii dupa Freud. Urmeaza o perioada de latenta intre stadiul falic si cel genital, in care
nu exista o noua localizare evidenta a interesului erotic.
Stadiul genital se manifesta in perioada adolescentei si, in conditii normale, individul va
dezvolta legaturi emotionale cu persoanele de sex opus. Energia sexuala va fi organizata
si concentrata asupra organelor genitale. Freud a considerat ca primele trei stadii lasa

urme adanci in structurarea personalitatii si din acest motiv nu acorda o prea mare atentie
stadiului genital.
In concluzie, psihanaliza este mai mult decat un simplu curent in istoria psihologiei ; este
o miscare intelectuala cu o influenta profunda in numeroase domenii : psihopatologie,
psihiatrie, psihologie, psihologie sociala, psihologia copilului, dar si litteratura, filozofie,
religie si istorie. Influenta personalitatii lui Freud asupra culturii si civilizatiei secolului
XX a fost remarcabila. El a spart tipare de gandire, a adus in disutie tabuuri si teme
inabordabile, a evidentiat rolul inconstientului si importanta primei copilarii, a dezvoltat
o teorie coerent asupra eu-lui si mecanismelor sale de aparare. I s-a reprosat tendinta de a
interpreta intr-o maniera excesiv sexuala dezvoltarea personalitatii copilului precum si
continutul viselor. Terapia psihanalitica a cunoscut o perioada de maxima glorie in
anii '30 - '40 ai secolului XX si mai are inca destui adepti mai ales in Statele Unite si in
Franta. Freud si psihanaliza au dezvoltat reactii foarte polarizate astfel incat au aparut
dizidenti ai psihanalizei si un curent al neopsihanalizei.
Totusi Freud a atras atentia asupra verticalitatii implicate in structura psihica si asupra a
numeroase aspecte ignorate total pana la el, aspecte care prezinta importanta in
dezvoltarea umana : conceptiile neofreudiste ( ca si aceea a lui Freud ) au patruns insa
profund in mentalitatea comuna culturala si in literatura si arta.
Conceptia lui Adler pune in centrul neopsihanalizei "conceptul de inferioritate" si "
sentimentul de inferioritate" . Psihologia sa se numeste individuala intrucat considera
individul ca un tot unitar fara a fi nevoie sa separam corpul si sufletul in doua entitati
distincte. Ca medic, Adler a fost preocupat sa inteleaga personalitatea bolnavului in
ansamblul raporturilor dintre simptomele psihice si cele fizice. Sentimentul de
inferioritate este expresia unui sentiment de neajutorare pe care copilul il traieste in mod
normal in raport cu adultul. In conditiile in care copilul este incapabil sa compenseze
sentimentul de inferioritate acesta se transforma intr-un complex de inferioritate definit
de catre Adler ca incapacitate de a rezolva problemele de viata. Complexele de
inferioritate se manifesta in trei variante :

Inferioritatea organica rezulta dintr-o infirmitate fizica ce se rasfrange

asupra dezvoltarii personalitatii copilului. Acest complex poate fi depasit
prin intensificarea preocuparilor pentru organul deficitar ( ajungandu-se la
supracompensare ca nevoie de a demonstra ca poate sa faca si mai mult
decat cei care sunt normal dotati ).
Rasfatul se poate constitui intr-un complex de inferioritate mai ales la
copiii unici care sunt excesivi rasfatati in viata de familie. Iesirea lor in
lume este insotita de incapacitatea de a se confrunta cu problemele reale.
Neglijarea dezvolta un complex de inferioritate datorita sentimentului de
inutilitate si devalorizare pe care il provoaca indiferenta sau ostilitatea
parintilor. Se poate vorbi si despre un complex de superioritate rezultat din
incercarea de a depasi complexul de inferioritate.

