Structura, rolul şi perticularităţile sistemului bancar

Sistemul bancar poate fi definit ca un ansamblu format din entităţi economice, puternic
informatizate, autorizate să efectueze operaţiuni bancare.
În lucrările de specialitate elaborate pentru domeniul bancar se utilizează mereu
noţiunile de sistem bancar şi aparat bancar. Faţă de acest aspect se poate spune că sistemul
bancar face parte din sistemul economic general, iar activitatea bancară din cadrul acestui
sistem se realizează cu ajutorul aparatului bancar.
Sistemul bancar din ţara noastră este organizat sub formă piramidală. În centrul
sistemului bancar şi la primul nivel se află banca centrală, a statului, care exercită şi
coordonează politica monetară, valutară şi de credit a ţării.
Ca şi în statele europene, care prezintă sisteme ecomomice cu aceeaşi configuraţie, la
cel deal doilea nivel din structura sistemului bancar se află instituţiile de credit cum sunt
cele comerciale, de afaceri, precum şi instituţii de credit specializate (bănci agricole,
meşteşugăreşti, miniere, ş.a.) sau instituţii specializate pe unele operaţii apecifice (doneniu
locativ, bănci financiare sau ipotecare). Băncile naţionale centrale sunt, în general, de stat
sau cu capital de stat, iar celelalte instituţii ce constituie baza sistemului bancar sunt cu
capital particular, de stat sau mixt, şi sunt organizate, de regulă, sub forma unor societăţi
pe acţiuni.
În România, pe lângă BNR , sistemul bancar mai cuprinde:
- băncile, persoane juridice române;
- organizaţiile cooperatiste de credit;
- instituţiile emitente de monedă electronică;
- băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ;
- băncile de credit ipotecar;
- sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine, denumite în continuare
instituţii de credit.
Sistemul bancar românesc s-a schimbat şi dezvoltat, permanent, mai ales prin
patrunderea capitalului strain pe piaţa monetară şi de capital.
Una din principalele particularităţi ale sistemului bancar este supravegherea modului
cum se desfăşoară activitatea bancară prin aparatul operativ al instituţiilor de credit.

1
 În acest context, autoritatea competentă responsabilă cu verificarea respectării
normelor bancare şi mai ales cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit este
Banca Naţională a României.
Ca urmare a acestei supravegheri, în cazul apariţiei unei situaţii de criză la nivelul unui
grup bancar, care ar putea pune în pericol stabilitatea sistemului financiar din oricare stat
membru în care entităţile din grup au fost autorizate, Banca Naţională a României în calitate
de autoritate competentă este responsabilă de tot ceeace este bun sau rău privind dezvoltarea
sistemului bancar.
Supravegherea pe bază consolidată a unei instituţii de credit, este exercitată de Banca
Naţională a României în următoarele situaţii:
- când instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României este instituţie de
credit-mamă la nivelul României sau instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene;
- când instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-
mamă o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară
holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, fără ca, în acest din urmă caz, societatea-mamă să
mai aibă ca filiale alte instituţii de credit în statele membre, ş.a
Pentru aceasta, BNR alertează, atunci când este cazul, în cel mai scurt timp posibil,
cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional, băncile centrale sau
alte autorităţi similare cu competenţe pe linia implementării politicii monetare şi structurile
din cadrul administraţiilor centrale din alte state membre, cu atribuţii în domeniul legislaţiei
privind supravegherea instituţiilor de credit, a instituţiilor financiare, a firmelor de investiţii şi
a societăţilor de asigurare.
Pentru a pune bazele şi a facilita o supraveghere eficientă, Banca Naţională a
României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, încheie
acorduri scrise de coordonare şi cooperare cu autorităţile competente de pe piaţa de capital
Astfel, Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare se
consultă reciproc, înaintea luării unei decizii care este importantă pentru exercitarea
atribuţiilor lor de supraveghere pe bază individuală sau consolidată.
În cadrul sistemului bancar banca naţională centrală este singura banca de
emisiune şi are un rol major pentru menţinerea echilibrului monetar.
Prin operaţiunile ce le efectuează, prin legăturile multilaterale cu celelalte bănci şi
prin acestea cu toţi agenţii din economia naţională, banca de emisiune reprezintă temelia
sistemului bancar, consolidându-şi pe deplin şi cea de-a doua denumire sub care este
cunoscută, ca bancă centrală.

