Nichita Stnescu

Sufletul metalic al oraului

Se face sear i orizontul coboar.
Oraul i ridic un cartier spre lun.
E un sunet de fier, de cabluri ntinse.
Umbrele oamenilor ncep s apun.

Cnd ridic braul, umbra lui ascuit

izbete captul strzii de unde vii, necunoscut,
de parc-a fi zvrlit la ntreceri o lance
pe care o primeti nepstor n scut.

Eti sufletul de metal al oraului.

n amurguri apari n pieele ovale:
- Ceteni, s-a fcut sear. ncep serbrile!
(Braele tale brbteti par dou macarale)

Te-ntlnesc uneori, cnd m-ntorc de la lucru.

Gndurile izbesc n stele i ele rsun.
De-a lungul stlpilor zveli, cnd m-ntorc
de la lucru,
un cartier al oraului se ridic la lun.

Nu te recunosc niciodat de la prima privire;

iei mereu un alt chip.
Azi mi-apari ca o schel ndrgostit
de tainicul zenit.

Lucian Blaga-Oras in noapte

Iata-ne-nsfarsit la piatra
de pe deal. Adanc in noapte
ni se-ntinde-mparatia.
Ne-ntelegem doar prin soapte.

In tinutul ce-l adulmeci,

e orasul - jos - de fata,
fara chip in bezna intre
amintire si speranta.
Ce-a ramas din lucruri? Numai
intuneric si semnale.
Turnuri nu-s, nici catedrale.
Calea-Laptelui e-n vale.
Calea-Laptelui e-n vale
mai aproape decat ieri,
cand era deaspra noastra
pretutindeni, nicaieri.