STUDIUL ARTICULATIILOR

-Articulatiile sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se

unesc intre ele, la nivelul acestor structuri fiind posibila miscarea.
-Aceste elemente de legatura intre oase sunt reprezentante de formatiuni
cojunctive si muschi.
-Cel mai important factor care determina caracteristicile si structura unei
articulatii este functia ei, adica miscarea pe care articulatia respectiva o
permite. In functie de acest aspect al miscarii, respectiv miscarilor posibile
in articulatia respectiva, la care se adauga formatiunile de legatura si
modul de dezvoltare al articulatiilor. Ele au fost impartite in 3 mari grupe:
1.Articulatiile fibroase/sinartroze
2.Articulatiile cartilaginoase/amfiartroze
3.Articulatiile sinoviale/diartroze
1.ARTICULATIILE FIBROASE/SINARTROZELE
-sunt articulatii cu capete osoase, se afla strans legat intre ele fiind unite
prin tesut fibros dens sub forma de membrane sau ligamente. Acest tip de
articulatii nu permit miscarile sau daca exista miscarile sunt extrem de
reduse.
-exista mai multe tipuri de articulatii fibrose:
a)SINDESMOZA
-este o articulatie in care suprafetele articulare sunt unite printr-un
ligament interosos. Acest ligament poate avea diverse forme, poate fi sub
forma de snur,
(ex:ligamentul stilohiodian) sau sub forma de benzi (ex:ligamentul
coracoacromial). Uneori elementele de legatura sunt elastice,cum ar fi
cele dintre lamele vertebrale.
b)SUTURILE
-suturile se gasesc doar la nivelul craniului. Oasele se articuleaza intre ele,
fiind despartite de un strat subtire de tesut fibros. Acest strat fibros se
continua inafara osului cu periostul si inauntru cu primul strat al
meningelui numit DURA-MATER.
1

-Oasele se pot angrena asemenea dintilor unui fierastrau si atunci, sutura,

se numeste SUTURA DINTATA. De exemplu: sutura fronto-parietala,
numita si sutura sagitala.
-Alte tipuri de sutura sunt:
SUTURA SCUAMOASA/SOLZOASA - Suprafetele osoase sunt oblice.
SUTURILE PLANE - in care marginile celor 2 oase sunt regulate.
-Sinostozele rezulta prin osificarea unei sincondroze sau sinfibroze.
c) GOMFOZA- este articulatia dintre o extremitate osoasa conica si o
cavitate alveolara. De exemplu: articulatia radacinii dintelui cu alveola.
2.ARTICULATIILE CARTILAGINOASE/AMFIARTROZE
-legatura intre oase se realizeaza ptin cartilaj de tip HIALIN sau prin
FIBROCARTILAJ. Exista 2 varietati:
SINCONDROZELE sunt articulatii tranzitorii unite printr-un cartilaj hialin
(ex. Piesele care compun osul coxal).
SIMFIZELE -tesutul de continuitate intre oase este fibrocartilaginos, avand
de regula forma unui disc (ex: simfiza pubiana sau articulatia dintre corpii
vertebrali la nivelul coloanei vertebrale).
3.ARTICULATIILE SINOVIALE
-sunt cele mai multe si sunt complexe.
-la nivelul lor se produce miscarea.
a) SUPRAFETELE ARTICULARE: dupa forma pot fi sferice, eliptice, cilindrice
sau plane.
Foma suprafetei articulare determina biomecanica articulatiei respective.
Geometric articulatiile sunt incadrabile in 2 grupe generale: PLANE si
SFEROIDALE. In articulatiile plane, miscarile sunt reduse pe cand in cele
sferoidale, miscarile sunt mult mai extinse fiind vorba de 2 suprafete:
una convexa si una concava care permit miscari mai ample.
Intre suprafetele articulare este necesara o adaptare, o concordanta pe
care noi o numim in limbaj tehnic CONGRUENTA. Lipsa acestei congruente
determina leziuni si deteriorarea articulatiilor.
b)CARTILAJUL ARTICULAR -acopera suprafetele articulare ale oaselor
-prezinta 2 suprafete: o suprafata aderenta de os si o suprafata care
corespunde cavitatii articulare . Marginea cartilagiului se continua cu
periostul. Dezvoltarea acestui cartilaj este determinat de amplitudinea
miscarilor in articulatie. Grosimea articulatiei in acest cartilaj este extrem
de variabila de la 1 la 12 mm si depinde de presiunea care se exercita pe
suprafetele articulare. Cartilajul are 2 proprietati importante: in primul
rand este compresibil, in al doilea rand este elastic. Formatiunile care
asigura congruenta intre structurile articulare sunt de 2 categorii: LABRUL
2

