Furajarea stiintifica la iepuri

Digestia si furajele iepurilor

Iepurele este un animal rozator si, prin modul in care se face digestia hranei, se incadreaza regimului
vegetarian (ierbivor). In mod schematic, aparatul digestiv se caracterizeaza printr-un sistem redus de
masticatie, un stomac voluminos, un intestin lung si un cecum important.
Aceasta dispozitie implica o trecere lenta a hranei prin intestin si necesita prezenta unei microflore
abundente, antrenanta in procesul digestiv (alimentele ramin 48 ore si se elimina in 4 ore). Aceasta
face ca iepurele sa fie predispus la timpanism (balonare), la staze alimentare (slaba evacuare din
intestin) si la auto-intoxicari, daca este captiv si nu poate sa-si aleaga, dupa gust, acea planta bogata
in substante indis-pensable sau o alta planta laxativa, care se gasesc in flora spontana (din
imprejurimile locului sau de origine).
Dupa cum osul este specific ciinelui, tot astfel cracile si ramurile verzi (de salcie, plop, fag, tei, salcim,
anin etc.) sint indispensable iepurelui, atit pentru a-si toci dintii, cit si pentru valoarea lor nutritiva si
influenta substantelor astringente (taninuri) in prevenirea diareei.
Continutul nutritiv al ramurilor verzi (saruri minerale, vitamine etc.) asigura o buna digestie si
asimilare a furajelor concentrate. Crescatorul trebuie sa tina seama de importanta fiziologiei digestiei
la iepuri, suplimentind permanent furajarea obisnuita cu ramuri verzi, frunze si buruieni specifice.
De asemenea, el trebuie sa supravegheze cu atentie calitatea nutritiva a furajelor, starea lor de
conservare, gradul de umiditate si eventuala toxicitate a ierburilor si buruienilor pe care le foloseste in
furajarea iepurilor.
Substantele alburninoide sau proteice
Substanjele alburninoide sau proteice (azotate) asigura dezvoltarea muschilor si a tuturor organelor
(carnea). Cresterea este influentata direct de continutul furajelor in album ine, precum si de actiunea
urmatorilor factori: de bogatia in materii azotate a frunzelor si a ramurilor verzi; finul recoltat tirziu
pierde o anumita cantitate de materii azotate, proportional cu depasirea maturitatii plantelor,
leguminoasele sint plantele cu cel mai bogat contlnut in proteine.
Furajele bogate in proteine sint: turtele si sroturile (de dovleac, de floarea-soarelui si de soia), uruiala
de bob, mazare si lupin dulce, laptele praf, faina de carne, de singe, de peste etc.
In timpul gestatiei si dupa aceea, in perioada de lactatie, iepuroaicele au nevoie de furaje bogate in
proteine; femelele care isi maninca puii sint deseori determinate de lipsa indelungata a furajelor
bogate in proteine de origine animala.
Substantele hidrocarbonate si grasimile
(neazotate) asigura intretinerea caldurii corpului, dau energia nece sara functionarii organelor si
formeaza rezervele de grasimi. Acestea se gasesc in fin, otava, paie, ovaz, orz, porumb, secara, tarite,
diferite feluri de faina furajera, cartofi, gulii si sfecla.
Pentru ca ratia sa fie bine valorificata, furajele administrate trebuie sa contina in anumite cantitati si
intr-un raport corespunzator ambele grupe de substante nutritive: azotate (albumine sau proteine) si
neazotate (hidrocarbonate sau hidrati de carbon).
Acest raport, numit raport nutritiv trebuie sa fie strins (1:3) in cazul tineretului inainte si dupa intarcare,
mijlociu (1:5) pentru femelele gestante si in lactatie si larg (1:78) pentru reproducatorii aflati in
repaus. Substantele minerale sint indispensabile cresterii, deoarece inainte de toate scheletul
este format din fosfat si carbonat de calciu.
Amintim prezenta fosforului in muschi, a fierului in hemoglobina singelui, a sulfului in par, a sarii de
bucatarie in toate tesuturile si secretiile, Substantele minerale formeaza in corp solutii care permit
schimburile intre celule, ceea ce asigura o buna crestere.
Sarurile minerale sint cel mai bine asimilate si folosite de organism daca se incorporeaza in furaje
(creta furajera, faina de oase, faina de peste, sare).
Vitaminele
Vitaminele nu contribuie in nutritie, dar sint absolut necesare; dupa cum ne arata numele,- ele intretin
viata si stimuleaza cresterea.
