Sunteți pe pagina 1din 13

LISTA ILUZIILOR

1. Suntem liberi – o mare iluzie!


În realitate suntem neo-sclavi muncitori.

2. Ştim cum funcţionează lumea în care trăim – fals!


În realitate, marea majoritate a românilor habar n-au ce se petrece în
jurul lor. Dar nici n-ar fi în stare să facă faţă psihic adevărului.

3. Suntem conduşi de oamenii politici pe care îi vedem la televizor şi la


ştiri – fals!
În realitate, suntem conduşi din umbră de oameni din afara ţării noastre
(cu centre de comandă în SUA, UE, Israel, Vatican etc.), iar cei pe care îi
vedem la televizor şi care ocupă anumite funcţii în stat sunt doar
instrumente în sistemul de exploatare ascuns, pe care oamenii din umbră îl
gestionează şi în care noi ne trăim vieţile de sclavi. (Vi se pare prea dur
termenul de sclavi? Dar aceasta e realitatea şi este necesar să înfruntăm
adevărul chiar dacă e dur! E singura noastră şansă!). Toţi conducătorii din
Europa de Vest care apar la TV sunt instrumente în mâna celor care conduc
lumea cu adevărat, din umbră. Toate problemele pe care noi românii le avem
sunt cauzate de această conducere din umbră, care are interese opuse
intereselor neamului românesc. Din păcate, românii se îmbată cu
speranţa/iluzia că nu există un guvern mondial ocult, deşi acţiunile şi
deciziile lui le simţim zilnic pe pielea noastră. Însă nu toată lumea face
conexiuni şi fiecare pricepe cât poate din lumea din jur.

4. România este un stat suveran – fals!


În realitate, suntem din ’90 încoace o colonie a „Imperiului Atlantist”
(NATO, SUA, UE, FMI, Banca Mondială şi criminalii din spatele acestor
entităţi) şi suntem conduşi din umbră.

5. În România există stat de drept – fals!


Când politicul căpuşează toate instituţiile publice; când corupţia este la
maxim; când nu există transparenţă în gestionarea fondurilor publice; când
se fură masiv din bani publici; când justiţia nu funcţionează așa cum
trebuie; când poporul nu mai este suveran (două referendumuri naţionale
nerespectate în ultimii șapte ani – în 2009, poporul a decis la
referendumul naţional să fie maxim 300 de parlamentari şi acum avem peste
600; iar în 2012, poporul a decis moartea politică a celui care ucidea o
naţie – Băsescu –, însă CIA și UE au decis să rămână „guvernator” în
colonia România, împotriva voinţei poporului român, chipurile „suveran”);
când deciziile importante se iau în spatele uşilor închise (chiar în afara
graniţelor ţării); când statul este condus din umbră, nu transparent de
către conducătorii instituţiilor democratice (preşedinte, parlament,
guvern); când populaţia este formată din sclavi muncitori săraci, bolnavi,
lipsiţi de un trai decent; când bogăţia produsă (muncită) de popor este
acumulată în mâinile câtorva indivizi – marea majoritate infractori mafioţi
în cârdăşie cu politicienii, atunci este evident: În România nu există stat
de drept! E doar o iluzie, un gunoi mediatic care să prostească oamenii
naivi că trăim în normalitate.

6. Intrarea în NATO a fost benefică pentru România – fals!


Intrarea în NATO a însemnat distrugerea definitivă a propriei armate şi
eliminarea oricărei şanse de a ne mai apăra singuri ţara. Adică, adio
independenţă militară, independenţă a teritoriului ţării.
Intrarea în NATO a însemnat creşterea riscului faţă de un atac extern în
România, din partea unuia dintre duşmanii SUA. A însemnat soldaţi români
morţi în teatre de operaţiuni pornite de „stăpâni” (SUA) cu scopul de a
coloniza noi teritorii. Redau cu aproximaţie ce a spus profesorul Florin
Colceag despre NATO: NATO este o forţă a răului – face crimă organizată sub
haină militară.

7. Democraţia SUA – o mare iluzie!


Nu există democraţie în SUA! În SUA există sclavie – mase de oameni care
muncesc în sărăcie pentru a ţine în spate câteva „elite” putred de bogate.
În SUA forţele represive plătite din bani publici sunt cu mult mai bine
pregătite, violente şi ferme în distrugerea oricărei iniţiative de
schimbare a „sistemului”. Ororile pe care le-am văzut noi la Pungeşti cu
abuzurile jandarmilor sunt nimica toată comparativ cu ce se petrece în SUA.
Mulţi spun că acolo e fascism. Eu mă limitez la a aprecia ca fiind „un alt
sistem de sclavie”, mult mai bine pus la punct decât cel din România.
Acolo, statul („sistemul”) chiar ştie tot despre tot ce faci/spui în timp
real! Totul este informatizat şi centralizat. Cunoaşterea, manipularea şi
controlul populaţiei americane sunt la cote inimaginabile. Acolo deja a
început „ciparea” oamenilor şi imbecilii distruşi mental se duc de bună
voie să-şi implanteze cipul RFID în trup. Dar... desigur, toată povestea
aceasta complexă (nu neapărat complicată) nu poate fi înţeleasă de cei care
nu realizează că sunt conduşi din umbră şi care nu pricep cum funcţionează
lumea în care trăim. Şi lor, ca şi nouă, li se livrează un Matrix frumos în
care să creadă. Păcat că este doar o iluzie.

