Sunteți pe pagina 1din 5

Simbolul Focului

n mitologie, focul este un element primordial, la fel ca apa cu care se afl ntr-o permanent
opoziie. Este un element complex, care a generat multe ntrebri, dar i un element schimbtor,
avnd trei ipostaze complet diferite:

1. Focul sacru sau focul purificator; aceast flacr are origine celest, fiind un simbol al puterii zeilor,
o manifestare a acestora. n multe temple existau tore cu ajutorul crora se celebra cultul zeilor. n
Grecia Antic, flacra olimpic avea o semnificaie important. Se spunea c nu se stinge niciodat,
iar n timpul Jocurilor Olimpice se organizau curse cu tore aprinse cu acea flacr, nchinate Atenei.

Zeii focului sacru:

Agni - mitologie vedic

Atar (Atesh) - mitologie persan

Chou Yong - mitologie chinez

Hestia - mitologie greac

Vesta - mitologie roman

2. Focul uman sau al meteugurilor este focul prieten omului pe care acesta l cunoate i l folosete
n meteugurile sale. Multor zei care guverneaz asupra metalurgiei sau a fecunditii li s-a atribuit
i acest foc. Mai trziu, chiar civa zei ai rzboiului au primit aceleai atribuii, ca nite zei ai focului.
n multe mitologii, focul uman este de fapt foc sacru adus pe pmnt i adaptat de oameni. Mitologia
greac are chiar o legend legat de acest proces. Titanul Prometeu este cel ce fur focul din ceruri i
l aduce oamenilor, fapt petru care este crunt pedepsit.

Zeii focului uman:

Hephaistos - mitologie greac

Njord - mitologie nordic

Rosemerta - mitologie celtic

Vulcan - mitologie roman

3. Focul demonic sau focul mistuitor pune n eviden proprietatea focului de a arde, de a distruge.
Este un element malefic al naturii. De multe ori Infernul sau Lumea morilor sunt vzute ca spaii ale
acestui foc.

Zeii focului demonic:

Loki - mitologie nordic

Focul vzut n mitologia persan


n mitologia persan, focul era venerat nainte de Zoroasru, ca zeitate a vetrei, care era inut arznd
i era asociat puritii i dreptii. Templele focului, "dadgah", au fost instituite dup anul 500 .Hr.
Zeul Atar sau Atesh este personificarea focului, numele lui nsemnnd chiar "flacr" n limba
persan veche.

Focul vzut n religia islamic

n islamism, focul este unul din primele lucruri create de Dumnezeu (Allah). Se spune c odat creat,
focul s-a dezlnuit cu furie i a cerut s i fie trimii lui toi pctoii pentru a-i pedepsi. Tot din foc a
fost creat i demonul Iblis, care a devenit mndru de originile sale (focul era element al puritii), la
fel ca ceilali eitani, (spirite de foc). La nceput slujitori credincioi ai lui Allah, eitanii i Iblis s-au
rsculat mpotriva lui i nu au vrut s i se mai supun. Astfel, n islam avem un exemplu al
transformrii focului sacru n foc demonic.

n mitologia rus, Pasrea de Foc (-, jar-ptia) este o pasre miraculoas, cu penele
strlucitoare ca aurul i ca argintul i cu privirea sclipitoare asemenea cristalului. La miezul nopii, ea
se arat n grdini i pe cmpuri, strlucind ca o mie de luminie. Se spune c o singur pan din ale ei
poate lumina o camer ntreag. Pasrea de Foc mnnc mere de aur , care i confer tineree,
frumusee i nemurire. Cnd cnt i cad din plisc perle, trilul ei putnd s nsntoeasc pe cei
bolnavi i s le redea vederea celor orbi.

FOCUL este considerat ca fiind cel mai nobil din cele patru elemente fundamentale: FOC,
AER, AP, PMNT. El nclzeste, lumineaz, transform, strluceste.

Este cel mai reprezentativ simbol al energiei vitale care actioneaz n centrul existentei noastre
psihice.

Este un simbol creator care reprezint dragostea, cldura inimii.

Focul poate consuma dar si curta, n egal msur.

Simbol al energiei masculine, el reprezint deschiderea, pozitivul, constientul.

n vise evoc nevoia de sacrificiu dar si promisiunea de noi oportunitti.

1 - Un foc care arde linistit n vatr este o evocare a cminului conjugal, a dragostei matrimoniale si a
armoniei familiale.

2 - Dac n vatra sobei nu arde focul, atunci dragostea si pasiunea lipsesc din casa si din viata noastr.

3 - Un foc mare sau un foc rosu este un semn de neplceri, de perturbri.

4 - Un foc mic si luminos este anuntul unui cald sentimentalism, al unei spiritualitti prospere.

5 - Aprinderea unui foc pentru a ne nclzi si lumina, prezice sntate si noroc. Nevoia de iubire va fi
mplinit.

6 - Focul care se stinge semnaleaz o pierdere sentimental sau o jen financiar, iar dac n cas
este un bolnav, o posibilitate de deces.
7 - Functie de contextul visului, a stinge un foc poate evoca o domolire a pasiunii si impactului
emotiilor asupra vietii noastre sufletesti, printr-o mai bun stpnire de sine, cu ajutorul vointei si
ratiunii.

8 - Incendierea n scop de distrugere, avizeaz c vom suporta consecintele urii pe care o semnm n
jurul nostru.

9 - Focul care se transform n incendiu semnific necesitatea de a ne controla mai bine pasiunile sau
ambitiile mistuitoare.

10 - Un foc arznd cu flacr nalt, sau care cade din cer, defineste inamici puternici si sus plasati.

11 - Focul care mprstie ntunericul indic protectie n situatii grele. O scnteie de ntelegere se
iveste n subconstient.

