Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs 16
Curs 16
C = ƒ(V, s) (15.2)
C = ƒ(V) (15.3)
Relaţia (15.3) per mite să se aprecieze că, dacă se face să varieze V (prin
recoltări de arbori) de la o perioadă la alta şi creşterea variază, putându-se
identifica o anumită valoare a volumului fondului de producţie pentru care
creşterea este maximă. Această valoare a volumului este mărimea căutată
(normală) a fondului de producţie, iar valoarea maximă a creşterii reprezintă
mărimea recoltelor (posibilitatea) anuale.
3
II. ELABORAREA PROIECTULUI DE AMENAJARE A UNEI UNITĂŢI DE
GOSPODĂRIRE
4
1.2 Elaborarea proiectului în sistemul de amenajare românesc
5
ELABORARE
TEMĂ DE PROIECTARE
AVIZARE
TEMĂ DE PROIECTARE
RECEPŢIE
LUCRĂRI TEREN
REDACTARE AMENAJAMENT
• PRELUCRARE INFORMAŢII
ÎNDRUMARE ŞI
• FUNDAMENTARE SOLUŢII
• ELABORARE DECIZII CONTROL TEHNIC
CONDUCERE STRUCTURALĂ
DEFINITIVARE AMENAJAMENT
• DEFINITIVARE SOLUŢII
• ELABORARE MEMORIU TEHNIC
ÎNDRUMARE ŞI • ELABORARE HĂRŢI TEMATICE UP
CONTROL TEHNIC
• DEFINITIVARE EVIDENŢE STATISTICE
• PRINTARE; MULTIPLICARE
AVIZARE AMENAJAMENT
6
Cu această ocazie se stabilesc liniile directoare pe care proiectantul trebuie
să le aibă în vedre la stabilirea bazelor de amenajare aferente subunităţilor de
gospodărire precizate anterior. În situaţii deosebite se pot stabili proceduri
distincte de elaborare amenajamentului prin executarea unor cartări staţionale cu
un nivel de intensitate diferit de cel prevăzut în normele tehnice, prin aplicarea
unor procedee speciale de determinare a datelor cu caracter dendrometric sau
prin utilizarea sistemelor informatice geografice (GIS).
După avizare, tema de proiectare completată cu deciziile luate cu această
ocazie, consemnate în procesul verbal de avizare, devine un document de bază
în definirea cadrului organizatoric al ocolului silvic şi în directivarea soluţiilor de
conducere structurală ce urmează a fi stabilite în noul amenajament.
Pe baza informaţiilor prezentate în tema de proiectare şi a deciziilor luate în
şedinţa de avizare, proiectantul stabileşte resursele umane, materiale şi
financiare necesare elaborării, în termenul fixat, a unui amenajament de calitate.
B. Obţinerea informaţiilor de teren. Corespunde fazei ce se execută în
teren de către specialişti angrenaţi în elaborarea amenajamentului. În această
etapă, se realizeaza, în principal, lucrări de cartarea staţională, de
descrierea parcelară, de inventariere a arboretelor şi de ridicare în plan a
unităţilor amenajistice nou identificate cu ocazia descrierii parcelare.
Cartarea staţională se execută în concordanţă cu prevederile normelor
tehnice şi are drept scop identificarea tipurilor de staţiuni forestiere, definite
ca unităţi omogene din punct de vedere staţional. Canevasul tipurilor de staţiuni
obţinut în urma cartărilor, completat cu tipurile de pădure identificate în descrierea
parcelară, va reprezenta fundamentul ecologic al măsurilor de gospodărire ce
urează ai fi prevăzute în amenajament. Operaţiunile de cartare staţională şi
tipologică necesită personal tehnic specializat, iar calitatea lucrărilor executate
este determinantă în stabilirea soluţiilor de conducere structurală. În prezent
există tendinţa unei tratări superficiale, schematizată la extrem, care pune sub
semnul îndoielii utilizarea acestor lucrări. Evident, soluţia ce se impune în această
situaţie este legată de crearea unui corp de specialişti, capabili să execute
lucrările de cartare staţională la nivelul cerinţelor incluse în normele tehnice.
