Cuprins

1.
2.
3.
4.
5.

Introducere...................................................................................................................
Descrierea fenomenului globalizrii, regionalizrii i localizrii..................................
Corelaia i impactul acestor fenomene asupra politicii mondiale................................
Concluzii.......................................................................................................................
Bibliografie..................................................................................................................

Introducere
Diversitatea i complexitatea scopurilor, obiectivelor, problematicii procesului globalizrii,
abordrilor internaionale i regionale au solicitat cercetri noi, aprofundate, interdisciplinare i
comparative ale proceselor globale i strategiilor internaionale.P. Worsley afirma ca "pana in
zilele noastre societatea umana nu a existat", insemnand ca doar astazi putem vorbi de forme ale
asocierii care se raspandesc in intreaga lume, in sensul in care pana acum niciodata nu s-au aflat
pe scena toti actorii posibili. Intr-un fel, posibilitatea unei singure societati umane mondiale a
existat dintotdeuna, din timpul lui homo sapiens, insa ocazia nu a aparut decat acum. Lumea a
devenit in aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al dezvoltarii legaturilor de
interdependenta care afecteaza acum pe fiecare dintre noi. Sistemul global nu este doar un mediu
in interiorul caruia se dezvolta si evolueaza societatile particulare. Legaturile sociale, economice
si politice care traverseaza granitele dintre state conditioneaza in mod decisiv soarta celor care
traiesc in fiecare din ele. Termenul general folosit pentru a caracteriza aceasta interdependenta
crescanda a societatii umane este acela de globalizare.
. Astfel - pentru a numi doar un exemplu problemele globale legate de mediu nu pot fi
cercetate izolat nici de dimensiunea economica i nici de dimensiunea politic. Aceast reea
global nu numai la nivelul actorilor, ci i la cel al domeniilor tematice reprezint una dintre
particularitile globalizrii. Comertul international contribuie la dezvoltare atunci cand cresterea
economica a unei tari este impulsionata de exporturile sale. Cresterea determinata de exporturi a
constituit componenta centrala a politicii industriale care a contribuit la dezvoltarea multor
natiuni din Asia si la imbunatatirea substantiala a nivelului de trai a milioane de oameni din acea
zona. Datorita globalizarii, multi oameni din intreaga lume traiesc astazi mai mult ca inainte si
se bucura de un nivel de trai mult mai inalt. Daca pentru occidentali munca prost platita de la
Nike poate insemna exploatare, pentru multi oameni din tarile in curs de dezvoltare a munci in
fabrica este mult mai bine decat a cultiva orezul stand aplecat asupra pamantului.
Odat cu aceasta, globalizarea comport i noi provocri. Multe pericole au un caracter
regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice i tehnologice, criminalitatea transnaional,
terorismul internaional etc. Expansiunea necontrolat a unor modele culturale de calitate
ndoielnic aduce un prejudiciu tradiiilor naionale i culturale ale popoarelor , ameninnd
originalitatea lor. Intensificarea procesului de globalizare prezint i unele pericole pentru

