Curs 3

CONDITIILE GENERALE ALE DREPTULUI LA MOSTENIRE

Dreptul la mostenire este, de fapt, dreptul mostenitorului asupra masei succesorale pe
care o preia ca urmare a transmiterii patrimoniului succesoral al defunctului la data
deschiderii mostenirii.
Acest drept presupune reunirea in legatura cu faptul juridic stricto sensu al decesului
persoanei despre a carei mostenire este vorba a urmatoarelor 3 conditii:
1. Capacitatea succesorala
2. Vrednicia succesorala
3. Vocatia succesorala
Aceste trei conditii sunt cerinte necesare pentru nasterea dreptului de a mosteni si
reunirea lor conduce la transmiterea de drept a patrimoniului succesoral catre persoana care le
indeplineste.
Pe langa aceste trei conditii, mai exista una modalitara, care are caracterul unei conditii
pur potestative ce afecteaza dreptul de a mosteni, si anume acceptarea mostenirii de catre
titularul acestui drept.
In acest sens, se afirma ca acceptarea mostenirii consolideaza transmisiunea catre
succesibilul care a acceptat a patrimoniului succesoral, transmisiune care insa opereaza de
drept de la data deschiderii mostenirii.
Ca in cazul oricarei conditii suspensive si aceasta produce efecte retroactiv, si anume de
la data deschiderii mostenirii.
Ca in cazul oricarei conditii pur potestative din partea titularului unui drept ce afecteaza
dreptul sau si aceasta conditie genereaza in patrimoniul titularului, adica al succesibilului, un
drept potestativ, si anume dreptul de optiune succesorala.
Cand acest drept se exercita in sensul acceptarii mostenirii, succesibilul devine
retroactiv mostenitor . Cand se exercita in sensul renuntarii la mostenire, dreptul de optiune
succesorala se stinge si, in principiu, succesibilul ramane o persoana straina de mostenire.
In cazul in care dreptul de optiune succesorala nu este exercitat in cursul termenului de
optiune atunci, la expirarea termenului, succesibilul decade din acest drept, conditia
suspensiva care afecta dreptul sau de a mosteni nu mai poate fi indeplinita si, ca urmare,
succesibilul ramane o persoana straina de mostenire.
Succesibilul este persoana care indeplineste toate conditiile necesare pentru a veni la
mostenire, mai putin aceea a acceptarii mostenirii. Prin urmare, succesibilul descrie situatia
mostenitorului al carui drept este afectat de conditia suspensiva a acceptarii mostenirii
pendente conditionae.

1. Capacitatea succesorala
Potrivit art. 957 alin (1) din Cciv o persoana poate mosteni daca exista la momentul
deschiderii mostenirii.
Prin urmare, faptul juridic stricto sensu al existentei unei persoane la data deschiderii
mostenirii are ca efect juridic indeplinirea de catre acea persoana a conditiei capacitatii
succesorale.
 Sarcina probei existentei persoanei revine aceluia care se prevaleaza de drepturile
decurgand din indeplinirea acestei conditii.

Persoanele care au capacitate succesorala - art 957 alin (1) face referire la 3 articole:
Potrivit art 36 drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca
el se naste viu. Aceasta regula se aplica si dreptului de a mosteni. In consecinta, copilul
conceput la data deschiderii mostenirii si care se va naste numai dupa aceasta data este socotit
a exista la data deschiderii mostenirii, avand capacitate succesorala.
In sprijinul probei ca o persoana era conceputa la data deschiderii mostenirii, legiuitorul
prevede o prezumtie legala relativa in art. 412 - timpul legal al conceptiunii. Intervalul de
timp cuprins intre a 300-a si a 180-a zi inaintea nasterii copilului este timpul legal al
conceptiunii.
Alin (2) prevede ca prin mijloace de proba stiintifice se poate face dovada conceptiunii
copilului intr-o anumita perioada din intervalul prevazut la alin (1) sau chiar in afara acelui
interval.
In consecinta, daca se pretinde ca o persoana era conceputa la data deschiderii
mostenirii, ea trebuie sa stabileasca faptul ca deschiderea mostenirii a avut loc intr-un termen
retrospectiv de cel mult 300 de zile inaintea nasterii acelei persoane.
In cazul in care deschiderea mostenirii a avut loc mai inaintea implinirii unui asemenea
termen, atunci persoana care pretinde ca conceptiunea avusese deja loc trebuie sa probeze in
mod pozitiv acest fapt prin mijloace de proba stiintifice.
In cazul in care deschiderea mostenirii s-a produs in intervalul de 300 de zile, atunci
acela care are interesul sa sustina ca ea nu este capabila trebuie sa stabileasca prin mijloace
stiintifice ca aceasta conceptiune a avut loc cu mai putin de 300 de zile inainte de data nasterii
si anume , dupa deschiderea mostenirii.
Daca ea nu va reusi sa faca aceasta dovada, prezumtia conform careia, la data
deschiderii mostenirii, copilul nascut cu mai putin de 300 de zile dupa aceasta data era deja
conceput ramane aplicabila.

