CURS 1

1.1. ROLUL SI IMPORTANTA TEHNOLOGIEI

Tehnologia este ştiinţa aplicării tuturor ştiinţelor. O definiţie mai pe scurt şi

cuprinzătoare ar fi: tehnologia este ştiinţa care studiază toate transformările la care este supusă
substanţa în procesele tehnologice de lucru şi modalitatea conducerii acestor transformări în
vederea obţinerii produselor necesare societăţii, în condiţii tehnico-economice optime.
Tehnologia se deosebeşte de celelalte ştiinţe prin următoarele:

- este o ştiinţă tehnică aplicativă

- este dependentă de timp şi de spaţiu
- nu rezolvă problema realizării unui singur produs,
- aplică toate legile celorlalte ştiinţe ale naturii dar este guvernată şi de o serie de principii care
fundamentează orice tehnologie. Aceste principii sunt: principiul multidimensional, principiul
eficienţei, principiul informaţiei şi altele.

1.2. PRINCIPIILE TEHNOLOGIEI

1.2.1. Principiul multidimensional

Orice tehnologie este o sumă de procese multidimensionale, cu foarte mulţi parametri,

rezultaţi din interacţiunea concretă a unor materiale reale cu mijloacele de transformare ale
acestora. Pentru a înţelege multitudinea de factori care apar într-o tehnologie trebuie definit
procesul de producţie.

1.2.1.1. Procesul de producţie

Pentru existenţa sa şi pentru progresul societăţii omul crează în permanenţă în urma unor
procese de muncă bunuri materiale şi spirituale. Rezultatele proceselor de muncă în care omul
acţionează asupra obiectelor muncii (materiale, piese etc.) cu ajutorul mijloacelor de muncă
(scule, maşini-unelte, aparate etc.) poartă denumirea de produse.
Orice produs este o sumă de repere, fiecare reper caracterizându-se prin proprietăţi şi
prin formă (fig.1.1).

1
 Proprietăţi Structură

Material Compoziţie
chimică
n
Produs =  Repere Rolul funcţional
i 1

Formă Interacţiunea cu
mijloacele de
Prescripţii
tehnologice transformare

Fig. 1.1. Structura unui produs.

Crearea oricărui produs este rezultatul unui proces de producţie, definit ca fiind un
proces tehnico-economic complex, care cuprinde întreaga activitate desfăşurată într-un loc de
muncă (fig.1.2).
Pentru buna desfăşurare a procesului de producţie sunt necesare şi alte activităţi, ca de
exemplu, cele de pregătire a proceselor de bază şi auxiliare, activităţi de conducere şi activităţi
de desfacere şi livrare. Practic, un proces de producţie nu se consideră încheiat până când
produsele realizate nu au fost desfăcute pe piaţă şi testate din punct de vedere al cerinţelor.

Proces de producţie

Procese de Procese Procese Procese de pregătire a proceselor Procese de

conducere auxiliare de bază de bază şi auxiliare livrare şi
desfacere
Pregătire de elaborare
organizatorică
de semifabricare Procese de
Pregătire deservire
tehnică
de tratament Procese
Pregătire anexe
economică de fabricare
de control
de asamblare
de reparare şi
recondiţionare

Fig. 1.2. Structura unui proces de producţie.

2
 Schema generală de obţinere a unui produs se prezintă în figura 1.3.

Intrare Materia primă sub formă naturală

1 Materiale sub formă primară (lingouri, blocuri, pulberi etc.)

I
III 2 Semifabricate (bare, plăci, table etc.)
IV
3 Tratament termic primar
II
4 Prelucrare dimensională (turnare, deformare, aşchiere etc.)

5 Tratament termic final (recoacere, călire, revenire,

V stabilizare dimensională)
VI 6 Prelucrare finală

7 Control final

8 Asamblare repere

9 Control final

Ieşire Produsul

Fig. 1.3. Schema generală de obţinere a unui produs.

1.2.2. Principiul eficienţei

Tehnologia trebuie să permită în momentul aplicării ei realizarea nivelului maxim de

eficienţă pentru care a fost proiectată. În limbaj obişnuit, aceasta înseamnă a produce mai bine,
mai repede, mai mult, mai ieftin şi la momentul oportun.

