DRU AL NOSTRU, AL TUTUROR, AL NIMNUI...

,,Cuvntul liu Dru este mierea sufletului..

A sunat clopoelul. Clasa a X-a ct de glgioi sunt, dintr-o dat a amuit vzndu-m c am
luat n mn cartea veche, cu filele demult nglbnite. Ateapt..Ateapt, precum ateapt
pmntul uscat pictura de ap, precum ateapt codrul psrile sale dup o iarn lung, precum
ateapt copilul mngierea mamei. Ei ateapt s le citesc din Dru... i prin clas se aude:,, De-
i frig, de plou, de bate vntul... E Dru al nostru! i rnd pe rnd intr n inimile copiilor
Gheorghe cu grijile i necazurile sale, Rusanda cea frumoas, Domnica cea harnic care are
nevoie de a s brodeze erveelul... Intr cu pai nencreztori ,, inndu-i pantalonii, pentru c
i sa rupt un bunghiTrofima cel vesel, naiv i zglobiu. Undeva, deasupra capurilor de copii se
vd venind cocorii, iar ei, aceti copii ca nite flori uscate tot sorb i sorb din izvorul curat al
prozei druiene. Doresc s-i nchipuie c sunt ei eroii acelor povestiri, dar nu pot. Ei nu tiu ce
nseamn a turna ,,gaz n lamp, ei nu neleg cum se poate ca n cas s fie ,,doar o singur
pereche de nclminte bunioar, ei nu-i nchipuie cum e s ,,termini doar patru clase i att!
Astea toate, nu, dar celelalteacei fiori ai primei iubiri, acel ,,nod din gt atunci cnd l vezi sau
o vezi la bra cu altul sau alta, acel copac la umbra cruia te poi dosi ,,s nu neleag lumea
dac stai la sfat sau te sruiacestea toate, da!
i stau copiii mei cu ochii larg deschii , cu sufletul la gur, n unele priviri , mai ales ale fetelor
am zrit cte o lacrim ascuns atunci cnd am citit:,,...i a rmas n urm o csu oarb, ce
privea cu singurul su ochi, o femeiefrnt de durere n mijlocul drumului, cu minile ridicate
spre cer, i peste totfrunze galbene,frunze de jale, frunze de dor...
A sunat clopoelul la recreaie.. Nimeni, nu s-a micat, de parc aipiser cu toii. Din amorire i-a
trezit glasul celui mai sceptic dintre ei:,, Da-a-a, frumos!. I-am anunat c pentru data viitoare
vor avea de pregtit alt tem. I-am privit. n ochii lor dezamgii citeam ntrebarea,, Doar att?
Att, dragii mei, doar att!
i e mare pcat. Suntem o ar mic, cu o cultur i istorie imens. De ce nu tim noi s
valorificm ceea ce este ,, al nostru? De ce trebuie s ne stmbm ca nite saltimbanci,
demonstrndu-le copiilor notri basarabeni c un ,,oarecare Harry Poter( de exemplu) este
un ,,mare erou i personaj literar. De ce n manualele de clasa a VI-a i a VII-a de limba i
litreratura romn nu gsim nici o denumire de oper literar scris de Ion Dru? De ce credem
noi c copiilor notri la vrsta de 12-13 ani le este mai aproape limbajul lui Umberto Eco, dect
cel druian? De ce elevii notri nu tiu cine este Bobocel, Trofima, Onache Crbu, Ecaterina,
