Economia Romaniei in perioada 1921-1929.

Refacerea si avantul

In primii ani de dupa primul razboi mondial,problema economica dominanta era cea a
refacerii si punerii in functiune a activitatilor economice pe intreg teritoriul tarii.In mod
firesc,preocuparile in acest sens au avut in vedere si perspectivele dezvoltarii
economiei,pornindu-se de la ponderea pe care o aveau diferitele sectoare ale ei si
posibilitatile de dezvoltare a lor.

AGRICULTURA

Problematica refacerii si dezvoltarii ulterioare a agriculturii se impletea strans

cu necesitatea proprietatii funciare,afirmata,dupa cum am aratat,inca in anii premergatori
primului razboi mondial.
Reforma agrara. Inca din 1913,in perioada Campaniei din Bulgaria,in ziarul
liberal Viitoruleste lansata si sustinuta cu insistenta ideea necesitatii si oportunitatii
infaptuirii unei reforme agrare.
In anii primului razboi mondial,in iulie 1917,in timpul retragerii de la
Iasi,Parlamentul adopta modificarea Constitutiei si inscrie in ea reforma agrara si cea
electorala. Este prevazuta astfel expropierea,pentru cauza de utilitate nationala,a 2milioane
de hectare,cu despagubire in renta de stat.
Expropierea urma a se face din proprietatea mosiereasca,domeniile statului si cele ale
coroanei,precum si din proprietatea institutiilor publice,a cetatenilor straini si a absenteistilor.
Proiectul de modificare a Constitutiei , aprobat de Parlament la 17 iulie,este
sanctionat de rege la 19 iulie 1917. Expropierea,inceputa pe baza decretelor-legi din 1918-
1919 si definitivata prin legile de reforma agrara adoptate in iulie 1921,a insumat 6008098
ha,adica 66% din proprietatea mosiereasca,destinate improprietaririi taranilor. Astfel,procesul
de legiferare a reformei agrare se incheie dupa patru ani , prin adoptarea definitiva a Legii
pentru reforma agrara din Vechiul Regat , la 17 iulie 1921,a Legii pentru reforma agrara din
Transilvania , la 30iulie1921 , si a Legii pentru reforma agrara din Bucovina , la 30iulie1921.
Anterior , la 6martie 1920 , fusese adoptata Legea pentru reforma agrara din Basarabia.
Desi au fost adoptate legi distincte pentru Vechiul Regat si pentru fiecare
provincie istorica romaneasca , luandu-se in considerare o serie de particulritati ce decurgeau
din specificul fiecareia , legile respective aveau , in esenta , un caracter unitar , asigurand
redistribuirea unei parti a marii proprietati funciare in favoarea celor care nu aveau sau aveau
pamant insuficient pentru munca si intretinerea familiilor lor.
Criteriile de improprietarire au fost particilarea la razboi si suprafata de
pamant avuta de tarani inainte de acesta. Astfel , legiuitorul dispune urmatoarea ordine de
precadere a improprietaririi : mobilizati din razboiul 1916-1918; mobilizati din campania din
1913 ; vaduvele de razboi care aveau copii ; agricultorii lipsiti de pamant ; agricultorii cu
proprietati mai mici de 5 hectare ; orfanii de razboi. Este facuta , precizarea expresa ca
dezertorii si toti cei care de bunavoie s-au pus in serviciul dusmanului spre dauna
concetatenilor vor fi exclusi de la impropritarire. Mentionam ca , avandu-se in vedere
raportul dintre cei indreptatiti la improprietarire si disponibilul de pamant cultivabil ,
improprietarirea s-a facut cu suprafete de 6 hectare in Basarabia , 5 hectare in Romania
Veche , 4 hectare in Transilvania si 2,5 hectare in Bucovina. Pentru zonele cu populatie foarte
rara si cu mari suprafete nevalorificate agricol , ca Dobrogea , Cadrilaterul si Sudul
Basarabiei (Bender) , erau prevazute loturi de colonizare , de pana la 50 de hectare , de care
puteau beneficia cei ce doreau sa se stabileasca definitiv cu gospodaria in aceste locuri. De
asemenea , legiuitorul preciza ca loturile de improprietarire nu puteau fi vandute , ipotecate
sau amanetate sub nici o forma pana la stingerea datoriei rezultate din rascumpararea lor , ca
loturile erau indivizibile si ca , la interval de 30 de ani , era prevazuta posibilitatea comasarii