Descrierea parcelară, operaţie de o complexitate deosebită ce necesită,
din partea specialistului amenajist, în afara unei remarcabile pregătiri profesionale
în pedologie, ecologie, biometrie forestieră şi silvicultură, şi o capacitate de
sinteză deosebită care să permită identificarea, pentru fiecare arboret descris, a
celor mai bune soluţii de conducere structurală. Procedurile ce se utilizează, în
prezent, la obţinerea informaţiilor ce formează obiectul descrierii parcelare sunt
afectate de subiectivism şi conduc deseori la rezultate discutabile. Se impune
elaborarea, în viitorul imediat, a unor procedee de determinare obiectivă,
fundamentate statistic, a datelor de caracterizare biometrică a arboretelor.
Inventarierea arboretelor are ca scop determinarea, cu precizie sporită,
a volumului arborilor dintr-o unitate amenajistică. În funcţie de nivelul de
precizie impus de normele tehnice, se aplică procedee bazate pe inventarierea
integrală sau statistică (eşantioane). De remarcat că în practica înregistrată de-a
lungul timpului în amenajamentul românesc, inventarierea se execută de către
personal cu pregătire tehnică medie, ulterior descrierii parcelare, fapt ce
determină o creştere a duratei de execuţie a fazei de teren, în condiţiile unui
control redus al calităţii acestor lucrări. O regândire a tehnologiei actuale, în
sensul executării concomitente a celor două operaţii (descriere parcelară şi
inventariere statistică), ar conduce la obţinerea unor informaţii care să reflecte
mai veridic caracteristicile arboretului.
Ridicările în plan includ procedee tehnice prin care se obţin date ce
asigură actualizarea planurilor topografice de bază ce au transpuse
informaţiile cu caracter forestier (limite de ocoale silvice, de unităţi de producţie,
de parcele, de unităţi amenajistie etc.). Actualizarea este impusă de modificarea
limitelor fondului forestier ce face obiectul amenajării, de crearea cu ocazia
descrierii parcelare a unor noi unităţi amenajistice sau de construirea unor noi
obiective de investiţii. Cu unele excepţii, se remarcă utilizarea în prezent a unor
instrumente uzate fizic şi depăşite sub raport tehnic, fapt ce afectează calitatea
lucrărilor executate. În condiţiile existenţei unei oferte apreciabile de echipamente
moderne(tahimetre digitale, GPS-uri etc.) se impune adaptarea tehnologiei la
specificul procedeelor tehnice aferente noilor instrumente.
Pe parcursul obţinerii datelor de teren, beneficiarul verifică calitatea
lucrărilor executate de către proiectant iar în final procedează la recepţia finală.
Procedurile de verificare a calităţii şi de recepţie a lucrărilor sunt reglementate şi
reprezintă faze obligatorii incluse în tehnologiile de elaborare amenajamentelor.
Acestea au în vedere lucrările de descriere parcelară, de inventariere a
arboretelor, de ridicare în plan şi de materializare în teren a unităţilor
amenajistice.
C. Redactarea amenajamentului reprezintă faza de birou, specifică
tehnologiei de elaborare a amenajamentului, prin care se obţine, în stadiu de
proiect, amenajamentul la nivelul unităţii de producţie. Etapele de lucru,
caracteristice acestei faze, au următoarea succesiune tehnologică: actualizarea
bazei de date cartografie, prelucrarea informaţiilor, fundamentarea soluţiilor
şi elaborarea deciziilor provizorii de conducere structurală.
Actualizare bazei de date cartografică. În varianta devenită clasică, în cadrul
acestei etape se transpun pe planurile topografice de bază, datele obţinute în
teren cu ocazia efectuării ridicărilor în plan, iar ulterior se determină, prin
procedee mecanice – planimetrare, mărimea suprafeţelor unităţilor amenajistice.
