DREPT ROMAN CURS 11

PARTEA SPECIALA A OBLIGATIILOR

IZVOARELE OBLIGATIILOR

Asa cum rezulta din opera legislative a imparatului Justinian, obligatiile izvorasc din contracte,
din cvasicontracte, din delicte si cvasidelicte. Cele mai impoartante izvoare de obligatii sunt
contractele. In literature contemporana juridica definitia contractului este similara cu cea
romana intrucat romanii spuneau contractul este conventia generatoare de obligatii sau
conventia care genereaza creante si datorii. Noi modernii spunem: contractul este conventia
care naste, stinge sau transforma obligatii.

In functie de forma lor, contractele se clasifica in:

1. Contracte solemne (formale) se clasifica in:

Contracte in forma religioasa sunt 2:

- Sponsio religiosa este cel mai vechi contract roman care se formeaza prin
intrebare si raspuns dupa care partile presteaza un juramant religios prin care
este invocata favoarea zeilor Romei deoarece in conceptia romanilor aceia
care isi respectau cuvantul dat se bucurau de gratia zeilor, iar cei care isi
incalcau promisiunile erau loviti de mania zeilor Romei. Intrucat la intrebarea
creditorului, debitorul raspundea prin verbul spondeo acest contract era
accesibil numai cetatenilor romani.

- Iusiurandum libert inseamna juramantul dezrobitului si este contractul prin

care dezrobitul isi asuma obligatia se a presta operae fabriles, adica servicii
care presupuneau o anumita calificare pt patronul sau. Incheierea acestui
contract presupunea prestarea a 2 juraminte successive. Primul juramant era
prestat inainte de actul dezrobirii si producea efecte numai pe taram moral
sip e taram religios deoarece sclavul neavand capacitate nu se putea obliga in
nume propriu. Al 2 lea juramant era prestat dupa actul dezrobirii si producea
efecte pe plan juridic intrucat dezrobitul avea capacitate, era persoana.

In forma verbala sunt in numar de 3:

- Sponsio laica se formeaza tot prin intrebare si raspuns ca si sponsio
religioasa, dar spre deosebire de sponsio religioasa nu presupune si prestarea
unui juramant religios. Totusi, acest contract pastreaza unele urme ale
caracterului religios de vreme ce debitorul se obliga tot prin pronuntarea
verbului spondeo, verb care avea vocatia de a atrage favoarea zeilor Romei
a.i. si sponsio laica este un contract accesibil numai cetatenilor romani. Cu
timpul insa, o data cu dezvoltarea comertului, a economiei de schimb,
romanii aveau interesul ca si peregrinii sa poata contracta. De aceea, a fost
sanctionat un nou contract verbal format tot prin intrebare si raspuns cu
deosebirea ca la intrebarea creditorului, debitorul nu mai raspundea prin
verbul spondeo, ci printr un verb cu inteles similar cum ar fi promito,
fidepromito sau dato.

