Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
BURSIERE
La modul general, tranzactia este definita ca o conventie intre doua sau mai multe parti, prin
care se transmit anumite drepturi, se face un schimb comercial. Tranzactiile bursiereinclud
contractele de vanzare-cumparare de titluri si alte active financiare care se incheie pe piata
secundara de capital cu mijlocirea agentilor de bursa, respectiv a societatilor de intermediere
financiara autorizate. Aceste tranzactii se vor efectua in conformitate cu legislatia privind
valorile mobiliare din tara respectiva si cu regulamentele institutiilor implicate (Bursa de Valori,
institutiile pietei OTC etc.).
Interpretarile cu privire la notiunea de tranzactie bursiera au evoluat treptat in timp si mai
ales in ultima perioada, astfel incat daca in mod traditional erau considerate tranzactii bursiere
doar acele contracte incheiate in incinta bursei si in timpul sedintei de tranzactionare, acum sunt
acceptate ca fiind tranzactii bursiere si cele care sunt efectuate in afara bursei cu singura conditie
de a fi inregistrate aici. De altfel, acest lucru a fost impus de fenomenul de delocalizare a
burselor, de globalizare precum si de aparitia pietelor OTC.
Tranzactiile bursiere:
-
.
.
.
Tranzactiile de tip european (dupa modelul pietei bursiere franceze) pot fi:
au comptant (la vedere, adica cu reglementare imediata)
au reglement mensuel (la termen)
a prime (operatiuni conditionale)
1.
asemenea, ar imbunatati transparenta in tranzactiile cu valorile mobiliare din aceste asa numite
economii in tranzitie deoarece multe din acestea sunt acum ca niste 'cutii negre'.
RATIUNEA TRANZACTIILOR BURSIERE
Scopul final al operatiunilor bursiere il reprezinta in fapt plasamentele in valori mobiliare.
Aceste plasamente imbraca patru forme principale:
-
plasamentele simple
speculatiile bursiere
1. Plasamentele simple
Plasamentele simple au in vedere investirea capitalurilor disponibile (ale persoanelor fizice
sau juridice) pe pietele bursiere prin operatiuni de cumparare/vanzare de valori mobiliare. Aceste
valori mobiliare sunt reprezentate de titluri cu venit variabil (actiuni), titluri cu venit fix
(obligatiuni), precum si alte produse bursiere. Aceste plasamente se fac cu scopul obtinerii
unor venituri sub forma dividendelor sau dobanzilor si/sau sub forma unor cresteri de capital.
Un investitor care isi plaseaza capitalurile disponibile pe pietele bursiere se asteapta sa
fructifice cat mai bine acest capital, dar stie in acelasi timp si ca se supune unui risc caracteristic
acestor plasamente care este de regula cu atat mai mare cu cat este mai rentabila investitia.
Principala solutie pentru diminuarea acestui risc este diversificarea. Aceasta inseamna ca un
investitor rezonabil isi va plasa banii in mai multe titluri, nu doar in unul singur, compensand
astfel eventualele pierderi realizate pe unele titluri cu veniturile obtinute pe altele. Astfel,
investitorul isi va construi un portofoliu de titluri a carui evolutie o va urmari in permanenta si
va modifica structura acestuia cand conditiile initiale se schimba.
In vederea constiturii unui portofoliu echilibrat si eficient de valori mobiliare este necesara
respectarea anumitor principii printre care:
-
a se tine seama ca un titlu care a crescut mult este fragil din cauza numarului mare de
actionari tentati de a vinde aceste titluri;
2. Speculatiile bursiere
Speculatiile bursiere sunt operatiuni de vanzari/cumparari succesive de titluri financiare prin
care se urmareste obtinerea de profituri din diferentele de curs. Principiul care sta la baza
speculatiilor bursiere este cel al oricarei afaceri: cumpara ieftin si vinde scump. Ceea ce
caracterizeaza speculatiile bursiere sunt profiturile urmarite de catre speculator si riscul pe care
acesta si-l asuma in cunostinta de cauza. Acest risc deriva din faptul ca evolutia cursului nu poate
fi preconizata cu certitudine de catre speculator.
De multe ori se face greu diferentierea intre plasamentele simple si speculatie. Aceste
operatiuni difera prin obiectivele urmarite. Prin plasamentele simple se urmareste obtinerea de
venituri si siguranta investitiei. Cu toate acestea, un plasament simplu, prin care s-au cumparat
titluri in scopul pastrarii lor, devine o speculatie daca acestea se vand rapid in scopul obtinerii de
profit. La fel si invers, 'o speculatie nereusita, devine o investitie' - George Soros.
Speculatorii sunt de mai multe categorii:
-
cei care speculeaza fluctuatiile de curs fata de media inregistrata pe o anumita perioada;
speculatorii permanenti.
Obiectivul oricarui speculator este de a obtine un profit din orice tranzactie bursiera pe care o
efectueaza si asteapta ca acest lucru sa se intample ca rezultat al riscului pe care si-l asuma.