sau CADRUL ARTICULAR care este un fibrocartilaj de marire a suprafetei

articulare. Apare la articulatia umarului sau a soldului, marind cavitatea
articulara si facand o concordanta mai buna intre suprafata articulatiei
sferica , capul articular si cavitatea articulara mai putin adanca. Uneori
labrul articular constituie o posibilitate, un mijloc de unire.
A doua posibilitate sunt FIBROCARTILAJELE INTRA-ARTICULARE. E
vorba de discul si meniscul. Sunt formatiuni anatomice interpuse intre
suprafetele articulare avand rolul de a asigura o concordanta mai buna
intre aceste suprafete. Uneori ocupa toata articulatia formand un disc (ex:
articulatia intervertebrala) , alteori partea centrala a discului lipseste,
suprafetele articulare venind in contact la nivelul marginii formatiunii
respective. Alteori, fibrocartilajele au forma semi-lunara cum este cazul
meniscurilor. Fibrocartilajele intra-articulare adera de o margine pe
suprafata articulara mobila cu care se misca in toate sensurile si directiile
de miscare. De exemplu, in articulatia genunchiului meniscurile adera de
tibie. Iar in articulatia temporo-mandibulara adera de mandibula.
MIJLOACELE DE UNIRE
sunt reprezentate de capsula si ligamente.
-Capsula articulara este formata din 2 straturi: un strat fibros si un strat
intern: membrane sinoivala. Forma capsule articulare este comparabila cu
un manson care se insera la marginea cartilajelor articulare. Grosimea
capsule articulare difera fiind redusa si mai putin rezistenta in articulatiile
cu mobilitate mare si avand o grosime importanta in articulatiile cu miscari
limitate.
-Ligamentele articulare sunt benzi fibroase care se insera pe oase si
contribuie la mentinerea contactului dintre suprafetele articulare. Exista
ligamente intra-capsulare si extra-capsulare. Dupa structura se impart in
mai multe categorii: functia articulara consta in permiterea unor miscari
ale oaselor care compun articulatia, in anumite directii si sensuri de
miscare. Tipul miscarii si forma suprafetelor articulare sunt
interdependente. Intre oasele care compun articulatia (sinoviale) se pot
produce 3 categorii de miscari elementare: alunecarea, rostogolirea si
rotatia.
CONDUCEREA IN ARTICULATII
-directia si sensul de miscare intr-o articulatie este dependent de
configuratia suprafetei articulare, acest aspect se numeste CONDUCERE
ARTICULARA. In notiunea de conducere includem: directia de miscare,
sensul miscarii si amplitudinea miscarii. Uneori amplitudinea miscarii este
determinatade suprafetele articulare cum ar fi: articulatia cotului, si in
acest caz discutam despre conducere osoasa. In alte cazuri miscarea este
limitata, franata, de structurile ligamentale, discutam de o structura

