Civilizatii Conducatori romani Conducatori straini Istoria armelor

Istoria religiilor Razboaie Regimuri politice Revolutii

Budism Crestinism Hinduism Islamism

Islamism
Like

10 people like this. Be the first of your friends.

Islamismul este o religie monoteista intemeiata de Mahomed. Termenul

deriva din arabul Islam, care semnifica "abandon, supunere, credinta in
Dumnezeu" (arab.: Allah). Nasterea si dezvoltarea islamismului
Islamismul s-a dezvoltat in prima jumatate a sec. VII in peninsula arabica, in
apropierea oraselor Mecca si Yatrib (Medina), intr-o societate de tip tribal
dominata de clanul Koreisitilor, legat de intense schimburi comerciale facute
cu caravanele din nordul si pana in sudul Arabiei si dedicat unei religii pagane
si probabil politeiste. in jurul lui 610 Mahomed, apartinand unei ramuri
minore a clanului Koreisitilor (Hasemiti), si-a inceput predica, propunand un
puternic monoteism, ale carui precepte ii fusesera revelate de Dumnezeu;
dupa moartea sa au fost culese in Coran.Noua religie era legata de
precedentele revelari ale iudaismului si crestinismului: islamismul ar fi trebuit
sa constituie a treia, ultima si definitiva revelatie. Credintei in Allah i s-au
adaugat alte patru precepte fundamentale: postul din luna Ramadanului,
rugaciunea de cinci ori pe zi, dania si pelerinajul la Mecca o data in
viata.

Islamismul s-a impus imediat ca o experienta pentru care diferenta intre

aspectul religios si cel politic era dificila. Islamismul sunnit nu prevede un cler
organizat, stabil: exista eruditi ai religiei, ulema, teologi si jurist-consulti ai
legii religioase, (shariah) si mullahi, aceia care conduc rugaciunea de vineri.
Capul comunitatii religioase este si cel al comunitatii politice a credinciosilor,
a carui sarcina este sa apere islamismul, dar fara a putea sa modifice
continutul doctrinar sau teologic. El trebuie sa apere si pe cat posibil sa
raspandeasca Dar al-Islam, "casa islamului", opusa lui Dar al-harb, "casa
razboiului", teritoriul necredinciosilor.
Caracteristic islamismului este si conceptul atjihad, "razboiul sfant". Pentru
cateva secole califul (khalifa, succesor, loctiitor) a reprezentat unicitatea lui
ummah (comunitate de credinciosi) musulmana, dar, o data cu disparitia sa
(1258), si cu afirmarea dinastiei Safavide siite in Persia (1502), aceasta
unitate formala s-a destramat.
Expansiunea islamismului
Dupa moartea Iui Mahomed (632), care incepuse construirea unui stat
islamic, existenta acestuia si a noii religii au fost amenintate de dispute
teologice si lupte pentru putere. Alegerea drept calif a lui Abu Bakr (632-634)
a fost un compromis; lui i-au urmat alti trei asa-numiti califi bine ghidati" :
Omar (Umar) (634-644), Othman (Uthman) (644-656) si Aii (656-661). Sub
conducerea lor islamismul s-a extins rapid, prin cucerirea de teritorii enorme,

sustrase de la doua dintre cele mai puternice imperii ale timpului, cel bizantin
si cel persan sasanid. Dupa ei s-a produs scindarea musulmanilor in "sunniti
", pentru care functia de calif trebuia pastrata in zona descendentilor lui
Mahomed, si "siiti" strans legati de cauza descendentilor lui Aii (varul si
ginerele lui Mahomed).

Dominatia islamica a fost in general toleranta: in timp ce "paganii" erau

convertiti cu forta, credinciosii religiilor monoteiste revelate, evrei, crestini si
zoroastrieni, erau liberi sa practice propriile culte dupa plata unei taxe
(gizya). Aceleasi administratii locale au fost putin modificate: armatele din
Medina isi instalau taberele in general in afara oraselor cucerite sprijinindu-se
pe administratia precedenta, deoarece cel mai mult ii interesa plata taxelor.
Cresterea si declinul puterii islamice
Dupa uciderea lui Aii, factiunea sa a fost infranta, si dupa scindarea intre
sunniti si siiti a urmat perioada califilor Omeyyazi (661-750), carora le-au
urmat Abbasizii (750-1258). Autoritatea califilor a fost golita treptat de orice
putere efectiva, in timp ce administrarea diferitelor provincii era trecuta unei
multitudini de principate, emirate, beyate si regate defacto independente. Pe
plan religios, islamismul a cucerit noi teritorii in est, invadand India mai intai
cu Ghaznavizii si apoi cu Ghurizii, care au pus bazele sultanatului din Delhi
(1206-1526), inlocuit in sec. XVI de marele imperiu musulman al moghulilor