Adler acorda un rol determinant factorilor sociali in viata individului. Intre problemele
interesate de ordin educational pe care le-a abordat este si cea a ordinii nasterii :

Primul nascut se bucura de siguranta, rasfat, afectivitate pana la venirea

celui de al doilea copil care ii ocupa locul in afectiunea si interesul
celorlalti. De aici decurge un sentiment de frustrare urmat de tentative de
recastigare a pozitiei pierdute. Uneori pot aparea comportamente dure,
agresive, incapatanare , refuz. Daca primeste o riposta dura atunci reactia
lui va fi confirmata. Se constata ca cu cat diferenta de varsta este mai mare
cu atat aceste fenomene sunt mai atenuate. Adler considera ca primul
nascut tinde sa fie orientat spre trecut, este nostalgic si pesimist in privinta
viitorului. Primeste sarcini, este mai ascultator, preocupat de mentinerea
ordinii si autoritatii.
Al doilea nascut este mai putin anxios, dezvolta competitivitate in raport
cu fratele mai mare, dar si manifestari revendicative. Rivalitatea conduce
la dezvoltarea psihomotorie a celui de al doilea nascut. Este mai putin
preocupat de problema puterii sau a redobandirii ei si de nostalgia
trecutului, este orientat mai mult spre viitor. Cu titlu de amuzament sa
spunem ca Adler spunea despre Freud ca este un prim nascut tipic, in timp
ce caracterizarea binevoitoare a celui de al doilea nascut nu este
intamplatoare intrucat Adler avea aceasta pozitie in familia lui. Cel mai
mic copil este de obicei rasfatul intregii familii, mai ales atunci cand
diferenta de varsta este mare. Tinde sa se dezvolte rapid si sa se realizeze
la maturitate ; riscul rezulta din rasfatul excesiv ce va dezvolta dependenta
si neajutorare.
Copilul unic are o pozitie total favorizata in familie dar frustrarile survin
la gradinita si la scoala unde nu mai este centrul atentiei. Nu are experienta
competitiei cu un frate mai mic, nu stie sa lupte, si de aceea va fi
dezamagit.

Conform lui Adler nu libidoul este cel care domina in inconstient ci impulsul catre
superioritate, rezultat din compensarea complexelor de inferioritate ale individului uman
fragil si vulnerabil prin chiar conditiile existentei sale. Sentimentele de inferioritate se
nasc din indoielile individului cu privire la locul sau in mediul social. De la nastere,
copilul se simte in mod natural inferior din cauza ca este mic, slab, dependent de altii.
Interpretarea gresita a acestei conditii creaza comportamentul maladaptiv. In incercarea
de a depasi inferioritatea copilul se straduieste pentru perfectiune si superioritate. Aceasta
determina un comportament egoist contrar comportamentului cooperant de concesii
mutuale specific intereselor sociale , cele patru scopuri ale conduitei nepotrivite fiind :
cautarea atentiei, lupta ( straduinta ) pentru putere, cautarea razbunarii, asumarea
dizabilitatii. Asa cum se vede, Adler confera eu-lui un rol preferential in raport
cu inconstientul punand accent pe finalitatea psihica si nu pe cauzalitate, pe viitor si nu
pe trecut.
In conceptia sa asupra dezvoltarii personalitatii Fromm considera ca ontogeneza
( dezvoltarea scurta : totalitatea schimbarilor sistematice, bio-psiho-sociale,

intraindividuale care au loc pe parcursul vietii fiecarui om ) repeta filogeneza ( dezvoltare