Datorita acestui lucru speculatorul nu-si va pune probleme de etica si spre exemplu 'va scapa' de
titluri in care el personal nu mai are incredere si le va plasa unor investitori mai putin avizati.
In practica exista doua mari tipuri de speculatii in functie de sensul evolutiei cursului
titlurilor:
-
Este de dorit ca pe pietele bursiere sa existe speculatori bine informati. Interventiile acestora
atenueaza oscilatiile bursiere si datorita lor, investitorii interesati in plasamente sau vanzari au
posibilitatea de a gasi mai usor contrapartida. Speculatia este necesara pe pietele bursiere si este
etica pentru ca profitul realizat de speculator nu este gratuit, ci este rezultatul riscurilor pe care si
le-a asumat.
Este important a face deosebirea intre speculator si jucatorul la bursa. De regula,
speculatorul este o persoana avizata, bine informata, cu solide cunostinte privind pietele bursiere
si care se bazeaza pe previziuni rationale. Jucatorul de bursa (engl. gambler) merge la hazard si
in acest caz tranzactiile bursiere efectuate de acesta seamana mai mult a jocuri de noroc etc. In
acest sens trebuie remarcata operatiunea de agiotaj care este tot o falsa speculatie si o manevra
prin care se urmareste cresterea sau scaderea artificiala a cursurilor prin difuzarea si specularea
de zvonuri false privind situatia unei anumite societati. Astfel spre exemplu, cei ce practica
agiotajul 'duc' artificial cursul in jos si cand ajunge la nivelul dorit, suficient de scazut, cumpara
si ulterior vor revinde mai scump dupa ce tot ei vor urca cursul. Agiotajul este o operatiune care
contravine regulilor de practica onesta de pe pietele bursiere.
3. Arbitrajul de valori mobiliare
Prin arbitraj se urmareste obtinerea de castiguri printr-o succesiune de plasamente, dar de
sensuri diferite si practic operatiunea consta in cumpararea unei valori mobiliare pe o piata
bursiera unde cursul ei este mai scazut si revanzarea sa ulterioara (aproape simultan) pe o piata
unde cursul respectivei valori este mai ridicat.
Arbitrajul este considerat ca fiind o operatiune fara risc si de aceea investitorul se poate
multumi si cu castiguri mici. Spre deosebire de speculatie, arbitrajul se bazeaza pe cursuri deja
cunoscute si nu pe previziuni si astfel nu se poate solda in principiu decat cu castig. Inainte de
efectuarea unui arbitraj trebuie atent studiati, pe langa cursurile valorilor mobiliare, o serie de alti
factori care ar putea anihila castigul asteptat dat de diferentele certe de curs. Astfel, la efectuarea
unui arbitraj trebuie luate in calcul:
-
Prin arbitrajul de valori mobiliare se pot obtine castiguri din diferentele de curs, de rate ale
dobanzilor sau alte combinatii. Astfel se pot arbitra obligatiuni cu diferite dobanzi, obligatiuni cu
dobanda fixa contra obligatiuni cu dobanda variabila, actiuni contra obligatiuni etc. Mai mult,
arbitrajul nu trebuie doar sa se rezume la obtinerea de diferente pozitive pentru aceleasi valori
mobiliare la un moment dat, ci trebuie sa urmareasca obtinerea de castiguri si din arbitrarea unor
valori mobiliare diferite pe perioade mai lungi. Spre exemplu, daca se observa ca situatia de
ansamblu a unei economii tinde sa se deterioreze, se vor arbitra actiuni contra obligatiuni
(indexate, daca avem de-a face si cu inflatie). Apoi daca situatia incepe sa se redreseze se vor
arbitra obligatiuni contra actiuni.
Arbitrajul nu este accesibil oricui, ci doar specialistilor in tranzactii bursiere sau mai ales
celor din interiorul sistemului bursier. Aceasta pentru ca pentru a putea obtine castiguri din
arbitraj trebuie sa fii foarte bine informat, in permanenta la curent cu variatiile cursurilor si mai
trebuie avuta in vedere posibilitatea de a tranzactiona pe mai multe piete, adica de a emite ordine
de vanzare/cumparare aproape concomitent.
4. Acoperirea riscurilor (hedging)
Operatiunile de hedging sunt acele operatiuni bursiere prin care cel ce le initiaza urmareste sa
se acopere contra riscurilor modificarii cursurilor valorilor sale mobiliare. Hedgingul inseamna
de fapt protectia valorilor mobiliare ale investitorului in conditiile unei piete instabile si nu
obtinerea de profituri. Astfel, prin operatiile de hedging se evita pierderile, dar se anuleaza si
sansele de obtinere a unui profit.
Chiar daca scopul hedging-ului difera fata de cel al speculatorilor, tehnica de realizare este
aceeasi. Daca in cazul unei speculatii rezultatul tranzactiei pe ansamblu este nul (unul dintre
partenerii implicati in tranzactie castiga, iar celalalt pierde), in cazul hedging-ului pierderea este
transferata, dar se transfera si castigul .
