Stiu ca nu trebuie sa va spun ca, de azi intr-o saptamana vor

incepe Sarbatorile Craciunului un moment atat de fericit

pentru atat de multi oameni. Si totusi, pentru multi altii care
au suferit pierderi imense, sau care sunt in fata unor
obstacole majore in aceasta perioada, Sarbatorile de iarna pot
sa fie o perioada foarte dificila... si este de inteles asta. Multor
oameni li s-a luat tot ceea ce a fost mai important pentru ei....

Pentru fiecare dintre noi vine un timp cand tot ceea ce ne

ramane este Dumnezeu...

Se intampla in viata majoritatii oamenilor - si mai mult decat o

singura data. Este vorba despre acel moment cand te simti
complet si total izolat. Este acel moment cand simti nu numai
ca nu te aude nimeni, ci ca nu este nimeni care sa te auda. Esti
realmente si total singur. Nu mai este nimeni altcineva, chiar si
atunci cand mai este si altcineva in incapere. Parca nu mai
exista nimic altceva, chiar daca sunt multe altele in jurul tau.
Poate chiar mai ales atunci cand exista lume in jur, esti doar tu
insuti.
Da, vine un timp cand tot ceea ce a mai ramas este
Dumnezeu. Nimic altceva nu mai conteaza. Nimic altceva nu
mai are sens. Nimic altceva nu mai are chemare pentru tine, nu
te mai atrage, nu iti mai solicita atentia- sau macar sa fie
demn de ea.
Acest moment soseste, dupa parerea mea fie cand nu ai
nimic, fie cand ai totul. Acest moment vine cand ti-a fost luat
totul si nu ti-a mai ramas absolut nimic, sau cand ti-a fost dat
totul si nu mai exista nimic ce ti-ai putea dori vreodata.

Cand vine acest moment, este o mare usurare. Este o

eliberare, ceva ce ai lasat sa se duca. Si, cu toate astea, exista
inca o particica mica din fiinta noastra care tanjeste dupa
singurul lucru pe care multi dintre noi nu l-au avut niciodata:
acceptarea completa si iubirea neconditionata.
Cineva care sa ma iubeasca exact asa cum sunt.

Nu am putut gasi asta in altul. Am crezut ca putem gasi asta in

altul, am sperat ca putem sa o gasim in altul - dar nu putem.
Nu putem sa gasim asta nici in noi insine. Si, pentru ca nu
putem sa o gasim in noi insine, nu putem sa o daruim altuia
si de aceea nu putem sa o gasim acolo. Asta, deoarece nu
putem gasi nicaieri, ceva ce nu am pus niciunde - si nu am pus
nicaieri acceptarea completa si iubirea neconditionata. Nu
putem fi multumiti nici macar de cum e vremea! Suntem in
stare sa gasim mereu ceva de care sa ne plangem.

Si asa, tot cautam ceva ce nu este, pentru ca orice cautam in

viata, ar fi trebuit sa fi fost pus mai intai acolo, de catre noi.
Daca nu l-am pus, atunci nu putem sa-l gasim nicaieri. Ceea ce
nu punem in viata. nici nu gasim, pentru ca noi suntem
Singura Sursa Care Exista.

Daca nu gasim iertare in viata noastra, este pentru ca nu am

pus-o acolo. Daca nu gasim compasiune in viata noastra, este
pentru ca nu am pus-o acolo. Daca nu gasim toleranta in viata
noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo. Daca nu gasim mila
in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo. Daca nu
gasim pacea in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o
acolo. Daca nu gasim acceptare in viata noastra, este pentru
ca nu am pus-o acolo. Si daca nu gasim iubire in viata noastra,
este pentru ca nu am pus-o acolo.
Trebui sa punem toate aceste lucruri in Viata. Mai intai in viata
noastra - si apoi in vietile altora. Si, pentru unii este chiar
invers. De fapt vreau sa spun ca pentru majoritatea dintre noi
este invers. Pentru majoritatea dintre noi este aproape
imposibil sa daruim ceea ce vem sa primim: iertare,
compasiune, toleranta, mila, pace, acceptare si iubire. Multi
dintre noi nu ne putem darui noua insine aceste lucruri, pentru
ca stim prea mult despre noi insine. Gandim despre noi ca nu
meritam aceste lucruri. Ni le imaginam ca fiind altceva dacat
ceea ce suntem noi insine. Nu putem vedea Divinitatea Insasi,
care a fost pusa in noi. Nu putem vedea Inocenta. Nu putem
vedea Perfectiunea, in imperfectiunea noastra.
Deoarece nu putem vedea aceste lucruri in noi insine, nu
putem sa ne dam noua insine ceea ce vrem cel mai mult sa
primim. Si totusi, pentru ca nu suntem total orbi la ceea ce
este bun si valoros in lume, putem adesea sa vedem aceste
lucruri in altii. Adesea vedem Divinitatea in altii. Putem adesea
sa vedem Inocenta in altii. Putem adeseasa sa vedem
Perfectiunea in imperfectiunea altora. Si le putem darui altora
iertarea, compasiunea, toleranta, mila, acceptarea, pacea,
acceptarea si iubirea. Dar intrebarea este: oare o vom face?