ligamentala (ex: soldul). Alteori, miscarile sunt ample si sunt limitate doar
de articulatia muschilor din jurul articulatiei (ex: umarul).
Articulatie cu strucuta osoasa- au cel mai adesea un singur ax de miscare,
acest lucru se numeste grad de libertate si datorita acestui fapt, miscarile
se realizeaza intr-un singur plan.
Axul articular este o linie teoretica in jurul careia se executa miscarile intro articulatie. Articulatiile cu conducere ligamentara sau musculara
au mai multe axe de miscare, deci mai multe grade de libertate. Totusi, in
articulatiile cu conducere ligamentara, de regula amplitudinea miscarilor
este mai mica decat in cele cu conducere musculara (ex: desi articulatiile
umarului si cotului au fiecare cate 3 grade de libertate, amplitudinea
miscarilor este extrem de diferita.
In articulatia soldului cu conducere ligamentara, amplitudinea de
miscare este cu mult mai redusa, cel putin pe unele directii si sensuri de
miscare,
decat
in
articulatia
umarului
cu
conducere
musculara).Clasificarea articulatiei sinoviale se face in functie de mai
multe critrii:
numarul oaselor care compun articulatia
forma suprafetelor articulare
numarul axelor articulare.
Dupa numarul oaselor care compun articulatia sinoviala exista articulatii
simple, formate prin unirea functionala a 2 capete osoase si articulatiile
compuse formate prin unirea functionala a mai multor oase.
Dupa forma suprafetelor articulare : -exista 7 tipuri de articulatii sinoviale:
1.ARTICULATIILE PLANE -au suprafetele de alunecare plane. Permit numai
miscari de launecare de exeplu articulatiile carpului sau tarsului
2. GINGLIMUL sau ARTICULATIA TROHLEANA -unul din capetele asoase are
forma unui scripete care se mai numeste trohlee , celalalt capat prezinta o
suprafata articulara cu aspect de creasta care corespunde santului
trohleei. Prezinta 2 margini laterale proeminente care corespund partilor
laterale ale scripetelui. Acest tip de articulatie, permite miscari intr-un
singur plan. ( flexie, extenzie) Miscarile de
(ex: articulatia hulmeoulnara, articulatiile interfalangiene).
3.ARTICULATIILE TROHOIDE suprafetele articulare sunt reprezentate pe de
o parte de un cilindru osos sip e de alta parte de un inel osteo-fibros in
care este continut cilindrul. Sunt posibile doar miscari de rotatie. Cilindrul
osos se roteste in jurul axului sau, in interiorul inelului ( ex: articulatia
atlanto-axoidiana-mediana)
4. ARTICULATIILE BICONDILIENE -la un capat osos se observa 2 formatiuni
rotunjite, segmente de cilindru plin, numite condili, iar la capatul celalalt
4

exista 2 depresiuni corespunzatoare celor 2 condili. Discutam defapt, in

acest caz de 2 perechi de suprafete articulare cu axele paralele care
permit miscari intr-un singur plan, dar aceasta configuratie permite miscari
limitate si in alte planuri (ex: articulatia genunchiului).
5. ARTICULATIA IN SA sau ARTICULATIE PRIN IMBUCATURA RECIPROCA:
suprafetele articulare sunt concave intr-un sens si convexe in sensul
celalalt astfel incat pentru concavitatea unei suprafete corespunde
convexitatea celeilalte. Sunt posibile miscari de flexie-extenzie, abductieadductie si circumductie (ex: articulatia carpo-metacarpiana de la nivelul
policelui)
6.ARTICULATIILE ELIPSOIDE/ELIPSOIDALE -cele 2 suprafete articulare sunt
configurate in asa fel incat una dintre ele are o forma mai mult sau mai
putin adancita convexa, iar cealalta are forma unei depresiuni
corespunzatoare ca forma, putin adancita (ex: articulatia metacarpofaringiana)
7.ARTICULATIILE SFEROIDALE/ COTILICE (enartroze)- suprafetele opuse
sunt reprezentate de un cap, de un segment de sfera si o cavitate sub
forma de cupa. Aceste articulatii au o mare mobilitate si permit miscari in
toare sensurile si directiile (ex: articulatia umarului si a soldului).
-Dupa numarul axelor in jurul carora se produc miscari, articulatiile se
impart in 3 categorii:
ARTICULATII UNIAXIALE -permit miscari intr-un singur plan, deci pe o
singura directie de miscare, fiind intotdeauna vorba de un cuplaj de
miscari (ex: ginglimul sau articulatia trohleara). Miscarile sunt de
flexie-extenzie. Articulatiile trohoide in care este posibila miscarea
de rotatie. Dintr-un anumit punct de vedere pot fi integrate si
articulatiile condiliene pentru ca miscarea principala se arealizeaza
intr-un singur ax.
ARTICULATIILE CU 2 AXE -numite si biaxiale. Cele 2 axe sunt
perpendiculare intre ele, de exemplu articulatiile in sa sau
articulatiile elipsoide.
ARTICULATIILE CU 3 AXE- permit miscari in toare planurile de
miscare, de exemplu articulatiile sferoidale.
ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE
Coloana vertebrala benefiziaza de mai multe tipuri de articulatii care leaga
functional piesele osoase componente, legatura stabilindu-se cu ajutorul
diverselor ligamente. In acelasi timp, coloana este articulata superior cu
capul, inainte cu coastele si in jos cu oasele coxale.
Articulatiile vertebrelor adevarate

