Sunteți pe pagina 1din 13

Dezvoltarea copilului mic (nainte de natere, naterea i cercetri actuale

pentru acest domeniu)

Primele sunete
Un studiu realizat de o echip de cercettori canadieni stabilete pentru prima dat vrsta
de la care ftul reacioneaz la sunete muzicale. Cercetrile coordonate de Barbara
Kisilevsky de la Universitatea Queens (Canada) demonstreaz c sistemul auditiv al ftului
percepe muzica din a opta lun de sarcin.
Specialitii au monitorizat 134 de viitori nou-nscui aflai n perioada 10-36 sptmni de
via intrauterin. Le-au fost determinate ritmul cardiac i micrile cu ajutorul ecografiei, n
timp ce un calculator emitea mai multe zgomote: de la muzic pn la zgomot de fond.
Astfel, cercettorii au demonstrat c naintea celei de-a treizecea sptmni de sarcin ftul
nu reacioneaz la sunete.
n schimb, cnd n camer se auzea muzic, fetuii de peste 30 de sptmni ncepeau s
se mite, dar nu am obinut nici un rspuns naintea acestei vrste, declar dr Kisilevsky.
Totui, ea nu a reuit s determine cu exactitate intensitatea la care viitorii bebelui disting
sunetele. Pentru c abdomenul matern i esuturile atenueaz sunetul, am estimat c
nivelul sonor perceput de ft ajunge la 70-75 decibeli (ceea ce corespunde nivelului sonor
al unei discuii normale, arat dr Kisilevsky.
Specialistul canadian le spune viitoarelor mmici c au apte luni la dispoziie pentru a
alege primele sunete sau primele acorduri muzicale pe care copilul le va auzi. Asta nu
nseamn c pn atunci nu trebuie s comunice cu pruncul. Dr Barbara Kisilevsky este de
prere c vocea mamei i sunetele percepute de ft pot avea un impact asupra dezvoltrii
sale. Comunicarea din viaa intrauterin l ajut s recunoasc i s nvee limba matern.
Potrivit dr Kisilevsky, viitoarele mame se pot relaxa mpreun cu bebeluii ascultnd muzic
clasic sau orice alte melodii relaxante. mpreun trebuie s profite de aceast perioad,
pentru c, dup ce pruncul vine pe lume, ambiana sonor risc s se transforme n scene
mai puin melodioase mai ales noaptea.

Efectul Mozart
Efectul Mozart a fost descoperit de Alfred A. Tomatis, care a observat c inteligena copiilor
este stimulat dac ascult muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart. Vorbirea, memoria, dar
i capacitile motorii ale copiilor sub 3 ani sunt dezvoltate cu ajutorul muzicii clasice,
susine Alfred Tomatis. Teoria lui a fost contestat de psihologi i psihiatri pe motiv c nu se
bazeaz pe probe tiinifice solide. Dar asta nu a afectat succesul de care se bucur aa-
numitul efect Mozart n rndul populaiei din ntreaga lume. De exemplu, numeroase
materniti din Statele Unite distribuie CD-uri cu muzic clasic proaspetelor mame. n
Florida, ascultarea muzicii clasice este prevzut de lege n toate instituiile precolare
subvenionate de stat. n Marea Britanie exist posturi de radio care difuzeaz, special
pentru copii, muzic de Mozart.
Un alt experiment, realizat n cadrul Universitii de Psihologie din Leicester i coordonat de
dr Alexandra Lamont, a demonstrat c muzica ascultat n timpul vieii intrauterine este
preferat de copii i dup natere. Mamele aflate n ultimul trimestru de sarcin au ascultat
mpreun cu bebeluul lor aceeai melodie pn la natere. Melodiile erau din genuri
muzicale diferite: oper (Mozart, Vivaldi), muzic de relaxare (Spirits of Nature), reggae i
pop. Dup un an de la natere, copiii preferau piesele ascultate n timpul vieii intrauterine.
Un alt studiu arat c bebeluii sunt fascinai de muzica clasic. Psihologii de la Brigham
Young University (Utah) au dovedit c sugarii de 5 luni fac diferena ntre mai multe genuri
muzicale i chiar pot s-i manifeste preferina pentru o melodie. Dintre genurile pe care le-
au ascultat, bebeluilor le-a plcut cel mai mult muzica lui Beethoven. Iar cei care au
continuat s asculte simfonii de Beethoven au reuit ca la vrsta de 9 luni s deosebeasc
pasajele vesele i cele triste din muzica beethovenian, arat studiul publicat n revista
Infant Behavior and Development. Psihologii confirm teoria c muzica ocup un loc
important n dezvoltarea capacitilor intelectuale ale copiilor.
SEMNALE DE ALARM. n cazul n care copilul este strigat i nu rspunde cnd este cu
spatele sau cnd doarme, prinii se pot gndi c micuul are o problem cu auzul. De
asemenea, dac nu ntoarce capul cnd se d drumul la televizor sau la radio, dac nu se
sperie de zgomote intense, acestea sunt alte semne c nu aude. Copilul care nu reuete
s spun mama, tata, cuvinte scurte, pn la un an i jumtate, doi ani poate avea
probleme de auz. n toate aceste situaii este obligatorie prezentarea la un medic ORL.
CNTEC DE LEAGN. Mama trebuie s i alinte bebeluul cu cntece cnd i face bi,
cnd l mbrac i l ngrijete, cnd l pune la culcare. Vocea mamei este cea mai relaxant
muzic pentru copil.