Hedging-ul se desfasoara astfel: paralel cu operatiunile bursiere de vanzare/cumparare
expuse riscului, cel ce doreste sa se acopere va initia tranzactii bursiere cu aceleasi caracteristici
(scadenta, suma), dar de sens contrar. Astfel, cumparatorul unor valori mobiliare devine si
vanzator pentru aceleasi valori mobiliare, respectiv vanzatorul devine si cumparator.
Pe una din cele doua pozitii pe care se situeaza (fie pe tranzactia initiala, fie pe tranzactia pe
care a angajat-o ulterior), initiatorul hedging-ului va castiga pe una din operatiuni si va pierde pe
cealalta. Deci pentru el este egal daca se produce riscul sau nu. Mai mult, daca evenimentele
evolueaza in mod favorabil investitorul si-a anulat orice sansa de a obtine castigul, pierzand pe
contractele de sens contrar pe care le-a incheiat ulterior. Acesta este insa pretul protejarii contra
deprecierii valorilor mobiliare aflate in portofoliul sau.
Rolul si functiile pietelor bursiere
Intreprinzatorii si firmele (de dimensiuni mari sau mici) se confrunta deseori cu problema
legata de atragerea de capitaluri necesare desfasurarii activitatii. Posibilitatile acestora de a
procura resursele financiare necesare vizeaza:
Prima varianta este posibila doar pentru cei - putini de altfel - favorizati de soarta. A doua
posibilitate apare ca fiind si mai putin realista fiind determinata de situatii exceptionale. In ceea
ce priveste creditul bancar, desi este o varianta mai realista decat celelalte doua, nu este poate
tocmai cea mai dorita in primul rand pentru ca este scump (dobanzile sunt, in general, destul de
ridicate) si in al doilea rand, bancile pun o serie de conditii dure si stricte, deseori greu de
indeplinit de catre solicitant.
O posibilitate pentru un intreprinzator sau pentru o firma de a obtine bani (capital) evitand
problemele ridicate de variantele de mai sus, este reprezentata de vanzarea publica de actiuni sau
de obligatiuni cu ajutorul bursei. Bursa asigura cel mai scurt si eficient circuit intre economiile
sau surplusul temporar de capital al celor care doresc sa investeasca pe termen mediu sau lung
(fie ca este vorba de firme, fonduri, banci, companii de asigurare sau de simple persoane
particulare) si nevoile de finantare ale inteprinzatorilor sau ale societatilor
comerciale. Bursa devine astfel un concurent puternic pentru banci, reprezentand o alternativa
serioasa la creditul bancar.
Se poate desprinde clar rolul principal al pietelor bursiere si anume acela de finantare a
economiei (in special a agentilor economici) prin mobilizarea capitalurilor pe termen mediu si
lung. De asemenea, un alt rol important al bursei este acela ca aceasta inlesneste circulatia
capitalurilor, titlurile financiare putand fi usor transformate in lichiditati sau schimbate in alte
titluri, prin vanzarea sau revanzarea lor pe aceasta piata.
Cea mai importanta functie a bursei este aceea ca aici se efectueaza tranzactiile cu titluri de
valoare, emise si plasate initial pe piata primara de capital. Dupa ce titlurile au fost emise si
plasate la investitori, acestea pot fi tranzactionate liber la bursa datorita caracterului lor
negociabil.
O alta functie importanta a burselor este aceea ca asigura lichiditati pentru economie.
Existand posibilitatea tranzactionarii libere a titlurilor de valoare, cele anterior cumparate pot pot
fi vandute si astfel usor transformate in bani garantand astfel investitorului ca isi poate recupera
fondurile banesti plasate, bineinteles la valoarea pe care o au la data respectiva pe piata.
De asemenea, bursa este locul si instrumentul unor reorganizari si restructurari
sectoriale importante. Pe piata bursiera are loc o redistribuire a finantarilor in cadrul economiei:
fondurile financiare sunt orientate spre domeniile mai rentabile sau de perspectiva deoarece un
investitor poate foarte usor sa vanda aici titlurile pe care nu le mai considera a fi un plasament
foarte bun si sa investeasca intr-un sector pe care-l considera atractiv.
Un alt aspect interesant este cel al achizitiilor de companii si a fuziunilor pe piata bursiera
care sunt tot mai frecvente. Bursa faciliteaza aceste operatiuni si principalul instrument prin care
se realizeaza sunt Ofertele Publice de Cumparare. Oferta Publica de Cumparare este operatiunea
derulata printr-o societate de intermediere prin care un investitor anunta ca este dispus sa
cumpere partial (un anumit procent) sau toate actiunile de pe piata ale unei societati comerciale
in care este interesat, la un pret ferm si intr-o perioada bine delimitata. Astfel au loc majoritatea
preluarilor, transferurilor si fuziunilor pe piata bursiera.