-se realizeaza la nivelul corpurilor vertebrale si la nivelul proceselor

articulare. In acelasi timp, legatura dintre piesele vertebrale se realizeaza
la distanta prin procesele spinoase , lamelele vertebrale si procesele
transverse.
A. ARTICULATIILE DINTRE CORPURILE VERTEBRALE
-intra in categoria simfizelor
-suprafetele articulare sunt reprezentate de fetele superioare si inferioare
ale corpurilor vertebrale. Aceste fete sunt usor concave, delimitand spatii
eliptice, partial compensate de o lama fina, de cartilaj hialin.
MIJLOACELE DE UNIRE:
- intre corpii vertebrali sunt discurile intervertebrale si ligamentele
vertebrale longitudinale , anterior si posterior.
1. DISCURILE VERTEBRALE :
- sunt fibre osoase biconvexe care depasesc putin circumferintele
fetelor articulare si ocupa spatiul dintre suprafetele osoase. Ele
adera de ligamentele longitudinale. Inaltimea discurilor variaza in
functie de regiune, fiind mai mica cervical si crescand descendent
pana la nivel lombar. Cervical si lombar, inaltimea discurilor
intervertebrale este mai mare anterior decat posterior in vreme ce in
regiunea toracica inaltimea discului e mai mare posterior. Acest
aspect determina curburile vertebrale. Portiunea periferica a discului
se numeste inel fibros si este compus din fibre conjunctive
incrucisate intre ele, iar portiunea centrala se numeste nucleu
pulpos, este mai consistenta si mai elastica, asigurand defapt
miscarile.
2. LIGAMENTUL LONGITUDINAL ANTERIOR
-este o formatiune fibroconjunctiva cu aspect de panglica lunga pe fata
anterioara a coloanei vertebrale, pleaca de la portiunea bazilara a osului
occipital si merge pana la nivelul vertebrei a II-a sacrate. Latimea
ligamentului este variabila, in raport de amplitudinea miscarilor, mai ales a
celor de extenzie. Ligamentul adera strans de corpurile vertebrale si mai
slab de discuri.
3. LIGAMENTUL LONGITUDINAL POSTERIOR
-este tot fibroconjuctiv, sub forma de panglica lunga, fiind aplicat pe
fetele posterioare ale corpilor vertebrali in interiorul canalului rahidian
-pleaca de la fata endocraniana a portiunii baziare a osului occipital si
merge pana la baza coccigelui. Este mai lat la nivelul vertebrelor
adevarate, in vreme ce in canalul sacrat se reduce la nivelul unui cordon
subtire, numit ligament sacrococcigian dorsal profund. Ca aspect, cu
6

exceptia ultimei parti, apare ca o panglica festonata, mai larga la nivelul

discurilor intervertebrale si mai ingursta la nivelul corpurilor vertebrale.
B. ARTICULATIILE PROCESELOR ARTICULARE
-sunt articulatii sinoiviale , cele din zona cervical si toracala sunt articulatii
plane, iar cele din zona lombara sunt articulatii trohoide. Suprafetele
articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. Ca mijloace de unire prezinta o
capsula fibroasa. La nivel cervical, capsulele sunt mai laxe si mai subtiri,
iar in regiunea toracica si lombara sunt mai ingrosate.
C.UNIREA LAMELOR VERTEBRALE