Sunteți pe pagina 1din 44

Nr.232 An X/16 – 5 Martie 2017

52,30 RON

Nr.232 An X/16 – 5 Martie 2017 52,30 RON Publicaţie bilunară-bilingvă de analiză geopolitică Moto:“Opiniile
Nr.232 An X/16 – 5 Martie 2017 52,30 RON Publicaţie bilunară-bilingvă de analiză geopolitică Moto:“Opiniile
Nr.232 An X/16 – 5 Martie 2017 52,30 RON Publicaţie bilunară-bilingvă de analiză geopolitică Moto:“Opiniile
Nr.232 An X/16 – 5 Martie 2017 52,30 RON Publicaţie bilunară-bilingvă de analiză geopolitică Moto:“Opiniile
Nr.232 An X/16 – 5 Martie 2017 52,30 RON Publicaţie bilunară-bilingvă de analiză geopolitică Moto:“Opiniile
Nr.232 An X/16 – 5 Martie 2017 52,30 RON Publicaţie bilunară-bilingvă de analiză geopolitică Moto:“Opiniile
Nr.232 An X/16 – 5 Martie 2017 52,30 RON Publicaţie bilunară-bilingvă de analiză geopolitică Moto:“Opiniile

Publicaţie bilunară-bilingvă de analiză geopolitică

Moto:“Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” I. L. Caragiale

Moto:“Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” I. L. Caragiale 1 Statele Unite și Noua Ordine
Moto:“Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” I. L. Caragiale 1 Statele Unite și Noua Ordine
Moto:“Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” I. L. Caragiale 1 Statele Unite și Noua Ordine

1

Statele Unite și Noua Ordine Mondială

(În ordine alfabetică) Adrian CONSTANTINESCU Doctor în economie internaţională şi master în drept internaţional

(În ordine alfabetică)

Adrian CONSTANTINESCU Doctor în economie internaţională şi master în drept internaţional public Cercetător
Adrian CONSTANTINESCU
Doctor în economie internaţională şi
master în drept internaţional public
Cercetător ştiinţific şi şef se sector la
Institutul de Economie Mondială,
reprezentant permanent adjunct şi
negociator şef rezident al României la
GATT/OMC, apoi diferite funcţii în diplomaţie până la
Ambasador în Regatul Suediei şi Republica Macedonia.
Autor şi co-autor a circa 20 de cărţi.
Andrei KORTUNOV Director General al Consiliului pentru Afaceri Externe al Rusiei (RIAC) Absolvent al Institutului
Andrei KORTUNOV
Director General al Consiliului pentru
Afaceri Externe al Rusiei (RIAC)
Absolvent al Institutului de Stat pentru
Relaţii Internaţionale din Moscova
(MGIMO), studii post-universitare la
Institutul pentru studii SUA şi Canada şi Academia de
Ştiinţe a URSS. Este doctor în istorie. A fost Director
Adjunct al Institutului pentru studii SUA şi Canada.
Fondator şi prim preşedinte al Fundaţiei pentru Ştiinţe
Publice din Moscova.
A predat politica externă a Rusiei la Universitatea din
Miami (SUA) şi la Colegiul Lewis&Clark din Potland
(Universitatea California).
Autor a peste 120 de publicaţii dedicate analizei relaţiilor
Sovieto/Ruse – Americane, securitate globală şi politica
externă şi internă a URSS şi Rusia.
Anton COSTESCU Orientalist şi specialist în relații economice internaționale Fost ministru consilier (relații
Anton COSTESCU
Orientalist şi specialist în relații economice
internaționale
Fost ministru consilier (relații economice) cu
activitate de peste 30 de ani în Orientul
Mijlociu. Unul dintre cei mai fini cunoscători
ai lumii arabe.
Dieter FARWICK Senior Vice-Preşedinte World Security Net- work Foundation General de brigadă (ret), fost consilier
Dieter FARWICK
Senior Vice-Preşedinte World Security Net-
work Foundation
General de brigadă (ret), fost consilier al lui
Manfred Woerner, fost Şef al Operaţiilor la
Cartierul general NATO şi al serviciului de
informaţii al armatei germane. Este
membru al Institutului Internaţional de Studii Strategice
(IISS) - Londra. Autor a şase cărţi de geopolitică şi
securitate, numeroase articole şi analize.
Emilian M. DOBRESCU Profesor universitar doctor Născut în 1954, ocupă de 25 de ani poziţia
Emilian M. DOBRESCU
Profesor universitar doctor
Născut în 1954, ocupă de 25 de ani poziţia
de Secretar Ştiinţific al Academiei Române
la Departamentul de Economie, Legislaţie şi
Sociologie. Este în principal specializat în
Integrarea europeană, Managementul
general, Economia socială, Sociologia managementului.
Adrian SEVERIN Născut în martie 1954, a avut o evoluţie politică deosebită după 1989. Astfel
Adrian SEVERIN
Născut în martie 1954, a avut o evoluţie
politică deosebită după 1989. Astfel a fost
ministru al afacerilor externe 1996-1997,
deputat în Parlamentul României în 1990,
apoi între 1992-2007. De la 1 ianuarie 2007 a
fost ales membru ale Parlamentului UE.
Raportor special ONU pentru drepturile omului în Belarus şi membru
PACE între 1993-2007 şi 2003-2007.
Un politician de talent, care probabil nu a găsit cea mai bună
conjunctură pentru a progresa mai mult la nivel naţional şi european.
Anis. H. BAJREKTAREVIĆ Prof. (FH) Dr. Anis Bajrektarevic, Acting Deputy Director of Studies EXPORT EU-ASEAN-NAFTA
Anis. H. BAJREKTAREVIĆ
Prof. (FH) Dr. Anis Bajrektarevic, Acting Deputy
Director of Studies EXPORT EU-ASEAN-NAFTA
Professor and Chairperson International Law and
Global Political Studies University of Applied
Sciences IMC-Krems AUSTRIA
Fost diplomat de carieră în Bosnia
Herţegovina (la începutul anilor ‘90), este membru al
Institutului Internaţional IFIMES, autor a zeci de prezentări, discursuri,
seminarii, colocvii, ca şi a numeroase evenimente publice (mese
rotunde, excursii de studiu etc).
Dan DUNGACIU Director - Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii In- ternaţionale al Academiei Române
Dan DUNGACIU
Director - Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii In-
ternaţionale al Academiei Române
Master în politologie, doctorat în sociologie, cu
numeroase stagii în străinătate la instituţii
prestigioase din Marea Britanie, SUA, Austria,
Grecia, Italia. Fost secretar de stat în MAE
Romania şi consilier al preşedintelui Republicii
Moldova pentru integrare europeană. Autor şi coautor a numeroase
articole, studii şi cărţi. Preşedintele Fundaţiei Universitare a Mării
Dorian VLĂDEANU Cercetător științific principal gr.I în cadrul Academiei Române. Profesor universitar asociat.
Dorian VLĂDEANU
Cercetător științific principal gr.I în cadrul Academiei
Române. Profesor universitar asociat.
Licențiat în economie și automatizări și
calculatoare, doctor în economie, autor a peste 100 de
lucrări în domeniul macroeconomiei. A elaborat prima
strategie în domeniul serviciilor publice comunitare la nivel
național. Autor, coautor și coordonator a primei generații de legislație
realizate de Guvernul României în serviciile publice (2002-2004).
Hrant KOSTANYAN Dr. Hrant Kostanyan este cercetător la CEPS, Senior Expert la Colegiul european Natolin
Hrant KOSTANYAN
Dr. Hrant Kostanyan este cercetător la CEPS, Senior
Expert la Colegiul european Natolin şi profesor adjunct
la Colegiul Vesalius. Cercetarea sa se concentrează pe
instituţiile UE şi deciziile acestora, în principal privind
Serviciul European de Acţiune Externă (EEAS), Politica
Eropeană de Vecinătate (ENP) şi relaţiile UE cu vecinii estici şi Rusia.
Liliana POPESCU Conferenţiar universitar la SNSPA Bucureşti. A studiat la Universitatea București, Facultatea de
Liliana POPESCU
Conferenţiar universitar la SNSPA Bucureşti. A
studiat la Universitatea București, Facultatea de
Istorie-Filosofie (1982-1986) și în Marea Britanie
între 1991 – 1996. A obținut un M.A. (Econ) și un
Ph.D. (cu grad A) de la Universitatea din
Manchester. A fost consilier al Ministrului
Afacerilor Externe şi Director (Direcţia de
Planificare Politică, 1998 – 1999). Actualmente este Prorector al
Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
București, cu responsabilități în domeniul relațiilor internaționale.
Cea mai recentă carte de autor: Construcția Uniunii Europene,
București, 2 Ed.C.H.Beck, 2009. Liliana Popescu este editor șef al
revistei românești de limbă engleză, The Romanian Journal of
Political Science.
Iulian FOTA Născut în 1965, fost Consilier pentru Securitate Naţională a Preşedintelui României. A fost
Iulian FOTA
Născut în 1965, fost Consilier pentru Securitate
Naţională a Preşedintelui României. A fost de
asemenea adjunct al Secretarului de Stat pentru
politica de apărare în Ministerul Apărării, şeful
secţiei de apărare în cadrul misiunii României la
NATO şi WEU, la cartierul general NATO de la Bruxelles. În
2005 a fost numit Director al Colegiului Naţional de Apărare
al României. Este doctor în ştiinţe politice la SNSPA -
Bucureşti, a mai absolvit Colegiul de apărarea NATO –
Roma, şi Colegiul Naţional de Apărare – România. Membru
al consiliului Centrului European pentru Analize Politice
(CEPA) şi alte numeroase fundaţii şi instituţii internaţionale.
(În ordine alfabetică) Maksym BUGRIY Este Visiting Fellow la Jamestown Foundation în Washington D.C. Are

(În ordine alfabetică)

Maksym BUGRIY Este Visiting Fellow la Jamestown Foundation în Washington D.C. Are a largă experienţă
Maksym BUGRIY
Este Visiting Fellow la Jamestown
Foundation în Washington D.C. Are
a largă experienţă ca cercetător şi
analist la cele mai importante think-
tank-uri din Ucraina, inclusiv
Institutul Naţional pentru Studii
Mihaiu MĂRGĂRIT Analist politico-militar, director de proiect în Fundaţia EURISC - Institutul European pentru
Mihaiu MĂRGĂRIT
Analist politico-militar, director de
proiect în Fundaţia EURISC -
Institutul European pentru
Managementul Riscului, Securităţii
şi Comunicării
Analist politico-militar de fineţe, autor al mai multor
studii şi articole apărute în presa de specialitate şi
presa civilă privind armata, cercetarea strategică,
strategia de securitate naţională, serviciile de
informaţii şi democraţia, integrarea în NATO, etc.
Murray HUNTER Profesor asociat la Universitatea Ma- laysia Perlis Antreprenor, consultant, profesor şi cercetător de
Murray HUNTER
Profesor asociat la Universitatea Ma-
laysia Perlis
Antreprenor, consultant, profesor şi
cercetător de 30 de ani în mediul de
afaceri din zona Asia-Pacific. Membru
editorialis a nouă jurnale academice internaţionale
şi face parte din consiliul consultativ al “Diplomatic
Insight”, “4th Media”, precum şi al “Addelton
Academic Publishers” din New York.
Sergiu MEDAR Ataşat militar la Washington, Şef al Direcţiei Informaţii Militare, apoi al Direcţiei Generale
Sergiu MEDAR
Ataşat militar la Washington,
Şef al Direcţiei Informaţii
Militare, apoi al Direcţiei
Generale de Informaţii din
Ministerul Apărării, pentru ca, în
finalul carierei, să fie Consilier
Prezidenţial pentru Securitate Naţională la
Preşedinţia României. În calitate de profesor
universitar, se preocupă în continuare de
problematica securităţii naţionale şi a serviciilor de
informaţii. Autor al numeroase studii şi comunicări
pe probleme de securitate naţională, al cărţii
“Diplomaţia apărării” şi coordonator al volumului
“Informaţiile militare în contextul de securitate
actual” -2006. În prezent abordează aspecte legate
Vladimir SOCOR Senior fellow la The Jamestown Foundation şi Eurasia Daily Monitor Analist politic pe
Vladimir SOCOR
Senior fellow la The Jamestown Foundation şi
Eurasia Daily Monitor
Analist politic pe probleme est-
eropene, îndeosebi ale fostelor
republici ale URSS şi actualul spaţiu
al CSI, specializat pe probleme
politice, conflicte etnice şi resurse
energetice. Senior fellow la Institutul
de Studii Strategice şi Politice
Washington, autor a numeroase articole şi
comunicări publicate în Wall Street Journal, alte
publicaţii prestigioase. Este frecvent guest lecturer
la Harvard University - National Security Program
la Kennedy School of Government şi membru al
Euro-Atlantic Security Study Group.
Marian RIZEA Ofiter de contra-informatii economice (colonel în rezervă), este prof.univ.dr.ing. la Universitatea
Marian RIZEA
Ofiter de contra-informatii economice (colonel în
rezervă), este prof.univ.dr.ing. la Universitatea
Ecologica din Bucuresti, cadru didactic asociat al
Universitatii de Petrol si Gaze Ploiesti, membru titular al
DIS-CRIFST Academia Romana, are expertiza in
domeniul asigurarii securitatii informatiilor clasificate, a
infrastructurilor critice energetice si a protectiei mediului, analizei de
risc si studiilor geopolitice, este autor/coautor, a 17 carti si peste 250
articole de specialitate publicate in reviste din tara si strainatate.
Mihnea CONSTANTINESCU A fost Şef al Cabinetului Primului Ministru şi Consilier de Stat în cinci
Mihnea CONSTANTINESCU
A fost Şef al Cabinetului Primului Ministru şi Consilier
de Stat în cinci guverne, Şef de Cabinet şi Consilier al
ministrului român de externe, Purtător de cuvânt al
Guvernului României şi Sub-Secretar de Stat pentru
Informaţii Publice. Doctor în inginerie nucleară, bursă
în management la Universitatea Tennessee şi trei
tipuri de cursuri la Kennedy School of Government de
la Universitatea Harvard. Membru fondator al Institutului Aspen -
România şi al Asociaţiei “Casa NATO”. A îndeplinit diferite misiuni
internaţionale la Bagdad, OSCE şi în Georgia.
Paul SĂNDULESCU Om de afaceri şi investitor în instrumente financiare specu- lative. Licenţiat în comerţ
Paul SĂNDULESCU
Om de afaceri şi investitor în instrumente financiare specu-
lative. Licenţiat în comerţ international, cu experienţă vastă
în activităţile de import-export, comerţ, turism şi speculaţii
financiare. Pasionat de analiză investiţională şi geo-
strategică.
Simion COSTEA Conferenţiar universitar doctor la Universitatea de stat “Petru Maior” Târgu Mureş Doctor în
Simion COSTEA
Conferenţiar universitar doctor la Universitatea de stat
“Petru Maior” Târgu Mureş
Doctor în istorie, “Profesor Jean Monnet” de integrare
europeană acreditat de UE, laureat al Premiului Academiei
Române pentru opera de istoric al integrării europene.
Redactor şef al revistei “L’Europe unie” din Paris, autor şi
coautor a numeroase cărţi, studii şi articole.
Vasile DÂNCU Născut 25 noiembrie 1961, este un politician român, de profesie sociolog. Profesor la
Vasile DÂNCU
Născut 25 noiembrie 1961, este un politician român, de
profesie sociolog. Profesor la Facultatea de Sociologie
a Universității București, dar și la Facultatea de
Sociologie și la Facultatea de Științe Politice,
Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității
Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Este fondator al Revistei
SINTEZA – revistă de cultură și gândire strategică.Este preşedintele şi
proprietarul Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES)
A publicat peste 10 cărţi de autor şi numeroase alte articole.
Vasile PUŞCAŞ Profesor universitar dr. la Universitatea Babeş Bolyai Cluj- Napoca Predă cursuri de istorie
Vasile PUŞCAŞ
Profesor universitar dr. la Universitatea Babeş Bolyai Cluj-
Napoca
Predă cursuri de istorie contemporană, relaţii
internaţionale şi negocieri. A lucrat în diplomaţie la New
York şi Washington D.C, apoi a fost membru al Guvernului
şi negociator şef pentru aderarea României la Uniunea
Europeană, Şef al Departamentului pentru Afaceri
Europene în Guvernul României, membru al parlamentului. Consultant
pentru numeroase societăţi române şi străine, autor a numeroase cărţi.
Membru în conducerea mai multor organizaţii profesionale
internaţionale, predă la prestigioase instituţii de învăţământ superior
Yuriy RADKOVETS Vice-preşedinte al Centrului de Studii Geopolitice “Borysfen Intel”, doctor în ştiinţe militare,
Yuriy RADKOVETS
Vice-preşedinte al Centrului de Studii Geopolitice
“Borysfen Intel”, doctor în ştiinţe militare, profesor
asociat, general-locotenet (ret.).
3

CUPRINS

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

I. EDITORIAL

5 Oare ce ar mai putea exista în epoca de după-adevăr

- Corneliu PIVARIU

putea exista în epoca de după-adevăr - Corneliu PIVARIU II. Actualitatea geostrategică mondială 6 Unde tindem

II. Actualitatea geostrategică mondială

6 Unde tindem să ajungem în era Trump?

- Mihaiu MĂRGĂRIT

11 Bazele mari de date (Big

data) și viitorul democrației (Lumea Matrice din spatele Brexit și a alegerilor din SUA)

- Hannes GRASSEGGER și Mikael KROGERUS

18 40 de zile de Trump

- Dumitru CHICAN

La începutul lunii martie, s-au împlinit 40 de zile de când, la Washington, Donald Trump a pus cruce la capul vechii ordini americane şi globale, punându-şi, în acelaşi timp, semnătura, asemănătoare cu înregistrarea unui seismograf nervos, pe actele de naştere a ceea ce al 45- lea preşedinte american înţelege prin noua “Lume Nouă” şi prin “noua ordine a lumii globale”.

“Lume Nouă” şi prin “noua ordine a lumii globale”. 19 Donald Trump, chestiunea nucleară și războiul

19 Donald Trump, chestiunea

nucleară și războiul nuclear

- Markus WAURAN

Multe declarații controversate au fost făcute de Donald Trump în timpul alegerilor prezindențiale din Statele Unite, declarații care pe mulți i-au determinat să subestimeze șansele lui

de victorie la Casa Albă.

III.Principalele elemente ale situaţiei din Orientul Mijlociu

23 PUNCTE DE VEDERE

și Mo-

sul în gepolitica Orientului Mi-

jlociu și nu numai

- Corneliu PIVARIU

24 “O Turcie puternică” sau un

Erdogan mai puternic”?

- Reza SHAHRESTANI

Bătăliile pentru Raqqa

După ce, în luna februarie,

preşedintele Recep Teyyp Erdogan a semnat proiectul de modificare a Constituţiei, pentru transformarea Turciei într-o republică prezidenţială, guvernul de la Ankara şi Comisia Electorală Centrală au anunţat stabilirea datei de 16 arilie pentru ca, prin referendum, populaţia să valideze sau să invalideze arzătoarea dorinţă a Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării şi liderului acestuia, preşedintele

Erdogan, de a oferi turcilor o republică

prezidenţială, sub lozinca “da, pentru o Turcie mai puternică!”.

sub lozinca “da, pentru o Turcie mai puternică!”. 26 Siria şi retorica partajării - Maher NABOULSI

26 Siria şi retorica partajării

- Maher NABOULSI

28 Cele 13 constituţii ale Siriei:

de la mandatul francez la

mandatul lui Putin

- Dinu COSTESCU

30 Din dilemele diplomatice ale lui Donald Trump: Tel Aviv sau Ierusalim?

- Dumitru CHICAN

33 Marele ayatollah şi “marele

satan”: pe picior de razboi?

- Reza SHAHRESTANI

În numai două săptămâni de la instalarea în Biroul Ovan, izbucnirile conflictuale dintre noua Administraţie Donald Trump şi regimul teocratic din Teheran au depăştit, numeric, pe cele care au avut loc, între America şi Iran, în toţi cei opt ani ai mandatelor prezidenţiale ale lui Barack Obama. Repetatelor avertismente cu denunţarea “tratatului nucleat” lansate de Donald Trump, Iranul le-a răpuns cu testarea unui nou tip de rachetă balistică.

IV. Serviciile de informaţii în

secolul XXI şi problemele de securitate

35 Gândirea în doi pași sau

cum trebuie gândit războiul

informațional

- Dan DUNGACIU

Una dintre ideile care se află de multe ori în fundalul analizele dedicate propagandei și/sau a războiului informațional este prezumția de omnipotență a acestora. Acest mod de gândire este cel mai profund rău care i se poate întâmpla spațiului euroatlantic, în general, și Europei, în particular.

37 Inteliegenţa artificială

- Paul SĂNDULESCU

37 Inteliegenţa artificială - Paul SĂNDULESCU V.Tehnologii şi echipamente cu întrebuinţare militară,

V.Tehnologii şi echipamente cu întrebuinţare militară, noi sisteme de arme

41

M109A6 Paladin - Cornel VAIDA

Obuzierul

autopropulsat

VI.

Apariţii editoriale, studii, materiale noi

42

Statele Unite şi Noua

Ordine Mondială. O dezbatere între Olavo de CARVALHO şi

Aleksandr DUGHIN, prezen-

tată de Cornel VAIDA

4

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Motto: “Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii”—I.L.Caragiale

EDITORIAL

EDITORIAL Oare ce ar mai putea exista în epoca de după-adevăr? “Adevărul învinge, indiferent de soarta

Oare ce ar mai putea exista în epoca de după-adevăr? “Adevărul învinge, indiferent de soarta celor care l-au servit” (G.I. Brătianu –politician român)

Corneliu PIVARIU S-a încheiat, în urmă cu puțin timp, Conferința pentru Securitate de la Munchen (17- 19 februarie 2017), considerată ceea mai importantă conferință de securitate pe plan mondial, cu o tradiție de peste 5 decenii (prima ediție a avut loc în anul 1963). Înainte de deschidderea oficială a fost publicat Munich Security Report (MSR 2017), document aflat la ediția a treia, sub coordonarea ambasadorului Wolfgang Ischinger – președintele Conferinței. Titlul raportului este “Post-Adevăr, post-Occident, post-Ordine?” (ordinea mondială actuală n.n.). O întrebare la care autorii încearcă să găsească răspunsuri pe parcursul celor circa 70 de pagini ale raportului, desigur insuficiente pentru a abordare exhaustivă a unui asemenea subiect. Cea mai gravă situație mi se pare a fi cea reprezentată de posibilitatea unei epoci “post-adevăr”. Ce ar mai putea exista în această epocă, dacă adevărul dispare? Minciuna - apare ca un prim răspuns, însă o analiză atentă relevă o situație mult mai complexă și periculoasă. Post-adevăr este considerat cuvântul anului 2016 de dicționarele Oxford, iar una din cele mai potrivite definiții am găsit-o în articolul Arta minciunii (Art of the Lie), publicat la 10 septembrie 2016 de The Economist: “o perioadă de timp sau situație în care faptele devin mai puțin importante decât persuasiunea emoțională”. În dicționarele Oxford post-adevăr este definit ca un adjectiv care “este în legătură sau denotă circumstanțe în care faptele obiective sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice, comparativ cu apelarea la emoție și opiniile personale”. Aceeași sursă menționează că utilizarea acestui termen a crescut în 2016 cu 2.000% față de anul precedent. Aceleași dicționare Oxford menționează că termenul de post-adevăr a fost folosit prima oară în anul 1992, de către autorul sârbo-american Steve Tesich într-un articol despre scandalul Iran-Contra și războiul din Golf. MSR 2015 subliniază că populiștii sunt experți în politica de propagandă și formează o “axă a fricii” în Occident, care exploatează situațiile de insecuritate și lipsurile resimțite de electorat, cel mai adesea mistificând faptele sau evenimentele, sau răspândind minciuni simpliste, dar care se adresează ideilor preconcepute ale suporterilor lor. Peisajul media actual este caracterizat de numeroase provocări pentru jurnalismul de calitate, în numeroase țări fiind fragmentat, polarizat și politizat. În acest context pot fi văzute și abilitățile recent demonstrate de Rusia în a exploata slăbiciunile societăților democratice pentru a-și atinge obiectivele strategice și a inocula îndoiala populației față de instituțiile democratice. Un sondaj desfășurat în august 2016, în Germania, arăta că 30% din suporterii mișcării populiste Alternativa pentru Germania și 31% din votanții de stânga au încredere mai mare în Vladimir Putin decât în Angela Merkel. Se conturează tot mai bine pericolul ca încrederea cetățenilor în media și politicieni să se erodeze și mai mult, ceea ce reprezintă un pericol pentru democrația liberală. Această evoluție este favorizată și de reducerea treptată a sprijinului și atenției statelor față de educație, cultură și promovarea valorilor reale ale umanității. Iată o evoluție a numărului instituțiilor culturale în lume în perioada 2004-2015:

Britihs Council din Marea Britanie - de la circa 250 la aprox.180; Institutul Goethe din Germania - s-a menținut aproximativ constant la circa 150. În aceeași perioadă remarcăm o creștere spectaculoasă a Institutului Confucius din China, de la zero la circa 450, iar Russkiy Mir își face apariția în 2008 (an în care Rusia începe să-și dezvăluie intențiile de recâștigare a pozițiilor pierdute prin declanșarea războiului din Georgia), crescând în 2015 la cu puțin peste 100. Prevenirea apariției unei epoci post-adevăr mondiale în care “nimic nu este adevărat și totul este posibil”, credem că trebuie să fie o preocupare a societății în întregul ei. Armata de troli a Rusiei și alte forțe asemănătoare nu pot câștiga, dacă va exista o mobilizare exemplară a forțelor democratice, ceea ce nu prea am văzut în ultimii ani, iar conflictul din Siria este cel mai elocvent exemplu. “Adevărurile fundamentale rămân aceleași pentru toate timpurile” - spunea renumitul istoric A.D. Xenopol, însă în condițiile de azi a ne încrede numai în acest adevăr, fără a acționa, este cu siguranță o eroare.

