Mihai Eminescu

Din strintate

Cnd tot se-nveselete, cnd toi aci se-ncnt,

Cnd toi i au plcerea i zile fr nori,

Un suflet numai plnge, n doru-i se avnt

L-a patriei dulci plaiuri, la cmpii-i rztori.

i inima aceea, ce geme de durere,

i sufletul acela, ce cnt amorit,

E inima mea trist, ce n-are mngiere,

E sufletu-mi, ce arde de dor nemrginit.

A vrea s vd acuma natala mea vlcioar

Scldat n cristalul prului de-argint,

S vd ce eu atta iubeam odinioar:

A codrului tenebr, poetic labirint;

S mai salut o dat colibele din vale,

Dorminde cu un aer de pace, linitiri,

Ce respirau n tain plceri mai naturale,

Visri misterioase, poetice optiri.

A vrea s am o cas tcut, mitutic,

n valea mea natal, ce undula n flori,

S tot privesc la munte n sus cum se ridic,

Pierzndu-i a sa frunte n negur i nori.

S mai privesc o dat cmpia-nfloritoare,

Ce zilele-mi copile i albe le-a esut,

Ce auzi odat copila-mi murmurare,

Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a vzut.

Melodica optire a rului, ce geme,

Concertul, ce-l ntoan al psrilor cor,

Cntarea n caden a frunzelor, ce freme,

Nscur-acolo-n mine optiri de-un ginga dor.

Da! Da! A fi ferice de-a fi nc o dat

n patria-mi iubit, n locul meu natal,

S pot a binezice cu mintea-nflcrat

Visrile juniei, visri de-un ideal.

Chiar moartea, ce rspnde teroare-n omenire,

Prin vinele vibrnde gheoasele-i fiori,

Acolo m-ar adoarme n dulce linitire,

n visuri fericite m-ar duce ctre nori