2
 În România, Banca Naţională sprijină politica economică generală a statului, fără
prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea
stabilităţii preţurilor.
Specifică băncii centrale este funcţia de ultim creditor a aparatului bancar care
decurge direct din funcţia de emisiune monetară. Emisiunea monetară presupune creaţia
mijloacelor de plată prin activarea periodică a masei monetare. Bancnotele puse în circulaţie
prin intermediul instituţiilor de credit măreşte cantitatea de bani exitentă în conturile de
disponobilităţi ai agenţilor economici influenţând într-un anumit sens putere de cumpărare
şi capacitate de plată a acestora.
Prin urmare o altă particularitate a sistemului bancar actual este faptul că oferta de
produse bancare (în special sub forma creditelor) se derulează prin unităţile operative
(componente ale aparatului bancar) ale instituţiilor de credit.
Creditul fiind de fapt ”motorul” dezvoltării economice şi un factor hotărâtor în
evoluţia societăţii umane.
Prin operaţiunile de recreditare a instituţilor de credit, banca de emisiune
achiziţioonează obligaţiuni şi bonuri de tezaur ale statului mărindu-şi substanţial veniturile
proprii pe seama dobânzilor şi a comisioanelor pe care le încasează.
Rezumând cele prezentate privind colaborarea dintre componentele sistemului bancar,
se poate preciza că banca centrală a statului exercită operaţiuni privind emisiunea
monetară, operaţiuni de concentrare a rezervelor băneşti ale bancilor comerciale şi
acordarea de credite acestor bănci, influenţează volumul şi costul creditului, acordă
împrumuturi statului şi păstrează tezaurul public.
Privind cel deal doilea nivel al sistemului bancar se observă că, în principal,
instituţiilor de credit efectuează operaţiuni de atragere a mijloacelor băneşti temporar
disponibile în conturi ale clienţilor, persoane fizice sau juridice, acordă credite pe
termene diferite, efectuează viramente între conturile clienţilor, emit diferite instrumente
de credite şi efectuează tranzacţii cu acestea, vând şi cumpără valori şi efectuează alte
operaţiuni valutare, toate acestea fiind incluse în sfera produselor şi serviciilor bancare.
Astfel, sistemul bancar poate fi definit ca un sistem specific, integrat, deschis şi
dinamic format din totalitatea instituţiilor de credit şi a băncii centrale pentru care sunt
caracteristice: cadrul legistlativ, metodele, tehnicile, instrumentele, procedeele, conceptele şi
regulile utilizate pentru derularea operaţiunilor bancare.
1. Rolul aparatului bancar în cadrul sistemului economic

3
 Aparat bancar poate fi definit ca un ansamblu multifuncţional compus din totalitatea
instituţiilor de credit (unităţi operative) autorizate să efectueze operaţiuni bancare pe
teritoriul unei ţări şi care în calitate de intermediari moneatari răspunzând cerinţelor unui
anumit mod de producţie şi a unei anumite etape de dezvoltare social-economică.
Locul si rolul instituţiilor de credit în economie sunt determinate, în principal, şi de
creaţia monetară, ceeace constituie o altă altă particularitate a funcţionării bancilor în cadrul
sistemului economic.
Băncile s-au afirmat esenţial ca institutii monetare, ca intermediari monetari, a caror
caracteristica esentiala este posibilitatea de a pune în circulatie creante asupra lor însăşi care
sporesc masa mijloacelor de plata şi volumul circulaţiei monetare.
Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor
nemateriale în monedă şi efectuarea de servicii bancare persoanelor. Trebuie menţionat faptul
că în cadrul aparatului bancar s-au inclus în timp şi intermediari nemonetari a caror funcţii
principale sunt: colectarea de economii sau acordarea de credite pe termen lung sau scurt,
direct catre beneficiari (pentru investitii, comerţ exterior ipoteca, consum) sau prin angajarea
de capitaluri pentru recreditare.
Economiile băneşti provenite de la persoanele fizice s-au juridice determină instituţiile
de credit să promoveze noi produse bancare.
Privite prin această perspectivă, casele de economii reprezintă o verigă importantă
în cadrul aparatului bancar. Ele sunt fie instituţii care au ca principale atribuţii
funcţionale mobilizarea economiilor, dar şi bănci ale autorităţilor locale şi ale
instituţiilor de prevederi, deţinătoarea fondurilor, constituite pentru pensii şi asigurări
sociale.
Asemănătoare prin menirea lor iniţială, cât şi prin transformările ce le
caracterizează, în ţările dezvoltate, din punct de vedere economic, funcţionează o serie de
reţele de case de economii cum sunt cooperativele de credit larg extinse în Germania şi
Franţa.
Rolul aparatului bancar din cadrul sistemului economic este dat de locul şi rolul
bancilor în economie care sunt strâns legate de calitatea lor de intermediari în relaţia
economii-investiţii, relaţie hotărâtoare pentru creşterea economică.
Prin urmare societăţile economice îşi găsesc resursele necesare realizării
investiţiilor, fie prin propriile economii, fie recurgând la credite ce le sunt acordate prin
bănci, în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie.