Horia, Rua? Ei nici nu-i dau seama c toi ei au trit sau triesc aici, aproape, alturi... Copii
notri, srmanii notri copii au azi ali eroi, virtuali, inexisteni. Ei au alte idealuri, alte scopuri
de a ataca, a distruge, de a trece nite nivele virtuale, ireale. i fac prieteni virtuali, se
ndrgostesc virtual. Mi-i mil de ei, mi-i ruine i sunt indignat!
De ce au uitat de iureul srbelor i horelor? De ce nu mai simt ritmul micrilor sufleteti ale
tradiiilor i obiceiurilor strmoeti? Unde-s baladele, basmele, snoavele noastre? Acolo, la
Creang, la Dru, la Matcovschi, la Vangheli, la... La ei, nu la noi. De ce?
Din nou sun clopoelul pentru lecie...Am n fa aceiai ochi iscoditori care parc m
ntreab:,,Ce facem azi, doamn profesoar? Nu ne citii din Dru? Ochii acei...M uit n
proiect, m uit la copii...Dau de ochii lor. Voi pune proiectul la o parte i voi lua n mini cartea
cea veche pe care scrie ,, Ion Dru.Scrieri.i voi citi cu glas tare s aud toi:,, Sufletul unui
neam se purific ncet, bob cu bob, scnteie cu scnteie, i aceste semine de lumin ca i apele de
sub Pmnt se adun, pictur cu pictur, pn sparg scoara Pmntului i ies la
lumin(,,Biserica Alb de I. Dru) .Stiu c ncalc nite reguli, mi dau seama c ora din proiect
va trebui recuperat, dar totui, citindu-le din Dru, cred eu c fac un lucru mult mai important
ntru pregtirea copiilor pentru integrarea n societate. Cuvintele lui Dru, citite de mine , cine
tie, poate vor sparge scoara suflelor copiilor i ale noastre incusiv i vor iei la lumin. Eu sper
n asta!
Lungu Silvia
Profesor de limba i literatura romn, Grad didacticII LT Grimncui, r-l Briceni
II. Criza actual a satului romnesc
Ne ntrebm astzi dac satul romnesc mai triete, cum constata Lucian
Blaga n "zaritea cosmic", sau dac ranul romn mai poate s
determine "destinul nostru ca neam, ca stat i ca putere cultural", cum spera
Liviu Rebreanu.
Este limpede pentru noi toi c satul romnesc nu mai este astzi tot ceea ce
Lucian Blaga i Liviu Rebreanu considerau c este cu mai bine de 70 de ani
n urm, dar nici nu se poate spune c nimic din ce a fost n trecut nu mai
poate fi recuperat sau cultivat astzi, ca urmare a unor rupturi profunde
existente ntre istoria sau tradiia bogat a satului romnesc i situaia lui
actual.
Satul nostru romnesc a tezaurizat o mulime de valori spirituale,
morale i culturale care trebuie aduse din nou n actualitate, fr a
cdea ns ntr-o nostalgie a repetiiei trecutului. Din nefericire, n
zilele noastre se constat o criz a satului romnesc att din punct
de vedere practic, ct i spiritual. Astzi, satul romnesc este
oarecum rstignit ntre idealizare nostalgic i abandonare practic,
ntre identitate tradiional i supravieuire precar. Satul - univers
al valorilor supreme,
tezaurizate in constiinta neamului