Deosebit de insemnata este vitamina A, care se intilneste in furajele verzi, frunze, ramuri tinere,
precum si in lapte, faina de peste, ulei de peste etc. Vitaminele B si B2 apara organismul de tulburari
nervoase, paralizie si deschide pofta de mincare; ele se gasesc in invelisul grauntelor, in tarite,
morcovi etc. Legumele si toate furajele proaspete sint bogate in vitamina C; pe timpul iernii, se
folosesc napii si morcovii, care depasesc in aceasta privinta de zece ori valoarea sfeclei.
Lipsa vitaminei D duce la rahitism, ceea ce se poate constata la tineretul cazat in adaposturi lipsite de
lumina (se gaseste in lapte, faina de peste, trifoi, lucerna etc.). Vitamina E joaca un rol important in
fecundatie, ea se gaseste pretutindeni in furajele verzi, precum si in griul, porumbul si ovazul incoltit.
In general, hranirea iepurilor cu furaje lipsite de vitamine provoaca aparitia unor boli grave de
subnutritie (carente vitaminice sau avitaminoze).
Ca multe alte rozatoare, iepurele isi consuma propriiie excremente (coprofagie); acestea sint bogate in
vitamine (indeosebi cele din timpul noptii). De obicei, dimineata se gasesc in boxa numai
excrementele eliminate a doua oara. Experiente recente ale fiziologilor francezi au demonstrat ca
iepurii lipsiti de posibilitatea de a-si reingera excrementele din timpul nopfii, par sa sufere de
subnutritie.
Furajele specifice iepurilor
Ca rozator de tip ierbivor si granivor, iepurele este adaptat la un regim de hrana vegetarian, nutritia lui
bazinduse pe furajele vegetale.
Fiind un animal mincacios, dar nepretentios la mincare, el consuma cu placere, in stare verde sau
uscata, atit ierbunle si buruienile din gradina, din cimp si de pe. marginea santurilor, cit si cele din
finetele naturale si artificiale, leguminoasele cultivate, legume si zarzavaturi, frunze de copaci, ramuri
etc. Acestea insa nu trebuie sa fie prafuite sau recoltate din locuri mlastinoase, infectate etc.
Dupa natura si compozitia lor, principalele furaje folosite in hrana iepurilor aparfin urmatoarelor patru
categorii: furaje verzi, fibroase, suculente si concentrate. Furajele verzi (masa verde), reprezentate
prin nutreturile ierboase ce se administreaza in stare suculenta, in tot timpul verii, sint cele mai ieftine,
au o mare valoare nutritiva si contin multe saruri minerale si vitamine.
Cele mai hranitoare, vitaminate si digestibile sint buruienile, dintre care aratam mai jos pe cele
specifice iepurelui:
Crescatorul trebuie sa fie atent ca in ierburile si buruienile pe care le da in hrana iepurilor sa nu fie
plante toxice (care pot fi cauza unei mortalitati rapide) rum sint: cucuta (Conium maculatum), laurul
sau ciumafaia (Datura stramonium), maselarita (Hyoscyamus niger), zirna sau umbra noptii (Solanum
nigrum) , boglari sau galbenele (Ranunculus sceleratus), brindusa de toarnna (Colchicum automnale),
laptele ciinelui (Euphorbia falcata), macul rosu (Papaver rhoeas), steregoaia sau strigoaia (Veratrum
nigrum), omagul (Aconitum toxicum) etc.
De asemenea, de o mare valoare nutritiva pentru iepuri sint fructele diferitilor arbori si arbusti, precum
si cracile v'rzi si ramurelele acestora (ulm, fag, tei, alun, paducel, salcim, frasin, salcie, anin,
mesteacan). Pentru iarna, crescatorul trebuie sa se ingrijeasca de aprovizionarea in cantitati
suficiente cu craci, ramuri verzi si cu frunze, organizind in incinta crescatoriei frunzare mari, sub forma
de glugi.
In boxa iepurelui trebuie sa se gaseasca in permanent craci si ramuri verzi, altfel acest rozator este
nevoit sa sufere si sa fie nevoit sa roada peretii boxei si utilajele din lemn. Pe linga buruienile, ierburile
si verdeturile naturale amintite, o deosebita importanta prezinta furajele verzi cultivate: lucerna, trifoiul,
sparceta, borceagul si porumbul furajer. Acestea, la fel ca plantele salbatice, au marele avantaj ca
imbogatesc organismul in calciu usor asimilabil (necesar indeosebi pentru tineret, in perioada de
crestere).