Art. 53 - persoana disparuta

Cel disparut e socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte
ramasa definitiva. Cata vreme exista o persoana a carei existenta a fost dovedita si nu s-a
dovedit decesul fie prin certificatul constatator emis de ofiterul de stare civila, fie prin
hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, acea persoana este prezumata a fi in viata si, in
consecinta, se bucura de capacitate succesorala.
Cu toate acestea, in cazul disparutului, aceasta prezumtie poate fi rasturnata daca prin
hotararea judecatoreasca declarativa de moarte se stabileste o data a decesului disparutului
anterioara datei deschiderii mostenirii despre care este vorba.
Intrucat pentru disparut exista o asemenea posibilitate se afirma in literatura juridica
faptul ca a lui capacitate succesorala este provizorie, respectiv se va prezuma ca exista pana la
hotararea declarativa de moarte care stabileste o data a decesului anterioara deschiderii
succesiunii.
 Art 208 - are in vedere persoana juridica in curs de constituire. Potrivit acestui text
orice persoana juridica poate primi liberalitati in conditiile dreptului comun de la data actului
de infiintare sau, in cazul fundatiilor testamentare, din momentul deschiderii mostenirii
testatorului, chiar si in cazul in care liberalitatile nu sunt necesare pentru ca persoana juridica
sa ia fiinta in mod legal.
Aceasta dispozitie intereseaza in mod particular capacitatea succesorala a persoanei
juridice care, de regula, nu are vocatie legala de a mosteni, ci vocatie testamentara.
In ce priveste vocatia legala s-ar putea discuta cel mult in privinta dreptului unitatilor
administrativ-teritoriale de a culege mosteniri vacante.
Prin testament poate fi gratificata o persoana juridica printr-un legat, iar legatul e o
specie a liberalitatilor.
O persoana juridica in curs de constituire are capacitatea succesorala de a veni la
mostenirea testatorului si de a culege bunurile lasate de acesta, chiar daca acele bunuri nu
servesc scopului constituirii sale.
Se deroga de la regula de drept comun cu privire la capacitatea provizorie conform
careia persoana juridica in curs de constituire poate avea numai drepturile si obligatiile
necesare constituirii sale si poate incheia numai acte in acest scop.
Persoana juridica este considerata in curs de infiintare de regula, intre data actului sau
constitutiv si data inmatricularii in registrul public.
Prin exceptie, fundatiile testamentare nu au capacitatea de la data actului lor constitutiv
care este testamentul, ci de la data la care acest act produce efecte in mod curent, adica data
deschiderii mostenirii.
Pentru a primi bunurile lasate lor in testament, fundatiile testamentare se considera ca
exista la data deschiderii mostenirii, capacitatea lor anticipata nascandu-se la aceasta data.
Odata ce persoana juridica este formata prin inmatriculare sau inregistrare devin
incidente limitele capacitatii sale de folosinta prevazute de art. 206 care, potrivit alin (1),
prevede ca o persoana juridica poate avea orice drepturi si obligatii civile, cu exceptia celor
care prin natura lor sau potrivit legii nu pot apartine decat persoanei fizice.
Prin urmare, ca regula, o persoana juridica deja formata are capacitatea de a veni la
mostenire fara nicio limitare. Totusi, prin exceptie, persoanele juridice fara scop lucrativ pot
avea doar acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit
prin lege, actul de constituire ori statut.
Prin urmare, o persoana juridica fara scop lucrativ are capacitatea succesorala de a primi
prin testament numai bunurile care sunt necesare pentru indeplinirea scopului sau, urmand ca
in caz contrar, legatul sa fie ineficace fie pentru ca este nul, daca depasirea limitelor
capacitatii s-a facut chiar la data intocmirii testamentului, fie pentru ca este caduc, daca
aceasta a survenit in urma modificarii actelor constitutive ale persoanei juridice intre data
intocmirii testamentului si data deschiderii mostenirii.

