Despre divinatie

Despre divinatie

De la originile ei, omenirea nu a incetat sa creada in parapshihologie. Istoria lumii, contrar

informatiilor vehiculate astazi, este profund impregnata de fenomene paranormale si in
special de anticiparea viitorului. Mari hotarari si mari descoperiri se datoreaza clarviziunii;
de asemenea, s-au facut mari greseli si s-au petrecut numeroase nenorociri din pricina
folosirii eronate a puterilor paranormale. Exista chiar o nerabdare, o disperare a oamenilor
de a provoca fenomene paranormale prin care sa-si afle sau sa-si controleze destinul.

De la originile ei, omenirea nu a incetat sa creada in parapshihologie. Istoria lumii, contrar

informatiilor vehiculate astazi, este profund impregnata de fenomene paranormale si in
special de anticiparea viitorului. Mari hotarari si mari descoperiri se datoreaza clarviziunii;
de asemenea, s-au facut mari greseli si s-au petrecut numeroase nenorociri din pricina
folosirii eronate a puterilor paranormale. Exista chiar o nerabdare, o disperare a oamenilor
de a provoca fenomene paranormale prin care sa-si afle sau sa-si controleze destinul.

Exemplul clasic este al regelui Saul din Biblie. Acesta tolera ghicitorii in vise, profetii,
precum si interpretarea zarurilor. Dar alungase pe toti ceilalti clarvazatori si pedepsea
crunt pe necromanti, adica pe spiritisti si teleplasti. In situatia de mare criza, cand
dusmanii ii amenintau tara si tronul, Saul apeleaza insa tocmai la o necromanta, care
cheama spiritul profetului Samuel. Este celebrul episod al vrajitoarei din Endor si trebuie
notat ca spiritul lui Samuel dezvaluie corect viitorul, deci Biblia certifica valoarea si
autenticitatea procedurilor parapsihologice. Numai motive strict religioase au impus
interzicerea unor practici paranormale (precum chemarea mortilor) – in niciun caz nu s-a
pus problema neincrederii in ele si nici nu s-a demonstrat falsitatea sau netemeinicia lor.
Practicate corect, de catre persoane competente, formele de ghicire dau acelasi rezultat ca
in Biblie: raspunsuri limpezi si adevarate. De aceea, omenirea va folosi mereu formele de
ghicire.

Traditia adevarului ascuns

Diversele forme de ghicire din intreaga istorie a umanitatii sunt manifestari a ceea ce se
numeste clarviziune mantica. In genere, nu se ghiceste numai viitorul, ci si trecutul ori
prezentul. Dar ghicirea viitorului este cea mai spectaculoasa, cea mai fascinanta si cea mai
tragica pentru om. Caracteristica principala a manticii este utilizarea unor procedee si a
unor unelte auxiliare, in scopul declansarii clarviziunii. Fenomenul se bazeaza pe asa-zisa
“regula a corespondentelor”, conform careia totul este un semn pentru tot. De fapt,
majoritatea ghicitorilor pretind ca stiu sa citeasca semnele; la randul lor, aceste semne
reprezinta lumea astrala, deoarece lucrurile si faptele de pe Pamant sunt o oglinda secreta a
lucrurilor si hotararilor ceresti (adica astrale, subtile). Oricine interpreteaza corect
semnele, afla corect deciziile divine, adica patrunde in controlul astral asupra lumii fizice.
Sau cel putin, aceasta este pretentia ghicitorilor.

Clarviziunea mantica s-a practicat in toata lumea, pe parcursul intregii istorii umane. Ea a
creat o prolifica industrie a sarlataniei, insa in formele sale verificate si autentice are
rezultate uluitoare. De aceea adevaratii ghicitori au fost inconjurati cu teama si suspiciune,
iar arta lor va fi de timpuriu clasificata drept secreta. Chiar vechii egipteni considerau
clarviziunea mantica precum si parapshihologia in general, ca pe un domeniu interzis
fiintelor obisnuite. Cea de-a patra marturisire a mortului in fata lui Osiris suna astfel: “Nu
am cunoscut ceea ce este neingaduit”. Termenul “mantica” inseamna “divinatie”, arta a
ghicirii si provine din grecescul mantike. Originea greaca nu este intamplatoare, caci
tocmai grecii vor desavarsi, in Europa antica, acest tip de clarviziune. Astfel, Platon s-a
ocupat in mod sistematic de arta ghicirii; in linii mari, el distinge doua categorii de
divinatii: tipul sanatos, rational si stiintific; si tipul nesanatos, bazat pe extaz, exprimat prin
profeti (adica medium-uri) care cad in transa mistica si sunt posedati de zei ori de spirite.
Este interesat de remarcat ca la evrei clasificarea era exact invers: profetii sunt considerati
“oameni ai lui Dumnezeu”, iar celelalte forme de ghicire raman secundare.