4
 Prin serviciile bancare desfăşurate de apartul bancar se creează condiţiile unei
ample redistribuiri a capitalurilor în funcţie de cerere şi ofertă vehiculate de o largă reţea
de intermediari care, în structura sistemului bancar o reprezintă băncile comerciale şi alte
instituţii de credit.
În România acestea fiind numite şi bănci universale neexixtând bănci specializate pe o
anumită ramură economică.
În statele europene, unde există, băncile specializate sunt unităţi bancare profilate
unilateral, fie primordial pentru mobilizarea de resurse, fie preponderent pentru
acordarea creditelor din resurse ce le sunt puse la dispoziţie, de instituţii financiare
diferite, urmărind împreună cu clienţii tradiţionali pe care îi deservesc anumite programe de
dezvoltare şi efectuînd servicii bancare specifice unei ramuri economice.
Deşi structurile naţionale ale sistemelor bancare sunt foarte diferite, totuşi
pretutindeni în lume instituţiile de credit, ca şi componente ale sistemului economic, si-au
clarificat, la un moment dat, statutul.
Astfel, băncile de depozit efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Deci, au
o activitate diversificată (diferite servicii şi produse bancare) ce se poate modifica liber
în funcţie de cerinţe, posibilităţi şi propria lor srategie.
Totuşi, operaţiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite şi
utilizarea lor în scopul acordării de credite agenţilor economici.
Băncile specializate sunt incluse în sfera instituţiilor de credit cu o gamă largă
de diferenţieri şi implicit, cu statute deosebite de la ţară la ţară.
În ceeace priveşte băncile specializate un loc important ocupă instituţiile de
credit specializate cărora le-a fost încredinţată o misiune de interes public: crediterea
pe termen mijlociu şi lung a unor ramuri (frecvent agricultura) sprijinirea acţiunilor de
credit ipotecar imobiliar, crediterea colectivităţilor locale, ş.a.
O altă particularitate a aparatului bancar o constituie organizarea şi funcţionarea
societăţilor financiare ca societăţi de credit care sunt prezenţe importante în activităţile
economice în toate ţările dezvoltate. Sunt instituţii de credit care, pe de o parte, nu
sunt autorizate să primească depozite, iar pe de altă parte nu pot efectua decât operaţii
pentru care au fost abilitate prin lege.
Principalele lor activităţi sunt: leasing-ul, factoring-ul, acordarea şi garantarea de
credite pe termen mijlociu şi lung pentru inteprinderi, creditarea mărfurilor cu plata în
rate, creditarea locuinţelor cu garanţii, ş.a.

