Sunteți pe pagina 1din 5

Formula AS > Anul 2008 > Numarul 812 > Forma maxima

David Servan-Schreiber despre


ALIMENTELE ANTI-CANCER
Redactia
Buruiana din gradina cu flori

Profesorul T. Colin Campbell de la Universitatea din Cornell (SUA), autorul unuia


dintre cele mai complete studii realizate vreodata asupra legaturii dintre cancer si
obisnuintele noastre alimentare, si-a petrecut copilaria la tara. Poate ca apropierea lui
de pamant l-a ajutat sa formuleze mai bine ca nimeni altul raportul dintre
dezvoltarea cancerului si alimentatie. Anume, el a comparat cele trei etape de
crestere a tumorilor (initiere, promovare si progresie) cu etapele de crestere a
buruienilor care invadeaza gradinile. Initierea este faza in care grauntele e pus in
pamant. Promovarea e faza in care samanta devine planta, iar progresia e perioada in
care buruiana creste necontrolat, invadand celelalte plante din straturile gradinii,
cararile dintre ele si toata curtea, pana afara, pe trotuar: o explozie nebuna si
necontrolata, exact ca aceea declansata de cancer in organism.
Initierea (prezenta unei celule cancerigene) depinde in mare masura de genele
noastre si de substantele toxice prezente in mediul in care traim (radiatii, produse
chimice cancerigene etc.).
Promovarea (cresterea bolii) depinde, la fel ca si la buruieni, de existenta unor
conditii indispensabile: un teren favorabil, in cazul lor, apa si soarele, in cazul
cancerului, conditiile pe care noi insine le cream pentru ca boala sa se dezvolte. Iar
ele tin, in primul rand, de alimentatie.
In cartea scrisa dupa 35 de ani de experiente asupra rolului factorilor nutritionali in
dezvoltarea cancerului, Campbell trage urmatoarea concluzie: "Dezvoltarea
cancerului poate fi reversibila, in functie de faptul daca prima micro-tumora aparuta
in organism primeste sau nu conditiile necesare dezvoltarii sale. La acest nivel,
factorii nutritionali joaca un rol decisiv. Unii dintre ei hranesc cresterea cancerului.
Altii o incetinesc. Cancerul prospera atunci cand sunt mai multi factori favorabili
decat defavorabili. Atunci cand factorii defavorabili domina, cancerul isi incetineste
dezvoltarea sau chiar si-o stopeaza. Importanta acestei reversibilitati este enorma."
Cu alte cuvinte, de felul in care ne alimentam depinde infrangerea bolii.
Cativa ani mai tarziu, in revista englezeasca "Nature", cercetatorii in domeniul
cancerului de la Universitatea din San Francisco au dovedit actualitatea acestei idei,
chiar pe celule canceroase foarte agresive. Daca mediul in care se afla tumora

1
cancerigena e lipsit de factorii inflamatori necesari cresterii, ea nu reuseste sa se
dezvolte. Or, acesti factori inflamatori sunt direct tributari alimentatiei noastre.
Printre ei se numara zaharul rafinat, lipsa acizilor grasi Omega 3, hormonii de
crestere prezenti in carne sau anumite produse lactate. La polul opus se afla
alimentele "antipromotoare de cancer", prezente cu prioritate in fructe si legume.

ALIMENTE-MEDICAMENT ANTICANCER

Farfuria model

Alimentatia anti-cancer e compusa, mai ales din legume si leguminoase acompaniate


de untdelemn de masline (sau ulei de in sau unt biologic), usturoi, ceapa, ierburi si
condimente. In loc sa se afle in mijlocul farfuriei, carnea si ouale trebuie sa fie
facultative si sa serveasca doar de adaus pentru gust. Este exact inversul tipului de
farfurie occidentala (si romaneasca, n. red.) care aseaza carnea in mijlocul farfuriei,
decorand-o cu cateva legume, imprejur.
Cele mai puternice alimente anti-cancer

CEAIUL VERDE

Bogat in polifenoli, el reduce cresterea noilor vase de sange necesare dezvoltarii


tumorii si metastazelor. Este, de asemenea, un puternic anti-oxidant, un detoxifiant
(activeaza enzimele din ficat care elimina toxinele din organism si faciliteaza
moartea celulelor cancerigene prin apoptoza). In laborator, s-a dovedit ca ceaiul
verde sporeste efectele radioterapiei asupra celulelor canceroase.
Atentie! Ceaiul negru e fermentat, un procedeu care distruge in mare parte
polifenolii. Ceaiul verde japonez e mai puternic si, deci, mai recomandabil decat
ceaiul verde chinezesc. (E foarte bogat in polifenoli.)

Mod de folosire

Eliberarea substantelor active din planta necesita o infuzare prelungita, de circa 10


minute. Ideal este sa infuzati 2 grame de ceai verde, vreme de 10 minute, intr-un
ceainic, si sa-l consumati cel tarziu in ora care urmeaza, fiindca dupa aceea,
polifenolii dispar. Se recomanda ingerarea a 6 cesti pe zi.
Atentie! Anumite persoane sunt sensibile la cafeina continuta in ceaiul verde si pot
suferi de insomnie, daca il beau dupa orele 16.

CURCUMA

2
Curcuma (un praf galben care intra in compozitia produsului alimentar curry) este
anti-inflamatorul natural cel mai puternic al momentului actual. El contribuie, de
asemenea, la inhibarea celulelor canceroase prin apoptoza. In laborator, s-a dovedit
ca sporeste eficienta chimioterapiei si reduce progresia tumorilor.
Atentie! Pentru a fi absorbit de catre organism, curcuma trebuie sa fie amestecat cu
piper negru. Ideal este sa fie solubilizat in ulei de masline sau de in. Diferitele soiuri
de curry nu contin decat 1/5 curcuma, de aceea trebuie folosit praful pur.