8. Europa de Vest este civilizată – fals!


Ţările aşa-zis „civilizate” din occident s-au dezvoltat pe spinarea ţărilor
sărace, inclusiv pe spinarea României (asta presupune statutul de
colonie!). Dar, chiar şi aşa bine şi civilizat cum e în Vest, tot despre
sclavie vorbim şi acolo. Să nu aveţi iluzia că europenii din occident sunt
liberi! Nu! Sunt tot sclavi, ca şi noi, doar că regimul lor de sclavie e
puţin mai „soft”. La noi e varianta mai dură: colonizare – exploatare la
sânge – distrugere.

9. Intrarea în UE a fost benefică pentru România – fals!


Intrarea în UE a însemnat de fapt semnarea pactului cu diavolul şi
pierderea şi mai accentuată a independenţei economice, a suveranităţii, a
puterii de decizie, a resurselor minerale, a resurselor umane, a forţei de
muncă, a creierelor inteligente etc. etc. etc. Legile se decid la nivelul
UE, preţurile se decid la nivelul UE, viaţa noastră este gestionată de la
nivelul UE etc. Intrarea în UE s-a făcut după distrugerea industriei
româneşti şi privatizarea a ce a mai rămas, ca nu cumva să producem ceva ce
ar putea face concurenţă firmelor din Vest. În felul acesta produsele
româneşti sunt pe cale de dispariţie, deci, implicit economia românească.
Intrarea în UE a însemnat, pe scurt, pecetluirea statutului de colonie al
României!

La schimb, pentru acceptarea de către populaţie a intrării în UE, fără să


aibă habar în ce se bagă, ni s-au oferit doar iluzii:
a. Iluzia intrării într-o familie „civilizată” unde sunt floricele pe
câmpii şi totul e roz

b. Iluzia că Europa ne vrea binele şi vrea să ne ajute să îi prindem din


urmă pe cei „civilizaţi”, când, în realitate, fiecare este pentru el şi
ne-au acceptat în UE din interes – piaţă de desfacere de 20 milioane de
locuitori, resurse de exploatat pe 2 lei, creiere inteligente de folosit în
multinaţionalele din Vest pentru a produce şi mai mulţi bani etc.

c. Iluzia unei bunăstări „ca în Vest” (care de 23 de ani tot n-a venit);

d. Iluzia unei libertăţi de mişcare şi decizie pentru popor


(„Poftim, mişcaţi-vă, călătoriţi, munciţi, supravieţuiţi şi cheltuiţi unde
vreţi voi! Oriunde veţi face asta, noi tot vom suge din munca voastră, noi
tot pe spinarea voastră vom trăi, noi tot vă vom exploata şi voi tot
sclavii noştri veţi fi, indiferent de ţara aleasă ca destinaţie!”)

e. Iluzia unor fonduri europene, care într-adevăr au ajutat pe mulţi, dar


dacă vedem imaginea de ansamblu, o să realizăm că România a cotizat la UE
mai mult decât a accesat! („Din 2007 şi până în 2012, România a vărsat în
conturile Uniunii Europene aproape 7 miliarde de euro, şi a încasat doar
puţin peste 1 miliard de euro). Astfel, avem un sold deficitar de aproape 6
miliarde de euro” – sursa business24.ro; în plus, o grămadă din fondurile
accesate s-au dus la băieţii deştepţi, deci nu în economia reală a României
sau la cetăţenii de bună credinţă din România, ci la infractorii din mediul
economic aflați în cârdăşie cu infractorii din mediul politic.

f. Iluzia că în Vest nu e corupţie, când de fapt am văzut cu toţii ce fac


parlamentarii europeni pe mii de euro – banii cetăţenilor europeni.

g. Iluzia că o să primim democraţie, ca ideal în viaţă al fiecărei naţiuni


– ce stupiditate! Cum să fie democraţie, normalitate, bunăstare într-un
sistem de exploatare care îi ţine pe oameni drept sclavi muncitori? Cum să
fie democraţie când masele de oameni muncesc ca să ţină în spate nişte
infractori paraziţi care nu ştiu decât să exploateze munca sclavilor şi să
trăiască în lux de pe urma ei... Cum să fie democraţie cu atâta corupţie?
Cum să fie democraţie atâta timp cât nu există transparenţă în „afacerile
publice”? Cum să fie democraţie cu atâta sărăcie în jur?

h. Iluzia că FMI, CE, Banca Mondială sunt instituţii serioase care ne vor
binele şi vin să ne ajute cu bani – Ce glumă sinistră! În realitate,
îndatorarea statelor este metoda modernă de colonizare / transformare în
sclavi.