Astazi, domeniul clarviziunii mantice se restrange doar la primul tip al lui Platon, adica la
categoria zisa sanatoasa, rationala si stiintifica. In orice caz, este o categorie vasta. Conform
unei clasificari grecesti, preluata de Victor Kernbach, din aceasta categorie fac parte:
oniromantia (interpretarea viselor), meteoromantia (interpretarea fenomenelor
atmosferice), dendromantia (ghicirea viitorului, dupa freamatul copacilor si dupa fosnetul
frunzelor); astromantia (ghicirea dupa aspectul si pozitia astrelor), geomantia (ghicirea
dupa caracteristicile solului terestru), metoposcopia (interpretarea semnelor fruntii),
onomantia (interpretarea literelor care compun numele unei persoane), fiziognomonia
(interpretarea formei si trasaturilor fetei); chirognomia (ghicirea dupa forma mainii),
empyromantia (ghicirea in foc: dupa flacari, fum si zgomote), hidromantia(ghicirea in apa:
dupa cercuri, valuri, limpezime, colorit), ornitomantia (ghicirea dupa specia, zborul si
comportamentul pasarilor), hieroscopia (interpretarea aspectului maruntaielor animalelor
de sacrificiu), chiromantia (citirea liniilor din palma) si catoptromantia (descifrarea
semnelor si prevestirilor aparute in oglinzi).

Desi insiruirea e larga, domeniul manticii este chiar mai cuprinzator: se ghicea si in nisip, si
in albusul de ou, in flacara si in comportamentul lumanarii, in aruncarea zarurilor, in bobi,
in ace – practic, se ghicea si se poate ghici in orice. Dupa introducerea cafelei in Europa se
ghiceste si in zat. Totul poate fi un semn pentru tot. Aceasta conceptie – fundamentala
pentru clarviziunea mantica – a aparut odata cu omul; dar intaia ei atestare ne-a parvenit
din anticul Babilon. Insusi numele Babilon (bab – ilani) inseamna “poarta a zeilor” si indica
limpede relatia dintre astral si terestru. Iata ce spunea Mircea Eliade despre importanta
conceptiei asiro-babiloniene despre corespondente: “Numeroase cetati si sanctuare se
numeau Legatura cerului cu pamantul. Cu alte cuvinte, omul nu traieste intr-o lume
inchisa, despartita de zei, complet izolata de ritmurile cosmice. Mai mult, un sistem de
corespondente intre Cer si Pamant facea posibila atat intelegerea realitatilor terestre, cat si
“influentarea” lor de catre prototipurile celeste respective. Un exemplu: intrucat fiecarei
planete ii corespunde un metal si o culoare, tot ceea ce era colorat se gasea sub “influenta”
unei planete. Dar fiecare planeta apartinea unui zeu, care, prin insusi faptul acesta, era
reprezentat prin metalul respectiv. Asadar, manuind in chip ritualic un anume obiect de
metal sau o piatra semipretioasa de o anume culoare, omul se considera sub protectia unui
zeu”.

Matematica destinului

Iata esenta teoriei semnelor si corespondentelor, care sta la baza artei ghicitului. Caci
ghicitorul poate citi in carti soarta unei persoane-tinta, tocmai pe temeiul corespondentei
dintre semnele si relatiile respectivelor carti cu imaginea si devenirea astrala a numitei
persoane. Primele marturii scrise despre practica oficiala si sistematica a divinatiei provin
de la akkadieni, urmasii culturali ai sumerienilor. Dam din nou cuvantul lui Mircea Eliade:
“numeroase tehnici ale divinatiei, majoritatea lor dezvoltate in epoca akkadiana, permiteau
cunoasterea viitorului. Se considera deci ca anumite intamplari nefericite puteau fi evitate.
Diversitatea tehnicilor si numarul considerabil al documentelor scrise care ne-au parvenit
ne arata prestigiul de care se bucura mantica in toate straturile sociale. Metoda cea mai
elaborata era extispicina, adica examinarea maruntaielor victimelor; cea mai putin
costisitoare, lecanomantia, consta in a varsa putin ulei in apa, sau invers, si a interpreta
“semnele” care se puteau citi in fomele produse de cele doua lichide”.