Mod de folosire

O jumatate de lingurita de pudra de curcuma se amesteca cu o lingurita de


untdelemn de masline, cu un varf de cutit de piper negru si un strop de miere. Poate
fi adaugat in supe, salate, vinegreta.

GHIMBIRUL

Si radacina de ghimbir actioneaza ca un puternic anti-inflamator, antioxidant si,


totodata, ucide celulele canceroase. Infuzia de ghimbir poate fi utilizata si la
reducerea transpiratiei care insoteste de obicei chimioterapia sau radioterapia.

Mod de folosire

Radeti o bucata proaspata de ghimbir (se gaseste in supermarket), intr-o salata de


legume fierte in abur sau preparate la tigaie, in putin untdelemn. Sau puneti fructe la
marinat, impreuna cu suc de lamaie verde si ghimbir ras (puteti adauga si un strop de
miere, daca va place gustul mai dulce). Infuzie: lasati la infuzat vreme de 10-15
minute un deget de ghimbir taiat bucatele, peste care turnati o cana de apa clocotita.
Se poate bea cald sau rece.

CRUCIFERELE

Varza (alba, rosie, de Bruxelles, chinezeasca), conopida, broccoli - contin substante


foarte puternic anti-cancerigene. Ele opresc evolutia celulelor precanceroase in
tumori maligne. Favorizeaza, de asemenea, sinuciderea celulelor canceroase,
blocand angiogeneza.
Atentie! Varza, broccoli si celelalte surate ale lor nu trebuie fierte, fiindca
substantele anticancerigene dispar.

Mod de folosire

3
Fierbere scurta, in vapori de apa, salate crude sau calire rapida, in putin untdelemn
de masline.

USTUROIUL, CEAPA, ARPAGICUL VERDE, PRAZUL

Usturoiul este una dintre cele mai vechi plante medicinale (s-au gasit prescriptii
medicale cu usturoi pe tablitele de lut sumeriene, cu trei mii de ani inainte de
Hristos). In primul razboi mondial, a fost folosit pe larg, ca anti-infectios, in
pansarea ranilor. In cel de-al doilea razboi mondial, in lipsa de antibiotice, soldatii
rusi mancau tone de usturoi, incat planta a si fost botezata "penicilina ruseasca".
Compusii sulfului, prezenti in aceasta familie de plante ("alliacee"), reduc, in parte,
efectele cancerigene ale nitrosaminelor care se formeaza pe carnea prea fripta sau in
tehnologia fabricarii tutunului de tigara. Usturoiul & co induc apoptoza celulelor in
cancerul de colon, al sanului, plamanilor, prostatei si in leucemie. Studiile
epidemiologice au demonstrat o reducere a cancerului renal la persoanele care
mananca mult usturoi si ceapa. Printre altele, toate legumele din aceasta familie
stabilizeaza nivelul zaharului in sange, ceea ce reduce secretia de insulina si, drept
urmare, cresterea celulelor canceroase.
Atentie! Moleculele active ale usturoiului se elibereaza in momentul zdrobirii
cateilor si sunt mai bine absorbite de organism daca sunt combinate cu untdelemn
(mujdei).

Mod de folosire

Atat ceapa cat si usturoiul se consuma de preferinta crude si rase, amestecate in


salate de legume sau calite usor in untdelemn. Se pot amesteca cu curry si curcuma
sau pot fi puse pe paine neagra (preparata din patru cereale) si unsa cu putin unt
natural taranesc.

LEGUME SI FRUCTE BOGATE IN CAROTEN

Dintre ele fac parte morcovii, dovleceii, bostanul, sfecla, caisele si toate celelalte
legume si fructe colorate viu, in portocaliu, rosu, galben si verde. Ele poseda
cantitati mari de vitamina A si licopen, care au capacitatea dovedita de a inhiba
progresia celulelor canceroase dintre cele mai agresive (de exemplu: gliomii
creierului). In plus, multiplica celulele sistemului imunitar si le intareste capacitatea
de a ataca celulele tumorale.

ROSIILE

4
Licopenul din rosii este asociat cu cresterea duratei de viata a bolnavilor de cancer la
prostata, in conditiile in care acestia consuma cel putin de doua ori pe saptamana sos
de rosii.
Atentie! Pentru a elibera licopenul, trebuie ca rosiile sa fie fierte (transformate in
sos). Absorbtia lui e facilitata de prezenta unui corp gras (uleiul).

Mod de folosire

Sos de rosii din conserve, dar fara E-uri si adaos de zahar. Dar cel mai bine e sa il
preparam singuri: se pun pe foc doua rosii mari, taiate marunt, cu putin untdelemn
de masline. Se pot adauga: usturoi, ceapa, tofu, chimen, curcuma, piper etc.

IERBURI SI CONDIMENTE

Ierburile folosite la gatit, precum rozmarinul, cimbrul, oreganul, busuiocul, menta,


mararul, tarhonul - sunt foarte bogate in uleiuri esentiale, din familia terpenelor. Ele
grabesc apoptoza celulelor canceroase si le reduc inmultirea, blocand enzimele
necesare invaziei tesuturilor vecine. Carnosolul din rozmarin, de exemplu, este un
puternic anti-oxidant si anti-inflamator. S-a demonstrat capacitatea lui de a accentua
efectul chimioterapiei si de a ataca celulele canceroase foarte rezistente la tratament.
(Continuare in numarul viitor)

S-ar putea să vă placă și