La bursa se stabileste si se afiseaza in permanenta pretul de vanzare-cumparare al valorilor
mobiliare cotate. Piata bursiera ofera informatii sistematice privind cursul titlurilor financiare
cotate si, astfel, implicit informatii despre societatile listate si chiar despre economia respectiva
in ansamblu. In acest sens un indicator important este capitalizarea bursiera a unei firme listate
care arata valoarea de piata a companiei respective. Pentru a evalua dimensiunile unei piete
bursiere se poate calcula si capitalizarea bursiera totala adunand toate valorile de bursa
(capitalizarile bursiere) ale societatilor listate pe piata respectiva.
Bursa reflecta deosebit de exact situatia de ansamblu a unei economii, precum si tendintele
si perspectivele acesteia. Deosebit de utila in acest scop este studierea indicilor bursieri, calculati
ca o medie a evolutiilor si a volumului tranzactiilor pentru un esantion reprezentativ de actiuni
sau pentru totalitatea acestora, la fiecare bursa in parte.
TRANZACTIILE LA VEDERE
Tranzactiile la vedere (fr. au comptant) sunt acelea in care lichidarea contractului (plata si
livrarea titlurilor) se efectueaza imediat sau intr-o perioada foarte scurta. Echivalentul lor pe
pietele de tip american sunt tranzactiile 'cash delivery.
Pe piata tranzactiilor la vedere se poate vinde/cumpara o multitudine de active financiare
(mai putin cele special destinate tranzactiilor la termen). Cu toate acestea ponderea tranzactiilor
la vedere este relativ mica in totalul tranzactiilor bursiere si aceasta in principal datorita faptului
ca tranzactia nu poate fi incheiata fara ca initiatorul ei sa posede la momentul respectiv, pe de o
parte fondurile banesti necesare si pe de alta parte, valorile mobiliare tranzactionate.
Prezinta o serie de caracteristici printre care:
-
se deruleaza pe baza contului cash deschis de client la firma broker cu care lucreaza;
formarea cursului
executarea ordinelor
TRANZACTIILE IN MARJA
Tranzactiile in marja sau in cont de siguranta (on margin) sunt acelea in care investitorul
poate obtine din partea societatii de brokeraj sau a bancii de investitii cu care lucreaza
imprumuturi in vederea incheierii si executarii operatiilor de bursa pe care doreste sa le initieze.
Pentru obtinerea acestei creditari, investitorul trebuie sa isi deschida un cont special
numit cont de siguranta. Aici se va tine evidenta titlurilor tranzactionate pe credit, a preturilor
acestora, precum si a creditelor primite si a platii garantiilor pentru acestea. Aceste garantii se
refera la faptul ca pentru tranzactiile in contul de siguranta investitorul este obligat sa depuna un
avans de siguranta (numit si pondere de siguranta) si aceasta pentru ca societatea de brokeraj sau
banca de investitii nu finanteaza integral imprumuturile.
Astfel, suma necesara este formata din avansul depus de investitor plus imprumutul obtinut.
Acest avans de siguranta poate fi depus in bani sau in titluri de valoare acceptate de societatea de
brokeraj. Pentru ca aceasta din urma nu isi asuma riscul investitiei, titlurile de valoare vor fi
evaluate la o valoare de colateral calculata in functie de riscul acestora. Pana cand imprumutul va
fi restituit, aceste titluri colateral sunt pastrate in custodie intr-un cont al societatii de brokeraj
(serviciu cunoscut sub denumirea 'street name'). Investitorul ramane titularul acestor valori
mobiliare si se bucura de toate drepturile ce decurg (dividende, dobanzi), dar nu le poate vinde
decat dupa ce a restituit imprumutul.
Caracteristicile implicate de o tranzactie in marja vizeaza:
-
garantia oferita de client este reprezentata de titlurile care fac obiectul contractului;
Pe pietele bursiere investitorul poate obtine profit din tranzactii daca preturile urca sau chiar
daca ele scad, datorita diverselor tehnici si tipuri de tranzactii. Acest lucru este valabil si in cazul
tranzactiilor in marja. In practica americana exista doua tipuri de conturi de siguranta in functie
de pozitia pe care o ia investitorul fata de evolutia pietei in cadrul tranzactiilor pe care le
efectueaza: cont de siguranta de tip M (long margin account) si cont de siguranta de tip V
(short margin account).