Urmasii akkadienilor, asiro-babilonienii, vor dezvolta frenetic clarviziunea mantica. Atat

de frenetic, incat civilizatia lor va pieri din cauza increderii in prevestiri (incredere excelent
exploatata de catre profetii evrei). Cel mai raspandit sistem de divinatie era constituit de
examenul ficatului la animale. S-au gasit nespus de multi ficati de argila, minutios impartiti
si adnotati cu observatii asupra semnificatiei fiecarei parti. Teoria corespondentelor dintre
Cer si Pamant i-a condus pe asiro-babiloniei la intemeierea astrologiei, tehnica de ghicire
complexa ce provine din mai simpla astromantie. Astrologia babiloniana interpreta destinul
omului dupa pozitia astrelor in momentul nasterii, precum si dupa miscarile, intalnirile si
gradatiile culorilor acestor astre. Zodiacul nostru traditional s-a nascut in Babilon;
actualele horoscoape sunt mult mai rudimentare decat produsele similare ale
babilonienilor.

Asiro-babilonienii au dus domeniul manticii pe culmi greu de egalat. Ei ghiceau in orice,

chiar si in miscarile cainilor de pe strada. Pentru exemplificare, vom cita un text cuneiform:
“Daca un caine se opreste in fata unui om: o piedica i se va ivi acelui om./ Daca un caine se
opreste langa un om: ocrotirea zeului va fi asupra lui./ Daca un caine se culca pe scaunul
unui om: sotia lui il va urma intr-o nenorocire./ Daca un caine alb intra intr-un templu:
fundatiile templului vor fi durabile. (si invers daca un caine negru intra intr-un templu)".
Asiro-babilonienii obtinusera rezultate atat de spectaculoase, incat au uimit intreaga lume
civilizata a timpului.

Cuvantul asirian “maga” (adica preot, initiat) va da nastere termenului “magie”; de

asemenea, preotii persi vor fi numiti magi. Din randul acestora se vor distinge cei trei magi
de la rasarit care au inteles prevestirea nasterii lui Iisus. Totusi, cum se poate citi dupa
miscarile unui caine? Oare nu e aberat sau ridicol? Ei bine gandirea matematica actuala a
elaborat o teorie a intamplarii care justifica tocmai asemenea forme de ghicire.
Matematicienii au demonstrat ca intre doua serii de evenimente independente dar
simultane, exista afinitati. Un anumit eveniment are tendinta de a se produce in vecinatatea
unui alt eveniment, ca si cand s-ar atrage intre ele. Cu alte cuvinte, e posibil ca un caine sa
aiba tendinta de a se aseza in fata unui om pe care il asteapta o incercare grea. Astfel, nimic
nu este intamplator iar mantica straveche a babilonienilor isi are rosturile ei atutentice.

Cartile Sibyline

Unul din episoadele cele mai stranii din istoria umanitatii il constituie povestea Cartilor
Sibyline. Legenda spune ca o batrana anonima ar fi venit la Tarquinius Superbus, cel de-al
saptelea si ultimul rege al Romei, si i-ar fi oferit noua carti mantice si oraculare, la un pret
ingrozitor de mare. Acele carti ar fi cuprins interpretarea si prevestirea tuturor
evenimentelor posibile si s-ar fi datorat zeilor; totusi, din pricina pretului, Tarquinius ezita
sa le cumpere si vrea sa negocieze. In acel moment, batrana arde trei dintre carti. Desi
oarecum contrariat, imparatul continua sa se tocmeasca. Ca raspuns, batrana mai arde trei
carti. Atunci abia, Tarquinius isi da seama de greseala; el cumpara imediat ultimele trei
carti ramase, platind pentru ele pretul cerut initial pe toate noua. Conform versiunii lui
Virgiliu, enigmatica batrana era insasi celebra sibila din Cumae.