micilor proprietati. Era prevazut , de asemenea , dreptul de preemtiune al statului in cazul in
care cei improprietariti erau nevoiti totusi , din diferite motive , sa-si instraineze lotul.
Legea stabilea ca marelui proprietar funciar I se lasa o cota neexpropiabila de
100 de hectare in regiunile de munte si de 150 de hectare in cele de campie. Aceasta
suprafata putea fi extinsa pana la 500 de hectare daca proprietarul avea dovada ca a facut
investitii in plantatii , crescatorii , cladiri s.a.
Inventarul si investitiile de pe mosiile expropiate erau exceptate. De asemenea
padurile nu au intrat in prevederile legii , cu exceptii de mici proportii in Transilvania.
Pretul de rascumparare se stabilea la nivelul pretului regional de arenda
inmultit cu un coeficient de 40pentru Vechiul Regat si de 20 pentru restul tarii.
Din punct de vedere oficial , reforma s-a incheiat in 1926 , dar , in fapt , in
1930 inca se mai proceda la punerea in posesie cu loturi de pamant sau se mai judecau
contestatii ale celor indreptatiti la improprietarire.
Caurmare a reformei agrare din 1921 a devenit predominanta proprietatea
funciara mica si mijlocie , dar s-a mentinut un sector apreciabil de expluatatii mosieresti si ,
in acelasi timp , un segment de lucratori agricoli , de circa 700 000.
Privita in ansamblu , reforma mentionata a contribuit la schimbarea cursului
dezvoltarii economiei romanesti in general si al agriculturii in special , ca urmare a
modificarii structurii proprietatii asupra pamantului. Inainte de reforma agrara , potrivit
statisticilor vremii , proprietatile sub 100 ha detineau 59,77% din suprafata agricola , adica
12 025 814 ha , iar proprietatile de peste 100 ha detineau 40,23% din suprafata agricola ,
adica 8 108847 ha .Dupa reforma , potrivit acelorasi statistici , proprietatile sub 100 ha
detineau 89,56% din suprafata agricola , adica 18 033 911 ha , iar proprietatile de peste 100
ha detineau 10,44% , adica 2 100 750 ha .
Recensamantul agricol efectuat la jumatatea perioadei dintre cele doua
razboaie mondiale , in 1930 , releva o medie a suprafetei arabile pe o expluatatie de 3,92 ha,
iar analiza structurii categoriilor de expluatatii agricole , potrivit aceluiasi recensamant ,
demonstreaza ca , de fapt , circa 75% din expluatatiile existente o constituiau cele cu
proprietati de sub 5 ha . Grupata pe categorii de expluatatii agricole , potrivit mentionatului
recensamant , repartizarea proprietatilor agricole era urmatoarea : tarani saraci (sub 5 ha )
2 460 000 expluatatii , adica 74.9% din totalul expluatatiilor agricole ; tarani mijlocasi (5-
20ha) 740 000 exploatatii , adica 22,6% ; tarani instariti (20-50ha) 55 000 expluatatii , adica
1,7% ; proprietati mosieresti (50-200ha) 18 000 expluatatii , adica 0,6% ; proprietati
mosieresti mari (peste 200ha) 7 000 expluatatii , adica 0,2% .
Reforma agrara din 1921 arestrans deci proprietatea funciara mosiereasca , a
taiatradacini ale sistemului agrar grevat de ramasite ale relatiilor feudale pe zone largi ale
tarii , dand o puternica lovitura muncii in dijma , ingustand-I aria de raspandire ; dar tendinta
cea mai caracteristica de dupa reforma respectiva a fost cresterea ponderii categoriei de
proprietate situata intre 2-5 ha , care nu s-a dovedit viabila economic si a rezultat , in cea mai
mare parte , din mosteniri succesive .
In ansamblu , reforma agrara la care ne referim a creat conditii pentru
accelerarea diferentierii taranimii ca urmare a actiunii legilor specifice economiei de piata ,
prin largirea folosirii muncii salariate si cresterea rolului categoriilor sociale instarite ale
statului . Nu trebuie omis nici faptul ca , in conceptia initiatorilor si realizatorilor ei , reforma
respectiva era menita sa stimuleze redresarea productiei agricole , iar despagubirea mosierilor
pentru pamanturile expropiate sa le asigure acestora mijloace pentru perfectionarile necesare
expluatatiilor agricole si pentru plasarea chiar si in alte activitati economice .

