Curs 2

Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale

Are doua componente, fiecare comportand o exceptie.
Prima componenta priveste modul in care se exercita dreptul de optiune succesorala.
Potrivit unui principiu de drept succesoral care provine de la romani, nimeni nu este obligat sa
primeasca o mostenire.
In consecinta, persoanele care indeplinesc conditiile legale pentru a mosteni, nu culeg
mostenirea decat daca isi insusesc titlul de mostenitor printr-un act juridic care se numeste act
de acceptare a mostenirii. Ei au dreptul sa nu emita acest act sau sa renunte la mostenire, caz
in care vor fi straine de aceasta si nu vor culege nici bunuri din mostenire, nefiind obligati nici
la datoriile mostenirii.
Dreptul de a accepta mostenirea sau de a renunta la ea se numeste drept de optiune
succesorala, iar actul unilateral prin care se exercita se numeste act de optiune sucsesorala.
Actul de optiune succesorala este indivizibil, in sensul ca nu poate sa priveasca doar o
parte din drepturile succesibilului ori doar anumite bunuri din mostenire.
*Succesibilul = persoana ce indeplineste toate conditiile pentru a mosteni, mai putin
acceptarea mostenirii si care are vocatia ca prin acceptare sa devina mostenitor.
Un succesibil are alegerea sa accepte cota ce ii revine sau toate bunurile care ii revin sau
sa renunte la aceasta cota sau la aceste bunuri.
Indivizibilitatea succesorala este incompatibila cu situatiile in care succesibilul are doua
vocatii la mostenire, una legala si una testamentara.
Indivizibilitatea se aplica fiecarei vocatii in parte, in sensul ca el poate accepta
mostenirea legala in intregime, renuntand la mostenirea testamentara in intregime sau invers,
dupa cum poate accepta ambele tipuri de mostenire in intregime sau poate renunta la ambele
tipuri de mostenire in intregime.
De asemenea, in mod diferit fata de CCiv de la 1864, NCC a prevazut ca in cazul in care
dreptul de optiune succesorala neexercitat se transmite prin mostenirea succesibilului catre
mostenitorii acestuia, el se divide intre acesti mostenitori, astfel incat fiecare dintre ei il va
putea exercita in mod distinct: in cazul in care unul din ei nu accepta, celalalt primeste
intregul drept de optiune succesorala.
A doua consecinta este aceea ca N1 si N2 vor putea trimite acceptarea succesiunii in
termen de 1 an de la deschiderea succesiunii lui C.
Al doilea inteles al caracterului indivizibil al transmisiunii succesorale, a doua
componenta priveste efectul pe care il are aceasta transmisiune cu privire la drepturile si
obligatiile din patrimoniul succesoral.
Astfel, in principiu, patrimoniul succesoral se transmite de la defunct catre mostenitori
in indiviziune. Ca urmare, in principiu, drepturile al caror titular exclusiv era defunctul vor fi
execitate in cotitularitate de mostenitorii sai, fiecare mostenitor avand din fiecare bun al
patrimoniului succesoral o cota parte ideala si abstracta egala cu cota sa din mostenire.
Indiviziunea este o modalitate a patrimoniului succesoral devenit masa patrimoniala
in cadrul patrimoniilor mostenitorilor si ea se confunda cu o coproprietate exercitata de toti
mostenitorii asupra fiecarui bun din acea masa patrimoniala.
Aceasta este regula.
 De la cele doua consecinte, elemente ale caracterului indivizibil al transmisiunii
succesorale exista cate o exceptie.
1. In ceea ce priveste caracterul indivizibil al optiunii succesorale, exceptia este generata
de legile de restituire, si anume L 18/1991 privind fondul funciar, L 112/1995 privind
