Poezia pura reprezinta o noua etapa in dezvoltarea poeziei europene in sec. 19.

Trasaturi ale poeziei

din sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20 sunt antinaturalismul, accentul pus pe artificiu si
dezvoltarea unui limbaj din ce in ce mai pur. Curente precum simbolismul, parnasianimul sau
imaginismul sunt urmari ale poeziei pure, bazate mai putin pe emotie si mai mult pe sugestie.

Poetii modernisti vad limbajul ca subiect al poeziei, si nu un instrument in realizarea acesteia.

Resping reprezentarea, preferand sugestia si abstractia.

Sunt frecvent utilizate versul alb, sinestezia, poezia devenind uneori ermetica.

Poezia impura insa, reflecta mai bine conditia complexa a poeziei. Puritatea poeziei poate fi atinsa
prin metode care pot fi considerate drept impure sunt deteriorate prin cacofonii, cacofonii, clisee,
ironii.

Intelesul prinicipal al termenului de poezie poate fi acela de a satisfice obiceiul unui cititor, insa
poezia poate fi orice. Astfel, poezia pura este victoria modernismuluiprin refuzul clasicismului.