lunga ) si sub aspect psihologic. Copilul va dobandi independenta si libertate pe masura
ce creste si slabesc legaturile initiale cu mama sa. Gradientul de independenta si libertate
se afla intr-un raport invers proportional cu cel de securitate.
In cadrul interactiunii cu parintii Fromm identifica patru modalitati de
relationare : fuziune simbiotica, evitare, distrugere, dragoste. Fuziunea simbiotica este
expresia perioadei initiale in care intimitatea parinte - copil este maximala, nivelul de
securitate confera intimitate. Evitarea si tendinta spre distrugere implica distantarea,
separarea. Dragostea este forma superioara a interactiunii parinte - copil care se
realizeaza printr-un echilibru intre securitate si responsabilitate.
Fromm acorda un rol foarte important factorilor sociali in dezvoltarea personalitatii.
Educatia are un rol pozitiv, dar in acelasi timp fiecare societate isi educa cetatenii dupa
chipul si asemanarea sa. Astfel, societatile totalitare tind sa modeleze cetateni obedienti si
pasivi in timp ce societatile democratice vor stimula activismul, independenta,
responsabilitatea individuala. Fromm apreciaza drept foarte periculoasa tendinta de
uniformizare excesiva a indivizilor prin impunerea unor cerinte contrare nevoilor
fundamentale ale fiintei umane. In acest sens, el se manifesta foarte critic la adresa
societatii de consum contemporane care alineaza individul.
K. Koffka in lucrarea sa " Dezvoltarea mintii" a aplicat principiile formei la evolutia
intelectuala a copilului. El considera ca forma superioara de invatare este invatarea
ideatica ce foloseste limbajul. Odata cu insusirea limbajului copilul dobandeste
capacitatea de a aplica denumirile obiectelor si la alte obiecte ; sunt manipulari inventive
obisnuite la copii ca si tendinta de a modifica cuvintele prin distorsionarea lor. Koffka va
considera ca este o rearanjare, o restructurare verbala a materialului ideatic si care are un
rol important in invatare. Rearanjarile verbale si noile reprezentari simbolice devin unelte
puternice care vor largi mult capacitatea de a invata si de a rezolva probleme. Sintetizand,
Koffka subliniaza ca pentru copil lumea externa este ceva amorf si neconturat. Pe acest
fond se manifesta calitatile formei: figura - fond, configuratie, structuri simple. In aceste
conditii psihicul se dezvolta ca o complexa arhitectonica supra si subordonate intre ele.
Perioadele de varsta in care tabloul psihocomportamental este relativ asemanator au fost
denumite stadii ale dezvoltarii, ce se succed unele dupa altele. De aceea, o caracteristica
majora a dezvoltarii psihice este stadialitatea ei.
Stadialitatea este prezenta atat in abordarea genetica
( longitudinala) a
vietii psihice, deci la nivelul procesualitatilor psihice ( cognitive, afective, moral sociale, etc. ) - ca si stadii genetice, cat si in perspectivele transversale ce urmaresc
unitatea diverselor aspecte ale vietii intr-o etapa anume - ca stadii de varsta sau
psihodinamice. Stadiul de varsta nu este identic si nici nu se suprapune cu stadiile
genetice ale diverselor procese psihice. Un stadiu de varsta poate cuprinde aspecte ce tin
de doua stadii genetice diferite ale acelorasi procesualitati psihice ( de exemplu : gandirea
scolarului opereaza atat cu elemente concrete, situative cat si cu cele logice ) . De
asemenea, pot exista decalaje intre diverse stadii genetice ale proceselor psihice din cauza

ritmurilor de dezvoltare diferite

morala in adolescenta ).

( decalajul intre maturizarea cognitiva, afectiva si

Varsta cronologica nu corespunde cu varsta biologica si nici cu cea psihica, iar aceasta
din urma poate fi diferita pentru aspecte psihice diferite chiar daca momentul cronologic
este acelasi. In precizarea reperelor psihogenetice ca posibilitati de explicare a dezvoltarii
psihice, U. Schiopu propune trei criterii :

Tipul fundamental de activitate : joc, invatare, munca - exprima

directionarea si structurarea fortei energetice psihice pentru asimilarea de
cunostinte, functionalitatea deprinderilor, abilitatilor cu tendinta de a fi
integrate in trasaturi, insusiri de personalitate ;
Tipul de relatii care pot fi obiectuale si sociale - exprima structura
evolutiva sub raportul adaptarii si integrarii sociale;
Tipul de contradictii dintre cerintele externe si cerintele subiective
( dorinte, idealuri, aspiratii ) ca si contradictiile dintre fiecare categorie si
posibilitatile societatii de a le satisface. Alte categorii de contradictii sunt :
opozitia dintre structurile psihice vechi si cele noi ( sentimente, interese ),
dintre diferitele laturi si caracteristici ale personalitatii
( aspiratii posibilitati, afectivitate - inteligenta ) ca si dintre constient si inconstient.