Procedurile utilizate au în vedre tehnologii consacrate, specifice domeniilor
topografiei şi cartografiei. În ultimii ani, după realizarea în ICAS unei linii
tehnologice de elaborare a sistemelor informatice geografice (GIS), se utilizează,
pentru un număr redus de ocoale silvice, procedee moderne de actualizare a
bazei de date cartografice. Prin această tehnologie, se obţine o bază de date
cartografică digitală, ce permite printre altele o determinare analitică a mărimii
suprafeţelor unităţilor amenajistice.
Prelucrarea informaţiilor. Volumul de date obţinut în teren sau la birou
urmează a fi prelucrat în concordanţă cu algoritmii specifici în vederea stabilirii
informaţiilor de sinteză necesari fundamentării soluţiilor amenajistice.
Complexitatea algoritmilor de prelucrare şi mai ales volumul impresionant de
informaţii antrenat în elaborarea amenajamentelor, au impus utilizarea cu
precădere a sistemelor de prelucrare automată a datelor. Astfel, începând cu anii
8
’80 ai secolului trecut, informaţiile au fost prelucrate la calculatoare electronice,
obţinându-se pe această cale, în formate adecvate, o mare parte din situaţiile
statistice ce urmau să fie incluse în amenajament (Seceleanu, 1972, 1975).
Ulterior s-a elaborat un sistem complex de prelucrare automată a informaţiilor
amenajistice (Seceleanu, 1976, 1986). Preconizat a fi exploatat pe calculatoare
electronice din generaţia a III-a (IBM – 360, FELIX – 512), pachetul de programe,
scris în limbajele de programare FORTRAN şi COBOL, a rulat, apoi, atât pe
minicalculatoare (CORAL) cât şi pe microcalculatoare (JUNIOR). După anul 1990,
odată cu pătrunderea pe piaţa din România a calculatoarelor de tip P.C., aplicaţia
a fost adaptată la utilizarea facilităţilor oferite de acestea. O ultimă versiune a
aplicaţiei (AS – 3.3.) rulează sub sistemul de operare WINDOWS.
Creşterea în ritm vertiginos a performanţelor calculatoarelor de tip P.C., pe
de o parte, şi experienţa dobândită în ultimii 15 ani de exploatare a aplicaţiei AS
dublată de importanţa realizării ştiinţifice şi tehnologice în domeniile amenajării
pădurilor şi biometriei forestiere, pe de altă parte, impun proiectarea unui nou
sistem de elaborare asistată pe calculator a amenajamentelor silvice. Noul sistem
va modifica fundamental tehnologiile de elaborare utilizate în această fază.
Fundamentarea soluţiilor şi elaborarea deciziilor provizorii de conducere
structurală. În cadrul acestor proceduri la nivelul fiecărei unităţi de gospodărire se
definitivează bazele de amenajare şi se reglementează procesul de producţie
lemnoasă. Astfel, în concordanţă cu algoritmii descrişi în normele tehnice se
determină indicatorii de posibilitate şi se elaborează planurile provizorii de
recoltare, îngrijire şi regenerare. Cu această ocazie, informaţiile rezultate, în urma
prelucrărilor efectuate, sunt utilizate la fundamentarea bazelor de amenajare şi a
deciziilor de conducere structurală ce urmează a fi adoptate (Tamaş, 1976, 1983).
După însuşirea lor, de către specialistul care asigură îndrumarea şi controlul
tehnic al lucrărilor de amenajare, se elaborează un memoriu tehnic de prezentare,
avizare, a considerentelor ce au stat la baza alegerii soluţiilor cu caracter
amenajistic. În urma analizelor întreprinse şi a discuţiilor purtate în şedinţa de
avizare (Conferinţa a II-a), se definitivează şi se aprobă bazele de amenajare,
mărimea posibilităţii, planurile de recoltare, îngrijire şi regenerare precum şi alţi
indicatori de descriere a cadrului tehnico – organizatoric inclus în amenajament.
