Cuprins:

1.Definitia de Eutanasie
2.Tipuri de Eutanasie
3.Sfintenia sau inviolabilitatea vietii
4.Inceputul practicarii eutanasiei
5.Religia si eutanasia
6.Eutanasia pura in sesn restrins si in sens larg
7.Sustinatorii Eutanasiei
8.Concluzie
9.Bibliografie

1.Definitia de Eutanasie.

Eutanasia este actiunea prin care, intr-un mod nedureros, se suprima viata unei
persoane a carei suferinta grea si prelungita, este considerata iremediabila.Puterea
de decizie trebuie sa apartina bolnavului, rudelor sau medicului. Acest cuvant,
euthanasia, e de provenienta greaca, face referire la o moarte usoara, frumoasa.
eu bine, thanatos moarte. Eutanasia este actul deliberat de a pune capat
vietii unui pacient cu intentia de a curma suferinta acestuia. Sinuciderea asistata
medical (SAM) reprezinta moartea unui pacient ca urmare directa a ajutorului
dat de un medic. Oricare ar fi argumentele folosite pentru eutanasie sau SAM,
aceasta
nu
reprezinta
altceva
decat
uciderea
pacientului.
Intrebarea de ordin etic ramane poate fi vreodata bine sa ucizi, chiar cu
intentia de a alina suferinta? In majoritatea tarilor legea este foarte clara. A ucide
un pacient, chiar si pentru a-i alina suferinta, este considerata omucidere. Din acest
motiv, eutanasia este ilegala in Canada si in majoritatea tarilor. In prezent, numai in
Tarile de Jos si in Belgia eutanasia a fost legalizata. SAM este de asemenea legala
in Tarile de Jos si in statul Oregon, USA. Elvetia a legalizat sinuciderea asistata
chiar si de catre o persoana care nu apartine cadrului medical.
Eutanasia, odata legalizata, va avea ca rezultat uciderea unor pacienti care nu
au dorit sa moara. Experienta Tarilor de Jos arata ca eutanasia, odata legalizata, nu
mai poate fi efectiv controlata. Eutanasia, initial gandita pentru grupuri bine
delimitate cum ar fi pacientii cu boli in faza terminala, va fi practicata si pe alte
grupuri de pacienti incluzand persoanele in varsta, persoanele cu handicap,
persoanele cu probleme afective, persoane invalide si chiar copii sau nou-nascuti
cu infirmitati care nu pot cere eutanasia. Din experienta Tarilor de Jos, cel putin o
mie de pacienti, incluzand copii si nou-nascuti sunt ucisi in fiecare an fara
consimtamantul liber exprimat si/sau impotriva dorintei lor.

2.Tipuri de Eutanasie.
Eutanasia terminarea activa, intentionata a vietii unui pacient de catre un
doctor care considera ca moartea va fi in beneficiul pacientului.
Eutanasia voluntara eutanasia la cererea sau cel putin cu consimtamantul
pacientului.
Eutanasia involuntara eutanasia impotriva dorintei unei persoane competente
(care isi poate exprima vointa).
Eutanasia non-voluntara eutanasia unui pacient non-competent, precum
persoane suferind de dementa senila sau copii mici.
Eutanasia activa terminarea intentionata a vietii unui pacient de catre un
medic care crede ca moartea este in beneficiul pacientului.
Eutanasia pasiva terminarea vietii unui pacient prin omisiune, spre exemplu
prin retragerea tratamentului.
Sinuciderea asistata medical terminarea de catre un pacient a propriei vieti,
cu ajutorul medicului (in practica diferenta fata de eutanasia voluntara este
minima).

3.Sfintenia

sau

inviolabilitatea

vietii.

Viata umana are o valoare intrinseca. Traditia iudeo-crestina sustine ca omul a fost
creat dupa chipul lui Dumnezeu si ca urmare, viata umana are demnitate, sfintenie
si este inviolabila. In traditie, principiul conform caruia nimeni nu trebuie sa ucida
este bazat pe aceasta demnitate si sfintenie. Din punct de vedere nereligios, acest
principiu s-ar baza pe demnitatea si inviolabilitatea vietii umane, independent de
existenta lui Dumnezeu. Juramantul lui Hipocrate afirma acelasi principiu: sa nu
prescrii un medicament mortal, sa nu dai sfaturi care ar putea provoca moartea nici
sa nu provoci un avort. Hipocrate a trait in secolul al 5-lea I.H. si deci principiul
sfinteniei vietii dateaza dinaintea invataturilor crestine. Declaratia de la Geneva
facuta de Asociatia Medicala Mondiala din 1948 sustine: Voi acorda cel mai mare
respect vietii umane inca de la inceputurile ei. Dreptul la viata a fost inclus in
Carta Canadiana a Drepturilor si Libertatilor. Acelasi principiu a fost implementat
si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care sustine urmatoarele:
Dreptul fiecarui om la viata va fi protejat prin lege. Nici un om nu ar trebui lipsit
de viata intentionat Principiul sfinteniei sau al inviolabilitatii vietii interzice
uciderea intentionata, dar nu specifica faptul ca viata trebuie mentinuta cu orice
pret, de exemplu pana la capat in cazul tratamentelor invazive sau agresive, cum ar

