LIMBA SI COMUNICARE

1. PLEONASMULeste o abatere de la exprimarea corecta care consta n fol

osirea inutila a mai multor cuvinte / elemente de expresie pentru redarea
aceluiasi sens.
Ex: dect numai, propriu si personal, ntrajutorare reciproca, schita sumara, a reve
ni din nou, el nsusi n persoana
2. UNITATEA FRAZEOLOGICAeste o combinatie stabila, consacrata prin uz
, alcatuita din doua sau mai multe cuvinte cu sens unitar, care denumeste un
obiect (actiune, nsusire, fenomen etc.). Aceste unitati sunt locutiuni si expres
ii specifice limbii.
Locutiunea este un grup de mai multe cuvinte fix, nghetat cu sens unitar, care se c
omporta gramatical ca o singura parte de vorbire. Ex: a baga de seama,
a-si aduce aminte
Expresia este un grup de cuvinte cu nteles unitar, cuvinte foarte expresive, gene
ratoare de tropi. Ex: a se face foc si para
Expresia idiomatica este o mbinare de cuvinte cu sens figurat, specifica unei sin
gure limbi, intraductibila ntr-o alta limba. Ex: a nu-i fi boii acasa =
a nu fi n apele sale
3. CUVNTUL POLISEMANTIC este un cuvnt cu mai multe sensuri ntre care exista legatur
a. Ex: Pamnt = planeta pe care locuim, scoarta globului terestru,
ntindere de uscat, teren cultivabil, teritoriu, regiune, tinut
4. DERIVAREA este un procedeu de formare a unor cuvinte noi pornind de la un cuvn
t de baza care consta fie n antepunerea unor prefixe, sau, mai ales,
postpunerea unor sufixe.
Sufixul este particula formata din unul sau mai multe sunete plasata la sfrsitul
unei radacini si care are capacitatea de a forma un nou cuvnt. Ex: arhivar,
bucatar
Prefixul este particula formata din unul sau mai multe sunete care, atasata la nc
eputul unui cuvnt i modifica sensul, iar uneori categoria gramaticala,
formnd un cuvnt nou.
Ex: a descoase, nenoroc, prefata
5. FUNCTIILE LIMBAJULUI
Orice mesaj are un anumit scop, nct fiecarui element al schemei de comunicare i cor
espunde o functie a limbajului.
a) Functia referentiala sau denotativapriveste situatia de comunicare, CONT
EXTUL, reprele la care att emitatorul, ct si receptorul se raporteaza ca
la un dat obiectiv, care nu necesita niciun fel de interpretare. Emitatorul comu
nica ntr-o maniera obiectiva un fapt, un eveniment, descrie o situatie,
oferind o informatie, fara valoare afectiva.
Ex: procesul-verbal, rezumatul, textele juridice si stiintifice
Marci lingvistice specifice:persoana a III-a, structuri cu valoare impersonala
b) Functia emotiva sau expresivaeste centrata pe EMITATORUL mesajului. Emita
torul si dezvaluie sentimentele, judecatile, mesajul devenind subiectiv,
capatnd valoare expresiva.
Ex: scrisorile, jurnalele, memoriile, autobiografiile, poezia lirica, comentarii
le literare, eseurile
Marci lingvistice specifice:persoana I, interjectii, exclamatii, adjective si ad
verbe care exprima judecati de valoare, repetitii cu valoare de insistenta
c) Functia conativa sau impresivaeste centrata pe RECEPTORUL mesajului. Emi
tatorul foloseste aceasta functie cnd exercita o presiune asupra receptorului
pentru a-l determina sa actioneze, sa se implice n comunicare.
Ex: cuvntari, texte publicitare, discursuri, texte didactice, poezia militanta
Marci lingvistice specifice:persoana a II-a, substantive sau pronume n cazul voca
tiv, verbe la imperativ, enunturi interogative, propozitii nominale care
atentioneaza
d) Functia fatica sau de contact este centrata pe CANALUL de comunicare, pe
suportul oral sau vizual al mesajului: voce, telefon, gest etc. Locutorul
recurge la aceasta functie pentru a se asigura ca se poate stabili comunicarea,
ca aceasta nu este perturbata sau ntrerupta, verificnd receptarea corecta
a mesajului.
Ex: convorbirile telefonice, dialogul din piesele de teatru, punerea n pagina
Marci lingvistice specifice:interjectii, constructii incidente, invocatii, inter
pelari, repetitii, formule de politete
e) Functia metalingvistica este centrata pe CODUL utilizat pentru ca recept
orul sa nteleaga mesajul. Locutorul urmareste ntelegerea corecta a mesajului,
definind termenii, dnd explicatii, cometnd.
Ex: definitiile, analizele de text, explicatiile stiintifice si tehnice, povesti
rile didactice
Marci lingvistice specifice:definitii, apozitii, explicatii suplimentare, semne
lingvistice de echivalenta (adica, n alti termeni, altfel spus)
f) Functia poetica este centrata pe MESAJ. Emitatorul aduce un sens suplim
entar mesajului, fie pentru a-l nfrumuseta n cadrul literaturii, fie pentru
a servi o alta functie a limbajului.
Ex: poezia, jocurile, teatrul, sloganurile, textele publicitare, descrierile
Marci lingvistice specifice:figuri de stil, punctuatie, pauza, reguli de versifi
catie