In baza celor trei criterii amintite, U. Schiopu si E. Verza propun urmatoarele cicluri ale
vietii cu substadiile implicate :
Ciclul vietii
Prenatal
Copilaria,
pubertatea,
adolescenta
(0 - 20 ani)

Varstele adulte
active

Substadii

Perioada embrionara;
Perioada fetala precoce;
Perioada fetala tardiva.
Nasterea;
Primul an de viata;
Prima copilarie : perioada anteprescolara 1 - 3
ani;
A doua copilarie : perioada scolara 3 - 6 , 7 ani;
A treia copilarie : perioada scolara mica : 6 - 10
ani;
Pubertatea 10 - 14 ani;
Adolescenta 14 - 20 ani;
Adolescenta prelungita 20 - 24 ani.
Tineretea 25 - 35 ani;
Varsta adulta precoce 35 - 44 ani;
Varsta adulta mijlocie 45 - 55 ani;
Varsta adulta tardiva 55 - 65 ani.

(20 - 65 ani)
Varstele de
involutie

Perioada de trecere 66 - 70 ani;

Perioada primei batraneti 70 - 80 ani;
Perioada celei de-a doua batraneti 80 - 90 ani;
Perioada marii batraneti peste 90 ani.

(65 - 90 ani)
Modul de operare a criteriilor in definirea stadiilor este prezentat in tabelul de mai jos :
Stadiul

Criterii

Stadiul
sugarului :

0 - 1 ani

Stadiul

anteprescolar :

1 - 3 ani

Stadiul
prescolar :
3 - 6 , 7 ani

Stadiul

Activitatea fundamentala a individului :

satisfacerea trebuintelor organice ;
Relatiile sunt reprezentate de reflexe
neconditionate: de aparare, alimentar, care-i permit
copilului sa se adapteze la mediu ;
Tipul de contradictii : dependenta totala fata de
adult.
Activitatea fundamentala : manipularea obiectelor,
dar lipsese scopul constient ;
Tipul de relatii : incepe elaborarea primelor reflexe
conditionate ( alimentar, igienic ) ;
Tipul de contradictii : gradul de dependenta fata de
adult scade ; se dezvolta capacitatea de verbalizare si
deplasare independenta.
Activitatea fundamentala : jocul - activitate
specific umana pentru ca este constienta ; se
desfasoara pe baza de reguli unanim acceptate, in joc
copilul interpreteaza anumite roluri in onformitate cu
care isi alege comportamentul adecvat ;
Tipul de relatii : stabileste relatii sociale, devine o
persoana cu statut social, are obligatii si drepturi : sa
se trezeasca la anumite ore, sa se imbrace, are
dreptul sa mearga la gradinita ;
Tipul de contradictii : gradul de dependenta scade
datorita constituirii constiintei de sine si cresterii
caracterului critic al gandirii,
Activitatea fundamentala : invatarea impusa,
dirijata din exterior ;


scolarului

mic :

Tipul de relatii : se extind relatiile sociale precum

si obligatiile si drepturile ;
Tipul de contradictii : gradul de dependenta este
influentat de formarea unei conceptii proprii despre
realitatea inconjuratoare.

6 , 7 - 10 , 11
ani

Stadiul
preadolescentei:

10 - 14 ani

Stadiul
adolescentei:

14 - 18 , 20 ani

Activitatea fundamentala : invatarea si

independenta (isi permite sa nu-si faca temele, sa
absenteze de la ore fara motive speciale ) ;
Tipul de relatii : relatiile se diversifica depasind
pragul scolii ( in grupul sportiv, artistic, etc. ) ;
Tipul de contradictii : este varsta marilor
contradictii, se dezvolta constiinta de sine, doreste
sa-si impuna opiniile, dar nu reuseste intotdeauna
pentru ca nu sunt bine conturate ; contradictia intre
generatii este necesara dar nu trebuie transformata in
conflict.
Tipul de activitate : invatare si munca
creatoare,
are posibilitatea de a-si impune
originalitatea ;
Tipul de relatii : se integreaza ca o persoana activa,
cucerind o anumita pozitie in structura sociala ;
Tipul de contradictii : relatia este mai calma ;
adolescentul si adultul opereaza in aprecierea
celuilalt cu criterii valorice.