economiile naionale. n acelai timp, din cauza distribuirii neuniforme ale avantajelor
globalizrii aspectele negative ale acestui proces se vor rsfrnge negativ n special asupra rilor
n curs de dezvoltare , astfel nct acestea ar putea rmne departe de progres sau chiar n afara
lui.
1.Fenomenul Globalizrii
Definit ca proces de lrgire, adncire i grbire a interconectrii globale, globalizareaeste situat
ntr-un spaiu al schimbrii, cu legarea i extinderea activitii umane peste regiunii
continente. O difereniere a acestui proces de cele de localizare, naionalizare, regionalizarei
internaionalizare duce, firesc, la definirea conceptului de globalizare nu ca stare singular,
cica proces sau set de procese ateritoriale de structurare i stratificare global a relaiilor
itranzaciilor sociale, generator de fluxuri i reele transcontinentale sau interregionale deactivita
te, interaciune i exercitare a puterii.Intrand in miezul deslusirii semnificatiei termenilor
utilizati, sa spunem ca, stricto senso, globalizarea nu este altceva decat schimbare sociala,
interconectare transculturala sporita, precum si o evolutie ascendenta si dinamica a
tehnologiilor revolutionare din domeniile informatiei si comunicatiilor, capabile sa faciliteze (sa
usureze) schimburile multilaterale dintre statele lumii. Sau, cu alte cuvinte, globalizarea este un
proces de interactiune si integrare intre oameni (populatii), firme (companii) si guvernele
diferitelor state ale lumii, proces determinat (condus) de catre comertul si investitiile
internationale si sprijinit de catre revolutionarele tehnologii ale informatiei si comunicatiilor (IT
& C). Procesul are efecte directe si semnificative asupra mediului ambiant, culturii, sistemelor
politice, bunastarii si dezvoltarii societatilor de pe intreaga suprafata a globului.. Se pune
intrebarea fireasca ? Globalizarea de care tot se vorbeste in aceasta perioada reprezinta un lucru
nou, un aspect reiesit poate deus ex machina din nivelul de dezvoltare tehnic si informational la
care au ajuns tarile puternic dezvoltate, ca si cele in dezvoltare? Sau, asa dupa cum este
prezentata in literatura de specialitate, cum de a ajuns cuvantul globalizare sa fie considerat o
mantra(T. Brailean), o marota, lozinca, paspartu, capabil sa deschida portile tuturor misterelor
prezente si viitoare (Z. Bauman), sau chiar un mit (Hirst & Thompson)? Inainte de a trece la
punctarea elementelor definitorii ale procesului actual al globalizarii, ca si pentru intelegerea mai
buna a prezentului aspect analizat, sa spunem ca, mai ales in literatura franceza de specialitate,
conceptul de globalizare este inlocuit cu cel de mondializare. Astfel, in cel mai recent produs de

teorie economica in domeniu, profesorul Michalet de la Universitatea Paris-DC-Dauphine

descrie intregul mecanism economic si intreaga configuratie economica a globalizarii, prin
evidentierea strategiilor (competitionale in primul rand), a aliantelor din interiorul oligopolurilor,
a modificarii insusi conceptului de ,,piata, dar si a fluxurilor de productie si financiare din
cadrul firmelor (intreprinderilor), deci de la nivel microeconomic.
1.2.Regionalizare
Termenul regionalizarea este, n general, neles drept crearea unui nivel nou n organizarea
teritorial a unui stat; instituiile noi pot varia pe larg n ce privesc organele, responsabilitile
i autoritile, dar acestea sunt ntotdeauna supraimpuse asupra instituiilor locale existente.
Regionalizarea este un proces de termen lung, unde statul introduce un al doilea nivel de guvern.
Aceasta reflect o tendin crescnd de identificare a unor instituii cu o regiune, dar aceast
idee i acele instituii rmn extrem de eterogene de la o ar la alta. De aceea termenul
regionalizare a devenit mai larg i nseamn un proces ce creeaz o capacitate pentru aciuni de
dezvoltare a unei zone geografice specifice (subnaional dar supra-local) prin intermediul
modelelor economice i poteniale. Acest proces se poate baza pe sistemul existent politicadministrativ sau poate da natere unei organizaii teritoriale
noi care ar putea susine mai bine scopul creterii socio-economice i a dezvoltrii echilibrate.
2.Clasificare
Exist 5 tipuri de cadre instituionale n procesul de regionalizare:
1. regionalizarea administrativ
2. regionalizarea prin intermediul guvernelor locale existente
3. descentralizarea regional
4. autonomia regional
5. regionalizarea prin intermediul entitilor federale (statele membre ale
unui stat federal)