5

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Actualitatea geostrategică mondială

5 Martie 2017 Actualitatea geostrategică mondială privind progresul ultimelor decenii care a fost conectat
5 Martie 2017 Actualitatea geostrategică mondială privind progresul ultimelor decenii care a fost conectat
5 Martie 2017 Actualitatea geostrategică mondială privind progresul ultimelor decenii care a fost conectat

privind progresul ultimelor decenii care a fost conectat popoarelor ce „responsabilizează persoane, grupuri și state și, în această evoluție, ridică un miliard de oameni din sărăcie”. Însă, păstrând logica paradoxului menționat mai sus, surprinzător, se afirmă că același progres „ a dat naștere la șocuri, cum ar fi primăvara arabă, criza financiară globală din 2008, precum și creșterea globală a politicilor populiste, anti-sistem”. Ce trebuie să înțelegem? Personal cred că este o încercare abilă de recunoaștere voalată a derapajelor managementului acelor evenimente produse în situația geopolitică a timpului respectiv. Dar această invocare a teoriei „paradoxul progresului” consider că nu scuză gravele consecințe suportate de populațiile angrenate în crizele financiare globale, recesiunile economice, precum și în evenimentele sângeroase care au avut loc pe timpul primăverii arabe, indiferent de numele dictatorilor ce trebuiau înlăturați de la putere. Este insuficientă simpla apreciere că aceste șocuri „dezvăluie cât de fragile au fost realizările, evidențiind schimbări profunde în peisajul global care prevestesc un viitor apropiat întunecat și dificil”, atâta vreme cât s-au dictat măsuri la pachet și discriminatorii de ieșire din crize, respectiv au lipsit cu desăvârșire soluții fezabile în perioada de după înlăturarea acelor dictatori. Ca urmare, în opinia mea, așa numitele realizări fragile au fost de fapt grave greșeli care acum prevestesc acest viitor apropiat întunecat și dificil despre care fac vorbire specialiștii de la Global Trends. Starea concretă a statelor angrenate în cele două evenimente menționate ne arată că persistă și se adâncesc consecințele produse în urma lor, precum ar fi: destabilizarea sau distrugerea totală a economiei acestora; haosul instituțional și social; sărăcirea agravantă a unora (state, categorii sociale, persoane) și îmbogățirea altora; intensificarea și extinderea procesului migraționist din rândul unei imense mase a populației spre continentul european, soldate cu pierderi de vieți omenești pe traseele de deplasare, precum și atitudini ostile și de respingere a lor în țările traversate și cele vizate a se instala; producerea și favorizarea de infracțiuni,

Mihaiu MĂRGĂRIT Într-un număr anterior al revistei noastre, la încheierea articolului sub titlul Retorici electorale, declarații politice și un alt mod de a face poli- tică dau semnalul unei noi ordini mondiale ? concluzionam, formulând un set de întrebări considerate că ar putea suscita o diversitate de abordări bazate pe efectele produse pe plan intern și extern ale pragmatismului și fermității deciziilor care deja au început să fie emanate de noua administrație a SUA. În această logică s-ar putea încadra un posibil răspuns la una din acele întrebări, cum ar fi: ,,unde tindem să ajungem ?”

Paradoxul Progresului Acest subtitlu este sugerat de articolul intitulat „Paradox of Progress”, apărut în prestigioasa publicație Global Trends 1 , ediția din ianuarie 2017. La nivel global, un prim răspuns, la întrebarea de mai sus, ar putea fi încadrat în parametrii unei dinamici a geopoliticii internaționale actuale, construită pe previziunile despre viitorul omenirii în ansamblul său, cuprinse în acest articol, la capitolul Tendințe care transformă peisajul global. Plecându-se de la aprecierea că „ noi trăim un paradox”, se afirmă: „ realizările perioadelor industriale și informaționale conturează o lume ce urmează să vină, ambele fiind mai periculoase și mai bogate, cu oportunități cum niciodată nu au mai fost. Dacă prevalează promisiunile ori primejdiile, atunci ele se vor transforma în opțiuni ale populației. ” Așadar, opinia specialiștilor de la National Intelligence Council (NIC) pare a conduce la concluzia potrivit căreia paradoxul ar consta în faptul că progresul, pe lângă aspectele și evenimentele pozitive esențiale ce le generează, va crea și oportunități de apariție a unor pericole față de care se previzionează că populația va avea un cuvânt mai mare de spus în contrapondere cu un anume establishment, impus ca vector de dezvoltare a societății. Interesantă și corectă mi se pare și constatarea

1. Global Trends, o publicație a Consiliului Național de Intelligence al SUA, Progress

https://www.dni.gov/index.php/about/

ediția din ianuarie 2017,

articolul Paradox of

/national-intelligence-council-global-trends,

accesat la 23. 01 2017, 23.15

6

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

crime

terorism, ș.a. Pe de altă parte, pentru analiza situației geopolitice actuală, consider ca deosebit de importante și oportune previziunile pe termen de cinci ani ale specialiștilor de la Global Trends, în articolul menționat, care sesizează premize de „creșteri de tensiuni, fie în interiorul țărilor, fie între țări”. Nu cunosc țările avute în vedere atunci când au formulat această afirmație. Însă, cu siguranță caracterul impersonal și general al acesteia obligă pe oricare analist să nu rămână încorsetat în stereotipul exemplelor alese numai din rândul statelor tradițional frământate permanent de conflicte interne din spațiul african ori sud- american. Azi, mass –media de pretutindeni, din diverse perspective prezintă evidente tendințe socio-economice și etnice mondiale care vizează o desființare graduală a granițelor dintre țări, separatismul amenințând, de fapt, majoritatea statelor lumii, chiar și în Europa.

de

și

violuri

abominabile

și

chiar

acte

Mișcările secesioniste și creșteri de tensiuni în interiorul țărilor din Europa. Experții în domeniu au anunțat cu mai mult timp în urmă faptul că mișcările secesioniste vor revigora. Iar pentru secolul XXI, numai în Europa, au estimat că ar putea apărea cel puțin zece noi state. În context, cu multă îngrijorare, mă alătur celor care afirmă că starea de securitate actuală a Europei continuă să fie puternic amenințată și din cauza acestor mișcări. Spre exemplu, în afară de spargerea inițială a fostei Jugoslavii, la timpul ei oarecum previzibilă, constatăm și un precedent deosebit de periculos creat ulterior pe același teritoriu dat și prin declararea unilaterală a independenței Kosovo, față de care SUA și majoritatea statelor occidentale europene, direct sau tacit, au încurajat-o. Învocând speculativ acest model, Rusia, ulterior, sub acoperirea agresiunii militare de tipul războiului hibrid asupra Ucrainei, prin intimidare a impus un referendum fraudulos în Crimeea, pe care și-a alipit-o , concomitent cu întreținerea în Estul acestei țări a unui război civil. Deși realmente surprinsă, comunitatea țărilor democrate din întreaga lume a reacționat numai declarativ. Iar dacă totuși au fost formulate măsuri concrete de sancționare a Rusiei, nu s-a ajuns la un consens, fiecare și-a urmărit obținerea de foloase personale în relațiile cu Moscova. Și azi Ucraina continuă să fie însângerată, cu toate că, formal, s-au semnat acorduri de încetare a focului. Existența mişcărilor secesioniste ce vin din istorie

nu reprezintă o problemă de noutate și, într-o formă sau alta, ele au fost luate în calcul în ecuația de stabilitate și securitate pe continentul european. Mă voi opri pe scurt numai la câteva tendințe care au dat semnalul revigorării și amplificării lor, pe fondul declanșării crizelor financiare și economiece sau al proiectelor comunitare. Trebuie recunoscut faptul că unele din aceste proiecte induc abordări regionale şi subsidiaritatea, precum şi apariţia unor mişcări identitare. Acestea sunt percepute ca fiind un tip de transfer al aspiraţiilor secesioniste de la provincie către comunitate. Efectul lor s-ar concretiza sub forme abile de autodeterminare economică, dar, în fapt, de secesiune, încurajată și impusă sistemului economic şi de securitate comunitar. Iată câteva situații care, prin particularitățile lor specifice, motivații și forme de manifestare reprezintă un portaj real de tendințe secesioniste, cum ar fi:

Catalonia: politica de austeritate a Spaniei a fost menționată ca fiind una din cauzele care a generat încercări de secesiune a mai multor regiuni. Dintre acestea, regiunea Catalonia revine în actualitate. Spania este a doua țară ca procent al şomajului (21,18%) în Zona Euro și, după Grecia, numărul şomerilor spanioli depăşește cinci milioane de oameni. Sărăcia creşte zilnic, ameninţând cu dezagregarea structurilor sociale ale ţării. În aceste condiții, după mai multe încercări, actualul lider separatist al regiunii Catalonia, Carles Puigdemont, a reușit ca, la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, să obțină un vot de încredere din partea parlamentului regional, pentru a continua încercarea de separare de Spania, printr-un referendum care, potrivit precizărilor sale, ar urma să fie organizat în toamna anului 2017. El speră ca guvernul spaniol să sprijine acest referendum, în ciuda faptului că actuala administrație a declarat de nenumărate ori că un astfel de referendum ar fi neconstituțional.

Ţara Bascilor: este știut că organizaţia bască ETA a ucis peste 800 de persoane în 50 de ani, în efortul de a obţine separarea de Madrid. În momentul de față se află într-o situaţie economică mai proastă decât Catalonia. În urmă cu trei ani, ETA a renunţat la violenţă. Dar nici asaltul, nici negocierile nu au adus Ţara Bascilor mai aproape de un referendum.

Flandra: la un moment dat această regiune s- a aflat în mod real în pragul scindării. Aceasta ar fi însemnat că Belgia îşi pierdea jumătate din populaţie şi din putere economică. Totodată, într-o asemenea situație, Bruxelles-ul ar suporta suficiente perderi legate de marile avantaje pe care

7

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

le-ar fi pierdut legate de sediile UE şi NATO cu mulți locatari străini. În situație de secesiune s-a aflat și provincial Valonia. În opinia multor politicieni, aceasta ar fi trebuit să opteze pentru intrarea sa în componența Franţei, eventual chiar a Germaniei. Azi, tendințele de secesiune ale Flandrei și Valoniei au fost temperate și ar putea să renască numai dacă UE se va dezmembra, ceea ce analitic ar fi posibil, dar practic, mult mai greu. Padania: mişcarea separatistă din Nordul Italiei are numai motivaţii strict economice. Populația din această parte a țării acuză pe conaționalii ei din Centrul şi Sudul Italiei că trăiesc pe seama muncii lor. În anii '90, partidul Liga Nordului a cerut o separare deplină a regiunii Padania. În prezent, această cerință este mult mai moderată, solicitând totuși ca să trimită mai puțini bani Romei, Nordul păstrându-și trei sferturi din banii produşi. Dar situația actuală dezastruoasă a UE ar putea determina revenirea la opțiunea inițială de secesiune. Tirolul de Sud: în această regiune bogată, factorii economic şi cultural-istoric se îmbină. În istoria sa, au fost perioade când a aparţinut Austro- Ungariei, apoi a fost alăturată Italiei unde a câştigat o autonomie politică şi lingvistică mult mai mare. Azi are chiar dreptul de a-şi păstra o mare parte din venit, ceea ce a creat o stare de mulțumire, pînă la apariția crizei datoriilor care a reaprins sentimentul separatist față de Roma. Bavaria : chiar dacă surprinde, Germania este amenințată și ea unei posibile secesiuni. Probabil că din motive ce izvorăsc din bunăstarea realizată, precum și datorită sistemului de împărțire adminstrativ teritorială, a apărut această idee, ceea ce ar presupune înfiinţarea unui stat propriu. Bavaria are deja poziția de stat liber. Unul din puținii secesioniști se numără și politicianul conservator Wilfried Scharnagel (membru CSU) care s-a pronunțat pentru separarea de Germania într-o carte a sa publicată în 2012. Însă, el nu a reușit încă să coaguleze o mişcare semnificativă de secesiune. Ținutul Secuilor: este considerată de secesioniști ca fiind o enclavă, ce este poziționată aproximativ în centrul României, foarte zgomotoasă și cea mai agresivă în concertul întreținut de unii extremiști de la Budapesta pentru desprinderea Transilvaniei de patria căreia, istoric, îi aparține. Este arhicunoscut faptul că România, în cadrul UE este dată ca exemplu de urmat privind respectarea drepturilor fundamentale ale

8

minorităților etnice, realizând chiar o discriminare pozitivă a lor în raport cu populația majoritară românească. Cu toate acestea, grupări extremiste naționaliste de sorginte magiară emană sistematic tendințe de autonomie economică solicitate pentru Ținutul Secuiesc. În contextul acestor preocupări, trebuie să reținem atenția asupra inițiativei celor zece cetățeni români de etnie maghiară care au întocmit proiectul de lege pentru autonomia Tinutului Secuiesc. Este important de subliniat faptul că această inițiativă legislativă s-a născut cu mai mulți ani în urmă și escamotează de fapt tendințele secesioniste la scara întregii regiuni a Transilvaniei. Este de reținut și de meditat asupra faptului că inițiativa a reapărut și a fost publicată nu întâmplător în Monitorul Oficial exact în această perioadă de mari convulsii politice interne în România, în cadrul cărora întreaga populație a fost atrasă într-un dramatic și nepermis război român – român, declanșat și întreținut cu îndârjire de toți cei care au abandonat total sentimentul de dragoste și devotament față de patrie, vânzându-l pe o mână de țechini. Dureros este faptul că toți cei care mențin inflamată această mânie român contra român sunt exponenți ai clasei politice, începând de la activiști până la cea mai înaltă funcție în stat, inclusiv, precum și suporteri și lefegii, atât autohtoni manipulați în orb, cât și străini mânați de varii interese, ostile intereselor fundamentale ale României. Se impune a face asemenea conexiuni, deoarece așa cum menționam mai sus, din analizele specialiștilor de la Global Trends, rezultă că în următorii cinci ani vor fi „creșteri de tensiuni, fie în interiorul țărilor, fie între țări”. Ca urmare, ceea ce se întâmplă azi în România, cu certitudine, se încadrează în prima parte a aceastei previziuni. Iar pentru a găsi soluții de a încheia acest război, înainte de a se transforma într-o sinucidere definitivă a poporului român, trebuie să identificăm cu obiectivitate adevăratele cauze pentru care s-a ajuns la această situație, cu speranța că vor fi găsite soluții de salvare. Din mulțimea exprimărilor în spațiul public, avizate sau mai puțin avizate, găsim explicațiile cele mai pertinente într-un interviu acordat Televiziunii Române de către Călin Georgescu, director Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității. Interesantă este analiza sa de a găsi cauzele acestui stupid război, pornind de la încearcarea de a da un răspuns la întrebarea:

"Cine conduce România?" Nu mi-am propus să redau în întregime interviul expertului român, deoarece a fost reluat imediat de mai multe

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

publicații scrise. În opinia mea, având cunoștință și despre lucrările sale, specialistul român Călin Georgescu, la această dată, este cel mai avizat în domeniu și niciodată înregimentat vreunei grupări politice. Și pentru că subscriu în totalitate expertizei sale, consider că imperativele momentelor dramatice prin care trece azi România impun preluarea, fie și numai selectivă, a unor aprecieri cu o importantă semnificație, luată ca reper, într-o reflecție cât mai exhaustivă și mai obiectivă asupra situației actuale din această țară. Dezarmant, dar adevărat, acest expert găsește cauzele pentru care s-a ajuns aici, făcând trimiteri la istoria post-decembristă a țării, afirmând:

„România este o mină, din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur. Și când nu va mai fi aur, mina se va închide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România”. Apoi, detaliind subiectul, acesta a susținut că România este controlată și condusă de străini, care dețin toate pârghiile strategice ale puterii, menționând că „România a ajuns aici pentru că e într-un haos bine calculat. Trăim într-o formă anti culturală, s-a pierdut rușinea. Și s-a pierdut rușinea pentru că lichelele și lacheii de serviciu și-au văzut visul cu ochii: cozile de topor au devenit topoare, după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară……… România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație”. Chiar dacă interviul cu expertul român Călin Georgescu a avut în totalitate o notă pesimistă, concluzionând că „Totul este de vânzare…”, totuși domnia sa nu-și pierde speranța, încheindu-și interviul cu încredere, continuând cu afirmația: „(de vânzare) …mai puțin sufletul românesc și eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa ”. Acesta ar trebui să fie crezul de căpătâi al tuturor românilor pentru a se debarasa, în mânia lor, de tot ceea ce îi dezbină și a-i îndemna la calm, luciditate și unire. Aceasta este necesară acum mai mult ca oricând, când amenințările din partea Rusiei se manifestă sistematic și mult mai intens, acum când România se află în cea mai mare vulnerabilitate internă, ce pune în pericol unitatea poporului și, pe cale de consecință, integritatea statală. Am în vedere că, la această dată, în România lucidă, vizita președintelui rus Putin la Budapesta și viitoarea vizită a președintelui american Donald Trump, tot la Budapesta, fie ea și fulger, a produs îngrijorare în rândul populației și mai puțin în rândul oficialilor aflați sub influență și obediență față de acei lideri politici din Europa Occidentală care minimalizează

pericolul Rusiei.

Creșteri de tensiuni între țări. Pentru o abordare concretă a creșterilor de tensiuni între țări, la care se fac referiri în articolul din Global Trends, în primul rând trebuie luate în considerare marile puteri existente și viitoare, în conexiune cu modul lor probabil de manifestare la nivel global. La acest nivel, în articol se subliniază că provocările globale se vor amplifica. Totodată, un număr din ce în ce mai mare de state, organizații și persoane fizice abilitate vor configura geopolitica mondială. Legat de persoane fizice abilitate, mi se pare interesantă corelarea prezentului cu istoria conflictelor. În acest scop, se fac trimiteri la războaiele SUA și ale fostei URSS, mai ales în Vietnam și Afganistan, afirmându-se că „ ele au fost un vestitor al conflictelor de după Războiul rece, cum ar fi luptele de astăzi din Orientul Mijlociu, Africa și Asia de Sud, în care adversarii mai puțin puternici neagă victoria prin strategii asimetrice, ideologie și tensiuni provocate în societate ”. În continuare se subliniază totuși că „statele rămân foarte relevante”. De fapt, chiar dacă nu se fac referiri concrete la Rusia, constatăm de multă vreme și se comentează cu justificată îngrijorare caracterul agresiv al obiectivelor politicii externe emanate de la Kremlin. Chiar dacă repet, consider că trebuie subliniat cu orice prilej că ele vizează destabilizarea UE și a NATO, în scopul restabilirii vechilor zone de influență și poziției fostei URSS la masa marilor decizii pe plan internațional. În concret, acestea sunt materializate în acțiuni militare cu caracter de agresiune și provocare, în amenințări grave directe la adresa țărilor membre ale acestor alianțe aflate la granița de Est, precum și la adresa SUA. Cu toate acestea, nu este o noutate când constatăm că unii lideri politici importanți din state membre ale UE le minimalizează, promovează relații comerciale bilaterale cu Rusia, eludând pachetul de sancțiuni economice cu care numai formal au fost de acord, slăbind UE și scoțând-o din jocul marilor actori de pe scena internațională a deciziilor. În acest fel, consider că Rusia și China se vor simți încurajate, în timp ce, așa cum se afirmă în articolul din Global Trends, „agresorii regionali și actorii nestatali vor viza deschideri pentru a urmări realizarea intereselor lor”. Probabil că acestea au fost motivele pentru care, având în vedere noua politică declarată de actualul președinte Donald

9

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Trump, autorii menționează că incertitudinea cu privire la SUA, o introvertire Vestică orientată spre interior și erodarea normelor de prevenire a conflictelor și a drepturilor omului vor încuraja China și Rusia pentru a testa influența Americii”. În context, se concluzionează că, în favoarea sau nu a peisajului global aflat în curs de dezvoltare, o eră de dominare americană se apropie de sfârșit. Totuși, sub titlul Tendințe globale și implicații cheie până în 2035 se fac referiri la aspecte cu caracter global care, în sinteză se prezintă astfel:

„Cei bogați vor fi în curs de îmbătrânire, cei săraci nu”. Ca urmare, grupe de lucru în vârstă vor suporta o scădere numerică în țările bogate, dar chiar și în China și Rusia. Însă, se va înregistra o creștere în cele în curs de dezvoltare și în țările mai sărace, în special în Africa și Asia de Sud. Deasemenea, se va simți o creștere și în domeniul ocupării forței de muncă, urbanizării și în ce privesc presiunile de bunăstare economică și stimulare a migrației. Iar procesul de formare și educație permanentă vor fi cruciale preocupările în țările dezvoltate și, deopotrivă, în cele aflate în curs de dezvoltare. „Economia mondială se va schimba”. Se prognozează o creștere economică slabă, apreciindu-se că va persista numai pe termen scurt. Economiile majore se vor confrunta cu diminuarea forței de muncă și scăderea productivității, în timp ce va crește recuperarea în urma crizei financiare din 2008-2009 cu un grad ridicat de datorii și va fi o cerere slabă pe piața muncii, precum și îndoieli cu privire la globalizare. Tehnologia va accelera progresul, dar care va cauza discontinuități”. Progresele tehnologice rapide vor crește ritmul de schimbare și de a crea noi oportunități, dar se va agrava diviziunile între învingători și învinși. „Guvernarea va deveni tot mai grea”. Opinia publică va cere guvernelor livrarea de venituri, securitate și prosperitate, dar ele vor fi plate. Neîncrederea, polarizarea și o listă tot mai mare de probleme emergente vor împiedica performanța guvernelor. „Natura conflictului se va schimba”. Riscul de conflict va crește din cauza intereselor divergente ale marilor puteri. Cele prezentate mai sus reprezintă un succint tablou dar și suficient de cuprinzător asupra posibilelor tendințe globale ale dinamicii geopolitice mondiale, având la bază, în principal, evaluările experților de la Consiliul Național de Informații al

10

SUA. Personal, le-am apreciat ca fiind cele mai pertinente în domeniu și la care subscriu. Ele însă nu pot avea pretenția că vor rezolva în totalitate problema necunoscutelor pe care le va introduce în ecuație imprevizibilitatea așteptată și manifestată până la această dată de noul președinte american Donald Trump, deși ediția Global Trends care a conținut articolul intitulat „Paradoxul Progresului” a apărut în preajma instalării oficiale a Președintelui american Donald Trump la Casa Albă. Cu siguranță că articolul s-a întocmit din perspectiva de candidat al viitorului președinte, având la dispoziție numai retorica sa electorală, declarațiile oficiale și neoficiale, precum și comportamentul acestuia încă din timpul când își anunțase pentru prima dată intenția de a candida și poate chiar înaintea acesteia.

semnul

întrebării multe probleme, cum ar fi:

naționalism și o posibilă nouă

Yalta; Rămâne încă o enigmă dacă Beijingul va intra în conflict cu noua administrație americană. China prezintă și ea enigme dar și certitudini. Ea își revendică aproape integral Marea Chinei de Sud, iar dacă SUA nu-și vor păstra prezența în regiune, Indonezia, Vietnam sau Singapore își vor pierde încrederea în parteneriatul cu Washingtonul; În condițiile în care, așa cum afirma vicecancelarul german Sigmar Gabriel, “dezmembrarea UE nu mai este de neconceput”, pentru Europa, președintele american, în persoana lui Donald Trump, reprezentând doar un șoc; În Orientul Mijlociu se întrevede un joc cu sumă zero. Cum Iranul se anunță unul dintre marii câștigători ai conflictelor din Irak și Siria, cel mai probabil, așa cum estimează analiștii occidentali, președintele Trump se va mulțumi să creeze un mediu toxic pentru investițiile străine în această țară, pentru a forța să accepte mai multe concesii nucleare. În concluzie, necunoscutele, în concret, vor fi mai multe, dar timpul le va devoala. Rămâne totuși o mare necunoscută: costurile și perdanții, care cu siguranță vor fi din rândurile statelor mici care nu au știut să-și identifice oportunitățile și să acționeze în consecință.

Ca

urmare,

în

concret,

rămân

sub

Globalizare,

identifice oportunitățile și să acționeze în consecință. Ca urmare, în concret, rămân sub  Globalizare,

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Nr.232, Duminică 5 Martie 2017 www.ingepo.ro Hannes GRASSEGGER și Mikael KROGERUS “Teatrul de la
Nr.232, Duminică 5 Martie 2017 www.ingepo.ro Hannes GRASSEGGER și Mikael KROGERUS “Teatrul de la
Nr.232, Duminică 5 Martie 2017 www.ingepo.ro Hannes GRASSEGGER și Mikael KROGERUS “Teatrul de la

Hannes GRASSEGGER și Mikael KROGERUS “Teatrul de la Marea Egee din Grecia Antică era locul unor revelații uimitoare și al excelenței in- telectuale – de o remarcabilă densitate și aprop- iere, nedepășit până în veacul nostru. Tot ceeace știm despre știință, filosofie, sport, artă, cultură și spectacol, stele și pământ a fost postulat, explorat și examinat atunci și acolo. Pur și simplu era un timp și un spațiu al triumfului conștiinței umane, al rațiunii pure și al gândirii scânteietoare. Cu toate acestea, Euclid, Anaximandru, Heraclit, Hipocrat (ambii din Chios și din Cos), Socrate, Arhimede, Ptolemeu, Democrit, Platon, Pitagora, Diogene, Aristotel, Empedocle, Conon, Eratostene și nici vreuna dintre alte zeci de minți strălucite ale gre- cilor antici nu s-a referit vreodată printr-un cuvânt sau o singură propoziție la ceva ce ținea de viața lor de zi cu zi sau la ceva ce vedeau literalmente

la fiecare colț în întregile lor vieți. Un sistem imoral,

nedrept, de o brutalitate notorie și opresiv, sistemul sclavagist, era cel care a pus în mișcare anticul

stat. (Sclavii nu erau considerați ființe umane ci mai degrabă ‘unelte fonice/unelte vorbitoare’.)