Motto:
"Suntem si vom fi totdeauna neam de tarani. De aceea, destinul nostru ca
neam, ca putere culturala, atrna de cantitatea de aur curat ce se afla n
sufletul taranului creatorul si pastratorul culturii populare, centru generator,
binecuvntat si rodnic"
(Lucian Blaga).

Voi ncerca sa rectific aceasta tema att de uzata, umilita n graiul nostru
aspru. Poate ca suspina acum prelung si din aceasta cauza ma nnebuneste s-o
revad, s-o fac o dorinta, un nesfrsit. n ciuda visicitudinilor culturale din
tara noastra, a regimului cu care ne luptam, satul va ramnea mereu o
preadulce floare a uitarii.

Satul, pe parcursul mai multor secole, ne apare ca un univers n sine, acelasi

n timp si spatiu. Nici o lege din afara, atta timp ct a fost considerat
drept unicul rezervor spiritual al societatii, nu i-a putut afecta destinul (cu
exceptia erei comuniste), pentru ca si le avea pe ale sale: obiceiuri, traditii,
orientari clare, logice, verificate de vreme si capabile sa dea raspuns n stil
propriu gndirii traditionale, oricarui aspect al existentei.

n vremuri de ocupatie turceasca si ruseasca, vremuri de grea cumpana pentru

cultura si existenta nationala, de invazie armata si idei straine taranului
basarabean, satul a fost acela care a supravietuit, gasind solutii optime pentru a
iesi din impas. A facut-o discret, spontan si sigur, tocmai pentru ca
mecanismele sale au functionat normal, asemenea unui organism sanatos ce
poarta n sine anticorpii maladiilor.

Pentru mine, ca si pentru majoritatea consngenilor, satul este situat n

centrul lumii si se revarsa n mit; este integrat ntr-un destin cosmic,
dincolo de al carui orizont nu mai exista nimic.

Din punct de vedere sociocultural, prin caracterul sau de model general valabil
si prin capacitatea sa de conservare a etnicului, satul a constituit deci baza
etnogenezei neamului si devenise nca de pe timpul Daciei traiene forma de
organizare administrativa si de existenta socioculturala.

Limba care a fost o transplantare a latinei comune, vorbita nentrerupt n

spatiul rural, a reprezentat ntotdeauna un simbol al traditiei, confirmnd
parca din nou ideea ca si ea s-a nvesnicit la sat.

Vatra, casa, portul, o serie de profesiuni, ramuri, ndeosebi agricultura si

pastoritul, sunt categorii ale satului si eu, ca suflet de copil, de om mi sunt
nespus de dragi.

Conceptia estetica asa cum ne-o transpune creatia artistica prin coordonatele
sale, cum sunt nemuritoarele opere "Miorita", "Manastirea Argesului",
"Doina", pictura murala, pictura pe sticla, sculptura n lemn, ceramica sunt
creatii sintetizate ale satului romnesc. n sociodinamica culturii satului s-au
identificat fenomene individualizate care, dupa cum spunea Ovidiu Papadima
"Cu ct cnt, cu atta snt", se subliniaza ideea ca un N. Botgros, Z.
Julea, V. Cojocaru sunt niste dimensiuni folclorice de un rar talent si de care
experienta cntecului si-au nsusit-o pe terenul liricii satului nostru
basarabean.

Artistul popular, poetul, omul de arta n general, a plasat satul n centrul

creatiei sale, a evidentiat n el gradul de solidaritate etnica, sociala, religioasa,
estetica; i-a acordat creditul de posibila afirmare n planuri superioare ale
existentei sale. Satul mai traieste si la modul prezent, cu toate necazurile si
bucuriile sale imediate, fara nici o intentie de idealizare, de proza de alinare.
Satul ramne n prezent parasit cu miile sale de probleme, inclusiv cele
spirituale.

Daca biologii folosesc expresia de lant trofic n definirea taxonomiei

evolutioniste, atunci n literatura noastra romna, as putea spune, ca satul
este incipitul, este, mai nti de toate, emblema specificului national
reflectat n arta. Or, vindecarea de rani launtrice e posibila prin ntoarcerea
la vrsta eterna a satului: "Copilo, pune-ti minele pe genunchii mei./ Eu
cred ca vesnicia s-a nascut la sat./ Aici orice gnd e mai ncet, - si inima-ti
zvcneste mai rar,/ ca si cum nu ti-ar bate n piept,/ ci adnc n pamnt
undeva./ Aici se vindeca setea de mntuire/ si daca ti-ai sngerat picioarele/
te asezi pe un podmol de lut.// Uite, e seara./ Sufletul satului flfie pe
lnga noi,/ ca un miros sfios de iarba taiata,/ ca o cadere de fum din stresini de
paie,/ ca un joc de iezi pe morminte nalte" (Lucian Blaga, Sufletul satului).
Satul ca topos originar si ca detinator al marilor mistere ontice, satul ca balsam
al exageratelor aspiratii de mntuire (Rilke spunea la rndul lui: "Catedrala
cu aerul ei prea pur/ Isca un vnt de dispret n jur"), satul ca o legatura
directa, simpla, umila cu formele perene ale umanului: coliba-adapost, duhul
naturii, groapa mormntului.

