I.

TOFAN

ITINERARII MATEMATICE

(note de curs)
 Paragrafele ce urmeaza contin nsemnrile pe baza carora
(divagand sau comentand) au fost realizate cursuri sustinute la sectia
de masterat de la Facultatea de Matematica, Universitatea Al. I.
Cuza, Iasi. Au fost avute in vedere acele elemente ce pot avea
legatura (nu neaparat explicita) cu latura expozitiva, legata de
invatarea matematicii, cu stabilirea coninuturilor matematice ce se
subsumeaz unor obiective culturale generale, cu nlturarea
obstacolelor, asperitilor (gsirea a ceea ce putem numi cale
republican, democratic n matematic) din drumul ce trebuie
parcurs n vederea asimilrii acestor coninuturi n procesul de
nvmnt (astfel spus cu didactica matematic).
Prin nvmnt se nelege un proces de asimilare, de
acomodare formare continu, de creare a unui sistem de cunotine
(succesiune ordonat de concepte care implic i interconexiuni ntre
concepte n care roluri importante au i aciunea, concretul, intuiia),
etc.
A nva matematica nu nseamn doar a nva s rezolvi
ecuaii, s calculezi arii, volume, etc., dar i: s citeti (interpretezi)
realul n mod raional, s te apropii de modelele ce reprezint
exemple de rigoare; s dezvoli capacitile de analiz, sintez i
critic (constructiv).

1
 Cuprins

1. Despre natura matematicii 3

2. Activitatea matematica 7
3. Definitiile in matematica 12
4. Demonstratiile rezultatelor matematice 22
5. Ansamblismul in matematica 28
6. Principiul de dualitate 35
7. Infinit-infinitezimal 41
8. Logic, limbaj 49
9. Logicism, intuitionism, formalism 54
10. Spaiu timp, geometriile neeuclidiene 59
11. Matematica si filosofie 69
12. Matematica si arta 75
13. Matematica aplicat 89
14. Matematica elementar matematica superioar 93
Bibliografie 97
Appendix:
(Foarte) scurt istorie 99
Conceptul de numr la Platon 108

2
 1. Despre natura matematicii

Nu vom incerca sa raspundem intrebarii Ce este

matematica? . Mai degraba s-ar putea argumenta ca nu se poate da
un raspuns (E. Courant, H. Robbins). In registru anecdotic am putea
aminti ca B. Russel afirma ca matematica este stiinta in care
niciodata nu se stie despre ce se vorbeste si nici daca ceea ce se
vorbeste este adevarat, sau ca se spune: matematica este o activitate
desfasurata de un numar restrans de persoane ce au convenit sa o
numeasca asa, etc. Este evident ca Russel a intentionat sa provoace o
lectura rasturnata a textului citat: matematica este singura stiinta in
care se stie exact ... .
In decursul timpului matematica a fost definita ca fiind stiinta
relatiilor cantitative si a formelor spatiale, ca fiind un limbaj, stiinta
ce studiaza cu ajutorul rationamentelor deductive entitati abstracte
precum si relatiile dintre ele (cf. dictionar Larousse) , etc.
Se mai citeaza, de obicei poetica formulare data de F.
Gonseth: In esenta ei, matematica nu-i decat un ansamblu de vederi
si de procedee schematice ale spiritului nostru, replica constienta a
activitatii inconstiente care creeaza in noi o imagine a lumii si un
ansamblu de norme dupa care noi actionam si reactionam. Nu-i un
edificiu ancorat undeva intr-o absoluta soliditate, ci o constructie
aeriana care rezista ca prin minune: cea mai indrazneata si
neverosimila aventura a spiritului.

3
 Vom mai aminti cateva afirmatii celebre relative la
esenta matematicii. H. Hankel afirma ca matematica este teoria
pura a formelor, al carei obiect il constituie constructele mentale
carora le pot corespunde obiecte sau relatii reale, desi o asemenea
corespondenta nu e obligatorie. Imm. Kant spunea ca in fiecare
stiinta particulara a naturii se poate gasi numai exact atata stiinta
autentica, cata matematica contine.
Este clar ca un raspuns sau comentariile privind natura
matematicii sunt n continua schimbare, in concordanta cu evolutia
matematicii (unele referiri concrete vor fi incluse n 9 i n 11).
Pentru antici, probabil ca matematica insemna o metoda (un
instrument) de examinare, de observare a naturii inconjuratoare,
instrument ce facea parte din natura insasi. In Grecia antica se
cristalizase ideea ca, alaturi de afirmatia ca matematica deriva din
observarea lumii este adevarata si aceea ca remarci privind lumea
deriva din matematica. Se sugereaza si ca ideile matematice nu
reprezinta doar un limbaj creat pentru a ajuta la intelegerea realitatii
fizice si ca ele se regasesc in mod intrinsec in realitatea fizica sau
mentala. Pana spre secolul al XIX-lea a subzistat (in filosofia
occidentala) mitul adevarurilor absolute ale matematicii. Aparitia, de
exemplu, a geometriilor neeuclidiene a dus la o reevaluare a
conceptului de adevar matematic (problema raportarii la un sistem
axiomatic, problema inconsistentei, existenta modelelor, etc).
Indubitabil insa matematica este una dintre cele mai mari
cuceriri intelectuale. Alaturi de cunoasterea propriu-zisa ce o ofera,

4
matematica inseamna si un limbaj, procedee si teorii ce confera, in
general, stiintei organizare si vigoare. O trasatura caracteristica a
matematicii este metoda de rationament, mai bine zis preponderenta
metodei deductive de demonstratie, de rezolvare a problemelor.
Acest fapt a fost remarcat inca de matematicienii greci in antichitate.
Mai mult, era clar ca pentru a obtine prin deductie adevaruri erau
necesare unele adevaruri initiale (axiomele) .
Un alt fapt intalnit in matematica este gradul inalt de
abstractizare al conceptelor cu care opereaza.
Este de reamintit si caracterul de limbaj simbolic ce poate fi
atribuit matematicii. Acesta ofera precizie, concizie si chiar
comprehensibilitate.

Cele anterioare impreuna cu rolul imens jucat de matematica

in stiinta arata puterea matematicii si constituie motivul proliferarii
ei in cultura moderna. Unele tulburari (in anumite optici-
subminatoare ale piedestalului matematicii) au provenit din chiar
interiorul acesteia: aparitia geometriilor neeuclidiene ce ridica semne
de intrebare asupra universalitatii axiomelor, teorema de
incompletitudine a lui Gdel (asupra careia vom reveni ulterior),
multitudinea faetelor adevarului matematic, criza teoriei multimilor,
etc.

De importan covritoare, n acest context sunt cadrul de

lucru i regulile specifice acestuia, astfel poate produce mirare faptul
c, de exemplu, din axiomele aritmeticii decurge 2+1=3, dar

5
2 m H + 1 m O = 2 m HO (nu 3 m) (transpare aici incalcarea
principiului identitatii), sau poate fi argumentata egalitatea
a/b + c/d = (a + b)/(c + d).

Matematica incearca o mediere (macar partiala) intre

interiorul omului si lumea exterioara. Se spune ca science
provides the understanding of the universe in which we live.
Mathematics provides the dies by which science is molded. Our
world is to a large extent what mathematics says it is (M. Kline).

6
 2. Activitatea matematica

Activitatea matematica propriu-zisa are urmatoarele

componente:
- invatarea activa (studiul teoriilor clasice si moderne
realizand comentarii, divagatii, reformulari);
- euristica (a pune si a rezolva probleme; a imagina teoreme si
a le demonstra);
- expozitiva (a participa la circulatia informatiei matematice
redactand manuale, realizand monografii, prezentand comunicari la
seminariile si conferintele stiintifice, desfasurand activitati didactice);
- aplicativa (adaptand si aplicand metodele abstracte in
rezolvarea problemelor concrete );
In ceea ce priveste activitatea didactica (asupra creia vom
insista n continuare) remarcm, alturi de prezentarea in desfasurare
constructiva de notiuni si rezultate, si necesitatea propunerii de
enunturi care sa deschida investigatii, de probleme deschise pentru
care sa se lucreze si asupra enunturilor precum si necesitatea
dezvoltarii aptitudinilor de a pune (si rezolva ) noi probleme.
Exemplificam prin studiul unor situatii precum:
- se considera doua vase A si B de aceeasi capacitate,
continand lichidul a, respectiv b (de exemplu 2 cesti cu lapte,
respectiv cafea); se ia o cantitate din A (de exemplu 1 dl) si se toarna
(amestecand) in B (presupunem ca A si B nu sunt pline si este
posibil transferul anterior); apoi se reia procedeul turnand 1 dl de
7
lichid din B in A s.a.m.d.. Se cere studiul matematic al situatiei
anterioare.
- se stie ca cicloida este curba (traiectoria) descrisa de un
punct al unui cerc care se rostogoleste; se cere sa se studieze cazul in
care cercul este inlocuit cu un hexagon (miscare similara
rostogolirii).
In acelasi context se inscriu:
- decelarea definitiilor cu ajutorul auditoriului (discutand
incorectitudinile ce pot aparea);
- schimbarea viziunii asupra obiectelor matematice; de
exemplu expresia
E=a(b-c)+ b(c-a)+ c(a-b) poate fi privita ca polinom in
nedeterminatele a, b,c; ca trinom in a (sau b, sau c); ca obtinuta prin
dezvoltatea unui determinant; etc.
In mod analog notiunea de triunghi isoscel poate fi definita
prin calitatea de a avea 2 laturi egale (ca marime), etc., dar si ca
triunghi ce poseda o axa de simetrie.
Remarcam aici importanta studiului invariantilor ce va
constitui o activitate constienta a profesorului si o acumulare
cantitativa pentru elev. Se poate glosa si despre influenta elementelor
de simetrie, sau de invarianta, din ipoteza unei teoreme asupra
concluziei acesteia.
In orice prezentare profesorul trebuie sa fie capabil sa schimbe
itinerarul pe care si-l propusese in functie de ideile aparute in cadrul
dialogului cu auditoriul, sa promoveze emotia pozitiva data de

8
iluminarea subita ce ar trebuie sa incheie macar unele din
procesele de cautare (cercetare) desfasurate de cei ce invata
matematica.
Euristica generala trebuie completata cu metodologii specifice
consacrate unor tipuri speciale de probleme sau domenii ce trebuie sa
aiba nu doar rol ilustrativ. Mai mult, accentul nu trebuie pus pe
exercitii construite in mod special pentru a ilustra o regula sau o
teorema ci pe exercitii ce au un interes propriu si se rezolva prin
adaptarea de metode generale.
Varianta optimala ar fi aceea care presupune interferente intre
aspectul executiv si cel de reflectie in abordarea si rezolvarea unei
probleme. Trebuie avute in vedere atat imperativul (enuntat de
Dirichlet) de a nu substitui ideile, cu calculul, dar si cel al dezvoltarii
artei calculului.
Activitatea metodologica a profesorului trebuie sa se
desfasoare pe multiple planuri:
- antrenament pentru organizarea si valorizarea unor
automatisme de calcul;
- relevarea tehnicilor si importantei verificarilor
(particularizari, verificarea omogenitatii, a ordinului de marime, etc.);
- stimularea reflectiei asupra metodelor, drumului parcurs,
rezultatelor;
Inainte de toate rolul profesorului este si acela de a-i invata pe
elevi sa invete, iar in matematica a invata inseamna, in primul rand a
intelege.

9
 In ceea ce priveste invatatul distingem:
- invatare sincretic: elevii isi urmeaza pas cu pas profesorul
(mai mult prin imitatie), numai ca exista inclinatia ca elevul sa imite
nu numai calitatile, dar si defectele maestrului;
- invatare analitic: presupune axiomatizarea operatiilor de
baza, intelegerea regulilor si apoi dezvoltarea progresiva pana la
rezultatul scontat.
Constientizand unele dintre inconvenientele invatamantului
sincretic (cvasi unanim utilizat) se pot aduce remedieri (alegerea de
exemple variate si potrivite, schimbarea punctelor de vedere in
abordarea problemelor, etc.). Nu trebuie uitat si ca rutina face ca
anumite etape sa devina automatisme pentru profesor, dar acestea nu
au acelasi statut in cazul elevilor.
Pentru a vedea (in final) daca lucrurile au fost intelese este
necesar sa verificam daca elevul este in masura sa sustina un dialog
pe tema data, sa faca observatii suplimentare, sa gaseasca exemple
(creativitatea fiind cel mai bun test si nu abordarea pasiva prin
rezolvarea de probleme date). Intelegerea unui enunt inseamna
evidentierea rolului fiecarei ipoteze sau restrictii.
In sfarsit, in cadrul studiului individual (receptarea unui text
matematic) se indica metoda apropierilor succesive, anume pentru
relevarea unui text matematic:
- se constientizeaza intai problemele si rezultatele
fundamentale;

10
 - se fac legaturi ale acestei noi informatii cu cunostintele
anterioare;
- se disting ideile de demonstrare;
- se fac verificarile de rutina.
Nu este lipsita de interes lectura comparata a mai multor
materiale ce trateaza o aceeasi tema.

11
 3. Definitiile in matematica

Examinand continutul matematicii putem remarca faptul ca

acesta este constituit dintr-un sistem de teorii matematice
(ansambluri de concepte matematice, proprietati ale acestora,
interrelatii, etc.) obtinute prin studiul anumitor structuri matematice.
Intre instrumentele esentiale utilizate in constructia teoriilor
matematice se numara si definitiile. La orice concept (cu exceptia
celor primitive) deosebim definitia, sfera si continutul conceptului
respectiv.
Definitia unui concept matematic este un enunt in care se da
denumirea conceptului respectiv (definit), eventual notatia
matematica a acestuia si un sistem (definent) de preferinta minimal,
de proprietati caracteristice (prin sistem minimal de proprietati
caracteristice intelegem un sistem de proprietati asa incat nici una
dintre acestea nu poate fi dedusa din celelalte proprietati ale
sistemului).
Sfera unui concept matematic este multimea maximala ale
carei elemente satisfac proprietatile caracteristice din definitia
conceptului matematic respectiv.
Observand ca un obiect matematic apartine sferei unui
concept matematic daca si numai daca el satisface proprietatile
caracteristice date in definitia conceptului respectiv, rezulta ca a
defini un concept matematic este echivalent cu a-i determina sfera.

12
 Continutul unui concept matematic este un sistem de
propozitii matematice adevarate pentru acel concept cat si concepte
matematice asociate lui si propozitii matematice adevarate,
referitoare la acestea.
Extinzand continutul unui concept (prin descoperirea de
rezultate semnificative), acest continut poate deveni o teorie
matematica, conceptul matematic initial jucand rolul de structura
matematica pentru aceasta teorie. Reamintind ca a defini un concept
matematic este echivalent cu a-i determina sfera, deducem ca
modalitatile de definire a noi concepte matematice coincid cu
modalitatile de a da sferele acestor concepte ce nu sunt altceva
decit multimi particulare. Situandu-ne in cadrul unei teorii
matematice date vom remarca si ca in definirea unui concept
matematic nou sunt inglobate de obicei concepte matematice
cunoscute (concepte primitive sau derivate deja din acestea).
Observatiile anterioare intervin in contextul incercarii de a discerne
modalitatile de a defini noi concepte matematice, anume:
- definitii obtinute prin particularizare (gen proxim+diferenta
specifica);
Exemplu: numim triunghi isoscel un triunghi ce admite o axa
de simetrie;
- definitii obtinute prin generalizare;
Exemplu: doua multimi in planul euclidian sunt numite
multimi asemenea daca exista o corespondenta biunivoca intre ele
astfel incat raportul distantelor determinate de doua puncte arbitrare

13
ale primei multimi si, respectiv, de punctele corespunzatoare (prin
bijectia considerata anterior) din cea de a doua multime sa fie
constant.
Definitia anterioara este obtinuta prin generalizarea celei
pentru multimi congruente (dintr-un spatiu euclidian) pentru care se
cere egalitatea distantelor de mai sus (raportul amintit este egal cu 1).
- definitii obtinute prin abstractizare; in acest caz se tine cont
ca, daca A este o clasa (multime) inzestrata cu o relatie de
echivalenta (importante sunt simetria si tranzitivitatea lui ) si aA,
atunci prin abstractiunea lui a relativ la se intelege multimea
tuturor elementelor lui A a ce se afla in relatia cu a (clasa de
echivalen a lui a).
Exemple: pentru a Z, b Z* definim fractia a/b prin a/b =
={(x, y) | x Z, yZ*, ay = bx}. Un comentariu se impune aici,
anume membrul II al egalitatii anterioare poate fi considerat drept
definitie si pentru, de exemplu, 10 la puterea a/b, (a/b),...
- definitii obtinute prin recurenta;
Exemple: i) Consideram multimea propozitiilor simple.
Toate propozitiile obtinute din propozitii simple prin aplicarea
conectorilor logici , , sunt propozitii compuse. Toate propozitiile
obtinute din propozitii compuse plin aplicarea conectorilor , ,
sunt propozitii compuse. Acestea sunt toate propozitiile compuse.
ii) Operatia de adunare a numerelor intregi se defineste prin :
a + 0 = a;

14
 a+s(b)=s(a+b);
- definitii date prin precizarea directa a sferei noului concept
matematic (modalitate operabila in cazul conceptelor matematice a
caror sfera este finita);
Exemplu: numim functie trigonometrica oricare dintre
functiile sinus, cosinus, tangenta, cotangenta, secanta, cosecanta
(intr-un cadru in care deja aceste functii au fost definite).
Am mai putea distinge intre:
- definitii date prin egalitati ce nu contin nedeterminate ;
Exemplu: Z = N N;
- definitii ce contin nedeterminate (caz in care este necesara
precizarea domeniului acestora);
Exemplu: pentru a, b N spunem ca a este prim cu b daca
(prin definitie) c.m.m.d.c (a,b)=1.
- definitii date prin postulate;
Exemplu: definitia Peano data pentru N.
Uneori este necesara precizarea (in cadrul definitiei) a unui
concept fundamental in cadrul considerat, anume a egalitatii.
Exemplu: In vederea introducerii conceptului de fractie se
considera cuplurile de numere intregi pentru care:
(a, b) = (c, d) daca ad = bc;
(a, k) + (b, k) = (a+b, k); etc.
Se impune a raspunde acum la intrebari de genul
Ce inseamna o definitie buna ? sau Ce inseamna a intelege o
definitie ?. La prima intrebare se poate raspunde in registre diverse:

15
un profesor, de exemplu, ar putea raspunde ca o definitie buna este
aceea ce poate fi inteleasa de elevi. Este evident ca, mai ales in
context educational, trebuie impacate: regulile intransigente ale
logicii, necesitatea includerii intr-un sistem, stimularea intuitiei si
tendinta, cel putin la varstele mici, de a judeca prin intermediul
imaginilor.
In buna parte definitiile matematice se edifica pe baza unor
notiuni (conditii) mai simple (combinate) . Este important sa
justificam atunci de ce conditiile se reunesc in modul considerat si nu
in alt mod.
Iar, daca scopul unei definitii este acela de a distinge anumite
obiecte de altele este necesar sa exemplificam amandoua clasele de
obiecte.
In legatura cu cea de a doua intrebare putem spune ca a
intelege o definitie inseamna a recunoaste semnificatiile, sensurile
termenilor cu care se opereaza si a constata daca apar sau nu
contradictii.
Un raspuns unanim acceptat nu poate fi obtinut: printre cei ce
invata matematica sunt si persoane care nu au apetenta pentru
matematica, sunt si persoane ce nu pot retine sau reproduce concepte
si rezultate fara a face, de exemplu, asocieri cu imagini sensibile si
pentru care a intelege inseamna a actualiza imaginea.
Exagerand, putem spune ca exista cazuri cand in clasa o
definitie precum cercul este locul geometric al punctelor egal
departate de un punct fix este transcrisa, de unii, cu

16
constiinciozitate, in caiet, neauzita (din cauza altor ocupatii) de altii.
Insa, atunci cand se va desena un cerc pe tabla este aproape
previzibila o reactie de genul De ce nu ne-ati spus de la inceput ca
cercul este ceva rotund ?.
Evident, exemplul anterior nu se inscrie in logica realitatii
discursului educational ce trebuie sa tina cont de modul in care
evolueaza inteligenta, de specificul varstei careia i se adreseaza, etc.
Un concept (folosim un alt exemplu) cum ar fi cel de fractie se
capata astfel: in clasele primare taind (mental) in bucati prajituri,
mere si alte obiecte, in timp ce, mai tarziu, devine un cuplu de
numere intregi separate de o linie orizontala, etc. Pas cu pas se
ajunge la definitia uzuala.
Intre parametrii ce influenteaza modul de prezentare a
conceptelor matematice se numara si tipul (majoritar) de inteligenta a
auditorilor. Chiar si printre matematicieni se pot distinge tipuri de
inteligenta: de la cea logica (de exemplu Weierstrass) la cea intuitiva
(de exemplu Riemann). La nivel scolar aceasta revine, de exemplu, la
preferinte spre o rezolvare analitica , respectiv sintetic a unor
probleme. O alta directie de analizare a definitiilor este descrisa de
Aristotel (definitii reale/definitii nominale). Citam, in acest context:
On ne reconnait en gometrie que les seuls dfinitions que
les logiciens appellent dfinitions du nom.
(Poincar; Penses)