România – o cetate asediată

Asediul la care este supusă ţara noastră este analizat în amănunţime (pe
componenta sa economică) de profesorul Mircea Coşea, în lucrarea România
după 20 de ani (apărută la Editura Business Adviser, în 2011). Autorul
ajunge la următoarele concluzii îngrijorătoare:
„Structura economiei a devenit de tip neocolonial, în sensul manifestării
pe planul relaţiilor economice externe prin unidirecţionare (peste 70% spre
UE), prin exces de export de forţă de muncă ieftină, materii prime slab
prelucrate şi produse industriale manufacturate pe bază de licenţe şi prin
exces de import de alimente şi bunuri de consum.”„Economia se afl ă sub
ocupaţie străină, ponderea capitalului străin în total capital investit
fiind de peste 80%, iar la nivelul sectorului bancar depăşind şi acest
nivel.”

„Aderarea României la UE nu a reprezentat un factor de creştere economică


şi dezvoltare a industriei şi agriculturii naţionale, ci, din contră, un
factor de decădere a acestora, prin presiuni concurenţiale.” „Corupţia
politică a transformat în douăzeci de ani statul român într-un stat
capturat”.

Un exemplu foarte bun al modului în care companiile străine ruinează


economia României sunt hipermarketurile.

Continuăm cu expunerea iluziilor în care trăiesc românii zi de zi:

10. Mass-media spune adevărul – fals!


Presa minte, manipulează, dezinformează şi ascunde adevărul! Principalele
canale media sunt deţinute de infractori şi oameni vânduţi politic. Ce
livrează trusturile lor de presă publicului larg este gunoi mediatic şi
dezinformare! Cel mai bine s-a văzut că presa este vândută pe 1 septembrie
2013, când a minimalizat cât s-a putut amploarea pe care au avut-o
protestele românilor împotriva Proiectului Roşia Montană şi a exploatării
gazelor de şist în România.

11. Televizorul ne informează – fals!


Televizorul mimează informarea! Televizorul manipulează! Televizorul este
printre cele mai eficiente instrumente de ascundere a adevărului, de
trunchiere a realităţii, de falsificare a istoriei, de îndobitocire şi
pierdere de timp. Cine vrea cu adevărat să se informeze despre adevăr,
despre adevărata realitate din jur va căuta singur informaţii pe internet
(chiar dacă nici internetul nu este perfect).

12. Politicienii corupţi care ne conduc astăzi sunt trădători – fals!


Cei mai mulţi nu sunt trădători, pentru că de fapt nu au fost niciodată de
partea României sau a românilor ca să trădeze cauza neamului românesc! Ei
sunt şi au fost dintotdeauna împotriva României (din tată în fiu), sunt şi
au fost instrumente ale duşmanilor, controlaţi din umbră pentru a sluji
interesele străine antiromâneşti. Ei nu au trădat deloc, niciodată, ei au
făcut exact ce au fost puşi să facă (de străini!). Ei nu sunt ai noştri, ai
românilor! Ei slujesc altcuiva, altor interese! Mulţi dintre ei nici nu
sunt români, ci indivizi de altă etnie, dar cu numele românizat ca să ne
prostească că sunt de-ai noştri (în principal evrei).

Iată definiţia cuvântului „a trăda”: „trăda, trădez, vb. 1 .1. tranz. – a


înşela în mod voit şi perfid încrederea cuiva, săvârşind acte care îi sunt
potrivnice, pactizând cu duşmanul etc., a fi neloial faţă de cineva sau de
ceva.” (Dicţionarul explicativ al limbii române)

Ei, politicienii corupţi care au distrus România nu au făcut acte care le


sunt potrivnice (opuse lor) ci au făcut exact ce aveau ei de făcut, exact
ce trebuia faţă de ei şi faţă de stăpânii lor (cei care conduc lumea din
umbră). Ei nu au făcut un pact cu duşmanul, pentru că pentru ei, „duşmanul”
era prietenul lor. Duşmanul este duşman doar pentru poporul român. Pentru
ei, este un prieten. Deci au făcut un pact cu un prieten. Dacă făceau pact
cu românii şi luptau pentru interesele României, abia atunci am fi putut
spune că au trădat interesele celor care i-au pus acolo (adică cei care
conduc lumea din umbră).

Aceşti politicieni care conduc astăzi România nu au fost şi nu sunt loiali


României şi poporului român. Doar au mimat acest lucru. Deci ei au acţionat
precum nişte trădători, dar de fapt ei nu sunt trădători, ei nu ne-au
trădat pentru că nu are cum să se cheme trădare ce au făcut ei! Nu poţi să
ai pretenţia de la nişte alogeni (străini) de neamul tău şi de interesele
neamului tău, care vin şi sunt puşi la conducerea neamului tău de către
forţe străine, să se considere ai poporului, în lupta pentru binele
poporului, sau poporul să-i considere de-ai lui. E absurd! Ei nu sunt ai
noştri, chiar dacă s-au născut unii dintre ei în România. Nu au niciun fel
de apartenenţă la neamul românesc! Nu simt româneşte, nu iubesc România, nu
le pasă de România şi de români absolut deloc şi nu le-a păsat niciodată!!!
Atunci, ce să trădeze ei distrugând România? Au trădat interesele ţării în
care s-au născut? Faptul că te-ai născut într-un teritoriu şi ai trăit
acolo 50 de ani este suficient să te numeşti „de-al nostru”? Nu! Noi i-am
votat şi ei au ajuns la putere pentru ca noi am fost proşti orbiţi, iar ei
puşi acolo de forţe străine.