1.2.2.1. Costul produselor sau al pieselor

Acest indicator cu caracter economic se poate exprima în lei/produs sau lei/lot (serie) de
produse. În industrie, la nivel de secţie, costul C este dat de relaţia

C  CM +C m+C R , (1.5)

în care CM reprezintă cheltuielile cu materialele directe; Cm  cheltuielile cu salariile

personalului muncitor; CR  cheltuielile de regie (cheltuieli de ordin general care trebuie

3
amortizate pe timpul realizării şi consumului produsului: utilaje, clădiri, energie electrică,
combustibil etc.).
De aceea, analiza costului se face pornind de la o structură care să cuprindă şi cheltuielile
cu pregătirea fabricaţiei. Se poate admite o expresie de forma

Cs = F + nV, [lei/lot], (1.7)

în care Cs este costul unui lot de produse; F  cheltuielile fixe; V  cheltuielile variabile; n 
numărul de piese din lot.
Ţinând cont de relaţia (1.7) costul unui produs Cp se poate determina cu relaţia

Cs F
Cp  V  , [lei/buc]. (1.8)
n n

Reprezentarea grafică a relaţiilor (1.7) şi (1.8) conduce la obţinerea curbelor din figura
1.12. a şi b.

Cs Cp
[lei/lot] [lei/buc]
Cs = F + nV
F
Cp = n + V

F [lei/buc]

n n2 n[buc] n [buc]
1

Fig. 1.12. Dependenţa cost-număr de produse:

a  pentru un lot de produse; b  pentru un produs.

Dacă se ţine cont şi de cheltuielile de stocaj, costul unui produs are expresia

F
Cp   V  sn , [lei/buc.], (1.9)
n

în care s este rata cheltuielilor de stocaj, exprimată în [lei/buc].

Reprezentată grafic, relaţia (1.9) conduce la obţinerea unui număr de bucăţi optim nopt,
care ţine cont şi de cheltuielile fixe şi de cheltuielile de stocaj (fig.1.13).

4
 Făcând abstracţie de ceilalţi indicatori se poate stabili varianta de proces tehnologic cu
economicitate maximă pe baza relaţiilor (1.7) şi (1.8).
De exemplu, pentru cazul în care se compară două variante de proces tehnologic PT1 şi PT2,
există un număr critic de produse ncr pentru care costul este acelaşi (fig.1.14), determinat cu
relaţia (1.11).
Cp tot
[lei/buc] Cp tot = nF+ V + sn

sn
F
Cp = + V
n

n opt n[buc]

Fig. 1.13. Dependenţa costului total de numărul de bucăţi

Cs Cp PT 1
[lei/lot] PT 1 [lei/buc]
PT 2
Cs1= Cs2

PT 2

F n < ncr n > n cr n < ncr n > ncr

2
F PT1 opt PT2 opt PT1 opt PT2 opt
1
n cr n [buc] n cr n [buc]

a b
Fig. 1.14. Alegerea variantei optime a procesului tehnologic:
a  pentru un lot de produse; b  pentru un produs.

Cs
[lei/lot]
PT1 PT2 PT3

ncr1-2 n cr 1-3 n cr 2-3 n [buc]

Fig. 1.15. Alegerea variantei optime de proces

tehnologic din trei variante posibile: n  n cr 1 - 2
 PT1 opt ; n  n cr 1- 2 , ncr 2-3   PT2 opt ; n  n cr 2-3  PT3 opt

5
1.2.2.2. Productivitatea

Se defineşte ca fiind eficienţa muncii sociale exprimată prin raportarea rezultatului

muncii (cantităţii de produse) la consumul de muncă. Se măsoară în bucăţi/unitatea de timp. Este
unul din indicatorii calitativi de bază ai unei economii, care arată nivelul de dezvoltare al forţelor
de producţie.

1.2.2.3. Fiabilitatea

Se defineşte fiabilitatea ca fiind ansamblul calităţilor unui sistem tehnic ce determină

capacitatea acestuia de a fi utilizat un timp cât mai îndelungat în scopul în care a fost construit;
mărime care caracterizează siguranţa şi funcţionarea unui sistem tehnic; mărime a
probabilităţii de funcţionare a unui sistem tehnic în conformitate cu normele prescrise.