17
 Definitiorum divisio in verbales et reales omni caret sensu
(Mbus;Werke)
Mai remarcam i ca, desi in cadrul limbajului uzual sunt
combatute definitiile negative, acestea sunt acceptate in
matematica si considerate perfect riguroase.
Exemplu: Prin curba se (mai !) intelege o linie ce nu este
dreapta, nici compusa din parti de dreapta.
Mai mult se pot defini entitati a caror existenta se
demonstreaza ulterior definirii (exemple: limita,derivata).
Amintim si ca o definitie fiind o simpla conventie de limbaj
asupra ei nu apare problema daca este adevarata sau falsa.
In plus (la nivel anecdotic) putem spune ca inlocuind intr-un
discurs definitul prin definent se obtine un text ce nu va contine
nici o definitie.
n final menionm c alturi de varianta internalizatoare
(definirea obiectelor matematice prin condiii asupra structurii lor
interne), teoria categoriilor a generat o tendin externalizatoare
(bazat pe modul de interrelaionare dintre diverse obiecte
matematice) ce poate fi pus n legtur i cu eventuala rejectare a
axiomei alegerii.
Vom exemplifica prin noiunile de produs cartezian i de grup.
n accepiune clasic produsul cartezian a dou mulimi
nevide A, B se definete prin A B = {(a, b) | a A, b B}.
n varianta externalizatoare produsul cartezian este determinat
(pn la o bijecie) de: prin produs cartezian al mulimilor nevide A,

18
B se nelege o mulime P mpreun cu dou funcii pA : P A,
pB : P B aa nct pentru orice mulime X mpreun cu funciile
fA : X A, fB : X B exist i este unic o funcie : X P
satisfcnd condiiile pA = fA, pB = fB:

fA
X A

pA

P
fB

pB
B

n mod analog se definete produsul cartezian A1 A2 ... An

(mpreun cu p1, p2,..., pn).
Mai spunem, n acest caz c produsul cartezian se introduce
(definete) prin intermediul unei proprieti de universalitate. De
obicei se mai noteaz <fA, fB>.
Schimbnd sensul sgeilor (ce reprezint funciile) se ajunge
la reuniunea disjunct i la conceptul de proprietate de
couniversalitate (asupra acestei distincii se va reveni n - 6).
n ceea ce privete noiunea de grup, fie G o mulime nevid i
f: G G G. Asociativitatea revine la comutativitatea diagramei:

19
 GG
f 1G
f

(G G) G
|| G
G (G G)
f

1G f
GG

n mod similar se reformuleaz condiiile de: comutativitate,

existen a elementului neutru ( e : {*} G , unde {*} reprezint
mulimea singleton), inversabilitatea (i : G G), distributivitatea.
Se poate spune c aceast definiie este greu manevrabil, ns
aportul fundaional suplinete acest aspect (ce n plus, mcar parial,
poate fi considerat o prejudecat).
Rafinnd diagrama anterioar obinem:
Urmtoarele condiii sunt echivalente:
i) f (1G f) <p1 <p2, p3>> = f (f 1G);
ii) operaia * definit pe {h: X G}, unde X este o
mulime oarecare, prin h1 * h2 = f <h1, h2> este
asociativ;
iii) *AAA satisface p1 *AAA (p2 *AAA p3) = (p1 *AAA
p2)*AAA p3.
Avem i c, de exemplu, urmtoarele condiii sunt
echivalente:
i) f <p1, p2> = f <p2, p1>;
ii) * este comutativ;

20
 iii) *AA satisface condiia p1 *AAp2 = p2 *AAp1.
Am putea spune i c acest ultim variant transfer condiii impuse
asupra elementelor lui G (despre care se tie doar c este o mulime
nevid) n mulimea {h : X G} ale crei elemente au semnificaie
i chiar o anume concretee.

21
4. Demonstraiile rezultatelor matematice
Propoziiile aparinnd unor teorii matematice date sunt de
dou feluri: propoziii admise ca adevrate numite axiome, i
propoziii denumite teoreme, leme, corolare sau pur i simplu
propoziii, ce rezult adevrate n baza unor demonstraii (n
continuare vom folosi doar termenul generic de teoreme). In general
n acestea se afirm c dac una sau mai multe conditii denumite
ipoteza teoremei sunt adevarate, atunci este adevarat concluzia
teoremei (ce este alcatuit din una sau mai multe asertiuni). Pe scurt
o teorem este o implicaie logic A B adevarat.
n sens matematic larg, prin propozitie se intelege o asertiune
ce poate fi adevarata sau falsa. In acest paragraf insa prin propozitie
vom intelege cazul particular al asertiunilor de tipul A B .
Precizam aici c, uneori enunul unor teoreme nu pune n
eviden cu claritate structura anterioar (se afirm doar c o
propoziie este adevarat).
Exemplu:
Suma msurilor unghiurilor unui triunghi din planul euclidian
este de 180 o.
Reformulnd ns acest enun obinem varianta (echivalent
cu cea anterioar):
Dac ABC este un triunghi (arbitrar) in planul euclidian, atunci

A + B + C = 180 0 .

22
 Dac pentru o implicaie (notm A->B, sugernd astfel
inexistena unei demonstraii (nc)) exist motive puternice s
credem c este adevarat (de exemplu clase de cazuri n care
implicaia este adevarat), atunci implicaia respectiv devine (este
numit) conjectur. Pentru exemplificare amintim de conjectura lui
Goldbach (orice numr intreg par se poate scrie ca suma a dou
numere prime impare) i de (fosta) conjectur Fermat.
Vom incerca s rspundem (din nou) ntrebrilor: Ce este o
demonstraie? Ce nseamn a nelege o demonstraie? Putem spune
c, prin demonstraie (a teoremei A B ) se nelege un ir finit de

implicaii (propoziii) A A1 , A1 A2 , ..., An B , fiecare element

al irului fiind o implicaie adevarat datorit uneia dintre
urmatoarele trei circumstane:
este axiom;
este deja demonstrat;
este o tautologie logic.
A nelege o demonstraie nseamn a examina succesiv
silogismele din care se compune i a constata corectitudinea lor, dar
nu numai. Trebuie s ne intereseze i de ce silogismele se inlnuie
ntr-o anumit ordine i nu n alta.

Atunci cnd ipoteza din cadrul unor implicaii A->B conine

variabile (indeterminate), dnd valori acestora se obin cazuri
particulare ale implicaiei. Dac se gaseste un caz particular n care
23
aceasta este fals, acest caz particular este numit contra-exemplu (n
mod incorect se spune adesea c teorema este fals dei n cazul de
fa am avut o implicaie ce aspir doar la demnitatea de teorem. In
mod uzual demonstraiile urmeaz una dintre schemele (pentru
A B ):
1. metoda direct; se presupune A; printr-o secven logic se
conchide B.

2. reducerea la absurd; se presupune B ; printr-o secven logic se

conchide A ;

3. metoda contradiciei; se presupun A i B ; printr-o secven logic

se ajunge la o contradicie ( P P ).

Este evident c 2) este caz particular al lui 3), anume lund

P = A.
Vom exemplifica prin:

Teorem: Fie x, y R . Daca x y , atunci e x e y .

Demonstraii.
D1) (metoda direct) x y implic x > y sau x < y. Considerm doar
cazul x > y (analog se lucreaz i n celalalt caz). Atunci exist
r R , r > 0 aa nct x = y + r. Deci e x = e y + r = e y e r . Deoarece e > 1

i r > 0, rezult e r > 1 . Prin urmare e y e r > e y . Rezult c e x e y .

D2) (reducere la absurd) Presupunnd e x = e y obinem, logaritmnd,

x = y.

24
D3) (metoda contradiciei) Presupunem e x = e y i x y . Conform

teoremei lui Rolle, exist z R, x < z < y aa nct e z = 0 . Aceasta

este o contradicie evident (funcia exponeniala ia valori strict
pozitive).
Metoda 1) deriv direct din definiia conceptului de
demonstraie, iar 2), respectiv 3) se bazeaz pe tautologiile

( p q) (q p) respectiv ( p q) ( p q r r ) cunoscute din

logica matematic.
Cazurile descrise anterior nu epuizeaza posibilitile de a
deduce dac anumite implicaii sunt adevrate sau nu.
Amintim i:
utilizarea principiului induciei matematice;
determinarea unor algoritmi;

principiul lui Dirichlet (fie k , n N ; dac kn + 1 obiecte sunt

distribuite n n mulimi, atunci cel puin una dintre acestea va
avea cel puin k+1 obiecte);
etc.
Incheiem cu cteva precizri legate de ceea ce numim
demonstraie:
este important contientizarea contextului n care se edific
demonstraia (n legtur cu relativitatea adevrului matematic,
anume cu axiomele teoriei ce constituie contextul considerat);
se impune rejectarea din start a formulrilor neacceptabile, anume
a acelora ce, atribuindu-li-se valori de adevr, conduc la sofisme

25
 (de exemplu Epimende spune c minte este inacceptabil, n
timp ce Epimende minte este o formulare acceptabil);
de remarcat c n A B nu se impun restricii semantice sau

logice asupra lui A i a lui B. De exemplu (0 = 1) ( = 3) este

o implicaie adevarat. Acest aspect, aparent paradoxal se
justific astfel: pentru a demonstra A B n cadrul unei teorii T,
se consider de fapt o nou teorie T obinut din T prin
adugarea unei axiome, anume A (n mod oarecum mascat acest
lucru se face nca de la primele cuvinte ale unei demonstraii:
presupunem c A este adevarat ...). Dac n cadrul teoriei T se
verific validitatea lui B, atunci are loc A B . Dac A este
propoziie fals n T, atunci gsim c n T au loc i A i A i deci
n T orice propoziie este adevarat, adic, de exemplu, alegnd

convenabil T (0 = 1) ( = 3) este adevarat.

Mai menionm c presupunem c are loc ... este o
formulare mai puin alarmant i n consecin mai acceptabil (de
ce nu?) dect dac..., atunci.... Numai c n acest fel, se mascheaz
(prin mijloace retorice) trecerea de la T la T (mai bine zis acceptarea
acestei treceri) nevinovat n matematic, dar prezent i printre
armele sofitilor i demagogilor. Nu se poate ncheia fr a spune (n
mod triumfalist) c demonstraia aduce respectabilitate unui text
matematic, vitalizeaz aseriunile statice ale teoremelor.
Demonstraia reprezint chiar un ritual, o celebrare a puterii raiunii
i dac noiunile demonstraie i matematic nu coincid, atunci
cel puin, sunt inseparabile. Prima demonstraie matematic din
26
istorie (cunoscut) i se atribuie lui Thales din Milet (600 i.C.), anume
demonstraia faptului c un diametru mparte cercul corespunztor n
dou pri egale.

27
 5. Ansamblismul n matematica

Dup cum se tie, ntre primele concepte matematice aprute

se ntlnesc: numrul i configuraiile de linii i puncte, anume, la
nceputuri, s-au dezvoltat, n paralel, aritmetica i geometria. Se
constat i tendine de unificare (atinse de ideea de absorbie i nu de
comuniune), astfel n coala pitagoriciana aritmetica era pe primul
plan, n timp ce pentru coala platonic, geometria era tiina
dominant.
Ulterior, prin Descartes, algebra tinde s aspire la supremaie,
ca apoi analiza infinitesimal s devin un serios candidat la acest
titlu. Drept caracteristic, mai ales n sec. 18, alturi de dezvoltarea
intrinsec a matematicii, putem remarca tendina de ierarhizare,
clasificare (nu neaprat a domeniilor ct a rezultatelor matematice).
Aceasta conduce la compararea matematicii cu un edificiu (pentru
care foarte importante sunt i temeliile sale).
Secolul 19 aduce cu sine preocupri intense cu privire la
structura edificiului matematic, la bazele sale aa nct studiul
fundamentelor matematicii devine disciplina autonom. In paralel se
ivesc teorii noi (ex. teoria grupurilor), metode noi (ex. aritmetizarea
analizei infinitesimale), iar investigaiile despre frontierele
matematicii penetreaz mecanismele gndirii dnd astfel natere
logicii matematice. Dar cea mai spectaculoasa realizare a sec. 19
poate fi considerat teoria mulimilor. La nceput aceasta a avut o
28
form elementar i uor formalizat (aa numitul aspect naiv)
datorat lui Dedekind i Cantor. Ulterior Cantor a dezvoltat o parte
neelementar, anume teoria numerelor transfinite. Existena unui
hiatus ntre cele dou pri i ncercrile de a le lega prin metode
axiomatice, a condus la numeroase controverse, crize i a generat
unele mari curente n matematic (logicismul, formalismul,
intuiionismul la care ne vom referi ulterior).
Pe de alt parte, dupa cum am vzut, activitatea matematic
presupune i o latur expozitiv. In cadrul acesteia teoria mulimilor
este vital. In prezent, prin matematica ansamblist se nelege
matematica exprimat (mbrcat) n terminologia, simbolismul i
conceptele proprii teoriei mulimilor. Precizm c n istoria
matematicii putem decela o perioad n care se ncerca utilizarea
limbajului geometric n afara geometriei. Putem pune aceasta pe
seama faptului c att geometria ct i teoria muli i teoria muli
axiomatic. Avantajul teoriei mulimilor const att n formalizarea
ct i n modul de abordare a conceptului de infinit.
Un impuls consistent pentru dezvoltarea matematicii
ansambliste este dat de articolul despre infinit al lui D. Hilbert, din
1925, n care i manifesta ncrederea n teoria mulimilor. Incepnd
cu 1930 un grup de matematicieni francezi i propune s elaboreze
un tratat care s prezinte riguros matematica actual n context
ansamblist. Semneaz sub numele N. Bourbaki. Ediii definitive au
nceput s apar n jurul anilor 1970.

29
 Se admite ns c matematica ansamblista a parcurs i
momente de criz: 1900 descoperirea paradoxurilor; 1905
discuiile privind axioma alegerii; 1930 lucrrile lui Godel asupra
sistemelor formale. Intre adversarii teoriei mulimilor amintim:
H. Poincare care spunea c tratarea ansamblist are limitri
clare ce provin dintr-un viciu pe care l numea impredicativitate;
coala olandez a intuiionismului;
Skolem, care n 1922, arta c teoria axiomatic a mulimilor
admite un model numrabil, n timp ce Cantor artase existena
unui model nenumrabil;
Alonzo Church acuz extensionalitatea (preponderent n
limbajul ansamblist).

Extensionalitate nseamna precizarea unui concept prin

obiectele la care se refer sau se aplic conceptul respectiv (mai
apare ca sfer, denotaie, referin). In contrast cu aceasta,
intensionalitatea indic notele caracteristice ale obiectelor subsumate
unui concept (mai apare ca, sensul, conotaia, comprehensiunea). Din
punctul de vedere al polaritii extensiune intensiune, matematica
se grupeaz n general n adepi ai primului (ex. Boole, Peano,
Hilbert) sau al celui de-al doilea termen (ex. Leibniz, Galois,
Bolzano) .
Problematica este departe de a fi epuizat. Cert este c, n
paralel cu utilizarea pe scar larg a limbajului ansamblist, exist i
ncercri notabile de perfecionare a sa (Godel, Bernays, etc.) precum
30
i tentative consistente de schimbare a stilului de fundare a
matematicii (teoria categoriilor iniiat de S. Eilenberg i S. MacLane
n 1948, teoria toposurilor). Anume, aa dupa cum n teoria
mulimilor conceptul (primar) de mulime precede (este primordial
fa de) cel de funcie, n teoria categoriilor acest raport se
inverseaz. De altfel (n registru anecdotic) remarcm c avem
functie, fonction, function, etc. pe cnd n diverse limbi mulimea
este desemnat prin cuvinte diferite: mulime, set, ensemble,...
Obiectele matematice se definesc atunci prin legturile cu
alte obiecte (morfisme) i nu prin structura intrinsec. In cazul
structurilor algebrice (i al construciilor ce opereaz cu acestea)
mulimea subiacenta este ceva mai puin important, de interes sporit
fiind proprietile de (co)universalitate.
Ne vom opri n continuare asupra unor aspecte citate anterior
relative la momentele de criz ale matematicii ansambliste.
Rsfoind revista Fundamenta Mathematicae din 1924
ntlnim o afirmaie surprinztoare (ulterior numit paradoxul (nu n
sensul de contradicie) Banach - Tarski): este posibil s se mpart o
sfer din spaiul tridimensional ntr-un numr finit de pri care, prin
recompunere s formeze dou sfere egale cu sfera iniial.
Trecnd peste tentaia facil de a glosa despre demonstraia
matematic a posibilitii miracolelor, eventual despre gsirea unor
metode de dublare a diverse lucruri concrete, vom prezenta explicaia
matematic a paradoxului. Sunt necesare cteva precizri
preliminare. Cantor introdusese deja teoria numerelor cardinale n

31
matematic i devenise clar c dezvoltarea unei aritmetici i pentru
0, c = 2 ... ar fi fost facilitat dac s-ar fi putut arta c orice
0

mulime poate fi nzestrat cu o relaie de bun ordine (relaie de

ordine aa nct orice submulime nevid admite un cel mai mic
element); de exemplu, N este bine ordonat n schimb relaia uzual
de ordine pe R nu este o relaie de bun ordonare.
Zermelo, n 1904, arta c orice mulime nevid poate fi
nzestrat cu o relatie de bun ordonare, demonstraia bazndu-se pe
faptul c produsul cartezian de mulimi nevide este nevid. Despre
aceast ultim aseriune, Zermelo afirm c este absolut evident i
nu necesit demonstraie. Evident c nu au lipsit nici criticile aduse
afirmaiei anterioare (acestea au generat paradoxul lui Richard i
Berry: cel mai mic numar care nu se poate defini cu mai puin de 16
cuvinte este definit anterior cu 15 cuvinte).
Se poate spune ns c Zermelo a stabilit o legtur ntre
nzestrarea cu relaii de bun ordine i o anumit proprietate a
produselor carteziene.
n sistemul axiomatic propus de Zermelo pentru teoria
mulimilor apare, n formulare echivalent, proprietatea citat a
produsului cartezian, formulare care ntr-o nou exprimare este
cunoscut sub numele de Axioma alegerii.
Acest sistem a fost revizuit (reelaborat) de A. Frankel
(mpreun cu Skolem i von Neumann) i este astzi cunoscut sub
numele desistemul ZF. Este adoptat un limbaj logic cu un plus de

32
rigoare, sunt eliminate unele redundane, sunt schimbate, adaptate,
sistematizate unele enunuri i se renun la axioma alegerii.
n 1938, K. Gdel demonstreaz c: dac sistemul ZF este
coerent, atunci este imposibil s se demonstreze enunul numit
Axioma alegerii.
De remarcat este ns faptul c Axioma alegerii sub forma
echivalent numit lema lui Zorn este esenial n demonstrarea
teoremei lui Krull (existena idealelor maximale), teorema Hahn
Banach, teorema Tychonoff, etc.
Aceeai axiom intervine i n teorema Vitali care se refer
(fr a da in procedeu explicit de construcie) la existena unor
submulimi ale mulimii numerelor reale, care se sustrag oricrei
msuri. Ajungem astfel la punctul de plecare, paradoxul Banach
Tarski. n explicarea acestuia se utilizeaz aceleai argumente ca i n
cazul teoremei Vitali, precum i teorema Hausdorff care afirm c
n spaiul tridimensional o suprafa sferic S poate fi descompus
n patru pri nevide, disjuncte dou cte dou i aa nct trei dintre
acestea s fie egale ntre ele i, mai mult egale cu reuniunea lor (n
contrast total cu intuiia).
Demonstraiile sofisticate utilizeaz, aa cum am mai spus,
axioma alegerii, proprietile rotaiilor din spaiu, iar n cazul
teoremei Banach Tarski se face o proiecie a descompunerii
Hausdorff.
Acceptnd, n prima etap, teorema Vitali, va trebui s
acceptm i existena sferelor fr volum n spaiul tridimensional.

33
Iar de aici pn la paradoxul Banach Tarski nu e dect un pas. Au
intervenit n mod esenial Axioma alegerii i proprietile rotaiilor
sferei n spaiul tridimensional. Atunci n plan, rezultatul nu are
corespondent. Putem spune, n concluzie anecdotic, faptul c nu pot
fi multiplicate dect corpuri tridimensionale, nu i bidimensionale (de
exemplu, cele de hrtie).

