Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ce se vor poticni.
Trotsky este un serial lansat recent de Pervyi Kanal cu prilejul împlinirii a 100 de
ani de la Revoluția din Octombrie. Pentru cine nu cunoaște, Pervyi Kanal este
televiziunea de stat a Rusiei, deci, cu alte cuvinte, această producție a fost filmată direct
la comanda Kremlinului, oricât de „Mihai Ghimpu” asta n-ar suna. Mulți din voi care
poate nu l-au urmărit, sau cei care, per general, asociază Rusia cu URSS sau Comunism,
cel mai probabil, bănuiesc că acesta ar justifica cumva atrocitățile din perioada sovietică.
Că mesajul de bază ar fi că aceste evenimente au fost inevitabile și au stat la baza
dezvoltării Rusiei ca stat. Că poate dacă ar fi fost Trotsky în locul lui Stalin, lucrurile se
desfășurau total diferit. Nu și nu, chiar deloc.
Ce este o ideologie? Ideologia este discursul clasei dominante, unul care justifică
ordinea lucrurilor, adică relația de subordonare a maselor față de regulile impuse de
clasa politică. Dat fiind faptul, că acum suveranii nu mai sunt trimiși de sus, de
Dumnezeu și alți prieteni imaginari, ci sunt aleși, teoretic, direct de noi, relația
dominant-opresat a fost impusă a se adapta noilor cerințe. Discursul ideologic are ca
scop nu doar resemnarea opresatului cu ideile dominantului, ci și crearea relației de
amiciție dintre aceștia. Opresatul nu doar accepă acest set de idei, el trăiește cu ele, iar
cea mai mare parte a golurilor cognitive sunt acopetite anume de aceastea.
În orice ideologie, există Noi și Ceilalți. NOI sunt materialul coagulant al
mersului „firesc” al lucrurilor. Noi este baza, pâinea cea de toate zilele, un domeniu al
valorilor admisibile. Mulți le-ar atribui acestora eticheta de „turmă”, dar nu-i tocmai
așa. Noi suntem toți pentru că nimeni nu se poate feri de mrejele ideologiei. O mare
parte din NOI sunt critici ai propriei ideologii, însă critica lor e la fel de simptomatică ca
și simptomele depistate de aceștia. Cu alte cuvinte, o ideologie cuprinde nu doar un set
de idei, ci și un DVA(domeniul valorilor admisibile) al ideilor opoziționale. Acestea sunt
setate astfel încât să se poată alimenta reciproc. Două părți complimentare din unul și
același discurs care crează iluzia unui dialog. Un astfel de aranjament al lucrurilor, nu
are cum să nu-ți ofere un confort psihologic, iar ceea ce se cere de la tine e să fii
recunoscător pentru o astfel de oportunitate, pentru grijă și protecție, pentru libertatea
de exprimare.
Cine sunt Ceilalți? Ceilalți sunt o categorie imaginară care înglobează în sine
toate elementele negative care împiedică programul puterii. Un obstacol viu care trebuie
eliminat, dar totodată păstrat ca un element central al discursului celor care dețin
puterea. Ceilalți sunt intruder-ul, acel obstacol care tare nu iubește ordinea. Acea
amenințare a mersului firesc al lucrurilor care nu numai că ne împiedică să trăim
adecvat, dar totodată vrea să vină cu un nou discurs dominant. Un alfa-mascul care
mizează pe pasivitatea sexuală întru umplerea golurilor noastre. Cel care ne va seduce și
ne va însămnța cu plozi morți. Un bun exemplu de Ceilalți ar fi Refugiații, care sunt
leneși pentru că vor să trăiasca pe spinarea occidentalilor și prea harnici pentru că sunt
gata pentru un salariu mizer să le fure locurile de muncă. O categorie de oameni care
prezintă un pericol care trebuie înlăturat, dar care totodată asigură ascensiunea
partidelor de dreapta, cei care au ca scop doar preluarea rolului de dominant și
nicidecum instaurarea unei noi orânduiri care să abolească acestă relație dintre
dominant și oprimat. Cu alte cuvinte, poporul va rămâne futut, doar că de această dată
fără protecție și fără dreptul la avort și vom fi obligați să naștem în continuare plozi
morți de dragul unei pretinse moralități. Vom savura nimic altceva decât expresia
raționalismului lor morbid, care nu se deosebește cu mult de schizofrenie.