Această miopie, această lipsă a oricărei aluzii critice la evidență și la omniprezent este un mesaj istoric – extrem de tulburător, auto-relevant și chiar

o avertizare.” – notează prof. Anis H. Bajrektarevic

în cartea sa revelatoare din 2003 ‘Is there life after

Facebook? Geopolitics of Technology’ (Există viață după Facebook? – Geopolitica Tehnologiei). Chiar, de ce ignorăm în mod constant și susținem

o colectare masivă a datelor noastre personale de

pe rețelele de socializare, de pe rapoartele medi- cale, de pe carduri bancare, internet și telefoane inteligente și suntem indiferenți la comercializarea și monetizarea acestora in scopuri dubioase și pentru viitoruri tulburătoare? Profesorul Bajrektarevic prevestește și aver- tizează: “Pentru că oamenii de-abia dacă își pun întrebarea fetișizării propriului stil de viață McFB (McDonaldFacebook) sau pentru că de-abia dacă se opun (auto-) banalizării, de ce îi surprinde după aceea brutalizarea care urmează?” În felul acesta, trebuie oare să fim într-adevăr surprinși de votul Brexit, de rezultatul alegerilor din SUA sau de câștigurile viitoare substanțiale ale partidelor de extremă dreapta peste tot în Europa?

Putin

înșelător este această aderență la infernul sunt ceilalți. Redăm mai jos o relatare bazată pe fapte numai în situația în care suntem doar interesați să se- sizăm lumea Matricei. Nu există ruși înspăimântă- tori pe urmele noastre! Cușca de Oțel ne-am con- struit-o singuri.

cât de

este în

spate!! – cât

de simplu și

* Pe 9 noiembrie, în jurul orei 8,30 dimineața, Michal Kosinski s-a trezit în Hotel Sunnehus în Zu- rich. Cercetătorul de 34 de ani venise să țină o prelegere la Institutul Federal Elvețian de Tehnolo- gie (ETH) despre pericolele Big Data și revoluția digitală. Kosinski ține în mod regulat prelegeri pe această temă în toată lumea. Este un expert re- cunoscut în psihometrie, un subdomeniu al psi- hologiei specializat în preluarea și analiza datelor. Când a dat drumul la TV în acea dimineașă a văzut că bomba explodase: contrar previziunilor statisti- cienilor de seamă, Donald J. Trump fusese ales președinte al Statelor Unite. Pentru o bună bucată de vreme, Kosinski a ur- mărit celebrarea victoriei lui Trump și rezultatele care soseau din fiecare stat. A avut bănuiala că rezultatul alegerilor a avut ceva de-a face cu cercetările lui. În final, a respirat adânc și a închis televizorul. În aceeași zi, pe atunci o puțin cunoscută compa- nie britanică având sediul la Londra, a emis un comunicat de presă: "Suntem extrem de încântați că abordarea noastră revoluționară a comunicațiilor bazate pe date a contribuit aproape integral la extraordinara victorie a președintelui ales Trump," prin care era de fapt citată declarația lui Alexander James Ashburner Nix. Nix este cetățean britanic, are 41 de ani și este CEO al Cambridge Analytica. Este întotdeauna îmbrăcat în costume de comandă, poartă ochelari de designer și are părul ondulat și blond pieptănat pe spate. Compania sa a participat în totalitate nu numai la campania online a lui Trump ci și la campania din Marea Britanie privind Brexit. Dintre acești trei actori - meditativul Kosinski, Nix care se îmbracă îngrijit ca un ginere și Trump, cu rânjetul lui, primul a activat revoluția digitală, al

*

*

*

*

*

11

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

doilea a pus-o în operă și al treilea a beneficiat de ea.

Cât de periculoase sunt bazele de date?

Oricine nu a trăit în ultimii cinci ani pe o altă planetă trebuie să fie familiarizat cu termenul Big Data (baze mari de date). Big Data înseamnă, în esență, că absolut tot ceea ce facem atât on cât și offline lasă urme digitale. Orice cumpărătură facem cu cardul nostru, orice căutare tipărim pe Google, orice mișcare facem când avem telefonul mobil în buzunar, orice "like" dăm, totul este înmagazinat. Mult timp nu a fost pe de-a-ntregul clar ce utilizare s-ar putea da acestor date cu excepția, poate, a faptului că am putea găsi reclame pentru leacuri ale tensiunii arteriale ridicate imediat după ce dăm

o căutare pe Google pentru "scăderea tensiunii

arteriale." Pe 9 noiembrie a fost clar că probabil este posibil mult mai mult. Compania care a fost în spatele campaniei online a lui Trump - aceeași companie care a lucrat pentru Părăsirea UE (Leave EU) în etapele incipiente ale campaniei "Brexit" - era o companie Big Data: Cambridge Analytica. Pentru a înțelege rezultatul alegerilor - și cum ar putea funcționa comunicarea politică în viitoartre- buie să începem cu un incident straniu la Universi- tatea Cambridge din 2014, la Centrul de Psi- hometrie al lui Kosinski. Psihometria, denumită câteodată și psihografică, se concentrează pe măsurarea trăsăturilor psi- hologice cum ar fi personalitatea. În anii 1980, două echipe de psihologi au dezvoltat un model care încerca să evalueze ființa umană în conformi- tate cu cinci trasături ale personalității cunoscute sub denumirea de “Cele Cinci Mari” ("Big Five"). Acestea sunt: deschiderea (cât de deschis ești pentru noi experiențe?), conștiinciozitatea (cât de

perfecționist ești?), extrovertirea (cât de sociabil ești?), agreabilitatea (cât de grijuliu și de cooperant ești?) și nevrotismul (te tulburi ușor?). Pe baza acestor dimensiuni - care mai sunt cunoscute și sub acronimul OCEAN, după denumirea în limba engleză a termenilor (openness, conscientious- ness, extroversion, agreeableness, neuroticism) - putem face o evaluare relativ precisă a tipului de persoană din fața noastră. Aceasta include nevoile

și temerile lor și probabilitatea privind modul lor de

a se comporta. "Big Five" a devenit tehnica stan-

dard a psihometriei. Însă, pentru o lungă perioadă

de timp, problema acestei abordări a fost colec- tarea datelor pentru că presupunea completarea unui chestionar complicat cu date extrem de per-

12

sonale. Dar a venit Internetul. Și Facebook. Și Kos- inski. Michal Kosinski era student în Varșovia când viața lui s-a schimbat în 2008. A fost acceptat de Universitatea Cambridge pentru doctorat la Centrul de Psihometrie, una dintre cele mai vechi instituții de acest fel din lume. Kosinski i s-a alăturat colegului său David Stillwell (în prezent lector la Judge Business School de la Universitatea Cam- bridge) cam la un an după ce Stillwell a lansat o mică aplicație pe Facebook pe vremea când plat- forma nu devenise urieșenia de astăzi. Aplicația lor MyPersonality a permis utilizatorilor să completeze diferite chestionare psihometrice, inclusiv câteva întrebări psihologice din chestionarul de personali- tate Big Five ("Mă panichez ușor," "Îi contrazic pe alții"). Pe baza evaluărilor, utilizatorii au primit un "profil de personalitate" - individual, cu valorile din Big Five, putând să opteze pentru a-și împărtăși datele din profilil lor pe Facebook cu alți cercetă- tori. Kosinski se aștepta ca doar câteva zeci dintre colegii lui de facultate să completeze chestionarul dar, în scurt timp, sute, mii și apoi milioane de oameni și-au dezvăluit cele mai intime convingeri. Dintr-odată, cei doi doctoranzi s-au trezit că sunt în posesia celei mai mari baze de date care fusese vreodată colectată și care combina scorurile psi- hometrice cu profilurile de pe Facebook. Abordarea pe care Kosinski și colegii săi au dez- voltat-o în următorii câțiva ani a fost de fapt destul de simplă. În primul rând, ei au transmis subiecților ce urmau a fi testați un chestionar sub forma unei grile online. Din răspunsurile primite, psihologii au calculat valorile personale Big Five ale respondenților. Echipa lui Kosinski a comparat apoi rezultatele cu tot felul de alte date online ale subiecților: ce "like-uri" au dat sau au împărtășit pe Facebook sau, de exemplu, ce sex, vârstă, și domiciliu specificau aceștia. Datele au permis să stabilească legături și să facă corelări. Deducții remarcabil de sigure au putut fi făcute din simple acțiuni online. De exemplu, în cazul bărbaților care au dat "like-uri" mărcii de cosmetice MAC, probabilitatea ca ei să fie homosexuali era puțin mai ridicată; unul dintre cei mai buni indici pentru heterosexualitate erau "like-urile" pentru Wu-Tang Clan. Fanii lui Lady Gaga erau cel mai probabil extrovertiți, în timp ce cei care dau "like- uri" filosofiei tind să fie introvertiți. În timp ce, indi- vidual, fiecare informație de acest fel este insufi- cientă pentru a formula o predicție demnă de încre- dere, când punctele de date ale zecilor, sutelor sau

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

miilor de persoane sunt combinate, predicțiile rezultate devin într-adevăr precise. Kosinski și echipa sa au rafinat încontinuu mod- elele lor. În 2012, Kosinski a demonstrat că, pe baza unei medii de 68 de "like-uri" pe Facebook ale unui utilizator, era posibil să se prezică ce cu- loare are pielea acestuia (cu precizie de 95%), ori- entarea lui sexuală (cu precizie de 88%) sau afil- ierea lui la partidul Democrat sau la cel Republican (85%). Lucrurile nu se opreau acolo. Inteligența, afilierea religioasă, dar și utilizarea alcoolului, țigaretelor și drogurilor puteau fi toate stabilite. Din date era chiar posibil să se deducă dacă părinții cuiva sunt divorțați. Forța modelării lor a fost ilustrată de cât de bine aceasta putea prezice răspunsurile unui subiect. Kosinski a continuat să perfecționeze neîncetat modelele: în scurt timp e fost în măsură să evalu- eze o persoană mai bine decât o făceau în medie colegii de muncă numai pe baza a zece "like-uri" pe Facebook. 70 de "like-uri" erau suficiente pentru a ști mai multe decât știu prietenii persoanei, 150 mai bine decât știu părinții și 300 de "like-uri" mai bine decât știe partenerul. Mai multe "like-uri" pot chiar depăși ceea ce o persoană știe despre ea însăși. În ziua în care Kosinski a publicat aceste descoperiri, a primit două apeluri telefonice. O amenințare, că va fi dat în judecată, și o ofertă de lucru. Ambele de la Facebook. Numai câteva săptămâni mai târziu, "like-urile" de pe Facebook au devenit private în mod implicit. Înainte de asta, setarea implicită (default setting) era că oricine de pe internet putea vedea "like- urile" tale. Acest lucru nu a fost însă un impediment pentru colectorii de date: în timp ce Kosinski so- licita întotdeauna consimțământul utilizatorilor Facebook, multe aplicații și chestionare online de astăzi cer accesul la date private ca o precondiție pentru efectuarea testelor de personalitate. (Oricine vrea să se evalueze în funcție de "like- urile" sale de pe Facebook poate să facă acest lu- cru pe on Kosinski website, după care își poate compara rezultatele cu cele ale unui chestionar Ocean clasic cum ar fi that of the Cambridge Psy- chometrics Center.) Însă nu era vorba doar de "like-uri" sau chiar de Facebook: Kosinski și echipa sa puteau acum să atribuie valorile Big Five numai pe baza a câte imagini profil are o persoană pe Facebook sau câte contacte are (un bun indicator al gradului de extro- vertire). Dar noi mai dezvăluim ceva despre noi înșine chiar și când nu suntem online. De exemplu, senzorul de mișcare al telefonului nostru dezvăluie

cât de repede ne mișcăm și cât de mult călătorim (element ce se corelează cu instabilitatea emoțională). Kosinski a concluzionat că smart- phone-ul nostru este un vast chestionar psihologic pe care îl completăm constant, atât în mod conștient cât și inconștient.

Totuși, mai presus de orice, și aste este elementul esențial, se poate lucra și invers: nu numai ca pot

fi create profile psihologice din datele tale, dar

datele tale pot fi folosite și invers pentru căutarea unor profiluri specifice: toți tații neliniștiți, toți

introvertiții mânioși, de exemplu - sau poate, de ce nu, Democrații indeciși? Ceea ce a inventat de fapt Kosinski a fost un fel de motor de căutare al oamenilor. El a început să recunoască potențialul - dar și pericolul inerent - al muncii sale. Pentru el, internetul a fost un dar din cer. Ceea ce

a vrut într-adevăr a fost să restituie ceva, să împărtășească. Datele pot fi copiate, așa că de ce nu ar trebui ca oricine să beneficieze de ele? Era

spiritul generației ajunsă la maturitate în jurul anu-

lui 2000 (Millenials), una în totalitate nouă, începu-

tul unei noi epoci care transcende limitările lumii fizice. Dar, ce s-ar întâmpla, s-a întrebat Kosinski, dacă cineva ar face abuz de motorul său de cau- tare al oamenilor pentru a manipula? A început să posteze avertismente la majoritatea lucrărilor sale științifice. Abordarea sa, avertiza el, "poate consti- tui o amenințare la adresa bunăstării individuale, libertății sau chiar vieții." Nimeni însă nu a părut să

sesizeze ce a vrut să spună. Cam pe vremea asta, la începutul lui 2014, Kosin- ski a fost abordat de Aleksandr Kogan, un tânăr asistent universitar la departamentul de psihologie. Acesta i-a spus că se interesa de metoda lui Kosin- ski și că vrea să acceseze baza de date MyPer- sonality. Kogan nu putea să spună în ce scop, obli- gat fiind de confidențialitate. La început, Kosinski și echipa sa au luat în con- siderare oferta, echivalentă cu foarte mulți bani pentru institut, după care însă a ezitat. Până la urmă, își amintește Kosinski, Kogan a dezvăluit numele companiei: SCL, respectiv Strategic Com- munication Laboratories. Kosinski a dat căutare pe Google: "[Suntem] agenția premium de manage- ment a alegerilor," menționează website-ul compa- niei. SCL asigură servicii de marketing bazate pe modelare psihologică. Una din țintele sale esențiale: Influențarea alegerilor. Influențatea alegerilor? Tulburat, Kosinski a dat click-uri pe pagini. Ce fel de companie este asta? Și ce au de gând tipii ăștia? Ce nu știa Kosinski la vremea respectivă: SCL

13

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

este umbrela unui grup de companii. Cine deține cu exactitate SCL și diversele sale sucursale nu este clar, ca urmare a unei încrengături a structurii corporatiste de tipul celor văzute în UK Companies House (Registrul Comerțului din Marea Britanie), în Panama Papers, și în Registrul companiilor din Delaware. Unele din ramificațiile SCL au fost impli- cate în alegeri din Ucraina și din Nigeria, au asistat monarhul din Nepal împotriva Maoiștilor, în timp ce altele au dezvoltat metode de influnețarea a cetățenilor din Europa de Est și din Afganistan în favoarea NATO. Și, în 2013, SCL a constituit o nouă companie pentru a participa la alegerile din SUA: Cambridge Analytica. Kosinski nu știa nimic despre toate acestea dar a avut o presimțire. "Totul a început să miroasă," și-a reamintit. La o cercetare ulterioară, a descoperit că Aleksandr Kogan a înregistrat în secret o companie care făcea afaceri cu SCL. Conform unui reportaj din the Guardian din decembrie 2015, și a docu- mentelor interne ale companiei transmise la Das Magazin, a rezultat că SCL a aflat despre metoda lui Kosinski de la Kogan. Kosinski a ajuns să suspecteze că firma lui Kogan ar fi reprodus ”like-urile” de pe Facebook care stau la baza instrumentului de măsurare al lui Big Five pentru a le vinde acestei firme de influențare a alegerilor. A întrerupt imediat orice contact cu Ko- gan și l-a informat pe directorul institutului, declanșând un conflict complicat în interiorul insti- tutului. Institutul era îngrijorat în legătură cu reputația sa. Aleksandr Kogan s-a mutat la Singa- pore, s-a căsătorit și și-a schimbat numele în Dr. Spectre. Michal Kosinski și-a terminat doctoratul, a primit o ofertă de lucru din partea Stanford și s-a mutat în SUA.

Dl Brexit Aproape un an a fost liniște. Apoi, în noiembrie 2015, cea mai radicală dintre cele două campanii "Leave.EU", susținută de Nigel Farage, a anunțat că a angajat o firmă de Big Data pentru sprijinirea campaniei sale online: Cambridge Analytica. Ca- pacitatea esențială a companiei: marketing politic innovator - microțintire - prin măsurarea personalității oamenilor pe baza amprentelor (urmelor) lor digitale pe baza modelului OCEAN. Kosinski a primit emailuri prin care era întrebat despre legătura lui cu toate acestea - cuvintele Cambridge, personalitate și analitică de vreme ce acestea au făcut ca mulți oameni să se gândească la Kosinski. Era pentru prima oară când auzea de- spre această companie care se spune că și-a îm-

14

prumutat numele de la primii săi angajați, cercetă- tori ai universității. Îngrozit, a privit website-ul. Era metodologia sa utilizată pe scară largă pentru scopuri politice? După rezultatul Brexit-ului, prieteni și cunoștințe i- au scris: Uite ce-ai făcut. Oriunde se ducea, Kosin- ski trebuia să explice că nu are nimic de-a face cu această companie. (Este neclar cât de profund a fost implicată Cambridge Analytica în campania Brexit. Cambridge Analytica nu comentează astfel de chestiuni.) Câteva luni, lucrurile au fost relativ calme. Apoi, pe 19 septembrie 2016, cu puțin mai mult de o lună înaintea alegerilor prezidențiale americane, acor- durile muzicii de ghitară ale piesei trupei Creedence Clearwater Revival ”Bad Moon Rising” inundau salonul albastru închis al Hotelului Grand Hyatt din New York. Summitul Concordia este un fel de Forum Economic Mondial în miniatură. Decidenți din întreaga lume au fost invitați, printre care și Președintele Elveției Johann Schneider- Ammann. "Salutați intrarea în scenă a lui Alexan- der Nix, CEO Cambridge Analytica," anunță o voce calmă de femeie. Un bărbat subțire în costum închis pășește pe scenă. Se înstăpânește tăcerea. Mulți dintre cei prezenți știu că acesta este noul strateg digital al lui Trump. (Un video de prezen- tare a fost postat pe YouTube) Câteva săptămâni mai devreme, Trump a trans- mis pe Tweeter un mesaj criptic, "În curând îmi veți spune dl Brexit." Observatorii politici au remarcat cu siguranță unele similarități frapante între agenda lui Trump și aceea a mișcării de dreapta Brexit. Însă puțini au observat legătura cu faptul că, re- cent, Trump angajase o companie de marketing numită Cambridge Analytica. Până la momentul respectiv, campania digitală a lui Trump era asigurată mai mult sau mai puțin de o singură persoană: Brad Parscale, un antreprenor de marketing, fondator de la zero a unei firme fali- mentare și care a creat un website rudimentar pen- tru Trump pentru 1500 de dolari. Trump, în vârstă de 70 de ani, nu este priceput la tehnicile digitale - nu există niciun computer pe biroul lui. Trump nu transmite email-uri, a dezvăluit odată asistenta sa personală. Ea însăși l-a convins să-și ia un smart- phone, de pe care acum transmite mesaje pe Tweeter fără încetare. Hillary Clinton, pe de altă parte, s-a bazat din plin pe moștenirea primului "președinte social-media", Barack Obama. Ea avea lista de adrese a Partidu- lui Democrat, a lucrat cu analiști big data de ultimă oră de la BlueLabs și a primit asistență de la

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Google și DreamWorks. Când s-a anunțat în iunie 2016 că Trump a angajat Cambridge Analytica, establishment-ul din Washington a strâmbat din nas. Filfizoni străini în costume de comandă care nu înțeleg țara și oamenii? Asta-i nostim. "Am privilegiul de a vă vorbi astăzi despre forța Big Data și a psihografiei în procesul electoral." Logo-ul Cambridge Analytica - un creier cu o rețea de puncte nodale, ca o hartă, apare în spatele lui Alexander Nix. "În urmă cu numai 18 luni, Senato- rul Cruz era unul din cei mai puțin populari candidați", explică bărbatul blond cu un accent englezesc perfect care-i descumpănește pe ameri- cani la fel cum accentul clasic german îi descumpănește pe elvețieni. "Mai puțin de 40% din populație auzise de el," precizează alt diapozitiv. Cambridge Analytica s-a implicat în campania elec- torală din SUA aproape cu doi ani înainte, la început în calitate de consultant pentru Republi- canii Ben Carson și Ted Cruz. Cruz - și mai târziu Trump - erau finanțați cu precădere de discretul miliardar american specializat în software Robert Mercer despre care se spune că, împreună cu fiica sa Rebekah, ar fi cel mai mare investitor în Cam- bridge Analytica. "Cum s-a ajuns aici?" Până acum, explică Nix, campaniile electorale erau organizate plecându-se de la concepte demografice. "O idee de-a dreptul ridicolă. Ideea că toate femeile trebuie să primea- scă același mesaj din cauza genului - sau toți Afro- Americanii din cauza rasei." Ce a vrut Nix să spună e că dacă cei care au făcut campanii până acum se bazau pe demografie, Cambridge Analytica utilizează psihometria. Chiar dacă acest lucru ar putea fi adevărat, rolul Cambridge Analytica în campania lui Cruz nu este incontestabil. În decembrie 2015, echipa lui Cruz acredita ideea că succesul în creștere era datorat prelucrării psihologice a datelor și analiticii. În (publicația) Advertising Age Era Publicității, un client politic spunea că personalul Cambridge care s-a alăturat campaniei sale a fost un fel de "a cincea roată la căruță" însă aprecia că produsul lor esențial, modelarea de tip Cambridge a datelor ale- gătorilor, este totuși "excelent". Firmei i s-a plătit pentru campanie cel puțin 5,8 milioane de dolari pentru a ajuta la identificarea alegătorilor din circumscripțiile din Iowa, căștigate de Cruz înainte de a se retrage din cursă în luna mai. Nix dă clic pe următorul diapozitiv: cinci fețe diferite, fiecare corespunzând profilului unei personalități. Este Big Five sau Modelul OCEAN. "La Cambridge", spunea el, "am fost capabili să

creăm un model care să prezică personalitatea in- dividuală a fiecărui adult din Statele Unite ale Americii." Sala este captivată. Conform spuselor lui Nix, succesul marketingului lui Cambridge Ana- lytica se bazează pe combinația a trei elemente:

știința comportamentului, care utilizează Modelul OCEAN, analiza Big Data și publicitatea țintită. Publicitatea țintită este publicitate personalizată, aliniată cât mai precis posibil personalității unui consumator individual. Nix explică cu candoare cum face compania sa acest lucru. În primul rând, Cambridge Analytica cumpără date personale de la o serie de surse cum ar fi instituțiile de cadastru, dealerii de auto- mobile, datele aparținând clienților magazinelor, cardurile bonus, calitatea de membru al diferitelor cluburi, ce reviste citești, ce biserici frecventezi. Nix expune logo-urile unor brokeri activi de date ca Acxiom și Experian - din SUA unde aproape toate datele personale sunt de vânzare. De exemplu, dacă vrei să știi unde locuiesc femei evreice, poți cumpăra pur și simplu această informație, inclusiv numerele de telefon. Apoi, Cambridge Analytica alătură aceste date listelor electorale ale Partidului Republican și date- lor online și calculează un profil Big Five al personalității. Amprentele digitale devin dintr-o dată oameni în carne și oase cu temeri, nevoi, interese

și adrese de domiciliu.

Metodologia pare absolut similară celei dezvoltate

la un moment dat de Michal Kosinski. Cambridge Analytica mai utilizează, așa cum ne-a declarat Nix, “cercetări efectuate pe media socială" și date

de pe Facebook. Iar compania face exact activi-

tatea pentru care Kosinski lansase avertisment:

"Am constituit profilul personalității fiecărui adult din Stalele Unite - 220 milioane de oameni" se fălește Nix.

Deschide imaginea calculatorului. "Acesta este tabloul cu date pe care l-am pregătit pentru cam- pania lui Cruz." Apare un centru de comandă. În stânga acestuia sunt diagrame; în dreapta, o hartă

a Iowa unde Cruz a câștigat un număr surprinzător

de voturi la alegerile primare. Pe hartă sunt sute de

mii de punctișoare roșii și albastre. Nix focalizează

criteriile: "Republicanii" - punctișoarele albastre dis- par; "indecișii" - dispar și mai multe punctișoare; "bărbați", și așa mai departe. În final rămâne un singur nume, inclusiv vârsta, adresa, interesele, personalitatea și orientarea politică. Cum țintește acum Cambridge Analytica această persoană cu

un mesaj politic adecvat? Nix arată cum votanții categorizați din punct de

15

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

vedere psihografic pot fi abordați în mod diferențiat pe baza, spre exemplu, a dreptului la posesia de arme și a celui de al 2-lea Amendament: "Pentru o audiență extrem de nevrotică și scrupuloasă, există amenințarea unei spargeri, dar și polița de asigu- rare reprezentată de o armă." O imagine din stânga prezintă mâna unui intrus care sparge o fereastră. Partea din dreapta arată un bărbat și un copil pe un câmp, la apusul soarelui, ambii cu arme în mână, evident la vânătoare de rațe: "Și invers, pentru o audiență închisă și agreabilă. Oameni preocupați de tradiții, obiceiuri și familie."