Tranzactiile in contul de siguranta de tip M sunt acelea care se efectueaza pe piata in
crestere generand in acest fel profituri. Pe o astfel de piata, in vederea obtinerii de profit, se
efectueaza mai intai o tranzactie de cumparare, iar apoi dupa o anumita perioada urmeaza o
tranzactie de vanzare a acelor valori mobiliare la un pret mai mare. Acest proces de
cumparare/vanzare se inregistreaza in contul de siguranta de tip M. Este de remarcat ca acest gen
de tranzactie ofera investitorului posibilitati de castig teoretic nelimitate, iar riscul la care se
supune este limitat la pierderea sumei investite (adica valoarea titlurilor cumparate poate ajunge
la zero in cel mai rau caz).
inregistrarea unui castig de catre investitor (estimarile privind evolutia cursului au fost
corecte)
-
Fiind vorba de un cont de siguranta, investitorul trebuie sa depuna acel avans de asigurare,
reprezentand un anumit procent din valoarea titlurilor imprumutate ce vor fi vandute. Daca
estimarile operatorului se dovedesc a fi corecte si pretul respectivelor valori mobiliare pe care lea vandut a scazut, el obtine un excedent de valoare. In caz contrar, daca pretul a crescut,
investitorul va inregistra o pierdere de valoare in contul sau. In acest caz, cand valoarea detinuta
de investitor in contul de siguranta devine mai mica decat valoarea de echilibru (reprezinta un
anumit procent din valoarea curenta a titlurilor vandute in absenta) acesta trebuie sa efectueze
plati de echilibrare ca si in situatia pierderilor la conturile de tip M.
Astfel, vanzarile descoperite sau in absenta (engl. short sales) pot fi definite ca acel
procedeu folosit pe pietele bursiere prin care un operator vinde valori mobiliare pe care nu le
poseda la momentul initierii tranzactiei, dar le imprumuta de la societatea de brokeraj cu care
lucreaza, urmand sa le restituie acesteia pana la o data stabilita. Restituirea presupune
cumpararea valorilor mobiliare respective la pretul pietei de la data scadentei imprumutului, pret
pe care investitorul il estimeaza ca va fi mai mic decat cel de la momentul vanzarii, diferenta
reprezentand profitul sau.
Imprumutul de titluri este acordat clientului de regula de catre brokerul cu care lucreaza,
acesta preluand titlurile din conturile altor clienti. Daca aceste titluri nu sunt suficiente, brokerul
foloseste contul propriu al firmei de brokeraj sau, in cazuri mai rare, apeleaza la alti brokeri.
Vanzarile descoperite au ca principala motivatie castigul prin speculatie anticipand scaderile
de preturi sau speculand neconcordantele temporare intre preturi. Daca posibilitatile de castig
sunt mari, riscul la vanzarile descoperite este teoretic nelimitat. In scopul protejarii impotriva
acestor riscuri, speculatorul se poate folosi de anumite produse bursiere speciale cum sunt
contractele pe optiuni.
TRANZACTII LA TERMEN (FORWARD)
Tranzactiile la termen (forward) sunt acele tranzactii cu valori mobiliare incheiate pe pietele
bursiere care urmeaza a se lichida la o anumita scadenta si la un pret prestabilit (curs la termen).
Cursul, scadenta si celelalte conditii de derulare sunt stipulate in contractul la termen incheiat la
momentul initierii tranzactiei.
Printre caracteristicile pietei la termen se pot enumera:
tranzactiile la termen permit speculatia pe un curs in scadere ('a la baisse') care nu este
posibila in cadrul tranzactiilor la vedere;
aceasta piata se preteaza extrem de bine pentru obtinerea de profituri prin speculatii
bursiere;
se pot tranzactiona pe piata la termen cele mai active valori mobiliare (pentru care exista
o cerere si o oferta constant ridicate);
reprezinta castigul celeilalte. In aceasta situatie, pentru diminuarea pierderii sau chiar pentru
evitarea ei, investitorul poate angaja o tranzactie la termen inversa celei initiale (spre exemplu
vanzare la termen daca este cumparator). Astfel, la lichidare platile si incasarile se vor compensa
rezultand o pierdere mica sau deloc.
Principalul scop al angajarii unei tranzactii la termen inversa decat cea initiala este acela de a
obtine castig din speculatie. Astfel, daca in cazul clientului cumparator previziunea sa este
corecta si cursul creste, atunci in intervalul cuprins intre momentul initierii tranzactiei si
momentul scadentei, acesta va da un ordin pentru angajarea unei tranzactii de vanzare pentru
acea cantitate de titluri la aceeasi scadenta. Diferenta intre cursul la termen initial de cumparare
si cursul la termen de vanzare stabilit la tranzactia ulterioara reprezinta castigul sau. Acesta este
un castig sigur in proportie de 100% deoarece se deruleaza doua tranzactii ferme ce trebuie in
mod obligatoriu onorate. Aceeasi situatie poate fi si in cazul unei tranzactii de vanzare la termen
cand se poate specula scaderea continua a cursului prin angajarea unei tranzactii inverse, de
cumparare a aceleiasi cantitati de titluri si la aceeasi scadenta. Diferenta intre cursul de vanzare
la termen si cursul de cumparare la aceeasi scadenta reprezinta profitul cert al speculatorului.
Daca investitorul nu doreste initierea de tranzactii speculative concomitent cu tranzactia
ferma, el va asteapta pur si simplu lichidarea tranzactiei la scadenta cand va plati contravaloarea
titlurilor achizitionate si va intra in posesia lor (daca a cumparat la termen), respectiv va livra
titlurile si va incasa contravaloarea lor conform contractului (daca a vandut la termen) si va
castiga sau va pierde in functie de cum a evoluat cursul.