Ce legătură are toată treaba asta cu trădarea sau nu a intereselor neamului


românesc? Niciuna... Dacă însă un român, să zicem ţăran din tată în fiu, cu
toate neamurile români, născut, crescut în România, ajunge cu greu la
putere, susţinut cu sacrificii de popor care şi-a pus nădejdea în el, şi el
se dă cu duşmanu’, atunci da, aceea e trădare. Însă marionetele care sunt
la putere acum „au trădat” (dacă vreţi) încă dinainte să se nască... La fel
cum tu vrei să laşi mai departe un copil bun, aşa şi oamenii răi vor să
lase mai departe o odraslă care să le continue „munca”, mai exact, să ducă
mai departe sistemul de exploatare... sistem care e foarte avantajos pentru
ei, că de aceea l-au implementat, însă distructiv pentru noi. Există şi
alogeni (străini) care nu distrug România. Cu ei nu avem nicio problemă, de
ce am avea?
În concluzie, exprimarea corectă este, după părerea mea: „Au acţionat
împotriva intereselor României şi poporului român”, „Au distrus România”
etc. şi nu „Au trădat” sau „Sunt trădători”!

13. Poporul român este rău – fals!


Românii sunt printre cei mai buni oameni de pe planetă! Infracţiunile pe
care le vedem sunt excepţii dacă gândim procentual raportat la întreaga
populaţie. Apoi, din acele infracţiuni blamate de occident, majoritatea
sunt făcute de ţigani (populaţie migratoare), deci nu români-daci,
sedentari şi buni la rădăcină. Relele pe care le vedem noi la mulţi români
sunt doar la suprafaţă, sunt doar aspecte superficiale, care au apărut din
cauza sistemului de exploatare în care suntem ţinuţi de 23 de ani!

Sistemul ne-a distrus mental şi i-a forţat pe mulţi dintre români să aplice
legea junglei pentru a supravieţui. De aici s-a dezvoltat egoismul şi tot
ce ţine de el. Sistemul ne-a învăţat că banul este scopul şi de aici s-a
dezvoltat „manelărismul” şi tot ce ţine de el, călcatul pe cadavre pentru
bani, dezumanizare etc.

Dar toate aceste lucruri se pot rezolva foarte rapid, dacă românii sunt
puşi într-un sistem în cadrul căruia se acţionează cu adevărat pentru
binele poporului, unde să se poată redezvolta cooperarea, colaborarea,
armonia, împărţirea resurselor, iubirea de semeni etc. Deocamdată vedem
efectele unui sistem care intenţionat ne îndreaptă unii împotriva altora
pentru a fi dezbinaţi şi a nu avea vreo şansă să schimbăm sistemul.

Şi vedem toate relele pentru că sunt scoase în evidenţă de duşmanii


României prin instrumentele pe care le deţin, mai ales mass-media. Dar
poporul român, la rădăcină, nu este deloc aşa! Duceţi-vă la ţărani, la
adevăraţii români, să vedeţi acolo bunătatea poporului român, încă vie.

14. Şcoala ne educă şi ne informează – fals!


Şcoala, în prezent, doar mimează educaţia şi ne înregimentează, ne educă să
fim obedienţi şi să respectăm autoritatea. Adevărata informare trebuie în
prezent să o facem singuri, pe cont propriu. Informaţiile cu adevărat
importante pentru viaţa noastră nu le aflăm nici din şcoala, nici din
facultate, nici din mass-media (în niciun caz de la TV). Informaţia
adevărată trebuie să o căutăm pe internet şi la oameni liberi mental.

Şcoala din prezent e distrusă premeditat de cei care conduc România pentru
că un popor needucat e mai uşor de controlat.
Ideea, pe scurt, este că se pierde prea mult timp din viaţa unui copil (12
ani de zile până la terminarea liceului) pentru ca acesta să ştie atât de
puţine lucruri despre lumea în care trăim, să aibă atât de puţine abilităţi
şi să ştie atât de puţine lucruri utile pentru viaţa de adult. Vorbim
comparativ cu un sistem de educaţie ideal/normal, nu cu sisteme din alte
ţări, care pot fi chiar şi mai proaste decât al nostru. Mai nou, foarte
mulţi tineri români termină liceul şi nu ştiu nici măcar să scrie corect
româneşte. Asta spune multe despre un sistem de învăţământ.

În plus, şcoala, după părerea mea, înregimentează şi învaţă copilul încă de


mic să fie obedient „autorităţii”, fapt care e o mare problemă a
societăţii. În mod normal copilul/omul trebuie să pună la îndoială cam tot
ce i se livrează, dacă vrea să ajungă în final la informaţia
corectă/adevărată.