V-ati ntrebat vreodata ce legatura ar fi ntre sat si samnta? Pare ceva

absurd, inventat. Este aici o speranta, temelie dar si dragoste. Iisus spunea ca
"Samnta este cuvntul mparatiei, iar pamntul reprezinta diversele
feluri de a ntelege ale celor ce asculta". Atunci satul este Omenirea, zeul
nemuritor, cel mai destoinic de la care a pornit generatii umane de plugari cu
miros de pamnt reavan. Ei au devenit, curnd, simboluri, alaturi de acea
fntna de la margine de sat, de la acel copac de la poarta, de la cea dantela.

Undele pe care le transmite satul, zbuciuma operele lui Ion Creanga, Mihail
Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Octavian Goga, George Cosbuc, Ion
Druta etc. Sunt doar cteva exemple, caci daca e sa le luam n parte fiecare
text liric, epic sau dramatic din creatia unui scriitor, fiecare ar avea o entitate cu
viata satului.

Toti sunt atasati de satul natal, inclusiv Creanga de Humulesti, "un sat mare si
vesel", "sat vechi razasesc", "cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si
fete mndre" sat pentru eternitate si evaziuni estetice.

Ceva mai mesianic si vizionar, Octavian Goga, si va nchina o mare parte

din poezii, acelor plugari suferiti si chinuiti, taranilor ardeleni: "La voi alearga
totdeauna/ Truditu-mi suflet sa se-nchine/ Voi singuri strajuiti altarul/ Nadejdii
noastre de mai bine" (Plugarii). Truda "sfnta" a cmpului e semnul de
noblete al acestor "datatori de pine", de unde intima comuniune cu
pamntul si cu natura lui: glia e "milostiva" cu cei apropiati ei, plugari pe care
toata "floarea i cunoaste" si "toata frunza i stie". Oamenii de aici sunt
truditorii pamntului, viata lor fiind o "poveste a pinii": "Cinstite mini de
soare arse/ si nnasprite de sudoare:/ Din truda saptamnii voastre/ Traieste
a lumii sarbatoare!".

Mereu va fi un spatiu al datinilor, al traditiilor populare, al unui miros de aer

ciobanesc. Ei, taranii au sprijinit eficient unitatea culturala si nationala,
participnd nemijlocit la intensificarea raporturilor de orice natura ntre
romnii din Transilvania si cei din tara Romneasca si Moldova.

Satul, ca forma traditionala de locuire era o entitate cu anumite reguli

riguroase, ce nu se mai regasesc n noua realitate, si anume: toti oamenii
satului se cunosteau foarte bine ntre ei si, mai cu seama, satul avea o
structura precisa, era geometrizat, avea un centru reprezentat de biserica, avea
un cod comun de valori, acceptate de toata lumea, ceea ce nu se ntmpla
n oras.

De fapt, de ce sa nu afirm ca acum apropierea e teribil fortata, oamenii ncep

a nu se mai cunoaste si a nu mpartasi aceleasi valori. Este ca si cum am
absorbi apa care desparte doua maluri ale oceanului, am apropia tarmurile si
am vedea ca ele, cele doua tarmuri, nu se potrivesc, nu se pot lipi unul de altul,
se freaca unul de altul cu scrsnet, cu scntei, cu suferinta, cu mari ruperi, cu
mari surpaturi dintr-un mal ori altul.