tiai c
- La natere, copiii aud mai slab dect adulii, diferena fiind de 40 decibeli. Maturizarea
auzului se face la 2 ani.
- Cntatul la un instrument dezvolt abilitile matematice ale copilului. Copiii care tiu s
cnte la pian, vioar sau chitar au o bun vedere n spaiu, fiind pricepui la geometrie.

Sfatul medicului
Indiferent de rezultatele tiinifice, muzica de calitate le trezete copiilor sentimente pozitive,
i linitete i, n acelai timp, contribuie la dezvoltarea memoriei, limbajului, creativitii,
este de prere dr Adrian Tudor, medic primar ORL la Spitalul Clinic de Urgen pentru Copii
Grigore Alexandrescu. Memorarea unor melodii, ritmuri i versuri constituie un bun
exerciiu pentru copii. Iar mai trziu, unii dintre ei devin pasionai de muzic, ajung s ia
lecii de dans sau s cnte la un instrument.
(http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/sanatatea-copilului/muzica-si-inteligenta-
copiilor-317312.html)

http://clubulbebelusilor.ro/articol/1948/lucruri-uimitoare-pe-care-bebelusii-le-
fac-in-timpul-celor-9-luni-de-sarcina.html
Simturile bebelusului in timpul vietii intrauterine
Simtul tactil inca din timpul sarcinii

Iti vine sa crezi ca simte ceea ce atinge sau il atinge inca din saptamana 7 de sarcina?
In saptamana 10 de sarcina partea cea mai sensibila este zona genitala, in saptamana
11 - palmele, iar in saptamana 12 - talpile. Abdomenul este cea mai sensibila zona in
saptamana 17, la fel si degetele de la maini, pe care le va suge cu placere. In
saptamana 32 de sarcina (8 luni) bebelusul isi poate atinge si explora aproape toate
partile corpului, acestea fiind deja sensibile la cald, rece, durere sau atingere/presiune.

Simtul gustului in timpul vietii intrauterine

Il poate folosi inca din saptamana 13 de sarcina, iar papilele gustative sunt pe deplin
dezvoltate in saptamana 15. In functie de alimentatia mamei in sarcina, fatul poate simti
prin lichidul amniotic gustul de condimente, usturoi, ceapa si orice alt gust intens. In
ultimele doua luni de sarcina fatul inghite pana la un litru de lichid amniotic zilnic, ceea
ce il ajuta sa primeasca laptele matern din prima zi, indiferent de gustul lui, gust cu care
este deja obisnuit.

Auzul bebelusului in sarcina

Urechile fatului sunt total definite in saptamana 24 de


sarcina, insa el incepe sa auda inca din saptamana 18
si sa reactioneaze, din saptamana 20, la stimulii
auditivi: anumite melodii, vocea mamei sau chiar
zgomotele facute de activitatea intestinelor ei, a inimii
sau a circulatiei sangelui. In saptamana 27 fatul poate
sa recunoasca vocile parintilor si incepe sa
reactioneze diferit in functie de cat de mult ii place
ceea ce aude.

Simtul olfactiv in timpul sarcinii

Nasul fatului se dezvolta intre saptamanile 11 - 15 de


sarcina, iar mirosul lichidului amniotic il ajuta pe micut
sa accepte mirosul pielii mamei si al laptelui matern.