- Stpulatunea este contractul verbal forma prin intrebare si raspuns la care au

acces si peregrinii. Dupa aparitia stipulatiunii sponsio laica a continuat sa se
aplice, dar numai in relatii dintre cetatenii romani, iar jurisconsultii din ep
veche afirmau in mod gresit ca sponsio laica este o aplicatiune a stipulatiunii,
desi in realitate sponsio laica este modelul dupa care a fost elaborata
stipulatiunea. Fapt este ca prin stipulatiune se poate realiza aproape orice
operatie juridical din domeniul obligatiilor intrucat ea indeplineste o functie
generala. Astfel, prin stipulatiune se poate realiza operatia juridical a vanzarii,
incheirea unui lucru, novarea unei obligatii, constituirea unor garantii, crearea
obligatiilor coreale etc, inclusiv operatia juridical a imprumutului banesc.
Atunci cand stipulatiunea era utilizata in vederea realizarii operatiei juridice a
imprumutului banesc putea aparea consecinte grave pt debitor. Asa cum vom
vedea, stipulatiunea este un contract de drept strict, iar judecatorul verifica
numai daca au avut loc intrebarea si raspunsul. El nu verifica daca debitorul a
primit efectiv suma de bani pe care a promis o. El verifica numai daca a
promis o. Profitand de aceasta sitatie,bancherii imprumutau anumite sume
de bani clientilor lor cu conditia sa promita o suma mai mare decat cea
primita efectiv, iar diferenta dintre suma promise si suma primita efectiv de
debitor reprezenta o dobanda deghizata. Cu timpul, aceasta practica s a
incetatenit, s a aplicat pe scara generala amenintand cu ruina economica a
debitorrilor. Catre sf republicii au aparut si alte contracte, contracte care erau
utilizate in vederea realizarii anumitor operatii juridice in sensul ca prin noile
contracte se puteau realiza numai anumite operatii juridice. De ex, prin
contractul de vanzare se putea realiza numai operatia juridical a vanzarii sau
prin contractul de locatiune se putea realiza numai operatia juridical a
inchirierii. Cu toate acestea stipulatiunea nu a iesit din uz. Ea a continuat sa
se aplice a.i. aceeasi operatiune juridica putea fi realizata si prin stipulatiune,
si printr un contract cu functie concreta. De ex, operatia juridical a vanzarii se
putea realiza si prin 2 stipalatiuni, dare a se putea realiza si prin contractul
consensual de vanzare. Stipulatiunea prezinta anumite caractere:

1. Este un contract verbal deoarece se formeaza prin intrebare si raspuns.

2. Este un contract solemn deoarece partile trebuie sa pronunte anumite

cuvinte intr o anumita ordine.

3. Ea presupune congruenta, potrivirea, caci ori de cate ori stipulatiunea

avea ca obiect o suma de bani, suma din intrebare trebuia sa corespunda
sumei din raspuns. De ex, daca creditorul intreba promiti sa mi dai
100?, debitorul trebuia sa rapunda promit sau promit 100. Daca
spunea promit 50 nu exista congruenta si stipulatiunea era nula.

4. Este un act continuu in sensul ca raspunsul trebuie sa urmeze intrebarii si

ca intre intrebare si raspuns nu trebuie sa se interpuna o alta operatiune
juridica.

5. Este un contract de drept strict, adica un contract de riguroasa

interpretare.

6. Este un contract unilateral, caci una dintre parti are numai calitatea de
creditor, iar cealalta parte are numai calitatea de debitor.

7. Presupune unitate de timp si de loc. In virtutea acestui character este

necesar ca ambele parti sa se afle la un moment dat in acelasi loc pt a se
putea formula intrebarea si pt a se putea da raspunsul de vreme ce
stipulatiunea este un contract verbal incheiat prin intrebare si raspuns.
Prin acelasi loc intelegem aceeasi localitate. Daca debitorul/promitentul
facea dovada ca una dintre parti a lipsit din localitate un singur moment
in ziua in care creditorul sau stipulantul afirma ca ar fi avut loc intrebarea
si raspunsul stipulatiunea era considerata nula.

8. Prezinta un character abstract in sensul ca din modul ei de formare nu

rezulta cauza sa juridica, adica nu rezulta scopul pe care partile l au
urmarit atunci cand au incheiat contractul. Ceea ce inseamna ca in cazul
stipulatiunii nu exista o unitate organica intre forma actului si scopul pe
care partile l au urmarit. Pe cand in cazul celorlalte contracte care au un
character concret si sunt utilizate pt realizarea unei singure operatiuni
juridice exista o asemenea unitate, caci din modul de formare al acelor
contracte rezulta motivul pt care debitorul se oblige. De ex, vanzarea
consensuala este conventia prin care vanzatorul promite sa transmita
posesiunea linistita a unui lucru in schimbul pretului pe care cumparatorul
se obliga a l plati incat din forma contractului rezulta ca vanzatorul
promite lucrul pt ca urmeaza sa primeasca un pret. Pe cand la
stipulatiune debitorul promite o suma de bani, dar nu stim de ce promite,
din forma stipulatiunii nu rezulta a.i. acea suma de bani poate fi obiecctul
unui imprumut, obiectul unei donatii, obiectul unei novatiuni sau a l unei
garantii. Asa se face ca din caracterul abstract al stipulatiunii decurge
functia sa generala in virtutea careia prin stipulatiune se poate realiza
aproape orice operatie juridica din materia obligatiilor.