3.Factori
n prezent, regionalizarea este o tendin general a conducerii locale i modele teritoriale n
statele europene. n statele ECE problema regionalizrii a devenit actual la nceputul anilor 90
sub influena a 3 factori:- restaurarea democraiei a determinat o voin puternic de a adopta
standardele instituionale ale rilor Europene de Vest (reformele regionale au schimbat sistemul
de guvernare n multe ri ale Europei de Vest)- importana crescnd a politicii regionale a UE a
determinat iniiativa de a stabili sau a consolida instituiile regionale drept modalitate de a
mbunti nivelul de conformare cu cerinelor UE, cu perspectiva unui eventual parteneriat;tranziia la economia de pia i restabilirea economic recent a cauzat discrepane ntre
oraele-capital i regiunile economice mai puin avantajate i ntre orae i sat.
1.3.Localizare
Localizarea este procesul n care creterea ponderii industriei ntr-un ora duce la creterea
productivitii unei anumite activiti.Alfred Marshall n 1920 a introdus ideea c localizarea
poate crete productivitatea n opera sa Principiile economiei.Acest fenomen apare atunci cnd o
regiune, ora sau ar devine independent fa de economia global i investete n resursele
locale pentru a produce bunuri, servicii, alimente, energie suficiente pentru a-i asigura propria
existen.
2.Corelaia i impactul fenomenelor asupra politicii mondiale
Ajungem la aspectul ce ne intereseaza cel mai mult in lucrarea de fata: relatia dintre globalizarea
economica si integrarea economica regionala, care este si trebuie perceputa ca fiind una activa.
Adica, putem afirma ca globalizarea economica poate ingloba integrarea economica, in timp
ce integrarea economica regionala va promova, prin antrenare, emergentele globalizarii
economice. Considerand aceasta interdependenta, statele in dezvoltare, inclusiv cele aflate in
tranzitie, vor fi capabile sa dezvolte si sa intareasca cooperarea internationala, prin stabilirea
unor variate relatii economice regionale, acest aspect ca raspuns la procesul globalizarii
economice, aflat in plin avant.

Concomitent

cu

tendintele

globalizarii

s-au

accentuat

si

tendintele regionalizarii. Regionalizarea si acordurile preferentiale pe care le presupune, au

aparut, fie ca o sursa a fragmentarii sau ca o arma de negociere, fie ca o cale intermediara a
liberalizarii schimburilor. Conform opiniei unor specialisti, regionalizarea a aparut deoarece
teama de un esec global al negocierilor multilaterale a condus la cautarea unor solutii de
garantare a liberalizarii comertului la nivel regional.
Totusi, globalizarea si regionalizarea trebuie privite ca doua procese complementare.
Regionalizarea nu ar trebui sa conduca la fragmentarea sistemului mondial in blocuri cu interese
opuse, ci la crearea de zone economice si comerciale in cadrul unei economii mondiale deschise,
putand fi considerat un proces de tranzitie si nu o alternativa la globalizare. Optiunea statelor
pentru participarea la actiuni de cooperare in cadrul gruparilor economice regionale trebuie sa fie
subordonata intereselor nationale de valorificare superioara a potentialului material, uman si
tehnologic.
Robert Lawrence, reliefand faptul ca analistii economici pun adesea sub semnul intrebarii
oportunitatea asumarii angajamentelor cu caracter regional, in vederea consolidarii economiei
globale, arata ca exista riscul marginalizarii tarilor ce nu fac parte din gruparile regionale,
grupari care, prin consolidarea relatiilor comerciale si intensificarea fluxurilor investitionale
reciproce, au devenit importante centre de putere economica.
Tendinta de formare a blocurilor regionale a fost determinata de actiunea mai multor
factori, atat de natura endogena, cat si exogena. Intre factorii endogeni amintim:
- dificultatile economice cu care s-au confruntat diversele economii in deceniile trecute ca
urmare a crizei energetice si care au avut ca rezultat constientizarea faptului ca exista un
potential de crestere insuficient valorificat si anume, accesul neingradit la piete mai largi decat
cele interne;
- optiunile fundamentale de politica economica similare, conceptia comuna despre
dezvoltare ca urmare a depasirii barierelor ideologice in relatiile N-S si E-V;
- politicile de liberalizare a comertului intreprinse de multe tari in dezvoltare;

