Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONSTIENT, SUBCONSTIENT,
INCONSTIENT
Constiinta
Este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a
individului, cand afirmata cand negata cu vehementa.
-pentru introspectionisti toata viata psihica este constienta;
-pentru behavioristi constienta nu are nici o insemnatate si este eliminata
din psihologie.
Asa incat, constiinta poate fi definita ca fiind totul (psihologia fara
inconstient) sau nimic (psihologia fara constiinta).
Constiinta a fost:
cand redusa la o simpa functie psihica numita uneori ,,vigilenta
cand extinsa pana la pierderea in generalitatea vietii psihice prin
asimilarea cu G reflexiva si critica, cu Eul si personalitatea, cu praxisul si etica
vointei.
a fost socotita un epifenomen, un reflex intamplator, o abstractie care
poate fi sustrasa vietii psihice sau adaugata masinilor electronice
abandonata in reteaua relatiilor existentiale sau a structurilor
interpersonale.
Aceasta a permis proliferarea perspectivelor de abordare si definire
a ei.
Astfel :
- se specifica ca sfera constiintei nu se suprapune peste
sfera psihicului; constiinta este doar o parte a psihicului, cea mai importanta;
- subliniaza functia generala a constiintei (integrarea activ-
subiectiva);
- precizeaza finalitatea constiintei (adaptarea la mediu).
Principalele caracteristici ale re-producerii constiente si functiile
care deriva din ele:
Etimologia cuvantului (con-scientia; con-science, so-znanie) arata ca
organizarea constienta este o reflectare cu stiinta, adica acea reflectare in
care individul dispune de o serie de informatii ce pot fi utilizate in vederea
descifrarii, intelegerii si interpretarii unui nou obiect, fenomen, eveniment.
Sub raport psihologic, omul isi da seama de ,,ceva anume si il
reproduce in subiectivitatea sa sub forma de imagini, notiuni, impresii.
In virtutea experientei anterioare obiectul are un ecou informational in
subiect, in sensul ca este constientizat aproape imediat.
Reflectarea constienta pp. includerea particularului in general si
identificarea generalului in particular.
Aceasta particularitate evidentiaza functia informational-cognitiva a
constiintei.
Prezenta scopului in plan mental este esentiala in reflectarea constienta
care este o reflectare cu scop sau orientata spre scop.
Reflectarea cu scop indica functia finalista a constiintei.
Scopurile se stabilesc inainte de desfasurarea activitatii, actiunii. Omul,
prin constiinta, are capacitatea de a anticipa rezultatul actiunilor sale, de a-l
stabili mintal inainte realiza in forma sa concreta.
Constiinta este deci o reflectare anticipativa a realitatii, prin acesta
deosebirea dintre om si animal fiind fundamentala.
O asemenea caracteristica a organizarii constiente evidentiaza functia ei
anticipativ-predictiva.
Dar pentru a realiza ceva este necesara si organizarea mintala a activitatii,
adica fragmentarea ei in elemente componente, stabilirea succesiunii desfasurarii
si realizarii lor,
In jurul conceptiei lui Freud asupra inc. s-a pastrat multa vreme tacere. Cu
timpul insa, ea trezeste curiozitatea si interesul medicilor si al psihologilor.
Bleuler si Jung, Sandor Ferenczi, Ernest Jones incep sa utilizeze metodele lui
Freud.
In 1910 lua fiinta Asociatia Psihanalitica Internationala, al carei presedinte a
fost la inceput Jung.
Incepe sa se contereze si primele dizidente ceea ce face ca cercetarile asupra
inc. sa intre intr-o noua etapa, pe care am putea-o denumi postfreudiana.
Pentru Adler, psihismul inc. este determinat de vointa de putere si de
sentimentul de inferioritate acestea fiind mecanismele compensatoare fie ale
unor deficiente fizice, fie ale inferioritatii reale sau pp. ale Eului.
Omul dispune de o tendinta importanta de superioritate, asa incat
dezvoltarea lui psihica se datoreaza luptei ce are loc la nivel inc. intre o tendinta
negativa (sentimentul de inferioritate) si o tendinta pozitiva (sentimentul de
superioritate), aceasta din urma fiind orientata spre compensare.
In conceptia lui Adler, compensarea joaca acelasi rol pe care il avea refularea
la Freud.
Adler cade in aceeasi greseala ca si Freud: absolutizarea acestui mecanism.
In realitate, ambele mecanisme pot fi la fel de utile pentru viata psihica a
individului.
Jung, influentat de Adler, largeste sfera notiunii de inc. individual
considerand libidoul ca fiind, pe de o parte constituit din ansamblul instinctelor
dominante, inclusiv instinctul de putere, iar pe de alta parte ca fiind orientat in 2
directii opuse: centriped si centrifug, spre sine si spre lume, conform celor 2
orientari ale P extraversiune si introversiune.
Jung introduce conceptul de inc. colectiv interpretat ca o zona profunda
nonindividuala, supraindividuala a psihicului.
Inc. colectiv contine imagini ancestrale care somnoleaza in zonele profunde
ale inc. numite de Jung arhetipuri si ofera individului posibilitatea de a avea
acces la ,,sufletul istoriei colective sau la Dumnezeu si Diavol.
Cand vorbea de inc. colectiv, Freud avea in vedere existenta in inc. fiecarui
individ a unor elemente ce se regasesc in orice inc. (complexul lui Oedip).
La Jung, inc. colectiv este preexistent individului, acesta din urma
nascandu-se cu el.
Melanie Klain, Anna Freud, Daniel Lagache, Jacques Lacan au adus
contributii importante in teoria inc.
Didier Anzieu a introdus conceptul de inc. de grup., dupa opinia lui grupul
dand ocazia membrilor sai de a trai inc. in realizarea proiectelor refulate.
Pages extinde inc. nu numai la grupuri ci si la organizatii, vorbind despre un
inc. colectiv.
Francoise Dalto propune o tratare a inc. dintr-o perspectiva foarte extinsa.
Mai recent, in Franta a inceput sa prinda contur o psihologie sociala clinica
de inspiratie psihanalitica.