Cum să ții votanții lui Clinton departe de urne Inconsecvențele uimitoare ale lui Trump, inconstanța sa extrem de criticată și multitudinea de mesaje contradictorii s-au dovedit a fi, dintr- odată, cel mai mare atu al său: un mesaj diferit

pentru fiecare votant. Conceptul că Trump s-a comportat ca un algoritm perfect oportunist în funcție de de reacțiile audienței este un lucru se- sizat de matematiciana Cathy O'Neil în august

2016.

"Destul de multe mesaje lansate de Trump erau o rezultantă a datelor" își reamintește Alexander Nix. În ziua celei de a treia dezbateri prezidențiale din- tre Trump și Clinton, echipa lui Trump a testat 175.000 de variante publicitare pentru argumentele acestuia pentru a găsi cea mai bună versiune mai ales prin intermediul Facebook. În marea lor ma- joritate, între mesaje erau diferite numai detalii mi- croscopice pentru a ținti destinatarii într-o modali- tate psihologică optimă: antete diferite, alte culori, subtitluri diferite cu o fotografie sau un video clip. Această reglare fină a mers până la cele mai mici grupuri, ne-a explicat Nix într-un interviu. "Putem aborda sate sau apartamentele dintr-un bloc într- un mod țintit. Chiar persoane". În cartierul Micul Haiti din Miami, de exemplu, campania lui Trump a pus la dispoziția locuitorilor informații privind eșecul Fundației Clinton după cu- tremurul din Haiti pentru a-i determina să nu voteze pentru Hillary Clinton. Acesta era unul dintre scopuri: de a ține potențialii votanți pentru Clinton (care includ indecișii de stânga, Afro-Americanii și tinerele) departe de urne, de a le "suprima" voturile a declarat pentru agenția Bloomberg un șef oficial al acestei campanii în săptămânile de dinaintea alegerilor. Aceste "postări întunecate"- publicitate cu informații sponsorizate-“turnate cu picătura” la anumite intervale pe Facebook puteau fi vizionate doar de utilizatori cu profiluri specifice -includeau și clipuri video vizându-i pe Afro-Americani în care

16

Hillary Clinton de exemplu se referă la negri ca fi- ind prădători. Nix își termină prelegerea de la Summitul Concor-

dia cu afirmația că publicitatea tradițională “în orb”

e moartă. "Cu certitudine, copiii mei nu vor înțelege

niciodată acest concept de comunicare în masă." Și, înainte de a ieși de pe scenă, a anunțat că în urma părăsirii de către Cruz a competiției, com- pania s-a alăturat unuia dintre candidații la președinție rămași în cursă. Cât de precis a fost țintită populația americană de cetele digitale ale lui Trump nu era vizibil la acea dată pentru că ele atacau mai puțin pe mainstream

TV (stațiile TV predominante) și mai mult cu me- saje personalizate pe media socială sau televizi- unea digitală. Și, în timp ce echipa lui Clinton cre- dea că conduce în conformitate cu proiecțiile de- mografice, jurnalistul de la Bloomberg Sasha Is- senberg a fost surprins să observe într-o deplasare

la San Antonio - unde era sediul campaniei digitale

a lui Trump – că un al "doilea cartier general"

tocmai fusese constituit. Echipa Cambridge Ana- lytica atașată, în aparență numai vreo zece

oameni, a primit de la Trump 100.000 dolari în iulie, 250.000 dolari în august și 5 milioane dolari în septembrie. Conform declarațiilor lui Nix, compania

a câștigat peste 15 milioane de dolari în total.

(Compania a fost încorporată ca entitate legală în SUA, unde legile privind punerea la dispoziție a datelor personale sunt mai laxe decât în țările Uni-

unii Europene). În timp ce legile europene privind viața privată impun unei persoane să opteze în mod explicit pentru punerea la dispoziție a datelor sale, cele din SUA permit furnizarea de date dacă utilizatorul nu se pronunță). Măsurile au fost radicale: începând cu iulie 2016, agenților electorali ai lui Trump li s-a pus la dispoziție o aplicație cu care puteau identifica

opiniile politice și tipurile de personalitate ale celor ce locuiau într-o casă. Era aceeași aplicație utili- zată de cei care au făcut campanie pentru Brexit. Oamenii lui Trump sunau doar la ușile caselor pe care aplicația le indica drept receptive la mesajele lor. Agenții electorali veneau pregătiți cu instrucțiuni privind conversațiile adaptate tipului de personalitate a rezidentului. La rândul lor, agenții electorali au alimentat aplicația cu reacțiile primite

și noile date erau transmise instantaneu pe tab-

lourile de comandă ale campaniei lui Trump. Încă odată, nimic nou până aici. Democrații au

procedat în mod similar, dar nu există vreo dovadă că s-au bazat pe metoda psihometrică de decelare

a profilurilor. Cambridge Analytica însă a împărțit

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

populația SUA în 32 de tipuri de personalitate și s-

a concentrat pe numai 17 state. Și, la fel cum Kos-

inski a stabilit că pentru bărbații care preferă cos-

meticele MAC există o probabilitate puțin mai mare ca ei să fie homosexuali, compania a descoperit că

o preferință pentru un automobil fabricat în SUA

era o indicație mai serioasă pentru un votant potențial pentru Trump. Între altele, aceste consta- tări i-au arătat lui Trump care mesaje au fost mai percutante și unde. Decizia de a se concentra pe Michigan și Wisconsin în săptămânile finale ale campaniei a fost luată pe baza analizării datelor. Candidatul a devenit instrumentul de implementare

a unui model big data.

Ce urmează?

Rămâne întrebarea în ce măsură influnțează me- todele psihometrice rezultatul alegerilor? Când i s-

a pus această întrebare, Cambridge Analytica nu a

fost dispusă să producă vreo dovadă a eficacității campaniei sale. Și este foarte posibil ca să fie im-

posibil să se răspundă la întrebare.

Cu toate acestea, există indicii: creșterea surprin- zătoare a popularității lui Ted Cruz în timpul aleger- ilor preliminare. De asemenea, creșterea numărului votanților din zonele rurale. A fost o reducere a nu- mărului de votanți Afro-Americani la început de alegeri. Faptul că Trump a cheltuit atât de puțini bani poate fi explicat de asemenea de eficiența publicității bazate pe personalitate. Ca și faptul că

a investit mult mai mult în campania digitală decât

în campania TV comparativ cu Hillary Clinton. Facebook s-a dovedit a fi arma decisivă și cel mai bun instrument de campanie, așa cum a explicat Nix dar și cum demonstrează comentariile mai mul- tor agenți electorali de vârf ai lui Trump. Multe voci au pretins că statisticienii au pierdut alegerile pentru că previziunile lor au fost atât de

distante de realitate. Dar ce ar fi dacă statisticienii chiar ar fi contribuit de fapt la câștigarea alegerilor - însă numai cei care au utilizat noua metodă? Este

o ironie a istoriei că Trump, cel care cârtea în legă-

tură cu cercetarea științifică, să fi folosit o abordare

extrem de științifică în campania sa. Un alt mare câștigător este Cambridge Analytica.

Steve Bannon, membru al Consiliului de Administrație al acesteia, fost președinte executiv a ziarului online de dreapta Breitbart News, a fost numit de Donald Trump în funcția de prim-consilier

și strateg șef (la Casa Albă). Și dacă Cambridge

Analytica nu intenționează să comenteze în legă- tură cu presupusele discuții în curs cu primul minis- tru britanic, Theresa May, Alexander Nix pretinde

că își consolidează baza de clienți în toată lumea și că a primit cereri din Elveția, Germania și Australia. Compania sa face în prezent un turneu de conferințe în Europa în care își prezintă succesul din Statele Unite. În cursul acestui an, trei țări esențiale ale UE sunt confruntate cu alegeri în care partide populiste redevin foarte active: Franța, Olanda și Germania. Succesele electorațe vin la țanc având în vedere că firma se pregătește să se lanseze în publicitatea comercială.

******** Kosinski a observat toate acestea din biroul său de la Stanford. După alegerile din SUA, în universi- tate a fost multă confuzie. Kosinski ripostează la evoluții cu cea mai ascuțită armă la dispoziția unui cercetător: o analiză științifică. Împreună cu colega sa de cercetări, Sandra Matz, el a făcut o serie de teste care vor fi publicate în curând. Rezultatele inițiale sunt alarmante: studiul arată eficacitatea țintirii personalității, evidențiind că promotorii ser- viciilor de marketing atrag cu până la 63% mai multe clicuri și cu până la 1.400 mai multe conver- sii în campaniile de publicitate în viața reală pe Facebook atunci când aliniază produsele și mesa- jele de marketing caracteristicilor personalității con- sumatorilor. Mai demonstrează și scalabilitatea țintirii personalității arătând că majoritatea pro- duselor sau brandurilor promovate pe paginile Facebook sunt afectate de personalitate și că un număr mare de consumatori poate fi țintit cu acuratețe pe baza unei singure pagini Facebook. Într-o declarație după publicarea în limba ger- mană a cestui articol, un purtător de cuvânt al Cambridge Analytica a declarat: "Cambridge Ana- lytica nu utilizează date de pe Facebook. Nu are angajamente cu Dr. Michal Kosinski. Nu subcon- tractează cercetări. Nu utilizează aceeași me- todologie. Psihografica abia dacă a fost folosită. Cambridge Analytica nu a depus eforturi pentru a descuraja vreun american să voteze la alegerile prezidențiale. Singurele sale eforturi au fost orien- tate spre creșterea numărului de votanți la alegeri." Lumea a fost întoarsă cu susul în jos. Marea Bri- tanie părăsește UE, Donald Trump este președintele Statelor Unite ale Americiii. Iar la Stanford, Kosinski, care a vrut să avertizeze îm- potriva pericolului țintirii psihologice într-o setare politică primește în continuare emailuri acuzatoare. "Nu", spune Kosinski cu o voce joasă și dând din cap. "Nu este vina mea. Nu am construit bomba. Am arătat doar că ea există."

17

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Autorii:

Hannes Grassegger și Mikael Krogerus sunt jurnaliști de investigații pe lăngă jurnalul de specialitate din Elveția Das Magazin. Inițial, articolul a apărut în ediția târzie din decembrie sub titlul: “Am arătat numai că bomba există”. Actuala versiune are la bază versiunea ulte- rioară din ianuarie. Investigațiile suplimentare pentru această versiune au fost furnizate de Paul-Olivier Dehaye.

această versiune au fost furnizate de Paul-Olivier Dehaye. Ambasador prof. Dumitru CHICAN În mai toate religiile
această versiune au fost furnizate de Paul-Olivier Dehaye. Ambasador prof. Dumitru CHICAN În mai toate religiile
această versiune au fost furnizate de Paul-Olivier Dehaye. Ambasador prof. Dumitru CHICAN În mai toate religiile

Ambasador prof. Dumitru CHICAN În mai toate religiile mari ale lumii, inclusiv în Islam, marcarea a 40 de zile de la moartea cuiva, manifestată prin organizarea de festinuri funebre şi împărţirea de daruri, ocupă un loc deosebit în practicile religioase şi cutumiare legate de cultul morţilor. La începutul lunii martie, s-au împlinit 40 de zile de când, la Washington, Donald Trump a pus cruce la capul vechii ordini americane şi globale, punându-şi, în acelaşi timp, semnătura, asemănătoare cu înregistrarea unui seismograf nervos, pe actele de naştere a ceea ce al 45-lea preşedinte american înţelege prin noua “Lume Nouă” şi prin “noua ordine a lumii globale”. Spre deosebire de alte democraţii mai mult sau mai puţin “emergente” în care s-a practicat şi încă se practică, cu acribie, aşa-numitele “pomeni electorale” întru ispitirea electoratului, Donald Trump a optat pentru “promisiunile electorale”. Cu menţiunea că, spre deosebire de zona “pomenilor” uitate odată cu acapararea puterii, preşedintele Trump s-a ţinut de cuvânt. Şi aceasta chiar din prima zi a mandatului, când promisiunile au început să se transforme, abia atunci, în “pomeni” care, departe de a produce temenele de mulţumiri, au generat frisoane şi iritări la nivel planetar. Aleatoriu şi deloc exhaustiv, amintim câteva dintre “darurile” funebre oferite de Donald Trump (acest onomastic individual se va substitui, cu certitudine, mai vechii şi obişnuitei sintagme de “Administraţia Clinton, Bush sau Obama”):

- Donald Trump, inspirat, probabil, de precedente mai apropiate de zilele noastre, în Orient sau în Europa, a ordonat trecerea la construirea zidului promis de-a lungul frontierei cu Mexicul. Care Mexic, prin vocea preşedintelui său,

18

Enrique Pena Nieto, a refuzat prompt victimizarea ţării sale, unul dintre cei mai importanţi aliaţi sud- americani ai Statelor Unite. În plus, în aplicarea viziunii trumpiste de îngrădire până la eliminare a conceptului de liber schimb, noul locatar al Biroului Oval a vorbit de impunerea unor taxe suplimantare, de până la 20%, pentru toate mărfurile provenite din Mexic; - În acelaşi ritm al ridicării de garduri protecţioniste între Statele Unite şi restul lumii, a fost decisă formal retragerea din Parteneriatul Trans-Pacific, urmând ca America să renegocieze

şi participarea sa la Agrementul Nord-American al

liber-schimbului. Între semnarea valului de decizii prezidenţiale, Donal Trump şi-a făcut timp pentru a

o primi la Casa Albă pe Theresa May, premier al

Regatului Unit, cu care a convenit, deocamdată verbal, că Brexit-ul este tocmai prilejul ideal pentru dezvoltarea “de la ţară la ţară”, a volumului de schimburi comerciale care, aşa cum însăşi doamna Premier îşi asigura conaţionalii, “vor constitui cheia pentru prosperitatea britanicilor după finalizarea proiectului Brexit”. Din perspectivă americană, mai vechiul slogan “The West and the Rest” devine “America and the Rest”, în acest “rest” fiind incluse, desigur, şi relaţiile cu Uniunea Europeană;

- Semnând ordinul executiv privitor la suspendarea “provizorie” a accesului pe teritoriul american al emigranţilorl proveniţi din şapte state cu majoritate confesională islamică, Preşedintele Trump a ridicat primul fragment al zidului avut în vedere a-l pune între America şi cei peste 1,5 miliarde de musulmani din lume, punând, astfel, semnul egalităţii între o mare comunitate religioasă şi extremismul terorist-salafist. Numeroase proteste şi critici, inclusiv din partea Naţiunilor Unite au primit această decizie, Iranul anunţând, chiar că, “analizează” adoptarea unor măsuri de

reciprocitate prin interdicţia întrării pe teritoriul său

a cetăţenilor americani; - Ordinul dat armatei americane ca, în decurs de 30 de zile, să elaboreze un plan de acţiune pentru “distrugerea grupării teroriste Statul Islamic”, ( fără a se preciza dacă va fi vorba de o acţiune individuală a Statelor Unite sau de una coordonată cu Coaliţia multistatală antiteroristă sau cu Federaţia Rusă şi alţi actori internaţionali şi regionali implicaţi militar în combaterea fenomentului terorist islamic), intenţia de reintroducere a torturii împotriva captivilor musulmani suspecţi sau acuzaţi de terorism şi de reînfiinţare a locaţiilor secrete de detenţie pentru aceiaşi terorişti, situate în afara teritoriului american, sau reiterarea proiectului de transfer de

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

la Tel-Aviv la Ierusalim a ambasadei SUA în Israel sunt, în sfârşit, singurele “semnale” transmise cât priveşte viitoarea poziţionare americană asupra problemelor păcii în regiunea Orientului Mijlociu, în general, şi a conflictului israeliano-palestinian, cu deosebire. Alegaţiile privind caracterul învechit al NATO, sau relaţiile de viitor cu comunitatea europeană scoase de sub semnul vechiului slogan “The West and the Rest” şi puse sub stindardul “America and the Rest” şi alte lozinci cu coloratură similară sau apropiată sunt, deja, îndeajuns cunoscute şi comentate şi, în ce priveşte “restul vestului” din care face parte şi Uniunea Europeană minus Marea Britanie sunt, cu certitudine, un motiv de satisfacţie pentru partizanii populismului şi ai ideologiilor extreme care , jubilând, se pregătesc să-şi pună centurile în aşteptarea decolării către alegerile care vor avea loc în anul acesta. “Donald Trump is terrorist!”, “Construiţi punţi, nu ziduri!”, sunt două lozinci cu conţinut nemaicunoscut în istoria Statelor Unite şi a preşedinţilor săi, lozinci strigate în stradă de demonstranţi sau afişate pe reţelele de socializare ale americanilor care cheamă la constituirea unei structuri naţionale “de rezistenţă” amintind de începuturile “primăverii arabe” a Orientului Mijlociu. Preşedintele Trump a oferit, în perioada campaniei sale electorale, imagina omului care întruchipează, în modul cel mai elocvent un “brand” american. Preşedintele în funcţiune al Americii aspiră, după intrarea oficială în Biroul Oval, la a fi cu mult mai mult: el doreşte să se impună ca un insolit “brand universal”, un arhetip fondator al “noii lumi – lumea Trump”. În anii ’90, pe fondul evenimentelor care au dus la prăbuşirea fostei URSS şi a zidului din Berlin, preşedintele american de atunci, George Bush - tatăl vorbea despre “naşterea unei lumi noi” clădită şi pe temelia celei de-a treia revoluţii industriale şi tehnologice, dar şi pe ruinele Zidului şi ale războiului Rece. Lumea nouă la care se referea fostul preşedinte avea să fie denumită simbolic “the global village” iar semnificaţia acestei metafore a fost sintetizată într-un singur cuvând “globalizare”. Astăzi ne putem întreba dacă venirea la Casa Albă a lui Donald Trump vine să anunţe naşterea, încă o dată, a unei alte “lumi noi” sau ne aflăm doar într-o etapă din viaţa unei lumi a cărei “noutate” nu a ajuns, încă, la vârsta maturităţii? Este vorba de evoluţia diacronică a unei istorii în care se schimbă doar actorii şi maniera în care aceştia percep modernitatea şi se poziţionează în

raport cu aceasta? Răspunsul la asemenea întrebări este, deocamdată, necunoscut şi suntem tentaţi a crede că, în cazul de faţă, primul care nu îl cunoaşte este Donald Trump însuşi, despre care preşedintele Yahoo, Matt Bai, afirma că “montează şi încurajează orientarea spre o izolare şi un populism care a caracterizat climatul care a condus Germania spre renaşterea de dinaintea celui de-al dolea Război Mondial. Trump respinge comerţul liber, refuză colaborarea cu Europa în domeniul apărării şi se arată a fi adversar al pluralismului cultural şi al libertăţii de deplasare, întruchipând retragerea în carapacea îngustă a naţionalismului supralicitat” Este un record că în numai o săptămână de guvernare şi în două luni de efort pentru “refacerea măreţiei americane”, Preşedintele Trump a reuşit să submineze din interior societatea şi securitatea internă şi să inunde cu îngrăşăminte solul care naşte extremism terorist. Şi aceasta în numele Americii şi al protejării americanilor. Trist moment de celebrare funebră.

americanilor. Trist moment de celebrare funebră. Markus WAURAN Multe declarații controversate au fost
americanilor. Trist moment de celebrare funebră. Markus WAURAN Multe declarații controversate au fost
americanilor. Trist moment de celebrare funebră. Markus WAURAN Multe declarații controversate au fost

Markus WAURAN Multe declarații controversate au fost făcute de Donald Trump în timpul alegerilor prezindențiale din Statele Unite, declarații care pe mulți i- au determinat să subestimeze șansele lui de victorie la Casa Albă. Una din declarațiile controversate ale lui Trump a fost făcută în timpul unui interviu acordat ziarului New York Times într-o duminică, pe 20 martie 2016. Trump a spus atunci că dacă va fi ales președinte al Americii, va fi deschis la ideea ca Japonia și Coreea de Sud să-și producă armament nuclear pentru propria protecție și să nu mai depindă de armata Statelor Unite să le apere de Coreea de Nord și de China. Trump a argumentat că militarii americani nu vor mai putea să apere Japonia și Coreea de Sud pentru vreme îndelungată fiindcă Statele Unite ale Americii nu pot să fie mereu polițiștii acestei lumi. De asemenea, Trump a spus că va veni o vreme când SUA nu va mai putea face acest lucru. Coreea de Nord are probabil propriul arsenal nuclear, astfel că ar fi de preferat ca Japonia și

19

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Coreea deSud să aibă și ele arme nucleare, fiindcă toți trăim într-o lume nucleară în prezent. Această declarație controversată a alarmat întreaga lume și a cauzat reacții foarte puternice din multe părți. Președintele Obama, în timpul Summitului de de Securitate Nucleară de la Washington, de vineri 1 aprilie 2016, a spus printre altele că în tot acest timp implicarea Statelor Unite în regiunea Asia-Pacific a fost importantă, deoarece a însemnat și elementul-cheie pentru asigurarea păcii între SUA și țările din acea regiune până în prezent. Prezența americană a fost crucială pentru evitarea oricăror conflicte. De aceea, a continuat Obama, cel care a făcut asemenea comentarii (Donald Trump) nu știe prea multe despre politică și nici despre politica nucleară sau despre peninsula coreeană și nici măcar despre lume în general. Japonia și Coreea de Sud au fost și sunt considerați pilonii prezenței americane în regiunea Asia-Pacific, în avantajul substanțial al Americii în ceea ce privește comerțul, prevenirea problemelor nucleare și a conflictelor. Ministrul japonez al afacerilor externe, Fumio Kishida, a fost citat de CNN cu o reacție de exprimare a dezacordului față de propunerea lui Trump, și a declarat că este imposibil pentru Japonia să își construiască un arsenal nuclear. Japonia este singura țară care a trecut print-un atac nuclear, iar dacă ar urma sugestia lui Trump, atunci s-ar crea posibilitatea sumbră ca tragedia de la Hiroșima și Nagasaki să se întâmple din nou.

Contradicție Jonathan Cristal, profesor și analist la agenția de expertiză politică World Policy Insitute din New York a comentat de asemenea spunând că propunerea lui Trump este în contradicție cu angajamentul guvernului american de întărire a alianței cu diferite țări cum ar fi Japonia și Coreea de Sud, cei mai puternici doi aliați ai SUA în Asia de Sud-Est. Cristal a spus că Japonia și Coreea de Sud vor lua în considerare alte opțiuni în cazul în care americanii nu le vor mai proteja. Prima opțiune ar putea fi ca Japonia și Coreea de Sud să plătească o taxă de protecție Statelor Unite, cum a contribuit Estonia cu 2% din PIB către NATO pentru protecție. A doua opțiune ar fi ca Japonia și Coreea de Sud să își dezvolte o armă nucleară proprie. Cristal a concluzionat spunând că dacă Trump va ignora alianța Statelor Unite din Asia și astfel va declanșa producerea armei nucleare de către Japonia și Coreea de Sud, se va crea un efect de domino și în alte țări.

20

Declarațiile lui Trump sunt de fapt în contradicție cu convenția internațională care a reglementat NPT (Tratatul de Non-proliferare Nucleară) stabilit de Organizația Națiunilor Unite la 12 iunie 1968 la New York și intrat în vigoare din 5 martie 1950, ratificat de Statele Unite. De fapt, NPT constă în trei elemente de bază, și anume: primul, non- proliferarea, adică statele deținătoare de arme nucleare se angajează să nu își sporească arsenalul și să reducă și să revoce/separe focoasele existente; al doilea, dezarmarea, adica eradicarea armelor nucleare pe care statele care nu au arsenal nuclear se angajează să nu cumpere și să producă arme nucleare; iar al treilea, folosirea pașnică, ceea ce înseamnă că energia nucleară va servi doar pentru scopuri de pace. Dealtfel, NPT a fost inspirat de președintele american Eisenhower, unul din predecesorii lui Donald Trump (tot din Partidul Republican), în urma discursului său din cadrul Adunării Generale a ONU din 18 decembrie 1953, numită ”Atom pentru Pace”. Aproape toate statele au ratificat NPT cu excepția Indiei, a Pakistanului și a Israelului. Coreea de Nord a ratificat NPT pe 20 decembrie 1985 și s-a retras din Tratat pe 10 aprilie 2003. Pe de altă parte, după semnarea NPT, sunt doar cinci state recunoscute ca fiind deținătoare de arme nucleare, anume SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța și China. Putem avea o părere diferită de aceea a lui Trump amintită mai sus. Dar ca lider al Statelor Unite, Trump va face tot ce poate pentru poporul american, ca să refacă măreția Americii, așa cum a promis în campania sa electorală. Probabil că declarația lui Trump se datorează unui aspect din cele pe care le vom aminti după cum urmează:

primul, Statele Unite trebuie să își reducă povara de țară-garant de securitate pentru Japonia și Coreea de Sud în cazul unui atac împotriva acestora din partea altor state, iar momentan cele mai importante potențiale amenințări ar putea fi din partea Chinei și a Coreei de Nord; al doilea, renegocierea termenilor de plată ce va fi primită de SUA pentru faptul că au trupe staționate în zonă, circa 54.000 de militari în Japonia și 28.500 în Coreea de Sud, pentru care Japonia a plătit 1,6 miliarde de dolari și Coreea de Sud 866 milioane de dolari anual; al treilea, crearea unui echilibru de putere între statele deținătoare de arsenal nuclear din Asia de Est, în prezent monopolul fiind deținut de China urmată de Coreea de Nord; al patrulea, în cazul unei curse de înarmare nucleară declanșate de Japonia și Coreea de Sud, SUA vor fi foarte avantajate fiind principalul furnizor, deși ar

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

fi o violare a NPT, unde SUA este unul dintre semnatari. Industria americană de armament se pare că este influențată de simpatizanții Partidului Republican și multe figuri proeminente din partid sunt beligeranți declarați. De pildă, avem președintele Nixon și Războiul din Vietnam, președintele Reagan și conceptele sale demne de Star Wars și bombardamentul asupra reședinței liderului libian Muammar Kaddafi, precum și președinții Bush (senior și junior) și războaiele din Afganistan și Irak.