Persoanele care nu au capacitate succesorala

Codecedatul - potrivit art. 957 alin (2) daca in cazul mortii mai multor persoane nu
se poate stabili ca una a supravietuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se mosteni
una pe alta.
 Aceasta regula provine din principiul probatoriu conform caruia cel care sustine ca el
sau autorul sau are capacitate succesorala trebuie sa o dovedeasca. Daca nu dovedeste ca
autorul sau nu are capacitate se considera ca nu a supravietuit si nu poate veni la mostenire?
Persoanele care au decedat si nu se poate stabili ordinea deceselor nu se mostenesc
reciproc. Aceste persoane se numesc codecedati. Cea mai frecventa situatie este aceea a
comorientilor, si anume acele persoane care au decedat in aceeasi imprejurare fara a se putea
stabili ordinea deceselor.

2. Vrednicia succesorala
Presupune ca persoana sa nu fie nedemna de a mosteni. De aceea nevrednicia
succesorala se mai numeste si nedemnitate si este consacrata sub aceasta denumire in art. 958-
962 din Cod.
Nedemnitatea succesorala este o sanctiune care consta in inlaturarea de la mostenire a
unei persoane care a savarsit fapte grave impotriva celui care lasa mostenirea sau pentru a
dobandi dreptul de a mosteni.
Nedemnitatea este de doua tipuri, in functie de modul cum opereaza si de cauzele care o
antreneaza:

A. Nedemnitatea de drept (art. 958) - este nedemna de a mosteni persoana aflata in unul
din urmatoarele doua cazuri:
1. Persoana condamnata penal pentru savarsirea unei infractiuni cu intentia de a-l ucide
pe acela care lasa mostenirea.
2. Persoana condamnata penal pentru savarsirea inainte de deschiderea mostenirii a unei
infractiuni cu intentia de a-l ucide pe un alt succesibil care, daca mostenirea ar fi fost deschisa
la data savarsirii faptei, ar fi inlaturat sau ar fi restrans vocatia la mostenire a faptuitorului.
Aceste doua cazuri se subsumeaza ideii ca nimeni nu poate obtine o mostenire prin
crima.
De asemenea, ambele cazuri presupun conditia savarsirii unei infractiuni cu intentia de a
lua viata unei persoane.
Se incadreaza in aceasta categorie nu numai omorul, ci si tentativa de omor, care este
savarsita cu intentie, chiar daca rezultatul nu a fost atins.
Ambele cazuri presupun conditia condamnarii pentru savarsirea acestei infractiuni.
Totusi, potrivit alin (2), in cazul in care condamnarea pentru faptele mentionate la alin (1) este
impiedicata prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescriptia raspunderii penale,
nedemnitatea opereaza daca acele fapte au fost constatate printr-o hotarare judecatoreasca
civila definitiva.
Specific nedemnitatii de drept este aceea ca ea poate fi constatata oricand, la cererea
oricarei persoane interesate sau din oficiu, de catre instanta de judecata sau de catre notarul
public pe baza hotararii judecatoresti din care rezulta nedemnitatea.
Regula este sa existe o hotarare de condamnare pentru savarsirea cu intentie a
infractiunii. Prin exceptie, hotararea civila, in cazurile expres si limitativ prevazute de alin (2),
poate inlocui hotararea de condamnare.
Aceasta hotarare care inlocuieste hotararea de condamnare poate fi pronuntata la cererea
oricarei persoane interesate, dar nu din oficiu.
 Persoanele interesate ii includ pe ceilalti succesibili, pe succesorii lor in privinta
drepturilor succesorale sau a bunurilor din mostenire, pe creditorii lor chirografari si chiar pe
nedemn.
*Nedemnitatea succesorala este relativa la anumite mosteniri determinate.