fi ventilatia asistata impotriva dorintei pacientului constient sau in cazul in care

tratamentele ar fi zadarnice, de exemplu chimioterapia agresiva pentru cancerul
avansat. Doctorii trebuie sa decida daca un tratament prescris este adecvat sau
impovarator si neadecvat. Medicul il va gasi, de obicei, pe cel potrivit facand o
analiza corecta in ceea ce priveste metodele folosite in tratament prin studierea
tipului de tratament ce va fi utilizat, gradul sau de complexitate sau de risc,
costurile si compara aceste elemente cu rezultatele asteptate, luand in considerare
si starea de sanatate a persoanei bolnave si resursele fizice si psihice ale acesteia.
Refuzul, venit din partea pacientului, al unui tratament agresiv nu este considerat
sinucidere. Moartea unei persoane, grabita in mod intentionat prin omiterea unor
interventii medicale- eutanasie pasiva- este complet diferita de omiterea
tratamentului zadarnic sau neadecvat. Actul de refuz sau de retragere a
tratamentelor neadecvate (deoarece sunt neadecvate si zadarnice) este diferit de
actul de omitere a tratamentului adecvat cu intentia activa de a grabi moartea.
Diferenta fata de eutanasie consta in aceea ca una din ele accepta principiul
sfinteniei sau inviolabilitatii vietii si anume ca viata unui pacient merita
intotdeauna orice efort, indiferent daca tratamentul nu este intotdeauna considerat
cel mai potrivit.
Autonomia pacientului va scadea odata ce eutanasia sau SAM va fi legalizata,
In ciuda tuturor revedicarilor referitoare la autonomia pacientului formulate de
sustinatorii eutanasiei, in cele din urma unul sau mai multi medici vor ajunge sa ia
o decizie pe care nu ar trebui sa o ia, aceea daca viata unui pacient merita sau nu sa
fie mentinuta sau scurtata. Daca eutanasia ar deveni legala, decizia de a scurta sau
mentine viata pacientului sau de a-l asista pentru SAM va fi o caracteristica a
profesiei de medic. Legalizarea eutanasiei si a SAM-ului va duce la cresterea
puterii doctorilor asupra pacientilor si va scadea in mod considerabil autonomia
pacientilor.

Doctorul de origine germana Christoph William Hufeland a scris in anul

1806 urmatoarele: Nu depinde de doctor daca viata este fericita sau nefericita,
daca merita sau nu traita, si combinand aceste elemente in decizia sa, medicul sa
devena cea mai periculoasa persoana din tara (citat in WJ Smith-Iesire fortata,
Spence

Publishing,

Dallas

2003,

p.84).

4.Inceputul practicarii

eutanasiei.
Popoarele nomade isi abandonau batranii si bolnavii, care deveneau o povara in
permanentele lor deplasari. De regula, ranitilor in razboaie li se dadea lovitura de
gratie. Uneori, cei incercuiti, pentru a nu cadea vii in mainile dusmanilor, se
omorau reciproc. Asa au pierit cei aproximativ o mie de evrei asediati de romani la
Masada.Practici asemanatoare gasim la popoarele primitive. La Battakii din
Sumatra, tatal ajuns la batranete ii invita pe copiii sai sa-i manance carnea. Apoi se
urca intr-un copac se lasa sa cada jos ca un fruct copt, dupa care cei din familie il
omorau si il mancau. Se practica uciderea batranilor la unele triburi din Aracan
(India), din Siamul inferior, la triburile Cachibas si Tupi din Brazilia, in Europa la
stravechea populatie slava Wendi, iar la inceputul secolului nostru o practica in
Rusia asa-numita secta a strangulatorilor. Se stie ca in Sparta copiii handicapati
erau expusi si lasati sa moara, lucru aprobat de Aristotel, pentru motive de utilitate
publica (Politica VII). Platon extindea aceasta practica la batranii grav bolnavi
(Republica 460).
Epicur rezuma astfel curentul general de gandire al grecilor antici: Noi
suntem stapanii durerilor, stapani in a le suporta, daca ele sunt suportabile, iar in
caz contrar, stapani in a parasi viata cu suflet linistit, asa cum parasim teatrul daca
nu ne place. La Roma, practica de a expune nou-nascutii cu malformatii a
continuat pana la imparatul Vallens (secolul al IV-lea). Stim cat de mult pretuiau
vechii romani sinuciderea, aceasta fiind considerata o moarte demna care permitea
sa scapi de razbunarea dusmanilor sau de vreo alta umilire. Tacitus descrie in
termeni elogiosi sinuciderea lui Petronius (Annales XVI, 18-19). Valerius
Maximus e fericit sa faca cunoscut ca Senatul din Marsilia pastra otrava de stat.
Silius Italicus, care avea el insusi sa se sinucida, ii elogiaza pe altii care sunt gata
sa grabeasca moartea batranilor, a ranitilor in razboi si a bolnavilor. La Roma, unde
erau exaltate forta, tineretea, frumusetea, vigoarea fizica, domnea repugnanta
absoluta fata de batranete si de boala. Stoicii se mandreau cu sinuciderea marilor
lor reprezentanti: Seneca, Epictet, Pliniu cel Tanar.
Scria Seneca: Daca batranetea va ajunge sa-mi zdruncine judecata, daca ea
nu imi va lasa viata adevarata, ci doar existenta, voi iesi afara din aceasta