Evolutia agriculturii. In deceniul al treilea, dupa traversarea dificilei perioade a

refacerii de dupa razboi, agricultura parcurge o etapa de redresare economica.
In granitele sale firesti, reintregite dupa Marea Unire, repartitia teritoriului tarii,
privita dupa utilizari, are configuratia prezentata in tabelul urmator.

Suprafata totala, dupa modul de folosinta,

in perioada 1919-1929

Pamanturi si
Pamanturi Suprafata Alte
TOTAL fanete Vii si livezi
Media arabile forestiera suprafete
naturale
anilor
mii mii mii mii
mii ha % ha/loc mii ha % % % % %
ha ha ha ha
1919-
29505 100 1,87 11477 38,9 4972 16,9 459 1,6 6525 22,1 6073 20,5
1924

1925-
29505 100 1,72 12550 42,0 4853 16,4 589 2,0 6510 22,1 5004 17,0
1929
Sursa : V. Axenciuc, Evolutia economica a Romaniei

Analiza datelor prezentate ne conduce la concluzia ca este evidenta tendinta de

scadere a suprafetei pe locuitor, de la 1,87 ha in prima parte a perioadiei la 1,72 ha in a doua,
fapt care decurge din cresterea numarului populatiei, Astfel, potrivit datelor din literatura de
specialitate, populatia Romaniei era in 1922 de circa 16,5 milioane, iar in 1930 de 18
milioane, din care 78,9% populatie rurala si 21,1% populatie urbana. Totodata, se mai arata
ca fenomenul de suprapopulatie relativa in agricultura existent deja la jumatatea perioadei
analizate, s-a agravat in timp si avea numeroase implicatii negative la scara nationala, atat
sub aspect economic, cat si social.
Economic, mentinerea unui atat de important segment din populatia tarii in
agricultura, in conditiile unei rate inalte a natalitatii, ceea ce coroborat cu caracterul relativ
sezonier al muncilor agricole in epoca in literatura de specialitate se aprecia la 120 de zile
pe an ocuparea fortei de munca active limita posibilitatile de crestere a nivelului de trai si
de acumulare de capital nu numai in agricultura, ci si la scara nationala. Aceste aspecte
economice au reverberatii sociale, in sensul ca se mentine in lumea rurala o permanenta
foame de pamant si satul romanesc devine un focar de nemultumiri sociale. Fenomenul din
urma este intretinut si de faptul ca, de-a lungul intregii perioade dintre cele doua razboaie
mondiale, satul romanesc este camp de manevra, cu scop electoral, pentru foarte numeroase
partide politice.
Din tabel se degaja si concluzia ca suprafetele cultivate au crescut progresiv, atat
absolut, cat si relativ. La cumpana anilor 1923-1924 este atins nivelul antebelic, ulterior
acesta fiind depasit. Este prezenta si tendinta, care se accentueaza in a doua parte a
intervalului, respectiv in anii 1925-1929, de crestere a suprafetelor cultivate in raport cu
celelalte intrebuintari agricole.
In urmatorul tabel sunt prezentate datele privind suprafata cultivata, dupa principalele
culturi de plante.