Simtul vazului in timpul vietii intrauterine

Vazul este ultimul simt care se dezvolta in timpul sarcinii deoarece ochii fatului raman
inchisi pana in saptamana 26 de sarcina, cand incep sa se deschida usor, apoi, sa
clipeasca. In saptamana 33 fatul distinge forme si reactioneaza la sursele de lumina la
care mama este expusa. Mai mult, expunerea fatului sau a bebelusului prematur la
surse puternice de lumina ii poate afecta vederea.

http://www.qbebe.ro/bebelusul/dezvoltarea_bebelusului/simturile_bebelusului,_dezvoltar
ea_pe_etape,_de_la_0_la_2_ani
http://rizescu-atlanthenian-personal.blogspot.ro/2009/10/cercetari-despre-copii-
bebelusi.html

Ce se intampla in interiorul tau?


In trimestrul 2, odata cu dezvoltarea fatului, si uterul tau va creste considerabil, urcand
treptat spre abdomenul superior. De exemplu, in luna a patra are dimensiunile unui
pepene galben mic si poate fi simtit la 3.5- 4 cm sub ombilic; in luna a
cincea, uterul ajunge la nivelul ombilicului (undeva in jurul saptamanii 20), iar sarcina
este foarte vizibila; la finalul lunii a sasea uterul poate fi simtit la 6 cm deasupra
ombilicului si are dimensiunea unei mingi de baschet (si chiar asa poate arata si din
exterior).
Secretia vaginala normala este laptoasa, albicioasa si cu un miros fad, similara celei
dinainte demenstruatie.

Creste in cantitate pana la termen si poate deveni relativ abudenta, de aceea, pentru a
elimina senzatia de discomfort, foloseste tampoane absorbante. Atentie: nu
folosi tampoane intravaginalesau dusuri care ar putea introduce germeni nedoriti
in vagin si conduce la afectiuni serioase precum vaginita bacteriana, ce poate cauza
chiar nasterea prematura. Acorda o grija deosebita igienei vaginala: mentine zona
curata, proaspata si uscata si poarta chiloti din bumbac, lejeri. In cazul unei infectii
vaginale, consulta rapid un specialist.

In acesta perioada, bebelusul crete foarte mult, iar organele sale interne sunt deja
dezvoltate i incep sa functioneze singure. Are formata fata, gurita, nasucul, iar la
ecograf il poti surprinde chiar in timp ce ii suge degetelul sau face tot felul de grimase.
Totodata, acum incepe sa simta micarile i sunetele din exterior de aceea poti sa incepi
sa ii vorbeti i sa ii canti, dar i sa il mangai. Indeamna-l si pe tati sa faca acest lucru.
Este un act de afectiune esential pentru o buna comunicare parinte copil dupa
nastere.

top

Bebe in luna a patra luna


Saptamanile 14 17
Fatul are aproximativ 350 grame si 12,5 cm, sexul sau este acum detectabil
la ecografie (totusi predictiile nu sunt unele foarte sigure), iar oasele devin mai dure.

Placenta este complet functionala (sursa de hrana si de oxigen), iar bebelusul produce
si el insulina si bila si chiar urineaza in lichidul amniotic o data la 45 de minute.

Inima lui pompeaza 25 de sferturi de sange in fiecare zi, dintii s-au format (la fel si
amprentele la maini si la picioare), iar bebelusul este acoperit de un par temporar fin
numit lanugo.
top

Bebe in luna a cincea


Saptamanile 18 -22
Fatul are la sfarsitul acestei luni o lungime intre 17,5 22,5 cm (cam jumatatea din
lungimea de la nastere) si aproximativ 450 grame.

Pe masura ce musculatura se intareste, reteaua nervoasa se extinde si scheletul este


mai dur, fatul devine tot mai coordonat in miscari face tumbe si se da peste cap,
acrobatii care il ajuta sa-si dezvolte abilitatile motorii. Se formeaza unghiile la degetele
de la picioare si mugurii pentru dintii permanenti.

Are perioade regulate de somn-veghe. In plus, dezvolta o substanta pe piele


numita vernix, alba, grasoasa cu aspect branzos, ce ofera protectie impotriva lichidului
amniotic si ajuta la nastere, fatul fiind alunecos si mai usor de expulzat.

Fetita va incepe sa dezvolte primele ovule in ovarele sale, iar testiculele unui baietel au
inceput sa coboare in scrot. In acest stadiu ar trebui sa se vada la ecograf sexul
copilului, desi acuratetea informatiei variaza.