TRANZACTII PE PIATA CU REGLEMENTARE LUNARA
Se incheie la bursa intr-o anumita zi, urmand a fi lichidate (livrarea titlurilor/efectuarea platii)
intr-o perioada prestabilita (perioada de lichidare) corespunzatoare unui interval format din
ultimile sapte zile lucratoare ale lunii.
Caracteristicile tranzactiilor pe piata cu reglementare lunara vizeaza:
-
finalizarea oricarei tranzactii initiata cel mai tarziu in ziua de lichidare generala, in
cadrul aceleiasi luni calendaristice;
livrarea titlurilor catre noii posesori la momente diferite ale perioadei de lichidare (in
functie de natura titlurilor);
In cazul in care evolutia cursului nu a fost cea preconizata si lichidarea tranzactiei ar aduce
pierderi investitorului, acesta are posibilitatea de a initia o tranzactie de report/deport. Pentru
ca un investitor sa poata efectua o tranzactie de report/deport el trebuie sa gaseasca o
contrapartida (un investitor cu care sa realizeze o tranzactie de sens contrar). In practica se poate
intalni una din situatiile de mai jos:
a) cazul cel mai frecvent este acela cand numarul cumparatorilor ce efectueaza tranzactii de
report (adica cei care nu doresc sa isi ridice titlurile) depaseste pe cel al vanzatorilor ce
efectueaza tranzactii de deport (adica cei care nu doresc sa remita titlurile). In aceasta situatie
cumparatorii trebuie sa gaseasca posesori de fonduri dispusi sa ii imprumute pana la lichidarea
urmatoare. Imprumuturile vor fi garantate cu titlurile respective care la urmatoarea lichidare sunt
restituite la un pret stabilit la data reportarii, numit curs de compensatie. Astfel, aceste tranzactii
de report se efectueaza cu plata unei taxe de catre cumparator (cel interesat de amanare),
numita taxa de report.
Pentru cei ce poseda capitaluri disponibile, investitia in operatiunile de report reprezinta un
plasament avantajos din cel putin urmatoarele considerente:
b) situatia in care numarul vanzatorilor care efectueaza tranzactia de deport (adica titlurile care
nu se remit) depaseste pe cel al cumparatorilor ce efectueaza tranzactia de report (titlurile care nu
se doresc a fi ridicate); vanzatorii trebuie sa imprumute titluri pentru a-si putea amana pozitia lor
pana la lichidarea urmatoare. Aceste imprumuturi de titluri de la terti se realizeaza prin plata
unei taxe de deport.
c) cazul cel mai rar intalnit, in care numarul tranzactiilor de report este egal cu cel al tranzactiilor
de deport si cand nu se mai face nici plata reportului, nici a deportului, ci contrapartida partilor
se realizeaza la paritate.
Marimea procentuala a taxei de report/deport se stabileste la bursa si se afiseaza la inceputul
zilei respective. Ea se aplica la valoarea tranzactiei ce are la baza un curs tehnic stabilit de bursa
pentru acest tip de operatiuni (curs de compensatie). Tranzactiile de report/deport echivaleaza cu
o operatiune de sens contrar celei initiale si se pot derula de la o luna la alta insa nu mai tarziu de
sfarsitul anului calendaristic.
Operatiunile derulate pe piata cu reglementare lunara genereaza costuri suplimentare
operatorilor datorita taxelor percepute, dar si faptului ca pe aceasta piata se practica un curs mai
mare comparative cu tranzactiile la vedere (pentru a remunera avantajele suplimentare oferite).
TRANZACTIILE CONDITIONATE (facultative) sunt tranzactii la termen dar spre deosebire
de cele ferme, acestea permit cumparatorului sa aleaga intre doua posibililtati: executarea
contractului sau renuntarea la acesta, in schimbul platii unei prime catre vanzator.
In categoria tranzactiilor conditionate se includ:
-
tranzactiile cu prima
tranzactiile de stelaj
tranzactiile cu optiuni
Valoarea acestei prime este stabilita de bursa, insa nu poate depasi un anumit procent fata de
cursul titlului din momentul respectiv (de exemplu 10% pe piata bursiera franceza). Principala
caracteristica a acestora este ca pentru cumparatorul contractului pierderea este limitata la
valoarea primei platita.
