Sunteți pe pagina 1din 2

LUCEAFARUL Si din oglinda luminis

Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batnd nchisi
Pe fata ei ntoarsa.

A fost odata ca-n povesti


A fost ca niciodata,
Din rude mari mparatesti,
O prea frumoasa fata. Ea l privea cu un surs,
El tremura-n oglinda,
Caci o urma adnc n vis
De suflet sa se prinda.

Si era una la parinti


Si mndra-n toate cele,
Cum e Fecioara ntre sfinti
Si luna ntre stele. Iar ea vorbind cu el n somn,
Oftnd din greu suspina:
O, dulce-al noptii mele Domn,
De ce nu vii tu? Vina!

Din umbra falnicelor bolti


Ea pasul si-l ndreapta
Lnga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta. Cobori n jos, luceafar blnd,
Alunecnd pe-o raza,
Patrunde-n casa si n gnd
Si viata-mi lumineaza!

Privea n zare cum pe mari


Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce, El asculta tremurator,
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda n mare;

l vede azi, l vede mni,


Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamni,
i cade draga fata. Si apa unde-au fost cazut
n cercuri se roteste,
Si din adnc necunoscut
Un mndru tnar creste.

Cum ea pe coate-si razima


Visnd ale ei tmple,
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se mple. Usor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Si tine-n mna un toiag
ncununat cu trestii.

Si ct de viu s-aprinde el
n orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Cnd ea o sa-i apara. Parea un tnar voievod
Cu par de aur moale,
* Un vnat giulgi se-ncheie nod
Si pas cu pas pe urma ei Pe umerele goale.
Aluneca-n odaie,
Tesnd cu recile-i scntei
O mreaja de vapaie.
Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara
Un mort frumos cu ochii vii
Si cnd n pat se-ntinde drept Ce scnteie-n afara.
Copila sa se culce,
I-atinge mnile pe piept,
I-nchide geana dulce;

<< (napoi la Opera)