Importanta acordata de romani celor trei carti sibiline devine uriasa. Ele sunt declarate
avutie nationala si sunt plasate, sub paza, in templul lui Jupiter de pe Capitoliu. Nu puteau
fi consultate decat in imprejurari dificile, cand se hotara destinul intregului popor.
Incendiul catastrofal din anul 83 i.Ch. le va distruge. Dar, printr-un efort exceptional,
romanii le reconstituie, si, in anul 76 i.Ch., in cursul unei ceremonii solemne, ele vor fi din
nou depuse pe colina Capitoliu. 54 de ani mai tarziu, imparatul Augustus le muta in
templul lui Apollo de pe Palatin si numeste un colegiu special, format din zece sacerdoti,
pentru a le pazi. Un alt colegiu, format din doi experti, avea sarcina citirii si interpretarii
lor. Din nou textele sibiline nu pot fi consultate decat in situatii-limita si numai pe baza
deciziei senatului. Dupa 400 de ani, in secolul al IV-lea, un anume Stilico porunceste
arderea acestor inestimabile documente. Astfel, ele vor disparea din istorie; ni s-au pastrat
doar fragmente insumand cam 70 de versuri din totalul de 1.000 cat cuprindeau in forma
reconstituita. Toate cele 70 de versuri pastrate contin profetii perfect adevarate – inclusiv
prezicerea venirii lui Iisus Christos si a crucificarii sale.

Povestea cartilor sibiline este edificatoare din multe puncte de vedere. Romanii au fost niste
oameni practici, buni agricultori, buni razboinici, buni administratori si buni constructori.
In niciun caz nu pot fi banuiti de misticism. Ei bine, tocmai in aceasta civilizatie rationalista
si pragmatica se petrece istoria cu cartile sibiline. Odata achizitionate, prin tocmeala de
pomina a regelui Tarquinius, textele oraculare vor dobandi un prestigiu imens si vor fi
aparate ca un tezaur national. In mod evident, romanii nu le-ar fi tratat astfel daca ele nu
si-ar fi dovedit din plin valoarea si utilitatea. Asadar, erau deopotriva considerate puternice
si autentice.

Tarotul - Un joc mai aparte

In anul 1377, preotul Johann semnala aparitia unui joc de carti in Germania, despre care
sustinea ca “descrie perfect infatisarea actuala a lumii” . Aceasta e prima atestare a
tarotului, marele joc divinatoriu din Evul Mediu. Ghicirea in carti practicata astazi
reprezinta doar o palida ramasita din arta ezoterica a tarotului. Numele “tarot” vine din
latinescul “rota” (roata), dar originea jocului ramane necunoscuta. El a patruns in Europa
la inceputul secolului al XIV-lea, probabil adus de arabi sau de calatorii italieni. Oricum, in
forma finala, tarotul a inglobat si simbolurile ezoterice europene, mai ales cele gnostice si
ermetice. De asemenea, el pastreaza superstitii crestine: arcana fara nume (adica Moartea)
are numarul 13, una dintre cifrele blestemate ale crestinilor. Tarotul continea la inceput 78
de carti, organizate in 56 de arcane minore si 22 majore. Arcanele minore cuprind patru
serii de 14 carti fiecare. Seriile erau bastonul, cupa, spada si pentagrama (sau dinarul) –
care s-au transformat azi in trefla, cupa, pica si caro, culorile jocului modern.
Cele 14 carti aveau in plus, fata de jocul actual, un Cavaler, plasat intre Valet si Dama.
Figurile sunt extrase din legendele cavaleresti medievale; atat seriile, cat si numerele au
complexe semnificatii ezoterice. Dar partea profunda a tarotului se releva avia prin
arcanele majore. Acestea contineau 22 de mari simboluri ezoterice; 21 numerotate (care se
puteau grupa dupa cifrele initiative 7 si 3) si una fara numar, numita Nebunun. Fiecare
arcana majora poseda o intreaga filosofie, pana si culorile desenului au intelesuri ascunse.
Astazi, arcanele majore au disparut complet din jocul de carti – de altminteri, este posibil
ca ele sa apartina unei alte traditii, mai vechi decat cea a arcanelor minore. Oricum, ele
transmiteau cunoasterea Adevarului ocult . Prima, numita Magicianul (cu care incepea
jocul) are urmatorul inteles: lumea vizibila este doar o iluzie.

Este important sa intelegem ca fenomenul ghicitului mantic apare numai acolo unde
uneltele si procedeele utilizate raman simple artificii. Raspunsul paranormal nu e in
unealta sau procedeu, ci in omul care le manuieste. Precum si in teoria intamplarii.
Obiectul folosit in actul ghicirii este doar un “artificiu” care-l ajuta pe ghicitor sa realizeze
starea alfa (caracteristica transei). Aceasta este mantica si asa trebuie analizata. Unele
procedee de ghicire se sprijina mai mult pe teoria intamplarii – in cazul cartilor de joc. Alte
procedee, precum ghicitul in cafea sau in bila de cristal, provin, in primul rand, din
realizarea unei stari hipnoide.