locuinta ruinata si aducatoare de ruina.Dar nu toti aprobau acest punct de

vedere. Pitagora si mai ales Hippocrate s-au impotrivit eutanasiei.
Hippocrate a inclus in faimosul sau juramant aceasta fraza: Nu ma voi lasa
determinat de cuvantul nimanui in a procura o otrava sau in a-mi da
consimtamantul la asa ceva. Cicero scria in Visul lui Cicero: Tu, Publius si
toate persoanele drepte, voi trebuie sa va pastrati viata si nu trebuie sa dispuneti de
ea fara a primi porunca de la cel care v-a dat-o, ca sa nu dati dovada ca v-ati sustras
de la misiunea umana pe care Dumnezeu v-a incredintat-o. Metoda eutanasiei se
practica si de stat pentru diferite scopuri, asa cum este eutanasia sociala sau
eugenica si in cazul condamnarii la moarte a unor detinuti. Valerius Maxim
istoriseste ca in Masalia a existat un loc unde se pastra o bautura otravitoare pusa
la dispozitia acelora care isi motivau, in fata batranilor orasului, dorinta de a muri
linistiti, deoarece se considerau foarte tristi in aceasta viata.
In epoca romana, practicau eutanasia mai ales filosofii stoici, prin sinucidere,
sustinand dreptul fiecarui individ sa aiba o moarte usoara. Astfel, Zenon s-a
sugrumat, Cleante, Caton, Seneca si alti stoici s-au sinucis. Seeley observa la
romani ca uciderea copiilor practicata de un prieten al familiei a fost considerata o
masura de economie inteleapta.
Evul Mediu
In Evul mediu, eutanasia a fost considerata un pacat grav si sinuciderea era
pedepsita ; dar cei care au fost turbati au fost sugrumati, ca sa-i elibereze din
agonia infricosatoare in care se aflau. Ideea eutanasiei, din motive umanitare, a fost
impusa chiar din antichitate de Epictet, Seneca, Plinius cel Tanar si altii. In vremuri
mai noi, a gasit sustinatori infocati pe cei doi ganditori insemnati : Thomas Morus
si Francis Bacon. Primul este englezul filozof, politician si sociolog Thomas
Morus (1478-1535), care, in romanul sau sociologic Utopia, se declara in
favoarea eutanasiei, spunand ca este logic si necesar sa ajutam pe cei suferinzi de
boli incurabile, punandu-si singuri capat vietii sau cu ajutorul altora, plecand din
viata cu suferinte mai suportabile. Dupa cativa ani aceasta idee a fost sustinuta si
de filozoful si politicianul englez Francis Bacon (1561-1625), care este primul
sustinator ca medicii au obligatia sa foloseasca stiinta lor astfel incat cei muribunzi
sa iasa din viata cat mai usor posibil si fara dureri. Bacon, in special, foloseste
termenul de eutanasia exterioara cand este vorba de activitatile medicului, care
privesc o moarte usoara, iar termenul de eutanasia interioara, cand este vorba sa
caracterizeze pregatirea psihica a muribundului pentru infruntarea mortii.

Astfel, Bacon este considerat cel care a folosit pentru prima data cuvantul
eutanasie cu sensul de uciderea celui care este suferind.
Francisc Bacon (1561-1626) in cartea sa Novum Organum, introduce in
limbajul modern cuvantul eutanasie. Nu incape indoiala ca la Bacon, eutanasie
nu inseamna uciderea muribundului, ci administrarea de paliative pentru ca
muribundul sa poata parasi calm si linistit aceasta viata. Sfantul Tomas Morus
(1478-1535) in care unii vor sa-l vada pe cel dintai sustinator al eutanasiei in
timpurile moderne, in romanul sau filosofic, Utopia, dedica o pagina descrierii
imaginarilor locuitori ai Insulei Utopia care practica uciderea bolnavilor incurabili,
sfasiati de dureri cumplite. Un asemenea comportament e calificat ca fiind un act
de intelepciune, mai mult un act religios si sfant. Desigur ca aceasta afirmatie,
avand in vedere genul literar in care este scrisa cartea, trebuie luata ca o utopie, nu
ca o realitate. Un sfant si un martir care si-a dat viata pentru credinta Bisericii nu ar
fi
putut
sustine
o
invatatura
condamnata
de
Biserica.