Pe de alta parte, apa din tesuturile plantelor verzi satisface, in parte, nevoia de adapat a iepurelui.
Zarzavaturile constituie de asemenea o buna sursa de furajare a iepurilor, insa acestea nu trebuie
date decit in cantitati reduse si nu prea des (varza, frunzele de napi, de sfecla, de conopida si mai
putin spanacul, salata).
In cantitati prea mari acestea produc diaree, iar frunzele de varza influenteaza negativ sanatatea
iepurilor. Iepurii care consuma timp indelungat frunza de varza, manifesto simptome de insuficienta
tiroidiana, desi aceasta glanda s-a dezvoltat excesiv (ca o gusa).
Cauza acestei tulburari grave se explica prin actiunea toxica a unor substance (cianide) din varza.
Pe timpul iernii, iepurii pot fi hraniti si cu nutreturi insilozate in mici bazine sau in tuburi de beton (23
tuburi a cite 1 m inaltime si cu diametrul de 11,5 m).
Furajele fibroase
Furajele fibroase: finul de lucerna, trifoi, borceag, paiele de ovaz etc. Finul nu trebuie sa lipseasca
niciodata, iar in timpul iernii constituie furajul de baza sau piinea'' iepurilor.
Dintr-un kilogram de nutreturi verzi (masa verde) rezulta 0,700,75 kg fin. Un fin de calitate buna este
cel de leguminoase (lucerna, trifoi) si de graminee (ovazcior, golomat, paius, zizanie, firuta etc.). Finul
recoltat de pe pajistile umede este mai putin indicat deoarece confine deseori chisti de coccidioza.
Furajele suculente
Furajele suculente (radacinoase, tuberculi, bostanoase) mai insemnate pentru iepuri sint: sfecla,
morcovii, napii, gulia, cartofii, pastirnacul, telina, patrunjelul, dovlecii.
Se folosesc indeosebi la furajarea din sezonul de iarna. Apa pe care o contin este necesara
organismului animalului, sint insa sarace in proteine. O buna folosire prezinta si fructele care nu-si
gasesc o alta valorificare.
Furajele concentrate
Furajele concentrate (bogate in proteine si hidrati de carbon) constituie nutreturile de baza in
asigurarea producfiei iepurilor de carne.
In aceasta grupa se cuprind urmatoarele furaje: dintre cereale (graurite), mai ales ovazul, orzul,
porumbul, bobul si mazarea; dintre reziduurile industriale taritele (de griu, secara, porumb), praful de
moara, sroturile si turtele (de floarea-soarelui, soia, dovleac, in, rapita); dintre produsele si reziduurile
de origine animala faina de carne, faina de singe, faina de peste, uleiul de peste, zerul, laptele
degresat etc.
Piinea uscata constituie un bun aliment, ca si ramasitele menajere: coji de cartofi, de dovleac, de
fructe etc. Un produs special este drojdia furajera (levuri iradiate), avind un gust placut si un mare
continut de vitamine (B, D si E).
Norme si ratii furajere
Norme de furajare. Prin norma de furajare se intelege cantitatea zilnica de substance nutritive
necesare unui animal, care sa-i asigure desfasurarea normala a tuturor functiilor organismului,
pastrarea sanatatii, realizarea productiei planificate si mentinerea calitatilor de reproduce.
Normele de furajare se stabilesc in functie de virsta, greutatea si starea fiziologica a iepurilor, dupa
felul productiei si dupa sezoanele anului.
In tabelele 4 si 5 se redau Unitate nutritiva (U.N.) = valoarea continutului furajer, in substance nutritive,
echivalent cu aceea a 1 kg de ovaz, considerat ca etalon. normele de furajare stabilite de Sectia de
Alimentatie din cadrul Institutului de Cercetari Zootehnice. Pentru timpul iernii, datorita pierderilor de
caldura ce se produc in organism, necesarul de unitati nutritive este mai mare.
Ratii furajere
Prin ratie furajera se intelege cantitatea de furaje data zilnic unui animal, care sa-i satisfaca cerintele
in substante nutritive, saruri si vitamine.
Ratiile furajere se stabilesc in functie de norme si cit mai corespunzator sezonului respectiv. Ca
orientare, se redau doua exemple de ratii (simplificale), dupa cele intocmite de Sectia de Alimentatie
din cadrul Institutului de Cercetari Zootehnice .