Cel mai adesea nu o facem. Din cauza propriilor noastre rani,

nu putem vindeca ranile altora. Si asa ii negam lumii noastre,
lucrurile de care avem nevoie cel mai mult. Ii negam lumii
noastre iertarea, compasiunea, toleranta, mila, pacea,
acceptarea si iubirea. Si cand ii negam aceste lucruri lumii
noastre, ni le negam noua insine - pentru ca nu putem primi
ceea ce nu am daruit mai intai. Sa repetam inca o data, Noua
Regula de Aur:

Nu putem primi de la lume ,

ceea ce nu am pus, mai intai, acolo.

Vine o vreme cand ne dam seama ca noi suntem Singura Sursa
Care Exista. Nimeni nu o sa ne dea noua sau lumii, ceea ce noi
nu suntem capabili sa dam lumii - si astfel, noua insine. Nu
pentru mult timp.

Primul loc in care aflam asta este in relatie cu altii. Ceea ce nu

suntem capabili sau nu vrem sa daruim altuia, nu vom primi de
la altii. Nu pentru mult timp. Daca nu-i putem darui celui din
partea cealalta a incaperii iertare, compasiune, toleranta, mila,
pace, acceptare si dragoste... nu-i putem pretinde acelei
persoane sa ni le dea noua. Pentru ca ei ne vor da doar ceea ce
noi le-am dat.
Intr-o relatie, ne imaginam ca cealalta persoana are ceea ce
noi nu avem si, in consecinta, ca ei ne pot da noua acel ceva.
Asta este o iluzie imensa. Si o mare greseala. Este o mare
neintelegere. Acesta este motivul pentru care esueaza un
numar atat de mare de relatii. Ne imaginam ca celalalt o sa ne
aprovizioneze cu iertare, compasiune, toleranta, mila, pace,
acceptare si iubire. Ne imaginam ca celalalt o sa ne
suplineasca cu tot ceea ce noi nu le dam lor si cu ceea ce nu ne
putem da nici macar noua insine. Si apoi ne suparam pe ei. Si
ne suparam si pe noi insine. Si apoi...

...ne dam seama ca nu a mai ramas nimic altceva decat

Dumnezeu. Atunci ne indreptam spre Dumnezeu. Te rog,
Doamne, da-mi iertare, compasiune, toleranta, mila, pace,
acceptare si dragoste. Te rog, da-mi toate astea, ca sa le pot
da si eu la altii.

Lumea se apropie rapid catre un punct de turnura. Ajungem sa

intelegem ca Dumnezeu este Singura si Veritabila Sursa.
Acuma, tot ceea ce trebuie noi sa intelegem este ca nu exista
separare intre noi si Dumnezeu. Cand ajungem sa asimilam
acest concept fundamental, cand, in final, acceptam adevarul
de baza, atunci ne vom schimba pe noi insine, ne vom schimba
relatiile si vom putea schimba lumea.

Pana atunci nu vom reusi. Si vom astepta ca acel moment sa se

intample.... pana cand ne vom da seama ca nu a ramas nimic
altceva decat Dumnezeu. Sa speram ca vom ajunge la acel
moment, inainte sa il cream... in cel mai crud mod cu putinta:
distrugand totul, pana cand nu mai ramane nimic. Ditrugandu-
ne relatia, pana cand nu mai ramas nimic. Distrugandu-ne
lumea, pana cand nu a mai ramas nimic. Distrugandu-ne pe noi
insine, pana cand nu a mai ramas nimic.
In Conversatii cu Dumnezeu exista o afirmatie uimitoare. Este
ceva ce nu am uitat niciodata. Dumnezeu a spus, Nu este
necesar sa treci prin iad, pentru a ajunge in rai. Eu va invit
pe toti sa va aduceti aminte de aceste cuvinte, astazi. Va invit
pe toti sa adoptati o notiune noua despre voi insiva si despre
viata: nu numai ca nu a ramas nimic altceva decat Dumnezeu,
dar ca nu este altceva decat Dumnezeu.
Cand vedem Dumnezeu in oricine si in orice, atunci vom fi
renuntat la iluziile noastre, vom fi pasit in afara imaginatiilor
noastre copilaresti si vom trata totul si pe toti ca si cand ar fi
Divini. Si daca nu crezi ca asta iti va schimba viata si lumea,
atunci gandeste-te de doua ori. Aceasta este Calea catre
Suflet.

Iubire si Imbratisari