B. Nedemnitatea judiciara
Art. 959 - poate fi declarata nedemna de a mosteni persoana care se afla in unul din
urmatoarele trei cazuri:
1. Persoana condamnata penal pentru savarsirea cu intentie impotriva celui care lasa
mostenirea a unor fapte grave de violenta fizica sau morala ori dupa caz a unor fapte care au
avut ca urmare moartea victimei.
Ca si in cazul nedemnitatii de drept, si acest caz presupune vinovatia sub forma intentiei
si, de regula, conditia condamnarii, cu aceeasi exceptie ca si in cazul nedemnitatii de drept.
In cazul in care nu exista o hotarare de condamnare, hotararea civila de constatare a
cazului de nedemnitate poate fi ceruta in acelasi timp cu declararea nedemnitatii judiciare.
Sunt trei subipoteze ale acestui caz:
Prima este aceea a unor fapte grave de violenta fizica. In aceasta privinta exista o
controversa. Unii autori considera ca, daca faptele de violenta sunt infractiuni, ele indeplinesc
cerinta de gravitate necesara pentru a atrage nedemnitatea potrivit acestui caz. Savarsirea unei
infractiuni de loviri sau alte violente este suficienta pentru a atrage nedemnitatea la acea
mostenire.
In opinia R. Popescu, gradul de gravitate trebuie sa se constate in concret si simpla
condamnare a faptuitorului nu atrage automat nedemnitatea faptuitorului. In schimb, alte
infractiuni care presupun prin elementele lor constitutive o gravitate mai mare genereaza un
asemenea efect, spre exemplu: vatamare corporala grava, rele tratamente aplicate minorului,
talharie.
In a doua subipoteza este vorba de fapte grave morale. Unii autori considera ca
amenintarea e suficienta pentru a atrage nedemnitatea, in timp ce R. Popescu considera ca e
nevoie de un nivel de gravitate sporita, spre exemplu santajul, denuntarea calomnioasa.
A treia subipoteza vizeaza faptele care au avut ca urmare moartea victimei. Pentru
acestea nu se cere un grad special de gravitate. Aceasta decurge din urmare. In acest caz, prin
intentie nu este urmarita chiar moartea victimei si de aceea nu se aflam in ipoteza
needemnitatii de drept.

2. Persoana care cu rea-credinta a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul

defunctului
Esentiala pentru acest caz este reaua-credinta, care este o atitudine subiectiva in sensul
ca potentialul nedemn a urmarit sa deformeze efectele dispozitiilor de ultima vointa a celui
care lasa mostenirea.
Daca persoana despre care se discuta a vrut sa il ajute pe batran sa scrie testamentul si a
continuat ea sa scrie, de aici nu rezulta nedemnitatea.
In ce priveste elementul obiectiv, ascunderea reprezinta dosirea, indepartarea
testamentului de contextul fizic si social in care se dezbate mostenirea.
 Alterarea presupune deteriorarea cu intentie a inscrisului testamentar fara stirea
defunctului. Daca deteriorarea s-a facut cu stirea defunctului si acesta putea fizic si temporal
sa refaca testamentul, atunci aceasta deteriorare valoreaza din partea defunctului o revocare
voluntara a testamentului sau si nu atrage nedemnitatea autorului nemijlocit al alterarii.
Distrugerea testamentului difera de alterare prin faptul ca este totala.
Falsificarea testamentului poate sa imbrace doua forme: fie falsificarea scriiturii, iar in
cazul testamentului autentic falsa declaratie in fata notarului public.
Se are in vedere intentia de a imita scriitura persoanei care lasa mostenirea spre a crea
aparenta ca este indeplinita conditia testamentului olograf care este valabil numai daca este
scris de mana testatorului
Falsificarea subscriiturii urmareste crearea aparentei ca testamentul a fost semnat de
acela despre a carui mostenire este vorba.