imobilele cu destinatia de locuinta si L 10/2001 privind imobilele preluate abuziv.
Toate aceste legi au prevazut ca succesibilii care nu au renuntat la mostenirea
persoanelor indreptatite la restituire pot face cereri de restituire in termenele si dupa
procedurile prevazute de legile in cauza.
Printre altele, aceeste cereri de restituire au si natura juridica a unor acte de acceptare a
mostenirii, dar numai cu privire la imobilele pentru care s-a facut cerere.
Asemenea cereri pot fi depuse de cei care nu au renuntat la mostenire: cei care au
acceptat mostenirea persoanei indreptatite pe de o parte, iar pe de alta parte si de catre cei care
nici n-au acceptat, nici n-au renuntat la mostenirea persoanei decedate.
Prin aceasta se creaza o dubla execeptie de la principiul indivizibilitatii optiunii
succesorale.
Pe de o parte persoanele care nu au acceptat, dar nici n-au renuntat la mostenirea
persoanei indreptatite pot, prin intermediul unei asemenea cereri, sa devina mostenitori ai
respectivei persoane doar pentru imobilele supuse restiuturii pentru care au facut cerere.
Pe de alta parte, persoanele care au acceptat mostenirea, persoanele indreptatite, nu vor
avea dreptul la restituire daca nu au facut cerere potrivit legii de restituire cu privire la
imobilul vizat de aceasta.
Cererea de restituire are, de asemenea, si valoarea juridica a unei cereri de repunere in
dreptul de optiune succesorala, in sensul ca ea poate fi facuta chiar si de succesibili ai unor
persoane indreptatite, decedate cu multa vreme inainte de adoptarea cererilor de restituire si
pentru care termenele de optiune succesorala au expirat.
Cu privire la renuntatori, exercitarea dreptului de optiune succesorala isi pastreaza
caracterul indivizibil, inclusiv cu privire la bunurile supuse restituirii.
Persoana care a renuntat la mostenirea persoanei ale carei bunuri sunt supuse restituirii
nu poate solicita restituirea.
2.Cu privire la transmiterea in indiviziune a patrimoniului succesoral, exista o exceptie,
si anume creantele si datoriile defunctului sunt, in principiu, divizibile, ceea ce inseamna ca,
de regula, la data deschiderii mostenirii creantele si datoriile defunctului se divid de drept
intre mostenitorii sai in cote proportionale cu cotele lor din mostenire.
Defunctul poate institui exceptii de la transmiterea in indiviziune a patrimoniului
succesoral, nu si de la indivizibilitatea acestuia. Astfel el poate institui legatari particulari,
conferind acestor persoane vocatie la proprietatea exclusiva asupra anumitor bunuri din
patrimoniul sau succesoral.
In acest caz, bunurile respective se transmit legatarilor particulari in proprietate
exclusiva si, in consecinta, nu pot face parte din masa indivizala. Legatele nu se vor exercita
decat dupa plata datoriilor defunctului.
 Deschiderea mostenirii
Potrivit art. 954 alin (1) mostenirea unei persoane se deschide in momentul decesului
acesteia, ori succesiunile se deschid prin moarte (Cod 1864).
Deschiderea mostenirii unei persoane are loc prin decesul acelei persoane si deschiderea
mostenirii nu se confunda cu deschiderea procedurii succesorale notariale!!!!!
Deschiderea mostenirii este un efect automat al faptului juridic stricto-sensu care este
decesul persoanei ce lasa mostenirea.
Dimpotriva, deschiderea procedurii succesorale notariale este efectul unui act juridic
prin care notarul public declansaza procedura in care se vor dezbate si se vor stabili drepturile
mostenitorilor.