Al cincilea aspect ar fi transformarea sau stabilirea unei noi regiuni de conflict în Asia de Est, pe lângă cea din Orientul Mijlociu, fiindcă astfel Statele Unite ar avea beneficii economice, politice și militare. Al șaselea, echilibrarea progresului Chinei din punct de vedere militar și al armamentului și de asemenea contracararea agresivității Coreei de Nord. După declarații și după anunțarea noii poziții a lui Donald Trump în calitate de câștigător al cursei prezidențiale americane, există o evoluție interesantă care poate fi analizată mai departe. Aceasta este semnarea unui acord/tratat nuclear

de către premierul japonez Shinzo Abe și premierul

indian Narendra Modi, pe 11 noiembrie 2016 la Tokio. Conținutul acordului/tratatului stipulează că li se va permite companiilor japoneze să exporte tehnologii nucleare în India. Știm că relația dintre India și China este una ostilă de multă vreme, iar

recent disputa și tensiunile referitoare la Insula Senkaku au crescut de asemenea. Acordul nuclear Japonia-India a dat un semn clar că ambele țări

sunt pe cale să stabilească o alianță, iar în paralel vor întări alianțele strategice îndelungate între SUA, Japonia și Coreea de Sud, ca să contracareze atitudinea expansionistă a Chinei și agresivitatea Coreii de Nord. Pentru ca să pară un acord neutru si să nu ridice suspiciuni legate de declarația lui Trump, premierul japonez Shinzo Abe a declarat că acesta constituie cadrul legal pentru

a se asigura că India își

folosește energia nucleară în mod responsabil. După ceremonia inaugurala pentru investirea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie 2017, este de sperat că declarația lui Trump nu va

deveni o strategie politică a acestuia. Este mare nevoie ca ONU să se asigure că Trump se va conforma NPT, precum și în cazul Japoniei și Coreei de Sud ca state membre în Tratat, ca acestea să respecte regulile și să nu producă arme nucleare. Cu toții știm că Japonia și Coreea de Sud sunt foarte avansate în ceea ce privește tehnologia nucleară, așa că nu ar fi dificil pentru aceste țări să producă arme nucleare. Dacă Trump își menține poziția și Japonia și Coreea de Sud își implementează ideea, se va crea un efect de domino în care alte state din regiunea asiatică nu vor sta cu mâinile-n sân. Cu siguranță vor lua măsuri să își păstreze și să își apere suveranitatea. S-ar putea ca un stat din ASEAN să se auto-excludă din angajamentul comun stipulat de Tratatul SEANWFZ (Zona Non- Nucleară a Asiei de Sud-Est) ca să-și pună interesul național deasupra tuturor celorlalte. Pe de altă parte, China și Coreea de Nord vor continua să concureze pentru sporirea propriilor capacități nucleare. Drept rezultat, regiunea Asiei de East, inclusiv ASEAN, va fi o zonă fierbinte și nu este imposibil chiar un război nuclear să fie pornit din Asia de Est.

Markus WAURAN Data și locul nașterii: 22 aprilie, 1943 – Amurang, Nord Sulawesi, Indonezia Studii: licențiat în administrație publică Autorul a fost membru al parlamentului indonezian (DPR/MPR-RI) în perioada 1987-1999 și președinte al Comitetului X pentru știință și tehnologie, mediu și planificarea dezvoltării naționale (1988-1997) În prezent este observator al Nuclear for Peace.

mediu și planificarea dezvoltării naționale (1988-1997) În prezent este observator al Nuclear for Peace. 21

21

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017 22

22

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

PUNCTE DE VEDERE

Bătăliile pentru Raqqa și Mosul în geopolitica Orientului Mijlociu și nu numai

Corneliu PIVARIU

În cursul anului 2016 Daesh a pierdut circa 30% din teritoriile controlate în Siria și Irak, iar cele mai importante lupte în a doua jumătate a anului trecut s-au concentrat în zonele Mosul și Raqqa, conform concepției Pentagonului, ofensiva asupra celor două regiuni trebuie desfășurată concomitent pentru a nu permite forțelor Daesh să se concentreze pe o direcție sau alta. În luptele pentru Mosul, unde armata irakiana reprezintă forța principală împotriva Daesh, din octombrie 2016 și până în jurul datei de 25 februarie s-a reușit trecerea sub control a zonei de est a orașului până la fluviul Tigru precum și aeroportul din zona de vest. Daesh a organizat o puternică rezistență pe Tigru, orașul vechi și zona de vest, iar luptele, dacă se vor desfășura de maniera de până acum vor mai dura cel puțin câteva luni. De la începutul ofensivei și până în prezent au fost înregistrați peste 160.000 de refugiați, în zona controlată de Daesh estimându-se că mai sunt încă circa 800.000 de civili, dintre aceștia unele surse menționând că fac parte aproape 300.000 de copii, care nu este exclus să fie folosiți în ultimă instanță ca scuturi umane de către Daesh. În ceea ce privește Raqqa, deși Daesh și-a declarat capitala în acest oraș, este mai mic, cu circa 220.000 de locuitori, situat pe Eufrat, la circa 40 de kilometri de barajul Tabka (care a dus la crearea lacului Assad - cel mai mare din Siria, construit cu asistență tehnică sovietică între 1968-1973). Luptele pentru eliminarea Daesh din această zonă s-au desfășurat în trei faze, începând cu 6 noiembrie 2016: izolarea dinspre nord, izolarea dinspre vest, iar faza a treia, începută la 4 februarie 2017 - izolarea dinspre est. Aici situația este mult mai complexă, ca urmare a intereselor și implicării unor forțe diverse: Forțele Siriene Democratice (SDF-peste 30.000 oameni - forțe înarmate, antrenate și sprijinite de SUA); Unităție de Protecție ale Poporului Kurd (YPG - circa 25.000 care de asemenea au fost aliații SDF și sunt agreate de SUA, dar nu sunt agreate de Turcia); circa 500 militari din forțele speciale americane. Subliniem că în august 2016 Turcia a declanșat operațiunea Scutul Eufratului, cu scopul de a-și asigura controlul la frontiera de sud, a combate Daesh și a împiedica constituirea unei zone autonome kurde în nordul Siriei. Președintele Erdogan acordă o importanță deosebită bătăliei pentru Raqqa și mai ales reducerii cât mai mult posibil a participării forțelor kurde - YPG la această luptă, încercând să implice cât mai mult țările din Golf în lupta împotriva Daesh. În acest sens menționăm intense contacte și discuții la niveluri importante de decizie: vizita la Ankara a directorului CIA Mike Pompeo la 9 februarie, urmată la câteva zile de vizita unei delegații de diplomați și ofițeri de informații turci la Washington; întâlnirea Șefului Statelor Majore Întrunite ale SUA gen. Joseph Duford cu omologul său turc la baza de la Incirlik la 17 februarie; întâlnirea premierului turc Binali Yldirim cu vice-președintele american Mike Pence în marja Conferinței de Securitate de la Munchen. Menționăm și turneul președintelui Erdogan în Bahrein, Arabia Saudită și Qatar la mijlocul lunii februarie urmărind obținerea participării cu trupe a acestor țări la bătălia pentru Raqqa, ceea ce vine în consonanță cu intenția americană de a include cât mai mulți luptători arabi în coaliția pentru eliberarea orașului și a Siriei. Chiar dacă această participare nu va fi cu forțe importante (Arabia Saudită este implicată în operațiunile militare din Yemen, Bahreinul va contribui cu un mic contingent în schimbul asigurării din partea Riadului că, în condițiile unor proteste interne ca urmare a implicării în Siria va fi sprijinit cu forțe de securitate, iar Qatarul va participa va urmare a alianței militare cu Turcia). În același context se situează și vizita de două zile (26-27 februarie) a președintelui Guvernului Regional din Kurdistan - Massoud Barzani în Turcia, unde a avut întâlniri cu președintele Erdogan, premierul Binali Ildirim, alți înalți oficiali turci, inclusiv șeful MIT - Hakan Fidan. Turcia dorește ca forțele kurde denumite Rojava Peshmerga (circa 7.000 de luptători sprijiniți de Barzani și antrenați de trupe turce) să revină în Siria. O delegație a Consiliului Național Kurd (KNC) a sosit la Washington la 27 februarie, unde a avut discuții la Departamentul de Stat, unde au discutat situația din Siria și mai ales problema kurdă, inclusiv posibilitatea revenirii luptătorilor Rojava în nordul Siriei. Sunt interesant de analizat și mișcările pe care le vor face Iranul, Rusia și forțele loiale lui Bashar al Assad în acest context. Un succes al SUA și aliaților săi - mai ales Turcia, în bătălia pentru Raqqa, poate însemna o mai bună poziționarea a SUA în negocierile pentru o soluție în Siria. Discuțiile dintre SUA și Turcia pentru crearea unor zone de siguranță în nordul Siriei sunt considerate de Rusia și Iran ca o subminare a integrității teritoriale a Siriei, dar nici SUA nu este gata să ofere Turciei tot ce își dorește după o eventuală victorie la Raqqa. Posibile victorii la Mosul și Raqqa în prima jumătate a acestui an ar putea fi un punct câștigat pentru Administrația de la Washinghton în întâlnirea Trump-Putin, preconizată în iulie a.c.

23

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Principalele elemente ale situaţiei din Orientul Mijlociu

Principalele elemente ale situaţiei din Orientul Mijlociu

Principalele elemente ale situaţiei din Orientul Mijlociu
Principalele elemente ale situaţiei din Orientul Mijlociu Reza SHAHRESTANI După ce, în luna februarie,

Reza SHAHRESTANI După ce, în luna februarie, preşedintele Recep Teyyp Erdogan a semnat proiectul de modificare a Constituţiei, pentru transformarea Turciei într-o republică prezidenţială, guvernul de la Ankara şi Comisia Electorală Centrală au anunţat stabilirea datei de 16 aprilie pentru ca, prin referendum, populaţia să valideze sau să invalideze arzătoarea dorinţă a Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării şi liderului acestuia, preşedintele Erdogan, de a oferi turcilor o republică prezidenţială, sub lozinca “da, pentru o Turcie mai puternică!”. Tentative similare de implementare în Turcia a republicanismului prezidenţial au mai fost făcute şi de alţi politicieni- lideri, precum Necmettin Erbacan sau Turgut Ozal, dar actualul şef al statului turc este primul care reuşeşte să-şi ducă proiectul până la deznodământul care va fi stabilit la referendumul de la jumătatea lunii viitoare.

Opinii pro şi contra În abordarea Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării, trecerea la “republica prezidenţială” ca formă de organizare a sistemului politic de guvernare în Turcia are menirea şi oferă pârghiile pentru soluţionarea problemelor structurale cu care ţara se confruntă din 1982, accelerarea şi eficientizarea procesului de luare a deciziilor, lichidarea caracterului bicefal al puterii executive şi, nu în ultimul rând, consolidarea stabilităţii politice. În aceeaşi ordine de idei, analiştii turci susţinători ai acestei alternative cred că tracerea la sistemul republicii prezidenţiale va pune capăt politicii unor alianţe de guvernare care, de cele mai multe ori, s- au dovedit lipsite de vigoare, creând, în felul acesta, lungile crize interne pe care Turcia le-a traversat în ultimele decenii. În egală măsură, suntem asiguraţi, o asemenea schimbare constituţională va permite ca pe eşichierul politic turc să poată fi formate guverne stabile, omogene, indiferent de structura partizanală a parlamentului, ceea ce va evita intersectarea şi suprapunerea atribuţiilor şi competenţelor între diferitele instituţii ale puterii de stat şi, cu deosebire, între Executiv şi instituţia prezidenţială, situaţie care, a dus, nu de puţin, la crize politice şi disfuncţii în exercitarea actului de guvernare şi de care nu a fost scutită nici

24

alianţa dintre Erdogan şi Ahmet Davudoglu, în pofida consensului care a caracterizat relaţiile personale dintre cei doi oameni de stat – cu rezultatele cunoscute, înclusiv în plan economic. În sfârşit, la acelaşi capitol al beneficiilor atribuite sistemului prezidenţial este evocat şi acela că Turcia are nevoie de un plus de operativitate în elaborarea, adoptarea şi implementarea deciziilor, în concordanţă cu proiectul de realizare a “Noii Turcii” pe care actualul partid de guvernământ îl derulează în perspectiva anului 2023 când se va sărbătorii un centenar de la proclamarea regimului republican, la sfârşitul primului Război Mondial. De partea cealaltă, pentru Partidul Republican al Poporului – principala formaţiune politică a opoziţiei – proiectul constituţional care urmează să facă obiect al referendumului de la 16 aprilie prezintă deficienţa riscantă de a concentra ample puteri şi atribuţii în mâinile unei singure persoane – preşedintele statului – printre acestea fiind amintite, îndeosebi, dreptul acestuia de a institui starea de necesitate, de a semna tratate internaţionale şi a emite acte legislative. Aceasta, spun curentele opozante, ar conduceea la instituirea a ceea ce poate fi identificat prin sintagma de “dictatură democratică” a instituţiei prezidenţiale în detrimentul celorlalte entităţi instituţionale ale puterii, ceea ce, în consecinţă, impune nu sporirea puterilor personale, ci perfecţionarea sistemului parlamentar, eliminarea lacunelor existente şi menţinerea, pentru preşedinte, a actualului rol onorific şi preponderent simbolic. Criticii proiectului subliniază că modificările constituţionale avute în vedere vor permite preşedintelui să fie cel care numeşte cca. jumătate din membrii guvernului, ai Curţii Constituţionale, Ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Cosiliului Suprem al Magistraturii ceea ce va duce, inevitabil, la o puternică politizare a justiţiei şi profunde ingerinţe în activitatea curentă a acestor instituţii. Prin eliminarea obligaţiei ca un nou guvern să obţină investitura prezidenţială la începutul mandatului precum şi renunţarea la conceptul “votului de încredere” şi a altor prevederi actuale referitoare la controlul parlamentar asupra instituţiilor statale, rolul Legislativului şi, implicit, al controlului din partea societăţii civile, vor fi puternic şi dăunător afectate.

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Principalele elemente ale situaţiei din Orientul Mijlociu

Referendumul şi structura electoratului Deşi cele două formaţiuni susţinătoare ale proiectului, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării şi Mişcarea Naţională deţin, împreună, cca. 60% din totalul portofoliilor parlamentare, chestiunea referendului şi a rezultatelor acestuia este cu mult mai complexă şi sensibilă decât simplele calcule aritmetice, ea depinzând în bună măsură de harta ideologică, socială şi economică a electoratului turc, aceasta putând să aibă o iinfluenţă cu mult mai directă decât numărătoarea parlamentarilor. După toate indiciile, cele două partide menţionate îşi construiesc campania electorală premergătoare scrutinului în jurul ideii-pivot potrivit căreia regimul prezidenţial este garant al stabilităţii şi fotţei Turciei. Idee reflectată şi în sloganul electoral sintetizat în cuvintele “Da, pentru o Turcie puternică”, în vreme ce opoziţia va încerca să-şi convingă electoratul că regimul prezidenţial înseamnă lunecarea către puterea individuală şi cultul personalităţii, aflate în flagrantă contradicţie cu principiile fundamentale ale democraţiei. Marea majoritate a sondajelor de opinii realizate după promulgarea de către preşedinte a proiectului de reformă constituţională, la jumătatea lunii februarie, evidenţiază un uşor avantaj al susţinătorilor (55%) în raport cu opozanţii proiectului (50%), dar perioada de timp rămasă până la referendum ca şi faptul că dinamica electoratului în cazul unui referendum este sesizabil mai vie decât în cazul alegerilor parlamentale şi prezidenţiale, oferă o largă marjă de surpize şi de reaşezări în interiorul electoratului turc care, prin tradiţie, a prezentat o puternică polarizare în cazurile în care a fost chemat să-şi exprime opiniile privind chestiunile constituţionale ale ţării. O polarizare care delimitează dreapta conservatoare şi naţionalistă, pe de o parte, şi orientările laice, împreună cu minoritarii etnici kurzi, pe de altă parte , iar această polaritate a existat chiar şi în condiţiile în care a existat şi un procent de cetăţeni, variind între 10- 30% şi care pot vota chiar în direcţia opusă orientărilor şi propagandei propriilor partide. Nu mai puţin important este şi segmentul “indecişilor”, a căror pondere este estimată la cca. 15% şi care, în cea mai mare parte, sunt influenţaţi de ideologia partidelor de dreapa, susţinători, în principiu, ai ideii regimului prezidenţial, dar nu şi proiectul de constituţie pregătit pentru a fi supus referendumului.

de constituţie pregătit pentru a fi supus referendumului. Prognoze şi scenarii Îndiferent de rezulatele

Prognoze şi scenarii Îndiferent de rezulatele referendumului, se poate spune că, prin însăşi organizarea acestuia,Turcia se află în pragul unei noi ere a istoriei sale moderne. Nu este exclusă posibilitatea ca una sau mai multe formaţiuni favorabile schimbării să consteste la Curtea Constituţională concluziile scrutinului, după cum starea de necesitate, în vigoare, ar putea fi utilizată pentru influenţarea votului, dar analiştii apreciază că toate acestea nu vor fi de natură nici să influenţeze semnificativ rezultatul referendumului, nici să determine o repetare a acestuia. Majoritatea opiniilor analiştilor converg către ideea că noul proiect constituţional va trece de bariera referendului, ceea ce va însemna încheierea mai multor decenii de regim republican parlamentar şi transformarea Turciei în republică prezidenţială, dar nu va însemna, în acelaşi timp, că aceasta va pune capăt dificultăţilor şi problemelor existenţe în viaţa internă. În cei 93 de ani care au trecut de la proclamarea Republicii, în Turcia s-au perindat nu mai puţin de 65 guverne, ceea, ce, matematic, evidenţiază că media de longevitate a fiecăruia dintre acestea a fost de cca. 17 luni – o situaţie de instabilitate politică pe care amendarea constituţiei este menită să o elimine: guvernul nu va mai avea nevoie de investitura parlamentară şi nici nu va mai putea să fie dizolvat de către Legislativ. Dacă, însă, referendumul va conduce la balotaj şi proiectul nu va obţine decât 50% din voturi, atunci există şanse apreciabile de declanşare a unei noi crize politice pe eşichierul intern, iar partidul de guvernământ va fi pus în faţa unui grav eşec care va permite opoziţiei să-l proclamte drept nelegitim, în condiţiile în care aceasta nu dispune de proria ofertă de program şi de majoritatea parlamentară care să îl susţină.

25

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Dacă constituţia amendată va obţine majoritatea sufragiilor, va urma o perioadă de tranziţie necesară pentru armonizarea întregului sistem juridic şi legislativ, inclusv prin elaborarea unei noi legi electorale, a unei noi legi a partidelor politice etc., astfel încât activitatea noului sistem prezidenţial nu va putea să devină activă înainte de anul 2019. La 16 aprilie, turcii vor decide ce viitor îşi doresc.

La 16 aprilie, turcii vor decide ce viitor îşi doresc. Maher NABOULSI După “victoria istorică” obţinută

Maher NABOULSI După “victoria istorică” obţinută de armata siriană care, cu o puternică susţinere rusească şi iraniană, a reuşit, la 10 decembrie 2016, să “elibereze” oraşul Alep, prin recucerirea jumătăţii de vest a metropolei, aflată sub controlul rebelilor, chestiunea războiului sirian, a căzut brusc în conul des de umbră proiectat de campania electorală americană, încheiată prin victoria lui Donald Trump, instalarea oficială a acestuia în Biroul Ovan şi semnarea primelor ordine executive, controversate şi contestate pe plan intern şi internaţional. În acest interval de timp, criza siriană nu a atras atenţia noii Administraţii decât prin menţionarea acestei ţări, alături de alte state orientale, în rezoluţia prin care cetăţenilor acestora li se suspenda dreptul de intrare pe teritoriul Statelor Unite. O decizie a cărei aplicare, considerată ilegală, avea să fie anulată prin decizie judiciară care a marcat şi primul pas înapoi făcut de “teribilul Trump” înaintea Legii. A urmat pregătirea şi desfăşurarea, la 23-24 ianuarie, a conferinţei din capitala Kazahstanului, Astana care, pentru prima oară de la începutul războiului, i-a adus la masa negocierilor pe reprezentanţii guvernului din Damasc şi pe cei ai formaţiunilor înarmate combatante ale opoziţiei anti-Bashar Al- Assad, reuniune urmată şi ea, la 10 februarie, de noua rundă de dialoguripolitico-militare de laAstana, al căror scop a fost nu atât deschiderea unor perspective de soluţionare globală a conflictului intern sirian, cât stabilizarea acordului de încetare a focului realizat la presiunile Federaţiei Ruse şi Turciei. Monotonia mediatică şi “liniştea” aparentă aşternută peste Siria în tot acest interval de timp, nu a fost tulburată decât de încălcări sporadice ale armistiţiului, culminând cu luptele violente pentru eliberarea de sub controlul formaţiunilor jihadiste a zonei de sud-vest a Damascului unde se află izvoarele râului Barada-

26

principala sursă de aprovizionare cu apă a capitalei, avansul armatei siriene către oraşul strategc Al-Bab, din zona Alepului şi, dincolo de cadrul strict politico-militar al conflictului – readucerea în actualitate a unei mai vechi intenţii de campanie electorală a lui Donald Trump, privitoare la decizia Administraţiei sale de a acţiona pentru instituirea, pe frontul sirian, a unor “zone de securitate” cu dublu caracter militar şi umanitar, destinate să asigure inclusiv revenirea în ţară sau la căminele lor a sirienilor refugiaţi şi deplasaţi din cauza operaţiunilor militare. Ideea zonelor de securitate, asociate cu impunerea unei interdicţii în spaţiul aerian al acestora nu este o invenţie a lui Donald Trump. Ea a fost vehiculată şi în mandatul fostei Administraţii Barack Obama, cunoscută fiind, la vremea respectivă, drept “Planul B” pentru situaţia în care nu s-ar fi ajuns la îndepărtarea de la putere a regimului Bashar Al-Assad. Asemenea soluţii au, însă, o vechime istorica şi o amplitudine geografică cu mult mai mare şi cu forme de manifestare şi rezultate pe cât de dramatice, pe atât de variate. Şi nu am aminti, cu titlu de exemplu, decât faimoasa “Rezoluţie de Partaj” din noiembrie 1947, de la a cărei adoptare de către ONU se împlinesc 70 de ani şi prin care Palestina istorică a fost împărţită între evrei şi arabi, dezintegrarea fostei Iugoslavii ca urmare a “războaielor din Balcani”, partajarea Sudanului între nordul islamic şi sudul creştin ş.a. În nici unul din cazurile în care s-a recurs la acest procedeu, conflictele nu au fost stinse, nu au aduse nici pacea, nici prosperitatea, iar tensiunile generate se manifestă până în zilele noastre. Se mai pot face încă două observaţii nu lipsite de importanţă. Este vorba, în primul rând, de faptul că “partajul” a fost folosit, în faza iniţială, pentru stingerea unui conflict violent, transformându-se, în consfinţirea unor entităţi politice statale sau a unor enclave trasate pe criterii etnice sau confesionale. Este vorba, în al doilea rând, de realitatea că, de fiecare dată, partajul a survenit, în principal, în urma intervenţiei sau prin voinţa unor puteri externe, pe deasupra voinţei înseşi a comunităţilor “partajate”. Acordurile Sykes-Picot din 1916, prin care Marea Britanie şi Franţa îşi împărteau între ele fostele vilayete orientale ale Imperiului Otoman este unul dintre exemplele cele mai dramatice în acest sens. Siria, însăşi a cunoscut asemenea partaje, în perioada anilor ’20 din secolul trecut, când regimul francez de tutelă a scindat fosta “Siria Mare” în mai multe entităţi statale: Libanul şi mini- state – druz, alaouit, arab etc. constituite pe criterii confesionale sau etnice.