Am ajuns sa traim timpuri att de diferite, ce sunt umplute cu substanta, cu

mentalitati, cu viteze att de diferite! Poate fi o cauza a pauperizarii valorilor
nationale. Or, globul pamntesc pare un sat urias, unde fiecare locuitor are
simultat acces la evenimentele care marcheaza destinul omenirii. Fiecare om
poate redobndi constiinta ca se afla n centrul lumii ca si n satul
preistoric, cu deosebirea ca acest centru, as spune parafrazndu-l pe Pascal, se
afla pretutindini si marginile lui nicaieri. n acest context ma ntreb: exista
oare o frontiera vizibila sau palpabila ntre nceputul si sfrsitul satului?
Unde ncepe si unde se termina nceputul? Va las pe voi sa meditati!

Este o hrana incomensurabila, neechivalenta, cu o natura mai primitoare ca

niciodata. Este un izvor puternic satul. Un datator de viata si arome
combustibile. Este o mparatie a muncii. Nu pentru ca m-am nascut la sat, ci
pentru ca aici am plns de fericire si-am rs de durere. M-am vazut n
oglinda vecinului si am simtit pulsivitatea vietii. Rezonante inefabile, nu alta.
Trairi incendiare, amintiri coplesitoare. Orgoliul sufletului si asteptari arse. Aici
mi-am desfasurat jocurile vesele si nevinovate ale copilariei, am trait din plin
bucuriile. Cum oare poti sa uiti jocurile primei copilarii la sanius, pe ghiata sau
cutreierarea dumbravilor, a tarinilor sau la scaldat, natura feerica.

Memorie luminoasa se afla n centrul satului, n irisul strabatut de gloantele

istoriei care constrng aroma unui delir: vraja unui nou nceput. De-ar fi,
Doamne, n puterea mea, sa sterg ranile si noptile pentru al putea regasi pe
acel Ion si Marie. Sa simt cum valseaza pamntul abia nascut sub picioare.
Unde-s oare ochii satului? As vrea sa le vorbesc, chiar daca concav si bolnav,
caci nu-mi ajung puteri, nu ma ajuta nimeni. Ma aflu ntr-o criza mistica.
Probabil, am prea multe pacate. Pierd controlul, nu mai rezist, e apocalipsa?!
Nu, nu lasati satul sa se risipeasca!

Tema de fa nu a fost aleas ntmpltor. Satul constituie microcosmosul

romnilor voivodinieni. Culoarea i mireasma satului este prezent i va rmne
relevant n tot ceea ce vor crea nc cteva generaii de romni pe aceste
meleaguri. Satului i datorm existena noastr, n sat este rdcina care ne d
puterea s alegem viitorul. Aadar, satul este soarta romnului atunci cnd este
fericit dar i cnd, nemulumit de viaa pe care o duce, ia lumea-n cap cutnd
soluia pe cele ase continente.

Abordat cu mai mult sau mai puin dibcie, imaginea satului domin i proza i
poezia noastr, adesea impunndu-se ca tema imanent a incontientului, a felului
de a gndi, ca o dovad n plus c umbra meleagurilor natale i lumea copilriei
ne nsoesc cu att mai mult cu ct dorim s le deprtm de noi, s ne desprindem
de sat n numele obiceiurilor urbane.

Tema satului ca inspiraie se impune i cercettorului cel puin din dou puncte de
vedere metodologice.

nti: orice oper literar se definete i n funcie de biografia autorului. Marea

majoritate a scriitorilor notri sunt nscui la sat.
Doi: orice literatur, mai precis orice document scris este ntr-un fel oarecare o
mrturie a vremii, o cronic a zilelor la care se refer.
Exist nc un motiv, poate cel mai important. La ora actual se simte o mare
nevoie s revenim la opera scriitorilor notri s apreciem ce tot scriu ei, deoarece
crile nu sunt pentru a umplea statistici i a aduna colbul bibliotecilor. Deci, am
face un lucru minunat dac am reui s trezim interesul cititorilor pentru scrisul n
limba romn n parnasul nostru minoritar.

ntr-o asemenea ordine de idei ne vom reine doar asupra unor descrieri ale satului
Locve-Smiai n lucrrile a doi poei afirmai: Florica tefan i Pavel Gtianu.