Urechiile sunt bine dezvoltate, de aceea bebelusul incepe sa recunoasca sunete, iar
zgomotele intense il pot face sa tresara.

top

Bebe in luna a sasea


Saptamanile 23 27
Fatul are peste 30 cm de lungime si cantareste aproape 900 grame. Extrem de activ, el
este mai bine coordonat in miscarile sale - pedaleaza cu picioarele pentru e exersa
mersul si isi apucacordonul cu mana.

Incepe sa loveasca cu asa mare elan, incat mainile si picioarele devin vizibile pe burtica
ta. Corzile sale vocale sunt dezvoltate, nu scoate inca sunete, dar poate sughita, iar
ochii se pot deschide si fatul reactioneaza la lumina (chiar isi va astupa ochii daca o
lumina puternica este indreptata spre abdomenul tau). Un fat nascut acum poate
supravietui cu ingrijri intensive.

http://www.helpnet.ro/experienta-trimestrului-doi-sarcina.html

Specialistii americani au demonstrat, pe baza unor studii realizate cu ajutorul celor mai recente
metode si tehnologii de monitorizare, ca, in cea de a 32-a saptamana de viata intrauterina (deci, cu
doua luni inainte de momentul aproximativ al nasterii normale), micutul se comporta similar unui nou
nascut, avand aceleasi reactii si aceeasi capacitate de perceptie a sunetelor. Iata cateva dintre
"revelatiile" acestor studii.
- Dupa noua saptamani de sarcina, embrionul poate sa sughita si sa reactioneze la zgomotele
puternice, iar catre sfarsitul primului trimestru de sarcina, este capabil sa auda.
- Asemeni adultilor, fatul isi misca pupilele in timpul somnului, in cazul in care viseaza.
- Daca viitoarea mama savureaza o mancare delicioasa, bebelusul din burtica "se bucura" si el de
gustul placut al alimentelor.
- Fatul are capacitatea de a face distinctia intre vocea mamei si cea a unei alte persoane. Nu este
deloc prea devreme pentru a i se citi povesti; reactiile lui nu se vor lasa asteptate.
- Este important ca orice viitoare mama sa tina cont de urmatorul aspect: numai pentru ca fatul
poate sa reactioneze la stimulii din exterior, nu inseamna ca ar trebui sa exagerezi in ceea ce
priveste stimularea capacitatilor sale de reactie. Acest lucru ar putea avea consecinte negative in
dezvoltarea lui ulterioara. Cu alte cuvinte, lasa natura sa-si urmeze cursul firesc si nu incerca sa
fortezi lucrurile. Totul va veni de la sine.
Bazele comportamentului viitorului omulet incep sa fie puse inca din primele saptamani dupa
fecundatie. Astfel, cercetatorii au aratat ca micutul incepe sa se dezvolte din punct de intelectual
chiar inainte ca viitoarea mama sa afle ca este insarcinata.

Somnul fatului

Expertii care monitorizeaza activitatea micutului in mediul intrauterin au descoperit ca, in cea mai
mare parte a timpului, acesta doarme. De exemplu, in cea de a 32-a saptamana de sarcina,
bebelusul doarme cam 95 la suta din zi: fie un somn adanc, fara vise, fie viseaza, fie... dormiteaza,
undeva la granita dintre somn si starea de veghe. Ce poate sa viseze oare? Specialistii nu au
"decriptat" inca acest mister, dar concluziile de pana acum evidentiaza ca visele lui se refera la viata
din micul sau univers intrauterin - adica tot ceea ce stie si experimenteaza el in acest stadiu.

Pe masura ce se apropie momentul nasterii, fatul incepe sa se comporte tot mai mult ca un nou
nascut, in sensul ca doarme cam tot atat de mult, perioadele de somn fiind alternate de intervale
scurte in care este vioi si alert. Viitoarele mamici stiu bine acest lucru, dat fiind ca bebelusul este
foarte activ: se misca viguros, da din picioruse, facandu-si simtita prezenta pana cand i se face din
nou somn.

Miscarile micutului nenascut

Indiferent daca doarme sau este treaz, fatul se misca foarte mult: isi intinde corpul, mainile si
picioarele, isi flexeaza degetele de la maini si de la picioare, se incrunta sau zambeste, si isi
exploreaza teritoriul, prin intermediul atingerilor. Pe langa aceste miscari uzuale, specialistii au
identificat si alte gesturi, mai putin obisnuite, ale bebelusului: linge peretele uterin si se plimba (la
propriu) prin uter.

