Ion Liviu Rebreanu

Caracterizarea personajului literar Ion

Despre autor
Perioada literara interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii
textelor poetice si in proza dezvoltate pe tendinte moderniste, realiste si
traditionaliste. Scriitori precum: Vasile Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Camil Petrescu se remarca in aceasta perioada datorita povestirilor,
nuvelelor si romanelor care au vazut lumina tiparului sub incidenta acestor
tendinte literare. Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un nuvelist si romancier
a carui opera se afla la granita dintre realism si modernism.

Ipoteza
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara este
un roman social, obiectiv, apartinand realismului.

Teorie
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu
personaje numeroase, complexe si amplu caracterizare cu o intriga complicata si
actiune ampla.
Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata citadina a unei comunitati.
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al 19-
lea a carui estetica se baza pe reflectarea veridica a realitatii in arta.Operele
surprind o realitate neinfrumusetata, veridica, dar valorificata artistic. Se
realizaza o fresca sociala prin ilustrarea categoriilor sociale in evolutie.
personajul este reflectat cristic, in mediul existential care isi pune emprenta
asupra evolutiei lui. Tipologiile umane reflecta in special apartenenta la o clasa
sociala, distingandu-se astfel intelectul sau taranul. Tema de inspiratie este
surprinsa prin viata sociala fie in mediul citadin, al orasului, fie al saturlui
traditional. Se realizeaza o succinta analiza psihologica prin intermediul
monologului interior sau reflectarea framantarii personajului de catre narator.
Printre alte teme si motive literare se reflecta mostenirea si banul, in avutirea
sau confruntarea intre grupuri sociale. Limbajul este artistic deoarece imbina
mai multe registre stilistice cu scopul reflectarii veridice a spatiului si timpului
plasarii actiunilor. Reperele sp-temporale sunt bine ilustrate.

Tipologizare
Personajul literar Ion este personajul principal al romanului cu acelasi titlu,
surprins in evolutie datorita ascultarii glasului pamantului si al iubirii. El
apartine clasei taranilor saraci, categorie pe care o considera injositoare, motiv
pentru care doreste sa scape de aceasta eticheta si sa ajunga bogat. El este
conditionat cu mediul sau social si recurge la o ironie instinctiva in incercarea de
a dobandi avere prin casatorie, seducand-o pe Ana. Lacomia pentru pamant este
scuzabila datorita saracimii, dar brutalitatea de care demonstreaza il face un
personaj memorabil.

Moduri de caracterizare
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje, avand si o
autocaracterizare, dar si indirect prin limbaj, comportament.

Caracterizarea directa
Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza prezentarea personajului
Ion, la inceput, in scena horei Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si
un viclesug neprefacut, anticipandu-se astfel comportamentul ulterior. Stiind
totul despre el, naratorul ii subliniaza calitatile Era iute si harnic, ca ma-sa. Unde
punea el mana, punea si Dumnezeu mila. iar pamantul ii era drag ca o
ibovnica. Se mai precizeaza iubirea pamantului l-a stapanit de mic
copil. Comparatia este sugestiva in sublinierea sentimentului de dragoste
pentru pamantul ce i-ar fi adus o pozitie onorabila in ierarhia sociala si respectul
satenilor intr-o comunitate rurala in care el considera averea, o mare cinste.
Compararea pamantului cu mama, femeia ce joaca rol esential in viata fiecarui
barbat, astfel pentru el, pamantul i-ar aduce un sentiment de ocrotire si
siguranta.
Caracterizarea directa de alte personaje demonstreaza ca este firesc ca
personajul sa fie vazut in mod diferit de catre acestea, fiecare apreciere sau
sanctionare, ducand la intregirea chipului celui care se afirma si ca personaj
exponential, diferit de toti ceilalti tarani din literatura romana. Pentru Vasile
Baciu, Ion este hotul, sarantocul si talharul, pentru Ana este Ionica, norocul
meu. Preotul Belciug il numeste stricat si-un baraus, s-un om de nimic, un
obraznic ce trebuie sa primeasca o lectie, dar dupa ce Ion lasa pamanturile
bisericii, este numit mandru crestin. Lipsa de respect ii aduce adjectivul
becisnic.Pentru Titu Herdelea este o canalie. Pana si mama sa il crede proclet
si salhui. Asadar, se contureaza chipul unui barbat dur, violent, egoist si furios
pe toata lumea fiindca nu are pamant.

Autocaracterizare
Autocaracterizarea arata ca atunci cand incearca sa se lamureasca in legatura
cu ceea ce isi doreste si simte, Ion oscileaza intre a se considera prost, in alte
situatii destept. Astfel, vorbind cu sine, rosteste As fi o natafleata sa dau cu
piciorul norocului, acuzandu-se pentru momentele de slabiciune cand, vazand
frumusetea Floricai, ar fi vrut sa fuga cu ea in lume, renuntand la Ana.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea indirecta prin fapte este foarte sugestiva avand in vedere ceea
ce face personajul. Sarac fiind, umilit si batjocorit de cei bogati, realizeaza ca nu
poate scapa de sarcie pentru ca nu avea cum sa mosteneasca de la tatal sau
averea si nici nu avea bani sa cumpere pamant, cum faceau altii, Ion isi fixeaza un
tel al existentei sale obtinerea de pamanturi si singurul glas pe care il aude si il
asculta este cel al pamantului. Glasul pamantului patrundea in sufletul sau ca o
chemare launtrica. Faptele desarvasite de taranul obsedat de ideea stapanirii a
cat mai mult pamant il face un om ticalos deoarece o batjocoreste pe Ana si o face
de ras. Isi bate nevasta , vrea sa-si loveasca mama si isi injura tatal.
Caracterizarea indirecta prin comportament ii arata degradarea umana a
personajului, dispretul si ura fata de Ana, supusa si umila pe care o considera
vinovata de nefericirea. Isi varsa mania, o face sa-l iubeasca dandu-i de inteles ca
o place, alintand-o.
Caracterizarea lui Ion prin gesturi si atitudini exista un limbaj gestual care
poate fi, uneori, mai expresiv decat cuvintele, comunicand despre individ mai
mult decat acestea. Gesturile de tandrete in prezenta Floricai surprins un Ion
umanizat, capabil sa pastreze in suflet si glasul iubirii, dar invins de glasul
pamantului. Atitudinea in fata pamantului este aceea a unui barbat indragostit ce
isi exteriorizeaza patima prin gesturi fierbinti. Scena in care saruta pamanturile
lui Vasile Baciu, depaseste limitele omenescului in dragostea nutrita pentru
pamant. Dupa ce o batjocoreste pe Ana, ea se sinucide, dar Ion ramane nepasator
si indiferent, exprimata gestual, linistit, merge dupa glasul iubirii si incearca sa o
recapete pe Florica, considerand ca nu este fericit daca nu o are alaturi.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, caracterizarea lui Ion demonstreaza ca in
acest personaj se regaseste o dorinta arzatoare de a-si schimba statutul social,
dar in acelasi timp vrea sa aiba si femeia iubita alturi. Daca le-ar fi avut pe
amandoua, ar fi fost fericit si poate viata lui ar fi decurs firesc, cele doua glasuri,
al iubirii si al pamantului. Dar Ion se gaseste intr-o situatie limitata, trebuie sa
aleaga si opteaza pentru pamant, iar la final isi da seama ca nu-l face pe deplin
fericit.