Erik Erikson, considerat al doilea psihanalist dupa Freud, care a marcat profund
cercetarea si interpretarea dezvoltarii umane, acorda o importanta aparte primilor ani de
viata. Totusi se distanteaza de mentorul sau printr-o idee revolutionara : achizitii noi apar
in fiecare etapa a vietii. Ele sunt provocate de prezenta unor crize de dezvoltare perioade cu resurse formative deosebite. Adesea au la baza potentialitatile individuale
care se confrunta cu solicitarile graduale, tot mai complexe ale mediului socio - cultural.
In forma lor concreta, ele se prezinta ca autentice provocari, dileme : stiu cine sunt ?, pot
sa fiu autonom?, sunt capabil de exprimare personala in diverse aspecte ale vietii ? etc. In
functie de calitatea suportului social, dar si de capacitatile adaptative individuale,
dezvoltarea psihosociala se orienteaza, in fiecare stadiu, intr-o directie optima sau spre o
alternativa mai putin fericita prin achizitii polare bazale: incredere sau neincredere,
competenta sau inferioritate.
Deoarece fiecare dintre aceste achizitii ofera persoanei un nou adevar despre sine, o noua
dimensiune psihosociala, cele opt stadii ale lui Erikson sunt considerate tot atatea etape
identitare distincte. Reperele cronologice orientative, achizitiile polare bazale, factorii
sociali determinanti si dilema identitara a fiecarei etape sunt prezentate sintetic in tabelul
de mai jos :

Repere
cronolo-

Achizitii polare
bazale

Factori
sociali
determinant
i

Dilema
identitara

0-1 ani

Incredere sau
neincredere

Ingrijire
materna

Sunt in
siguranta?

2-3 ani

Autonomie sau
indoiala si rusine

Parintii

Pot sa fac si
singur?

4-5 ani

Initiativa sau
culpabilitate

Cadrul
familial
largit

Pot sa aleg?

6-12 ani

Competenta sau
inferioritate

Scoala si
familia

Fac la fel de
bine

gice

ca ceilalti?
13-18 ani

Tinerete

Varsta
adulta

Identitate sau
confuzie

Intimitate sau

Modelele si

Cine

grupul celor
de aceeasi
varsta

sunt?

Pot realiza
mutualitatea?

izolare

Prieteni si
relatia de
cuplu

Generativitate

Familia si

( puterea de a

profesia

Am forta si
responsabilitatea
exprimarii

genera )

creatoare?

sau stagnare
Batranet

Integritate sau
disperare

Apropierea
pensionarii
si a
sfarsitului
vietii

Ceea ce am
realizat ma
reprezinta?

I.P.Pavlov are meritul in decodificarea experimentala a legilor activitatii nervoase

superioare. El a subliniat prin intregul sau sistem rolul experientei concrete de viata in
formarea conduitei, rolul invatarii si al faptului ca nu este posibila invatarea fara
motivatie. Sensul ultim al conceptiei pavloviste se refera la ideea ca progresul in
dezvoltarea psihica este posibil in contextul stimulilor din mediu. Doua mecanisme au
fost puse in evidenta de catre Pavlov : primul - mecanismul de asocieri noi prin
conditionare ; al doilea - de observare de modele si comunicare prin ele ( reflexele
functionale si invatarea operanta ).
A. N. Leontiev vede in dezvoltarea psihica atat o miscare dialectica in care se trece de la
comportamente simple primare cu o motivatie redusa, la comportamente complexe
intretinute de o motivatie coerenta socializata, cat si un proces de largire a conditiei
interne structurale psihice formale care coexista. El a delimitat perioada copilului mic,
pana la trei ani, ca perioada de insusire a deprinderilor elementare de autoservire si a
instrumentelor independentei mersului si vorbirii. Perioada prescolara de la trei ani pana
la intrarea copilului in scoala se caracterizeaza prin punerea bazelor personalitatii.
Perioada scolara mica ( ciclu elementar ) echivaleaza cu formarea de strategii de invatare
organizata, invatare ce are caracteristici similare cu ale muncii. Perioada scolara mijlocie
(10 - 14 ani ) este considerata de Leontiev ca o perioada de accelerare a dezvoltarii si
maturizarii, inclusiv a planului mintal. In sfarsit, perioada adolescentei se caracterizeaza
prin dezvoltarea vietii spirituale, dar si prin orientarea socio profesionala a personalitatii.