34
 6. Principiul de dualitate

Pentru nceput amintim c H. Poincare afirma c:

matematica este arta de a da acelai nume unor lucruri diverse,
B. Russel scria c ... ceea ce intereseaz matematica ... nu e natura
intrinsec a termenilor, ci natura logic a interrelaionrilor dintre
acetia, i, n acest context M. Chasles (autor al celebrei Aperu
historique sur lorigine et le developpement des methodes de la
geometrie) conchide c numeroasele situaii de dualitate care se
observ n legtur cu fenomenele naturale ... pot conduce la
concluzia c dualitatea, o dubl unitate, constituie un adevrat
principiu al naturii.
Exemplificm n continuare semnificaia i consecinele unui
aa numit principiu de dualitate n matematic.
Se tie c n geometrie au loc:
O dreapt i un punct nesituat pe dreapta considerat
determin (n mod unic) un plan (ce conine att dreapta
ct i punctul amintit anterior).
Un plan i o dreapt nesituat n plan determin (n mod
unic) un punct (punctul de intersecie dintre plan i
dreapt, eventual punctul de la infinit) anume coninut
att de plan ct i de dreapt.
Este sesizabil faptul c enunurile anterioare se obin unul din
cellalt prin schimbarea (reciproc) a noiunilor de punct i plan;

35
pstrarea cuvntului dreapt; nlocuirea reciproc a conceptelor
conine a fi coninut.
Un alt exemplu relev un alt tip de dualitate (paralelism n
sens general i nu n sensul special geometric):
Dou puncte distincte determin (n mod unic) o dreapt
(creia i vor aparine).
Dou drepte distincte (neparalele, coplanare) determin (n
mod unic) un punct (ce aparine ambelor drepte).
O prim observaie ce se poate face n acest caz pleac de la
ecuaia dreptei n plan: ax + by + c = 0. Ecuaia ax + by + c = 0 n
necunoscutele x i y conduce la (individualizeaz) coordonatele
punctelor de pe dreapt.
Considernd (x0, y0) coordonatele unui punct din plan, ecuaia
ax0 + by0 + c = 0 n necunoscutele a, b, c va furniza (prin soluiile
sale) ecuaiile tuturor dreptelor ce trec prin punctul considerat (adic
fascicolul de drepte determinat de punctul respectiv).
Un traseu de aceeai factur poate fi urmat n cazul unei curbe
algebrice, pentru care se asociaz nfurtoarea algebric.
n cazul conicelor enunul dual celui ce afirm c tangenta la
o conic intersecteaz conica nt-un singur punct (altfel spus n dou
puncte ce coincid) este urmtorul: cele dou tangente dintr-un
punct la o conic coincid dac punctul aparine conicei.
Amintim i teoremele Pascal i Brianchon:
Teorema Pascal: Condiia necesar i suficient ca 6 puncte s
aparin unei conice este ca punctele considerate s constituie

36
vrfurile unui hexagon Pascal (adic un hexagon pentru care punctele
ce se obin intersectnd orice latur cu latura opus sunt coliniare,
eventual punctul de la infinit).
Teorema Brianchon: Condiia necesar i suficient ca 6
drepte s fie tangente unei conice este ca aceasta s constituie laturile
unui hexagon Brianchon (adic un hexagon pentru care dreptele ce
unesc orice vrf cu vrful opus s fie concurente).
Contientizarea unui principiu al dualitii (mai exact al unei
idei ce a evoluat continuu ncepnd cu Menelaos , Euclid) poate fi
atribuit, n egal msur, lui Poncelet (1788 - 1867) i lui Gergonne
(1771 - 1859).
Poncelet indica prin metoda planelor reciproce dualitatea
punct - dreapt n plan.
Gergonne remarc i dualitatea punct plan n spaiu
(pstrnd neschimbat n enunuri conceptul de dreapt).
Amintim i legea de dualitate pe sfer enunat de Steiner:
O teorem relativ la un poligon sferic anume o relaie privitoare la
laturi, unghiuri, perimetru, arie, maxim, minim se transfer n alt
teorem n care elementele anterioare se substituie cu, respectiv,
unghi, laturi, arie, perimetru, minim, maxim.
Dar nu numai n geometrie regsim principiul dualitii.
n teoria mulimilor avem: ntr-o expresie (enun) n care apar
mulimi, schimbnd ntre ele i , i U (mulimea universal),
i se obine o expresie (enun) numit dual a expresiei date.

37
 Atunci n Algebra mulimilor (guvernat de axiomele de
idempoten, asociativitate, continuitate, distributivitate, , U
elemente neutre, complementariere, legile lui De Morgan) avem c:
Duala unei teoreme este ea nsi teorem (Principiul de
dualitate).
Aceeai situaie se ntlnete n cadrul logicii propoziionale i
n teoria laticelor.
Remarcm c principiul de dualitate este o teorem despre
teoreme (altfel spus este o metateorem).
Exemplificnd cazul Algebrei mulimilor (i cazul analog al
laticelor) avem:
1) A A = A; 1) A A = A;
2) A B = B A; 2) A B = B A;
3) A (B C) = (A B) (A C); 3) A (B C)=
=(A B) (A C);
etc.
ns n ceea ce privete noiunile de imagine direct i
imagine invers n cazul submulimilor vom avea:
Fie f : A B o funcie i A0 A, B0 B.
Numim imagine direct a lui A0 prin f, submulimea lui B,
f(A0) dat de f(A0) = {f(x)| x A0}.
Numim imagine invers a lui B0 prin f, submulimea lui A,
f 1 ( B0 ) dat de f 1 ( B0 ) ={x A| f(x) B }.
0

38
 ntr-un anume sens cele dou noinui sunt duale una celeilalte.
Dar
f(A1 A2) = f(A1) f(A2);
f 1 ( B1 B2 ) = f 1 ( B1 ) f 1 ( B2 ) ;

f(A1 A2) f(A1) f(A2);

f 1 ( B1 B2 ) = f 1 ( B1 ) f 1 ( B2 )
unde A1, A2 A, iar B1, B2 B.
Aceast abatere de la dualitate se extinde apoi n cazul
funciilor injective, funciilor surjective anume: f : A B este
injectiv dac i numai dac f(A1 A2) = f(A1) f(A2), n timp ce o
condiie similar pentru cazul funciilor surjective nu exist.
Acelai tip de situaii mai poate fi ntlnit i n, de exemplu,
topologie i nu numai.
n fine, n cazul teoriei categoriilor reapare principiul dualitii
(de exemplu, limite injective limite proiective). Se substaniaz
astfel conexiuni profunde ntre diverse construcii matematice,
conexiuni ce sunt insesizabile n cazul definiiilor clasice.
Un exemplu n acest sens este constituit de diada produs
cartezian reuniune disjunct.
n termeni categoriali produsul direct a dou obiecte A, B este
un obiect (l notm A B) mpreun cu dou morfisme
pA : A B A, pB : B A B aa nct pentru orice obiect X i
fA : X A, fB : X B exist i este unic un morfism : X A B

39
aa nct pA = fA, pB = fB. n cazul categoriei mulimilor se
regsete astfel produsul cartezian A B.
Prin sum direct a obiectelor A i B se nelege un obiect
(l notm A B) mpreun cu dou morfisme iA : A A B,
iB : B A B aa nct pentru orice obiect Y i gA : A Y,
gB : B Y exist i este unic un morfism : A B Y aa nct
iA = gA, iB = gB. n cazul categoriei mulimilor, A B nu
este altceva dect reuniunea disjunct a mulimilor A i B.
Este evident c cele dou construcii anterioare se pot obine
una din cealalt prin aa numitul procedeu al inversrii sgeilor
(cu ntreg cortegiul de consecine pe care l are aceast operaie).
Acesta ar fi punctul central al dualismului categorial.
n acelai spirit, n teoria modulelor vom avea: module
injective module proiective; sume directe, produse directe de
module i morfisme de module, etc.
n teoria laticelor , la nivelul noiunilor, amintim de dualitatea
ideal filtru i de faptul c nu avem un paralelism absolut (rezultate
n oglind) n cazul noiunilor duale.
Revenind la teoria categoriilor, aplicnd metoda inversrii
sgeilor unei categorii C se obine o categorie C 0 numit categorie
dual a categoriei date.

40
 7. Infinit infinitezimal

Din multitudinea de aspecte ale problemei infinitului,

problema care a constituit una dintre marile teme ale gandirii
europene si a nelinistit mai profund decat oricare alta spiritul uman,
sunt prezentate in cele ce urmeaza unele repere evolutive esentiale.
Primele idei asupra infinitului au aparut la filosofii
presocratici la care gandirea si explicatia rationala a lumii au inceput
sa se desprinda de gandirea arhaica mito-poetic. Primul termen in
care se regasesc (dupa Aristotel sau Theofrast) aspecte ale infinitului
este apeironul lui Anaximandru care a fost identificat cu
indeterminatul ca marime. Mentionam totusi ca multi alti ganditori
au atribuit apeironului doar acceptia calitativa de indeterminat,
Lucian Blaga, de exemplu, considerand ca apeironul este ceva
indefinit, ceva anterior oricarei forme si oricarei stari de agregare
substantiala. Apeironul este amorful in sens absolut.
In aceasta prima perioada, de pana la Zenon din Elea, se
apreciaza in general ca infinitul apartinea filosofiei naturii si fizicii,
nu insa si matematicii, considerandu-se, ca prima etapa a teoretizarii
matematice a infinitului, perioada de la Aristotel pana la mijlocul
secolului trecut.
Aristotel distinge doua acceptii ale infinitului: infinitul ca
substanta si infinitul ca principiu si propune o sistematizare a
speciilor infinitatii, distingand intre infinitul extensiv (cu privire la
aditie) pe care insa nu-l admite pentru substanta sensibila,
41
infinitul intensiv (cu privire la diviziune" ), infinitul potential si
infinitul actual (pe care nu-l admite, insa nici pentru marimi nici
pentru numere). Infinitul potential sau constructiv se refera la
posibilitatea de a repeta indefinit o operatie, ceea ce conduce la
notiunea de sir infinit sau la divizarea la nesfarsit a unui segment, iar
infinitul actual sau existential inseamna nu numai constatarea lipsei
de marginire ci are si functia de intregire, de cuprindere a unui sir
nelimitat de marimi concepute ca existand simultan.
Amintind ca lungimea diagonalei patratului cu latura de 1 m
(pe care o putem calcula doar cu aproximatie 1.4, 1.41, 1.42,) este
data de un sir infinit (format de rezultatele precedente) sir care se

reprezinta prin simbolul 2 putem spune, de asemenea, ca infinitul

are, in acest context, si functia de a lega intre ele conceptele de
numar rational si irational (numere a caror aparitie a stat la baza
declansarii unei crize a matematicii grecesti, antice).
Revenind la Aristotel, dintre problemele de interes matematic
pe care el le examineaza in legatura cu infinitul si continuul, se pot
enumera: "daca continuul poate fi infinit divizibil; daca infinitul
exista, si in ce sens;cum poate fi definit infinitul ?
In general, modul in care a pus problemele Aristotel a
determinat cadrul conceptual si metodologic al studiului infinitului
pentru o indelungata perioada istorica.
Conceptul de infinit potential a dominat stiinta si filosofia
pana la Cantor si, respectiv, Hegel. El a fost considerat singura specie
valabila de Locke, Descartes, Spinoza, Hobbes, Berkeley. n acelai
42
timp infinitul actual a fost sustinut de Platon, N.Cusanus, G. Bruno,
Hegel, Bolzano, Cantor.
Noi rezultate remarcabile (o nou etap) n dezvoltarea
problematicii abordate n acest paragraf au fost aduse de G. Leibnitz
i Imm. Kant.
In metafizica si matematica lui Leibniz infinitul joaca un rol
central. Continuand opera lui Bruno, Campanella si Descartes,
Leibniz, n intelegerea relatiei dintre infinitatea actuala si ceea
potentiala, aplica principiul continuitatii extras din generalizarea unor
practici matematice, anticipand linii esentiale ale formularii
hilbertiene a problemei infinitului. Pentru Kant planul analizei si
sursele sale inspiratoare vor diferi esential de cele ale lui Leibniz.
Infinitul este acceptat ca o ideea regulativa a ratiunii pure, anume
ca o modalitate de a orienta cunoaterea spre cuprinderea generalului
fr a fi ns, el nsui obiect al cunoaterii. Constructivismul
fundamental al teoriilor stiintifice precum si intelegerea rationalist
iluminista a fiintei umane fac posibil apropierea noiunii kantiene a
infinitului de aceea tradiional a infinitului potenial.
Desi ideea potentialitatii infinitului ramane o permanenta de la
Aristotel (trecand prin Leibniz si Kant) pana la Hilbert si Brouwer,
trebuie totusi observata transformarea treptata a semnificatie
potentialitatii: de la cea ontologica aristotelica, la cea gnoseologica
kantiana.
O adevarata povocare la adresa stiintei este reprezentata de
conceptia hegeliana asupra infinitului. Hegel intelegea "infinitul

43
adevarat" ca devenire dar devenire determinata, nu abstracta, ca
proces; potentialitatea infinitului are sensul de prindere in unitatea lor
prin masura a calitatii si cantitatii.
Dintre filosofii sau matematicienii din epoca moderna si
contemporana cu reale contributii la dezvaluirea unor aspecte ale
infinitului pot fi amintiti Husserl, Heidegger, Whitehead (tentativa de
revitalizare a ontologiei), Hilbert, Gdel, etc.
In matematica notiunea de infinit are un rol central in analiz,
disciplina numita de D. Hilbert simfonia infinitului. Problemele
analizei matematicii au pus pe primul plan operatia de trecere la
limita fapt ce conduce la un ascendent al infinitului potential relativ
la infinitul actual. De exemplu, Leibniz inlocuieste egalitatea
statica cu egalitatea dinamica egalitatea putnd fi considerata ca
o inegalitate infinit de mica pe care o putem face sa se apropie de
egalitate oricat dorim. Apare astfel intelegerea infinitului (un "infinit
mare" i un "infinit mic") ca un proces dinamic care se dezvaluie in
miscarea finitului si poate fi inteles numai in cadrul acestei miscari.
Paradoxurile care au aparut insa, in legatura cu acest calcul
numit infinitesimal, au dus la crearea unui nou limbaj matematic,
"dialectica lui N si ", pe baza caruia infinitul mare sau mic au fost
eliminati din matematica, in sensul ca toate enunturile in care figurau
au fost reduse la relatii intre marimi finite. Definitia limitei datorat
lui Cauchy a discernat cu precizie ceea ce ii este propriu de ceea ce
ii este strain, infinitul fiind redus la un simplu mod de a vorbi dupa
cum spunea Gauss (ce admitea doar infinitul potenial). Ulterior a

44
aparut necesitatea folosirii unor forme de deductie logica in care sa se
faca referiri la toate numerele reale cu anume proprietate, la
existenta unor numere reale cu anume proprietate, etc. Astfel,
infinitul actual se reintoarce in analiza matematica (datorita lui
Weierstrass). Vechile paradoxuri ale antichitatii au reaparut astfel,
odata cu infinitul actual. Numai ca acum sunt alte conditii de
dezvoltare a stiintei: incepe sa se intrevada faptul ca refuzand sa se
faca din propozitia totul este mai mare decat partea un criteriu al
realului nu este contrazisa decat aritmetica si nu avem dreptul de a
conchide de aici ca am cadea intr-o contradictie absoluta.
Cel care a combatut cu inversunare tendintele de aritmetizare
si a atribuit dreptul de cetatenie in matematica infinitului actual a fost
G. Cantor. Esenial a fost i contribuia lui Hilbert care prin
programul dezvoltat (la care au contribuit, printre alii, i
Ackermann, P. Bernays, J. von Nemmann) propune fixarea pentru
orice sistem (teorie matematic) a unui fundament propriu (axiomele)
i a regulilor de raionament; cerina fundamental pentru orice
sistem constnd n intrinseca coeren (absena contradiciilor). Mai
mult pn la apariia teoremelor lui Gdel (asupra crora vom reveni
n paragraful urmtor) se cerea ca aceast coren s fie confirmat
(autocertificat) de sistemul nsui. n aceast perspectiv matematica
infinitului a lui Cantor (sistem formal coerent) i gsete locul (este
validat) alturi de celelalte teorii matematice. Cantor, examinnd ce
se intelege cand spunem ca doua multimi au acelasi numar de
elemente a constatat ca aceasta nu inseamna nimic mai mult decat ca

45
intre ele se poate realiza o corespondenta biunivoca. Se obtine astfel
definitia echipotentei multimilor si a numarului cardinal. Apoi
urmeaza constatarea fundamentala, ca in aceasta definitie, finitudinea
multimilor considerate nu apare n nici un fel: definitia se poate
aplica deci la fel de bine multimilor finite si celor infinite.
Amintim i c, descoperind bijecia ce exist intre latura unui
ptrat i ptratul nsui (ca mulimi de puncte), G. Cantor i-a transmis
rezultatul lui Dedekind, cu urmtorul comentariu: Vd, dar nu
cred.
In acest context Dedekind a propus ca definitie logica a
multimilor infinite proprietatea de a fi echipotente cu o parte proprie
a lor. In aceasta definitie insusirea de infinit este degajata de toate
proprietatile incidentale pe care ea le poate prezenta in cazuri
particulare. Ea descrie sub o forma sintetica faptul ca intr-o multime
foarte mare de obiecte indepartarea unuia dintre ele este practic
insesizabila. Originea experimentala, practic-istorica a notiunii de
infinit, faptul ca ea reflecta unele aspecte ale realitatii obiective
explica adecvarea ei la real, teoria cantoriana a mulimilor devenind
un instrument indispensabil in toate domeniile matematicii moderne.
Antinomiilor care au aparut ulterior si privesc anumite laturi
ale teoriei multimilor li s-a incercat a li se da o rezolvare prin metode
axiomatice, logice sau intuitioniste.
Intr-o incercare de sistematizare am putea spune ca spectrul
semnificatiilor infinitului se intinde de la idea matematica a infinitatii
(nelimitatul, nemarginirea, continuitatea, repetabilitatea etc.) pna la

46
acele expresii accentuat simbolice, valorizante ale existentei, tinand
mai degraba de un sentiment al lumii (transcendena, intuiia, etc.).
Revenind (totui) n domeniul matematic vom reaminti c
mulimile numerice N, Z, Q se afl n bijecie (f : Z N,
2 x, dac x 0;
f ( x) =
2 x 1, dac x < 0 este o bijecie, sistematiznd numerele

, , , 0
, , ,1, , , 1
,...2 1 3 1 2 3 4
raionale pozitive 1 1 2 1 3 1 4 3 2 1 obinem
bijectie ntre N i Q+ i apoi ntre N i Q).
ns ntre N i R nu exist nici o bijecie (nici o funcie
f : N R nu poate fi surjectiv: pentru
f (1) = 0, a11a12 a13 ....;
f (2) = 0, a21a22 a23 ....;
numrul 0, a11a22 a33 .... nu are contraimagine relativ la f).
Amintim i c nu exist bijecie ntre A i P (A) pentru nici o
mulime A.

Apare atunci problema: dac ntre cardinalul lui N, 0 , i

cardinalul lui R, c (sau 2 ), exist alte numere cardinale.
0

Ipoteza continuului, n formulare cantorian, afirm c: Orice

submulime infinit a lui R este sau n bijecie cu N sau n bijectie
cu R. ns despre acest ipoteza s-a artat doar c nu se poate
demonstra negatia ei (Godel, 1938) i c nu poate fi demonstrat ca
atare (Cohen, 1963) n contextul teoriei mulimilor Zermelo
Frankel (chiar acceptnd axioma alegerii).

47
 Se impune, poate, o rafinare a instrumentelor de studiere a
infinitului (care, de exemplu, s permit discernerea i ntre mulimi
aflate n bijecie ...).

48
 8. Logic, limbaj

Limbajul (scris, oral, simbolic ...) constituie un instrument

principal de transmitere a informaiilor. Mai mult, n matematic
limbajul este i un instrument de cercetare (de exemplu, limbajul
algebric, limbajul categorial, etc.) dar i un obiect de cercetare. n
nvmnt se impune i ca limbajul s realizeze echilibrul ntre
rigoare i exigenele didactice.
Din acest punct de vedere este util o comparaie ntre
limbajul uzual i limbajul matematic. Concluziile se vor impune de la
sine. n ceea ce privete limbajul uzual remarcm existena
omonimiei i importana factorului timp (ce nu apar n cadrul
limbajului matematic).
De exemplu:
i) pentru p = am ieit, q = am mers la cursuri nu are
loc p q = q p;
ii) pentru p = plou, q = iau umbrela nu are loc p q

q p;
iii) pentru orice triunghi isoscel are o ax de simetrie dar
nu are un centru de simetrie cuvntul dar n cadrul
limbajului matematic poate avea sensul de i, n timp
ce n limbajul uzual reprezint o atenionare.
O situaie ceva mai complex este dat de exemplul obinut
din tautologia (p q) ( p q), pentru p = n e numr par i

49
q = n e numr, unde este necesar implicarea corect a
cuantificatorilor.
Continund seria exemplelor amintim c adesori apare
formularea ... atunci n mod necesar exist ... n cadrul creia
sintagma n mod necesar este superflu.
n legtur cu formularea dou cte dou (exemplu
mulimi dou cte dou disjuncte) putem spune c are un sens
precis n varianta din parantez, dar precizia se pierde, de exemplu,
n rdcinile ecuaiei ... sunt dou cte dou conjugate.
n acelai sens se pot comenta enunurile: un triunghi ce are
dou unghiuri egale este isoscel i dou triunghiuri cu dou
unghiuri egale sunt asemenea.
Recursul la rigoare i filtrarea logic a discursului educaional
rezolv favorabil situaiile anterioare.
Revenind la consideraiile generale asupra limbajului ca
posibil model al lumii, putem spune c matematic furnizeaz
scheme pentru multe astfel de modele (care exprim prin intermediul
enunurilor i relaiilor dintre enunuri fapte i relaii ntre fapte).
Orict ar prea de straniu ntre diada ipotetic deductiv
(relativ la gndirea matematic i binomul libertate necesitate
exist legturi mult mai profunde dect ar prea la prima vedere).
Din punct de vedere didactic un exerciiu util const n
formalizarea matematic a unor situaii concrete i descrierea prin
cuvinte uzuale a unei figuri geometrice, formule, etc.

