UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" BUCURETI

DEPARTAMENTUL DE FIZIC

LABORATORUL DE FIZIC ATOMIC

SI FIZICA CORPULUI SOLID

BN - 031 B

DETERMINAREA CONSTANTEI PLANCK

DIN STUDIUL EFECTULUI
FOTOELECTRIC EXTERN

DETERMINAREA CONSTANTEI PLANCK

DIN STUDIUL EFECTULUI FOTOELECTRIC EXTERN

1. Scopul lucrarii
Determinarea constantei Planck din studiul efectului fotoelectric extern.

2. Teoria lucrarii
Efectul fotoelectric extern ocupa un loc deosebit in istoria fizicii, deoarece a condus
la conturarea notiunii de cuanta de lumina si a impulsionat dezvoltarea conceptelor
teoretice moderne.
In esenta, efectul consta in scoaterea (extragerea) de electroni dintr-un corp
(metalic sau semiconductor) prin actiunea unui flux de lumina trimis pe suprafata lui.
Efectul este mult mai usor de produs in cazul metalelor, care au o concentratie mare de
electroni cuasiliberi.
Explicarea fenomenului pe baza teoriei ondulatorii a luminii intmpina dificultati
de netrecut. Einstein a aratat (in 1905) ca toate aceste dificultati dispar daca se considera
lumina drept flux de particule. Aceste particule s-au numit fotoni. Fotonii sunt particule cu
h
energia egala cu h , impuls
, viteza egala cu viteza luminii c . Marimea h este
c
constanta Planck. Considernd lumina ca un flux de fotoni efectul fotoelectric se
explica astfel:
Un foton absorbit de corp isi cedeaza energia unui electron. Daca aceasta energie
este suficienta pentru a elibera electronul din fortele care il leaga in atom si in material el
poate parasi suprafata metalului. Deoarece probabilitatea ca un electron sa absoarba
simultan doi fotoni este foarte mica, inseamna ca fiecare electron smuls isi dobndeste
energia de la un singur foton; afirmatia inversa nu este adevarata, adica nu se poate spune
ca fiecare foton absorbit produce smulgerea unui electron.
Energia h a unui foton ce produce efectul fotoelectric se consuma astfel: o
parte (W ') pentru a desprinde electronul de atom, o alta parte ( W , numita lucru mecanic
de extractie) pentru a desprinde electronul din suprafata corpului, iar restul pentru
imprimarea unei energii cinetice

m v2
, electronului. Expresia conservarii energiei, numita
2

ecuatia Einstein, va avea forma:

m v2
h = W '+W +
.
(1)
2
In metale exista un numar mare de electroni care pot fi considerati aproximativ
liberi (cuasiliberi), adica nelegati de atomii substantei (sunt electronii ce fac ca metalele sa
fie bune conductoare de electricitate). De aceea W ' poate fi neglijat:
W' 0.
(2)
Pe masura ce scade energia h a fotonilor incidenti, vor scadea si vitezele
electronilor emisi. Pentru o anumita frecventa " p " viteza fotoelectronilor se anuleaza si

ei sunt smulsi din materie dar ramn pe suprafata electrodului. Acestei frecvente minime

 p numita frecventa de prag ii corespunde o lungime de unda maxima p . p (frecventa

de prag) respectiv p (lungimea de unda corespunzatoare fotonului de frecventa p )

reprezinta pragul efectului fotoelectric.

Pentru frecventa de prag ecuatia (1) devine:
h p = W .

(3)

Determinarea energiei cinetice a fotoelectronilor se poate face prin metoda

cmpului intrzietor. Aceasta metoda consta in a forta fotoelectronii sa traverseze un cmp
electric al carui sens este dirijat astfel inct sa ii frneze. Pentru aceasta (fig. 1) se leaga
metalul (electrodul) pe care cade lumina la polul pozitiv al unei surse si se pune in fata sa
un electrod (care nu impiedica trecerea lumnii) si care este legat la polul negativ al sursei
(dispozitivul este de fapt o celula fotoelectrica, fig. 1).