In dr classic si postclasic asistam la decaderea formalismului pe taram

contractual. In acele conditii stipulatiunea a suferit o serie de
transformari. In primul rand s a admis ca stipulatiunea sa fie mentionata
printr un act scris. Si daca in actul scris se mentiona ca au avut loc
intrbarea si raspunsul stipulatiunea era valabila. In al 2 lea rand s a
renuntat la congruentia si daca nu exista congruenta intre suma de bani
care figura in intrebare si suma de bani care figura in raspuns
stipulatiunea era totusi valabila, dar pt sumaa cea mai mica. De ex, daca
stipulentul intreba promiti sa mi dai 100?, iar promitentul raspundea
promit 50 stipulatiunea era valabila pt 50. In al 3 lea rand s a admis la
stipulatiunea sa fie incheiata si in alta limba decat in cea latina, de ex in lb
greaca. Dar, s a mentinut conditia unitatii de timp si de loc, conditie care
genera dificultati, mai ales atunci cand stipulatiunea era mentionata prin
scrisoare sic and era evident ca nu este intrunita conditia prezentei
partilor. In asemenea cazuri, debitorul facea dovada ca nu este intrunita
conditia unitatii de timp si de loc si astfel sstipulatiunea era nula. De
aceea, in anu 531 imparatul Justinian a dat o constitutiune imperiala prin
care aceasta conditie a fost atenuata in sensul ca debitorul putea obtine
anularea stipulatiunii numai daca facea dovada ca una dintre parti a lipsit
din localitate intrega zi, nu un singur moment ca pana atunci, in ziua in
care actul scris mentiona ca ar fi avut loc intrebarea si raspunsul.

Proba stipulatiunii s a facut la origine cu martori. Mai tarziu, incepand din

epoca clasica, prin acte scrise. Intrucat stipulatiunea este un contract de
drept strict era sufficient ca stipulantul sa faca dovada ca au avut loc
intrebarea si raspunsul pt a castiga procesul pt ca judecatorul nu verifica
daca debitorul a primit cu adevarat suma de bani pe care a promis o si
astfel s a generalizat imprumutul cu dobanda deghizata cu consecinte
grave pt debitori. Actionand in spiritual echitatii, pretorul a venit in
sprijinul debitorului prin 2 mijloace procedurale: o exceptiune de dol si o
actiune. Exceptiunea de dol era pusa la dispozitia debitorului pt a afirma
ca a primit o suma de bani mai mica decat cea pe care a promis o.
actiunea era pusa la dispozitia debitorului pt a lua initiative procesului cu
scopul de a cere creditorului sa i remita inscrisul prin care se mentiona ca
au avut loc intrebarea si raspunsul. Insa, sistemul pretorian s a dovedit
neeficient deoarece atunci cand opunea exceptiunea de dol debitorul se
transforma din parat in reclamant si trebuie sa faca dovada celor afirmate
pe cale de exceptie. Cu atat mai mult debitorul trebuia sa faca proba
atunci cand intenta actiunea si cand avea calitatea de reclamant inca de la
inceput. Insa, debitorul trebuia sa faca o proba negativa, adica trebuia sa
faca dovada ca i a fost imposibil sa primeasca suma de bani pe care a
promis o in toate momentele anterioare incheierii stipulatiunii ceea ce
este aproape imposibil. Asa se face ca in anul 215 d.Hr. imparatul Cracala
a dat o constiutiune imperiala prin care a inversat sarcina probei in sensul
ca indifferent de calitatea procesuala pe care o avea creditorul era acela
care trebuia sa faca proba. In vederea aplicarii acestei reforme imparatul
Caracala a creat 2 mijloace procedurale denumite exceptio non numerate
pecunie si querela non numerate pecunie.