5.Religia

si

eutanasia.

Viata omeneasca (atat in sens crestin si duhovnicesc, cat si in sens biologic) este un
dar al lui Dumnezeu. Pentru ca ea vine de la Dumnezeu, stapanul ei absolut este
Dumnezeu insusi. Viata umana este o realitate irepetabila, de aceea ea trebuie
aparata si ingrijita in orice moment s-ar gasi purtatorul acesteia. Fiind creata de
Dumnezeu, viata umana este intrinsec buna si merita ca totdeauna sa fie respectata
si aparata, fie ca se va manifesta in mod plenar, fie ca va exista cu deficiente
datorita unor cauze cunoscute sau necunoscute. Ca fiinte create, din punct de
vedere biologic, prin vrerea lui Dumnezeu, intram in si iesim din istorie. Acesta
este un drept al persoanei umane, persoana care nu se epuizeaza insa intre intrarea
si iesirea ei in/din istorie. De-a lungul timpului, omul a avut o atitudine variabila
fata de propria-i viata. La fel si atitudinea societatii fata de viata membrilor ei a
fost variabila. In Sparta antica, spre exemplu, copiii handicapati erau lasati sa
moara, lucru aprobat chiar de filosoful Platon (Republica III, 906). De altfel,
filosofia greaca a fost favorabila sinuciderii si suprimarii celor care deveneau
povara pentru altii. Cucerind Grecia, romanii au preluat moravurile grecilor,
inclusiv pe cele referitoare la modul parasirii lumii acesteia. Prin urmare, in
Imperiul Roman a existat practica de a lasa sa moara nounascutii cu malformatii.
Acest obicei s-a continuat pana in cea de-a doua jumatate a secolului al IV-lea,
cand sub influenta crestina imparatul Valens avea sa-l interzica. Se stie,
deopotriva, ca in Roma antica sinuciderea era considerata o moarte onorabila.
Crestinismul, cu viziunea sa privind, pe de o parte viata si sensul acesteia, iar pe de
alta parte originea suferintei si a rostului acesteia (ingaduit de Dumnezeu), a adus

modificari radicale in ceea ce priveste respectul fata de viata omeneasca. Viata in

trup este viata a persoanei, iar de viata persoanei umane nimeni nu poate dispune
dupa bunul sau plac; persoana chiar in suferinta, are o valoare inestimabila. Iar,
suferinta, cand nu este consecinta imediata sau indepartata a unor pacate, este o
realitate ingaduita de Dumnezeu, stiut fiind ca suferinta aduce rabdare si rabdarea
incercare, iar incercarea, nadejde ( Rom. 5, 3-4). De aceea Dumnezeu a poruncit:
Sa nu ucizi! ( Exod. 20, 13). Persoana nu se epuizeaza in viata sa biologica, nici
nu se realizeaza exclusiv in conditia sa pamanteasca, iar viata in sensul biologic al
cuvantului, este conditia fundamentala in vederea pregatirii persoanei umane
pentru Imparatia lui Dumnezeu. Crestinismul respinge orice actiune sau omisiune
prin care s-ar incerca ridicarea vietii cuiva si orice modalitate prin care cineva ar
incerca sa-si ridice viata. Societatea generalumana evalueaza insa, fara a tine cont
totdeauna de valorile crestine promovate de Biserica. Asa se explica faptul ca,
alaturi de punctul de vedere crestin cu privire la respectul fata de viata si de
purtatorul acesteia, au existat si s-au dezvoltat si alte atitudini fata de viata umana,
incat a aparut o adevarata cultura a mortii.
In secolul al XVIlea Thomas Morus ( 1478 1535) a vorbit de practica
uciderii bolnavilor in imaginara sa insula (Utopia), practica pe care el o socotea ( in
cartea cu acelasi nume) drept act de intelepciune, religios si sfant. Mai tarziu, un
alt englez, Francis Bacon (1561-1626) a creat termenul de euthanasie ( ), intelegand prin acest termen modul de a muri mai usor, moartea buna.
Daca, initial, prin moarte buna se intelegea moartea primita cu seninatate,
datorita unei vieti morale superioare sau datorita eforturilor medicului de a alina
durerile si a ridica tonusul psihic al bolnavului, ulterior, termenul si-a modificat
sensul, desemnand omorarea cuiva din mila sau curmarea fara durere a vietii cuiva,
devenit primejdios sau inutil pentru anumite tipuri de societate sau curmarea unei
vieti inteleasa ea insasi fara sens din cauza suferintelor cumplite. Pierzand sensul
transcendent al fiintei umane, omul modern nu mai este capabil sa recunoasca
valoarea inviolabila a propriei vieti, ajungand astfel, in situatia de a propune
eliberarea de viata ca si cum ea ar fi un simplu obiect. Asa au procedat in 1974 un
grup de 300 de oameni de stiinta, intre care si trei laureati ai premiului Nobel
(Jacques Monet, L. Pauling si G. Thanson) care au semnat celebrul manifest
privind eutanasia (din revista americana The Humanist) prin care cereau
legiferarea eutanasiei pe motiv ca este imoral sa tolerezi, sa accepti sau sa impui
suferinta. Fiind amplu mediatizat, acest document a dus la formarea unor curente
de opinie cu privire la atitudinea pe care trebuie sa o aiba omul si societatea fata de
suferinzii in stare terminala. Pana acum s-au format trei puncte de vedere in acest
sens, si anume:

1) Vitalismul; potrivit acestuia, trebuie mentinuta viata biologica cu orice pret si

cu toate mijloacele. Insa, sub aparenta ca apara principiul sfinteniei vietii, curentul
acesta, va spune parintele John Breck, este, de fapt, o forma de idolatrie biologica
care plaseaza valoarea abstracta a existentei fizice mai presus de nevoile personale
si de destinul final al pacientului. (Darul sacru al vietii, Patmos Cluj, 2001, p.
257). Necrezand in nemurirea sufletului, in dainuirea persoanei si dincolo de
structurile biologice ale existentei, vitalistii se agata pur si simplu de alcatuirea
temporara trupeasca a omului, cautand sa o invesniceasca asa cum este ea in
conditiile istorice date.
2) Al doilea punct de vedere afirma ca pacientii aflati in agonie trebuie lasati sa
aleaga timpul si modul in care vor sa moara cu demnitate. Expresia moarte cu
demnitate poate sugera insa omuciderea si sinuciderea. Moartea cu demnitate
nu trebuie sa duca spre hotararea privind timpul, modalitatea si eventual
instrumentul prin care cineva poate fi ucis sau se poate sinucide, ci spre acel sfarsit
(randuit de Dumnezeu) fara durere, neinfruntat si in pace pentru care nu este
nevoie sa ucizi pacientul sau sa-i sugerezi sinuciderea, ci sa-i alini suferinta. Pentru
aceasta, trebuie ca pacientului sa i se garanteze libertatea de a decide cu privire la
tratamentul bolii in stadiul terminal si sa i se arate solidaritate si compasiune de
catre cei din jur (familie, prieteni, personal medical), sa i se administreze medicatia
adecvata pentru usurarea suferintelor fizice si psihice (care ar putea deveni
insuportabile si chiar dezumanizante), incat pacientul sa moara cu maximum de
constiinta si minimum de durere.
3) Al treilea punct de vedere sustine ca, intr-un anumit moment din procesul mortii,
oprirea tratamentului (retragerea sau oprirea sistemelor de sustinere a vietii) poate
fi acceptata din punct de vedere moral, permitindu-i astfel pacientului o moarte
naturala. Este eutanasia pasiva, cu care Biserica nu poate fi de acord. Ca este activa
sau pasiva, eutanasia este omucidere, asa cum reiese, de altfel, din definitia pe care
o gasim in Declaratia Drepturilor Omului, potrivit careia prin eutanasie se
intelege o actiune sau o omisiune care, prin natura sa sau prin intentii, provoaca
moartea in scopul eliberarii de orice durere. Eutanasia se situeaza deodata la
nivelul intentiilor si al metodelor folosite. In acest sens, juristul italian Marcozzi va
spune ca prin eutanasie se intelege suprimarea fara durere sau din mila a vietii
celui care sufera sau considera ca ar putea suferi in viitor in mod insuportabil (Cf.
Elio Sgreccia si Victor Tambone, Manual de bioetica, Ed. Arhiepiscopiei RomanoCatolice, Bucuresti 2001, p.284).
In literatura de specialitate, eutanasia a fost clasificata in functie de doua criterii:
1. Dupa modul si mijloacele de realizare,

2.In functie de acordul bolnavului.

