Cel care se adreseaz (transmitorul) trimite un mesaj destinatarului (receptorul).

Pentru ca
mesajul s-i ndeplineasc funciunea, el are nevoie de un context la care se refer (sau, ntr-o
nomenclatur mai echivoc, de un referentul), pe care destinatarul s-l poat pricepe i care s fie
verbal sau capabil de a fi verbalizat; de un cod, ntru totul sau cel puin parial comun att
expeditorului, ct i destinatarului (sau, cu alte cuvinte, comun celui care codeaz i celui care
decodeaz); n fine, are nevoie de contact, conducta material sau legtura psiholgic dintre cei doi,
care le d posibilitatea s stabileasc i s menin comunicarea. Toi aceti factori eseniali ai
comunicrii verbale pot fi schematizai dup cum urmeaz:
(schema e regul, nu mai trebuie nlocuit nimic n ea)
Fiecare dintre aceti ase factori determin o alt funciune a limbajului. Dei distingem ase aspecte
eseniale ale vorbirii, ar fi greu s gsim vreun mesaj verbal care s ndeplineasc numai o sigur
funciune. Diversitatea nu rezid n monopolul uneia dintre aceste multiple funciuni, ci n ordinea
ierarhic diferit a funciilor.
text nota 4
R. Jakobson, Lingvistic i poetic, n Probleme de stilistic: Culegere de articole, traduceri de
Lucia Wald, Paul Miclu, Mihai Nasta, Elena Slave, Editura tiinific, Bucureti, 1964, pp. 88.