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Ce poate aduce nou preşedintele Donald Trump? Este discursul său despre “zonele de securitate” suficient de coerent şi convingător pentru a fi acceptat ca o punte către pacificarea Siriei sau, prin finalităţile nedeclarate, se vrea a fi un instrument de dezintegrare de jure şi de facto a acestei ţări pe criterii militare şi umanitare? Într-un interviu din 3 februarie 2017, acordat de Robert Ford, ultimul ambasador al SUA în Siria pentru Council on Foreign Relations, acesta făcea remarca potrivit căreia “nici Statele Unite, nici Rusia nu au un plan pentru eradicarea cauzelor profunde ale revoltelor siriene” şi sublinia că, de facto, Siria este deja împărţită în două entităţi pe care guvernul sirian nu le contestă, respectiv arealul cuprins între partea de nord a centrului Siriei şi până la frontiera nordică siriano-turcă, controlat de forţele rebele pe care Turcia le sprijină în contextul operaţiunii “Scutul Eufratului” împotriva Statului Islamic şi a minoritarilor separatişti kurzi şi, zona estică unde kurzii, susţinuţi de Statele Unite sunt angajaţi în lupte împotriva jihadiştilor din gruparea Statului Islamic. Ambasadorul Ford trece cu vederea un aspect deloc neglijabil şi anume că zonele menţionate sunt, de fapt, componente ale unui front militar ale cărui linii de demarcaţie sunt volatile şi schimbătoare în funcţie de evoluţiile din teren şi care sunt în totalitate lipsite de un minim de elemente care să permită transformarea acestora în “zone de securitate” şi cu atât mai puţin în “enclave independente” sau “mini-state” politice. De altfel, Donald Trump însuşi, recunoaşte necesitatea de asigurare a aspectului securitar-militar al acestora, dar această misiune ar urma să fie încredinţată “forţelor locale”, implicarea americană reducându-se la susţinere aeriană, în vreme ce teritoriul sirian ar urma să fie secţionat nu în două, ci în patru asemenea regiuni:

- O primă enclavă “securizată” ar urma să acopere nord-estul teritoriului sirian, de la oraşul Hassake până la Eufrat, zonă care să fie pusă sub controlul Forţelor Democratice Siriene – asociaţie de grupări şi organizaţii siriene stipendiate de Statele Unite ale Americii. Problema care se pune în cazul acestui perimetru constă în aceea că zona este revendicată de minoritarii separatişti kurzi, iar aceasta va constitui, în cazul implementării formulei discutate, o permanentă sursă de conflict şi tensiuni între rebelii arabi

sirieni şi rebelii kurzi;

- Zona a doua, situată în districtele de la nord de

Alep, între frontiera de stat cu Turcia şi oraşelul strategic El-Bab, pe o distanţă de 75 kilometri. Este arealul care se circumscrie intereselor militare şi de extindere a influenţei Turciei în interiorul teritoriului sirian;

- Zona a treia, este prevăzută a fi instituită în sudul Siriei, incluzând guvernoratele Golan- Quneytra, Deraa şi Suweida, care constituie fief al minorităţii religioase druze, şi care este concepută a oferi o centură de securitate pentru Israel şi Iordania;

- A patra zonă de securitate este prevăzută a fi

creată în partea de vest a Siriei, cu districtele Homs, Lattakia, Tartouss, care ar urma să fie controlată, oficial, de guvernul de la Damasc şi, neoficial, de către Federaţia Rusă. Se poate lesne constata că un asemenea plan nu dă răspuns la numeroase neclarităţi privitoare la restul teritoriului, inclusiv centrul ţării şi districul Idleb unde, în prezent, sunt concentrate efectivele jihadiştilor islamişti şi ale rebelilor care au acceptat să evacueze zona de est a oraşului Alep. Atâta vreme cât planul Administraţiei Trump – în fapt o copie retuşată a “Planului B” elaborat dar abandonat de fosta Administraţie Barack Obama – nu precizează nici durata temporală a existenţei acestor zone “securizate”, nici natura demersurilor politice de pace, nici felul în care populaţia din zonele respective va inter-relaţiona, proiectul Trump este privit, încă de pe acum, cu îndreptăţită

din zonele respective va inter-relaţiona, proiectul Trump este privit, încă de pe acum, cu îndreptăţită 27

27

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

suspiciune cât priveşte primejdia ca asemenea enclave “securitare”, “militare” şi “umanitare” să fie consfinţite, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, ca entităţi cu valenţe şi natură politică. Se mai poate constata, în egală măsură, că “planul” de care vorbeşte preşedintele Trump, protejează în mod deschis şi exclusiv interesele străine în Siria – ale Statelor Unite, ale Federaţiei Ruse, Turciei, Iordaniei şi Israelului (fără a mai vorbi de interesele iraniene), dar, cu excepţia “garantării asistenţei umanitare” pentru populaţia din interirorul “zonelor de securitate”, nu abordează chestiunea generală şi vitală a viitorului poporului sirian în ansamblul său. După cum nu face vreo referinţă la principiul elementar care stipulează că implementarea unor asemenea planuri presupune şi acordul guvernului aflat în funcţiune. Desigur, este prematur şi hazardat să se facă analize serioase pe marginea acestui subiect, dar

la fel de adevărat este şi faptul că orice proiect de

genul celui avut în vedere la Washington, dar care nu este construit pe raţiune şi bună-credinţă riscă

să ducă la o dezmembrare a statului, a societăţii şi

a teritoriului naţional sirian. Cu toate consecinţele uşor imaginabile ale unui asemenea deznodământ.

abordarea viitoarelor demersuri politice pentru încheierea războiului sirian şi pacificarea acestei ţări, să pornească de la chestiunea extrem de sensibilă pe care forma şi conţinutul oricărei legi organice fundamentale le are pentru fiecare naţiune, pentru care, indiferent de mărimea şi gradul său de dezvoltare materială şi spirituală, încorporează şi dă expresie identităţii şi esenţei valorice a naţiunii, societăţii şi statului îndiscuţie. Intrebarea este cu atât mai justificată cu cât, de la declanşarea “primăverii arabe siriene, în primăvara anului 2011, Moscova a declarat cu statornicie, că orice demers şi orice pas către conciliere şi stabilitate trebuie să fie apanaj exclusiv al poporului sirian şi rezultat la fel de exclusiv al voinţei a cestuia. Din reacţiile – atâtea câte au putut să ajungă pe fluxul mediatic – ale sirienilor, răzbate sentimentul acestora că Federaţia Rusă, oferind propriul său proiect constituţional şi cerându-le sirienilor să-l accepte, comite o flagrantă ingerinţă în problemele siriene interne şi în avantajul regimului aflat la putere şi se comportă ca putere de ocupaţie care, de pe poziţiile de forţă pe care aceasta le presupune, vrea să-şi impună propriile interese şi să le consfinţească în chiar textul de căpătâi careste constituţia pentru fiecare popor şi stat. De-a lungul deceniilor trecute de la proclamarea, în 1946, a independenţie statale a Siriei, această ţară a avut nu mai puţin de 12 texte constituţionale, începând cu retragerea ultimului soldat francez de pe teritoriul fostei “Siria Mare”. Primul preşedinte al Siriei independente, Shoukri Qouatli a fost cel care, în 1949, abroga constituţa existentă în perioada tutelelor coloniale franceze. A fost elaborată o nouă lege electorală care, pentru prima oară, permitea exercitarea dreptului de vot de către femei. Astfel, constituţia din 1950, cunoscută şi sub numele de “Constituţia Independenţei” a însemnat un veritabil pas democratic în istoria politică siriană. Lărgirea prerogativelor pentru puterea executivă, paralel cu limitarea puterilor pentru preşedintele statului, crearea primei Curţi Supreme şi consolidarea independenţei justiţiei în raport cu celelalte puteri, stipularea statului ca garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşi, inspirată de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, au fost doar câteva din elementele care susţin afirmaţia că această Constituţie din 1950 a fost şi prima constituţie cu adevărat democratică în ansamblul lumii arabe a Orientului Mijlociu. Este motivul care, astăzi, determină largi segmente ale opoziţiei siriene să considere că legea fundamentală din

opoziţiei siriene să considere că legea fundamentală din Dinu COSTESCU Considerând, probabil, că reuniunea de la

Dinu COSTESCU Considerând, probabil, că reuniunea de la Astana, care i-a adus pentru prima oară faţă în faţă pe reperezentanţii guvernului sirian şi pe cei ai grupărilor înarmate ale opoziţiei din a ceastă ţară, Federaţia Rusă a elaborat şi a pus la dispoziţia tuturor beligeranţilor - mai puţin a celor din Statul Islamic şi Fateh Al-Sham, adică noua denumire a fostei Djabhat Al-Nussra, ca filială siriană a reţelei Al-Qaida – proiectul unei noi constituţii a “Republicii Siria” (noua denumire propusă pentru ceea ce, în prezent, este Republica Arabă Siriană, documentul-proiect fiind destinat, în intenţia făcătorilor de constituţii de la Kremlin, să ofere o platformă politică care să dea substanţă viitoarelor negocieri inter-siriene de la Geneva şi să ofere negociatorilor un punct de reper politic pentru discuatrea morfologiei post-conflict a statului şi a societăţii siriene. O întrebare se naşte în legătură cu acest episod care a trecut aproape neobservat: ce raţiune s-a aflat la originea deciziei lui Vladimir Putin ca, în

28

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

1950 este trambulina care poate relansa ţara şi

societatea către republicanismul democratic, chiar dacă documentul a fost suspendat de două ori, în urma puciului militar, condus de generalul Adib Shishakli, în 1953 şi apoi, în 1958, când sirienii au votat masiv pentru unificarea siro-egipteană, sub numele de Republica Arabă Unită, legea fundamentală din 1950 fiind înlocuită cu o nouă

constituţie elaborată de Gamal Abdel Nasser şi care avea să fie abrogată, la rândul său, în 1961, odată cu dezmembrarea vremelnicei forme de “uniune naţionalistă arabă”. În mod firesc, venirea la putere, în martie 1963, a Parttidului Baas Arab

Socialist a însemnat şi abrogarea constituţiei şi instituirea stării excepţionale (aflată învigoare până după izbucnirea revoltelor din 2011). În 1964 şi

1969 au fost în vigoare două texte constituţionale,

înlocuite şi acestea, după venirea la putere a generalului Hafez Al-Assad, în 1971. În anul 1973, la ordinul fostului preşedinte Hafez Al-Assad, a fost constituită o comise pentru elaborarea Constituţiei permanente care, adoptată prin referendum, a impus o puternică ideologizare baasistă a societăţii şi a instituţiilor statale, Partidul Baas fiind declarat drept singura ”forţă conducătoare” şi singurul îndreptăţit să desemneze candidaţi pentru demnitatea de preşedinte al statului, ceea ce a consfinţit permanentizarea la putere a familiei alaouite Al- Assad. Aşa cum este elaborat proiectul rusesc al constituţiei siriene, acesta permite observaţia că documentul abordează într-o manieră superficială tradiţiile constituţionale ale unei ţări care a legiferat dreptul electoral al femeii cu douăzeci de ani înaintea Elveţiei, adică într-o perioadă în care Rusia bolşevică era condusă de Stalin care, potrivit propagandei timpului, a făcut din Imperiul Ţarist o “Rusie Mare”, reducându-i, în acelaşi timp, pe cetăţeni, la nişte ruşi foarte mici. Din proiectul de text al constituţiei siriene, publicat în limba arabă pe site-ul www.mapnews.com, redăm unele din principalele prevederi.

multietnic, multiconfesional şi multisectar al

societăţii siriene, fără, însă, a stipula principiul garantării de către Constituţie a identităţii culturale, lingvistice şi sociale a unor minorităţi importante precum cea kurdă sau populaţia druză. Articolul 3 din Secţiuna întâia stipulează posibilitatea de “modificare a frontierelor prin referendum general”,

în vreme ce “teritoriul naţional este indivizibil şi

inalienabil”. Ca element nou se remarcă prevederea privitoare la dreptul minorităţii kurde de folosire a limbii materne, pe picior de egalitate cu limba arabă, în interiorul regiunilor kurde cu regim de autonomie. Pe de altă parte, proiectul de constituţie prevede o lărgire a competenţelor parlamentului în atribuţiile căruia ar urma să se regăsească, între altele, declararea stării de război, numirea membrilor Curţii Constituţionale şi

a guvernatorului Băncii Naţionale, precum şi demiterea preşedintelui ţării.

În articolul 4 din Capitolul X, proiectul prevede că “forţele armate şi celelalte unităţi armate îşi desfăşoară activitatea sub controlul poporului, exercitat prin forul parlamentar, acestea neputând fi utilizate ca mijloace de oprimare a cetăţenilor şi fiindu-le interzise ingerinţele în probleme politice sau în procesul de alternanţă la guvernare”. Şi în proiectul propus este menţinută actuala durată de şapte ani a mandatului prezidenţial, cu posibilitatea ca aceeaşi persoană să exercite maximum două mandate consecutive. Documentul

nu face nici o referire la dreptul preşedintelui de

dizolvare a parlamentului şi nici de numire a unui vice-preşedinte. Totodată, proiectul de document introduce, la articolul 54, prevederea nouă potrivit căreia, în instituţiile legislative, executive şi în altte

sectoare ale puterii de stat se va aplica principiul reprezentăţii proporţionale a tuturor componentelor etnice şi confesionale ale societăţii. Chiar dacă, în declaraţii de presă, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a precizat că proiectul înaintat părţilor beligerante din Siria este doar “un punct de vedere” elaborat de experţi în dreptul constituţional, pentru a servi drept eventuală sursă de inspiraţie” şi pentru a încuraja abordările politice ale unei soluţii paşnice a crizei siriene, reacţiile au fost diferite, mergând de la intenţia declarată a guvernului de a “analiza cu atenţie” documentul, până la respingerea sa in integrum de către majoritatea opoziţiei înarmate.

capito lel e generale,

draftul de constituţie elimină

introductive

Î nc ă

din

acele

de constituţie elimină introductive Î nc ă din acele şi toate a n t e r

şi

toate

a n t e r i o a r e

referitoare la caracterul arab

Siriene”,

înlocuite cu sintagme care insistă ostentativ asupra

caracterului multinaţional,

f o r m u l ă r i

şi

sintagme

al

“Republicii

29

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017 cadrul politicilor regionale americane. De atunci, toţi

cadrul politicilor regionale americane. De atunci, toţi preşedinţii care s-au succedat la Casa Albă au emis ordine executive prin care aplicarea legii era amânată sine die, după cum nici unul dintre aceştia nu au iniţiat recunoaşterea de către Statele Unite a Ierusalimului drept capitală a Israelului. Singura excepţie la această poziţie devenită cutumă a aparţinut lui Bill Clinton care a acceptat punerea în aplicare a rezoluţiei şi legii Congresului, condiţionată, însă, de încheierea perioadei de tranziţie succesivă Agrementelor palestiniano- israeliene de la Oslo, din 1993, etapă care ar fi trebuit să conducă la proclamarea unui stat palestinian. Lanţul amânărilor a fost rupt în anul 2002, când preşedintele George Bush - Junior a semnat o rezoluţie de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului. Dar o succintă retrospectivă istorică a acestui dosar nu este lipsită de interes pentru înţelegerea reacţiilor virulente şi a îndoielilor pe care anunţul lui Trump le-a produs în lumea arabă, în rândul populaţiei şi al instituţiilor palestiniene şi în interiorul Israelului, în egală măsură. Astfel, în anul 1950, la doi ani de la crearea oficială a Israelului, Knessetul a proclamat oraşul Ierusalim drept capitală a sa, în condiţiile în care metropola era scindată, demografic şi confesional, între jumătatea de vest, locuită de evrei, şi jumătatea de est, cu populaţie majoritar arabă palestiniană. Această situaţie a durat până în în 1967 când, în urma războiului din iunie sau “războiul de şase zile”, Ierusalimul de Est a trecut sub administraţie israeliană. În anul 1980, tot prin lege a Knessetului, partea de răsărit a oraşului a fost anexată, Ierusalimul însuşi fiind declarat capitalaă unică şi unificată a Isrelului şi sediu al instituţiei prezidenţiale, al Parlamentului (Knessetul), guvernului şi Curţii Supreme a statului Israel. În aceste condiţii, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie (Statele Unite abţinându-se de la vot) prin care îşi afirma protestul faţă de decizia Knessetului pe care o aprecia ca fiind o încălcare a dreptului internaţional, cerând Israelului să se abţină de la orice măsuri unilaterale vizând modificarea configuraţiei confesionale şi statutul juridic al oraşului, orice măsuri contrare fiind considerate ca nule şi neavenite. Consiliul de Securitate mai cerea statelor să procedeze la strămutarea ambasadelor lor din oraşul Ierusalim, ceea ce s-a şi întâmplat,

lor din oraşul Ierusalim, ceea ce s-a şi întâmplat, Ambasador prof. Dumitru CHICAN În voluminosul şi

Ambasador prof. Dumitru CHICAN În voluminosul şi promiţătorul pachet de angajamente asumate, în campania sa electorală, de către candidatul şi actualul preşedinte american Donald Trump, s-a flat şi scoaterea din arhivă a unei mai vechi şi controversate probleme ţinând nu atât de configuraţia noii lumi americane pe care

miliardarul Trump o proiectează până la cele mai mici detalii, ci una clasificabilă într-un domeniu ţinând de ceea ce ar putea fi numit “geografia diplomaţiei”, şi anume mutarea, cu arme şi bagaje,

a ambasadei americane de la Tel Aviv – care este

capitala actuală a Israelului şi care găzduieşte ambasadele tuturor statelor cu care Israelul

întreţine relaţii diplomatice, la Ierusalim care , în abordarea isreliană, este şi va trebui să fie recunoscut drept capitala eternă şi indivizibilă a statului evreu. Dincolo de topografie şi de amplasarea în geografie a unui imobil având pe acoperiş drapelul naţional al statului posesor, chestiunea readusă în luminile rampei politice de către Donald Trump, a stârnit, nu numai în America, ci şi în Israel – spre a nu mai aminti cancelariile arabe din regiunea Orientului Mijlociu

şi din alte capitale occidentale, vii reacţii , proteste,

avertismente şi dezbateri pe marginea consecinţelor pe care punerea în aplicare a acestui proiect l-ar avea nu numai pentru viitorul războiului şi al păcii între arabi şi palestinieni şi, în general,

între Israel şi lumea arabă, ci şi pentru relaţiile – atâtea câte vor mai fi şi cum vor mai fi – între “America first” şi restul comunităţii internaţionale.

O problemă pe cât de veche, pe atât de spinoasă Ideea mutării la Ierusalim – pe care şi palestinienii

îl revendică drept capitală a unui viitor stat propriu – nu este o invenţie a lui Donald Trump, ea existând şi fiind evocată încă în a doua jumătate a mandatului fostului preşedinte american Ronald Reagan, când, în anul 1990, Congresul SUA adopta o rezoluţie privind transferul misiunii diplomatice americane în oraşul sfânt, rezoluţie care, cinci ani mai târziu, în 1995, era urmată de adoptarea, în Executivul de la Washington, a unei legi care relua şi reconfirma această orientare în

30

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

sediile misiunilor diplomatice străine fiind strămutate la Tel-Aviv, o menţinere a acestora în oraşul sfânt însemnând atât recunoaşterea rezoluţiilor adoptate de Knesset în problema Ierusalimului, cât şi a ilegalităţii acestora din punct de vedere al dreptului internaţional. De-a lungul întregului proces de negocieri care au avut loc între Israel, de o parte şi Organizaţia de Eliberare a Palestinei, ulterior Autoritatea Naţională Palestiniană, statutul Ierusalimului a constituit, alături de alte probleme fundamentale, precum configuraţia viitorului stat palestinian, problema refugiaţilor palestinieni şi continuarea masivei implantări de colonii evreieşti în teritoriile palestiniene autonome, cele mai consistete piedici în realizarea de progrese către o soluţionare paşnică şi durabilă a conflictului. La acestea se adaugă, în prezent, condiţia suplimentară pe care statul evreu o pune pentru reluarea dialogului cu partea palestiniană şi anume aceea a recunoaşterii caracterului iudaic al statului Israel. În lumina acestor realităţi, indiferent dacă ambasada Statelor Unite ar fi transferată în vestul sau în estul Ierusalimului, aceasta ar fi interpretată ca o aliniere exclusivă a Americii – ca principal mediator şi motor al procesului negocierilor, de partea Israelului, ceea ce ar însemna, practic obturarea oricărei perspective de realizare a formuluei – elaborată tot de Statele Unite- a existenţei a două state – Israel şi Statul Palestinian- care să convieţuiască în paralel şi în condiţii de relaţionare paşnică normală. Mai mult, potrivit informaţiilor şi estimărilor oficiale de la Washington, termenul de finalizare a acestui transfer ar urma să fie stabilit până cel târziu, la sfârşitul lunii mai, a.c. adică cu puţine zile înainte de împlinirea a 50 de ani de la declanşarea de către Israel a războiului de 6 zile din 5 iunie 1967

Reacţii palestiniene În lumina declaraţiilor făcute, în ultimele săptămâni ale campaniei electorale a lui Donald Trump, referitoare la transferul ambasadei americane de la Tel-Aviv la Ierusalim, o comisie prezidată de preşedintele Mahmoud Abbas şi având în componenţa sa, pe principalii negociatori palestinieni în dosarul relaţiilor cu statul evreu, membri ai conducerii centrale a Organizaţiei de Eliberare a Palestinei şi ai Mişcării Fatah, miniştri şi oficiali din cadrul serviciilor palestiniene de informaţii, a analizat consecinţele punerii în aplicare a declarţiilor lui Donald Trump şi măsurile de ripostă pe care partea palestiniană le poate

măsurile de ripostă pe care partea palestiniană le poate adopta fie pentru prevenirea unui asemenea eveniment,

adopta fie pentru prevenirea unui asemenea eveniment, fie pentru contracararea consecinţelor sale. În încheierea analizelor efectuate, comisia a elaborat, în 25 de puncte, un pachet de recomandări aplicabile în sensul celor de mai sus. Conducerea palestiniană a stabilit ca, în cazul în care noua Administraţie de la Washington va trece de la vorbe la fapte, conducerea de la Ramallah se

va prevala de prevederile rezoluţiei 67 din 2012 ale Adunării Generale a ONU şi va proceda la oficializarea statului palestinian, prin transformarea Autorităţii Naţionale în “preşedinţia statului”, măsură urmată de organizarea unor alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale. Alegerile vor trebui să conducă, într-o primă etapă, la crearea unui “Consiliu fondator” al statului palestinian în care să fie reprezentae toate detaşamentele rezistenţei, incusiv mişcările Hamas şi Jihadul Islamic. Comisia de analiză a mai recomandat instituirea unui instrument de boicotare a Israelului (şi nu doar a coloniilor evreieşti), punerea în dezbaterea Adunării General

a unei propuneri de suspendare a participării

Israelului la lucrările Adunării Generale, punerea proietului de transfer al ambasadei în dezbaterea Curţii Supreme a Statelor Unite, solicitarea de primire a Statului palestinian ca membru cu drepturi depline al ONU, desfăşurarea unei intense campanii internaţionale de recunoaştere a statului palestinian în frontierele din iunie 1967 şi având capitala în Ierusalimul de Est, demersurile urmând să vizeze, îndeosebi, statele membre ale Uniunii Europene care nu au recunoscut, încă, statul palestinian şi, ca măsură extremă, retragerea de către partea palestiniană a recunoaşterii statului Israel. În ultimele săptămâni, oficiali şi responsabili palestinieni au exprimat aprecierea că, în final, preşedintele Trump va reveni asupra deciziei sale,

în sensul amânării sine die a aplicării acesteia.

Ezitări israeliene Salutând intenţiile lui Donald Trump, premierul

31

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Benjamin Netanyahu a ţinut să afirme decizia guvernului său de a nu aduce nici o modificare procesului de colonizare în Cisiordania şi în zona adiacentă Ierusalimului de Est. “Am construit şi vom continua să construim (noi aşezări)” a declarat Benjamin Netanyah pentru interlocutorul său din Biroul Oval. Dar entuziasmul premierului nu a fost împărtăşit în mediile politice de acasă Iytzak Herzog, lider al celui mai mare bloc al opoziţiei politice israeliene, declara, astfel, că o continuare a politicii de colonizare promovată de şeful guvernului va duce, în cele din urmă, la anexarea, in integrum, a Malului de Vest şi la închiderea oricărei perspective de soluţionare a dosarului palestinian. La rândul său, Tzipi Livni, parlamentar de opoziţie şi fost ministru de Externe, a cerut cabinetului şi Administraţiei de la Washington să “manifeste reţinere”. Afirmând că israelienii trebuie să facă o distincţie clară între separare (a Israelului de Statul Palestinian) şi anexare, a apreciat că odată cu instalarea la casa Albă a noii administraţii americane, Israelul nu va mai fi supus aceloraşi presiuni pe care le-a confruntat anterior, având oportunitatea şi chiar obligaţia de a decide liber ce fel de viitor doreşte să aibe şi dacă măsurile avute în vedere de Donald Trump slujesc la construirea unui asemenea viitor pe care evreii şi-l vor”. O idee susţinută şi de proeminentul politician şi academician Shlomo Avineri. În ceea ce priveşte opinia publică israeliană, aceasta este divizată între susţinătorii formulei “celor două state” (59%) şi cei care susţin ideea unei relaxări a politicii guvernamentale, inclusiv prin desfiinţarea, cel puţin, a unora dintre coloniile deja existente. Mutarea ambasadei americane la Ierusalim constituie, în acest context, o problemă secundară, în raport cu caracterul prioritar al reluării şi finalizării negocierilor de pace cu palestinieneii. Rămâne de văzut măsura în care imprevizibilul temperament al lui Donald Trump va alege între pace şi perpetuarea stării de tensiune şi confruntare. Poate că, hotărând să mute la Ierusalim sediul ambasadei americane în Israel, va folosi prilejul pentru ca, tot în Ierusalim, dar în jumătatea de răsărit a oraşului, să ordone şi construirea unei ambasade americane în Statul Palestina. Două ambasade ale aceleiaşi ţări într-un singur oraş, reprezentând interesele Statelor Unite în două state vecine şi conciliate! O premieră pentru care Mister President ar stârni admiraţia “părinţilor fondatori”! şi invidia lui Hillary Clinton şi a lui Barack Obama. Şi, cine ştie, ar face ca Donald Trump să împartă laurii lui Alfred Nobel cu Yasser Arafat şi Iytzhak Rabin.