Avandu-se in vedere primul aspect, s-au formulat conceptele de: eutanasie activa,
in cazul cand ea este realizata prin actiunea medicului (cand acesta administreaza o
substanta letala) si eutanasie pasiva, in cazul cand ea se produce prin omisiune sau
inactiune. Conceptul de eutanasie pasiva este plin de capcane. Creat de sustinatorii
eutanasiei, acest concept poate obisnui opinia publica cu ideea ca recunoasterea
imposibilitatii de a mai face ceva pentru imbunatatirea starii clinice a bolnavului si
imposibilitatea acceptarii puctului de vedere vitalist, (mai ales in cazurile de
moarte cerebrala), ar fi tot una cu eutanasia. De aici, cu vremea, va fi posibila chiar
acceptarea eutanasiei active. Iata de ce conceptul de eutanasie pasiva este fals, este
o capcana.
Din punct de vedere al acordului bolnavului, eutanasia poate fi:
1. voluntara, cand, in depline facultati mentale, pacientul ia hotararea sa i se curme
viata;
2. nonvoluntara: a) in cazul in care, din cauza unui accident sau a unei boli,
pacientul nu mai poate lua vreo decizie; b) in cazul neadministrarii hranei sau a
tratamentului unui nou nascut plurimalformat; c) in cazul bolnavului aflat in coma
profunda. (Atentie! Coma profunda nu se confunda cu moartea cerebrala).
3. involuntara, in cazul condamnatilor la moarte. De orice tip ar fi, eutanasia este
expresia unei mentalitati secularizate care are pretentia ca omul are dreptul sa
dispuna de viata lui si a altuia. Eutanasia este si expresia unei etici hedoniste si
utilitariste care nu vad si rostul suferintei. Crestinismul nu exclude suferinta.
Aceasta este o realitate pe care Mantuitorul Hristos n-a negat-o, n-a suprimat-o, ci
si-a asumat-o. A fi crestin inseamna a participa la viata in Hristos, a face din
lumina Lui lumina ta, din viata Lui viata ta. Urmand, asadar, lui Hristos, prin
suferinta ta, participi intr-un anume fel la suferinta si patimile lui Hristos.
Mantuitorul Hristos nu a asumat suferinta in mod inutil. Prin urmare nu exista
suferinta inutila. In absurdul ei (in mod paradoxal) ea are un rost pentru bolnav si
pentru cei din jur, rost pe care insa nu-l putem descifra intodeauna. Dar el este! Asa
cum suferinta lui Hristos a avut sens Invierea si suferinta noastra are rostul ei:
este o experienta cu adevarat rascumpartoare, cand va fi raportata la Hristos.
Fie ca este activa sau pasiva, eutanasia ramane un act impotriva lui Dumnezeu.
Omul nu poate atenta nici la viata lui, nici la viata vreunui semen de-al sau pentru
ca, in ultima instanta, aceasta inseamna atentat la suveranitatea lui Dumnezeu.
Medicul (si nimeni altcineva) nu are dreptul sa ridice viata vreunei persoane. Cel
care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; asadar, cel care nu poate da cuiva
viata nu i-o poate lua. Ca instrument si mijlocitor prin care Dumnezeu lucreaza,

medicul (valorificand vocatia si menirea sa) este dator sa aline suferintele, dar nu
are dreptul sa grabeasca intentionat procesul natural al mortii. In cazul in care
sfarsitul biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul sa-i grabim acest
sfarsit prin eutanasie. Iubirea de aproapele nu consta in curmarea vietii cuiva din
mila pentru a-l scapa de dureri, ci a-l ajuta sa suporte durerea pana in clipa cand se
va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie sa ramana rezultatul unui proces
natural si, pe cat posibil, in deplina constienta si cu deplina constiinta. Datoria
noastra si in special scopul medicilor este de a fi in slujba vietii pana la capatul
acesteia; or omul traieste chiar si atunci cand se afla in stadiul terminal al vietii
fizice.
In cazul bolilor incurabile, Biserica recomanda folosirea tuturor mijloacelor in
vederea usurarii durerii provocata de boala: in primul rand a celor de natura
spirituala, intelegandu-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine, consilierea
duhovniceasca, rugaciune si sustinere morala, iar in al doilea rand, de natura
medicala, prin administrarea tratamentelor normale, prin asigurarea igienei
corespunzatoare
si
a
tratamentelor
paleative.
Eutanasia nu poate avea justificare nici medicala, nici economica. Medicul care o
practica si-a incalcat menirea si comite un pacat grav, condamnat de Dumnezeu si
detestat de Biserica. Pentru evitarea unui asemenea pacat este nevoie de o
informare corecta cu privire la gravitatea lui si cu privire la sensul vietii.
Moartea fizica este o realitate prin care trece orice fiinta creata. Atunci cand
survine in viata omului, cu sau fara suferinta, aceasta trebuie privita ca mijloc de
unire cu Dumnezeu, ca moment solemn al trecerii noastre in Imparatia vesnica a
lui Dumnezeu unde nu este durere, nici intristare, nici suspin.

6.Eutanasia pura in sesn restrins si in sens larg.

Toate cazurile aplicarii eutanasiei pot fi incadrate in trei grupe :
1). Eutanasia pura, prin care se intelege transpunerea in stare de insensibilitate a
unui individ, aflat in fata mortii, administrandu-i narcotice, substante soporifice si
altele fara intentia uciderii nemijlocite, dar cu probabilitate destul de accentuata sa
produca efect mortal. In cazuri de acestea ar fi vorba mai mult de o usurare pentru
clipa
mortii
sigure.
2). Eutanasia in sens restrans, prin care se intelege administrarea unei substante
provocatoare de moarte celor grav bolnavi si anume la cerere proprie. Aici ar fi
vorba de un ajutor dat pentru a putea muri mai repede.
3). Eutanasia in sens larg, prin care se intelege inlaturarea in forma nedureroasa a
acelora pentru care viata proprie n-ar mai avea nici un sens si valoare si care, in