15. Istoria pe care o ştim, am învăţat-o în şcoală este istorie reală –


fals!
Şcoala şi mass-media au două scopuri principale: ascunderea adevărului şi
mimarea informării.
Iar adevărul înseamnă pe lângă realitatea autentică a prezentului şi
adevărul istoric. Istoria, aşa cum ne-a fost ea „livrată” în ultimii 23 de
ani este o minciună. Dacă am cunoaşte adevărul istoric – nu neapărat foarte
îndepărtat în timp, de exemplu, dacă am şti cu adevărat ce s-a petrecut la
lovitura de stat din ’89, am înţelege mult mai bine ce ni se petrece nouă
astăzi ca ţară şi popor. Dar... acesta e motivul pentru care sistemul de
învăţământ este distrus iar mass-media cumpărată – pentru ca adevărul să nu
iasă la iveală.

16. Doctorii ştiu ce e cel mai bine pentru noi – fals!


Unii doctori ştiu! Cei care sunt dispuşi să citească pe cont propriu şi să
afle adevărul din spatele industriei medicale. Dar aceştia sunt excepţii.
Cei mai mulţi aplică ce au învăţat în şcoală, iar şcoala medicală ne învaţă
să oferim bolnavilor pastile, medicamente şi tratamente ineficiente şi
chiar dăunătoare! Cel mai dur exemplu este poate „industria” cancerului.
Deşi există leac natural eficient şi nontoxic pentru cancer (da, cancerul
este vindecabil!), doctorii continuă să fie criminali şi să recomande
chimioterapie toxică perfect ineficientă. Din păcate, românii respectă cu
sfinţenie „autoritatea”, fie ea doctor, profesor, televizor, specialist,
preot etc.

17. Cancerul este incurabil – fals!


În realitate, cancerul este vindecabil, chiar şi în stadii avansate, dacă
eşti dispus să citeşti şi să afli cum să te vindeci. Doar doctorii, sclavi
ai medicinei clasice, ai industriei farmaceutice, te învaţă, unii din
ignoranţă, inconştienţă, alţii şi din rea voinţă că trebuie să te otrăveşti
cu chimioterapie ca să ai vreo şansă, când de fapt chimioterapia este
foarte dăunătoare şi nu te ajută cu nimic! Cine vrea să afle adevărul
trebuie doar să citească! Doctorii promovează otrava numită chimioterapie,
iar pacienţii o iau ca proştii cu miile. Preferă să moară decât să
citească...

18.Vaccinurile sunt bune şi ne apără de boli/viruşi – fals!


În spatele schemelor naţionale de vaccinare e o întreagă industrie de
miliarde de dolari patronată de nişte băieţi deştepţi, care nu doar că fac
o grămadă de bani prin vinderea vaccinurilor, dar distrug şi potenţialul de
viaţă sănătoasă şi lungă al omului, încă de mic copil.

19. Fumatul oferă plăcere, ceva benefic – fals!


Asta este o iluzie incredibilă în care trăiesc săracii fumători. Din
fericire există o metodă foarte uşoară prin care oricine se poate lăsa de
fumat.

Legat de plăcerea fumatului – cel mai bine se vede această plăcere când
elevii de liceu se pitesc prin băile infecte din şcoală ca să fumeze
(plăcere desigur, nu dependenţă), când angajaţii din multinaţionale stau
zgribuliţi de frig iarna pe balconul palierului ca să fumeze mizeria aia de
ţigară pentru că nu au voie înăuntru (plăcere desigur, nu dependenţă); când
fumătorul acceptă chiar şi o ţigară al cărei gust şi miros le urăşte decât
să nu fumeze deloc (plăcere desigur, nu dependenţă); când oamenii aleg să
fumeze chiar dacă asta presupune să rabzi de foame (că n-au bani şi de
ţigări şi de mâncare) (plăcere desigur, nu dependenţă); când bucureştenii
stau iarna degeraţi de frig pe la intrările în metrou (îi văd în fiecare
dimineaţă) ca să fumeze ţigara aia blestemată înainte de a intra în
subteran unde nu au voie să fumeze (plăcere desigur, nu dependenţă) etc.

20. Mâncarea din supermarketuri e bună de mâncat – fals!


„Alimentele” din supermarketuri reprezintă, în principiu, mâncare-otravă pe
care o ingurgităm distrugându-ne sănătatea în fiecare zi. Supermarketurile
distrug, de asemenea, economia locală (elimină micii comercianţi români şi
micii producători – fac concurenţă pieţei agroalimentare tradiţionale) şi
sug banii românilor, bani care ajung la firmele din Vest (o să observaţi că
în supermarketuri nu prea găsiţi produse româneşti...). Supermarketul este
pentru oamenii obişnuiţi o „autoritate”. Ei gândesc inconştient ceva de
genul „dacă se vinde în supermarket şi cumpără atâţia oameni, n-are cum să
nu fie bun de mâncare...”. Oamenii ignoră faptul că legislaţia criminală le
permite producătorilor de alimente să adauge substanțe toxice în produse
pentru a le conserva/aroma/păstra timp îndelungat etc. (adică E-uri toxice,
arome cancerigene, conservanţi nocivi etc.), şi oamenii mai ignoră faptul
că în Romania (şi nu doar la noi) se dă şpagă inspectorilor de orice fel.
Deci pe lângă faptul că mâncarea este otravă în mod legal, ea este şi mai
toxică în mod nelegal – are şi mai multe substanţe nocive decât e legal
(E-uri interzise, hormoni de creştere, chimicale ilegale, marf ă expirată
sau ţinută/gătită în condiţii infecte etc.), pentru că autorităţile
statului din domeniul industriei alimentare nu îşi fac treaba (iau şpagă şi
trec cu vederea otrava toxică din mâncarea pe care ne-o servesc
supermarketurile).
Poftă bună!