(1526-1858).
Stingerea dinastiei abbaside si invaziile mongole nu au eliminat islamismul
din regiunile in care se afirmase, dar au pus capat lungii perioade de
hegemonie araba. Mai mult, convertirea mongolilor la islamism a permis o
ulterioara expansiune: din Maroc in Balcani, din Siria in regiunea iraniana, din
stepele Asiei Centrale in India si Indonezia, o singura religie unea popoare
diferite ca limba, etnie, traditii. O data cu constituirea Imperiului otoman si
expansiunea sa teritoriala ' islamismul se inscauna in Balcani. In Persia, in
schimb, dinastia Safavizilor (1502-7122) impunea siismul. Cu toate acestea,
in spatele acestei forte se puteau vedea semnele inceputului declinului, care
in sec. XVII au devenit tot mai evidente, atat pe plan religios si cultural, cat si
pe cel politic, o data cu lenta decadere otomana.
Trezirea islamica
Cu expeditiile lui Napoleon in Egipt (1798-1801) apar primele tentative de
modernizare a aparatului economic, cultural si politic in lumea musulmana.
Ea a facut sa se confrunte tehnologia si gandirea europeana eu traditiile
locale. In unele tari islamice (intre care se evidentiaza Egiptul cu Mehmet Aii,
1769-1849, si descendentii sai) au fost promovate o serie de reforme pentru
a reduce diferentele fata de Europa. O data cu aceste tentative, insa s-au
raspandit principiile europene ale credintei in stiintele pozitive, conceptul de
progres si ideea de natiune.
Toate aceste influente au atacat de la radacina ineficientele regate
musulmane si conser-vatoarele doctrine ale ulema. Din a doua jumatate a
sec. XIX si in intreg secolul XX o serie de ganditori (intre care Gamal ad-Din
Afgani), activisti politici, ulema reformatori, au operat o intensa reflexie
asupra textelor religiei musulmane. S-a inceput sa se vorbeasca despre
intoarcerea la "puritatea primitiva" a islamismului si la "mesajul sau originar",
eliberat de toate deviatiile si alterarile intervenite de-a lungul secolelor . Au
izvorat miscari heterodoxe ca babismul si bahaismul, care au dat o noua
interpretare lectiei mistice a sufismului. In acelasi timp a inceput sa se puna
problema unificarii politice a tarilor care se recunosteau ca tinand de religia
islamica.
Islamismul contemporan
Ca urmare a deziluziilor politice care au urmat primului razboi mondial (lipsa
autoguvernarii, lipsa crearii unui mare stat arab in Orientul Mijlociu si
impunerea de noi obligatii o data cu mandatele franceze si engleze), aceste
exigente s-au radicalizat in tentativa de a gasi o cale de dezvoltare originala.
in Arabia Saudita, dinastia a fost stindardul miscarii integriste wahhabite. Au
aparut ascocieri islamice legate de mullahi, cu un proiect de islamizare totala
a societatii, curatata de "coruptia" lumii occidentale: intre acestea importante

au fost Fratii Musulmani, fondata in 1928, in Egipt, al carei proiect politic era
reforma societatii printr-o minutioasa opera de educatie si de formare,
reforma, insa, puternic ancorata in cele mai riguroase precepte islamice. Este
importanta si ideea critica a lui Mawdudi (1904-1979), in India si in Pakistan,
fatade materialismul hedonist al Occidentului, impletit cu aceasta pozitie a
fost rolul miscarilor de reforma laica, bazate pe panarabism si nu pe
panislamism, ca miscarea Baas, sau nasserismul.
In ultimele decenii problema islamica a ocupat un loc central in viata politica,
sociala si religioasa a lumii, nu numai pentru legatura cu problemele politice
ale Orientului Mijlociu, dar si pentru neasteptata expansiune religioasa in
Europa, ca urmare a emigratiei de mana de lucru araba, sau pentru
importanta obtinuta in SUA.

Enciclopedie de Istorie Universala - Editura All