Unde ni sunt vistorii?

Nu tiu, e melancolia secolului care moare,

Umbra care ne neac la un asfinit de soare,
Sau decepia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exal de pe-attea mari morminte,
Rspndindu-se-n via, ca o trist motenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric i mhnire,
i mprtie n lume o misterioas jale,
Parc-ar sta s bat ceasul stingerii universale;

Cci m-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemngiate,

Ce-i acest popor de spectri cu priviri ntunecate,
Chipuri palide de tineri ostenii pe nemuncite,
Triti poei ce plng i cnt suferini nchipuite,
Inimi lae, abtute, fr-a fi luptat vrodat,
i strine de-o simire mai nalt, mai curat!
Ce sunt braele acestea slabe i tremurtoare?
Ce-s aceti copii de cear fructe istovite-n floare?...
i n bocetul attor suflete descurajate,
Cnd, bolnavi, suspin barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemnd deertul lumii -al vieii, n netire,