- anumite aspecte de ordin politic ce au determinat constituirea a trei blocuri comerciale

distincte in jurul SUA, UE si Japoniei, cu rolul de a accelera procesele de integrare regionala.
Dintre factorii exogeni evidentiem:
- intensificarea schimburilor din interiorul grupurilor, in scopul compensarii eventualelor
pierderi ce pot proveni din ingustarea pietei extraregionale, ca urmare tot a unor procese
integrationiste;
- modalitatea de acoperire a riscurilor potentiale determinate de anumite evenimente,
evolutii care se petrec in afara zonei sau chiar in interiorul ei (fenomenul de deturnare de
comert ca efect al integrarii sau al politicilor promovate de economii dezvoltate);
- factori de natura politica si anume dorinta de stabilitate politica si pentru intarirea
sistemelor democratice.
Dupa cum se poate observa, regionalizarea se realizeaza in primul rand prin integrarea
economica a statelor in grupari cu interese comune, de reducere a tarifelor vamale si a barierelor
in calea comertului, de dezvoltare a unor proiecte de interes comun, de colaborare in rezolvarea
unor probleme ce privesc populatia din zonele de frontiera (regiunile transfrontaliere), de
realizare a unor zone de productie si de comert liber si altele.
Sigur ca se poate afirma ca regionalizarea se manifesta ca o reactie la globalizare,
deoarece suntem intr-o lume ce devine tot mai unitara prin globalizare, unitate care este insa data
de o puternica actiune de diversificare, realizata prin intermediul regionalizarii. De aici si una
dintre concluzii: procesele analizate sunt complementare si simultane, diferind prin gradul de
intensitate al desfasurarii (localizarii) spatiale, al constructiei institutionale, prin numarul
actorilor ce intervin in actiune, ca si prin domeniile asupra carora isi pun amprenta. Asa dupa
cum am dezvoltat in cuprinsul prezentului capitol, globalizarea se focalizeaza pe aspectul
economic, dar neomitand si aspectele de ordin tehnologic, politic, militar. De cealalta parte,
focalizarea pe comunitatile locale, zonale, regionale, are in vedere si aspectele de ordin social,
cultural, religios, mai pregnante in filosofia acestor comunitati.

De asemenea, vorbind din experienta constructiei europene, cele doua procese se bazeaza
exact pe procesul integrativ, cu precizarea ca in cazul constituirii regiunilor ca entitati distincte,
primeaza factorul politic, de ,,coagulare a elementelor nationale constitutive. Proliferarea si
intarirea procesului de regionalizare in intreaga lume nu trebuie sa conduca la crearea de blocuri
economice izolate, inchise, ci urmaresc sa asigure contributia benefica a fiecarui stat membru,
dar si puterea structurii in relatiile cu ceilalti participanti la circuitul mondial de valori materiale.
In acest fel , tinand cont de permanentele transformari ce au loc in lumea si mediul inconjurator
actual, globalizarea si regionalizarea sunt cele care determina aceste schimbari, reconfigurarile
continue ale vietii economico-sociale si politice, asigurand dinamica tuturor sistemelor analizate.
Punctual, referindu-ne la blocul regional al UE, sa spunem ca Europa are nevoie de
regiuni. Preocuparea regionala a fondatorilor Comunitatilor Europene a fost prevazuta cu
claritate chiar in preambulul Tratatului de la Roma si unde se stipula necesitatea ,,reducerii
ecartului intre diferitele regiuni. In limbajul comunitar, asa dupa cum sustine fostul Prim
Ministru al Frantei, Jean-Pierre Raffarin, termenul regiune desemneaza, mai degraba, o zona
economica, decat un teritoriu politic (aspect pe care l-am intarit prin cele prezentate pana acum).
Dar, in acelasi timp, trebuie sa tinem cont de o alta importanta realitate: din miscarea neincetata a
regiunilor se creaza noua constructie europeana ce se doreste a fi una viabila si functionala. Asa
dupa cum plastic se exprima Franois Lotard[19],,Adevarata Europa este Europa cetatenilor, a
intreprinderilor, a regiunilor (subl. ns.). Din punct de vedere economic, regiunea s-a dovedit si
se dovedeste o entitate pretabila unui bun management, deoarece pentru cea mai mare parte a
intreprinderilor, dimensiunea regionala este o oportunitate pentru comunicare si un management
mai eficient, realizat prin procesul de descentralizare.
Si inca un exemplu elocvent privind caracterul interschimbabil al utilizarii termenilor
de mondializare si globalizare in spatiul ideatic francez este cel oferit de Jean-Luc Stacate si
care,

