La moartea principelui tirbey

Mihai Eminescu

Turnurile mic-n doliu a lor inimi de aram

i un nger cu-aripi negre, cu diadem de spini,

Cu cntarea-i plngtoare lumea mic, lumea cheam,

Precum mic vntu-n cntec faa mrii de senin.

i cu ochiul plin de lacrimi naiunea cea romn,

Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurnd,

Vede cum prin nori se stinge stea cu flacr divin

i aude-n cer un tunet i un gemet pe pmnt...

A-ntristrii neagr-arip peste lume se ntinde,

Totul tace, cci durerea este mut ca un gnd,

Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,

Dect cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormnt.

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stnca ce se sfarm?

Cine-i leul ce nchide cu durere ochii si?

Cine-i tunetul ce moare umplnd lumea de alarm?...

- Este domnul Romniei: Barbu Dimitrie tirbey!...