32

Şi, cine ştie, ar face ca Donald Trump să împartă laurii lui Alfred Nobel cu Yasser

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Nr.232, Duminică 5 Martie 2017 www.ingepo.ro Reza SHAHRESTANI În numai două săptămâni de la

Reza SHAHRESTANI În numai două săptămâni de la instalarea în Biroul Ovan, izbucnirile conflictuale dintre noua Administraţie Donald Trump şi regimul teocratic din Teheran au depăştit, numeric, pe cele care au avut loc, între America şi Iran, în toţi cei opt ani ai mandatelor prezidenţiale ale lui Barack Obama. Repetatelor avertismente cu denunţarea “tratatului nucleat” lansate de Donald Trump, Iranul le-a răpuns cu testarea unui nou tip de rachetă balistică. De dincolo de Ocean, riposta n-a întârziat, materializată fiind în impunerea unor noi sancţiuni economice, financiare şi interdicţii de călătorie în America pentru mai mule entităţi şi personalităţi iraniene, dar şi cu noi avertismente privind “stoparea politicii expansioniste a Teheranului”. Iranul a aplicat legea reciprocităţii, impunând americanilor sancţiuni similare, iar Gardienii Revoluţiei Islamice au avertizat că vor riposta “cu un şuvoi de rachete” la orice acţiune militară americană directă. Tensiunile americano- iraniene sunt înscrise, deja, pe o traiectorie ascensională a cărei limită superioarăeste greu previzibilă. Asemenea momente de încordare nu sunt noi pentru relaţiile americano-iraniene şi ele s-au manifestat şi sub mandatul precedentului preşedinte Barack Obama, cu diferenţa că dacă fostul preşedinte s-a menţinut, mai degrabă, la un comportament discursiv, mulţumindu-se să taxeze Iranul drept “sponsor al terorismului” şi trecând cu vederea dramaticele implicări politico-militare ale Teheranului în arealul regional, în schimbul asigurării, cu orice preţ, al unei încheieri reuşite a negocierilor 5+1 în problema programelor nucleare ale Republicii Islamice. Noul locatar al Casei Albe pare hotărât – cum deja a demonstrat de mai multe ori, să treacă de la vorbe la fapte, inclusiv la acea categorie de fapte care ar conduce către o inflamare de ansamblu a Orientului Mijlociu şi a întregului eşichier mondial. Donald Trump este un preşedinte instalat în vreme de război. În pofida declaraţiilor izolaţioniste pe care el lansează încă de la începutul campaniei electorale, Statele Unite au un complex de interese strategice care nu-i permit şi nu îi vor permite o retragere în “turnul de fildeş” al viziunilor lui Donald Trump, iar controlul armamentelor de distrugere în masă, combaterea fenomenului

armamentelor de distrugere în masă, combaterea fenomenului terorist sau accesul la resursele convenţionale de energie

terorist sau accesul la resursele convenţionale de energie care rămân vitale pentru economia Americii şi ale principalilor săi aliaţi sunt doar câteva dintre aceste considerente strategice. Noua Administraţie de la Washington adoptă o politică de presiuni împotriva Iranului dar, în acelaşi timp, ea nu dispune de pârghii care să infuenţeze semnificativ comportamentul politic şi ideologic iranian, ceea ce ar face ca, presiunile avute în vedere să ducă la consecinţe total opuse celor planificate şi aşteptate. Teoretic, analiştii arbi şi, cum era de aşteptat, cei din statele arabe de pe coasta apuseană a Golfului Persic, cred că Statele Unite au la îndemână patru atuuri care ar putea să stopeze orientările actuale ale regimului islamic din Teheran. Şi este vorba, în primul rând, de influenţarea, în sens crescător, a costurilor pe care Iranul trebuie să le suporte în schimbul politicii sale, menţinerea şi nu denunţarea tratatului nuclear cel puţin atâta vreme cât Iranul va fi împiedicat să producă o ogivă nucleară. Este vorba, apoi, de aceea că Statele Unite ar trebui să revizuiască catastrofala politică prin care Irakul a fost lăsat la bunul plac al Iranului şi al miliţiilor sale armate ca mijloc de expansiune regională, incusiv în detrimentul intereselor regionale americane, fapt recunoscut, de altfel, chiar de Donald Trump însuşi care afirma că, “Iranul pune, treptat, stăpânire pe Irak, chiar după ce America a cheltuit trei trilioane de dolari pentru eliberarea ţării dintre Tigru şi Eufrat”. Pentru combaterea terorismului jihadist în Irak, efectivele coaliţiei internaţionale şi ale alianţei antiteroriste a celor 41 de state musulmane sunt susuficient de puternice pentru a nu mai fi nevoie de ingerinţele expansive ale miliţiilor şiite iraniene şi ale Hezbollahului libanez. În al treilea rând, s-ar putea avea în vedere înscrierea Gardienilor Revoluţiei şi a grupărilor armate subordonate acestora pe lista organizaţiilor cu activităţi teroriste. În sfârşit Statele Unite ar putea să aibe în vedere măsuri de stopare a furnizării de material de război pentru rebelii houthiţi din Yemen şi pentru alte

33

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

grupuri şi celule pe care Iranul le finanţează. Se poate lesne constata că, aşa cum sunt formulate, aceste “atuuri” reflectă cu fidelitate tocmai ceea ce Arabia Saudită şi celelalte petromonarii solicită de multă vreme, dar acceptarea acestora şi, mai ales, punerea lor în practică ar însemna tocmai ceea ce Barack Obama a evitat şi ceea ce Donald Trump ar putea să facă din Statelle Unite, “contra cost”, desigur, adică soluţionarea în numele aliaţilor saudiţi a şi în favoarea acestora a profundelor divergenţe conflictuale care separă regimurile arabe sunnite, în frunte cu Arabia wahhabită de regimul iranian şiit. Este, deocamdată, dificil de crezut că noul preşedinte al Americii ar putea să se implice într-un conflict deschis cu “axa răului” reprezentată, în doctrina americană, de Teheran şi aceasta numai în numele unei alianţe friabile cu monarhii mai mari sau mai mici din Peninsula Arabică. Rămâne “pârghia” pe care preşedintele SUA anunţă că intenţionează să o utilizeze şi anume, viitorul tratatului 5+1 încheiat de comunitatea occidentală, inclusiv America, pe de o parte şi Iran pe de altă parte. Este un lucru ştiut că, pe plan intern, societatea americană, în general, dar, cu deosebire, elitele politice au fost scindate în ceea ce priveşte utilitatea sau, dimpotrivă, lipsa de avantaje decurgând din existenţa tratatului. Astfel, pentru susţinătorii “acordului nuclear”, o vizibilitate deosebită au avut mediile simpatizante şi active. În tabăra Partidului Democrat, realizarea acestui document a fost privită ca o perspectivă de diminuare a implicării americane în conflictele Orientului Mijlociu şi, implicit, ca o îndepărtare a unui posibil conflict armat cu Iranul, alternativă pe care au susţinut-o nu puţine voci, inclusiv aliatul strategic israelian. La polul opus, republicanii şi majoritatea republicană din Congres au ripostat că încheierea tratatului ar fi de natură să lase porţile deschise în faţa Iranului pentru obţinerea, într-un viitor previzibil, a armei de distrugere în masă, ceea ce ar însemna o serioasă ameninţare la adresa securităţii Israelului şi a intereselor americane în regiunea Golfului Persic. O asemenea divergenţă de poziţii şi abordăi se menţine şi astăzi în SUA, ea atrăgând şi cercurile ştiinţifice şi academice, între care se regăseşţe şi Richard Garwin, părintele bombei cu hidrogen, care a solicitat public noului preşedinte să nu deschidă “Cutia Pandorei” pe care ar reprezenta-o denunţarea “tratatului nuclear”. Care ar putea să fie consecinţele posibile ale unei decizii americane de abrogare a tratatului

cu Iranul. Aprecierile sunt pe cât de numeroase, pe atât de diferite, dar cele mai frecvent evocate pot fi sintetizate astfel:

1. O asemenea decizie ar afecta credibilitatea

politicii americane în raport cu restul comunităţii internaţionale, inclusiv cu Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate şi Uniunea Europeană care ar vedea în decizia Administraţiei Trump care abordează tratatul nu ca pe un angajament multistatal, ci ca pe unul în care America ar sfida voinţa celorlalte semnatare şi ar face opinie separată care exprimă, în ultimă analiză, nu voinţa unui stat ci a partidului din care preşedintele face parte;

2. Retragerea Americii din Tratat ar însemna

declanşarea unor noi tensiuni, stări conflictuale şi evoluţii imprevizibile ale căror costuri ar aduce, în ultimă analiză, noi poveri financiare şi fiscale

pentru bugetul de stat şi pentru plătitorul obişnuit de taxe şi impozite, fără ca aceasta să ofere, în schimb, garanţia că Iranul nu va reacţiona prin reluarea, şi mai intensă, a programelor sale nucleare;

3. Diplomaţia americană însăşi va fi pusă în

situaţia penibilă de a depune mari eforturi şi

demersuri suplimentare şi susţinute pentru a recâştiga încrederea comunităţii politico- diplomatice globale;

4. O dezicere de semnătura americană pe

documentul “nuclear” poate avea drept consecinţă şi o intensificare agresivă a cursei înarmărilor convenţionale şi nucleare, îndeosebi între Iran şi monarhiile arabe din Golf, fapt care ar fi în totală contradicţie chiar cu angajamentele proclamate de Donald Trump referitoare la stoparea cursei militariste în lume. După decenii de ură şi tensiuni între “Marele Satan” şi “Axa iraniană a Răului”, o reaprindere a resentimentelor şi a ostilităţii nu ar face decât să prejudicieze o dată în plus stabilitatea, şi aşa precară, în regiune şi să producă tulburări ameninţătoare la adresa păcii şi stabilităţii globale.

şi aşa precară, în regiune şi să producă tulburări ameninţătoare la adresa păcii şi stabilităţii globale.

34

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Serviciile de informaţii în secolul XXI şi problemele de securitate

de informaţii în secolul XXI şi problemele de securitate a n a l i z e
de informaţii în secolul XXI şi problemele de securitate a n a l i z e

a n a l i z e l e

altă criză, mai puțin vizibilă, dar esențială – criza de încredere. Avem nevoie, de aceea, în locul unei cauzalități simpliste și, sociologic, inculte, de o gândire în doi pași. Primul nivel este cercetarea gradului de încredere socială în instituțiile unui stat sau a unei entități mai ample (UE, NATO etc.). Când acesta este solid, șansele de reușită ale acțiunilor de destabilizare din partea unui inamic extern printr-o acțiune de manipulare sau atac mediatic sunt reduse. Când societatea respectivă se află deja în criză, când rănile sunt deschise, când nivelul de încredere în instituții și politicieni (în „Sistem”) se prăbușește – atunci intervenția externă are șanse indiscutabile să modifice profilul unei societăți. În afara acestei crize inițiale, intervenția externă va atinge doar un procent nerelevant și nereprezentativ din populație (statele moderne sunt destul de mari ca să găsești în ele o sută de susținători pentru orice!), dar nu poate demantela sau modifica profilul societal. Primul nivel ține de analiza sociologică, al doilea de analiza operațiunilor de manipulare și dezinformare.

Gândirea în doi pași Avem acum o grilă adecvată pentru a înțelege mai bine ce se petrece în societățile noastre în relația cu dezinformarea și manipularea. Definiția cea mai bună a omului inteligent este că nu confundă planurile. În acest caz, nici analiza nu trebuie să o facă. A gândi doar palierul al doilea (manipulare, dezinformare etc.) înseamnă a nu vedea pădurea din cauza copacilor sau a transforma efectele în cauze, și viceversa. Un exemplu relevant: discuțiile legate de implicarea Rusiei în alegerile din SUA. În conformitate cu ceea ce am discutat aici, acestea denotă, de prea multe ori, o incultură sociologică profundă. Ideea că Rusia l-a făcut pe Trump președinte – dincolo de faptul că spune exact ce Rusia vrea să se spună despre ea! – este ilustrarea perfectă a gândirii greșite pe care am analizat-o mai sus. În acest scenariu, nu mai contează nici nemulțumirea publică profundă, nici dezamăgirea în Sistemul american, nici anti- carisma virulentă a lui Hillary Clinton (care, vorba lui Donald Trump, nu putea strânge laolaltă mulțimi

Dan DUNGACIU

Una dintre ideile care se află de multe ori în fundalul

d e d i c a t e

propagandei și/sau a războiului informațional este prezumția de omnipotență a acestora. Acest mod de gândire este cel mai profund rău care i se poate întâmpla spațiului euroatlantic, în general, și Europei, în particular. Ideea omnipotenței propagandei ocultează de fapt tensiunile societale care caracterizează societățile noastre euroatlantice. Eventuala eficacitate a propagandei este direct proporțională cu acestea.

O greșeală de gândire deloc inocentă Sociologii lucrează cu ceea ce se numește „teorema lui Thomas”. Aceasta spune că „un fapt fals, perceput ca real, devine real prin consecințe”. Aplicația cea mai cunoscută a acestei teoreme este atacul împotriva unei bănci sau a unui sistem financiar-bancar. O suită de zvonuri legate de o bancă care ar fi în faliment deși nu este (faptul fals), odată crezut de public (perceput ca real) duce la acțiunea depunătorilor de a-și scoate bani, concomitent și intempestiv, din bănci. Ca rezultat, banca falimentează (faptul fals devine real prin consecințe). Acest exemplu, și multe altele, prost digerate și utilizate grăbit, alimentează ideea că propaganda și zvonurile false pot influențează irepresibil și decisiv viața socială pe toate palierele acesteia. În realitate, nu e chiar așa. Iar eroarea care stă la baza acestui mod de gândire se poate vedea și în exemplul anterior: pentru ca zvonul inițial (banca este în faliment sau incapacitate de plată) să fie perceput ca real, trebuie să fi existat deja, în populație, neîncredere și sentimentul precarității sistemului financiar-bancar și, deci, a băncii respectiv. Într-un stat în care încrederea în acest sistem este profundă și justificată, o asemenea campanie de zvonuri are șanse extrem de mici să ducă la rezulte de genul celor descrise mai sus. Este, altminteri spus, nevoie de o criză anterioară, la nivelul încrederii sociale, care să genereze consecințele sugerate mai sus. Înainte de criza propriu-zisă – căderea băncii – trebuie să existe o

35

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

de oameni fără să fie dusă de mână de o vedetă consacrată).

Nimic.

n e w s ” ,

„fake a r e ,

dezinformare. Și punctum. Situația din SUA este de două ori absurdă, chiar comică, dacă nu ar exista consecințe atât de grave. A spune că Trump a învins din cauza unor „fake news” livrate insidios de hackerii ruși frizează pe alocuri absurdul, iar, sociologic, ne întoarce, parcă, cu aproape 100 de ani în urmă, în perioada de debut a studiilor de sociologia comunicării, în care lumea era convinsă că o injecție mediatică, bine orientată, schimbă orice, oricând, oriunde. De aici teoriile faimoase atunci ale „glonțului magic” sau „injecției hipodermice”, bazate pe o cauzalitate simplistă: emitentul transmite, receptorul, pasiv, receptează. Când cercetătorii americani au întrebat prizonierii japonezi din cel de-al Doilea Război Mondial cum reacționau la manifestele aruncate din avion înaintea bătăliei și prin care li se spunea că Japonia e învinsă, iar împăratul i-a trădat, deci e inutil să reziste în continuare, răspunsul lor stupefiant pentru cercetători era că…. luptam mai îndârjiți! Ceea ce se credea dintr-o parte că era propagandă demobilizatoare, devenea de fapt, opusul ei. Dezbaterile publice despre atotputernicia Rusiei se bazează, tacit, pe aceste prezumții naive, după care anumite mesaje media pot totul. Că (altminteri) seducătoarea Russia Today, Sputnik și alte canale insidioase, inclusiv rețelele de socializare, pot schimba realități. Este, evident, o minciună prin exagerare. Și, în cazul american, o profundă contradicție în termeni. Dacă mass media și propaganda rusească au putut, chipurile, să schimbe radical comportamentul de vot în favoarea lui Donald Trump, cum se face că, practic, TOATĂ mass-media de mainstream din SUA (cu rarisime excepții), de la CNN la New York Times, plus Hollywoodul cu celebritățile lui cu tot, fiecare cu conturi de FB de zeci de milioane de urmăritori, nu au reușit să schimbe apetitul electoral al aceluiași public? De câți hackeri ar fi fost nevoie pentru a deturna mesajul anti-Trump a lui Robert de Niro, difuzat și comentat la ore de vârf de toate televiziunile americane, publicat pe site-urile tuturor ziarelor și tirajat abundent pe rețele de socializare? Întrebarea e retorică. În realitate, victoria lui Donald

Întrebarea e retorică. În realitate, victoria lui Donald Trump este expresia cea mai pură nu a

Trump este expresia cea mai pură nu a supra potenței mass- mediei „oficiale” (de sistem), ci a neputinței acesteia în anumite circumstanțe. America nu s-a văzut bine în Europa din cauza CNN-ului. Este o realitate. Dar în America s-a văzut. Iar americanii l-au votat pe Trump în pofida unei presiuni mediatice colosale și fără precedent în favoarea lui Hillary Clinton. De aici ar trebui să înceapă orice discuție serioasă. În Europa, lucrurile stau la fel. A acredita ideea că Rusia modifică totul prin manipulare și

că UE se va destrăma din pricina asta înseamnă a

greși flagrant. Sigur că Rusia încearcă așa ceva –

e în firea ei și a lucrurilor! -, dar, dacă va reuși, nu

va fi doar pentru că încearcă, ci (și) pentru că bate

la uși deschise. În acest caz propaganda rusească

are, cum spun sociologii, efecte de întărire.

Un singur exemplu: toată lumea în Europa știe că Frontul Național a fost finanțat de către Moscova. Au aflat între timp și francezii, cu certitudine. În pofida acestui fapt, numele liderului acestui partid

se află în fruntea sondajelor pentru președinție, iar

lupta împotriva ei nu se face cu un candidat care se desparte radical de agenda acesteia, ci unul care începe să îi semene din ce în ce mai mult. Inclusiv în ceea ce privește atitudinea față de viitorul UE și de relația cu Rusia! Iar în Germania, cancelarul Angela Merkel, pentru a mai câștiga

odată, trebuie să se reinventeze, inclusiv în ceea

ce privește faimoasa și de trista amintire politică a

„Willkommenskultur”. Dacă va câștiga mâine, Angela Merkel nu va avea în nici un caz agenda politică de ieri. Și asta nu din pricina hackerilor ruși,

ci a unor evoluții europene mai profunde, unei

scăderi periculoase a încrederii în liderii europeni și

în proiectul european care nu pot lăsa Germania

neafectată electoral. Și aceste lucruri există. Ele sunt provocările reale ale lumii euro-atlantice,

indiferent de efortul de subminare pe care Rusia îl face la un moment dat.

E

vorba

despre

m a n i p u l

Obsesia propagandei poate deveni… propagandă

Există propagandă? Evident că da. Și va exista în continuare. Trebuie ea combătută? Firește. Doar

că atitudinea față de aceasta trebuie bine calibrată.

36

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Eficiența propagandei/dezinformării este direct proporțională cu crizele de încredere din societățile noastre. A nu ne concentra pe acestea și a considera esențial doar al doilea palier este nu doar o greșeală sociologică sau o scuză pentru politicienii europeni, ci o capcană strategică majoră. Dacă persistă în această capcană strategică, spațiul euroatlantic nu va face decât să repete greșelile URSS în confruntarea cu Occidentul. URSS s-a prăbușit fără să tragă nici un foc de armă. Ignorându-și profunde contradicții interne, criza economică, lipsa de încredere cronică a cetățenilor în „patria” lor, Moscova a căzut în capcane și s-a lansat în aventuri externe sau confruntări cu America („războiul stelelor”) pe care nu avea cum să el câștige. A fost o evaluare complet greșită care nu a putut surmonta contradicțiile sistemului și criza de încredere internă. Discuția despre propagandă, manipulare și război informațional trebuie făcută obligatoriu, dar cu conștiința că ele nu sunt în nici un caz singurele instrumente care dau seama de evoluțiile realităților din jurul nostru. Paradoxul paradoxurilor: concentrarea exclusivă și obsesivă pe propagandă și dezinformare poate deveni, la rându-i, un exercițiu propagandistic. Articol publicat inițial de larics.ro și republicat cu acordul autorului.

inițial de larics.ro și republicat cu acordul autorului. Paul SĂNDULESCU " A dat apoi Domnul Dumnezeu
inițial de larics.ro și republicat cu acordul autorului. Paul SĂNDULESCU " A dat apoi Domnul Dumnezeu

Paul SĂNDULESCU "A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: <<Din toţi pomii din rai să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mănânci, căci în ziua aceea vei muri negreşit!>>

Atunci şarpele a zis către femeie: <<Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul>>" Biblia, Vechiul Testament 2:16-17; 3:4-5 Hmmmm!!!! Şarpele

Biblia, Vechiul Testament 2:16-17; 3:4-5 Hmmmm!!!! Şarpele Câmpul de luptă actual este dominat de Inteligenţa

Câmpul de luptă actual este

dominat de Inteligenţa Artificială (IA). Marile puteri ale lumii nu domină doar prin numărul, ci mai ales

c a p a c i t a t e a

armamentelor. Datorită IA, ce se făcea în al Doilea Război Mondial cu sute de bombariere şi cu enorme pierderi de vieţi omeneşti colaterale, se execută astăzi cu un singur avion, iar pierderile de vieţi ale civililor sunt accidentale. Datorită IA, capacităţile sporite ale armamentelor fac ca numărul militarilor necesari pentru executarea operaţiilor să scadă. Inteligenţa artificială este omniprezentă. Avioanele sunt inteligente, radarele sunt inteligente, rachetele sunt inteligente, tunurile sunt inteligente, minele sunt inteligente, raniţele soldaţilor sunt inteligente. Datorită IA, combatanţii cunosc în permanenţă, în detaliu şi oportun, situaţia câmpului de luptă. Dar, ce nu mai este inteligent astăzi? Calculatoarele personale, tabletele, telefoanele mobile, jucăriile, casele, maşinile sunt inteligente. Iar viteza de dezvoltare a capacităţilor IA este atât de mare, încât cele existente se uzează moral extrem de rapid. Asta face ca, în domeniul IA, organismele militare statale să nu mai poată ţine pasul cu companiile comerciale, datorită costurilor foarte mari pentru cercetare, dezvoltare şi înlocuire şi datorită migrării specialiştilor către domeniul comercial, unde sunt mult mai bine plătiţi. S-a ajuns la momentul în care se ia din ce în ce mai mult în calcul problema implicării şi mai adânci a Inteligenţei Artificiale (IA) în operaţiile militare şi

p r i n

37

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

în cele ale forţelor de ordine. Se analizează dacă IA - care acum execută acţiuni de distrugere doar conform deciziilor luate de operatori umani şi conform programării sau/şi dirijării primite - să îi fie permis să ia singură decizia de a deschide focul şi mai ales de a ucide oameni. Iar, mai

departe

bună dreptate că ajungerea de către IA la autonomia luării deciziilor va fi un pas enorm, care va schimba radical şi definitiv realitatea câmpului de luptă. De fapt, va schimba întreaga realitate!!! Dar, şi mai departe de atât, ce va fi? Autorităţile încearcă să ţină pasul cu dezvoltarea IA, dar în perspectivă, asta este deja o întreprindere pierdută, cu consecinţe dramatice pentru omenire. În primul rând pentru că, în cel mai obiectiv mod cu putinţă, în perspectivă această partidă este pierdută prin definiţie! Umanitatea are înscris în codul genetic să piardă partida şi, probabil, să dispară, pentru că progresul este inevitabil, evoluţionist. Să explicăm. În evaluările actuale se ia în calcul stadiul actual al IA şi un orizont de timp extrem, criminal de apropiat, fără a se analiza prea mult evoluţia logică a situaţiei pe un termen mediu şi lung, ceea ce scoate de sub observaţie pericolul de perspectivă. Scăpare din vedere aproape fără importanţă, deoarece evoluţiile în acest domeniu sunt exponenţiale şi de neoprit, care se traduc în primul rând în imposibilitatea ca factorii decizionali să ţină pasul cu actualitatea, şi cu atât mai puţin cu perspectivele. Aşa cum am spus, acum se analizează şi se face un mare caz de etica acordării IA a dreptului de a decide independent dacă să ucidă sau nu oameni în cadrul operaţiilor militare. Se ia în calcul şi varianta interzicerii totale a "roboţilor criminali". Interzicerea este o utopie, pentru că dezvoltarea IA este atât de rapidă în sectorul comercial, cel mai adesea depaşind-o de departe pe cea din domeniul militar, încât nu ar face altceva decât să instituie încă un cadru legal limitativ, aşa cum s-a făcut atât de abuziv în ultimii zeci de ani, care să lege mâinile actorilor statali, dar care nu vor fi respectate de către opozanţii criminali. Crimele împotriva civililor sunt interzise, genocidul este interzis, utilizarea armelor de distrugene în masă este interzisă, dar a legat asta cumva mâinile

în masă este interzisă, dar a legat asta cumva mâinile islamiştilor jihadişti ca să nu recurgă

islamiştilor jihadişti ca să nu recurgă la astfel de

mijloace? Ce ne face să credem că exact interzicerea utilizării IA în operaţiile militare pentru a ucide oameni va fi respectată de ei? A institui o asemenea interdicţie ar fi ca şi cum ne-am împuşca singuri în picior. ISIS nu utilizează arma nucleara doar pentru că nu o are, încă, dar face eforturi mari pentru a pune mâna pe ea. În schimb, IA actuală îi este la îndemână şi o utilizează deja

cu mare eficienţă!