Suprafata arabila, dupa modul de folosinta,

in perioada 1919-1929

TOTAL Plante Plante Plante de

Cereale Ogoare
Media industriale alimentere nutret
anilor mii mii mii mii
mii ha % ha/loc mii ha % % % % %
ha ha ha ha
1919-
11477 100 0,69 9076 79,1 200 1,8 320 2,8 461 4,0 1420 12,4
1924

1925-
12550 100 0,73 10711 85,3 390 3,1 418 3,4 632 5,0 399 3,2
1929
Sursa : V. Axenciuc, Evolutia economica a Romaniei

Datele din acest tabel confirma fenomenul de suprapopulatie relativa in agricultura,

suprafata cultivata pe locuitor fiind mica. Cresterea suprafetei cultivate pe locuitor de la 0,69
ha la 0,73 ha s-a datorat sporirii suprafetelor cultivate. Rezulta, totodata, o accentuare a
caracterului extensiv cerealier al agriculturii romanesti. Cresc, de asemenea, si culturile de
plante industriale, alimentare si de plante de nutret, unele din ele in masura insemnata, dar
fara a afecta preponderenta culturilor de cereale.
Intrucat cerealele ocupa o suprafata, si o pondere in acelasi timp, atat de mare, se
cuvine adancita analiza in structura a culturilor cu acestea, pe baza datelor cuprinse in tabelul
urmator.

Suprafata cultivata cu cereale, pe culturi principale,

in perioada 1919-1929
 TOTAL Grau Porumb Orz Ovaz Secara Alte cereale
Media
anilor mii mii mii mii mii mii mii
% % % % % % %
tone tone tone tone tone tone tone
1919-
9073 100 2571 28,3 3434 37,8 1560 17,2 1127 12,5 125 3,4 73 0,8
1924
1925-
10711 100 3134 29,2 4292 40,0 1765 16,5 1135 10,6 291 2,7 94 0,9
1929
Sursa : V. Axenciuc, Evolutia economica a Romaniei

Analiza datelor din acest tabel conduce la concluzia ca principalele culturi de cereale
sunt porumbul si graul. Cresterea mai accentuata, absoluta si relativa, a suprafetelor cultivate
cu porumb confirma aprecierea anterior formulata, anume ca spre sfarsitul intervalului se
accentueaza fenomenul de pulverizare a proprietatilor funciare. Porumbul, reprezentand
cereala cultivata cu deosebire pe proprietatile mici si mijlocii, intrucat prin dubla sa utilizare,
in alimentatia populatiei si in furajarea animalelor, raspunde intr-o masura mai mare nevoilor
gospodaresti taranesti. Iar graul ramane si in aceasta perioada, similar cu cele anterioare,
cereala de baza cultivata pa proprietatile de dimensiuni mai mari.
Productiile de cereale si randamentele la hectar sunt si in aceasta perioada, ca si in
cele anterioare, direct proportionale cu factorul climateric si dotarea agriculturii cu inventarul
necesar.
Datele privind productia de cereale, dupa principalele culturi si ponderea acestora
sunt prezentate in tabelul urmator.

Productia de cereale, pe culturi principale,

in perioada 1919-1929

TOTAL Grau Porumb Orz Ovaz Secara Alte cereale

Media
anilor mii mii mii mii mii mii
mii tone % % % % % % %
tone tone tone tone tone tone
1919-
8509,2 100 2278,3 26,8 3787,1 44,5 1251,0 14,7 894,8 10,0 251,2 3,0 46,8 0,5
1924
1925-
10411,2 100 2870,8 27,6 4531,2 43,5 1637,1 15,7 1019,2 9,8 270,7 2,6 82,2 0,8
1929
Sursa : V. Axenciuc, Evolutia economica a Romaniei

De asemenea, in tabelul urmator sunt prezentate si datele privind randamentul la

hectar, pentru principalele cereale cultivate.