50
 Alte aspecte asupra crora se impune o mai mare atenie in
de:
utilizarea cuantificatorilor (cnd un din limbajul uzual
reprezint cuantificatorul universal i cnd l reprezint pe
cel existenial);
utilizarea simbolului de implicatie cu sensul de
conectiv (implicaia propriu - zis) sau cu sensul de
atunci ( deducerea unui fapt din altul, deja consumat);
cuvntul i care poate corespunde uneori interseciei i
alteori reuniunii sau poate fi interpretat drept conectiv
logic.
De exemplu, sensurile lui i din
- numerele naturale care sunt multipli de 2 i de 3;
- elipsele i hiperbolele sunt conice;
- 2 este par i 3 este impar
sunt evident diferite (ntre ele).
ntr-un context general unele aspecte abordate anterior pot fi
studiate din punctul de vedere al sistemelor semantice (semantica
fiind conform definiiei clasice, tiina semnelor i a vieii lor n
societate). Crearea semnelor matematice, a limbajului matematic, ca
act de comunicare se bucur de cteva trsturi distinctive: polisemia
(se va reveni asupra acestui aspect n 12, atunci cnd se va vorbi de
sinonimia infinit a limbajului tiinific); determinarea obiectelor ca
elemente ale claselor de echivalen semnificate de semnele
corespunztoare (aceasta fiind relaia dintre semn i obiect

51
semnificat i nu aceea spus n registru anecdotic, din exemplul
fumul semnific existena focului).
Polisemia poate fi legat i de diversele etape ale percepiei i
acumulrii n procesul de nvare. De exemplu, cercul (de raz 1) se
reprezint pentru x2 + y2 = 1, | z | = 1, S1, etc.
Relevana din punctul de vedere al didacticii matematice este
dat i de faptul c semnele matematicii reprezint instrumente ale
minii n desfurarea activitilor n care este implicat i, n plus,
medierea ntre aceste semne i obiectele de referin depinde de
aceste activiti i de contextul (local, global) n care sunt utilizate
semnele (exemple: fie x, y numere prime, respectiv (x, y)
coordonate ntr-un text de geometrie analitic).
Revenind la exemplul din 3 (conceptul de fracie) se poate
justifica i aseriunea c simbolurile (semnele, reprezentrile) i
creeaz (cel puin parial) contextul (i nu sunt doar subordonate
aprioric unui context). Simbolurile asociate prilor unui ntreg (uor
reprezentabile geometric), conduc, prin analogie, la simbolul de
fracie. Se ajunge la un context n care se introduc operaii i reguli
(ns abilitatea de a mnui fraciile nu probeaz i nsuirea
conceptului de numr raional).
Se impune apoi saltul ctre corpul de fracii al unui domeniu
de integritate.
Precizm i faptul c posibilitatea de a da reprezentri
echivalente aceluiai obiect matematic este implicat n procesul de
conceptualizare ca obiectiv didactic major.

52
 Mai mult, contientizarea unor legturi ntre diverse registre
semantice pate fi benefic (de exemplu, legtura ntre simbolurile
numerelor fracionare i numerele zecimale, sau trecerea de la un
cadru la altul, cum ar fi trecerea grup inel corp prin procesul de
mbogire).
Cele anterioare au n vedere ipostazele (condiiile) n care se
poate nelelge mai bine matematica.
Din punctul de vedere al profesorului de matematic sunt
importante i: precizarea distinciei ntre semnificaia metaforic
particular (de exemplu, un triunghi) i cea general (de exemplu,
orice triunghi); - interaciunea ntre subiectul receptor i cadrul
social cruia acesta i este aparintor; - aspecte precum cel general
(contextul desfurrii activitii de expunere a matematicii),
interpersonal (statutul i identitatea parrticipanilor) sau operaional
(modul de prezentare); - gsirea unor conexiuni surprinztoare care
s faciliteze construirea ideilor matematice (de exemplu legtura
dintre grupul diedral D4 i structura unor relaii tribale evideniat n
[16]); - relevarea unor interaciuni ntre nota dominant a culturii
tradiionale a unui popor i apetena pentru anumite aspecte ale
matematicii; - rolul computerelor n realizarea de conexiuni ntre
realitatea actual i cea virtual, etc.

53
 9. Logicism, intuitionism, formalism

Filosofia generala a inregistrat trei conceptii cu privire la

universalii (notiunile generale)-realismul, conceptualismul si
nominalismul- care reapar in secolul al XX-lea in filosofia
matematicii sub numele de logicism, intuitionism si formalism. Acest
transfer de la filosofie la matematica moderna a fost admirabil
surprins de J.Hadamard atunci cand nota: iata un fenomen straniu,
fara precedent in istoria gandirii, o stiinta care a ajuns in starea
pozitiva revine la starea metafizica. Iar aceasta stiinta este cea mai
veche si cea mai exacta dintre toate-este matematica .
Logicismul reprezinta punctul de vedere al realismului in
filosofia matematicii. Precizam doar ca realismul deriva din
doctrina lui Platon ce afirma ca entitatile absolute au existenta
independenta de mintea noastra. Atunci conceptele se descopera nu
se construiesc. Reformuland se evidentiaza elucidarea problemei
constructibilitatii acestora. Dezvoltat de G. Freege si B. Russell,
logicismul isi trage numele din faptul ca incearca sa deduca pe cale
logica, pornind numai de la notiunile de teoria multimilor si fara sa
se bazeze pe vreo axioma specific matematica, nu numai aritmetica,
dar si intreaga matematica. Logicistii ar fi reusit sa convinga daca nu
s-ar fi descoperit paradoxurile din teoria multimilor. Mai mult,
aspectul acesta, logicist, al matematicii nu se poate identifica cu
intregul domeniu matematic fiindca, desi matematica este logica, ea
nu este numai logica, adica o vasta tautologie, ci mai este si altceva,
54
altceva care ii permite sa se dezvolte si sa se depaseasca mereu si in
mod nebanuit.
O alta tentativa de a dezlega taina fundamentelor matematicii
este constituita de formalism. Putem spune c ntemeietorul acestei
scoli, David Hilbert, si-a propus sa inlature orice indoiala cu privire
la rigoarea rationamentului matematic, prin introducerea unui numar
finit de simboluri, cu ajutorul carora sa reduca toate teoriile
matematice la operatii formale intre aceste simboluri lipsite de orice
semnificatie in afara de axiomele prin care au fost introduse. Hilbert
a ncercat s dea astfel o metoda formalizata si pe de-a-ntregul
axiomatizata, cunoscuta sub numele de teoria demonstratiei, in
care independenta si consistenta axiomelor s fie garantata prin
analiza matematica a sistemelor de simboluri considerate.
Dar aceste incercari nu au dus la succesul sperat deoarece
caracterul finit al rationamentelor matematice l-a condus pe K.Godel
la descoperirea ca prin metode finite nu se poate stabili
necontradictia aritmeticii elementare.
Mai exact examinnd problema coerenei, n sensul gsirii
mijoacelor de a o demonstra, Gdel ajunge la rezultate complet opuse
ateptrilor lui Hilbert. Fie aadar un sistem (formal) aa nct:
a) admite o mulime finit de elemente primitive (simboluri,
axiome, reguli de deducie);
b) include aritmetica (i n particular teoria numerelor);
c) este coerent.

55
 Drept exemple de astfel de sisteme amintim: aritmetica,
sistemul ZF, Principia matematica (Russell - Whitehead).
Are loc:
Teorema de incompletitudine a lui Gdel (I): n orice sistem
formal ce satisface a), b) i c) exist propoziii indecidabile

(propoziii p pentru care nici p nici p nu pot fi demonstrate pe baza

axiomelor i a regulilor de deducie).
Demonstraia se bazeaz pe posibilitatea de a eticheta
propoziiile sistemului (n particular i cele ce privesc numerele
naturale) cu numere naturale.
Urmtoarea teorem de incompletitudive a lui Gdel (II)
afirm c, n contextul anterior, nici un sistem formal nu este capabil
de autocertificare (de a se demonstra propria coeren n cadrul
sistemului).
Numeroase au fost comentariile ce au nsoit n timp aceste
teoreme. Se afirma c, din punct de vedere metafizic, ele
demonstreaz c omul este o fiin limitat, dar contient de
limitele sale. n acelai registru se nscrie afirmaia lui Pascal:
Ultimul pas pe care l poate face raiunea este s recunoasc faptul
c exist o infinitate de lucruri (n sens ideal) ce o depesc.
Mai amintim c Andre Weyl spunea c teoremele lui Gdel
demonstreaz att existena lui Dumnezeu ct i a Antichristului:
Dumnezeu pentru c matematica e coerent i antichristul pentru c
nu putem demonstra coerena ei.

56
 Intuitionismul defineste existenta matematica prin constructie,
acceptand numai obiectele construite in intuitia pura care se
autorealizeaza pe ele insele. Admitand ca o propozitie matematica
este valabila numai daca este nsoit de o metoda practica prin care
sa se stabileasca sau sa se construiasca obiectul respectiv,
intuitionismul nu preuiete nici demonstratiile logice si nici
axiomatizarea formalista .
Dintre precursorii intuitionismului pot fi amintiti: Kant, care
in Critica ratiunii pure afirma ca judecatile matematice sunt toate
sintetice si bazate pe intuitie; H. Poincare, care a adaugat la cele
sustinute de Kant ca rationamentul matematic are in el insusi un fel
de virtute creatoare si prin urmare se deosebeste de silogism; L.
Kronecker, care spunea ca ar trebui ca toate cercetarile matematice ,
oricat de profunde ar fi, sa se poata exprima sub forma simpla a
proprietatilor numerelor naturale; H. Lebesgue: a arata cum se
construieste matematica inseamna a-i studia fundamentele dar
dintr-un punct de vedere care ne scoate dincolo de domeniul logicii.
Constructibilitatea este, deci, exigenta centrala a acestui
program fundationist, in virtutea caruia este exclus infinitul actual (=
o multime infinita considerata ca existand sub forma unei colectii
incheiate inaintea oricarui proces de generare sau de construire a
acestei multimi) si este acceptat infinitul potential sau constructiv.
Confruntarea acestor doua tipuri de infinit matematic, crede
fondatorul intuitionismului L. E. J. Brouwer, constituie radacina
paradoxurilor si de aceea toate eforturile sale au fost centrate pe

57
clarificarea naturii acestui concept de infinit. A fost criticata teoria
multimilor pentru introducerea in rationamentul matematic a
infinitului actual, care a condus la aplicarea fara discernamant a
principiului tertului exclus. Acestea precum si alte observatii au
condus catre o noua logica, intuitionista, construita pe ipoteza ca
numai principiul contradictiei este valabil intotdeauna, pe cand
principiul tertului exclus se aplica numai in cazul multimilor finite.
Propozitiile logice intuitioniste admit trei valori: adevarul, falsul, si
indiferenta; este asadar o logica trivalenta.
Cercetarile au fost continuate de A. Heyting si in ultima vreme
de Everett Bishop, care au adus elemente noi, dand intuitionismului o
larga aplicatie in diverse domenii ale matematicii.
Totusi, ca si celalalte curente discutate anterior, intuitionismul
s-a marginit sa aprofundeze o anumita fata a matematicilor,
rezultatele lui, oricat de interesante ar fi, reflectand doar acest singur
aspect pe care l-a considerat - constructibilitatea.

58
 10. Spaiu timp; geometriile neeuclidiene

Ideea de spaiu, idee pe care omul i-a format-o n contactul

su zilnic cu natura i de care face uz n practica sa cotidian a
evoluat n strns legtur cu dezvoltarea, n primul rnd, a ideii de
timp, apoi de micare i materie i n genere, n contextul general al
dezvoltrii fizicii i astronomiei.
n antichitate problema spaiului se punea, n primul rnd, sub
forma problemei locului. Arhitas din Tarent, din coala lui Pitagora
avea ideea locului ca fiind prima dintre existene, ceva distinct de
corpuri i independent de ele. n concepia atomist a materialitilor
antici, vidul spaiu neumplut exist ca o condiie necesar a
micrii atomilor. Aceast idee este exprimat cu pregnan de
Lucreiu n Poemul naturii: Iari spun, nefiinnd acel loc, acel
spaiu pe care vid l numim, nici un corp n-ar putea s se afle n vreo
parte ori s se mite cumva n natur pe ci felurite.
Concepia lui Aristotel este oarecum diferit. Dup el spaiul
este suma locurilor pe care le ocup corpurile, iar locul este
delimitarea unui corp de ctre alte corpuri din jurul su. Precum se
vede, Aristotel nu identific spaiul cu vidul: vidul fiind nimic, nu
poate exista n sensul propriu al cuvntului. Conform cu concepia sa
asupra materiei, pe care o consider finit, Aristotel consider i
spaiul ca fiind finit. Este necesar, n acest context, de a concepe
universul ca posednd un reper fix, imobil, n raport cu care s se

59
poat vorbi, de exemplu, de micarea atrilor. n concepia lui
Aristotel acesta este Pmntul.
Cu totul deosebit de aceast viziune este spaiul geometric
euclidian. Geometria euclidian presupune o abordare a spaiului
adecvat mecanicii, pe care, multe secole mai trziu, o vor dezvolta
Copernic, Galilei i Newton. Geometria euclidian care a tins s
reconstituie ntr-o structur raional ansamblul cunotinelor
geometrice din epoca respectiv presupune existena unui spaiu
infinit, continuu, omogen i izotrop. Explicitnd nseamn s spunem
c n acest spaiu distana dintre dou puncte este aceeai, oricare ar
fi sistemul de referin n care aceast lungime este msurat (aceeai
unitate de msur), i c orice abatere (a spaiului) de la omogenitate
i izotropie este de natur negeometric (fizica a interpretat aceste
abateri ca fiind pricinuite de prezena unor cmpuri de fore ale cror
proprieti trebuie de altfel s fie conforme legilor newtoniene ale
micrii). Mai departe, acest spaiu clasic are o metric universal,
ceea ce nseamn c distanele i unghiurile stau n raporturi univoc
determinate, n orice parte a universului, ele fiind independente de
poziia n univers a sistemului de referin n care se face
msurtoarea precum i de distanele reciproce ntre sisteme de
referin deosebite.
n fine, spaiul clasic are o metric universal absolut
special, i anume cea euclidian, care conduce, ntre altele, la: suma
unghiurilor unui triunghi este ntotdeauna egal cu 1800, laturile

60
triunghiului putnd fi gndite, de pild, ca raze de lumin ce se
propag n spaiul gol.
Ansamblul proprietilor enumerate face din spaiul clasic nu
o form (fundamental) de existen a materiei, ci un conintor
independent de prezena sau absena acesteia, ntruct poate fi gndit
tot att de bine plin sau gol (de corpuri).
Conceptul clasic al spaiului este nedialectic, ca i conceptul
clasic al timpului: ambele sunt gndite independent de materie.
Dac acest concept de spaiu a fost acceptat ca evident de-a
lungul attor secole, aceasta se datorete faptului c oglindea
proprieti valabile, n prima aproximaie, ale formelor fundamentale
de existen a materiei, aa cum rezultau din experiena dobndit n
practica curent, care ne pune n contact cu corpuri de dimensiuni
mijlocii (de ordinul de mrime al dimensiunilor umane, intermediare
ntre cele ale microscosmosului atomic i cele ale macrocosmosului
astrofizic), corpuri nzestrate cu viteze mici (n raport cu viteza
luminii).
Concepia newtonian, bazat pe geometria euclidian, a
dominat pn la nceputul secolului nostru. Dar chiar n grandioasa
construcie a lui Newton, n aparen att de armonioas, existau
germenii propriei negaii. Teoria ondulatorie a luminii i cea a
cmpului electromagnetic, datorate lui Maxwell i Faraday au scos n
eviden fisurile concepiei. Problema modului n care se realizeaz
influena la distan a maselor materiale influen care traverseaz
spaii vide devenea tulburtoare. Este repus astfel pe tapet cu o

61
nou vigoare concepia eterului, soluie de compromis, mediu care ar
umple ntreg spaiul, sediu al aciunilor dinamice care traverseaz
spaiul, al fenomenelor ondulatorii, al cmpurilor electromagnetice i
gravitaionale. Toate ncercrile de a afla proprietile acestui mediu
ipotetic au rmas infructuoase ajungndu-se, pe msura dezvoltrii
cunotinelor fizicii la ceea ce A. Einstein a numit marea
descoperire a lui H. A. Lorenz: spaiul fizic i eterul nu sunt dect
expresii diferite ale aceluiai lucru; corpurile sunt stri fizice ale
spaiului.
nc nainte de aceste descoperiri, Lobacevski, Bolyay i
Riemann prevzuser n mod genial noile ci pe care urma s se
dezvolte tiina. Elaborarea geometriilor neeuclidiene are n vedere
faptul c spaiul real nu corespunde cu concepia unui cadru rigid,
omogen, absolut pasiv n raport cu fenomenele fizice. Structura
spaiului este dependent de fenomenele fizice i, la rndul ei,
influeneaz aceste fenomene.
Aceste idei i vor gsi aplicaie mult mai trziu, n cadrul
teoriei relativitii generale.
Teoria relativitii restrnse creat n 1905, pornete dac ne
referim la construcia logic de la critica ideii de simultaneitate (nu
putem afirma c dou evenimente sunt simultane dect n raport cu
un anumit sistem de referin). Avnd n vedere micarea relativ a
sistemelor de referin, dependena msurtorilor de aceast micare
(deci de timp), teoria relativitii restrnse legitimeaz continuumul
cvadridimensional spaiu-timp. n acest continuum spaiul i timpul

62
nu se mai pot separa fr a denatura desfurarea real a
fenomenelor.
Un pas mai departe n restructurarea concepiei despre spaiu
(i timp) l-a constituit teoria relativitii generalizate. Faptul
fundamental (neglijat de ctre predecesorii lui Einstein) care a
condus la aceasta se poate exprima astfel: ntr-un cmp de gravitaie
omogen, toate micrile se produc ca n absena unui cmp de
gravitaie, n raport cu un sistem de coordonate animat de o
acceleraie uniform.
De aici a urmat n mod logic concepia curbrii razei de
lumin ntr-un cmp gravitaional suficient de intens. De aici decurg
consecine importante pentru spaiu i timp. Pe baza particularitilor
spaiului i timpului descoperite de teoria relativitii generalizate, au
fost evideniate nsuiri precum: curbura, structuralitatea spaiului,
dependena spaiului i timpului de gravitaie, dependena reciproc a
spaiului i timpului.
Am putea vorbi deci, rezumnd, despre trei mari etape n
evoluia ideii de spaiu (i, bineneles, de timp):
Antichitatea n care se ciocnesc dou orientri principale: cea a
lui Democrit, Epicur, Lucreiu (spaiul vid, infinit, izotrop) i cea
a lui Aristotel (spaiu finit, neomogen, anizotrop). nvingtoare a
fost concepia lui Aristotel care a dominat pn, inclusiv, n Evul
Mediu.
Epoca modern, cu cristalizarea concepie newtoniene a spaiului
absolut ca un cadru infinit, continuu, omogen, izotrop i care face

63
 corp comun cu geometria euclidian. Momentul newtonian a fost
pregtit de progresele fizicii i mecanicii din timpul Renaterii, de
"revoluia copernican", de ideile lui Gassandi asupra spaiului ca
ntindere vid, parial umplut de materie i independent de
materie, etc.
Concepia newtonian a coexistat n epoc cu cea kantian
conform creia spaiul nu este, de fapt, propriu lucrului n sine, ci
doar fenomenului, ca realitate accesibil subiectului datorit
activitii constructive a acestuia prin care lucrului n sine i se
confer o structur organizat, cognoscibil. Spaiul, n concepia lui
Kant, este n acelai timp real (n sensul c este prezent n orice
experien a noastr cu lumea extern) i ideal, empiric i
transcendental, spaiul este aprioric i confer caracter de necesitate
adevrurilor geometrice, i n acelai timp este intuiie, reprezentare
i nu noiune; apare ca o proprietate comun tuturor lucrurilor din
realitate, proprietate conceptibil independent de orice obiect
material.
Concepia relativist a unui continuum spaio-temporal
cvadridimensinal, neomogen, anizotrop, structurat n dependen
de cmpul gravitaional, concepie creia i corespunde geometria
neeuclidian.
Se tie c n geometria lui Euclid figureaz aa-numitul
"postulat al paralelelor", care exprim c printr-un punct dat nu se
poate duce dect o singur paralel la o dreapt dat, adic o singur
dreapt situat cu aceasta n acelai plan i care s nu o ntlneasc.