Fig. 1

Pentru o valoare nula sau mica a tensiunii aplicate U , fotoelectronii emisi de

primul electrod ajung la cel de al doilea si prin circuit trece un anumit curent. Marind
treptat tensiunea, se ajunge la o anumita valoare, U 0 , pentru care intensitatea curentului se
anuleaza, ceea ce inseamna ca variatia de energie de cmp, W = eU 0 ( e fiind sarcina
mv 2
electronului) compenseaza energia cinetica
cu care electronii parasesc suprafata
2
metalului
m v2
.
(4)
2
Introducnd valorile (2), (3), (4) in ecuatia (1) se obtine:
e
h = h p + eU 0
sau
= p + U0 .
(5)
h
Aceasta este ecuatia unei drepte intr-o reprezentare = f (U 0 ) ; ordonata la origine
eU 0 =

este p , iar panta este e / h .

Pe baza celor expuse mai sus pot fi lesne intelese legile fenomenologice ale
efectului fotoelectric, descoperite inca din secolul trecut de catre Heinrich Hertz, si
anume:
1. Energia fotoelectronilor nu depinde de intensitatea luminii (adica de numarul
fotonilor ce vin pe catod intr-o secunda), ci numai de frecventa ei.
2

2. Exista o lungime de unda p (respectiv o frecventa minima p ) peste care

(respectiv sub care) efectul nu se mai produce:
h = h p + eU ; U 0 p .
3. Intensitatea fotocurentului (data de numarul de electroni extrasi pe secunda) este
proportionala cu intensitatea luminii (adica cu numarul de fotoni incidenti pe secunda).
Din relatia (5) se poate determina valoarea constantei Planck. Regasirea valorii
cunoscute a constantei lui Planck a reprezentat o confirmare stralucita a teoriei existentei
fotonilor si respectiv a teroriei cuantelor.

3. Modul de lucru
Dispozitivul experimental cu care se realizeaza lucrarea se gaseste montat pe masa
de lucru, urmnd sa fie doar alimentat.
Dupa alimentarea lampii cu vapori de mercur (B ) (fig. 1), se asteapta aproximativ
10 minute pentru ca lampa sa intre intr-un regim de lucru stationar. Se introduc intre lampa
si celula fotoelectrica, pe rnd, in ordine A, B, C filtrele care selecteaza radiatii
monocromatice din domeniul vizibil al spectrului mercurului. Frecventele acestor radiatii
sunt date in tabelul 1.

Filtrul
Frecventa

(1014 Hz)

Rosu
A

Galben
B

4,854

5,199

Tabelul 1
Albastru
C
6,890

Pentru fiecare filtru se efectueaza urmatoarele determinari:

1) Cu ajutorul potentiometrului P (fig. 1) se determina dependenta fotocurentului
de tensiunea aplicata (minimum 5 puncte). Pentru un filtru monocromatic, aceasta
dependenta este descrisa de legea 3/2 stabilita de Langmuir si Child
(6)
I = k (U 0 U )3 2 ,
unde k este perveanta celulei fotoelectrice. Deoarece filtrele nu sunt ideale, se obtin
abateri de la aceasta lege, in special la curenti mici.
2) Se determina, de asemenea, valorile tensiunii de frnare U 0 , pentru care
curentul se anuleaza. Cum este evident ca pentru U > U 0 curentul ramne nul,
determinarile se fac mai precis la micsorarea tensiunii aplicate, pornind de la valori
suficient de mari.

4. Prelucrarea datelor experimentale

Pentru fiecare set de masuratori se reprezinta, prin metoda celor mai mici patrate,
dreapta U = f I 2 3 (cu eventuala neglijare a punctelor ce se abat in mod grosolan de la
o reprezentare liniara).
Ordonata la origine a acestei drepte reprezinta tensiunea de frnare U 0 pentru
filtrul respectiv.

( )

Cu datele obtinute la punctele 1), respectiv 2), se traseaza, prin metoda celor mai
mici patrate, dreptele = f (U 0 ) . Pantele acestor drepte, m , reprezinta raportul e h , de
unde, cunoscnd sarcina electronului e = 1,6 10 19 C , se calculeaza constanta Planck.
Ordonata la origine reprezinta frecventa de prag p , cu care se calculeaza
lungimea de unda de prag p = c p ( c = 3 108 m/s fiind viteza luminii in vid) si lucrul
mecanic de extractie w = h p .

5. ntrebri
1. Ce se intelege prin frecventa de prag ?
2. In ce consta efectul fotoelectric ?
3. Stabiliti unitatea de masura a constantei Planck.
4. Exprimati lucrul de extractie W in eV.