21. Raportarea la majoritate este un criteriu bun pentru a distinge binele


de rău – fals!
Dacă majoritatea oamenilor sau foarte mulţi oameni din jurul nostru fac
anumite lucruri, sau chiar şi dacă doar grupul nostru de prieteni face ce
facem şi noi, înseamnă în creierul nostru că acel lucru e „de bine”, poţi
să îl faci şi tu liniştit, că e benefic şi pentru tine şi pentru familie şi
pentru societate. Fals! Faptul că mulţi oameni din jurul nostru, sau
cunoscuţii noştri fac ceva anume nu înseamnă că acel ceva este bun! Acesta
este un criteriu tembel pe care îl aplică subconştient/inconştient oamenii
pentru a stabili (tot inconştient) dacă ceea ce fac este bine sau rău. De
fapt, pentru a se autoconvinge că ceea ce fac este bine („Uite, şi restul
lumii face asta! Trebuie să fie bine!”).

Dacă facem ceva rău pentru noi şi/sau societate, şi realizăm că facem ceva
rău, ne vom simţi prost. Aşa ceva nu trebuie să se petreacă sub nicio
formă. Motiv pentru care încercăm să evităm orice senzaţie negativă, dar nu
prin evitarea comportamentului nociv, ci prin concluzionarea că acel
comportament este de fapt benefic sau neutru/nevinovat (un fel de disonantă
cognitivă).

Evitarea unui stres psihic are loc prin multiple mecanisme conştiente şi
subconştiente. Unul dintre ele este acesta: raportarea la un criteriu
imbecil, ce face majoritatea (care, bineînţeles, se comportă ca tine), în
loc să te raportezi la criterii reale, la normalitate, la ce e bun şi ce e
rău pentru binele tău, al familiei tale şi al societăţii în care trăieşti.

Desigur, oamenii nu conştientizează şi nu verbalizează aceste raportări la


majoritate, ci pur şi simplu le fac zilnic fără să-şi dea seama, în mod
inconştient, ca să-şi menţină psihicul nestresat. Observaţi cum iluziile
românilor sunt validate de această „regulă a majorităţii”.

22. Proiectul Roşia Montană RMGC este BUN pentru România – fals!
Mai crede cineva aşa ceva? (Din pacate, da.)

23. Gazele de şist sunt bune pentru România şi avem nevoie să le exploatăm
– fals!
E cineva atât de ignorant şi inconştient să creadă asta?

24. Culturile OMG (organisme modificate genetic) sunt benefice agriculturii


româneşti şi industriei alimentare – fals!
OMG sunt, în realitate, nocive pentru organism şi distrug mediul.

25. Privatizarea companiilor de stat ajută economia României – fals!


Unde aţi trăit în ultimii 23 de ani? Privatizările care s-au făcut au avut
ca unic scop distrugerea economiei României, exploatarea resurselor
naturale din România, furtul banilor şi producţiei de bunuri din România de
către companiile „Imperiului Atlantist” care au venit „să facă un ban
cinstit” pe spinarea muncitorilor sclavi români în colonia România.

26. Protestele de stradă nu ajută la nimic – fals!


Citiţi aici: Ce au câştigat românii prin proteste de stradă în toată ţara,
Ce am câştigat în urma protestelor Roşia Montana, Gaze Şist, Mosna ce s-a
obţinut prin proteste de stradă, deşi numărul participanţilor a fost mic.
Imaginaţi-vă care ar fi efectul protestelor de stradă cu sute de
mii/milioane de oameni pe străzi cerând acelaşi lucru... Dar, din păcate
imaginaţia ne-a fost distrusă premeditat pentru a nu putea identifica
soluţii, pentru a nu putea „vedea” o altfel de lume faţă de cea mizeră în
care suntem ţinuţi ca sclavi...

27. Topurile celor mai bogaţi oameni de pe planetă / din România sunt reale
– fals!
Acele topuri sunt doar o manipulare pentru a prosti oamenii naivi; în
realitate adevăraţii bogaţi ai planetei sunt ascunşi şi conduc lumea din
umbră.