64
 Timp de mai bine de 2000 de ani, toate eforturile geometrilor
de a deduce acest postulat din celelalte axiome aezate de Euclid n
fruntea Elementelor sale au dat gre.
Dar, la nceputul secolului trecut, geometrul rus Lobacevski
(i aproape concomitent Ianos Bolyay) negnd postulatul lui Euclid
n sensul c se accept ca printr-un punct s se poat duce mai multe
paralele la o dreapt dat i pstrnd celelalte axiome a dedus un
sistem de propoziii perfect coerent, construind astfel o geometrie a
crei logic impecabil nu e cu nimic inferioar celei a geometriei
euclidiene (fapt demonstrat, de altfel, ulterior cu toat rigoarea).
Teoremele sunt, bineneles, foarte diferite de acelea cu care suntem
obinuii i au darul de a ne descumpni puin la nceput dei,
repetm, noul edificiu este la fel de solid i de sigur (din punct de
vedere logic) ca i cel al geometriei clasice.
Astfel, suma unghiurilor unui triunghi este totdeauna mai mic
dect 1800, iar diferena dintre 1800 i aceast sum este
proporional cu suprafaa triunghiului. Este imposibil s se
construiasc o figur asemenea cu o figur dat, dar de dimensiuni
diferite, etc.
Este evident c trebuie s avem n vedere c ideea de "plan"
din geometria neeuclidian este cu mult mai general dect ceea ce
ne sugereaz imaginea fizic a unui zid, de exemplu, sau a suprafeei
unei ape linitite.
Noiunea geometric de "plan" este adevrat c a avut drept
punct de plecare imagini analoage cu aceea a zidului, dar prin

65
abstractizare s-au lsat la o parte mai multe din atributele speciale ale
imaginii concrete dect se pare la prima vedere i s-a nglobat astfel
n conceptul abstract format un numr mai mare de forme dect s-ar
prea. Suprafaa pe care este valabil geometria lui Lobacevski este,
printre ele, cu aceleai drepturi ca i suprafaa zidului.
Aadar, dac toate atributele conceptului abstract de plan
geometric sunt i idei (tot abstracte, dar la un grad mai mic) ivite din
imaginea zidului i a apei linitite, inversa nu are loc. Rolul
postulatului al V-lea este tocmai de a particulariza conceptul de
"plan" astfel ca s coincid cu aceast idee. Dar, dac n locul acestui
postulat l introducem pe cel al lui Lobacevski, particularizarea se
face ntr-o alt direcie i merge spre alte forme concrete.
O alt variant de particularizare, de asemenea util teoriei
relativitii generalizate, este dat de Riemann care nu numai c a
negat postulatul lui Euclid (n sensul c printr-un punct dat nu se
poate duce la o dreapt nici o paralel), dar a renunat i la prima
axiom ("Prin dou puncte nu se poate duce dect o singur
dreapt"). n geometria lui Riemann (cel puin n una din formele
sale) exist cazuri excepionale n care prin dou puncte vor putea
trece o infinitate de drepte. Exist un fel de opoziie ntre geometria
lui Riemann i cea a lui Lobacevski-Bolyay. Astfel, suma unghiurilor
unui triunghi (egal cu 1800 n geometria lui Euclid, mai mic dect
1800 n geometria Lobacevski-Bolyay) este mai mare dect 1800 n
geometria lui Riemann. Numrul paralelelor care pot fi duse printr-
un punct la o dreapt este egal cu 1 n geometria euclidian, este zero

66
n geometria lui Riemann i este infinit n geometria lui Lobacevski-
Bolyay.
Adugm c spaiul lui Riemann, la fel de acceptabil ca i cele
ale lui Euclid sau Lobacevski, este de natur sferic, adic este finit
dei fr limite n sensul c nu i se va putea gsi niciodat captul dar
i se va putea face nconjurul.
Prima consecin de ordin filosofic a acestor descoperiri a fost
dispariia concepiei eronate c axiomele geometriei constituie
adevruri apriori dovedindu-se c ele sunt un simplu fapt de
experien, fapt adevrat i verificat n unele cazuri, neadevrat n
altele. S-a artat astfel ct de legat de realitatea lumii exterioare este
tiina matematic cu tot gradul nalt de abstractizare al noiunilor ce-
i stau la baz.
De o i mai mare importan este, ns, observaia c o
anumit geometrie corespunde numai anumitor condiii ale spaiului
fizic n care materia este distribuit ntr-un anume fel, care posed
deci o anumit form material. Dependena geometriei de corpurile
fizice dovedete tocmai dependena formelor spaiale de coninutul
lor material. Spaiul nu mai este o form goal, o form aprioric a
gndirii noastre; noiunea de spaiu rezult din existena material a
tuturor corpurilor din natur, ea nu exist independent de ele. Nu
putem studia proprietile geometrice ale unui corp independent de
condiiile fizice, dei n geometrie asemenea condiii nu intervin
explicit. Dar axiomele pe care le punem la baza geometriei exprim

67
implicit aceste proprieti, ele caracterizeaz fizicete obiectele
studiului nostru geometric.

68
 11. Matematica si filosofia

Pe lungul drum al cunoasterii realitatii, in cursul istoriei lor

milenare, matematica si filosofia s-au influentat reciproc, istoria
relevand indubitabil faptul ca o reinnoire a fundamentelor uneia a
atras repercursiuni inevitabile asupra celeilalte (nu o data in evolutia
gandirii omenesti, filosofia si-a structurat conceptiile more
geometrico, furnizand apoi o fundamentare logic-conceptuala
riguroasa matematicii ), conexiuni foarte stranse stabilindu-se inca
din antichitatea elena. Amintim, in acest context, ca Platon a creat o
filosofie inspirata de matematica, in care notiunea de relatie este
fundamentala si a carei ultima varianta, teoria Ideilor-Numere, a fost
expusa de Aristotel in a sa Metafizica. Platon sustinea ca exista
obiecte eterne, independente de mintea noastra pe care le
numimunu,doi, etc - formele aritmetice-sau, pe care le numim
punct,linie, etc. - formele geometrice. Exista deci o lume a
formelor-obiecte definite, atemporale, independente fata de spirit
care se deosebeste de lumea perceptiei senzoriale, fiind accesibila
numai prin ratiune.
In opozitie (partiala) cu Platon, Aristotel respinge distinctia
dintre lumea formelor , considerata ca adevarata realitate, si aceea a
experientei senzoriale, care trebuie inteleasa numai ca aproximare a
lumii formelor. El subliniaza deseori ca posibilitatea de abstractie nu
implica de loc existenta independenta a ceea ce este sau poate fi
abstras. Rezultatele abstractiei matematice ar constitui dupa Aristotel,
69
obiecte matematice despre care se pot face cel putin doua afirmatii
care nu suscita controverse:
a) fiecare din ele se afla, intr-un anumit sens, in lucrurile din care
este abstras ;
b) exista o multiplicitate de obiecte, de exemplu exista atatea unitati
aritmetice, cazuri de doi, trei, etc. si atatea cercuri, linii, drepte, etc.
cate sunt necesare in calcul sau ntr-o demonstratie geometrica.
Analizand celelalte trasaturi ale obiectelor matematice, de exemplu
relatia dintre un obiect anume si unitatea matematica, suntem condusi
la concluzia ca procesul de abstractie la Aristotel este de fapt o
abstractie idealizanta sau idealizare mai mult decat abstractie pur si
simplu. Am putea spune ca, in timp ce Platon sustinea ca matematica
se ocupa de forme sau, folosind un termen echivalent de idei
existente independent de matematician, Aristotel sustine ca
matematica se ocupa cu idealizarile efectuate de matematician.
Aristotel acorda, de asemenea, mult mai multa atentie decat Platon
structurii teoriilor intregi din matematica, ca opuse propozitiilor
izolate. Astfel, el face o distinctie neta ntre:
1. principii comune tuturor stiintelor (cum am spune astazi
principiile logicii formale presupuse in formularea si dezvoltarea
deductiva a oricarei stiinte);
2. principii speciale;
3. definitii, care nu presupun insa ca ceea ce se defineste exista, de
exemplu definitia punctului lui Euclid (ca ceva ce nu are parti);

70
4. ipoteze existentiale, care presupun ca ceea ce a fost definit exista,
independent de gandirea si perceptia noastra.
Importanta lui Aristotel in istoria filosofiei matematicii nu
rezida, insa, numai in adaptarea conceptiei lui Platon la metafizica si
nici numai in atenia pe care o acorda analizei structurilor
matematice. De o importanta mai mare decat acestea este formularea
detaliata pe care el o da problemei infinitului. El a fost primul care a
vazut cele doua moduri principale de analiza a notiunii de infinitate,
ca actuala sau numai ca potentiala. El este si primul care s-a declarat
categoric in favoarea celei de a doua alternative.
Asa cum facusera inaintea sa Platon si Aristotel, Leibniz a
dezvoltat o filosofiei a matematicii, el fiind autorul unui sistem
metafizic de mare frumusete si profunzime. Citam, spre a expune
precis si succint, un pasaj din Monadologie in care Leibniz, cu doi
ani inainte de moarte, in 1714, da un rezumat al filosofiei sale:
Exista, spune el, de asemenea doua feluri de adevaruri, cele de
rationament si cele de fapt. Adevarurile de rationament sunt necesare,
iar opusul lor este imposibil, adevarurile de fapt sunt contingente si
opusul lor este posibil. Cand un adevar este necesar, ratiunea sa poate
fi gasita prin analiza, descompunandu-l in idei si adevaruri mai
simple pana ajungem le cele ce sunt primare. Adevarurile ratiunii
sunt atunci, dupa cum spune Leibniz, fundamentate pe principiul
noncontradictiei aflat in stransa legatura cu principiul identitatii si
cu cel al tertului exclus. Pentru Leibniz toate axiomele, postulatele,
definitiile si teoremele matematiciii sunt adevaruri ale ratiunii si in

71
consecinta veridicitatea propozitiilor matematice rezulta din aceea ca
negarea lor ar fi practic imposibila. Analizand propozitiile logicii si
matematicii Leibniz are ideea metodologica de a introduce calculul in
toate disciplinele ce trateaza si conexiuni deductive (de exemplu,
arimetizarea logicii) impunandu-si programul de a inventa un
simbolism si o metoda de formare si aranjare a caracterelor si
semnelor incat acestea sa reprezinte ganduri, adica sa fie legate intre
ele asa cum sunt gandurile corespunzatoare.
Sub influenta acestei filosofii rationaliste, avand ca principali
reprezentati pe Leibniz si Descartes, precum si sub a celei empirice
reprezentate de Hume si totodata in opozitie constienta fata de
ambele filosofii, si-a dezvoltat Kant sistemul sau filosofic.
Propozitiile aritmeticii pure si ale geometriei pure sunt, in conceptia
kantiana, propozitii necesare i universale. Cu toate acestea, ele sunt
propozitii apriori, sintetice, nu analitice. Ele sunt sintetice pentru ca
sunt despre structura spatiului si timpului, structura care se dezvaluie
prin ceea ce poate fi construit in ele, si sunt apriori pentru ca spatiul
si timpul sunt conditii invariante ale oricarei perceptii a obiectelor
fizice. Propozitiile matematicii aplicate sunt aposteriori (empirice) in
masura in care ele sunt despre materialul empiric al perceptiei si sunt
apriori (neempirice) in masura in care ele sunt propozitii despre
spatiu si timp. Matematica pura are ca obiect de studiu structura
spatiului si timpului independenta de materialul empiric. Matematica
aplicata are ca obiect de studiu structura menionat impreuna cu
materialul care o umple.

72
 In plus, Kant nu va admite ca o descriere completa a structurii
spatiului si timpului sa solicite numai o contemplare pasiva. Ea
presupune activitatea de constructie. A construi un concept
inseamna a-l dota cu un obiect apriori. Trebuie amintita aici distinctia
intre gandirea unui concept matematic care reclama numai coerenta
interna, si constructia sa, care cere ca spatiul perceptual sa aiba o
anumita structura. Aceasta notiune kantiana de constructie ca sursa
de reprezentati ai conceptelor matematice, a caror coerenta interna
este asigurata, presupusa sau cel putin necontroversata, are multi
descendenti identificabili in dezvoltarile ulterioare din filosofia
matematicii. Analiza infinitatii facuta de Kant si problema daca
trecerea de la notiunea de infinitate potentiala constructiva la
notiunea de infinitatea actuala neconstructiva este ceruta, dezirabila,
criticabila sau indiferenta este o probleme care divide scolile
contemporane de filosofie a matematicii.
Mai amintim aici ca si Descartes a construit o filosofie in care
procedeaza prin anologie cu matematica. Urmasul lui Descartes,
Spinoza a tratat etica more geometrico.
In fata filosofilor din toate timpurile, faptele matematicii au
stat ca piloni de neclintit ai cunoasterii pozitive. Mereu au incercat
sa gaseasca in metodele si continutul matematicii acel drum care
duce la rezultate sigure, mai convigatoare si mai exacte decat
deductiile extrase din cuvintele problematice utilizate, in general, de
filosofie. Au facut aceasta, dupa cum am vazut, Platon, Descartes,
Spinoza, influenta ei se poate observa la Kant si aceeasi idee pluteste

73
in fata filosofilor contemporani, cand apeleaza mereu la matematica.
In vremea de azi neopozitivismul s-a inspirat din logica matematica
pentru a edifica propria sa filosofie. "Scopul filosofiei, spune
Wittgenstein, este clarificarea logica a gndurilor. Renasterea
metafizica, la care asistam azi, dezminte insa prognosticul logic
pozitivist ca i solutia reducerii filosofiei la o sintaxa logica a stiintei.
Spre deosebire de filosofie, care ramane totusi o teorie si o
intelepciune asupra totului, matematica poate apare ca un rezervor de
forme abstracte structurile matematice golite voit de orice continut
si de aceea adaptabile la orice continut. Dar, ea trebuie sa propuna
filosofiei idealului ei de claritate, precizie si exactitudine.
O sarcina comuna a filosofilor si matematicienilor este
analizarea teoriilor matematice, consideratiile filosofice (altfel spus,
argumentele metafizice) avand deosebita influenta mai ales atunci
cand teoriile respective au scopul de a fauri bazele matematicii.
Numeroasele pledoarii existente pentru competenta filosofiei in
studiul fundamentelor matematicii precum si evolutia istorica a
investigatiilor fundationale, indreptatesc filosofia la un rol major in
acest domeniu. Marile "impasuri" sau "crize" precum aparitia
numerelor irationale, a geometiilor neeuclidiene si indeosebi a
paradoxurilor au stimulat si intretinut efortul si reflectia filosofica,
au relevat rolul analizei filosofice, al solutiilor si al ipotezelor
filosofice.

74
 12. Matematica si arta (sau arta si matematica )

1. (In loc de) Preliminarii

Du musst verstehn!
Auch Eins macht Zehn
Und Zwei lass gehn
Und Drei macht gleich,
So bist du reich
Verlier die Vier!
Auf Funf und Sechs,
So sag die Hex,
Mach Sieben und Acht
So ists vollbracht:
Und Neun ist Eins
Und Zehn ist Kein
Das ist das Hexen-Einmal-Eins.
J.W.Goethe (Faust)

Geometrie! Algebre! Arithmetique! Zone!

Ou linvisible plan coupe la vague cine,
Ou lasymtote cherche, ou lhyperbole finit.
Cristalisation du prisme dans la nuit:
Mer dont le polyedre est laffreux madrepore.
Nuee ou lunivers en calculs sevapore .
V. Hugo
75
 Qual el geometra che tutto saffige
Per misurar la cerchio, e non ritruova,
Pensando quel principio ond' egli indige.
Dante
(Divina Comedia)

La cercle [est:]
Cadran, blanche prison des heures,
Soleil, fleur brulante du jour,
Lune, au variable contour,
Table des aimantes demeures,
Assiette, aux tres naifs emaux,
Margelle des puits aux eaux fraiches,
Roue elegante des caleches,
Roue envirme des tomberaux.
Cycle des temps qui nous separent
Implacablement du passe,
Faites quautour de moi soit trace
Un cercle etroit damities rares.
H.Allorge
(Lame geometrique)
It is a feeling not uncommon amongst artists, that in their
greatest works they are reavealing eternal truths which have some
kind of prior etherial existence ... but the case for believing in some

76
kind of etherial eternal existence, at least for the more profund
mathematical concepts, is a good deal stronger than in other cases .
Roger Penrose
(The Emperors New Mind)

Abordarea relatiilor de conexiune, a interferentelor, a

influentelor reciproce, a elementelor comune in diada matematica-
arta (sau arta - matematica) poate fi facuta dintr-o multitudine de
puncte de vedere intre care amintim:
- utilizarea structurilor, relatiilor si tehnicilor matematice in
realizarea, organizarea si structurarea operelor de arta (literatura,
muzica, pictura, sculptura ,arhitectura etc.);
- evidentierea inefabilului unor rezultate matematice;
- asemanari /deosebiri de constructie, de arhitectura, de limbaj, de
finalitate etc.;
- decelarea referirilor la concepte matematice din diverse opere
artistice si, nu in ultimul rand, a rolului artei in invatarea matematicii;
- studiul comparativ al diverselor opinii din literatura de specialitate
relative la problematica amintita anterior.
Discutia poate fi desfasurata in plan teoretic (semantic si/sau
hermeneutic; al lecturilor recursiv-generative) fie in cel, mai
imbietor, al exemplificarilor.
In cele ce urmeaza vom incerca o incursiune in punctele de
inalta interferenta dintre matematica si arta exemplificand,
teoretizand dar mai ales invitand la reflectie (constructiva).

77
2. Numarul de aur. Sirul lui Fibonacci

1+ 5
=
Ne vom referi in continuare la numarul de aur 2 . Se

poate vorbi de un instinct al numarului apartinand tuturor fiintelor

umane. Marturie stau experientele fondatorului psihofizicii, filosoful
german Fechner pe de o parte si, pe de alta parte, prezenta acestui
numar in structura atator opere de arta. Inca din antichitate o
marturie, de exemplu, atribuita lui Herodot pretinde ca aria
patratului avand ca latura inaltimea piramidei lui Keops este egala cu
aria oricarei fete laterale. In acest caz raportul dintre apotema fetei
piramidei si apotema bazei este riguros egal cu . Remarci similare
se pot face in legatura cu Parthenonul si, mai mult, constatam ca
proportiile corpului uman, si nu numai, asculta in unele aspecte
fundamentale de numarul de aur .
Numarul de aur a fost studiat in scoala lui Pitagora. Platon
aminteste in Dialoguri de acest numar, iar problema a II-a din
Cartea a II-a a Elementelor lui Euclid conduce la numarul .
Ulterior statutul acestuia pentru caile creatiei artistice s-a
diversificat: pe de o parte artistul se indreapta instinctiv spre anumite
structuri, pe de alta parte el efectueaza in mod deliberat anumite
alegeri. Mai exista si posibilitatea intermediar ca autorul sa
constientizeze post-factum unele dintre schemele operei sale, chiar
daca ele nu au intrat iniial n atentia sa.
Cercetarea marilor opere de arta, in special in domeniul
artelor vizuale, e preocupata de gasirea unor trasee sau scheme pe
78
care s-ar sprijini intreaga compozitie, bazate pe nodurile si liniile
esentiale puse in evidenta de o anume lectura a operei. In acest
context numarul de aur isi face din plin simtita prezenta.
In asa numitele Caiete ale numarului de aur" (autor Elisa
Maillard) cu ajutorul lui sunt "citite" opere de Botticelli, Gericault
etc.. Pietro della Francesca, Leonardo da Vinci, Albrecht Durer,
Serusier, le Corbusier, etc au folosit cu buna stiinta acest numar.
Numeroase sunt studiile ce ii sunt dedicate. Acestea probeaza
cvasiuniversalitatea preferintei naturii (cu precadere cea organica )
pentru numarul de aur ce pare sa exprime un deziderat organic al
naturii si al omului, unul dintre acele elemente pe care probabil omul
le are in comun cu orice fiinta cugetatoare din univers.
Nu ne vom referi la prezenta numarului de aur in lumea
vegetala (fenomen detectat prima oara de Kepler) sau animala, insa
trebuie sa mentionam ca simetria pentagonala definita de da nastere
unei periodicitati dinamice si structureaza pulsatiile crescande ale
unei spirale logaritmice. Amintind si de conexiunea dintre si
sirurile de tip Fibonacci, (iruri(Fn)nN pentru care Fn = Fn-1 + Fn-2)
regasim aceasta succesiune in deformarea intervalelor in muzica, in
domeniul versificatiei, in domeniul structurilor narative (ex. Sota
Rustaveli).
Se cuvine sa menionm tratatul De Divina Proportione al
lui Fra Luca Pacioli di Borgo (cu ilustratiile datorate lui Leonardo Da
Vinci), pe Vitruviu, pe DArcy Thompson (autorul cartii "On growth

79
and form", 1917), pe R.Huyghe cu "Formes et forces. De l' atome a
Rembrandt" (Flammarion, Paris, 1971), etc.
Mai putin cunoscute sunt cartile lui Matila Ghyka: "Esthetique
des proportions dans la nature et dans les artes (N.R.F. Paris, 1926),
"Le nombre dor. Rites et rythmes pytagoriciens dans le
developpement de la civilisation occidentale I, II (N.R.F.
Gallimard, Paris, 1931).
Profesor de estetica la Londra (pana la moartea sa in 1965 ) si
fost ambasador al Romaniei la Londra, Matila Ghyka este un pionier
al teoriei matematice a ritmulului. Distinge intre ritmurile reversibile,
care se dezvolta in durata (muzica, poezie) si sunt emanatii directe
ale experientei traite si ritmurile spatiului (arhitectura si plastica),
domeniu al reversibilului si al continuului.
Cea mai importanta regularitate decelabila in acest context
este cea data de sirul lui Fibonacci si de numarul de aur. Natura si
arta se supun unor restrictii de o mare severitate, dar aceste restrictii
nu sunt vizibile cu ochiul liber. Numai invatind sa le cunoastem
putem supune la randul nostru materia si limbajul pe care il folosim
(intelegand aici limbajul artistic), aceasta ar fi o concluzie a studiului
intreprins de Matila Ghyka. R. Huyghe l situeaza pe M. Ghyka drept
unul dintre cei mai importanti continuatori ai lui DArcy Thompson
care, la randul sau, este autorul primei viziuni moderne asupra
proceselor de crestere a formelor .