in

al

sau

dictionar,

considera

ca mondializarea (sau globalizarea)

reprezinta

intrepatrunderea sistemelor de productie, manifestat printr-o concurenta crescuta pe diferitele

piete ale lumii si a aparut in anii optzeci in corelare cu :
a.

revolutia telecomunicatiilor ce a permis interconectarea in timp real foarte scurt a

pietelor financiare ;

b.

de reglementarea financiara ce a eliminat controlul schimburilor, ca si izolarea intre

activitatile bancare si cele bursiere.

Acest fenomen complex este considerat de autor ca fiind ambivalent, in sensul ca duce
la ,,contractarea lumii (cunoscutul de acum termen ,,shrinking world), la o tendinta de
uniformizare a activitatilor si comportamentelor, iar pe de alta parte ,,fabrica excluderi la toate
scarile, acest lucru in concordanta si cu opiniile geografului Olivier Dollfus, ori cu ale fostului
director de la LSE, Anthony Giddens, sau ale lui Fr. Sachwald.
Organizarea regional i instituional determin caracterul regulat al globalizrii
contemporane, adic o accelerare (ca vitez i amploare) detectabil a interconectrii, a regulilor
de aciune i a fluxurilor care transcend societile i statele constituente ale ordinii globale.
Despre globalizarea contemporan privit ca proces distinct, unic, irepetabil s-a spus c a aprut
dup cel de-al doilea rzboi mondial, cnd: s-au creat condiiile polarizrii lumii n dou tabere
principale; a aprut o nou ordine politic mondial prin crearea Organizaiei Naiunilor Unite,
care prin instituiile i ageniile sale trebuia s asigure cadrul legal i instituional al meninerii
pcii i securitii mondiale, dezvoltrii de relaii amicale ntre naiuni i realizrii cooperrii
internaionale n vederea rezolvrii problemelor internaionale de ordin economic, social,
intelectual sau umanitar; procesul de decolonizare a condus la formarea unor state noi n zonele
Africii Subsahariene, Africii de Nord i Orientului Mijlociu, Asiei de Sud-Est i Pacificului. Din
punctul nostru de vedere, sfritul Rzboiului Rece nseamn i sfritul primei etape a
globalizrii contemporane. n primul rnd, nu exist o globalizare politic a lumii, construit pe
baza unor principii democratice cu accepiunea universal. n aceast perioad, existena statelor
totalitare a fost periodic ameninat att din interior, ct i din exterior, ultimul deceniu al
Rzboiului Rece fiind martorul suprem al ncercrilor reuite de abolire a conducerilor
dictatoriale. Nu este de omis faptul c mai exist nc, astzi, state aflate sub un regim
unipersonal, totalitar (Cuba, Coreea de Nord, rile dominate de fundamentalismul islamic), dar
pe de alt parte, procesul de globalizare i democratizare politic nu este ncheiat. n al doilea
rnd, n perioada postbelic, vorbeam mai degrab (n ceea ce ne privete ca i continent) de
organizaii subregionale sau zonale (CAER i CEE) care nu se puteau constitui ntr-o voce unic
a unei regiuni Europa, datorit principiilor ideologice total opuse de constituire. Apoi, nu
ntotdeauna organizaiile funcionau pe baza acordului de voin al statelor/guvernelor, ca