Mai tarziu, cand este mai mare, sta pe spate si impinge cu piciorusele in peretele uterin. Femeile
care au mai nascut au uterul putin mai mare decat cele aflate la prima sarcina si cordonul ombilical
mai lung. Asadar, in cazul acestora, micutul are la dispozitie un spatiu mai vast pe care sa-l
exploreze si mai multa libertate de miscare.

Bebelusul... degusta!

Faptul ca unii dintre noi ne dam in vant, la maturitate, dupa mancaruri si sosuri picante isi poate gasi
explicatia in ceea ce am experimentat pe vremea cand nu aparuseram inca pe lume. Cu alte
cuvinte, mama e responsabila daca punem prea mult piper in friptura! In intervalul cuprins intre a 13-
a si a 15-a saptamana de sarcina, papilele gustative ale fatului sunt dezvoltate aproape la fel ca si
cele ale unei persoane adulte, iar medicii afirma ca lichidul amniotic poate avea miros de ceapa,
usturoi, curry si alte esente puternice, in functie de alimentatia mamei.
Nu se stie daca micutul poate degusta si diferentia aceste arome, dar in mod cert preferintele lui
culinare vor fi influentate in consecinta.

Cat poate auzi prichindelul nenascut?

Daca in ceea ce priveste capacitatea micutului de a simti gustul exista inca unele semne de
intrebare, referitor la aptitudinile sale acustice nu mai sunt demult dubii: aparatul auditiv al fatului
functioneaza inca din primul trimestru de sarcina. Multe femei insarcinate povestesc despre faptul ca
adesea li se intampla sa simta bebelusul miscandu-se ca urmare a unui zgomot puternic (de
exemplu, o usa trantita). Insa, micutul reactioneaza la stimuli sonori chiar si in absenta unor surse de
zgomot puternic.

Specialistii au facut diverse teste specifice, care au aratat ca bebelusul reactioneaza chiar si la
sunete difuze si altminteri imperceptibile - cum ar fi zgomotul inabusit al circulatiei sangelui mamei,
zgomotele intestinale, dar si vocea ei, pe care micutul invata foarte repede sa o deosebeasca de
cele ale altor persoane. De asemenea, s-a demonstrat ca sunetul vocii materne calmeaza bebelusul
- asadar, daca il simti ca este agitat si se misca foarte mult, vorbeste-i. Efectul va putea fi observat
imediat.

Capacitatea vizuala a fatului

Simtul vazului se dezvolta ultimul, dar studiile intreprinse au aratat ca fatul percepe lumini si umbre,
in nuante de portocaliu si rosu. In uter nu este nici liniste, si nici intuneric. Daca mama se afla intr-un
loc unde exista surse puternice de lumina, fatul are tendinta de a-si acoperi ochii cu manutele sau
de a-si intoarce capul in partea opusa celei de unde vine lumina. Este important de stiut ca
supraexpunerea mamei la surse de lumina poate avea efecte nocive pentru dezvoltarea ulterioara a
vederii bebelusului, intrucat i-ar putea afecta retina.

Uimitor: fatul invata!

Poate ca suna incredibil, dar este adevarat. Pe langa aptitudinile de a simti, auzi si vedea, fatul isi
dezvolta si capacitatea de a invata si de a tine minte. Bineinteles, aceste deprinderi nu sunt
constiente, ci mai degraba automate, instinctive. Faptul ca face diferenta intre vocea mamei si cele
ale altor persoane tine de aptitudinea lui de invatare si de memorie - nu numai de capacitatea de a
auzi. De asemenea, se pare ca bebelusii sunt si... xenofobi: prefera sa auda vorbindu-se in limba
materna, si nu intr-o limba straina. Inca nu s-a stabilit cum este capabil micutul sa faca diferenta.

Micutului ii plac deja povestile: daca simti ca este agitat si vei citi, cu glas tare, acelasi basm pe care
l-ai citit si cu doua-trei zile in urma, vei observa cum se linisteste. Poti incerca si un alt experiment:
citeste o poveste pe care bebelusul nu a mai auzit-o pana acum. Probabil ca va incepe sa se miste
mai mult, va da din picioruse, iar cercetatorii au stabilit ca pulsul se accelereaza. Dar ar fi prea mult
sa credem ca micutul recunoaste subiectul basmului... de fapt, el reactioneaza la ritmul povestii.