plus, ar fi numai o sarcina pentru cei din jurul lor, de pilda, alienatii, cretinii,
schiopii suta la suta si cei care prezinta o primejdie pentru vigoarea unui neam.
Eutanasia se distinge in : eutanasia activa sau directa si eutanasia pasiva sau
indirecta. Prin notiunea de eutanasie activa intelegem interventia activa in procesul
mortii cu intentia sa provocam mai repede moartea muribundului, adica celui
suferind grav, care cu absoluta convingere a intrat in procesul mortii, fara cea mai
mica perspectiva de insanatosire. Deci este vorba de o moarte timpurie, acceptata
de buna voie de catre om, care se afla in procesul mortii, cu ajutorul cunostintelor
si
metodelor
medicale.
Prin eutanasia pasiva intelegem intreruperea de buna voie sau nefolosirea unei
actiuni terapeutice, a carei aplicare ar avea ca urmare prelungirea vietii bolnavului,
care este irevocabil condamnat. Prin intreruperea sau nepracticarea unei actiuni
terapeutice, in aceste cazuri, boala fatala este lasata sa avanseze, fara sa i se aplice
vreun
impediment.

7.Sustinatorii eutanasiei.
Eutuanasia a gasit multi sustinatori care, asa cum observa Sicard, sunt, probabil,
ideologi sau utopisti. Dintre medici, putini la numar se declara in favoarea
eutanasiei. Totusi trebuie sa deosebim doua grupe intre cei care impartasesc
moartea
usoara
:
a) Unii prezinta moartea usoara acelor oameni pentru care viata este un chin si o
greutate si care din acest motiv sunt primii care practica sinuciderea ; deoarece nu
este usor sa acceptam ca un bolnav cand nu este in totalitate neputincios,
incredinteaza altora grija terminarii vietii sale, cand poate singur sa o faca.
b) A doua grupa, care infrunta aceasta problema, declara ca agonia mortii este o
suferinta groaznica si ca este drept sa o stingem la toti care sunt recunoscuti ca
bolnavi nevindecabili. Doua sunt argumentele de baza care iau apararea
eutanasiei : a) -mila pentru cei muribunzi, care au chinuri trupesti si in generalcelor
care sunt bolnavi nevindecabil ; b) dreptul fiecaruia sa-si puna capat vietii si sa
ceara sfarsirea ei.
In ceea ce priveste primul argument acceptam ca aceasta stare jalnica, de
multe ori mai groaznica celei prezentate a celui care se indreapta spre o moarte
sigura si fara aparenta salvarii, naste de multe ori in bolnav repulsie fata de viata si,
probabil, dorinta de a-si pune capat zilelor, iar celor din familia lui si din cadrul
medical se naste si creste foarte repede mila pentru ingrozitoarea situatie. De
aceea, scopul eutanatistilor ar fi numai inlaturarea vietii fara sens si a chinurilor
mortii, inlesnind o moarte linistita cu aparenta de binefacere avand un continut
nobil exprimat prin termenul umanitate. Eutanasia fiind o forma de exprimare a
milei si iubirii crestine fata de aproapele suferind, deci o argumentare de cel mai

inalt
grad
moral.
Caracteristica in cazul nostru, este declaratia posesorilor Premiului Nobel : Jacques
Monod, Linus Pauling, George Thomson, din anul 1974 care s-au adaugat
eutanasiei. Intre altele, in declaratia lor mentioneaza :
Apelam la opinia publica luminata sa depaseasca tabu-urile tradittionale si sa
adopte o atitudine de simpatie fata de suferinta inutila din ceasurile mortii.
Nu acceptam teoriile care sustin ca durerea omeneasca este inevitabila si nimic nu
poate
fi
pentru
imbunatatirea
soartei
omenesti.
Insistam ca este imoral sa rabdam, sa acceptam sau sa-i impunem bolnavului sa
suporte
durerea.
Credem in valoarea demnitatii individului. Aceasta inseamna ca, comportamentul
sau trebuie sa fie respectat si ca individul trebuie sa se gandeasca la soarta sa. Nici
o etica nu poate interzice, in mod categoric, individului sa puna capat vietii sale,
daca boala de care sufera nu e posibil sa se vindece cu metodele terapeutice
cunoscute.
Eutanasia inseamna moarte buna. Si poate fi determinata ca o metoda sau o
fapta cu care se pune capat suferintei prin moarte sau se provoaca moarte fara
dureri. Cu alte cuvinte, inseamna moarte dulce si usoara pentru cei care
sufera de o boala nevindecabila sau au boli organice iremediabile. Este dur,
barbarie sa fie lasata o persoana in viata, impotriva vointei sale, tagaduindu-i atat
de mult dorita eliberare, cand viata sa a pierdut orice demnitate, frumusete, sens si
orice perspectiva. Suferinta fara motiv este un rau, pentru care noi suntem datori sa
o scoatem din societatea civilizata. Dar nu e solutia indicata moartea bolnavului.
Astazi, stiinta a descoperit multe medicamente contra durerilor, calmandu-l pe cel
suferind, de multe ori scapandu-l de ele. Bineinteles, nu s-a gasit inca cel mai
potrivit medicament indicat pentru dureri, astfel lasand o posibilitate de ridicare a
chestiunii eutanasiei. In lupta pentru legalizarea eutanasiei, documentul intitulat
Dorinta de Viata (Living Wills) a jucat un rol esential. In anul 1967 Luis Kutner
este cel care formuleaza primul document Dorinta de Viata pentru Societatea
Eutanasica din America (astazi numita Alegerea de a Muri), in scopul de a se
recunoaste public si legaliza eutanasia. Primul proiect de lege privind Dorinta de
Viata fost introdus in statul Florida in 1975. Autorul acestui proiect afirma ca, 90
% din retardatii si bolnavii mental din Florida ar capata permisiunea de a muri, iar
statul ar economisi astfel 5 miliarde de dolari. Asociatia pentru persoane retardate
si alte grupari ce apara drepturile bolnavilor mental au luptat si ai au impiedicat
aprobarea documentului in acel moment. Insa, la numai cativa ani, legea a fost
promulgata, si mai mult, presedintele SUA, de atunci, Bill Clinton si sotia lui au
participat la campania in favoarea eutanasiei, subliniind ca prin aceasta puteau fi

