Războiul informatic cu un Kremlin paranoic şi însetat de

putere

Kremlin-ul, un refugiu mistic al Rusiei, construit să poată fi folosit ca un oraş,

deţine o multitudine de palate şi biserici măiestoase.
Prima piatră în structura Kremlin-ului a fost pusă în numele lui Ivan Kalita la
sfîrşitul anilor 1320 -1330, după ce Petru, Mitropolitul Rusiei a fost forţat să-şi
mute scaunul de la Kiev la Moscova. Numele Kremlin a devenit o metonimie
folosită pentru a denumi conducerea de partid și stat a Uniunii Sovietice, regimul
sovietic (1922 – 1991), fiind subînțeleși membrii săi de frunte: secretarul general al
PCUS, prim-ministru, președintele, miniștrii și comisarii poporului. Mai este
folosit, dar nu tot atît de intens ca în epoca regimului sovietic, pentru a desemna
guvernul Federației Ruse. Complexul servește ca reședință oficială și ca principal
loc de muncă al președintelui Vladimir Putin.
In era razboiului informatic, aflat abia la inceput, regulile jocului inca nu au fost
stabilite cu aceeasi precizie ca pe vremea Razboiului Rece. Asa se explica de ce
relatiile ruso-americane sunt atat de complicate: cadrul strategic care ar putea oferi
stabilitate inca nu a fost fixat.
Hackerii rusi par sa forteze limitele. In ultimele saptamani, printre tintele lor s-au
numarat documentele electronice ale conducerii Partidului Democrat, emailurile
private ale fostului secretar de stat Colin Powell, dar si informatiile privind testele
anti-drog efectuate atletilor de top americani, se arata intr-un articol de opinie
publicat de Washington Post sub semnatura lui David Ignatius.

Iar dacă termenul de referinţă ar fi cel de-al Doilea Război Mondial, avem două
tipuri de asemenea tipuri de arme cu eficienţă absolută. Prima este cea nucleară,
acum de disuasiune, căci folosirea ei ar determina o retaliere echivalentă cu
distrugerea civilizaţiei umane. A doua, însă, propaganda de război, a rămas ca una
dintre armele cel mai importante în arsenalul de care dispun planificatorii militari
din acest moment. Cu şcoli extrem de solide la nivelul super-puterilor, fiecare cu
modul său specific de a concepe modul de construcţie, lansare şi menţinere a
atacurilor de propagandă, dar şi de concepere a materialelor specifice. „Propaganda
de război” este una dintre componentele esenţiale ale campaniei permanente de
propagandă generală dar nu este activată decât în momentele specifice, adică
pentru pregătirea opiniei publice interne pentru a fi gata să susţină efortul de război
şi, în dimensiunea sa externă, pentru a crea panică şi impresiona segmente cât mai
largi de populaţie. În principal, este destinată să opereze asupra populaţiilor civile,
dar există şi componente special gândite care se adresează soldaţilor şi ofiţerilor
din armata inamică, pentru a-i demobiliza, panica sau a le transmite ofertele pentru
a dezerta sau pentru a se revolta împotriva propriei lor linii de comandă.