6. CALITATILE GENERALE ALE STILULUI

Claritatea este calitatea stilului prin care emitatorul se face pe deplin nteles
de receptor. Pentru a transmite ceea ce si doreste emitatorul trebuie:
- sa foloseasca termeni ntelesi usor de orice vorbitor
- sa renunte la utilizarea termenilor specializati
- sa evite pleonasmul, echivocul sau contradictia
- sa construiasca fraze simple
Proprietatea este calitatea stilului de a utiliza termenii cei mai potriviti pen
tru transmiterea unei idei. Emitatorul trebuie sa evite utilizarea gresita
ntr-un context a unui cuvnt.
Precizia este calitatea stilului de a exprima ideile cu termeni ct mai putini si
doar n enunturi strict necesare. Emitatorul trebuie:
- sa foloseasca doar cuvintele strict necesare transmiterii unei idei
- sa nu se ndeparteze de la aceste idei
- sa evite pleonasmul
- sa evite tautologia (Ex: copilul tot copil, baiat de baiat)
Corectitudinea este calitatea stilului de a se conforma strict regulilor limbii
literare.
Puritatea este calitatea stilului de a utiliza doar termeni consacrati de uzul l
imbii, evitndu-se abuzul de neologisme, arhaisme, regionalime.

7. CALITATILE PARTICULARE ALE STILULUI

Concizia este calitatea stilului ce se manifesta prin folosirea termenilor si st
ructurilor sintactice obisnuite.
Naturaletea este calitatea stilului ce se refera la un mod firesc de exprimare,
opus celui afectat, bombastic sau pretios.
Finetea este calitatea stilului ce se manifesta prin surprinderea nuantelor n gndi
re si n simtire.
Armonia (eufonia) este calitatea stilului obtinuta prin mbinarea mijloacelor expr
esive sonore pentru redactarea unui continut.
Oralitatea este calitatea stilului rezultata din folosirea consecventa a mijloac
elor de expresie proprii limbii vorbite.
Demnitatea este calitatea stilului care consta n asigurarea participarii tuturor
la o comunicare, fiind excluse expresiile vulgare, triviale sau necuviincioase.

8. STILUL DIRECT, INDIRECT SI INDIRECT LIBER

Stilul direct (vorbirea directa) este o modalitate de redare integrala a spuselo
r cuiva / a replicilor, prin folosirea persoanei I si a II-a. Vorbirea directa
este adesea precedata de doua puncte si marcata prin linie de dialog sau ghilim
ele.
Stilul indirect (vorbirea indirecta) este o modalitate de transpunere a spuselor
cuiva / a replicilor, cu modificari determinate de trecerea de la persoana I
la persoana a III-a si de subordonarea sintactica prin conjunctie fata de verbe
de declaratie. Atitudinea naratorului fata de informatia redata poate fi
cunoscuta prin utilizarea anumitor verbe de declaratie (a spune, a zice, a decl
ara, a afirma) sau adverbe modale.
Stilul indirect liber (vorbirea indirecta libera) este o modalitate de redare a
spuselor cuiva de catre narator, fara a le face dependente de verbe de
declaratie, fara a folosi conjunctii subordonatoare specifice stilului indirect
, dar si fara marcile reproduceriidiscursului (lini de dialog sau ghilimele)
proprii stilului direct. Se observa interferenta vorbirii directe cu vorbirea i
ndirecta, integrarea n limbajul naratorului a limbajului personajelor care
faciliteaza transpunerea proceselor psihice care nu sunt verbalizate de persona
j.