controlate costurile ingrijirii medicale. Intr-un interviu cu Tom Brokaw de la NBC,

presedintele Clinton a afirmat ca semnarea Dorintelor de Viata este ,,o cale sa
starpim pe unii dintre ei, fapt ce a starnit un val de nemultumiri din partea taberei
adverse.

Concluzie
Pentru a concluziona, putem spune ca reactiile si atitudinile cu privire la eutanasie,
fac din aceasta un subiect controversat in lumea larga. Conform religiei, eutanasia
contravine poruncii Sa nu ucizi! , iar medicii o vad ca curmare a unei suferinte,
care ar duce la moarte inevitabil. Parerea poate fi subiectiva in cele mai multe
cazuri, in functie de persoana si de cazul in care, putem vedea in eutanasie o
varianta pentru nevoile celui in cauza. In timp ce eutanasia si sinuciderea asistata
medical (PAS) ar putea parea, la suprafata, atragatoare, acestea au efecte negative
profunde in formarea societatii, in atitudinea noastra fata de moarte si boala si in
atitutinea fata de cei bolnavi sau cu infirmitati. Eutanasia, odata legalizata, nu va
putea fi efectiv controlata. Experienta olandeza arata ca aproape 1000 de pacienti
sunt omorati de catre medici in fiecare an impotriva dorintei sau consimtamantului
lor. Eutanasia, initial gandita pentru un grup sigur, de exemplu pacientii cu boli in
faza terminala, a fost aplicata si pe alte grupuri, pe cei care sunt bolnavi sau doar se
considera ei insisi bolnavi, si chiar pe nou-nascutii cu infirmitati. Eutanasia si
SAM plaseaza o presiune mare, privind acceptul de a fi omorate, asupra
persoanelor in varsta sau bolnave sau care se considera , din cauza bolii,
infirmitatii sau a tratamentului scump, a fi o povara pentru rude sau societate.
Dreptul de a muri va deveni in curand datoria de a muri. Odata cu cresterea
acceptarii eutanasiei sau sinuciderii asistate medical, va interveni o schimbare in
perceperea bolii, mortii si a tratamentului medical. Exemplul legalizarii avortului
arata ce se intampla. Fiecare femeie insarcinata acum trebuie sa decida daca va
pastreaza sarcina sau avorteaza. In mod similar, eutanasia sau SAM, odata
legalizata va deveni o optiune de tratament pentru aceia care sunt diagnosticati
cu o boala, nu neaparat incurabila, si care se considera bolnavi. Este intotdeauna
mai ieftin (si mai rapid) sa omori decat sa tratezi. Legalizarea eutanasiei va
submina ingrijirea medicala si in special ingrijirea paliativa. Acolo unde eutanasia
sau SAM au fost legalizate (de exemplu in tarile de Jos sau statul Oregon)
prevederile referitoare la ingrijirea paliativa par simple si inadecvate. Legalizarea
eutanasiei inseamna afectarea negativa a relatiei doctor-pacient. In ciuda tuturor
masurilor de siguranta, pacientii se vor intreba daca doctorul poarta haina alba a

tamaduitorului sau cea neagra a calaului. Ca medici, niciodata nu ne dorim sa ne

omoram pacientii. Ca medici si avocati, ne opunem cu tarie oricaror incercari in
legalizarea
eutanasiei
sau
a
sinuciderii
asistate
medical.

Bibliografie
1.http://www.descopera.org/eutanasia-intre-compasiune-si-crima/
2.http://www.eutanasialegale.it/
3.https://fi.wikipedia.org/wiki/Eutanasia
4.http://logos.md/2014/02/18/eutanasia/
5.http://logos.md/2007/08/07/eutanasia-si-sinuciderea-asistata-declaratie-comunaa-medicilor-si-avocatilor/