Recent, în fruntea temelor războiului informaţional este Kremlin-ul. Informația

este considerată pe post de armă, ce deserveşte intersele anumitor persoane sau ale
unei ţări. Kremlinul investeşte anual aproximativ 100 de milioane de euro în
finanţarea organizaţiilor de presă rusă din afara ţării pentru a influenţa opinia
publică din Occident. O armată de publicaţii pro-Kremlin, site-uri şi aşa-zişi
experţi independenţi au fost folosiţi cu succes pentru a cîştiga războiul mediatic
privind anexarea Crimeei. În prezent, scopul Rusiei nu mai este doar să-şi
cosmetizeze imaginea de stat nedemocratic şi agresiv, ci şi să încerce să convingă
opinia publică din statele occidentale că realitatea din ţară este alta decât cea
prezentată de media din Vest. După ce Moscova a eşuat în proiectele sale
grandioase de soft power, cel mai bun exemplu în acest sens fiind Jocurile
Olimpice de la Soci, acum încearcă să-şi justifice modelul de hardpower, de stat
expansionist agresiv, prin propagandă. Aceasta se adresează direct populaţiilor din
state membre UE, care trebuie convinse că sancţiunile împotriva Rusiei nu sunt în
favoarea lor, ba chiar le dăunează, sau că anexarea Crimeei a fost legitimă, pentru
că n-ar fi aparţinut niciodată ucrainenilor.Sau că noile autorităţi de la Kiev sunt
nelegitime, au fost impuse de americani, sunt dominate de formaţiuni fasciste
periculoase şi reprezintă un pericol pentru cetăţenii din estul Ucrainei.
Este tot mai evident cum Kremlinul încearcă să exploateze anti-americanismul
răspândit în rândul multor populaţii din Europa de Vest pentru a le întoarce
împotriva deciziilor luate de guvernanţii lor, de comun acord cu SUA, pentru a
sancţiona Rusia. Un bun exemplu în acest sens este Germania, unde potrivit unui
sondaj Win-Gallup, 17% dintre germani percep SUA ca pe „cea mai mare
ameninţare la adresa păcii în lume”.
Este tot mai evident cum Kremlinul încearcă să exploateze anti-americanismul
răspândit în rândul multor populaţii din Europa de Vest pentru a le întoarce
împotriva deciziilor luate de guvernanţii lor, de comun acord cu SUA, pentru a
sancţiona Rusia. Un bun exemplu în acest sens este Germania, unde potrivit unui
sondaj Win-Gallup, 17% dintre germani percep SUA ca pe „cea mai mare
ameninţare la adresa păcii în lume”.
Pe lângă analişti aşa-zişi independenţi, unelte media precum agenţia de ştiri
Ruptly, finanţată direct de guvernul rus, sunt folosite pentru a disemina viziunea
Kremlinului despre lume în ţări precum Germania. Potrivit jurnaliştilor de la
Spiegel, în centrul Berlinului o armată de 110 oameni din Spania, Marea Britanie,
Rusia şi Polonia lucrează zi şi noapte la biroul Ruptly pentru a trimite materiale
video de propagandă către media internaţională: filmuleţe favorabile separatiştilor
din Donbass şi susţinătorilor aşa-zisei Republici Populare Doneţk şi altele care
incită la ură împotriva UE.

O altă cale de propagandă sunt postacii Kremlinului care umplu articolele despre
Rusia şi Ucraina de pe paginile de Internet ale ziarelor din Occident cu comentarii
favorabile Kremlinului. Mai mult, ei trimit aproape zilnic jurnaliştilor din diferite
ţări ale UE scrisori şi e-mailuri în care le oferă informaţii explozive despre criza
ucraineană, pe surse, care nu pot fi verificate.

Şi serviciile de informaţii sunt folosite pentru a intercepta conversaţii ale unor

oficiali americani şi europeni, care pot fi instrumentate apoi în scopuri de
propagandă. Avem deja celebrul episod cu Victoria Nuland, în dialog cu
ambasadorul american la Kiev.

„Scopul Rusiei este de a găsi metode de a subordona elitele şi societăţile din alte
ţări folosind o varietate de canale secrete şi deschise (servicii secrete, diplomaţie şi
media), sabotaj ideologic şi politic. După ocuparea Crimeei, mecanismele de
dezinformare au avut ca obiect să dea credibilitate intenţiilor Moscovei şi să
justifice acţiunile ei prin argumente absurde precum posibilitatea ca baza navală de
la Sevastopol să fie preluată de către NATO”, se arată într-un studiu amplu al
doctrinei ruseşti de război informaţional, realizat de prestigiosul think-tank polonez
OSW.
„Rusia foloseşte toate capacităţile de care dispun organismele statului şi puterea sa
în scopul de a promova politica sa externă în modalităţi din ce în ce mai agresive,
implicând propaganda, spionajul, subversiunea şi atacurile cibernetice. Rusia face
asta în întreaga Europă şi în Marea Britanie” - spunea recent pentru The Guardian
Andrew Parker, Directorul General al MI5.