Excepto non numerate pecunie inseamna exceptiune pt suma de bani

nepredata. Aceasta exceptiune era pusa la dispozitia debitorului pt a
afirma ca a primit maia putin decat a promis. Cu toate ca opunand
exceptiunea, debitorul se transforma din parat in reclamant, totusi proba
revenea creditorului ca era parat.

Querela non numerate pecunie inseamna plangere pt suma de bani

nepredata si era pusa la dispozitia debitorului pt a lua initiative
procesului. Cu toate ca debitorul avea inca de la inceput calitatea de
reclamant, totusi proba revenea creditorului car era parat.

Aceasta reforma prin care s a rasturnat sarcina probei a adus o mare

atingere principiul conform caruia sarcina probei apasa asupra
reclamantului. Cu toate acestea reforma lui Caracala are o justificare si
pe plan moral si pe plan juridic. Pe plan moral reforma se justifica prin
faptul ca ea a venit in sprijinul debitorilor,iar pe plan juridic ea se justifica
 prin aceea ca creditorul avea de facut o proba pozitiva care nu prezinta
dificultati intrucat era suficient ca creditorul sa faca dovada ca la un
moment dat in fata martorilor a remis o suma de bani debitorului.

- Dots dicto (constituirea de dota). Prin acest contract se constituia dota

viitoarei sotii, caci la romani viitoarea sotie trebuia sa vina in casatorie cu
anumite bunuri care se numeau bunuri dotale sau dota. Aceasta dota era
constituita printr o declaratie solemna fie de ascendentii pe linie paterna ai
viitoarei sotii daca viitoare sotie era persoana alieni iuris, fie de viitoarea sotie
sau de debitorul ei daca viitoarea sotie era sui iuris, avea bunuri proprii si
debitori. Acest contract prezinta un character anormal intrucat el se formeaza
printr o declarative unilaterala de vointa, caci viitorul sot avea un rol mut.
Ulterior, dotis diction a iesit din uz, iar functiile sale au fost preluate de o
simpla conventie care este denumita pact de dota.

Contract in forma autentca este denumit nexum. Natura juridical a acestui

contract a fost controversata intre romanisti pana cand in anul 1966 prin lucrarea
intitulata nexum bei Cicero, profesorul C-tin Tomulesc a aratat ca nexum este un
contract care ia nastere in forma unui proces fictiv prin aplicarea lui in iure cesio.
Prin acest contract era aservita munca debitorului insolvabil, caci in ep f veche
debitorul insolvabil era supus executarii silite asupra persoanei. El era tinut 60 de
zile in inchisoarea personala a creditorului si daca totusi nu platea era vandut ca
sclav transtiberi. Pt a se evita un asemenea deznodamant s a admis ca debitorul
insolvabil sa munceasca pt creditor un numar de zile in contul datoriei pe care n
o putea plati. In vederea asumarii acestei obligatii pe baza unei intelegeri
prealabile partile se prezentau in fata pretorului si simulau ca se judeca, pretorul
organizand un process fictive . in cadrul acestui process simulat creditorul avea
calitatea de asa zis reclamant, iar debitorul de asa zis parat. In acest cadru
creditorul afirma in cuvinte solemne ca munca debitorului ii este aservita pt
suma de pana la data de., iar debitorul tacea, nu l contrazicea incat fata de
aformatiile creditorului si fata de tacerea debitorului pretorul pronunta cuvantul
adico prin care ratifica declaratia creditorului. Din acel moment debitorul
devenea devenea nexus, adica un om liber cu o conditie juridica speciala, caci
dpdv juridic el era considerat om liber, dar in fapt era tratat ca sic and ar fi fost
sclav. Cu timpul, numarul nexilor a crescut, iar tratamentul lor era atat de brutal
incat s au rasculat in repetate randuri a.i. in anul 326 i.Hr. s a dat legea poetelia
papiria prin care s a interzis nexarea debitorilor insolvabili, adica s a interzis
transformarea in nexi a debitorilor insolvabili cu exceptia acelora care datorau in
baza unui delict.
 In forma scrisa

2. Contracte nesolemne (neformale)