Personalitatea micutului din burtica

Se stie ca bebelusii, desi seamana intre ei din punct de vedere fizic in primele saptamani de viata,
se deosebesc deja din punct de vedere al comportamentului si al personalitatii - cu toate ca avem
tendinta sa spunem ca este inca prea devreme pentru asa ceva. Temeliile comportamentului si
personalitatii lor sunt puse inca din viata intrauterina. De exemplu, s-a stabilit ca bebelusii care erau
foarte agitati inainte de a se naste tind sa devina niste copii colerici si mofturosi.

Putem sa influentam, oare, dezvoltarea psihologica a bebelusului? Cu siguranta, spun specialistii -


ca viitoare mamica, trebuie sa ai un stil de viata cat mai sanatos si echilibrat, fara excese de nici un
fel, sa incerci sa nu te enervezi si sa dormi, in medie, opt ore pe noapte. Cu cat esti mai agitata si
mai stresata, cu atat bebelusul tau va fi mai iritat. Iata inca un motiv pentru care ar trebui sa intri in
concediu prenatal, incepand din luna a saptea de sarcina.

Daca esti insa genul de persoana hiperactiva si pasionata de munca sa, mergi la serviciu cat iti
permite starea de sanatate: sa stai acasa si sa te plictisesti nu va poate aduce nici un beneficiu nici
tie, nici micutului pe care il astepti.

http://www.eva.ro/sanatate/mama-si-copilul/sarcina/esti-insarcinata-micutul-din-burtica-
e-mai-activ-decat-ai-fi-crezut-articol-17020.html

Testul Apgar

Imediat dupa nastere, chiar in primele 60 de secunde dupa expulzie, in sala de travaliu, se face
o apreciere a starii de sanatate a nou-nascutului, prin aprecierea functiilor vitale si a capacitatii
de adaptare la conditiile din mediul extrauterin.

Astfel, simultan cu acordarea primelor ingrijiri, medicul neonatolog va nota starea clinica si
comportamentul nou-nascutului, cuantificand functiile vitale cu ajutorul scorului sau indicelui
Apgar.

Parametrii Apgar
Cei 5 parametrii pe baza carora se apreciaza indicele Apgar sunt: respiratia, frecventa
cardiaca, reactivitatea la stimuli, tonusul muscular, aspectul tegumentelor parametrii
care vor fi notati cu puncte de la 0 la 2, fiecare. Prin insumarea acestor puncte se obtine
un punctaj de la 0 la 10, numit scorul Apgar. Este util ca, in cazul unui scor sub 10,
aprecierea scorului sa se repete si la 5 - 10 minute dupa nastere.

Denumirea provine de la numele celei care a introdus in practica clinica acest scor,
Virginia Apgar; in limba engleza APGAR poate fi si o formula de memorare a
parametrilor acestui scor:

Activity activitatea, tonusul muscular


Pulse pulsul, frecventa cardiaca
Grimace grimasa, excitabilitatea reflexa (reactivitatea la stimuli)
Appearance aspectul pielii
Respiration respiratia.
Calcularea scorului
Tonusul muscular (activitatea)

Se apreciaza in functie de miscarile active si pasive:

2 prezenta miscarilor active, tonusul muscular e bun


1 cateva miscari de flexie a extremitatilor
0 hipotonie, musculatura este flasca.

Frecventa cardiaca (puls)

Se apreciaza numarul de batai cardiace pe minut:

2 peste 100 batai cardiace pe minut


1 - sub 100 batai cardiace pe minut
0 absenta batailor cardiace.

Excitabilitatea reflexa (grimasa)

Excitabilitatea reflexa sau reflectivitatea, este raspunsul nou-nascutului la stimuli externi;


se apreciaza prin reactia la introducerea sondei in cavitatea nazala pentru dezobstructia
cailor respiratorii:

2 - tipa, tuseste sau stranuta


1 face o grimasa
0 nu reactioneaza.

Culoarea tegumentelor (aspect)

Culoarea tegumentelor este importanta deoarece ea releva gradul de oxigenrae a


sangelui:

2 tegumente roz
1 roz la nivelul trunchiului si cianotica (albastra) la extremitati
0 tegumente palide sau cianotice (albastre).

