Sunteți pe pagina 1din 2

Elaborarea i adoptarea Legii concurenei are ca scop armonizarea cadrului

naional de reglementare n domeniul concurenei la prevederile comunitare n


domeniul proteciei concurenei. n acest sens, proiectul Legii va transpune
principalele prevederi comunitare, cum ar fi :

1. Tratatul privind funcionarea Uniunii Europene din 25 martie


1957;

2. Regulamentul Consiliului nr.1/2003 din 16 decembrie 2002 de


punere n aplicare a regulilor de concuren prevzute de art.81, 85 din Tratat;

3. Regulamentul Comisiei (CE) nr. 330/2010 din 20 aprilie 2010


privind aplicarea art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcionarea Uniunii
Europene categoriile de acorduri verticale i practici concertate;
4. Regulamentul Comisiei (CE) NR. 773/2004 din 7 aprilie 2004
privind desfurarea procedurilor puse n aplicare de Comisie n temeiul articolelor
81 i 82 din Tratatul CE;
5. Regulamentul Comisiei (CE) NR. 622/2008 din 30 iunie 2008
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 773/2004 n ceea ce privete desfurarea
procedurii de tranzacionare n cazurile privind cartelurile;
6. Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie
2004 privind controlul concentrrilor economice ntre ntreprinderi;
7. Regulamentul (CE) nr. 802/2004 al Comisiei din 21 aprilie
2004 de punere n aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului
privind controlul concentrrilor economice ntre ntreprinderi;
8. Comunicarea Comisiei privind definirea pieei relevante n
sensul dreptului comunitar al concurenei (97/C 372/03);
9. Comunicarea Comisiei Orientri privind aplicarea articolului
81 alineatul (3) din tratat (2004/C 101/08);
10. Comunicarea Comisiei privind acordurile de importan minor care
nu restrng n mod semnificativ concurena n sensul articolului 81 alineatul (1) din
Tratatul de instituire a Comunitii Europene (de minimis) (2001/C 368/07);

11. Comunicarea Comisiei Orientri privind aplicabilitatea articolului


101 din Tratatul privind funcionarea Uniunii Europene acordurilor de cooperare
orizontal (2011/C 11/01);

12. Comunicarea Comisiei Orientri privind restriciile verticale


din 10.05.2010;
13. Comunicarea Comisiei Orientri privind conceptul de efect
asupra comerului din articolele 81 i 82 din tratat (2004/C 101/07);
14. Comunicare a Comisiei Orientri privind prioritile
Comisiei n aplicarea articolului 82 din Tratatul CE la practicile de excludere
abuziv ale ntreprinderilor dominante (2009/C 45/02);
15. Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amend i
reducerea amenzilor n cazurile cartelurilor (2002/C 45/03);
16. Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi i
reducerea cuantumului amenzilor n cauzele referitoare la nelegeri (2006/C
298/11);
17. Orientri privind calcularea amenzilor aplicate n temeiul
articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (2006/C
210/02).

S-ar putea să vă placă și