28. Este posibil să te refugiezi, tu şi familia ta, de sistemul de


exploatare şi să trăieşti bine – fals!
Aceasta este o iluzie, pentru că pe termen lung este inevitabil să scapi de
„sistem” fără să îl schimbi/distrugi/înlocuieşti. Foarte mulţi oameni caută
o independenţă faţă de sistemul de exploatare în care suntem sclavi
muncitori săraci, printr-o viaţă cât mai autonomă, la ţară, într-o
gospodărie tradiţională sau o microfermă care consumă puţină energie, îţi
asigură apă gratis şi de calitate şi hrană ieftină şi sănătoasă.
Într-adevăr, în acest mod devii mai independent, însă... cât o să ţină
figura asta? Chiar credeţi că vă puteţi izola de sistem şi că el va
„funcţiona” în jurul vostru fără să vă afecteze? Uitaţi cum încearcă să
distrugă „sistemul” această posibilitate: gazele de şist – exploatarea lor
conduce la poluarea apei pentru a ne face mai dependenţi de „sistem”. Să
spunem totuşi că aţi reuşi să vă rupeţi de „sistem” printr-o mică
gospodărie ţărănească izolată undeva la ţară. Foarte frumos! Bravo vouă!
Dar copiii voştri? Vor continua în acelaşi mod? Va ţine figura la infinit?
Ignorarea/evitarea sistemului oferă nişte avantaje personale doar pe termen
scurt/mediu. Pe termen lung, singura şansă pentru a o obţine bunăstarea
fizică şi psihică reală este schimbarea sistemului cotropitor.

Chiar putem trăi izolaţi, cu capul în nisip, făcându-ne că nu există


probleme în jurul nostru, în timp ce ceilalţi fraţi români ai noştri sunt
pur şi simplu nişte sclavi muncitori în cadrul „sistemului”? Putem avea
fericire în curtea noastră când în afara curţii noastre este doar mizerie?
Putem să trăim liniştiţi în gospodăria noastră, fără să ne implicăm în a
transforma în bine ţara în care trăim? Înseamnă că suntem egoişti... sau...
distruşi mental premeditat... Pentru că exact asta se doreşte: să nu
încercăm să schimbăm „sistemul”.

29. Nimic nu se mai poate face pentru a salva/elibera România – fals!


De ce am crede aceasta? Doar pentru că cei care ne conduc au reuşit să ne
distrugă deja atât de mult şi să ne creeze impresia că suntem distruşi
iremediabil? Doar pentru că răul este împrăştiat în toată societatea ca un
cancer? Păi şi cancerul are leac! Iar răul ăsta care căpuşează România nu a
distrus complet societatea românească. Şi nici pe tinerii români
inteligenţi. Şi nici economia românească, amărâtă aşa cum e ea. Şi nici nu
ne-au depopulat total ţara de români (încă) şi nici nu ne-au rupt în bucăţi
(încă). România poate renaşte destul de rapid dacă la conducere ajung
oameni de bună credinţă şi inteligenţi.
Românii abia acum încep să înţeleagă ce se petrece în jurul lor. Până acum,
în ultimii 23 de ani doar au răbdat buimăciţi toate nedreptăţile şi relele
care s-au petrecut în jurul lor crezând că de vină sunt „corupţii ăştia,
trădătorii ăştia de politicieni”. Însă abia acum încep să înţeleagă
fenomenul, să vadă ce se petrece de fapt, să identifice adevăraţii vinovaţi
şi mecanismele prin care românii au devenit o colonie, nişte sclavi moderni
în propria lor ţară. Şi încep chiar să găsească şi să propună soluţii de
remediere a situaţiei. Noi suntem abia la început de drum în eliberarea
României! Până acum habar n-aveam ce-i cu noi! Abia acum începem să
înţelegem şi să reacţionăm!

Deci, de ce am concluziona înainte să înceapă cu adevărat „lupta”, că totul


este pierdut? S-au reunit cei mai luminaţi, inteligenţi şi de bună credinţă
români şi au ajuns la concluzia că nimic nu se mai poate face? Nu! Atunci
de ce am concluziona noi, fiecare în parte că totul este pierdut? Pentru că
suntem demoralizaţi şi pentru că poate nu vedem (fiecare în parte) lumini ţa
de la capătul tunelului. Asta nu înseamnă că ea nu există, ci doar că nu a
fost încă identificată şi valorificată. Pentru că aceste lucruri se petrec
lent, nu de azi pe mâine! În plus, cei care conduc lumea din umbră şi
patronează inclusiv sistemul de exploatare din România exact aceasta îşi
doresc: să fim demoralizaţi, să nu ne unim, să nu gândim, să nu credem că
se poate o altfel de viaţă, să ne pierdem speranţa, să renunţăm la luptă
încă dinainte ca lupta să înceapă! Haideți să nu le facem pe plac!

30. Societatea nu poate funcţiona fără partide politice şi politicieni –


fals!

Mass-media şi propagandiştii acestui sistem ne induc ideea că societatea


actuală nu ar putea funcţiona fără clasa politică, parlament, etc. Este o
falsă idee. Ei nu vor să schimbe acest sistem pentru că sunt cei care
profită cel mai mult de el. Baza teoretică de schimbare a acestui sistem
într-un altul mai echitabil şi bun pentru toată lumea şi această ţară a
fost creată la Braşov prin dl. Laurenţiu Primo numit Meritocraţie. Detalii
aici: http://meritocratia.ro/ şi există şi Constituţia Meritocrată :
http://meritocratia.ro/consti tutia-meritocrata/ , ceea ce ar schimba total
viaţa romanilor şi am deveni prima ţară din lume care am înlătura acest
sistem al sclaviei.