expresie a voinei popoarelor lor. Democratizarea politic de la nivel global nceput o dat cu
terminarea Rzboiului Rece a permis reorientri de amploare n politicile externe ale tuturor
statelor. Dac, de facto, considerau c aparin civilizaiei occidentale, n anii care au urmat
(procesul nefiind finalizat), statele foste satelit ale Moscovei au devenit membrii de iure ai
unui spaiu al libertii i egalitii. O serie de organizaii zonale au disprut, iar altele s-au
dezvoltat ntrun tot unitar, fundamentat pe principii solide i politici eficiente care s le permit
participarea la mecanismul decizional mondial. Aadar, globalizarea post Rzboi Rece cunoate
un puternic grad de instituionalizare, nlocuind diviziunea rigid i bipolar a lumii cu
multipolaritatea exprimat, n fapt, n regionalizare. De aici putem desprinde ideea c
regionalizarea i globalizarea nu sunt procese opuse, ci complementare. Globalizarea presupune
aciunea pe spaii extinse, dar concret delimitate, care s poat face posibil decizia comun la
nivel regional. n al treilea rnd, globalizarea militar nregistrat n acea perioad a nsemnat o
evoluie limitat a sistemului de aliane i o structur de securitate internaional oarecum
previzibil. Rzboiul Rece a divizat lumea n cele mai multiple aspecte ale ei (via economic,
social, cultural), dar a i reunit-o sub forma unei ordini militare globale numit echilibrul
terorii. A fost ceea ce a funcionat la parametrii maximi, stimulnd progresul tehnologic (ca
susinere a politicii de for, e adevrat) i permind proiectarea unei infrastructuri militare
impresionante. n plus, spaiul global de desfurare a confruntrilor armate excludea Europa.
Schimbrile nregistrate n Europa Central i de Est au nsemnat, totodat, i prbuirea brusc a
vechiului statu-quo european, prin apariia unor teatre de ciocniri armate. Apoi, perioada post
Rzboi Rece a condus i la o descentralizare a ordinii militare mondiale, globalizarea i
modernizarea crend premisele apariiei unor noi concentrri de putere militar. Pe de alt parte,
agenda de securitate internaional se extinde vizibil, incluznd o multitudine de ameninri, de
la cele ecologice pn la cele de ordin cultural. Aceasta nseamn c azi, la nceputul secolului al
XXI-lea, securitatea naional nu mai poate fi considerat doar ca expresie a aciunii factorului
militar. Domeniile se ntreptrund, fenomenele sunt multicauzale. O nou conceptualizare a
securitii naionale este necesar. Securitatea economic, militar, social, cultural, ecologic,
toate trebuie s se regseasc ntr-un summum cel al securitii umane, ca temelie a securitii
naionale. Cele prezentate mai sus reprezint doar o ncercare de etapizare, de structurare (pn
n momentul de fa) a globalizrii contemporane. Aceasta nu nseamn c sunt nlturate unele
caracteristici care prezint o cert continuitate: globalizarea contemporan este rezultat al unor