Productia medie la hectar la principalele cereale,

in perioada 1919-1929

Media anilor Grau q/ha Porumbq/ha Orz q/ha Ovaz q/ha Secara q/ha

1919-1924 8,9 11,0 8,0 7,7 8,1

1925-1929 9,2 10,6 9,3 9,0 9,3

 Sursa : V. Asenciuc, Evolutia economica a Romaniei

In mod firesc, atat productia ,cat si randamentul la hectar,calculate ca medii pe

cinci ani,ascund,in fapt,mari variatiuni,datorate factoruluiclimateric,dar si altor
factori,amintiti anterior,intre care urmari ale razboiului,lucrarile in curs de desfasurare a
reformei agrare s.a..Din punct de vedere climateric,anii 1921, 1924 si partial anii 1925, 1927
si 1928 sunt ani nefavorabili.Din cauza secetelor si inundatiilor,recoltele din acesti ani nu
sunt dintre cele mai bune.Anii cu cea mai mare productie sunt anul 1929,cand s-a
obtinut o productie de cereale de 13.6 milioane tone,urmat de anul 1926,cand s-au obtinut
12.1 milioane tone.
Randamentele la hectar,pentru principalele doua cereale,porumbul si graul
inregistreaza cote maxime astfel:porumbul in 1926,cu o medie de 14,4 q/ha,si in 1920,cu
14,1q/ha,iar graul in 1919,cu 11 q/ha,si in 1923,cu 10,3 q/ha.Randamentele minime sunt
inregistrate,la porumb in 1928,cu 6,2 q/ha si in1921,cu 8,1 q/ha,iar la grau in 1924,cu 6,1
q/ha,si in 1920,cu 8,2 q/ha.
Desigur,atat productia de cereale,cat si randamentele la hectar sunt influentate
nemijlocit,in afara de variatiunile climaterice,si de dotarea agriculturii cu instrumentar
adecvat.
Datele statistice din epoca referitoare la inventarul agricol existent sunt mai
laconice,in sensul ca ele nu ne permit sa facem comparatii intre inceputul si sfarsitul
perioadei.In anul 1927 sunt inregistrate statistic:1.684.439 pluguri,1.098.902 grape
319.139 rarite, 42.428 semanatori si 55.470 masini de recoltat,toate acestea cu tractiune
animala,precum si 3.257 tractoare si 12.779 masini de treierat.
Unele concluzii se degaja din raportarea suprafetei cultivate la aceste unelte si
masini.Rezula astfel ca 1 plug revenea la 7,4 ha,o grapa la 11,3 ha,o masina de recoltat la
224,4 ha,un tractor la 3.550 ha si o masina de treierat la 974 ha.In privinta tractoarelor,trebuie
facuta precizarea ca utilizarea lor era posibila si profitabila,potrivit unor aprecieri din
epoca,doar pe suprafetele de peste 50ha,si,ca atare,daca raportam la numarul de tractoare
suprafetele care insumau proprietatile de peste 50ha,revin pentru un tractor 863 ha.
In lucrari de referinta din literatura de specialitate,in care este analizata mai in
detaliu evolutia agriculturii romanesti in perioada dintre cele doua razboaie mondiale,se
apreciaza ca,raportate la numarul de gospodarii,taranesti indeosebi,precum si la dimensiunile
acestora,uneltele de baza ale activitatii agricole sunt insuficiente in comparatie cu trebuintele
si inegal repartizate pe categorii sociale de exploatatii-mici,mijlocii si mari-si pe zone
geografice.
Cresterea animalelor cunoaste sporiri relative,in sensul ca in perioada de dupa
razboi septelul inregistreaza cresteri importante,fara insa a atinge nivelul antebelic.
Asfel,daca in 1919 erau inregistrate oficial 16,5 milioane capete de vite,in 1922 sunt
consemnate 23,7 milioane,din care 7,5 milioane vite de munca,iar in 1928, 22,6 milioane,din
care 6,4 milioane vite de munca.Din datele mentionate,atrage atentia scaderea numarului