9. VALORILE EXPRESIVE ALE VERBELOR

Timpul prezent exprima coincidenta momentului vorbirii cu momentul desfasurarii
procesului. Indicativul prezent poate avea urmatoarele semnificatii:
- iterativ(=care exprima o actiune repetata): Toamna frunzele colinda. (M
ihai Eminescu)
- gnomic, aforistic: Vasul cu doi crmaci se neaca.
- istoric, narativ: Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa; /
Calaretii mplu cmpul si roiesc dupa un semn.
- descriptiv: Umbre mari rasar pe cale, / Ziua moare dupa culmi.
Conditional-optativul exprima un proces posibil: Astazi chiar de m-as ntoarce / A-
ntelege n-o mai pot.
Viitorul se opune prezentului si trecutului si exprima un proces posterior momen
tului vorbirii n doua forme:
- viitorul I(propriu-zis) exprima o posterioritate ndepartata sau apropi
ata, raportata sau nu la momentul vorbirii ( Vom bea ct om putea si-om plati
cnd om avea. ), uneori cu semnificatie de imperativ ( Dumneata numaidect ai sa iei di
n comoara mparateasca suta de mii de galbeni. )
- viitorul apropiatexprima un proces viitor situat ntre momentul vorbiri
i si un alt proces viitor: Voi fi batrn si singur, vei fi murit de mult!
Trecutul
- imperfectulexprima un proces trecut, dar neterminat n momentul vorbiri
i ( Daca ma sculam , nu mai asteptam sa-mi deie altii de mncare. ), dar
poate sa indice si repetitia actiunii neterminate n trecut / imperfect iterativ
( Torcea, torcea fus dupa fus. ), poate avea semnificatie de prezent / imperfectul
modestiei ( Ziceam ca sa-mi aduc vreo doua care de curatitura. ), de perfect compus
/ imperfect narativ (Era odinioara un neam de frati nascuti tot dintr-o mama. )
si imperfect istoric ( Apoi murgul mi-l scotea, / Slujile i-l tesala. )
- perfectul simpluexprima un proces trecut si ncheiat ( No, Mitrule, vad c
a nu mai venisi pe la noi. ) si se deosebeste de perfectul compus prin faptul
ca procesul se ncheie momenten sau ntr-un interval de timp delimitat (El sari gar
dul / El a sarit gardul ), este utilizat ca timp al realatarii, la
persoana a III-a ( Grecul se desteapta din letargie si, dupa ce lua seama bine la
pozitiunea localitatii, se ndrepta catre curtea domneasca. )
- perfectul compus exprima un proces trecut si ncheiat, dar neprecizat n
timp: Mie mi-a dat boierul al batrn brevet de crciumar?
- mai mult ca perfectulexprima un proces trecut, ncheiat naintea altui pr
oces trecut si ncheiat, fiind ntlnit mai ales n naratiuni:
Caii speriati o tulira la fuga de unde venisera.
Valori expresive: frecventa verbelor ntr-un context poate constitui un indiciu as
upra dinamicii prezentarii faptelor: cu ct frecventa este mai ridicata cu
att dinamica faptelor este mai intensa. Imperfectul este un timp al evocarii, fo
losit de obicei n scrierile n care se povestesc evenimente din trecut
(Ex: Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu).
Timpurile indicativului mentin diferenta dintre planul naratorului si planul per
sonajelor (planul replicii). Mai mult ca perfectul este utilizat pentru
evenimentele petrecute nainte de nceputul istorisirii, iar imperfectul pentru mome
ntul initial al povestirii.
Folosirea concomitenta a imperfectului si a perfectului simplu diferentiaza disc
ursul narativ: imperfectul este folosit n pasaje descriptive, perfectul
ramne timpul predilect al relatarii.