Al treilea spirit: David Bronstein, țăran înstărit, tatăl lui Trotsky. În serial
avem parte de două scene semnificative care implică participarea sa: momentul în care
este bătut de niște muncitori antisemiți, apropo ucraineni; o discuție cu Lev în bar, în
care acesta îi mărturisește tatălui său că s-a dezis de familie și de „tot ce-i sfânt” pentru
o Nouă Lume pe care urmează să o construiască. Tatăl îl blesteamă și apare doar la
sfârșit de episod sub formă de spirit. Cu alte cuvinte, lui Trotsky îi este încriminat un alt
păcat: patricidul. Totodată se încearcă a justifica ura lui Trotsky față de „patrie”. Un
frustrat care nu a avut una și a distrus-o pe-a celorlalți.
Trebuie de menționat că această lipsă de „patriotism” al lui Lev Trotsky nu-i atât
bazată pe „ură” cum este acceptat pe scară largă în Rusia, cât mai degrabă pe ideea că în
marxism o astfel de noțiune încetează să mai existe. Patriotismul și naționalismul sunt
doar o expresie nejustificată a unui orgoliu orb față de propriile valori care are menirea
de a întări și mai mult poziția clasei dominante.
Un alt spirit care i se năzărește lui Lev Davidovich este cel al lui Vladimir
Skalon, un general roialist care și-a tras un glonte în cap după ce Rusia a fost nevoită
să cedeze anumite teritorii în urma negocierilor de la Brest-Litovsk. Cu alte cuvinte, un
mare „patriot”, ceea ce Trotsky cu siguranță nu a fost.
Ulitmul duh pe care îl vede Trotsky este nimeni altcineva decât Lenin. Apropo, în
film ai impresia că e Charlie Chaplin, un personaj de comedie tare stereotipic. Dacă l-ar
fi jucat Dmitrii Khrustalev de la Comedy Club, cred că efectul ar fi fost același. Una din
întrebările adresate de Ilici este ”Oare nu am orbit noi de la atâtea cărți? . Își exprimă
regretul că l-au omorât pe țar prea în grabă, fără a-l lăsa să conștientizeze propriile
greșeli. O aluzie la ideea ca Revoluția a fost inoportună și mult prea grăbită.
Ceea ce mi-a lipsit cel mai mult în acest serial este o descriere detaliată a
declinului politic al lui Trotsky și ascensiunea lui Stalin sau despre Troika Zinoviev-
Stalin-Kamenev ori despre schimbarea cursului spre Socialism într-un singur stat.
Aceste detalii au fost, evident, omise.
A crea un „țap ispășitor” cărui să-i atribui toate abaterile de la agenda propusă e o
practică politică veche. Nu-i de mirare că actuala clasa dominantă a Rusiei l-au ales
anume pe Trotsky. În condițiile în care acum se încearcă la greu promovarea valorilor
tradiționaliste, Lev Davidovich, un ateu adept al Revoluției Permanente, cel mai radical,
deci și cel mai apropiat de ideile marxiste din bolșevici, este încă o figură prea vie pentru
noua generație.
Cât ne costă această pasivitate? În mare parte, cam tot. Pentru că o libertate politică
1) Jackson din start recunoaște că e stalinist. În contextul în care Trotsky era înconjurat
non-stop de pază de corp, era puțin probabil ca acesta să fi primit în cercul lui restrâns
un stalinlist. Ba, mai mult Jackson era și logodnicul secretarei lui Trotsky, un fapt real.
Plus la toate, Jackon recunoaște că a făcut serviciul militar. Vă imaginați cât de tâmpit
ar trebui să fie un om vânat de serviciile secrete ale lui Stalin care și-ar permite să
primească în casa sa un stalinist care a făcut serviciul militar!? O astfel de conjunctură
pare pur fantezistă pentru cei inițiați cât de cât în istoria lui Trotsky.
2) Conflictul cu Stalin
Olga Sutulova
Duplicitatea personajului
Îndemnul la pasivitate, eternul discurs al clasei dominante
Stalin liderul reprezentativ al estului îmbibat până în măduva oaselor în vulgarități și
barbarisme.