La alcatuirea ratiilor este necesar sa se tina seama si de unele consideratii generale: sa corespunda
parficularitafilor biologice si fizio-logice ale animalelor rozatoare, de tip vegetarian-granivor; sa
contribuie la pastrarea sanatatii si obtinerea de productii ridicate; sa fie formate din furaje cit mai
diferite si sa fie economice, folosindu-se in primul rind cele din productia proprie si numai cele ce nu
se gasesc (sroturi, faina de carne, faina de oase etc.) sa se procure din cornert; sa aiba un anumit
volum si efect de balast, pentru ca iepurii sa se sirnta satui si digestia sa se faca normal.
Pe cit este posibil, la furajarea iepurilor si la intocmirea ratiilor respective, crescatorul va tine seama si
de urmatoarele recomandari practice: In timpul verii, jumatate din cantitatea de furaje verzi sa se
dea sub forma de craci sau ramurele cu frunze verzi, iar iarna se vor da ramuri din frunzare; In
crescatoriile personale, cu un numar redus de iepuri, furajele verzi sa fie date sub forma de buruieni,
iarba cosita si ramuri cu frunze;
Grauntele de ovaz sa se foloseasca indeosebi pentru masculi in timpul montei si pentru tineret (pentru
tineret nu trebuie sa lipseasca taritele sau sroturile); Oricare ar fi regimul de hranire (furaje verzi,
suculente sau concentrate), vasul cu apa curata, limpede si proaspata nu trebuie sa lipseasca
iepurilor.
Exista iepuri care refuza la inceput sa bea apa, insa aceasta se intimpla fiindca nu li s-a dat niciodata
si deci nu sint obisnuiti s-o consume. In cazul crescatoriilor mari, industriale, cind furajarea iepurilor se
bazeaza pe concentrate, consumul aproximativ de apa (in cm3 si pe timp de 24 ore) poate fi
calculate.
Finurile
Finurile trebuie recoltate in faza optima, adica gramineele la inspicare sau la inceputul infloririi, iar
leguminoasele la imbobocire.
Un fin bun, vitaminos (bogat in caroten) se obtine din leguminoase (lucerna, trifoi, sparceta), din
graminee (golomat, timoftica, ovascior etc.) sau din otava, uscate rapid; el trebuie sa aiba un miros
placut, aromat si o culoare verde-intensa, si sa fie lipsit de praf si mucegaiuri. Finurile au si efect de
balast, necesar unei bune functionari a tubului digestiv.
Finurile de calitate inferioara, vrejii de mazare, cocenii si paiele este indicat sa fie mai intii oparite,
imbunatatindu-li-se astfel calitatile-gustative; totodata se distrug microbii, ciupercile etc. Finul.
vitaminos (de lucerna sau de otava) poate fi macinat la o moara cu ciocanele si transformat in faina de
fin.
Depozitarea finului se face numai dupa ce mai intii a fost bine uscat, cladindu-se in glugi (stoguri) sau
sire, pe un teren mai ridicat, uscat si cu asternut gros de paie. Mult mai bun si economic este finul
presat in baloti, cu un grad de umiditate de 17/0, care se depoziteaza mai usor si fara pierderi mari
(volumul lui se reduce de 56 ori).
Suculentele
Suculentele sint usor digestibile si au un gust mai placut. Radacinoasele (sfecla, morcovii, napii) se
administreaza iepurilor numai curatate de pamint si bine spalate. Cartofii se dau curati, inlaturindu-li-se
cojile, si de obicei fierti.
Datorita continutului mare de apa (7090"/0), suculentele' sint expuse mai usor alterarii si pentru
mentinerea valorii lor nutritive, ele trebuie pastrate in locuri uscate si conservate pe timpul iernii in
silozuri de suprafata. La o insilozare de 5 luni, morcovii sufera o pierdere de 16% si sfecla de 10"/o din
greutatea lor initiala.
Sfecla si cartofii inghetati se dau numai fierti, iar morcovii, dupa ce s-au dezghetat. Cartofii fierti, in
amestec cu tarite si cu faina de fin, constituie un bun furaj in timpul iernii. Tot astfel, castanele
salbatice sint roase si consumate cu multa pofta.
Concentratele
Concentratele (graunte, uruieli, reziduuri, faina vegetala si animala etc.). Folosirea acestora in
furajarea iepurilor trebuie facuta dupa o preparare corespunzatoare. Astfel, ovazul este indicat sa se
dea inmuiat cind este vorba de iepurasi.