80
 Eforturile lui Matila Ghyka se indreapta si spre evidentierea
rolului teoriei grupurilor in cercetarea estetica, spre ceea ce astazi
numim "gramatici" si procedee generative, etc.
In legatura cu sirul lui Fibonacci si numarul de aur, vom mai
1
= 1+ = 1 + 1 + ..
1
1+
aminti ca ... , ceea ce ii confera o situatie
singulara remarcabila in teoria numerelor.
O sinteza a proprietatilor lui este facuta de Paul Montel in
"Revue d'esthetique". Ne marginim sa mai remarcm ca n-1+n =
=n+1, ceea ce spune ca sirul (n)n0 reprezinta un sir de tip
Fibonacci. Amintind ca sirul lui Fibonacci se defineste recurent
astfel F0=0, F1=1, Fn=Fn-1+Fn-2, (este irul de tip Fibonacci pentru
care primii doi termeni sunt 0 i 1) obtinem ca :

1 1 + 5 1 5
n n

Fn = Fn

5 2 2 lim =
, n Fn 1

Sirul (Fn)n0 are si proprietatea (Fn,Fm)=F(n,m) , unde (x,y)

noteaza cel mai mare divizor comun al numerelor x si y. O aceeasi
proprietate se intilneste in cazul sirurilor ( an)n0 , an=2n-1, (fn)n0 ,
fn= Xn 1. Un sir (bn)n0 pentru care daca n si m nu se divid unul pe
celalalt, atunci (bm, bn)=1 se numeste sir Dedekind. Se remarca faptul
ca pentru ( an)n0 are loc (an,am) = a(n,m) daca si numai daca exista un
unic sir Dedekind (bn)nN asa incat an = d/n bd (produsul facandu-se
dupa toti divizorii naturali ai lui n). Mai mult, (bn )nN este dat de

81
 n
ad

d
bn= d / n , unde noteaza functia lui Mbus, :N*{-1,0,1}. Ar
fi interesant de stiut in ce regularitati sau repetitii generative se
n
bn = Fd
u
d
regaseste sirul asociat sirului Fibonnaci prin d /n .
O alta problema deschisa este cea a generalizarii conceptului
de "raport de aur" obtinind "dreptunghiul de aur" sau paralelipipedul
da aur. In primul caz am avea un dreptunghi pentru care raportul
marimilor a doua laturi(neparalele) este , iar in cel de-al doilea caz
paralelipipedul de dimensiuni a, a, a , cu a numar natural nenul.

3. Inefabilul in matematica

O vasta trecere in revista a rezultatelor matematice ce se

bucura de indubitabile valente in a provoca emotia estetica si care
incorporeaza trasaturi specifice operelor de arta ar trebui sa cuprinda:
- teorema de incompletitudine a lui Gdel;
- formula lui Euler: ei- 1 = 0;
- spirala logaritmica descrisa de R.Descartes si sudiata de J.Bernoulli;
- teorema lui Gauss relativa la numerele prime.
Nu pot fi uitate (desi nu le vom mai enumera) atatea rezultate
din teoria numerelor precum si, de exemplu, patratele magice ori
triunghiul lui Pascal ce face legatura cu coeficientii dezvoltarii
binomiale (Newton). In domeniul interrelationarilor se cuvin a fi
amintite dualismul intre figuri geometrice si ecuatii (Ideea,

82
posibilitatea de a exprima o linie, o curba in termeni algebrici,
printr-o ecuatie imi pare la fel de minunata precum <Iliada>
spunea Edgar Quinet), interdependenta intre arie si tangenta la o
curba: tangenta intr-un punct la o curba este data de derivata functiei
ce descrie curba, in timp ce aria delimitata de curba (si axa
absciselor si paralele la axa ordonatelor) se exprima analitic prin
integrala functiei (dar integrarea nu este alceva decat operatia
inversa diferentierii) .
Ferdinand le Lionnais aseamana trecerea de la, de exemplu,
dy/dx= 1/(a2-x2) la
y=1/2 * ln|(a+x)/(a-x)| + C cu transformarea unei
crisalide in fluture.
Nu pot lipsi din sirul exemplificarilor, functia zeta a lui
Riemann, cicloida, banda lui Mbus, legatura intre raportul dintre
lungimea unui arc si diametrul sau si unele serii de numere, functiile
continue fara derivata (desi C. Hermite spunea I turn with fright
and horror from this lamentable plague of continuous functions
having no derivations), analiza siturilor (in ansamblu), teoria
fractalilor etc.
Sub accelasi semn al esteticului ca element comun al artei si
matematicii se inscriu si diverse metode de demonstratie, de definire
si organizare a conceptelor (de exemplu conicele, cuadricele) si
insasi dezvoltarea simfonica armonioasa a matematicii ca intreg.
Reluarea unor teme, colaborarea intre diverse compartimente
orchestrale este comuna atit muzicii cit si matematicii. Aducem ca

83
argument teoria grupurilor introdusa in domeniul ecuatilor algebrice
(E.Galois), in geometrie (F. Klein). Este deja clasic urmatorul citat
(cf. E. Borel) when Klein makes us see that the algebrac theory of
equation of the fifth degreee is notable simplified by a prior study of
the propreties of the regular icosahedron and that this comparison
also permits a fruitful study of certain Differential equation of the
second order, we are lost in admiration at how this overall view
iluminates the scattered facts.
Oarecum in acelasi context se inscriu succesivele distilari ce
au dus la extragerea din geometria metrica a geometriei euclediene,
a geometriei proiective, a geometriei algebrice, topologiei.
In fine putem face referiri la lucrari publicate (considerate ca
entitati). Remarcam sclipirile lui Riemann, metoda de constructie
matematica a lui Weierstrass, etc.
Citam doar pe Mittag Leffler care spunea the best workes of
Abel are true lyric poems of subline beauty whose perfection of form
allows the profundity of his thought to show through, while at the
same time filling the imagination with dream visions of a remote
world of ideas raised further above lifes commonplace and
emanating more directly from the very soul than any poet, in the
ordinary sense of the world, could produce. Amintim si ca Donald
Knuth, unul dintre cei mai mari specialisti in programarea
calculatoarelor si-a intitulat celebrul sau tratat The Art of Computer
Programming si este un fervent sustinator al ideii ca matematica
insasi ar fi o arta prin ceea ce are ea mai valoros.

84
 4 . Relatii generale de complementarietate/ similtitudine

Utilizam termenul de complementarietate ce ni se pare mai

potrivit in locul celui de dihotomie care circula indeobste in literatura
de specialitate, atunci cand se intreprinde o comparatie intre limbajul
stiintific si limbajul artistic. Intre opozitiile valide sugerate de G.
D. Birkhoff (inca in 1928, Quelques elements mathematiques de
lart, Atti del Congresso Internazionale dei Matematici, Bologna,
p. 315-333, 1928), de Matila Ghyka (despre care am amintit
anterior), de Pius Servien (pe numele adevarat Serban Cioculescu,
autor al unei carti deseori citate: Principes desthetique. Problemes
dart et language des sciences, Boivin, Paris, 1932-1935) intre
limbajul artistic (cu precadere cel poetic) i limbajul tiinific (cu
precdere cel matematic) am putea aminti:
- in legatura cu cele doua ipostaze fundamentale ale fiintei
umane (rationala respectiv emotionala) vom avea in cadrul limbajelor
amintite, printre punctele de plecare ale demersurilor, observatia
rationala, respectiv emotia (fara ca aceasta sa constituie totusi o
disjunctie exclusiva). Criticile consistente aduse opozitiei anterioare
sunt numeroase, afirmandu-se ca aceasta deriva din confuzia ca se
face intre limbajul si menirea artei.
- un fapt cvasiunanim acceptat este acela privitor la
necesitatea ca limbajul matematic sa posede o sinonimie infinita, cu
alte cuvinte, pentru fiecare fraza (matematica, in inteles uzual) sa
existe o infinitate de fraze echivalente cu ea, prin fraze echivalente

85
intelegandu-se fraze care au aceeasi semnificatie (aceasta fiind
considerata in raport cu un anumit context ). Limbajul artistic, se
afirma, nu cunoaste sinonimia: o opera de mare valoare da impresia
ca in ea nimic nu se poate modifica, nimic nu poate fi suprimat sau
adaugat (L.B. Alberti)
- in contrast cu situatia anterioara, expresia artistica
(neechivalabila) poarta o incarcatura semantica mai bogata, expresia
ei caracterizandu-se, prin devenirea semantica in functie de cel ce o
receptioneaza, in timp ce semnificatia expresiei stiintifice este
independenta de acesta. Deschiderea limbajului artistic este vazuta ca
o omonimie (infinita), iar limbajului stiintific i se asociaza o
cvasiabsenta a omonimiei. Umberto Eco (Opera aperta) distinge
intre diverse grade de deschidere ale operei de arta: de la o
ambiguitate propriu-zisa pana la opera scrisa in miscare ce lasa la
latitudinea cititorului, in diferite momente, alegerea evolutiei ei
ulterioare. Aceasta insa nu face imposibila , ci doar ingreuneaza,
dupa cum afirma Umberto Eco, cercetarea stiintifica a operei.
Se poate continua aici (o analiza ampla din acest punct de
vedere este facuta de S.Marcus in Poetica Matematica, Ed.
Academiei, Bucuresti, 1970) cu argumentari privitoare la raporturi de
complementariere de tip: explicabil-inefabil (unele comentarii sunt
incluse si in primele paragrafe ale prezentei lucrari), artificial-natural,
traductibil-intraductibil, denotatie-conotatie (ce deriva din
independenta de context a notiunilor matematice), etc. In chiar
contextul anterior gasim si puncte de plecare pentru relevarea de

86
analogii: itinerarul observatie-ipoteza-testare parcurs uneori in
matematica este analog (Saint John Perse Discours de
Stockholm) celui dat de emotie-creatie-exprimare decelabil n
procese artistice.
Opera matematica, precum si opera de arta, reprezinta
articulari de descoperiri si inventii si au drept caracteristica
unificatoare creativitatea. Un alt numitor comun este conceptul de
simetrie ce leaga in mod evident matematica (in general stiinta) si
arta (v. Symmetry. Unifying Human Understanding Istvan Harittai
ed.Pergamon Press, New York, 1986). Acest concept conduce la o
reordonare a obiectelor realitatii, ajungandu-se la aceea ca fenomene
apartinand unor domenii foarte indepartate (de ex. cristale, grupuri,
picturi de Escher) pot fi mai apropiate decat fenomene apartinand
aceluiasi domeniu (de ex. grupuri, integrale).
Remarcam in final si un instrument comun matematicii si
artei, anume metafora. Exemplificam prin notiunile matematice de
sit, filtru, frontier. Dar si aici se gaseste amprenta unei
complementaritati esentiale: denotativ-conotativ. In timp ce
metafora matematica are la baza o analogie intre doua semnificatii
dintre care una apartine limbajului matematic si cealalta limbajului
uzual, metafora (lingvistica, de exemplu) are la baza doar
semnificatii din limbajul uzual. Insa amandoua au acelasi rol: acela
de a colora, de a face mai sugestiva expresia, fie ea matematica, fie
artistica.

87
 5. In loc de incheiere

Vom cita cateva celebre cuvinte care exprima aceea parte a

interferentei matematica /arta ce se cere promovata:
..the feeling of mathematical beauty, of harmony of numbers
and forms, of geometric elegance. This is a true aesthetic feeling that
all real mathematicians know. (Henri Poincare, Mathematical
creation, Scientif. American, 179, p.54-57, 1948).
The origin of painting is physical reality, and so is the origin
of mathematicsbut the painter is not a camera and the
mathematician is not an engineerIn painting and in Mathematics
there are some objective standards of good-the painter speaks of
structure, line, shape and texture, where the mathematician speaks of
truth, validity, novelty, generality-but they are realatively the easiest
to satisfy. Both painters and mathematicians debate among
themselves weather these objective standards should even be told to
the young-the beginner may understand and overemphasize them and
at the same time lose sight of the more important subjective
standards of goodness. Mathematics is a creative art because
mathematicians create beautiful new concepts; it is a creative art
because mathematicians live, act and think like artists; and is a
creative art because mathematicians regard it so.
(P.Halmos,Mathematics is a creative art, American Scientist, n. 56,
p. 375-389, 1968).

88
 13. Matematica aplicata

Distinctia uzuala matematica pura matematica aplicata poate

fi apreciat drept o falsa distinctie. O argumentare a distinciei nu
neaparat in totalitate acceptabila, poate fi aceea legata de originea
(motivaia) rezultatelor matematice: aceasta poate fi externa (factori
de natura tehnica, economica, sociala), sau interna (ce in de
demnitarea intelectului uman). Insa si n acest ultim caz, de obicei
apar in timp nebanuite legaturi cu practica. Oricum putem accepta
distinctia: rezultatele matematice care premerg aplicatiilor i rezultate
matematice determinate de necesiti practice. Aa dup cum spunea
Profesorul Moisil, exist rezultate de matematic aplicat i rezultate
de matematic ce nu s-au aplicat (nc).
Un exemplu este cel al sectiunilor conice: in anul 200 i.H
geometrul grec Apollonius din Perga a scris Tratatul asupra
Sectiunilor Conice ca un simplu exemplu de matematica pura. In
anul 1604, deci 1800 de ani mai tarziu, Johannes Kepler, cunoscand
scrierile lui Apollonius a aplicat rezultatele sale in optica si in studiul
oglinzilor parabolice. In 1609 a precizat, utilizand proprietatile focale
descrise de Apollonius, ca orbitele planetelor sunt eliptice si nu
circulare.
Teoria matricelor initiata in 1860 a fost utilizata in 1925 in
descrierea sistemelor atomice; calculul tensorial dezvoltat in anii
1870 a constituit un instrument de baza in teoria relativitii a lui
Einstein (1910).
89
 Un alt rezultat surprinzator este legat de teorema de
incompletitudine a lui K.Gdel (1931). Intr-o formulare simplificata
aceasta spune ca toate formularile axiomatice lipsite de contradictii
ale teoriei numerelor contin enunturi nedecidabile. Se transforma
astfel intr-o himera visul lui Russell si Whithead anume de a crea cu
ajutorul metodei aplicate in "Principia Matematica" un sistem lipsit
de contradictii si complet. Teoria lui K.Gdel isi gaseste
corespondentul in descoperirea logicianului englez Alan Turing, care
a elaborat modelul unei masini ce poate simula orice computer. Nu
poate insa sa se simuleze pe sine insasi. Lucrarea sa a fost publicata
in 1936, cu zece ani inainte de construirea primului computer
modern.
Ca o paranteza, amintim aici ca zguduirea pe care a
provocat-o K.Gdel in lumea matematicii corespunde celei provocate
de principiul indeterminarii al lui Heisenberg (simplificand, acesta
spune ca in chiar cazul cunoasterii suficiente a conditiilor primordiale
(spatiul si viteza fiecarei parti a Universului ) din motive principiale
si nu tehnice, nu se poate prezice integral mersul acestuia.
Alte cateva exemple ar putea fi:
- utilizarea geometriei lui Riemann in constituirea teoriei relativitatii;
- utilizarea algebrelor Lie n studiul particulelor elementare;
- aplicatiile teoremei de structura a grupurilor finite simple in teoria
codurilor;
- aplicatiile analizei functionale, prin teoria bifurcatiei, in chimie, etc.

90
 n general, se pot remarca unele direcii ce privesc aplicaiile
concrete:
- calculul aproximativ, numeric (trecerea de la analiza
clasic la echivalentul ei discret) dezvoltat n vederea
obinerii soluiilor aproximative pentru ecuaii algebrice
sau ecuaii difereniale, cu derivate pariale sau integrale
ntlnite n fizic, mecanic, etc.;
- manipularea aleatorului necesar n fizic, biologie,
economie;
- optimizarea matematic (utilizarea resurselor, situaii
concureniale, etc.);
- manipularea datelor (informaionale) anume gestionare,
documentare automat, traducere automat i chiar
lingvistic, etc.
Dintr-o list a capitolelor de matematic cu impact direct
asupra concretului nu pot lipsi:
- funciile speciale;
- calculul operaional;
- algebra linear, etc.
Se mai spune c n ceea ce privete unele aplicaii ale
matematicii exist un paralelism cu situaia cnd Cristofor Columb a
plecat s gseasc un drum ctre India i ... a descoperit America.
ntr-o ncercate de argumentare, totui, a distinciei amintite la
nceput am putea remarca faptul c n cadrul matematicii gsim
capitole de:

91
 - matematici fundamentale (bazele matematicii, teorii
algebrice, teorii topologice n general cu caracter
existenial);
- matematici abstracte (studiul structurilor algebrei, analizei,
geometriei cu singura intenie de a explora coninutul
noiunii considerate);
- matematica concretului (matematica aplicat, anume
matematica aproximrilor, matematica aleatorului, etc.
amintite anterior);
- tehnicile matematice de obicei asociate punctual
aspectelor precizate mai sus, ale matematicii concretului;
- aplicaii ale matematicii n fizic, automatic, lingvistic
etc. n sensul matematizrii (limbaj, tehnici, etc.) acestor
domenii.
n final menionm i impactul calculatoarelor n rezolvarea
unor probleme matematice (aplicative sau nu).
Alturi de statutul de instrument bibliografic, calculatoarele,
dezvoltndu-i "performanele intelectuale" i pot asuma i rolul de
"asistent de cercetare" (de exemplu n verificarea unor ipoteze pe un
numr mare de cazuri, demonstraii, atunci cnd acestea implic un
numr imens de calcule algoritmici etc.).
Mai mult, probabil c vor fi elaborai algoritmi de definire a
unor concepte i de mnuire a unor strategii de analiz a problemelor
aa nct calculatoarele vor putea elabora consecintele unui sistem de
axiome dat, (aproape), altfel spus, vor putea "crea" matematic.

92
 14. Matematica elementar matematica
superioar

Pentru a opera o distincie ntre matematica elementar i

matematica superioar este necesar nainte de toate un criteriu. Pot
fi invocate: criteriul istoric (prin matematica elementar nelegndu-
se acea parte a matematicii dezvoltat pn la apariia calculului
infinitezimal sau a geometriei analitice), criteriul psihologic
(matematica ce este, printr-un mod oarecare, propedeutic fiind
considerat elementar), etc. Se pot decela unele caracteristici ale
matematicii elementare i anume:
- valorizarea intuiiei (de exemplu, n sporirea eficacitii
formative a geometriei);
- posibilitatea gsirii de modele suficient de simple; etc.
Amintim aici c un model matematic insuficient exploatat ete
dat de planul Z Z (mulimea punctelor de coordonate ntregi din
planul euclidian) care pune n eviden att proprieti aritmetice i
geometrice simple ct i proprieti profunde de teoria numerelor sau
privind aproximarea numerelor iraionale prin numere raionale, etc.
(cu alte cuvinte un model posibil a fi invocat n diverse nivele ale
matematicii).
Un punct important de referin l constituie cartea
Matematica elementar dintr-un punct de vedere superior publicat
de F. Klein n 1908, unde noiunile de matematic elementar sunt
ncadrate ntr-un context general (de exemplu, geometria euclidian
93
este inserat ntre diversele geometrii posibile conform
Programului de la Erlangen).
Aceast schimbare de perspectiv are n vedere i faptul c,
deja Freege, Dedekind, Peano subliniaser semnificaia fundaional
a aa numitelor concepte elementare punnd n eviden dificultile
ascunse de aparentul caracter de banalitate al acestora. Pentru mult
timp cele anterioare au influenat n mod decisiv didactica
matematicii. O nou schimbare n acest context a fost adus de
apariia vizunii bourbakiste asupra matematicii, limbajul fiabil i clar,
cutarea metodelor generale fiind caracteristici ale acestui mod de
abordare global a matematicii. Punctul central este constituit de
noiunea de structur (suprapus structurilor elementare de ordine,
algebrice sau topologice) ce confer unitate matematicii i face s
dispar distincia matematic elementar matematic superioar.
Numai c acest criteriu de complexitate structural util, evident, n
vederea unei clasificri n interiorul matematicii nu este funcional i
n cadrul didacticii matematicii.
Se accept c unul dintre obiectivele finale ale educatiei
matematice este acela ca elevii s stpneasc structurile matematice
i s le utilizeze n situaii concrete dar acest lucru nu se poate face
deductiv (eclectic) ci inductiv.
Dezvoltrile actuale ale matematicii i logicii au, de
asemenea, un impact major n didactic anume au dus la accentuarea
aspectelor euristice, originale.

94
 Este interesant de remarcat influenele pe care le au, n timp,
cercetrile avansate de matematic asupra matematicii elementare.
Mai mult, anumite teme sine qua non ale matematicii elementare
ce nu au putut fi motivate mulumitor la nivel elementar i-au deschis
apoi, progresiv, armura ctre matematica colar.
Noiunea fundamental de arie, de exemplu, a evoluat n
funcie de cercetrile asupra congruenelor, invarianelor, etc.
(teorema lui Haar asupra existenei unei msuri invariante pe un grup
local compact lmurind definitiv problema). La nivel elementar se
revine apoi la invariana ariei relativ la translaii.
Sunt i cazuri n care pentru noiuni ce pot fi prezentate la
nivel intuitiv (curb simpl continu) se constat c o abordare din
punctul de vedere al unei teorii deductive este impracticabil.
Transferul i interrelaionrile dintre matematica superioar i
matematica elementar i evoluia matematicii actuale impun i
acordarea unei mai mari atenii aspectelor constructive (i
algoritmice), fr a diminua ns aspectul cantorian. Aceasta
presupune i achiziionarea de instrumente, anume aducerea n cadrul
matematicii elementare a unor rezultate din teoria grafurilor, din
teoria probabilitilor, etc.
Mai mult, se impune comentariul, reflecia n rezolvarea
problemelor, n prezentarea noiunilor i rezultatelor. i toate acestea
cu consecine deloc neglijabile asupra didacticii matematice.
ncheiem cu un exemplu: clasicul modus ponens

95
 pq (admitem c p q)
p (admitem c are loc p)
q (atunci urmeaz q)

Pentru un plus de plasticitate, ieind din sfera matematicii,

considerm c p = focul e aprins, q = iese fum. Deci, dac focul
este aprins, atunci iese fum i focul este aprins urmeaz c iese
fum.
Dar dac iese fum nu putem afirma n mod cert c focul
este aprins.
O formulare potrivit ar fi dac iese fum probabil c focul
este aprins. Mai mult reformulnd putem spune c P(p/q) > P(p)
adic probabilitaea lui p condiionat de q este mai mare dect
probabilitatea lui p.
Mai putem considera, n contextul anterior, p = matematica
evolueaz, q = didactica matematicii se transform.