La scadenta cumparatorul contractului are urmatoarele optiuni:
daca cursul titlurilor a crescut peste cel din contract cumparatorul contractului va opta
pentru executarea contractului platind titlurile la cursul prestabilit din contract (pretul de
exercitare) si profitul sau este reprezentat de diferenta dintre aceste doua cursuri;
daca cursul titlurilor scade, atunci cumparatorul contracului fie va rezilia contractul
platind prima astfel incat pierderea sa se limiteze doar la aceasta, fie va opta totusi pentru
executarea tranzactiei daca fie nu pierde (cand cursul de piata este egal cu pretul de
exercitare), fie pierderea este mai mica decat valoarea primei.
superioara) sau le va vinde la cel mai mic pret (borna inferioara). Daca la scadenta cursul se va
situa in afara acestor limite, initiatorul (cumparatorul contractului) va castiga. In situatia in care
cursul la scadenta este mai mic decat borna inferioara va castiga optand pentru operatiunea de
vanzare de titluri, respectiv daca la scadenta cursul este mai mare decat borna superioara va
castiga prin operatia de cumparare de titluri. In situatia in care cursul se situeaza intre cele doua
borne, castigul va fi inregistrat de contrapartida cumparatorului contractului (adica vanzatorul
contractului).
Ratiunea acestor tranzactii de tip stelaj este fie una speculativa, fie de acoperire a riscurilor
(hedging). Speculatorul (investitorul) va efectua astfel de tranzactii in calitate de cumparator de
contract cu acele titluri pe care le considera foarte volatile si la care nu poate anticipa sensul
evolutiei acestora (crestere sau scadere). Partenerul intr-un astfel de contract de stelaj, adica
vanzatorul contractului se implica in situatia in care prevede o variatie redusa a cursului astfel
incat acesta sa evolueze intre bornele stelajului.
Contractele pe optiuni (options) dau dreptul dar nu si obligatia, cumparatorului
contractului de a cumpara (optiune de cumparare CALL) sau de a vinde (optiune de vanzare
PUT) anumite active financiare la scadenta (optiune de tip european) sau oricand pana la
scadenta (optiune de tip american) la un pret prestabilit (pret de exercitare), drept obtinut in
schimbul platii unei prime.
Optiunile au aparut datorita faptului ca s-a dorit crearea posibilitatii de derulare a unor
tranzactii care nu trebuiau finalizate in mod obligatoriu, ci numai daca era nevoie.
Pana in anul 1973 existau doar tranzactii cu optiuni clasice, netransmisibile. La aceasta data
Chicago Board Options Exchange (CBOE) realizeaza o inovatie financiara prin introducerea
optiunilor negociabile. Daca la optiunile clasice cumparatorul si vanzatorul ramaneau legati prin
contract pana la scadenta, optiunile negociabile dau posibilitatea transmiterii acestora catre terti
prin vanzare-cumparare astfel incat partile implicate in contract pot sa isi inchida pozitiile pana
la scadenta independent una de cealalta. In Europa, piata optiunilor a fost creata in anul 1978 la
Bursa din Amsterdam (European Options Exchange), iar din anul 1985 astfel de tranzactii au
inceput sa se realizeze si la Bursa din Bruxelles.
Pentru ca optiunile sa poata fi negociabile si sa aiba astfel caracteristicile un titlu financiar a
fost nevoie ca termenii contractului sa fi standardizati si sa se infiinteze o institutie de clearing
care sa emita si sa tina evidenta contractelor options garantand ca partile contractante isi vor
indeplini obligatiile asumate.
Contractele de optiune pot fi optiuni standardizate (bursiere) negociate in cadrul pietelor
organizate si optiuni negociate pe piata interbancara (over the counter OTC). Optiunile
cotate la bursa sunt considerate mai importante decat cele negociate prin intermediul brokerilor
si dealerilor pe piata interbancara. Paralela intre aceste doua tipuri de optiuni vizeaza:
Negociate la bursa
OTC
onditiile tranzactiei
Standardizate
cadenta
Standardizata
Caracteristica
Metoda de tranzactionare
Specifica bursei
iata secundara
Continua
omisioane
articipanti
Banci, societati
financiare
comerciale,
Optiunile sunt considerate produse bursiere derivate deoarece sunt construite pe baza unor
active suport care pot fi valutele, titlurile financiare primare, indicii bursieri sau chiar contractele
futures.
Investitorii care doresc sa realizeze tranzactii cu optiuni se pot situa pe una din urmatoarele
patru pozitii:
Executarea unui contract de optiune se poate face astfel: prin lichidarea optiunii, prin
exercitarea optiunii, prin expirarea optiunii.
- Lichidarea optiunii inseamna inchiderea pozitiei initiale printr-o operatie inversa. Astfel,
cumparatorul unei optiuni CALL isi inchide pozitia printr-o vanzare a optiunii, iar vanzatorul
unei optiuni CALL isi poate inchide pozitia prin cumpararea unei optiuni de acest fel (in acelasi
mod se procedeaza si in cazul optiunilor PUT).
Prin aceste lichidari (inchideri de pozitii) se produce compensarea pierderilor provenite dintro pozitie cu castigurile provenite din cealalta pozitie, rezultand in final un profit sau o pierdere
reduse.
- Exercitarea optiunii semnifica exercitarea dreptului pe care il are cumparatorul optiunii asupra
titlului suport al contractului, ceea ce inseamna ca vanzatorul va remite titlurile si cumparatorul ii
va plati pretul de exercitare. Pentru realizarea acestei operatiuni, institutia de clearing va trebui
sa gaseasca pozitiile corespondente pentru executarea tranzactiei.