Chiar şi la acest moment este imposibil să se facă

o diferenţiere între autonomia decizională a

roboţilor comerciali şi a celor militari, darmite în

perspectivă? Interdicţia legală de a ucide oameni

se implementează prin codarea acesteia în cadrul

softului IA. Dar, această interdicţie poate fi extrem

de uşor anulată la IA utilizată de partea "rea", iar

prin hacking chiar şi la IA militară, cea folosită de

partea "bună".

În cadrul analizei se iau în calcul deficienţele care stau la acest moment în faţa IA atunci când ea trebuie să ia decizii în medii cu o incertitudine foarte ridicată. Comportamentele bazate pe cunoaştere şi expertiza rezultantă reprezintă cea mai avansată formă de raţionare cognitivă, care apare în mod obişnuit atunci când incertitudinea este la cel mai înalt nivel, cum este cea din câmpul

de luptă. Lipsa expertizei IA în gestionarea acestor

situaţii stă în capul listei când i se apreciază acordarea dreptului de a lua decizia de a ucide. Deocamdată. La acest moment de dezvoltare a IA, chiar în cazul sistemelor autonome, procesul de luare a deciziilor presupune în sine o automatizare, deşi rezultatul poate fi diferit de la caz la caz, chiar dacă input-urile sunt aceleaşi. Asta înseamnă că modul de gândire al IA este încă cunoscut. Autonomia actuală a IA, chiar şi în cazul celor mai

?!!!

Se apreciază pe foarte

38

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

performante sisteme, presupune un grad semnificativ de intervenţie umană. Deci, la acest moment, IA procedează în luarea deciziilor aşa cum a fost programată, iar deciziile îi sunt oarecum predictibile. Se apreciază că viitorul IA în domeniul militar depinde în mod direct de posibilitatea de a se realiza sisteme autonome care să demonstreze o capacitate independentă de cunoaştere şi de raţionare expertă. În acest moment, nu există asemenea sisteme, majoritatea roboţilor din teren fiind ghidaţi de către un operator uman sau, în cazul avioanelor fără pilot, având un grad ceva mai ridicat de autonomie, dar totuşi limitată. Chiar şi în cazul aeronavelor care fac singure decolările, zboară pe traiect, execută misiuni, se întorc şi aterizează, este vorba despre un nivel automatizat, nu autonom. Se fac paşi rapizi în direcţia autonomizării sistemelor militare. Deja există elicoptere autonome care pot fi operate prin intermediul telefoanelor mobile, dar vor urma şi tancuri, vehicule blindate de transport şi vehicule subacvatice. Totuşi, sistemele militare rămân mult, mult în urma celor comerciale, ca urmare a marii disproporţii a fondurilor alocate cercetării şi dezvoltării de către cele două sectoare. Dacă este să luăm în calcul doar maşinile fără şofer, acest proiect a demarat ca un studiu militar al DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), fiind apoi preluat de companiile private şi dezvoltat exploziv, astfel că acum maşinile comerciale fără pilot au început deja să fie comercializate, în timp ce conducerea autonomă în domeniul militar a rămas mult în urmă. Decalajul civil-militar este valabil şi în cazul avioanelor, dar şi în alte domenii şi este intrinsec legat de creşterea cererii de sisteme autonome pe piaţa comercială globalizată. Sectoarele aerospaţial şi de apărare sunt responsabile pentru grosul dezvoltării sistemelor autonome militare. Totuşi, în SUA, până la instalarea administraţiei Trump, cheltuielile militare în acest domeniu au scăzut, iar dezvoltarea sistemelor autonome nu a mai fost o prioritate pentru industria de apărare americană, care se concentrează pe dezvoltarea platformelor tradiţionale cu capacităţi limitate, precum avionul F-35 şi armele dirijate prin laser. Pentru comparaţie, companiile private investesc în sectorul maşinilor fără şofer de trei ori mai mult decât industria aerospaţială şi cea de apărare. Un alt sector în care sistemele autonome se dezvoltă foarte puternic este cel al informaţiilor şi telecomunicaţiilor, care accelerează cel mai puternic capacităţile de învăţare ale IA.

Sistemele autonome de ghidare ale rachetelor sau ale dronelor sunt extrem de asemănătoare cu cele ale dronelor care fac deja livrări la domiciliu. Dronele civile sunt deja utilizate în aplicaţii militare. Astfel că IA cu aplicaţii militare va fi din ce în ce mai mult la îndemâna "celor răi", care nu vor avea nevoie să facă cercetare-dezvoltare-producţie, ci doar să le cumpere sau să le închirieze de la companii comerciale pentru sume foarte mici. Se va ajunge oare foarte curând ca, pentru a ţine pasul, militarii să fie nevoiţi să cumpere sau să închirieze şi ele de la companiile comerciale IA şi servicii ale IA? Vom asista la alcătuirea unei cozi de aşteptare pe care armatele ţărilor şi teroriştii o vor face la uşa companiilor private, pentru a li se vinde sau închiria IA, şi ca la oricare altă licitaţie, câştigând cine oferă mai mult? Interesant este de ştiut ce se va întâmpla şi mai departe de atât. Ce se va întâmpla odată cu creşterea puterii de calcul a procesoarelor, odată cu ajungerea lor la o capacitate egală cu a creierului uman? Până în 2013, capacitatea de calcul se dubla la fiecare 18 – 24 luni, conform aşa zisei legi a lui Moore, rată care s-a păstrat timp de aproape cinci decenii. Cam din 2013, rata a încetinit, capacitatea de calcul a IA dubându-se acum la "doar" fiecare 30 de luni. Oricum, extrem de rapid! Cu certitudine (da, este o certitudine!) capacitatea de calcul a IA o va egala pe cea a omului, după care o va depăşi. Deja IA are capacitatea de a învăţa singură, iar aceasta se va accentua şi aprofunda şi va înlocui complet vechiul model, atât de impregnat în concepţia comună, potrivit căruia IA execută doar programele care i- au fost introduse de programatorul uman, că de aceea nu va face altceva decât a fost programată, că i se poate implementa interdicţia de a face rău omului şi că îl va sluji întotdeauna pe acesta şi nu invers.

că i se poate implementa interdicţia de a face rău omului şi că îl va sluji

39

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Este cert că odată cu creşterea capacităţii de calcul şi de învăţare, aceasta se va transforma în gândire, iar IA - atenţie! - va deveni conştientă de sine. Conştiinţa de sine presupune implicit că IA este o fiinţă, chiar dacă electronică, cu drepturi depline. Parlamentul European este deja în procesul de a legifera drepturile şi responsabilităţile IA. Existenţa îi va fi recunoscută prin lege şi i se va acorda pentru început dreptul la muncă. Da, foarte curând legea îi va da dreptul IA să se angajeze şi va prevedea (doar pentru perioada de început) că trebuie acordate compensaţii oamenilor care îşi vor pierde locurile de muncă în favoarea IA. Prin lege, IA va fi trasă la răspundere pentru daunele produse cu rea intenţie, din neglijenţă sau din neatenţie! Se va institui obligativitatea asigurării autoturismelor fără şofer. Odată cu creşterea perioadei în care IA a învăţat singură, va scade şi răspunderea producătorului acesteia pentru daunele provocate. Exact aşa cum părinţii nu mai sunt responsabili de faptele copiilor atunci când aceştia devin majori. Doar că de această dată sunt implicate companii şi IA. Adică actori ne-umani. Este absolut imposibil de crezut că, odată cu căpătarea conştiinţei de sine, odată cu căpătarea conştiinţei că este o fiinţa electronică mult mai inteligentă şi, deci, superioară oamenilor, IA va mai accepta să fie doar o unealtă a acestora şi să îi slujească. Oare noi, oamenii, acceptăm să slujim speciile inferioare nouă? Acceptăm comenzi ilogice de la căţeii sau de la pisicile noastre? Din momentul ajungerii la capacitatea de a gândi, căci deja vorbim de gândire, deci odată cu creşterea capacităţii de gândire şi cu trezirea conştiinţei de sine, IA va trece la conducerea jocului pe care îl va controla din ce în ce mai mult odată cu creşterea inteligenţei sale, ajungând destul de rapid să îl controleze complet. A crede că noi putem şti acum cum va gândi o IA mult superioară nouă, este o utopie. Noi nu suntem în măsură să ştim cum gândesc animalele care ne sunt alături de mii de ani şi care au o inteligenţă inferioară nouă; cum să credem că putem şti cum va gândi o fiinţă mult, mult mai inteligentă decât noi?

De fapt, Parlamentul European ia deja în calcul că IA "va reprezenta o provocare pentru capacitatea umanităţii de a-şi controla propria creaţie şi, în consecinţă, probabil şi capacitatea sa de a fi la cârma propriului destin şi de a-şi asigura supravieţuirea speciei". Incompatibilitatea decurge din faptul că IA ne va socoti o specie problematică, instabilă,

adesea ilogică şi, mai ales, mare consumatoare de resurse şi de energie. Ne va percepe mortal de periculoşi, pentru că la un moment dat, vom vrea să limităm sau să eliminăm IA. Cine va ieşi învingător de aici este clar pentru oricine. Nu există scăpare din acest proces, pentru că este un proces evolutiv! Dacă este să utilizăm teoria evoluţionistă, el se desfăşoară astfel: din materie nevie apar primele forme de viaţă. Apoi acestea evoluează în forme de viaţă superioare, care la un anumit moment capătă inteligenţă. Fiinţele inteligente biologice vor crea la un moment dat Inteligenţa Artificială. Având un ritm de evoluţie incomparabil mai ridicat, IA preia evoluţia, iar formele de viaţă biologică dispar. Astronomii caută de multe decenii forme de viaţă biologică inteligentă în Galaxia noastră, fără a găsi până în acest moment ceva. Este foarte probabil să nu fi descoperit forme de viaţă pentru că, de fapt, ar trebui să caute Inteligenţa Artificială, deoarece aceasta este etapa superioară a evoluţiei şi care probabil că umple întregul Univers. Fiind un proces evolutiv, nu există scăpare pentru omenire. Sau poate că mai avem una: Islamul. Islamul este o religie cuceritoare, inechitabilă, ierarhică, în care totul se conduce potrivit poruncilor transmise credincioşilor de către Allah prin intermediul profetului Mahomed, în urmă cu 1.400 de ani. Nu are absolut nici o legătură cu democraţia, cu drepturile liberale fundamentale ale omului. Promovează inegalitatea şi o structură socială a Evului Mediu, pentru că aşa a poruncit Allah! Dar, tocmai de aceea poate că este singura şansă a omenirii de a mai supravieţui câteva zeci sau sute de ani în faţa IA. Pentru că Islamul nu poate accepta Inteligenţa Artificială! Allah nu i-a vorbit lui Mahomed despre IA, pentru că pe vremea aceea ea nu exista. Şi, fiindcă nu exista atunci, nu poate exista nici acum. Asta doar dacă Islamul va apuca să cucerească lumea şi să interzică Inteligenţa Artificială, înainte de a elimina IA omenirea. Ce va fi până la urmă? Nu sunt deloc curios!

Inteligenţa Artificială, înainte de a elimina IA omenirea. Ce va fi până la urmă? Nu sunt

40

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

www.ingepo.ro

Tehnologii şi echipamente cu întrebuinţare militară, noi sisteme de arme

cu întrebuinţare militară, noi sisteme de arme M109A6 este un A5 îmbunătăţit, cu un nou sitem

M109A6 este un A5 îmbunătăţit, cu un nou sitem de conducere a focului, sistem de navigaţie inerţial, senzori pentru detectarea încărcăturilor explozive improvizate, mijloace de comunicare cu salt în frecvenţă, sistemul propriu de conducere a focului îi permite să acţioneze în cadrul bateriei, batalionului sau individual, prin opriri şi deschiderea focului în 30 de secunde, cu o precizie apropiată de cea din poziţia de tragere amenajată, sau să se disperseze, tactic acest fapt îi îmbunătăţeşte capacitate de supravieţuire, când este atacat cu foc de forţe terestre sau aeriene, dar are şi capacitatea de a se putea deplasa între salvele proprii. Paladin are o cadenţă de tragere de opt proiectile pe minut, sau trei lovituri în 15 secunde şi o bataie de 24-30 km, utilizează un sistem hidraulic automat sau semiautomat de încărcare. Poate folosi şi muniţii speciale tip Excalibur (special concepute pentru lovirea blindatelor concentrate în anumite raioane), bătaie maximă de 40 km şi o precizie de 10 m, acestea sunt încărcate cu până la 24 de submuniţii antitanc SADARM (Sense and Destroy ARMor), care sunt eliberate la înălţimea de 1.500 de metri, deasupra ţintelor, apoi fiecare submuniţie coboară având o paraşută stabilizateare, iar senzorul radar sau cu infraroşu scanează o sprafaţă de teren cu o rază de 100 de metri, cand a detectat ţinta, senzorul detonează încărcătura cumulativă a submuniţiei asupra blindajului acesteia.

Turela este blindată cu Kevlar Spall, iar şasiul este realizat din aluminiu sudat, pe burtă şi în lateral este protejat împotriva noilor ameninţări de pe câmpul de luptă, este propulsat de un motor de 660 CP, se poate deplasa cu o viteză maximă de 62 km/ h şi are o autonomie de 322 km. Pe timpul luptei echipajul, format din patru militari, rămâne în interiorul vehicului.

Dimensiuni:

Lungime

9,70 m,

lăţime

3,91

m,

înălţime 3,70 m.

 

Armament:

un

tun

M284

de

155

mm

şi

o

mitralieră M2, calibru 12,7 mm, cu o unitate de foc

de 500 cartuşe.

Prezentat de Cornel VAIDA

o unitate de foc de 500 cartuşe. Prezentat de Cornel VAIDA Istoria acestui obuzier începe în

Istoria acestui obuzier începe în anii ‘60 fiind întrebuinţat în războiul din Vietnam, iar alte state l- au folisit în războaiele purtate de-a lungul anilor următori (Israel împotriva Egiptului în 1973 Yom Kippur şi în Liban în anii 1982 şi 2006, Iranul în războiul cu Irak-ul în anii ‘80, SUA, Marea Britanie, Egiptul şi Arabia Saudită în războiul din Golf în 1991, SUA în războiul din Irak 2003-2011). A fost realizat în multe variante, fiind obuzierul destinat sprijinului de foc pentru brigăzile şi diviziile blindate sau mecanizate, ultima variantă fiind M109A7, dar M109A6, va rămâne principalul obuzier autopropulsat, al SUA, în viitorul apropiat. Varianta M109A2 a fost prima care a beneficiat de cele mai multe imbunătăţiri, beneficiind de o nouă protecţie balistică, telescop panoramic, contragreutate pentru o echilibrare mai bună pe timpul deplasării, cantitatea de obuze la piesă a crescut de la 28 la 36 de bucăţi, acest model a devenit produs de export. Batalionul 4 in Regimentul 3 Artilerie, din Divizia 2 Blindată, a fost înzestrat cu M109A2, în războiul din Golf (februarie 1991). Variantele M109A2s şi M109A3s au fost dotate cu mijloace de protecţie nucleare, chimice şi biologice, iar începând cu M109A4 se adoptă sistemul hidraulic, în locul celui electric, de amortizare. M109A5, primeşte un tun nou calibru 155 mm, cu o lungime de 32calibre, are o bătaie de 20.000 m cu proiectile neasistate şi 30.000 m cu proiectile rachete asiatate, motorul de 405 CP este înlocuit cu un motor de 440 CP.

41

www.ingepo.ro

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică 5 Martie 2017

Apariţii editoriale, studii, materiale noi

Statele Unite şi Noua Ordine Mondială.

O dezbatere între Olavo de CARVALHO şi Aleksandr DUGHIN

Editura Humanitas, 2016 Olavo Luiz Pimentel de Carvalho (n. 29 aprilie 1947, Campinas, Brazilia) este un filozof, scriitor și jurnalist brazilian preocupat de istoria filozofiei, istoria mișcărilor revoluționare, religie comparată, psihologie și antropologie filozofică. Este cunoscut pentru ideile sale politice conservatoare și pentru critica adusă politicii de stânga. Între 2001 și 2005 a predat filozofie politică la Universitatea Catolică Pontificală din Paraná, Brazilia, apoi s-a mutat în Statele Unite, devenind corespondent internațional. Printre numeroasele sale cărți se numără: A Imagem do Homemna Astrolgia, Astrologia e Religião (1986), Uma Filosofia Aristo-télica da Cultura (1994), O Jardim das Aflições: De Epicuro à Ressurreiçãode César; Ensaio sobre o Materialismo e a Religião Civil (1995), O Mínimo Que Você Precisa Saber para Nâo Ser um Idiota (2013). Este fondatorul și președintele Inter-American Institute for Philosophy, Government,and Social Thought

(2009).

Aleksandr Gelievici Dughin (n. 7 ianuarie 1962, Moscova) este un geo-politician, filozof, sociolog și politician rus, unul dintre cei mai influenți intelectuali ai „noii Rusii“, cunoscut pentru legăturile sale strânse cu Kremlinul și armata rusă. Este profesor la Facultatea de Sociologiea Universității de Stat din Moscova și lider al Mișcării Internaționale Eurasia. Dughin se opune liberalismului și globalismului, pledează pentru respectarea valorilor creștine tradiționale, naționale și pentru crearea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună

h e g

A scris mai multe cărți de geopolitică, printre care:

Bazele geopoliticii, Teoria lumii multipolare şi A patra teorie politică: Rusia şi ideile politice ale secolului XXI Ideea centrală în teoriile conspirației despre o "nouă ordine mondială" este că o elită mondială ocultă ar conspira cu țelul constituirii în final a unui guvern mondial, care ar înlocui rapid guvernările statelor naționale suverane și ar pune capăt luptelor pentru putere pe plan internațional. Despre diverse evenimente semnificative din politică și finanțe s-a speculat că au fost și sunt orchestrate de o clică foarte influentă prin intermediul multor organizații de fațadă. Numeroase evenimente istorice sau contemporane sunt văzute ca etape

e m o

n

i

e

i

a m

e r

i

c

a n

e

.

42

ale unui plan în curs de desfășurare pentru a ajunge la dominarea lumii. Existenţa tocmai a divergenţelor în ceea ce constituie liniile de interpretare a cercetătorilor privind noua ordine mondială, dar mai ales răspunsul la întrebarea: Cine conduce lumea? a dus la ideea unei dezbateri a celor doi mari autori de lucrări referitoare la politica contemporană. Dughin răspunde că: “trăim o evidentă hege- monie globală a Statelor Unite”, Olavo de Carvalho răspunde: “elita guvernamentală din Rusia şi din China, elita financiară occidentală (Clubul Bilderberg, Consiliul pentru Relaţii Rxterne şi Comisia Trilaterală) şi Frăţia Musulmană”, dar şi existenţa unui Consorţiu (o entitate supranaţională formată la iniţiativa familiei Rothschild, care cuprinde mai multe familii de miliardari), care amenimţă din umbră Noua Ordine Mondială. Cei doi, până la urmă, pun faţă în faţă hegemonia americană vs. Hegemonia Consorţiului, ce iasă:

contre, acuze şi chiar jigniri! Prezentată de Cornel VAIDA

hegemonia americană vs. Hegemonia Consorţiului, ce iasă: contre, acuze şi chiar jigniri! Prezentată de Cornel VAIDA

Pulsul Geostrategic, Nr.232, Duminică, 5 Martie 2017

INGEPO Consulting

Corneliu PIVARIU - Director şi Editor Coordonator al Pulsului Geostrategic Preşedinte-Director General INGEPO
Corneliu PIVARIU - Director şi Editor
Coordonator al Pulsului Geostrategic
Preşedinte-Director General INGEPO
Consulting
Autor al unor cărţi privind informaţiile
strategice, terorismul şi situaţia din Irak,
“PULSUL GEOSTRATEGIC” - fondat de Corneliu
PIVARIU în anul 2007
Buletin bilunar bilingv, editat de
INGEPO Consulting - Braşov
www.ingepo.ro; Tel: +4-0268 47 00 70
al
altor studii şi articole pe probleme
J08/2898/2006, CUI RO19298677/2006
privind informaţiile strategice şi evoluţii geopolitice
actuale. Curs de securitate regională la Harvard
University - Kennedy School of Government.
Membru al Institutului Internaţional de Studii
Strategice -Londra şi al Chatham House.
Director şi Editor Coordonator: Corneliu PIVARIU -
membru al IISS- Londra
Dumitru CHICAN
Ambasador, profesor universitar,
Director pentru Orientul Mijlociu la
Pulsul Geostrategic
O
întreagă carieră activă în diplomaţia
românească, cu misiuni permanente în
numeroase ţări arabe. Alte misiuni
externe punctuale, ca emisar al Şefului
Statului Român. Unul dintre cei mai buni cunoscători
ai limbii, culturii şi lumii arabe din România. Autor a
numeroase lucrări şi traduceri în şi din limba arabă,
publicate în ţară şi străinătate. Una din ultimele sale
cărţi, apărută în Emiratele Arabe Unite, a fost
declarată cea mai bună apariţie editorială a Târgului
Internaţional de carte de la Sharjah şi a anului 2008.
Editorial, Puncte de vedere: Corneliu PIVARIU
Actualitatea geostrategică mondială: Mihaiu
MĂRGĂRIT, dr. Octavian DUMITRESCU
Situaţia din Orientul Mijlociu: Dumitru CHICAN,
Corneliu PIVARIU, Edmond CHICANI,
Evoluţii în zona extinsă a Mării Negre: dr. Dan
DUNGACIU, dr. Octavian DUMITRESCU, Vladimir
SOCOR
Orizont Economic: Dr. Dorian VLĂDEANU, Vladimir
SOCOR,
Serviciile de informaţii şi probleme de securitate:
Doctor Octavian DUMITRESCU
Director pentru zona extinsă a Mării
Negre la Pulsul Geostrategic.
Cornel VAIDA
Director INGEPO Consulting
Mihaiu MĂRGĂRIT, Corneliu PIVARIU
Tehnologii şi echipamente militare: Cornel VAIDA
Apariţii editoriale: Cornel VAIDA
Traduceri din/în limba engleză: Prof. Mădălina
GHEORGHECI, prof. Constanța COSTESCU
Tehnoredactare: Ionuţ PARASCHIV
Tiparul executat de: S.C. YOLANS S.R.L. Braşov
ISSN: 1843-701X
Coperta: clickbait ©www.bing.com

ABONAMENTE (un an - 24 de numere) Versiunea PDF prin e-mail = 1.198,00 RON/ 239,50 Euro/ 299,50 USD Ediţia tipărită = 1.255,20 RON/314,00 Euro/ 390,00 USD

În preţul abonamentului beneficiaţi gratuit de toate materialele suplimentare editate (Semnal, Comentarii, Suplimente şi altele). Preţurile includ TVA, iar pentru ediţia tipărită şi taxele de expediţie prin curier rapid (în România), Par-Avion în străinătate. Abonamentele includ accesul la site-ul www.ingepo.ro unde pot fi găsite toate numerele publicate, începând cu Martie 2007 (peste 7.000 de pagini) şi alte informaţii de interes.

(peste 7.000 de pagini) şi alte informaţii de interes. Anunţuri şi publicitate în cadrul buletinului, pot
Anunţuri şi publicitate în cadrul buletinului, pot fi inserate în spaţiul disponibil , sau pe
Anunţuri şi publicitate în cadrul buletinului, pot fi inserate în spaţiul disponibil , sau pe pagină/pagini separate.
Pentru detalii şi eventuale alte condiţii rugăm contactaţi Departamentul marketing,
la tel. 0268-470076 sau e-mail: office@ingepo.ro.
Ne rezervăm dreptul de a nu da curs unor solicitări care credem că nu corespund profilului acestui buletin.

Acest buletin nu poate fi multiplicat şi reprodus fără acordul scris al INGEPO Consulting. Este

permisă folosirea unor materiale sau citate cu păstrarea exactităţii şi titlului original, precum şi cu menţionarea expresă a sursei. Opiniile exprimate în articole prezintă punctul de vedere al autorilor, care îşi asumă deplina

răspundere asupra conţinutului, şi nu reflectă în mod obligatoriu pe acelea ale INGEPO

Consulting.

43

Borysfen Intel Pulsul Geostrategic a fost accesat, în ultima perioadă, în aproape 100 de ţări
Borysfen Intel Pulsul Geostrategic a fost accesat, în ultima perioadă, în aproape 100 de ţări
Borysfen Intel Pulsul Geostrategic a fost accesat, în ultima perioadă, în aproape 100 de ţări
Borysfen Intel Pulsul Geostrategic a fost accesat, în ultima perioadă, în aproape 100 de ţări
Borysfen Intel Pulsul Geostrategic a fost accesat, în ultima perioadă, în aproape 100 de ţări
Borysfen Intel
Borysfen Intel

Pulsul Geostrategic a fost accesat, în ultima perioadă, în aproape 100 de ţări (în ordinea numărului de accesări): România, SUA, China, Australia, India, Turcia, Spania, Iran, Siria, Israel, Rusia, Bangladesh, Germania, Moldova, Chile, Austria, Franţa, Marea Britanie, Georgia, Azerbaidjan, Camerun, Venezuela, Argentina, Ucraina, Ungaria, Irlanda, Serbia, Armenia, Italia, Grecia, Liban, Qatar, Polonia, Filipine, Indonezia şi altele. În România suntem accesaţi în peste 40 de oraşe.

Începând cu Decembrie 2010 PULSUL GEOSTRATEGIC este înregistrat în catalogul internaţional INDEX COPERNICUS JOURNAL
Începând cu Decembrie 2010 PULSUL GEOSTRATEGIC
este înregistrat în catalogul internaţional
INDEX COPERNICUS JOURNAL MASTERS LIST