31. Dacă ne vom transforma noi, fiecare dintre noi, pe cont propriu, totul
va fi bine în România – fals!
Aceasta este o iluzie vehiculată mult şi pe internet pentru că te invită
subtil la nonacţiune împotriva „sistemului” (exact ce-şi doresc ei). Da,
foarte bine, să ne transformăm fiecare în parte, să facem tot ce putem ca
să fim noi nişte oameni mai buni, e foarte bine! Dar este total
insuficient!!! Fără schimbarea celor care conduc astăzi România, ţării
noastre şi poporului român nu îi va fi bine, indiferent cât de moral ne
comportăm fiecare dintre noi pe cont propriu!!! Înţelegeţi aceasta! Chiar
dacă de mâine toţi românii vor fi buni, nimeni (din popor) nu va mai fura,
nu va mai arunca gunoaie pe stradă, nu va mai fi „şmecher”, nu va mai călca
pe cadavrele din jur, va avea grijă de aproapele său, va fi plin de iubire,
este degeaba pentru imaginea de ansamblu a României, dacă această
„evoluţie” nu se va traduce în eliminarea criminalilor infractori de la
conducerea României! De acolo, de la stăpânii din umbră şi de la
marionetele lor pleacă toate problemele României!

Foarte mulţi români continuă să creadă în toate aceste „iluzii” pentru că


asupra lor a fost aplicată premeditat o distrugere mentală continuă. De ce
a fost distrus mental poporul român? Pentru că a demonstrat, chiar şi în
istoria recentă, că este capabil de lucruri extraordinare, care se pot
interpune şi îngreuna planurile de instaurare a Noii Ordini Mondiale prin
monopol (bani, energie, resurse) şi control total asupra omenirii.

Până la asasinarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu în 25 decembrie 1989,


România devenise independentă politic, militar şi economic (după plata
datoriei externe din aprilie ’89). În ultimii 24 de ani, România a fost
cucerită treptat şi ascuns, colonizată şi exploatată, iar poporul român
distrus mental pas cu pas, pentru că un popor care nu pricepe ce se petrece
în jurul lui este mult mai uşor de controlat şi exploatat.

Cea mai dură consecinţă a distrugerii mentale este incapacitatea de a căuta


adevărul şi de a accepta adevărul şi realitatea în care trăim. Din acest
motiv, oamenii nu citesc mai mult despre realitatea din jur şi nu le pasă
de subiecte precum „cine şi cum conduce lumea şi România”, „sclavia
modernă”, „controlul total al omenirii”, „guvernul mondial din umbră”,
„noua ordine mondială”, „România – colonie a «Imperiului Atlantist»”,
„mâncarea-otravă din supermarket” etc.

Ce putem să facem pentru eliberarea României?

În primul rând să ne pese! Să fim mai altruişti! Să ne pese şi de binele


celorlalţi, nu doar de al nostru! Să ne menţinem sănătoşi! (Eliminaţi
mâncarea otravă! Cu un popor bolnav nu putem face nimic! Boicotaţi cât
puteţi supermarketurile care ne distrug economia şi ne oferă otravă de
mâncare! Susţineţi ţăranii români şi micii fermieri! Susţineţi economia
locală şi producătorii români!) Să ne informăm! Să citim mai mult! Să citim
informaţii de calitate, relevante! Să nu pierdem timpul cu gunoaie
mediatice, livrate de mass-media vândută special ca să ne piardă timpul şi
să ne distrugă creierul!

Să-i provocăm la gândire pe apropiaţii noştri (prieteni, rude, colegi), dar


cu tact (cei mai mulţi vor manifesta rezistenţă la schimbare şi la aflarea
adevărului). Să mediatizăm prin internet (să dăm mai departe) informaţia pe
care o considerăm de calitate, importantă şi relevantă pentru viaţa noastră
în această realitate dură în care trăim! Să nu mai acceptăm cu credulitate
poveştile / minciunile / dezinformările de care ne lovim zilnic din partea
şcolii, mass-mediei vândute, politicienilor. Să căutăm oameni de bună
credinţă şi să ne alăturăm cumva lor. Să fim uniţi! Să ieşim în stradă
atunci când se organizează proteste împotriva „sistemului”! Să identificăm
şi să susţinem cum putem initiativele/miscările patriotice de bună credinţă
care apar! Să facem ceva, orice pentru binele României! Să mişcăm un băţ
pentru neamul românesc! Să nu ne pierdem niciodată speranţa! O viaţă mai
bună este posibilă! Tot ce avem de făcut este să eliminăm infractorii
mafioţi de la conducerea României şi să îi înlocuim cu oameni buni,
patrioţi.

Nu vă pierdeţi speranţa!

Nu renunţaţi incă dinainte de a începe!

S-ar putea să vă placă și