96
 Bibliografie

[1] O. Becker: Mreia i limitele gndirii matematice, Ed.

tiinific, 1968
[2] N. Bourbaki: Theorie des ensembles, Hermann, Paris, 1963
[3] A. Dimitriu: Mecanismul logic al matematicilor, Ed.
Academiei, Bucureti, 1982
[4] F. Eugeni, D. Tofan, I. Tofan: Lineffabile nella matematica ed il
rigore nelarte, Conv. Arte e Matematica, Vasto, 2003
[5] P.Fletcher, C.Wayne Patty: Foundations of higher mathematics.
PWS Kent Publ.Comp Boston, 1961
[6] G. Glaeser: Mathematiques pour leleve professeur Hermann,
Paris 1971
[7] F. Gonseth: Les fondements de la mathematique, Paris, 1926
[8] J. Hadamard: Essai sur la psychologie de linvention dans la
domaine mathematique, Blanchard, Paris, 1959
[9] St. Korner: Introducere n filosofia matematicii, Ed. tiinific,
Bucureti, 1965
[10] S.Marcus: Arta si Stiinta, Ed. Eminescu, 1986
[11] A. Maturo, D. Tofan, I. Tofan: Infinito che cosa vuol dire ?
Conv. Arte e Matematica, Vasto, 2003
[12] A. Maturo, D. Tofan, I. Tofan: Filosofia e Matematica, Conv.
Arte e Matematica, Vasto, 2003
[13] J. R. Newmann: The world of Mathematics, New York,
Simon and Schuster, 1956
97
[14] H. Poincare: Stiinta si metoda , Ed. t. i Encicl., Bucureti,
1986
[15] G. Polya: Cum rezolvam o problema, Ed. t. Bucureti, 1965
[16] N. Presmeg: A semiotic framework for linking cultural practice
and classroom mathematics, Annual meeting Psychology of Math.
Ed., Blomington, 1997
[17] J. Singh: Great Ideas of Modern Mathematics, Dover Publ.,
New York, 1959
[18] C. Winslow: Semiotics as an analytic tool for the didactics of
mathematics paper on line.
[19] *** vol I ,II III Mathematics (People, Problems, Results)
(Lucrarile publicate de: Francois Le Lionnais, R. L. Wilder, E.
Bishop A. Adler, M. Kline, P. R Halmos, E. Borel, E. Snapper)
[20] ***Atti dei convegni: Matematica e cultura (LAquila, 1998)
[21] Cento anni di matematica (Roma 1995),
[22] I Fondamenti della matematica per la sua
didattica, Verona, 1996

98
 (Foarte) scurt istorie

1. Preistorie. Se cunoate c n civilizaiile antice (Egipt,

Mesopotamia, India, China) s-a dezvoltat doar o matematic practic,
concret necesar n problemele de numrare sau de msurare (arii,
lungimi, volume). S-au nscut concepiile de numr natural concret
(2 prune, 3 elefani, etc.) i de fracie. n acest context este probabil
c a fost considerat doar cazul obiectelor fizice. n acelai timp se
impune s amintim c n Mesopotamia a fost utilizat baza de
numeraie 60 (util n calcule astronomice i geografice), iar aa
numitele cifre arabe au fost propuse de indieni, adoptate de arabi i
apoi transmise de ctre acetia popoarelor europene.
Rmne ns, cel puin o ntrebare: Cum a fost posibil ca
attea numere faimoase (, numrul de aur, etc.) s se regseasc n
dimensiunile piramidei lui Keops.
ntre sursele directe de informare pentru acest perioad
amintim: papirusul de la Kahun (1900 1800 . H); - papirusul (de la
Muzeul) din Berlin (1900 1800 . H.); - papirusul Rhind (~ 1700 .
H.); etc.
2. Matematica greac. Perioada elenistic. n secolele VI .
H. IV d. H. n contextul unei dezvoltri explozive a gndirii umane
i a libertii individuale s-a ivit adevrata Matematic (n vechea
Elad alturi de filosofie, de fizic, etc.).
n aceast perioad au fost introduse conceptele de:
demonstraie, definiie, ipotez, deducie, inducie, etc., au nceput
99
cercetrile teoretice bazate nu numai pe observaii dar i pe
raionamente i, n acelai timp, au aprut tendinele de organizare a
cunotinelor (anume se constituie teoriile tiinifice i metoda
axiomatic).
Amintim de: - Thales (Milet, 640 540 . H.); - Hyppocrate
(Chios, 470 400 . H.); - Pitagora (Samos, 581 497, . H.);
- Zenon (Elea, 490 430 . H.); - Eudoxus (Cnid, 408 355 . H.);
- Euclid (? 365 - ? . H.); - Archimede (Syracuza, 287 212 . H.);
- Eratostene (Cyrene, 275 194 . H.); - Apollonius (Perga, 262
180 . H.); - Menelaos (Alexandria, ?); Diofant (Alexandria, ?325 -
?409); - Pappus (Alexandria, ?), etc.
Contribuii de excepie n sau despre matematic au adus i
filosofii Socrate, Platon, Aristotel.
Dintre crile acestei perioade amintim: Elemente (Euclid);
Crile de geometrie (Arhimede); Konikon biblia (Apollonius); Le
sferiche (Menelaos); Arithmetike eisagoge (Nichomachus); Sinagogi
matematiki (Pappus); Aritmetica (Diofant); etc.
n acelai timp, n China i India apar in cijan suan u (9
cri de matematic) i respectiv Aryabhatta (ce contine consistente
elemente de matematic).
ntre rezultatele obinute de matematica greac (n perioada
elenistic) remarcm: apariia conceptelor abstracte (numr, dreapt,
curb, paralelism, etc.), dezvoltarea teoriei numerelor (teoria
divizibilitii, numr prim, c.m.m.d.c., c.m.m.m.c., etc.) , dezvoltarea
logicii, rezultate relative la ecuaiile cu numere ntregi, teoria

100
asemnrii, rezultate asupra conicelor, relaii metrice, attea alte
rezultate de geometrie sintetic plan sau n spaiu, etc. Se poate
accepta c perechea numr real segment a constituit entitatea
fundamental pentru matematica acelei perioade.
Amintim ca un alt rezultat important i cu implicaii deosebite
(nu numai n matematic) descoperirea numerelor iraionale.
3. Evul Mediu. Lumea european este srac n rezultate
matematice semnificative (totui trebuie s remarcm contribuiile lui
Fibonacci (Pisa, 1170 - 1205)). Au circulat diverse traduceri ale
operelor elenice sau arabe i (fapt important pentru viitor) apar
primele instituii de nvmnt superior Universitatea din Bologna
(1088), Universitatea din Salerno (1150), Universitatea din Oxford
(1168), etc.
n acelai timp, prin comparaie, se poate aprecia c n lumea
islamic i n India se remarc o anume efervescen spiritual: sunt
studiate diverse ecuaii, sunt introduse numerele negative, etc.
Matematicienii arabi au studiat numerele raionale, ecuaiile
polinomiale, etc. construind pai importani pentru un nou capitol al
matematicii algebra (al - jabr). n cadrul geometriei i trigonometriei
se remarc cercetrile privind construciile cu rigla i compasul,
axioma paralelelor, numrul (calculat cu 17 zecimale exacte);
funciile trigonometrice.
Amintim de Al Horezmi (Al - Khwarismi) (780 850);
Omar Khayam (1048 - 1123); Al Battani (850 - 929) funciile

101
trigonometrice; Al Tusi (1201 - 1274) comentarii asupra
geometriei euclidiene, etc.
4. Matematica Renaterii (secolele XIII - XVI). Renaterea
reprezint o perioad de sistematizare, de reorganizare a matematici.
n acelai timp sunt obinute rezultate importante n domeniul
ecuaiilor algebrice (Nicolo Fontana (Tartaglia), (1500 - 1557);
Gerolamo Cardano (1501 - 1576); Lodovico Ferrari (1522 - 1576),
Franois Viette (1540 - 1603)) sau n domeniul geometriei
(dezvoltarea geometriei proiective A. Durer (1471 - 1528)). Dintre
crile acelei perioade amintim: - Summa di Aritmetica, Geometria,
proportioni et proportionalita (Luca Paccioli - 1487); - Unterweisung
derr Messung (A. Durer - 1525); - Practica Arithmeticae (G. Cardano
- 1539); - Ars magna sive de regulis Algebraices liber unus (G.
Cardano - 1545); - Algebra (Rafaelo Bonselli - 1572); - Canon
Mathematicus (F. Viette 1579); - Problematum geometricum (S.
Stevin - 1583); - Arithmetique (S. Stevin - 1582); - In artem
analyticem isagoge (F. Viette - 1591).
5. Perioada modern (secolele XVII - XIX). La nceputul
acestei perioade matematica era constituit de: Aritmetic i Teoria
Numerelor, Algebr, Geometrie i Trigonometrie. Urmeaz o
dezvoltare similar ca amploare celei din perioada elenistic. Vom
prezenta caracteristicile generale ale acestui proces.
Alturi de dezvoltarea capitolelor amintite anterior apar noi
capitole de matematic: teoria probabilitilor, mecanica teoretic,
calculul diferenial i integral, teoria ecuaiilor difereniale, calculul

102
variaional, analiza complex, geometria diferenial, topologia, etc.
A nceput studiul fundamentelor matematice (teoria mulimilor,
dezvoltarea logicii) i al infinitului.
Un fapt avnd un impact de aceeai amploare cu cel generat
de descoperirea numerelor iraionale, este constituit de inventarea
metodei coordonatelor (R. Descartes, 1596 - 1650) i, n consecin
apariia geometriei analitice. n acest mod n perechea numr real
segment crete rolul numrului ce va deveni conceptul fundamental
al matematicii (aritmetizarea matematicii).
Alturi de metoda coordonatelor trebuie s menionm
rezultatele excepionale relative la ecuaiile algebrice (teorema lui
DAlembert, teoria lui Galois), apariia geometriilor neeuclidiene
(redescoperirea metodei axiomatice), attea alte rezultate privind
numerele prime, etc. n plus, apare distincia studiu global studiu
local, se opereaz diverse sistematizri, se dezvolt limbajul
matematic. Simultan cu apariia teoriei mulimilor cuplul element
mulime i revendic rolul fundamental n matematic.
ntre noiunile dezvoltate n acest perioad remarcm:
logaritm, ir, serie, convergen, funcie, derivat, integral,
probabilitate, proiectivitate, determinant, matrice, numr complex,
ecuaie diferenial, ecuaie cu derivate pariale, ecuaie integral,
grup (i alte structuri algebrice), spaiu metric (i alte structuri
geometrice), izomorfism, invarian, spaiu topologic, etc. (i evident
noiuni derivate din cele anterioare).

103
 Se poate aprecia i c dezvoltarea matematicii a fost
determinat, n principal, de necesitatea studierii unor fenomene din
natur.
Totui ncep i studiile care au (cel puin) ca punct de pornire
demnitatea intelectului uman (sintagm datorat lui D. Hilbert).
Nu pot fi uitate cercetrile lui Blaise Pascal pentru realizarea
unei maini care s fie folosit n activitatea intelectual a omului
(alturi de attea instrumente ce servesc muncii manuale, fizice). O
imagine a evoluiei matematicii n perioada modern poate fi obinut
printr-o enumerare (sumar) a matematicienilor acestei perioade:
John Napier (1550 - 1617) (inventatorul logaritmilor); Rene
Descartes (1595 - 1658) (metoda coordonatelor); Francesco
Bonaventura Cavalieri (1598 - 1647) (precursor al calculului
intergral); Pierre de Fermat (1601 - 1665) (teria numerelor); Isaac
Newton (1642 - 1727) (unul dintre inventatorii calculului diferenial
i integral); Gottfried Wilhalm Leibnitz (1647 - 1714) (calculul
diferenial i integral); Jakob (Jacques) Bernoulli (1654 - 1705)
(calculul variaional, teoria probabilitilor); Johann (Jean) Bernoulli
(1667 1748) (ecuaii difereniale); Leonard Euler (1707 - 1783)
(teoria numerelor, calcul diferenial i integral, ecuaii difereniale,
teoria funciilor, algebr); Joseph Louis Lagrange (1736 - 1813)
(ecuaii cu derivate pariale, calcul variaional); Gaspard Monge
(1746 - 1818) (geometrie descriptiv, geometrie diferenial); Pierre
Simon de Laplace (1749 - 1827) (mecanic, teoria probabilitilor,
teoria determinanilor); Adrien Marie Legendre (1752 - 1833)

104
(analiz matematic, teoria numerelor); Jean Baptiste Joseph Fourier
(1768 - 1830) (serii de funcii, ecuaiile fizicii matematice); Carl
Friederich Gauss (1757 - 1855) (teoria numerelor, algebr, analiz
matematic, geometrie diferenial); Augustin Louis Cauchy (1789
- 1857) (analiz matematic, teoria funciilor, ecuaii difereniale,
fizica matematic); Nicolas Ivanovici Lobacevscki (1792 - 1856)
(geometrii neeuclidiene); Niels Henrik Abel (1802 - 1820) (analiz
complex, algebr); Janos Bolyai (1802 - 1860) (geometrii
neeuclidiene); Peter Gustave Dirichlet (1805 - 1859) (teoria analitic
a numerelor); Evariste Galois (1811 - 1864) (ecuaii algebrice);
George Boole (1815 - 1864) (logica matematic); Karl Weierstrass
(1815 - 1897) (funcii complexe); Leopold Kronecker (1823 1871)
(teoria numerelor, algebr); Georg Friederich Bernhard Riemann
(1826 1866) (teoria numerelor, analiz complex, geometrie);
Julius Wilhelm Richard Dedekind (1831 - 1916) (teoria numerelor,
analiz matematic, algebr); Marius Sophus Lie (1842 - 1899)
(geometrie diferenial); Jean Gaston Darboux (1841 - 1917)
(geometrie diferenial, analiz matematic); Georg Cantor (1845 -
1918) (teoria mulimilor); Felix Cristian Klein (1849 - 1925)
(algebr, geometrie, teoria funciilor); Henri Jules Poincare (1854 -
1912) (analiz matematic, mecanic, ecuaii difereniale, topologie
algebric).
6. Perioada contemporan (secolul XX). Vom continua cu o
scurt enumerare a matematicienilor (nscui nainte de 1900) ce au
lucrat n prima parte a secolului XX: David Hilbert (1862 - 1930)

105
(teoria invarianilor, ecuaii difereniale i integrale, cmpuri de
numere algebrice, fundamentele matematicii); Felix Haussdorff
(1868 - 1942) (topologie, teoria mulimilor); Elie Joseph Cartan
(1869 - 1951) (geometrie diferenial); Bertrand Arthur Wiliam
Russel (1872 - 1951) (fundamentele matematicii); Jan Lukasiewicz
(1878 - 1956) (logica); Luitzen Egbert Jan Brouwer (fundamentele
matematicii); Emmy Amalie Noether (1882 - 1935) (algebra);
Herman Weyl (1885 - 1955) (ecuaii integrale, geometrie, teoria
grupurilor, fundamentele matematicii); Isaak Paul Bernayss (1888 -
1977) (fundamentele matematicii) i atia, atia alii !
Drept caracteristici generale remarcm: tendinele de
sistematizare, de organizare a matematicii (ce devine un sistem de
teorii matematice asupra unor structuri: numerice, ale teoriei
mulimilor, topologice, algebrice, geometrice, analitice,
probabilistice); dezvoltarea structurilor mixte topologico
algebrice etc. (altfel spus o tendin de unificare); n acelai context
(al unificrii) amintim existena unui limbaj comun, a unei
simbolistici proprii i a unor metodologii specifice (metodele
axiomatice, deductive); la nivel concret menionm apariia teoriei
categoriilor (S. Eilenberg, S. Mac Lane, 1945); se disting:
matematica global (alturi de matematica proprietilor locale),
matematica discretului (alturi de matematica continuului),
matematica aleatorului, etc.; utilizarea calculatoarelor (n
demonstraii teorema celor patru culori, sau n modelare sisteme
mari, etc.); apariia programelor de dezvoltare a matematicii
106
(Programul de la Erlangen, Problemele Hilbert, etc.). Cuplul de
numere {0, 1} se instituie drept entitate fundamental a matematicii.
Continu stadiul fundamentelor matematicii (teoria mulimilor,
logicismul, intuiionismul, formalismul).
Nu este posibil aici enumerarea rezultatelor obinute n acest
perioad (relative la sistemele axiomatice pentru teoria mulimilor,
fundamentele matematicii, teoria analitic a numerelor, teoria
geometric a numerelor, topologie, topologie algebric, teoria
msurii, teoria grupurilor finite, algebra omologic, mulimi analitice,
teoria operatorilor, teoria distribuiilor, topologia diferenial,
geometria algebric, etc., etc.). i este plauzibil expansiunea
continu a matematicii spre gsirea de metode noi de studiere
inclusiv a unor aspecte ce in de cultura umanist, de fenomenele
esenial emoionale, etc. cu scopul de a decela arhitectura, imaginea
simbolic complet a universului (ce ne gzduiete).

Bibliografie
I. D. Papuc, Universul matematic al civilizaiei umane, Ed.
Marineasa, Timioara, 2003.

107
 Conceptul de numr la Platon

1. Preambul. Este ndeobte acceptat faptul c n abordarea

unui concept trebuie inut cont de faptul c acesta const din
"intensiune", adic din descrierea (specificarea) sa i din
"extensiune", aceasta nsemnnd mulimea obiectelor descrise.
Evident descrierea se face prin proprieti (atribute) specifice (n
sensul determinrii clare a extensiunii).
Formaliznd putem spune c definirea unui concept se face n
contextul precizrii unui univers al obiectelor posibile (O); - unui
obiect al proprietilor posibile (P); - unui neles pentru relaia (ntre
O i P) "a avea o anume proprietate", i, apoi, a unor corespondene
o: P (O) P (P), p: P (P) P(O), unde pentru A O, o(A) =
={proprietile obiectelor din A}, iar pentru B P, p(B) = {obiectele
ce au toate proprietile din B}.
Astfel, prin concept se poate nelege un cuplu (A, B), pentru
care o(A) = B, p(B) = A. Formalizarea anterioar deschide calea unei
abordri matematice a problemelor conceptelor [B. Ganter, R. Wille,
Formal Concept Analysis, Springer Verlag, 1999].
Interesante pot fi cazurile speiale de cupluri de funcii (o, p)
cum ar fi cel al conexiunilor de tip Galois, precum i situaiile cnd
"universurile" O i P sunt structurate n diverse moduri.
Invocarea unri atare abordri nu este total adecvat studiului
conceptelor platoniciene (totui n cele ce urmeaz nu va fi n
108
ntregime ignorat), schematizarea provocndu-le o pierdere de
substan, de consisten (i, de ce nu, de savoare).
Este necesar s avem n vedere contextul istoric, opiniile lui
Platon despre ceea ce nseamn definiie i, n general concepia
platonician asupra cunoaterii.
Este important s amintim aici influenele formative pe care
le-au avut asupra "elevului" Platon, profesorii si Socrates i
Theodorus din Cyrene. Socrates, autor al "maieuticei" (arta ajungerii
la adevr printr-o gndire corect) a fost preocupat de formarea i
natura conceptelor generale, de rigoarea proceselor de gndire [A.
Labriola; La dottrina di Socrate secondo Senofonte, Platone,
Aristotele; Napoli, 1871, (retiprit, Milano, 1961)].
n ceea ce privete definiiile, Platon transform cutarea
definiiei (avnd drept scop nelegerea naturii lucrului despre care
vorbim) a lui Socrate ntr-o cerin ontologic n care adevratul
neles al termenilor se dobndete prin referina la un obiect sau
Form (eidos) transcendent.
Ne vom mai referi n continuare i la teoria platonician a
cunoaterii (ce nglobeaz att pe cea a lui Parmenide ct i pe cea
heracleitic), fr prezentarea viziunii epistemologice i metafice a
lui Platon i la excepionalele rezultate matematice ale colii lui
Pitagora, rezultate cunoscute de Platon i care au amprentat concepia
sa asupra numrului. Aceasta nu nainte de a face o scurt prezentare
a epocii n care a trit Platon.

