Sunteți pe pagina 1din 4

Sisteme de amplificare i nregistrare a biosemnalelor

Semnalele bioelectrice sunt de putere foarte redus. Pentru a fi analizate vizual


(osciloscopiere, nregistrare) sau prelucrate pe calculator, semnalele bioelectrice trebuie
amplificate de mii de ori.
Ansamblul aparatelor electronice i instalaiilor (inclusiv ecranrile ncperii) folosit ntr-
un anumit scop medical formeaz un sistem electromedical. De la nceput, sistemul trebuie astfel
conceput i realizat nct s prezinte o imunitate ct mai pronunat la perturbaii previzibilea
(artefacte). De asemenea, se impun msuri eficiente pentru reducerea surselor posibile de
perturbaii proprii i externe, sau de nlaturare a lor.
Capacitatea sistemului electronic de a anihila influenele n mediul ambiental se numete
compatibilitate electromagnetic (CEM).
Aparatele electronice pentru msurarea mrimilor neelectrice, dei de o mare diversitate,
au n general o structur comun formata din patru pri principale:
a senzorul, care culege biosemnalul ce urmeaza a fi analizat;
b traductorul (denumit uneori i traductor de intrare);
c circuite de amplificare si prelucrare a biosemnalului;
d indicator sau nregistrator de redare (traductor de ieire).
Traductorul genereaz semnalul electric de intrare, in funcie de mrimea electrica sau
neelectric de msurat. Dac obiectul msurrii poate ceda energia necesar msurrii, semnalul
electric se obine de obicei prin simpl conversiune a msurrii neelectrice n mrime electric.
n caz contrar, este necesar un semnal exterior, care poate fi numit semnal de activare, pentru
obinerea semnalului electric corespunztor. Elementele de prelucrare pun n eviden variaia
semnalului i, n general, l transform n tensiune electric. Semnalul de intrare este slab i este
necesar amplificarea lui, de aceea, aceast parte a aparatului conine i amplificatoare
electronice. Indicatorul sau nregistratorul valorific informaia de msurare, convertind-o sub
form utilizabil de ctre operator: vizibil direct, prin nregistrare, sau prin semnale electrice
folosite pentru telemsurare, pentru comand automat, centralizare etc
Electrocardiograma

Electrocardiograma (EKG, ECG) este un test ce masoara impulsurile electrice ale inimii.
Activitatea mecanica de pompa este declansata si dirijata de activitatea electrica a inimii. Inima
are o centrala electrica principala formata din celule capabile sa schimbe spontan sarcina
electrica, iar diferenta de potential dintre aceastea si celulele din jur genereaza un curent electric
ce se propaga rapid la celulele miocardice de lucru, declansandu-le contractia. Acest curent
electric se propaga prin tesuturile corpului pana la suprafata acestuia si poate fi inregistrat sub
forma electrocardiogramei, prin plasarea de electrozi pe membrele si toracele pacientului.
Acestia sunt conectati la un aparat ce transforma impulsurile electrice ntr-o reprezentare grafica,
pe care o inregistreaza pe hartie. Aceasta reprezentare grafica, ce apare sub forma unei linii, este
analizata de aparat si mai apoi de catre medic.
O electrocardiograma poate sa arate:
- dovezi ale maririi de volum a inimii;
- semne ale unui flux sanguin insuficient la nivelul inimii;
- semne ale unor leziuni noi sau vechi ale inimii (infarcte);
- probleme ale ritmului cardiac (aritmii);
- modificari ale activitatii electrice, determinate de un dezechilibru electrolitic;
- semne de inflamatie a sacului ce inconjoara inima (pericardite).
O electrocardiograma nu prevede apariia unui infarct miocardic.
ECG este indicata pentru:
Verificarea activitatii electrice a inimii
Identificarea cauzei durerilor inexplicabile din piept, care ar putea fi cauzate de un
infarct, de inflamarea sacului din jurul inimii (pericardita) sau de angina pectorala
Identificarea cauzelor simptomelor bolilor de inima, precum dificultatile de respiratie,
ametelile, lesinul sau palpitatiile.
A stabili daca peretii inimii sunt prea grosi (hipertrofiati)
A verifica daca medicamentele isi fac efectul sau daca au efecte secundare care afecteaza
inima
A verifica starea de sanatate a inimii atunci cand exista alte conditii, precum
hipertensiunea arteriala, nivelul ridicat al colesterolului, fumatul, diabetul zaharat sau un istoric
familial de boli de inima.
verificarea functionarii unor dispozitive mecanice (peace-makere sau defibrilatoare)
implantate in inima cu scopul de a menine regulat ritmul acesteia.