Miscarile respiratorii si tipatul (respiratia)

Recoltare celule stem: cine poate folosi grefa de sange ombilical?

Se apreciaza aparitia spontana a respiratiei, reflectata de un tipat sau plans viguros si


prezenta miscarilor respiratorii:

2 miscari respiratorii regulate, tipat sau plans viguros


1 miscari respiratorii neregulate, plans slab
0 respiratie absenta, nu plange
Semnificatia scorului Apgar

In sala de travaliu, dupa stabilirea indicelui APGAR, atitudinea imediata a medicului


neonatolog va fi raportata la nota acordata.

Scor Apgar 8 - 10

Acest indice este acordat unui nou-nascut eutrofic (cu greutate normala), sanatos, cu
adaptare neonatala buna, care nu necesita ingrijiri deosebite. Acesta va fi transportat in
sectia de nou-nascuti dupa acordarea ingrijirilor obisnuite:

aspiratia secretiilor si dezobstructia cailor aeriene superioare


ligatura cordonului ombilical
toaleta tegumentelor: se sterg cu comprese sterile sau se spala resturile delichid
amniotic sau sange
profilaxia oftalmiei gonococice: se face de rutina imediat dupa nastere si consta in
aplicarea unor picaturi in sacul conjunctival, in scopul prevenirii infectiei oculare cu gonococ, in
eventualitatea in care mama are o infectie genitala gonococica
verificarea permeabilitatii esofagului.

Scor Apgar 6 - 7

Nou-nascutii cu acest indice, prezinta o adaptare mai dificila la viata extrauterina si pot
necesita in plus fata de ingrijirile standard:

oxigenoterapie
corectarea unor deficite biologice: acidoza,hipoglicemia, hipocalcemia etc.
Scorul Apgar va fi reevaluat dupa 5 minute.

Indice Apgar sub 5

Un nou-nascut cu indice Apgar de 5 sau mai mic, prezinta o stare generala grava care
necesita in plus manevre de reanimare si terapie intensiva, care variaza in functie de
situatia clinica a nou-nascutului: oxigenoterapie, intubatie, ventilatie asistata, masaj
cardiac extern, corectia tulburarilor hidro-electrolitice, acido-bazice si metabolice etc.
Indicele Apgar se va reevalua dupa 5 minute de la nastere.

De retinut

Scorul Apgar este doar un indice relativ de apreciere a starii de sanatate a nou-
nascutului, care apreciaza starea clinica post-natal precoce si ghideaza atitudinea
terapeutica imediata a neonatologului, fara insa a se constitui intr-un factor de
prognostic pe termen lung in privinta evolutiei ulterioare a nou-nascutului.

http://www.copilul.ro/nastere/scor-apgar/Testele-facute-bebelusului-dupa-
nastere-a6272.html

http://www.copilul.ro/nastere/scor-apgar/Scorul-Apgar-nota-bebelusului-
imediat-dupa-nastere-a5265.html

http://www.gandul.info/sanatate/cum-afecteaza-bebelusul-emotiile-din-
timpul-sarcinii-15403472

http://www.desprecopii.com/info-id-1147-nm-Dezvoltarea-intrauterina-a-
bebelusului.htm

http://www.click.ro/utile/sanatate/ce-face-bebelusul-burta-cand-mama-
fumeaza-timpul-sarcinii-foto

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/sarcina/cum-influenteaza-viata-
intrauterina-dezvoltarea-ulterioara-mituri-si-sfaturi-1049009
http://www.caleamaestrului.ro/2008/12/22/viata-intrauterina-a-copilului-ziua-
1-%E2%80%93-luna-9-definirea-termenilor-spermatozoid-ovul-fecundatie-
conceptie-sarcina-embrion-fat-viabilitate/

http://mirelazivari.ro/perioada-prenatala-si-factorii-ce-influenteaza-
dezvoltarea

http://www.bendo.ro/crestere-dezvoltare-copil/

http://www.eva.ro/sanatate/mama-si-copilul/sfaturi-utile/cresterea-si-
dezvoltarea-copilului-articol-15652.html

http://www.sfaturimedicale.ro/utile/item/48849-factorii-exogeni-care-influen
%C8%9Beaz%C3%A3-cre%C8%99terea-%C8%99i-dezvoltarea-copilului

http://www.gandul.info/sanatate/cum-afecteaza-bebelusul-emotiile-din-
timpul-sarcinii-15403472

S-ar putea să vă placă și