109
 n ceea ce privete imensa literatur relativ la Platon ne vom
mrgini s precizm c la conceptul de numr, n mod special, n
afara lucrrilor generale se refer urmtoarele: [L. Robin, La theorie
platonicienne des Ides et des Numbers, paris, 1908]; [J. Stenjel,
Zahund Gestalt sei Platon und Aristoteles, 1924, (ediia a II-a)].
Evident nu pot fi neglijate mrturiile lui Aristotel legate de Platon
presrate n a sa Metafisica.
2. Contextul istoric. Evoluia lent (pe toate planurile) a
civilizaiilor antice a fost ntrerupt brusc de schimbri rapide (n sec.
VI a. D. IV d.D) petrecute n spaiul Greciei antice (Greciei mari
rezultate prin nfiinarea de "polisuri" n insule i aproape pe ntregul
rm al Mediteranei).
tiinele i filosofia, n nelesul modern al cuvntului, au
aprut atunci n Grecia antic, cu realizri semnificative, uluitoare.
n general vorbind, n Grecia antic cunoaterea ncepe s se
bazeze n mod esenial pe reflecie, pe raionament; apare tendina de
a ordona, clasifica cunotinele (organiza teoriile tiinifice) i, mai
mult, gndirea uman ncepe s se autocerceteze.
Rezultalele din domeniul filosofiei i matematicii dovedesc o
excepional putere de ptrundere a proceselor de gndire, o
nelegere a lumii, a cosmosului ce merge mult dincolo de aparena
nemijlocit a faptelor observabile.
Dintre colile filosofice ale acestei perioade menionm:
coala Ionian (Thales din Milet); coala Eleat (din Sudul Italiei);
coala lui Pitagora (din Crotona); coala atomist ( Democrit);

110
Academia lui Platon (din Atena); Gimnaziul lui Aristotel, coala din
Syracusa (Arhimede); coala din Alexandria (Euclid, Ptolemaios).
Atunci s-a nscut ca tiin ipotetico- deductiv, matematica,
au aprut conceptele de demonstraie, de axiom, de ipotez etc. s-a
dezvoltat un sistem de reflecii de natur filosofic asupra
Universului matematic, asupra naturii adevrurilor matematice,
asupra Infinitului.
O explicaie plauzibil [D. I. Papuc, Universul matematic al
civilizaiei umane, Ed. Marineasa, Timioara, 2003; W. Fleming,
Arts and Ideas, Holt, Rinehard and Winstone Inc. 1974] la acest
miracol o poate constitui libertatea de gndire, libertatea uman din
societatea greac a antichitii, preuirea de care se bucurau nvaii,
contientizarea unui ideal ce poate fi sintetizat n cuvintele "adevr i
frumos" precum i, dup cum afirm Homer [Homer, Iliada VI], o
dorin efectiv a fiecrui cetean de "a fi cel mai bun i mereu
deasupra altora", i , de ce nu, o anumit iscusin presupus i de
meseriile pe care ei, grecii, n majoritatea lor, le profesau: comerul i
mrinria.
n elaborarea matematicii perioadei eleniste s-a pornit de la
materialul faptic constituit de cunotinele utilitariste ale
predecesorilor i ale altor civilizaii antice (egipteni, babilonieni etc.).
ns, dup cum spunea Platon, "Tot ceea ce noi grecii am primit, noi
am mbogit, am perfecionat" (cf. [F. Cajori, A. History of
Mathematics, Chelsea Publ. Comp. N. Y. 1893 (retiprit, ediia a V-
a, 1991)]).

111
 Se disting dou etape: - perioada clasic elen (sec. VI IV a.
D.), cnd, n mod esenial, s-a produs acumularea de rezultate
matematice remarcabile, dar disparate (cu unele excepii cum ar fi
Teoria numerelor raionale a lui Eudoxus); i perioada numit
elenistic (sec IV a. D IV p.D.), cnd se produce o sistematizare a
cunotinelor, evidenierea de relaii logice ntre diferite structuri
matematice i este aprofundat studiul metodelor matematicii.
Amintim doar cteva nume, n ordine cronologic: Thales,
Pitagora, Zenon, Socrate, Platon, Aristotel, Euclid, Arhimede,
Appolonius, Menelaos, Ptolemaios, Diphantes, Pappos.
Cteva precizri speciale despre Pitagora i coala sa din
Crotona se impun: Studiul operaiilor cu numerele naturale a condus
la crearea fundamentelor teoriei divizibilitii, a numerelor prime, a
numerelor raionale. Rezultate interesante sunt obinute i n teoria
rapoartelor i proporiilor (ca egaliti de rapoarte). n domeniul
rapoartelor s-au stabilit, ntre dou msuri, a, b ncepnd cu raportul
aritmetic a/b, 10 tipuri de rapoarte posibile: raportul compus (a+b)/b,
cel convertit a/(a+b), etc. Pitagoreicii din Sicilia stabiliser trei tipuri
de proporii: aritmetic (b a = d - c), geometric (a/b = c/d),
armonic (1/b 1/a = 1/d 1/c). Corespunztor se obin mediile
aritmetic, geometric, armonic. Eudoxius, discipol apropiat al lui
Platon a ridicat numrul acestora la 6, iar neopitagoricienii Myonides
i Euphanor (sec. I a. D) au mai gsit patru, ajungnd la un total de
10 (egal cu numarul rapoartelor posibile). Ultima ((c-a)(c -b) = b/a)
sub aparena sa discret ascunde principiul formrii rului Fibonacci.

112
 Amintim i c, dup cum arat Vitruviu, numele proporiei
geometrice n grecete este i-analogia i c aceasta domin
artele vizuale n special arhitectura, aa dup cum proporia armonic
apare n muzic. Cercetrile din muzic, geometrie, astronomie,
alturi de cele de aritmetic i-au dus pe pitagoricieni la proclamarea
supremaiei numrului: "Totul este rnduit dup numr". Principiul
analogiei, formulat de Pitagora "Vei cunoate att ct este cu putin
pentru un muritor, c Natura este n totul asemntoare siei" i
amintit de Platon n Scrisoarea a VII-a se adaug astfel celui deja
enunat. Ecoul acestui Principiu al analogiei este reflectat de-a lungul
dezvoltrii tiinei, filosofiei, rsun nc n "Pdurea simbolurilor" a
lui Baudelaire sau n "Demonul analogiei" de Mallarm.
Un rezultat imprevizibil i ocant a fost descoperirea
segmentelor incomensurabile, adic a numerlor iraionale. Se ajunge
astfel la mulimea numerelor ce sunt lungimi de segmente de dreapt,
msurate cu un segment unitate fixat, anume mulimerea numerelor
reale pozitive. Definiia anterioar, de exemplu, a fost utilizat i a
rmas aceeai n urmtorii 2500 ani (pn n secolul XIX).
Pitagoreismul gndea lumea ca numr, aceasta reprezentnd
cheia nelegerii a numeroase aspecte disparate ale lumii. Deosebit de
important este i faptul c esena lucrurilor a fost neleas ca fiind
determinat nu de materialul din care sunt fcute, ci de structura lor.
Aceasta, mpreun cu attea altele au condus la ceea ce spunea
filosoful i matematicianul B. Russel, "Cel mai uluitor lucru n tiina
modern este ntorcerea sa la pitagorism".

113
 Pitagora este i un creator de filosofie (chiar cuvntul
"filosofie" i se datoreaz), de doctrin etic, doctrin religioas (a se
vedea corespondena simbolic dintre inscripia de pe o plcu
funerar de la Iharium, notat de Carcopino i stucaturile Bazilicii
pitagoreice de la Porte Maggiore din Roma precum i "Casa pentru
Filosofie" organizat de Samos, inspiratoare a mitului peterii al lui
Platon).
3. Platon i matematica. n [M. Ghyka, Le nombre d'or. Rites
et rythmes pitagiriciens dans le dveloppement de la civilization
occidentale, Paris, Galimard, 1963] se deduce pe baza dialogurilor
Timaios, Philebos, Theaietos i a Scrisorii a VII-a o nou confirmare
a faptului (cunoscut de pe vremea lui Cicero) c Platon a avut
cunotine de matematic pitagoreic n profunzimea ei,
preocupndu-se apoi de teoria proporiilor, de studiul solidelor
numite astzi solide platonice.
Poate studiind matematica Platon aunge la surptinztoarea sa
filosofie a celor dou lumi. Afirm Platon: exist realiti universale,
permanente, inteligibile ca separate de ceea ce este individual,
schimbtor sensibil. Aceste realiti sunt Ideile sau Formele.
Exist aadar o lume principal lumea Ideilor n care Ideile
sunt eterne, imuabile, principii ale tuturor lucrurilor care exist i
principii ale cunoaterii. Lucrurile, ntreaga realitate sensibil nu
reprezint dect o umbr a acestei lumi a ideilor (dup cum este
sugestiv explicat n mitul peterii). Lumea sensibil este secundar
din punct de vedere ontologic, este o lume a implementrilor

114
(imperfecte, chiar imprecise) ale Ideilor. Sufletul omului a trit,
spune Platon, n lumea Ideilor ns din cauza cderii din aceast lume
celes, din cauza nlnuirii lui n lumea umbrelor sensibile el a
uitat-o. Prin urmare, "a cunoate" nu este altceva dect "a-i reaminti"
(acesta este faimoasa teorie a reminescenei, prezentat n dialogul
Menon). Acest Teorie a Formelor se contureaz ca temei al oricrei
cunoateri (episteme) n ntelesul deplin al acesteia, din cutarea de
definiii ale unor standarde universale, imnabile, eterne, permanente.
n legtura cu obiectele i proprietile lumii sensibile putem spune
c modul n care ne apar depinde de punctul de vedere, de
subictivism i de faptul c lumea sensibil este una a devenirii. Se
recunosc astfel att viziunea lui Parmenode ct i cea heracleitic.
n cunoatere Platon cunoate dou grade: opinia (n legtur
cu lumea sensibil), datorat simurilor i tiina, datorat
inteligenei. Opinia se poate raporta la dou moduri de cunoatere,
credina i conjectura, iar tiina la cunoaterea raional (dianotic)
i intuiia intelectual (noesis).
Obiectivele matematicii (inclusiv numerele) se gsesc, la
Platon (conform lui Aristotel, Metaph A, 6, 987b, 991b, 995b) n
spaiul intermediar dintre lumea Ideilor i cea a realitii sensibile.
Ele sunt imobile i eterne precum Ideile, ns n timp ce orice Idee
are propria sa individualitate, obiectele matematicii au doar unitatea
specific i comport (precum n lumea sensibil) o infinitate de
exemplare asemntoare. n lumea Ideilor se vor gsi ns numerele
reale i figurile ideale. Acest strict scar, putem spune c este

115
caracteristic domeniului matematicii. Aristotel critic (Metaph B, 9)
acest poziionare platonician a obiectelor matematicii i, mai mult,
este adversar i al variantei n care obiectele respective nu sunt
considerate intermediare ci ca alctuind o lume distinct (varianta
lumii distincte poate fi susinut n contextul operei lui Platon ca
spaiu intermediar, al intervalului spaiu ntru-ctva de sine
stttor). Aristotel a fost promotorul ideii c obiectele matematicii
reprezint abstractizri, idealizri ale omului, plecnd de la lumea
sensibil. Acest ipotez nu este verificat ns n totalitate
(exemplificm prin geometriile neeuclidiene). n schimb putem
interpreta abstractizarea drept o cale de a impulsiona reamintirea n
legtur cu teoria reminiscenei amintit anterior.
Putem emite i ipateza, n legtur cu poziia intermediar a
conceptelor matematicii, c acestea se constituie ntr-un drum (o
cale) ntre lumea sensibil i lumea Ideilor.
De-a lungul istoriei matematicii se revine adeseori la statutul
obiectelor matematicii. Chiar n contemporaneitate gsim aseriunea
"Matematica este acea parte a Planului Divin pe care noi putem s o
nelegem" [C. Foia, Is Mathematics a human creation ?, Timioara,
1999]. Este aceasta i o lectur din punct de vedere inedit, a
dictonului pitagorician "Totul este rnduit dup numr".
4. Numrul. n opera lui Platon, numeroase sunt referinele
fie direct la numere, fie la conceptul de numr. Problema
incomensurabilitii unor segmente (altfel sus iraionalitatea unor

116
numere) l-a preocupat pe Platon, interesul su vdindu-se n Menon
83b, Republica VII, 546 b, c, Theaitetos 147 d, Timeos 32 b.
O atenie special este acordat de Platon teoriei proporiilor i
(a + b)
, ab etc.
mediilor, ideea de medietate 2 fiind prezent n
definiia dat proporiei n Timeos: "dar e cu neputin s combini
cum trebuie dou lucruri fr un al treilea: trebuie ntre ele o legtur
care s le uneac". Preocuprile din coala sa (n special Eudoxiu) au
condus la introducerea a trei noi tipuri de proporii.
Pentru Platon "problema armonic general" const n a
intercala medietatea necesar pentru a lega dou mrimi, dou
intervale muzicale, dou entiti logice, pentru a realiza o
consonan. Luca Paccioli este cel care a pus n lumin frumuseea
rezultatelor lui Platon reletive la proporii i corpuri perfecte.
n Timeos, Platon stabilete un rebus (dezlegat abia la
nceputul secolului XIX) pentru calcularea aa numitului "Numrul
9 81 4 27 243
1, , , , , , 2,...,
Sufletului Lumii", de fapt o gam cu 35 note 8 64 3 6 128
27, unde vom gsi progresiile 1, 2, 4, 8 i 1, 3, 9, 27, medii aritmetice
i medii aromonice.
n Philebos 56 d, e Platon pledeaz pentru nlocuirea
obiectelor empirice (de exemplu sunetele muzicale, micarea
astrelor) cu numere. n acest fel i numai n acesta (de sorginte
pitagoreic) poate fi depsit punctul de vedere al experienei, afirm
Platon. n Scrisoarea a VII-a se subliniaz c Teoria numerelor, Etica

117
i doctrina religioas pitagorician sunt legate prin "formule cheie"
principii generale i relaii "invariante" care se aplic acestor
domenii.
n ceea ce privete numerele (n general) Platon admite
existena a trei feluri de numere: 1) numerele sensibile lipsite de orice
realitate intrinsec; 2) numerele matematice care au o esen proprie
pentru c pot fi definite, ns aceasta se poate repeta pentru un numr
infinit de exemple; 3) numerele ideale a cror existen este,
dimpotriv individual i numeric singular.
O analiz detaliat a comentariilor lui Aristotel n legtur cu
teoria numerelor la Platon este fcut de L. Robin [L. Robin, La
theorie platonicienne des Ides et des Numbers, paris, 1908; Georg
Olms Verlagsbuchandlung, Hildeshein, 1963].
Dup cum am mai precizat, numerele matematice ocup
spaiul intermediar ntre lumea sensibil i lumea Ideilor i riscm s
reiterm faptul c, mpreun cu celelalte obiecte matematice,
constituie calea de legare a celor dou lumi. Aceste numere admit o
aceeai unitate (i putem spune unitate generatoare), se pot nsuma
etc., iar generarea lor are loc prin procedeul de nsumare repetat a
unitii.
Numerele ideale sunt (cf. Plaidon) adevrate substane cu
realitate proprie: nu exist dect o Diad (Taiad, Decad originar).
Cele 10 asfel de individualiti numerice incluznd unitatea
alctuiesc o ierarhie de termeni contigui ce difer n mod specific
unul de altul. Ele rezult prin reunirea a dou principii, unul formal

118
(Unu unitatea ca principiu) i cellalt material (apeirinul denumit i
Altul, Diada, Multiplicitatea). Procesul de generare plecnd de la
Diada originar este descris de Aristotel ca avnd dou componente
duplicarea i adiia Unitii. Unitatea poate fi acelai lucru cu Egalul,
Diada originar semnific dedublarea infinitului, oscilaia
permanent dincolo sau dincoace de limit etc.
Pe de alt parte Binele, principiul dominant, n concepia lui
Platon, poate fi considerat atributul Unitii (care poate fi identificat
i cu Fiina).
Mai mult se poate spune c numerele Ideale i au fiecare
Unitatea proprie i au fa de numerele matematice acelai rol pe care
l gsim la Idei faa de lumea sensibil. n aceai timp, dup Theofast
(Metaph 313), esena Ideilor (Formelor) poate fi definit de cea a
numerelor.
n fine, precizm c n paralel cu numerele ideale Platon
dezvolt i o teorie a mrimilor ideale despre care vom spune doar c
va contine linia, suprafaa etc. n acest context apar figurile ideale,
segmentul, triunghiul, tetraedrul.
5. Persistena ideilor. Amprenta platonismului este
detectabil (ideile platoniste avnd rolul lumii formelor fa de
realitaea sensibil) n multe dintre curentele matematicii chiar
actuale, mai ales n cadrul acelora ce ncearc (cu mai mult sau mai
puin succes) s fundamenteze matematica.
n filosofia matematicii secolului XX se disting logicismul,
intuiionismul i formalismul (corespunztoare conceptelor asupra

119
universaliilor: realismul, conceptualismul i, respectiv,
nominalismul) ce au evoluat ctre logicismul pluralist propus de H.
Mehlberg [H. Mehlberg; Situation in the Phylosophy of
Mathematics; in Logic and Language, B. Kazemeir, D. Vuysjie
(eds.)] i sistemele Quine, respectiv neointuiionismul post
brouwerian i programul formalist modificat al lui Gentzen [G.
Gentzen, Investigations in Logical Deduction, in The Collected
Papers, M.E. Szabo (ed.), North - Holland]. Opoziia dintre aceste
doctrine este centrat la o prim analiz, pe problema infinitului.
Opoziia dintre intuiionism i logicism se rezum la faptul c n
primul caz se admite un grad de infinitate, n timp ce n cel de-al
doilea se accept o ierarhizare contorian a infiniilor. Formalismul
protesteaz impotriva universului transcendent acceptnd universul
imanent. Dup Quine [W. V. Quine, On what there is ?, P.
Benacerrof, H. Putnam (eds.), Phlosophy of Mathematics, Prentice
Hall, 1964] diferenele dintre aceste coli provin i din dezacordurile
cu privire la domeniul entitilor la care variabilele pot s se refere.
n logicism (iniiat de G. Freege, dezvoltat de B. Russel i A. N.
Whitehead) acest domeniu conine entitile abstracte considerate ca
existnd independent de gndire (precum lumea Ideilor).
Nominalismul admite doar variabile ce refer spaio temporal, sau
cel puin temporal obietele concrete. Totui Hao- Wang propune
drept unic criteriu de departajare a formalismului (iniiat de D.
Hilbert) finitismul su. Intuiionismul (susine H. Poincar, L. E. J.
Brouwer, H. Weil) afirm existena universalilor (entitile abstracte)

120
cu condiia c acestea trebuie s fie "inventate" n mod individual din
ingredieni specificai anterior. Dupa cum susine Fraenkel diferena
dintre logicism i intuiionism este similar celeia dintre descoperire
i invenie. Realismul este cel mai apropiat de doctrina platonician.
Principalul reprezentant G. Freege admite o "substanializare" a
noiunilor (ce preexist obiectelor concrete), consider numerele ca
vizd concepte (ne arat ct de muli indivizi "cad" sub un concept)
i aprnd la al doilea nivel al entitilor logice [G. Freege,
Fundamentele Aritmeticii, Humanitas, 2002]. Recunoaterea
existenei unui "domeniu al obiectelor nereal" poate fi considerat de
sorginte platonician.
Pe de alt parte supraevaluarea rolului logicii formale n
edificarea matematicii a dus la dificulti ce au determinat creterea
ponderii formalismului hilbertian. Formalismul ca idee de acceptare a
lumii ideale a simbolurilor (cu relaiile dintre ele) se apropie i el de
doctrina platonician. Concepia conform creia matematica ar fi o
teorie pur formal [H. B. Curry, Foundations of Mathematical Logic,
McGraw Hill, N. Y., 1963] a generat apoi neoplatonismul o au
platonismul logic (H. Scholz, G. Hasenjaeger).
Teoremele de incompletitudine ale lui Gdel au atras ns
atenia supra unei alte orientri, anume intuiionismul.
Acest doctrin alege oarecum o cale de mijloc admind (cu
rezervele constructiviste menionate anterior) ideea platonician a
existenei entitilor abstracte, ncercnd s ndeprteze aspectele
vulnerabile ale "euristicii platoniciene".

121
 Dintr-o alta perspectiv menionm i c E. Beth [E. Beth, The
Foundation of Mathematics, North Holland, 1959] pune
dificultile impredicativitii pe seama ignorrii concepiei
platoniste. Adopnd-o n sensul admiterii preexistenei conceptelor
matematice ceea ce nseamn c matematicianul decoper i nu
inventeaz, aceste dificulti pot fi depite.
n fine, vom argumenta i afirmaia c platonismul a fost o
supoziie filosofic esenial n opera unor mari creatori de
matematic.
Spre exemplu A. Fraenkel [A. Fraenkel, Epistemology and
Logic, Logic and Language, B. Kazemeir, D. Vuysjie (eds.) O.
Reidel Publ. Comp. Dordrecht, Holland, 1962] consider c poziia
lui Gdel este cea a realismului platonician atunci cnd admite c
"obietele matematice exist independent de construciile noastre sau
de intuirea lor individual, conceptele matematice trebuind doar s
fie suficient de clare pentru a le putea rcunoate consistena i
adevrul axiomelor care se refer la acestea".
Totui platonismul gdelian nu poate fi asimilat n totalitate cu
platonismul originar. Realitatea matematic aa cum este conceput
de Gdel avnd poate mai multe n comun cu cea de "a treia lume" n
terminologia lui Popper dect cu ideile transcendente platoniciene.
ns irul exemplelor poate continua: G. Cantor i alege drept
motto un text ce n esen promoveaz ideea c "noi doar descriem
legile nscute din vrerea naturii", iar Ch. Hermite consider c exist
ntr-adevr o ntreag lume care conine orice adevr matematic la

122
care accedem prin inteligen, exact cum exist o lume a realitilor
fizice.
Amintim, n final, de Leibniz cu a sa Monadologie ns
complexitatea legturilor n doctrina platonician impune un amplu
studiu separat.

123