- Expirarea optiunii inseamna renuntarea la aceasta atunci cand pretul activului suport nu a
evoluat conform asteptarilor cumparatorului de optiuni. Cumparatorul va abandona optiunea,
lasand-o sa expire si sa isi piarda valabilitatea. El va pierde in acest caz prima platita in favoarea
vanzatorului de optiune.
Ratiunea principala a optiunilor este aceea de acoperire impotriva riscurilor (hedging). De
asemenea, optiunile sunt considerate si un instrument financiar deosebit pentru rentabilizarea
plasamentelor si pentru obtinerea unor profituri importante datorita caracterului lor speculativ.
Avantajele oferite de optiuni, comparativ cu alte instrumente bursiere, au in vedere:
flexibilitate = indiferent de evolutia preturilor (crestere, scadere, stabilitate) optiunile contribuie
la realizarea obiectivelor de tranzactionare si management al riscului;
multifunctionalitate = chiar daca nu exista o opinie certa privind evolutia pietei, operatorul
poate profita de modificarea volatilitatii pietei, de trecerea timpului pana la scadenta sau de
schimbarea altor elemente specifice optiunii;
obtinerea de castiguri nelimitate prin asumarea unor riscuri limitate = la cumpararea unei
optiuni riscul este limitat la marimea primei platite, iar profitul potential este teoretic nelimitat;
standardizare = presupune reguli specifice care ofera un grad mare de siguranta si elimina
riscul de neplata al contrapartii.
Pentru o mai buna adaptare la necesitatile de acoperire au fost concepute instrumente noi
care modifica una sau mai multe caracteristici apartinand optiunilor clasice. Printre noile tipuri
de optiuni (optiuni din generatia a doua) negociate pe pietele specifice se numara:
Prin acest tip de optiune, cumparatorul de CALL se asigura ca va obtine titlul suport la cursul cel
mai scazut posibil, iar cumparatorul de PUT este asigurat ca va vinde titlul suport la cel mai bun
(mare) curs posibil. Aceste optiuni sunt foarte avantajoase, dar si foarte scumpe, ceea ce
motiveaza faptul ca sunt destul de putin utilizate.
optiuni asiatice = in cazul optiunilor clasice, cursul la scadenta va indica daca optiunea
va fi exercitata sau nu. In cazul optiunilor asiatice, pretul de exercitare se determina
printr-o medie a cursurilor inregistrate pe piata pe durata unei perioade determinate. Este
cazul unei optiuni asiatice cu pretul de exercitiu fix. Exista si optiuni asiatice cu pret de
optiuni asupra unui cos de titluri = se caracterizeaza prin simplitate, cost redus si
posibilitatea de acoperire (printr-o singura tranzactie) contra mai multor riscuri. Optiunea
are drept suport un indice reprezentativ al riscului de curs suportat de operator. Prima
platita de cumparatorul optiunii este in functie de volatilitatea acestui indice si nu in
functie de titlurile care compun indicele. Compensarea partiala a fluctuatiilor de curs
intre mai multe titluri are ca rezultat faptul ca volatilitatea indicelui va fi mereu inferioara
volatilitatii atinse de titlurile care compun indicele.
datorita flexibilitatii acestui instrument, partile vor colabora pentru elaborarea unui indice
specific, personalizat, care sa corespunda cel mai bine necesitatilor proprii de acoperire.
TRANZACTII FUTURES
Contractele futures sunt contracte la termen sub forma angajamentelor ferme intre doua parti
de a vinde, respectiv a cumpara anumite valori, la un pret prestabilit la o data viitoare.
Contractele futures se caracterizeaza prin aceea ca au o forma standardizata.
Contractul futures in care sunt consemnate obligatiile partilor este negociabil si
tranzactionabil pe pietele bursiere unde se deruleaza astfel de operatiuni. Fiecare din partile
contractante are doua alternative:
vanzatorul contractului poate fie sa livreze la scadenta activele, fie sa isi acopere pozitia
de debitor cumparand un acelasi tip de contract de pe piata.
Valoarea contractelor futures este data de piata, pretul acestora formandu-se ca rezultat al
confruntarii cererii cu oferta pentru ele. Acest pret al contractelor futures este in legatura cu
pretul activelor suport, insa nu depinde strict de acesta.
Pentru a deschide o pozitie pe piata acestor contracte este nevoie de constituirea unui depozit
minim de garantie, adica tranzactiile cu contracte futures se realizeaza in marja ceea ce
presupune un efect de levier ridicat (atractie pentru speculatorii in cautare de profituri mari). De
remarcat ca scopul principal al tranzactiilor futures nu este primirea sau livrarea efectiva a
activului suport, ci mai ales obtinerea de diferente favorabile intre momentul incheierii
contractului si (pana la) scadenta.
speculatori operatori care isi asuma riscuri importante pentru a obtine profit din
fluctuatia pretului contractelor futures.