Mod de efectuare

Electrocardiograma este efectuata de obicei de catre un cadru medical, iar rezultatul este
interpretat de catre un medic. Pacientul primeste de obicei inregistrarea ca dovada a examinarii
sale de catre un medic.
Electrocardiograful este portabil, astfel nct EKG-ul poate fi efectuat, practic, oriunde.
In cazul spitalizarii, pacientul poate fi monitorizat cardiac coninuu printr-un electrocardiograf;
acest proces este denumit telemetrie. Inainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie sa-si
indeparteze toate bijuteriile si hainele de pe jumattea superioara a corpului, de la nivelul
mainilor si a picioarelor.
In timpul electrocardiogramei pacientul va sta intins pe o masa sau pe un pat. Zonele de
la nivelul pieptului, mainilor si a picioarelor unde vor fi plasati electrozii, sunt curatte si
eventual rase, pentru a furniza o suprafaa curata si neteda. Intre piele si electrozi poate fi plasat
un gel special sau niste mici tampoane imbibate cu alcool sanitar, pentru a inbunati conducerea
impulsurilor electrice. Pot fi folositi si electrozi de unica folosinta ce nu necesita gel sau alcool.
Pe durata efectuarii testului, pacientul nu trebuie sa se miste sau sa vorbeasca, deoarece
activitatea musculara poate influen rezultatul. Pentru rezultate optime, pacientul trebuie sa stea
intins, nemisct i sa respire normal; uneori medicul poate ruga pacientul sa-si tinarespiraia
pentru cateva secunde. O electrocardiograma dureaza in medie 5 pana la 10 minute. In unele
cazuri, aceasta perioada se poate prelungi, de exemplu, atunci cand se masoara ritmul cardiac.
Electrocardiograma este o investigatie nedureroasa. Nu exista riscuri asociate cu
efectuarea unei electrocardiograme.. Electrozii detecteaza numai impulsurile produse de inima.
Prin corp nu trece nici un curent electric provenit de la aparat, deci nu exista riscul de
electrocutare.
Electrocardiograma de efort este la fel ca o electrocardiograma normala, doar ca este
inregistrata in timpul si dupa efortul fizic la care este supus pacientul. Efortul fizic produce
cresterea necesarului de oxigen al organismului, iar acesta este asigurat prin cresterea muncii
inimii. In aceasta situatie, o inima cu circulatie coronariana bolnava incepe sa sufere, iar
pacientul face o criza anginoasa, manifestata prin durere si modificari specifice
electrocardiografice. Aceste modificari sunt puse in evidenta de testul de efort.
Testul de efort nu este lipsit de riscuri, efortul fizic putand precipita, la anumiti pacienti
instabili, tulburari de ritm cardiac, hipotensiune arteriala sau chiar infarct miocardic.
Testul de efort se face cu cresterea gradata a efortului si monitorizarea atenta a
electrocardiogramei si a tensiunii arteriale, sub supravegherea medicului.
Testul de efort este indicat la mai multe grupe de pacienti. In cea mai mare parte a
cazurilor se recomanda pacientilor cu probabilitate de cardiopatie ischemica, in scop diagnostic.
De asemenea, testul cu banda de efort este indicat pentru pacientii cu boala coronariana
diagnosticata, pentru aprecierea severitatii, prognosticului, conduitei terapeutice sau aprecierea
tratamentului antiischemic.
Testul de efort este contraindicat la pacientii cu infarct miocardic acut in primele doua
zile, cei cu angina instabila, in cazul tulburarile maligne de ritm necontrolate terapeutic, in
stenoza aortica stransa simptomatica, in insuficienta cardiaca decompensata, miocardita si
pericardita acuta .
Testul de efort se va efectua la indicatia medicului, iar pacientii vor fi evaluati clinic,
electrocardiografic si ecografic inaintea procedurii, pentru excluderea contraindicatiilor. In cazul
testului de efort cu scop diagnostic, pacientul va opri medicatia beta-blocanta, nitratii si
sedativele cu 24-48 de ore inaintea testului.

S-ar putea să vă placă și