Globul de cristal

O alta forma de ghicire bine intiparita in conceptia colectiva mai ales prin promovarea ei
mediatica este catoptromantia. Aceasta inseamna ghicirea prin contemplarea suprafetelor
reflectorizante: suprafata apei, a oglinzii sau privirea intr-o bila de cristal. Astazi bila de
cristal a ajuns celebra, ea devenind un fel de “marca inregistrata” a clarviziunii. Totusi, la
sfarsitul secolului al XIX-lea, cand fenomenul catoptromantic a reintrat in atentia
specialistilor, subiectii preferau oglinda. Exista o intreaga doctrina ezoterica referitoare la
cristale. Aici s-a dezvoltat spectaculos cristaloscopia, ghicirea in sfera de cristal. Pentru a
vedea in cristal, subiectul trebuie sa se plaseze la lumina zilei sau in lumina amurgului,
dinaintea sferei care sta izolata pe un fond de stofa neagra. Sfera, al carei diametru este de
la 1 la 10 cm, poate fi din sticla alba sau usor colorata, si cel mai bine din cristal de stanca.
Se priveste in interiorul sferei.

Dupa putin timp, transparenta pare sa se altereze si viziunile apar. Nimeni nu poate explica
mecanismul acestor viziuni. In mod limpede, este vorba despre fenomenul paranormal al
clarviziunii. La randul lui, fenomenul pare facilitat de forma unor obiecte si de insusirile
unor substante. In cazul nostru, forma sferei, izolarea ei pe fundalul negru, unghiul de
cadere al luminii joaca un rol important. La fel, transparenta sticlei si a cristalului. Toate
acestea induc in subiect starea alba. Imaginile obtinute in cristal au consistenta realitatii:
pot fi observate de asistenti, pot fi marite sau micsorate. Evident, sfera de cristal este doar
un artificiu, forta paranormala sta in subiect, nu in obiect, dar subiectul nu isi poate
manifesta puterile decat cu ajutorul “artificiului”.

Stigmatizare

Pana la urma, inca din perioada romana, expertii in mantica au ajuns sa fie socotiti
vrajitori. Primii imparati crestini au interzis practicile mantice ale antichitatii. Este
interesanta aceasta reactie impotriva clarviziunii, pe care a adus-o crestinismul. Ea nu
provine din doctrina crestina, caci Iisus insusi a practicat clarviziunea, chiar daca nu a avut
nevoie de uneltele ajutatoare ale manticii. Pe de alta parte, ea nu apartine nici civilizatiei
greco-romane. Grecii foloseau masiv atat profetia cat si clarviziunea mantica in celebrele
lor oracole. Romanii posedau chiar un colegiu augural, in cadrul caruia sase preoti
interpretau vointa zeilor dupa zborul pasarilor si dusesera aceasta ramura a manticii pana
aproape de rigoarea unui sistem stiintific. Totusi, mai intai Tiberiu, apoi imparatii crestini
vor interzice ferm arta ghicirii si-i vor persecuta pe clarvazatori numindu-i sarlatani si
vrajitori. De ce? Intrebarea nu este deloc simpla. Un prim raspuns vine tocmai din valoarea
clarviziunii mantice: dezvaluind viitorul, ea dezvaluie frecvent primejdiile acestui viitor.

Imediat, omul apeleaza la magie, sperand sa le inlature. Dar magia este in general
neputincioasa in fata destinului, iar nenorocirea prezisa se intampla. In acest caz,
clarviziunea mantica nu aduce un bine si nicio alinare, ea mareste angoasa sufletului si il
descurajeaza. Spre edificare, ganditi-va cum ar fi daca ati afla ca veti muri maine. A doua
explicatie pentru interzicerea manticii vine din invazia de sarlatani care, prefacandu-se
clarvazatori, au profitat mereu de credulitatea populara, exploatand-o in fel si chip. In fine,
a treia varianta deriva din nelinistea conducatorilor lumii dinaintea fortei paranormale si
din incercarea – reluata periodic – de a oculta Adevarul pentru a-l manipula ori, macar, a-l
ignora. Dar, indiferent de tentativele de a o interzice si de cauzele lor, clarviziunea mantica
a continuat sa se manifeste si, chiar, sa se diversifice. In acest, se poate afirma ca fiecare
epoca istorica a avut propriile sale preferinte in privinta procedeelor folosite.

Tradus