1. Data deschiderii mostenirii

2. Locul deschiderii mostenirii

1. Art. 954 alin (1) - aceasta este data decesului.

Uneori prezinta relevanta juridica chiar ora si minutul la care s-a produs acest deces. In
principiu, momentul decesului se dovedeste prin certificatul de deces., care este emis de
ofiterul de stare civila sau de functionarul oficiului pentru evidenta populatiei, in raza caruia
s-a produs decesul.
Ofiterul insarcinat elibereaza certificatul de deces la cererea membrilor familiei
defunctului ori, in lipsa, la cererea medicului care a constatat decesul ori, in lipsa, la cererea
oricarei persoane care are cunostinta despre deces.
Dovada decesului fata de acest ofiter se face cu certificatul constatator medico-legal al
decesului, eliberat de un medic legist, insotit de cartea de identitate a defunctului si daca este
cazul de livretul militar.
Este posibil ca decesul sa nu poata fi fizic constatat, si anume in ipoteza hotararii prin
care se declara moartea disparutului.
Potrivit art. 53 cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare
declarativa de moarte ramasa definitiva.
Din art. 52 rezulta ca hotararea declarativa de moarte trebuie sa stabileasca data mortii.
In consecinta, instanta este obligata sa administreze probe din care sa rezulte cel putin faptele
vecine si conexe pentru o prezumtie simpla cu privire la data la care a survenit decesul.
In acest caz data desschiderii mostenirii va fi data stabilita ca data mortii prin hotararea
declarativa de moarte.
Deoarece nici ofiterul de stare civila si nici judecatorul care pronunta hotararea definitva
declarativa de moarte nu constata personal, prin propriile simturi data decesului, mentiunile
cuprinse in actele emise de aceste autoritati cu privire la data mortii nu fac proba pana la
inscrierea in fals, ci genereaza o prezumtie simpla ce poate fi rasturnata prin orice mijloc de
proba.
Astfel, daca se dovedeste o alta data a mortii decat aceea prevazuta in cerificatul de
deces, acesta poate fi rectificat.
De asemenea, hotararea declarativa de moarte poate fi anulata in parte daca se
dovedeste o data a mortii diferita de aceea retinuta prin hotarare.
Data deschiderii mostenirii este importanta dpdv juridic pentru mai multe motive:
 1. La data deschiderii mostenirii are loc transmisiunea de drept a patrimoniului
succesoral de la defunct catre mostenitorii sai.
2. In raport cu data deschiderii mostenirii se stabilesc persoanele care vin la mostenire.
Spre exemplu, capacitatea succesorala a mostenitorilor, vocatia la mostenire.
3. Valabilitatea actelor cu privire la drepturile succesorale depinde de data deschiderii
mostenirii deoarece faptele asupra unei succesiuni nedeschise sunt nule si, in consecinta,
actele juridice avand ca obiect drepturi succesorale incheiate inainte de data deschiderii
mostenirii vor fi lovite de nulitate pentru lipsa de obiect.
4. In principiu, de la data deschiderii mostenirii incepe sa curga termenul de optiune
succesorala si, daca este cazul, termenul actiunii de declarare a nedemnitatii judiciare.
5. Actul juridic de optiune succesorala retroactiveaza de la data deschiderii mostenirii.
6. Indiviziunea asupra bunurilor succesorale, precum si divizarea creantelor si datoriilor
defunctului survin la data deschiderii mostenirii.
7. Anumite cauze de ineficacitate a testamentului, mai ales nulitatea si caducitatea,
depind de situarea lor inainte sau dupa data deschiderii mostenirii.