D. Definitivare proiect amenajament. Această fază încorporează
proceduri care au în vedere definitivarea soluţiilor amenajistice, definitivarea
evidenţelor statistice, elaborarea memoriului tehnic, elaborarea hărţilor
tematice, printarea şi multiplicarea amenajamentului.
Definitivarea soluţiilor. Modificările stabilite în şedinţa de avizare sunt
incluse în baza de date, obţinându-se forma definitivă a deciziilor de conducere
structurală. După introducerea acestor modificări, baza de date devine
inaccesibilă altor actualizări.
Elaborarea evidenţelor statistice în forma definitivă. Informaţiile din baza de
date, obţinută după definitivarea soluţiilor, sunt prelucrate iar rezultatele sunt
înscrise în rapoarte cu formate identice cu cele din proiectul de amenajare.
Elaborarea memoriului tehnic. În concordanţă cu structura proiectului de
amenajare, prezentată în normele tehnice, se redactează textele cu caracter
9
explicativ sau justificativ ale evidenţelor statistice şi respectiv ale modului de
reglementare a procesului de producţie adoptat (posibilitate, planuri amenajistice
etc.). La finalul acestei etape, în baza de date aferentă amenajamentului unei
unităţi de producţie se află, în formă printabilă, toate informaţiile prevăzute a se
regăsi, conform normelor tehnice, în proiectul de amenajare.
Elaborarea hărţilor tematice. Planurile topografice de bază, pe care s-au
transpus diverse informaţii din baza de date digitală, sunt reduse, de obicei la
scara 1 : 20000, obţinându-se prin mijloace clasice (pantografiere, desenare
cartografică, colorare) hărţile tematice prevăzute de normele tehnice (harta
arboretelor, harta solurilor şi harta lucrărilor propuse). În situaţia în care
amenajamentul a fost elaborat pe baza tehnicilor GIS, obţinerea hărţilor tematice
se realizează în mod automat, prin plotarea la scara solicitată, a informaţiilor
conexate din cele două baze de date (spaţială şi descriptivă).
Printarea şi multiplicarea amenajamentului. Informaţiile din baza de date
digitală (text, evidenţe statistice, grafice etc.) sunt printate în formate prestabilite,
obţinându-se par tea scrisă a proiectului de amenajare al unei unităţi de
producţie. Amenajamentele astfel obţinute sunt multiplicate şi legate în numărul
de exemplare solicitat de beneficiar (de obicei 3 exemplare), utilizând tehnologii şi
echipamente adecvate.
E. Elaborare studiu general. La nivelul ocolului silvic se realizează o sinteză
a informaţiilor din amenajamentele unităţilor de producţie, sinteză cunoscută sub
denumirea de studiu general. După prelucrarea informaţiilor din baza de date a
unităţilor de producţie şi elaborarea situaţiilor statistice la nivel de ocol silvic, se
redactează un memoriu tehnic de interpretare a datelor statistice obţinute.
Utilizând aceleaşi tehnologii ca cele de la nivelul unităţilor de producţie, se obţin
hărţile tematice ce vin să întregească imaginea fondului forestier arondat ocolului
silvic şi a măsurilor de conducere ce urmează a fi aplicate în următorii 10 ani.
După printare şi multiplicare, studiul general se leagă în acelaşi număr de
exemplare ca şi amenajamentul unităţilor de producţie.
Avizarea finală, de ansamblu, a amenajamentului se realizează într-o
comisie tehnică aflată sub conducerea autorităţii publice care răspunde de
silvicultură. După avizare, amenajamentele sunt aprobate prin ordin al ministrului
care coordonează această activitate, iar aplicarea soluţiilor prevăzute în acestea
sunt obligatorii pentru personalul de la ocoalele silvice.
10
1.3.1 Materialul cartografic specific amenajării pădurilor
Materialul cartografic, e alcătuit din planuri topografice de bază, planuri
cadastrale, hărţi amenajistice, ortofotoplanuri, fotograme şi mai nou imagini
satelitare, reprezintă o importantă bază de informaţii ce nu poate lipsi dintr-o
gospodărire silvică modernă.