transformri tehnologice i economice (ordine economic mondial mult mai liberal), al unor
evoluii politice i mediatice; globalizarea contemporan este indisolubil legat de modernizare
(de aceea ea este vzut, adeseori, ca expresie a intereselor statelor capitaliste dezvoltate,
capabile s susin, financiar n primul rnd, modernizarea); pentru prima dat, subiectul
globalizrii devine comunitatea internaional; globalizarea contemporan se cldete pe o
extins democratizare politic, ceea ce nseamn c este asociat i cu libertatea cuvntului,
libertatea de credin, pres liber, dreptul de asociere liber consimit; dar globalizarea
presupune i dreptul de contestare, ceea ce n plan practic se traduce prin acceptarea ei, sau nu.
Consecinele globalizrii sunt dintre cele mai diverse. Astfel: apar oportuniti extraordinare
pentru unele state, permindu-le s valorifice ntr-un mod superior avantajele oferite de
progresul tehnologic i de deschiderea pieelor; sunt reduse distanele i se permite
comunicarea n timp real; se formeaz o contiin global care reclam, la modul ideal, i o
abordare la scar planetar a problemelor; apar preocupri legate de creterea inegalitilor pe
plan intern i extern; vechiul conflict ntre Nordul bogat i Sudul srac fiind nlocuit de o nou
diviziune a muncii; se inaugureaz o epoc de sever inegalitate, n primul rnd, printr-o
deteriorare a distribuiei veniturilor, ceea ce face ca procesul analizat s fie tot mai mult asociat
cu viaa de zi cu zi ; statul-naiune are de nfruntat concureni serioi (organizaiile
guvernamentale internaionale i corporaiile multinaionale) n privina primordialitii pe scena
internaional.
Concluzii
Regionalizarea se dovedeste a fi un process complex si nuantat. Coexistenta saa cu
globalizarea ,precum si cu o serie de concepte a caror sfera de definire este inca ambigua
(regiune, regionalism, constiinta si identitate regionala, integrare regionala) determina
necesitatea unei analize aprofundate a influentei sale asupra tuturor domeniilor vietii sociale, mai
ales in sfera securitatii. globalizarea este un proces sau un set de procese, care ntruchipeaz o
transformare n organizarea spaial a relaiilor i a tranzaciilor sociale analizate n termenii
extensiunii, intensitii, velocitii i impactului lor genernd fluxuri i reele transcontinentale
sau interregionale de activitate, interaciune i exercitare a puterii . Mai prozaic spus,
globalizarea deschide spaiul naional pentru fluxul de persoane, bunuri, capital, tehnologie,
informaie, determinnd, sub auspicii politice i economice, stabilirea de legturi ntre diferitele

paliere (orizontale i verticale) de organizare a societii. Angrenajul a fost pus n micare.

Funcioneaz. Schimbrile implicate de globalizare nu pot fi stopate. Totul depinde de
capacitatea omului de a le gestiona n mod eficient, canalizndu-le spre inte dezirabile:
prosperitate i normalitate, sincronizare i integrare.
Bibliografie
1. Brailean, Tiberiu Globalizarea. Nenumele nimicului, Ed. Institutul European, Iasi,
2004, subcap. 3.11
2. Lawrence, Robert, Z., Regionalism, Multilateralism and Deeper Integration, The
Brooking Institution, Washington, 1996
3. Popescu, I, Bondrea, A., Constantinescu, M. Globalizarea, mit si realitate, Ed.
Economica, Bucuresti, 2004, cap. 2.
4. DUU, Petre, Fenomene diverse cu impact asupra stabilitii i securitii

locale,

regionale i internaionale, Editura Universitii Naionale de AprareCarol I,

Bucureti, 2012.
5. Held, David, McGrew, Anthony, Goldblatt, David, Perraton, Jonathan, Transformri
globale. Politic, economie i cultur, Iai, Editura Polirom, 2004, p. 4. [2] Dobrescu,
Paul, Geopolitica, Bucureti, Comunicare.ro, 2003, p. 371. [3] Vedrine, Hubert, France in
An Age of Globalization, Washington D.C., Brookings Institution Press, 2001, p. 3. [4]
Held, David, McGrew, Anthony, Goldblatt, David, Perraton, Jonathan, op.cit., p. 40.
6. Soros, George Criza capitalismului global. Societatea deschisa in primejdie,
Ed. Polirom, Iasi, 1999

7. Hirst, P., Thompson, G., - Globalizarea sub semnul intrebarii, Ed. Trei,
Bucuresti, 2002.
8. Bauman, Zygmunt - Globalizarea si efectele ei sociale, Ed. Antet, Bucuresti,
1999.