2.Locul deschiderii mostenirii

Potrivit art. 954 alin (2) teza I mostenirea se deschide la ultimul domiciliu al
defunctului.
Potrivit art. 87 domiciliul persoanei fizice in vedereea exercitarii drepturilor si
libertatilor sale civile este acolo unde aceasta declara ca isi are locuinta principala.
Din acest text rezulta ca domiciliul este un atribut de identificare locala al persoanei
fizice care nu decurge direct dintr-o situatie de fapt, ci dintr-o declaratie a titularului, care este
un act juric.
Dimiciliul nu este acolo unde locuiesc in principal, ci unde declar ca locuiesc in
principal.
Exista anumite situatii speciale in care libertatea persoanei fizice de a-si declara
domiciliul este limitata. Spre exemplu, minorul isi are domiciliul legal la locuinta comuna a
parintilor sai, iar daca acestia nu declara ca locuiesc impreuna, la acela dintre parinti cu care
ei declara ca locuieste minorul. In lipsa unei intelegeri intre parinti, instanta judecatoreasca
poate stabili la care dintre parintii separati in fapt locuieste minorul.
Interzisul judecatoresc isi are domiciliul legal la domiciliul tutorelui sau.
In schimb, in principiu, domiciliul curatorului nu are nicio incidenta asupra domiciliului
persoanei aflate sub ocrotirea lui.
Aceasta este valabil chiar si in cazul curatorului persoanei disparute. Aceasta intrucat
curatorul are puteri limitate cu privire la protectia intereselor persoanelor fizice care au
determinat numirea sa. Spre exemplu, in cazul persoanei disparute, puterile sale vizeaza
administrarea patrimoniului disparutului, iar nu si transmiterea sa pentru cauza de moarte.
Dovada domiciliului se face cu certificatul de deces sau hotararea judecatoreasca
declarativa de moarte ramasa definitiva
Pentru emiterea certificatului de dedes e necesar ca ofiterul de stare civila sa primeasca
si cartea de identitate a defunctului. Din aceasta rezulta unde a declarat defunctul ca isi are
locuinta principala si, in consecinta, certificatul de deces va mentiona domiciliul din cartea de
identitate.
 In schimb, judecatorul sesizat cu cererea de pronuntare a unei hotarari declarative de
moarte va trebui sa administreze probe din care sa rezulte declaratia de vointa a disparutului
cu privire la locuinta sa principala.
In cazul in care emiterea unei asemenea declaratii nu poate fi stabilita, prezumtia
existentei sale va putea fi extrasa din faptul locuirii de catre disparut intr-un anumit loc.
Potrivit alin (3) daca ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se afla pe
teritoriul Romaniei, mostenirea se deschide la locul din tara aflat in circumscriptia notarului
public celuit dintai sesizat, cu conditia ca in aceasta circumscriptie sa existe cel putin un
imobil al celui care lasa mostenirea.
In cazul in care in patrimoniul succesoral nu exista imobile, locul deschiderii mostenirii
este in circumscriptia notarului public celui dintai sesizat, cu conditia ca in aceasta
circumscriptie sa sa se afle bunuri mobile ale celui ce lasa mostenirea.
Atunci cand in patrimoniul succesoral nu exista bunuri situate in Romania, locul
deschiderii mostenirii este in circumscriptia notarului public celui dintai sesizat.
Aceste dispozitii se aplica in mod corespunzator atunci cand primul organ sesizat in
vederea desfasurarii procedurii succesorale este instanta judecatoreasca.
Aceste dispozitii se explica prin faptul ca importanta juridica a locului deschiderii
mostenirii rezida in determinarea notarului sau a instantei competente pentru a instrumenta
procedura succesorala.
De aceea dispozitiile citate au ca scop sa furnizeze o solutie practica pentru
determinarea acestei competente.
Prin urmare, in practica, daca biroul notarial sau instanta judecatoreasca este sesizata cu
o cerere privind procedura succesorala, ea trebuie sa incerce sa determine ultimul domiciliu al
persoanei despre a carui mostenire este vorba.
Daca din acestea nu rezulta ultimul domiciliu al defunctului, atunci notarul va trebui sa
identifice daca acesta a avut imobile.
In cazul in care ultimul domiciliu a rezultat din verificari si se afla in aria teritoriala de
competenta a notarului sesizat, acesta pastreaza dosarul procedurii succesorale spre
solutionare.
In cazul in care a rezultat un domiciliu aflat in afara ariei sale de competenta teritoriala,
atunci notarul declina dosarul procedurii succesorale notariale catre un notar din aria ultimului
domiciliu.
Daca desi ultimul domiciliu nu a rezultat, notarul identifica imobile aflate in raza sa de
competenta teritoriala , el va trebui sa verifice daca a mai fost sesizat vreun alt notar, avand o
competenta teritoriala diferita.
In cazul in care se constata ca a mai fost sesizat un asemenea notar, trebuie verificat
daca in sfera lui de competenta teritoriala se afla imobile.
In cazul in care si in sfera de competenta teritoriala a acelui notar se afla imobile, atunci
notarul fie retine dosarul spre solutionare daca a fost sesizat mai intai, fie declina competenta
daca a fost sesizat ulterior celuilalt notar in a carui sfera de competenta teritoriala se afla
imobilele defunctului.
Daca nu s-a identificat nici domiciliul defunctului, nici imobile in Romania, notarul
verifica daca a mai fost vreun notar sesizat si daca se pot identifica bunuri mobile ale
defunctului.
 In cazul in care nu a existat niciun alt notar sesizat, dosarul este retinut spre competenta
solutionare de catre notarul verificator. Daca a mai existat un alt notar sesizat, notarul verifica
locul situarii bunurilor mobile identificate si daca acestea se afla doar in raza teritoriala a
unuia dintre notari, procedura succesorala va fi instrumentata de catre acesta. Daca ele se afla
in raza teritoriala a ambilor notari sesizati, atunci procedura succesorala se instrumenteaza de
catre cel care a primit prima sesizare.
Sunt 3 aspecte pentru care locul deschiderii este relevant:
1. Secretarul consiliului local in raza teritoriala a caruia se afla locul deschiderii
mostenirii are obligatia legala de a sesiza notarul public pentru deschiderea procedurii
succesorale notariale.
2. Procedura succesorala notariala intra in competenta notarului public in circumscriptia
teritoriala a caruia se afla locul deschiderii mostenirii.
3. Potrivit art. 117 NCPC instanta competenta sa judece cererile legate de mostenire este
instanta de la locul deschiderii mostenirii.
Aceasta inseamna ca respectiva instanta va solutiona pretentiile creditorilor intre ei cu
privire la drepturile succesorale, actiunile legate de validitatea si eficacitatea dispozitiilor
testamentare, actiunile privind anularea certificatului de mostenitor, cererile creditorilor si
legatarilor impotriva mostenirii.
Se admite ca aceasta competenta teritoriala exceptionala dureaza pana la partaj,
dupa care se revine la competenta de drept comun. De asemenea se admite ca aceasta
comp teritoriala exceptionala nu este aplicabila atunci cand la mostenire vine un singur
mostenitor. In acest caz, acesta va prelua pozitia juridica a defunctului si devine incidenta
competenta normala.