vitelor de munca,ceea ce in sens economic reprezenta ingustarea posibilitatii gospodariei
taranesti de valorificare a potentialului agricol al proprietatii funciare detinute.In acelasi
timp,scaderea de ansamblu a numarului de vite fata de perioada de dinainte de razboi
semnifica un vizibil proces de saracire a tatanimii.
Politica agrara.Potrivit aprecierilor din literatura de specialitate a vremii,
Politica agrara din deceniul la care ne referim nu se constituie intr-un ansamblu coerent de
masuri care sa vizeze modernizarea domeniului economic care cuprindea cea mai mare din
forta de munca activa a tarii.In acelasi timp,aplicarea legilor de reforma agrara nu s-a facut
cu respectarea stricta a prevederilor lor si nu a fost insotita nici de initiative organizatorice
majore si nici de un cadru legislativ adecvat menite sa spijine gospodariile taranesti,sa
asigure intarirea lor pentru a putea face fata exigentelor economiei de piata.
In acelasi timp,regimul legal al invoielilor agricole a continuat sa fie
reglementat de legea din 1907,pana in 1928.Modificari ale legii mentionate,in 1919 si
1921,nu au vizat fondul ei,ci doar aspecte organizatorice.Intr-o ancheta intrprinsa in 1922 de
catre Ministerul Agiculturii si Domeniilor se constata ca din suprafata total cultivata, de
10.338.289 ha ,ternurile cultivate in dijma insumau 1.147.167 ha,adica 11 %.Dijma si
arenda,in deceniul trei,erau practicate si de catre institutiile sau asezamintele care aveau
pamant si chiar de catre stat,pe terenurile ramse ca rezerva pana la atribuirea lor definitiva
taranilor indreptatiti la improprietarire.
In primul deceniu de dupa razboi au fost adoptate o serie de legi,cele prin care
au fost infiintate in 1924 Camerele Agricole Judetene,in 1925 Uniunea Camerelor de
Agricultura din Bucuresti,in 1926 Institul National Zootehnic,in 1927 Institutul de Cercetari
Agronomice din Romania,precum si alte legi,intre care privind reorganizarea invatamantului
agricol.Apreciate in mod corespunzator in epoca,aceste masuri erau considerate totusi ca
insuficiente pentru inscrierea exploatatiilor taranesti in exigentele practicarii unei agriculturi
moderne,de inalt randament cantitativ si calitativ.
Creditul agricol s-a aflat,in acelasi deceniu,in foarte mica masura in atentia
statului.Doar in anii de seceta statul a pus la dispozitia taranilor,prin intermediul Bancilor
Populare si Cooperativelor,cantitati insemnate de cereale pentru hrana si samanta.
Masura nu s-a permanentizat , ci a ramas doar ca un paleativ al unei situatii
exceptionale provocate de calamitati . Bancile populare si unele banci din provincie au
avansat , in cea mai mare parte , credite pentru cumpararea de pamant si/sau inventar
agricol , dar nu au acordat credite pentru culturi .
Desi in dezbaterea si confruntarea de idei in epoca , in lucrari si luari de
pozitii publice ale unor numerosi economisti si politicieni intalnim ideea privind necesitatea
adaptarii sistemului de credit national la imprejurarile generate de infaptuirea reformei agrare
din 1921 , in mod concret nu sunt adoptate masuri semnificative .
In conditiile in care sistemul bancar romanesc nu are capacitatea de a finanta
intregul proces al prefacerilor economice , creditul este indreptat cu deosebire spre industrie ,
in buna masura in detrimentul agriculturii .