Sunteți pe pagina 1din 1

PREFAŢĂ

Lucrarea de faţă, „Microeconomie – aplicaţii la nivelul agenţilor


economici” reprezintă o completare a cursurilor pe care autorii acestei
lucrări le-au editat în ultimii ani.
Concepută îndeosebi pentru a veni în sprijinul studenţilor de la
Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, toate cele
patru specializări, lucrarea reprezintă un bun ghid şi pentru studenţii
celorlalte facultăţi din Academia de Studii Economice, care abordează
problematica comportamentului agenţilor economici. Lucrarea prezintă un
număr mare de probleme de la nivelul consumatorului şi, de asemenea, de
la nivelul producătorului.
Structurată pe patru capitole, „Microeconomie – aplicaţii la nivelul
agenţilor economici” tratează aspecte legate de teoria consumatorului în
primele două capitole, iar în ultimele două capitole evidenţiază
problematica la nivelul producătorului.
Trebuie specificat faptul că această lucrare va fi urmată de încă
una, care va veni să completeze abordarea de la nivel microeconomic.
În respectiva lucrare vor fi tratate aspecte referitoare la: competiţia
pe piaţă, şi anume analiza competiţiei perfecte şi, de asemenea, a
competiţiei imperfecte, prezentarea riscului şi a incertitudinii, pentru ca in
final să fie abordate aplicaţii din sfera efectelor externe şi a bunurilor
publice.
Sperăm că această lucrare va constitui un suport util în înţelegerea
mai uşoară a comportamentului agenţilor economici de către cei interesaţi,
obişnuindu-i cu modul în care cei doi agenţi economici principali:
consumatorul şi producătorul iau deciziile la un moment dat de timp, dar şi
în dinamică.
De asemenea, suntem receptivi la toate sugestiile care vor veni din
partea cititorilor.

Februarie 2004
Autorii

S-ar putea să vă placă și