Pe cit este posibil, orzul sa fie inmuiat si zdrobit, iar porumbul, mazarea si alte boabe, administrate sub
forma de uruiala. Amestecurile de concentrate sint cele mai indicate, ele contin furaje variate, bogate
in substante nutritive necesare organismului, pe care iepurele le consuma cu multa pofta. In acest
scop, pasta umeda este de cea mai buna calitate (usor digestibila, se asimileaza bine si are mare
efect in obtinerea sporului de carne).
Ea se prepara din diferite amestecuri de concentrate: uruieli, faina de soia sau de mazare, tarite, faina
de carne, sroturi, faina de fin sau din cetina verde de brad, toate bine omogenizate si umectate cu
lapte tras, zer sau apa calda. In timpul iernii, pasta se adminstreaza calda: cartofi fierti, la care se
adauga tarite, sroturi, faina de carne sau de peste.
Pasta umeda nu trebuie sa fie prea apoasa. Calitatea amestecului poate fi imbunatatita si prin alte
adaosuri: plante aro-mate, urzica tocata, ulei de peste si saruri minerale (creta furajera. faina de case,
praf de carbune si sare de bucatarie).
Sub aspect zooeconomic, furajele combinate sau amestecurile complexe (concentrate obisnuite,
reziduuri, adaosuri minerale, vitamine, antibiotice etc.) reprezinta un factor de progres incontestabil si
se bucura de o larga raspindire. Amestecurile de furaje sint intocmite dupa retete stiintifice si se
prepara pe ca-le industrials sub forma varsata (in vrac), granulata sau brichetata.
Administrarea hranei
Cu cit hranirea iepurilor se face mai des, cu atit mai bine sint consumate furajele si resturile ce ramin
sint mai neinsemnate.
De obicei, ratia zilnica se distribuie vara in trei tainuri si iarna nuimai de doua ori pe zi. In crescatoriile
personale, hrana se da vara in doua tainuri. Ratia zilnica si tainurile se distribuie diferentiat, dupa
starea fiziologica a iepurilor si dupa activitatea lor periodica.
Iepurii sint mult mai activi dimineata si noaptea, in timp ce in restul zilei sint pasivi, dormiteaza si se
sperie la cel mai neinsemnat zgomot. Crescatorul trebuie sa tina seama de aceasta comportare
specifica a iepurilor si la distribuirea tainurilor sa caute sa dea concentratele cind ei sint mai activi si
consuma mai bine.
De aceea, la distribuirea ratiei in trei tainuri, este indicat sa se aplice schema urmatoare: Important
este ca tainurile sa fie date in fiecare zi la aceleasi ore. O atentie deosebita trebuie data, la
distribuirea ultimului tain format din concentrate, astfel ca hrana din timpul noptii sa fie substantiala si
iepurii sa poata consuma -mult in perioada cind sint cel mai activi.
Femelelor in lactatie este bine sa li se dea pasta umeda de trei ori pe zi si seara graunte (pe linga
restul furajelor din ratie: ierburi, fin, suculente etc.). In crescatoriile industriale, unde se urmareste
intensificarea productiei de carne, seara tirziu (la orele 21 22) se da si al patrulea tain (indeosebi
pentru tineret si femelele in lactatie).
Diferentierea administrarii ratiei zilnice este indicat a se face chiar dupa pofta de mincare a iepurilor,
reducindu-se tainul la cei care nu si-au consumat toate furajele si suplimentind hrana celor care au
consumat-o integral.
Inainte de administrarea hranei, vasele trebuie spalate si bine curatate, astfel ca furajele sa nu se
puna peste cele neconsumate si sa se altereze repede. Organismul iepurelui este foarte sensibil si,
mai ales, vara furajele vechi si alterate ii produc tulburari digestive destul de grave. De asemenea
crescatorul trebuie sa dea o deosebita atentie schimbarii treptate a regimului de hrana, adica trecerii
lente de la regimul verde (vara-toamna) la cel uscat (iarna) si invers.
Cind aceasta schimbare, ca si inlocuirea altor furaje se face brusc sau de la o zi la alta, iepurii au de
suferit, se imbolnavesc si deseori se intimpla sa-i gasim morti in boxa. Ca furaj bogat in vitamine se da
ovaz sau orz incoltit indeosebi pentru tineret.