De aici necesitatea ca acest material cartografic să ofere, pe cât posibil,
toate informaţiile necesare atât personalului silvic din administraţie, cât şi
specialiştilor din domeniul amenajării pădurilor.
În esenţă, materialul cartografic utilizat trebuie să conţină informaţii care să
permită:
▪ identificarea limitelor pădurii şi a semnelor de hotar;
▪ delimitarea suprafeţelor neîmpădurite din fondul forestier;
▪ identificarea unor detalii topografice caracteristice naturale (culmi, văi,
râuri, pâraie, abrupturi etc.) şi artificiale (drumuri, căi ferate, poteci, construcţii
etc.), relevante pentru orientarea în pădure;
▪ identificarea formelor de relief, prin interpretarea curbelor de nivel.
În amenajarea pădurilor, în funcţie de obiectivul de urmărit, sunt
necesare hărţi şi planuri topografice la diferite scări:
a) pentru orientarea generală a amplasării pădurilor ce se amenajează
(mai ales când sunt răspândite pe o suprafaţă mare) se utilizează hărţi la scară
mică (1 : 5000 – 1 : 10000); ele oferă informaţii din care rezultă modul de
răspândire a pădurilor, poziţia acestora faţă de căile de transport şi de localităţi;
b) pentru studii staţionale se folosesc hărţi tematice geologice,
pedologice, climatologice etc.;
c) pentru orientarea în pădure se folosesc hărţile amenajistice la scară
medie (1 : 10000 – 1 : 20000), echipate suplimentar, faţă de informaţiile din
planurile topografice, cu semne amenajistice (borne, linii de parcelă şi
subparcelă);
d) pentru elaborarea amenajamentului sunt utilizate o diversitate de
materiale cartografice:
- fotograme şi imagini satelitare cu dimensiuni reduse ale pixelilor în
separarea arboretelor şi descrierea parcelară;
- planuri topografice la scara 1 : 5000 pe care sunt transpuse
informaţii forestiere (limite de parcele, subparcele, borne amenajistice etc.),
denumite în practica amenajării drept planuri topografice de bază, la determinarea
mărimii suprafeţelor unităţilor amenajistice şi la proiectarea lucrărilor cu caracter
tehnic;
- hărţi amenajistice tematice pentru evidenţierea unor caracteristici
ale pădurii (specii, vârste, tipuri de ecosisteme, soluri, staţiuni etc.) sau a lucrărilor
ce urmează a se executa în perioada de aplicare a amenajamentului.
Gospodăria silvică din România dispune, pentru întreg fondul forestier, de
planuri şi hărţi la diferite scări şi variate grade de precizie, obţinute pe baza unor
tehnologii clasice (procedee terestre) sau moderne (aerofotogrammetrie
analogică şi analitică).
11
Cu trecerea timpului, orice material cartografic, din cauza schimbărilor ce se
produc în teren, necesită actualizarea informaţiilor înregistrate la data elaborării.
Din acest motiv, înainte de începerea lucrărilor de amenajare propriu-zise,
materialul cartografic identificat, pentru zona în care se află amplasată pădurea
de amenajat, se confruntă cu terenul, stabilindu-se eventualele nepotriviri. Cu
această ocazie se verifică hotarele şi detaliile topografice din teren, identificându-
se eventualele completări şi rectificări ce urmează a fi făcute.
În urma descrierii parcelare, porţiunile omogene de arboret şi obiectivele noi
apărute identificate cu această ocazie şi care, evident, nu figurează în planurile
topografice de bază, necesită să fie ridicate în plan şi transpuse pe planurile
existente.
Ridicarea în plan se execută cu echipamente care asigură grade de precizie
diferite: busolă topografică, staţie totală, echipamente G.P.S. Important este ca
precizia instrumentelor utilizate să se încadreze în toleranţele admise de normele
tehnice în vigoare.
Mărimea suprafeţelor unităţilor amenajistice, identificate şi descrise în teren
cu ocazia descrierii parcelare, se stabileşte prin metode analitice, grafice sau
mecanice.
A. Consideraţii generale