12 - Un foc rosu n noapte semnific preocupri sentimentale pe care nu le putem evita.

13 - Frica de foc, n vis, exprim teama noastr de a fi " arsi " de pasiuni.

Acestea pot fi de natur sexual ( de cele mai multe ori ), material ( ca de pild patima jocului de
noroc ), sau chiar spiritual ( cnd nu suntem nc suficient de evoluati ).

14 - Un incendiu care izbucneste sub acoperisul unei case, ne avertizeaz asupra pericolului iminent
care ne amenint sntatea mental.

15 - Dac focul izbucneste n beci, sau dac podeaua casei a luat foc si arde, atunci visul ne spune c
tririle noastre afective refulate ( pasiunile, dorintele primitive, iubirea acaparatoare, ura,
rzbunarea, vointa de a domina, etc. ) reprezint un pericol pentru echilibrul nostru emotional, cci
ele ard mocnit sub aparenta noastr masc de civilitate si bun educatie.

16 - Dac ne vism c suntem pe cale de a aprinde un foc ntr-o atmosfer destins, cu intentia de a
face lumin, atunci visul semnific o ameliorare, o crestere a nivelului nostru de constiint.

Document

Sfinx-Bucegi

Am preluat integral acest articol pentru c mi s-a prut foarte interesant, cu posibilitatea de a
redetepta sentimente de mndrie naionala.

Pornind de la versul lui Eminescu: Sfinx ptruns de-neles, v aducem ultimele dezvluiri
prezentate la Conferina pentru studiul Vindecrii prin Conexiunea cu Universul, din 14-21 iulie 2013,
la Massachusetts Institute of Recovery din Easthampton (M.I.R.E.) , sub preedinia profesorului Jules
W.Gritchard, 65 ani, specialist n medicina nuclear i anatomo-patologic, laureat al multor premii
internaionale pentru descoperiri tiinifice reformatoare n domeniu. Dup cum arat studiile
prezentate la prestigioasa conferin, este vorba de fapt despre o re-conexiune cu Universul,
nelegnd prin aceasta reconectarea la totalitatea universului a ntregii noastre fiine, a esenei
noastre divine, n sensul vindecrii prin spiritualitate, adic o comunicare spiritual sau un schimb de
informaii spirituale cu Universul.

Bucegi, dar mai ales minuniile construite de natur pe teritoriul judeului Dmbovia, Sfinxul i
Babele, continu s ne uimeasc. Un fenomen ciudat are loc n fiecare an, la data de 28 noiembrie,
cnd zeci de oameni urca pe Platoul Bucegilor, la celebrul Sfinx ca s vad, la apus, cum razele
soarelui construiesc o piramid energetic, n jurul chipului sculptat n piatr.

Unii cercettori spun c Sfinxul ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. A existat i pe
vremea regatelor dacice care l venerau pe Zalmoxis. Fenomenul ciudat care adun n fiecare an, n
ziua de 28 noiembrie, zeci de oameni n faa uriaului ar fi legat, de o legend. Ar fi aprut n ziua n
care Decebal i-a ucis fiul, chiar n acest loc, ca sacrificiu ritualic, pentru a-l trimite ca mesager zeilor.

Sfincsii din Carpati Portaluri Energetice ale Zeilor spre Universuri Paralele ?

Dar pentru cei care sunt cit de cit initiati in mistica, cuvintul Akasha rezolva tot misterul. Pentru ca
Akasha este memoria universala, cea care inregistreaza si pastreaza tot ceea ce s-a intamplat de-a
lungul timpului. Astfel, se pare ca sfincsii din intreaga lume sunt zone in care aceasta arhiva a
omenirii poate fi accesata. In felul acesta, stincile cele ciudate actioneaza ca o poarta ascunsa intr-un
program sofisticat, o poarta lasata de programatorii initiali pentru orice eventualitate, in caz ca
lucrurile nu se deruleaza asa cum ar trebui.

Satelitii celesti
O alta ipoteza tulburatoare a existentei sfincsilor a fost emisa de o serie de cercetatori straini si
romani a fost aceea ca pietrele functionau, in realitate, acum mii si mii de ani, ca niste bizare aparate
de emisie receptie spirituala. Prin intermediul lor, zeii de dincolo de Pamint isi puteau trimite
ordinele catre preoti, iar prin intermediul lor, acestea sa ajunga la oameni. Nu intamplator zonele au
fost cunoscute ca fiind sfinte din cele mai vechi timpuri, iar pe virfurile muntilor s-au descoperit o
gramada de urme ale unor temple vechi de mii de ani.

Sfincsii functionau nu ca aparate de radio celeste ci ca statii de amplificare, fluxurile energetice si


spirituale care treceau prin ele fiind retrimise catre lumea larga. Si in felul acesta, informatiile
controlate de zei ajungeau si la cele mai cunoscute oracole, printre care si cel din Delphi. Ani de zile
s-a afirmat despre acesta din urma ca ar fi functionat ba pe seama unor gaze halucinogene care se
gaseau sub oracol, ba pe seama cine stie caror mincaruri sau ciuperci cu efect halucinogen. Realitatea
este putin diferita. Gazele sau mincarurile halucinogene nu ofereau informatiile primite de la zei ci il
deschideau pe sacerdotul care efectua serviciul catre lumea divina. Apoi veneau informatiile celeste,
care treceau prin sfincsi si se repartizau in functie de reteaua informationala creata de zei. Cum s-ar
spune in zilele noastre, sfincsii indeplineau, pe vremuri, rolul satelitilor de comunicatie din zilele
noastre, dar la un nivel la care satelitii nu vor ajunge niciodata.

S-ar putea să vă placă și