5
 Conceptele moderne privind dezvoltarea economică consideră că un rezultat necesar al
evolutiei societatii este obţinerea de economii de la agenţii economici sau persoane fizice,
reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă şi destinate unei utilizari viitoare. În
cadrul acestor concepte, investiţiile sunt primordiale, reprezentând achiziţia de instalaţii şi
echipament, structuri, maşini şi inventar, destinate dezvoltării productiei şi serviciilor.
Aceasta, în contextul utilizării fondurilor structurale primite de la Uniune Europeană este o
alta realitate a economiei şi expansiunei ei, ce afectează dezvoltarea agenţilor economici.
2. Conducerea şi administrarea băncilor
În actuala perioadă de formare a instituţiilor economiei piaţă, cu excepţia instituţiilor
emitente de monedă electronică, instituţiile de credit din ţara noastră desfăşoară activitate
bancară, ce constă în atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi
acordarea de credite în cont propriu.
Prin public se înţelege orice persoană juridică ori entitate fără personalitate juridică, ce
nu are capacitatea şi experienţa necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a sumelor
depuse. În condiţiile economice actuale din România toate instituţiile de credit funcţionează
ca bănci comerciale.
În economia de piaţă toate băncile sunt organizate şi funcţionează sub forma
societăţilor pe acţiuni, deoarece necesită capitaluri mari şi foarte mari, capitaluri care provin
fie din sectorul privat (în marea lor majoritate), fie din sectorul mixt (de stat şi privat), fie din
sectorul de stat (în foarte mică măsură).
Capitalul băncilor măreşte credibilitatea clientelei şi contribuie la perfecţionarea
sistemul informaţional bancar.
Pentru buna desfăşurare a operaţiunilor bancare, la nivelul fiecărei bănci se stabilesc
organe de conducere care să asigure procesul de coordonare, conducere si decizie în întreaga
sa activitate.
De regulă, conducerea şi administrarea bancilor la nivel central este asigurată de:
- Adunarea generală a acţionarilor;
- Consiliul de administraţie;
- Comitete (comitetul de credit ş.a);
- Preşedinte şi vicepreşedinţi.
În teritoriu procesul bancar se defăşoară, de regulă, pe divizii, direcţii de specialitate
arii şi departamente :

6
 a. Adunarea generală a acţionarilor, este instanţa supremă de conducere a activitaţii
unei bănci, ce se poate întruni în şedinţe ordinare şi extraordinare şi reprezintă totalitatea
proprietarilor de acţiuni.
La şedinţele Adunării generale a acţionarilor pot participa, personal sau prin delegat -
pe baza de procură scrisă -, acţionarii care fac dovada acestei calităţi cu propriile acţiuni sau
cu certificatul de atestare a proprietăţii asupra acţiunilor.
b. Consiliul de administraţie
Conducerea şi administrarea curentă a băncii se încredinţează de către Adunarea
generală a acţionarilor unui Consiliul de administraţie, compus din 15 membri.
Membrii Consiliului de administraţie se desemnează pe o perioadă de 4 ani. După
expirarea mandatului oricare dintre aceştia pot fi realeşi, dar nu mai mult de 3 mandate
consecutiv.
Preşedintele Consiliului de administraţie este preşedintele băncii. Din Consiliul de
administraţie fac parte şi vicepreşedinţii băncii.
Membrii Consiliului de administraţie vor trebui să depună la casieria băncii o garanţie
care să reprezinte dublul remuneraţiei lunare.
Garanţia se depune înainte de intrarea în funcţie, rămâne în casa băncii şi va putea fi
restituită după ce Adunarea generală a acţionarilor a aprobat ultimul bilanţ în exerciţiul căruia
aceştia au funcţionat şi li s-a dat descărcare de gestiune.
Semnăturile membrilor Consiliului de administraţie vor fi puse la registrul comerţului, o dată
cu certificatul eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garanţiei.
c. Comitetul de credit
Pentru conducerea operativă a activităţii, Consiliul de administraţie al băncii poate
delega o parte din competenţele sale unui Comitet de credit, din care fac parte preşedintele
băncii, vicepreşedinţii şi directorii executivi din administraţia centrală.
Comitetul de credit îndeplineşte sarcinile sale, în cadrul limitelor împuternicirii ce i se
dă Consiliului de administraţie al băncii, în deliberări săptămânale sau ori de câte ori este
necesar. Comitetul de credit se consideră legal constituit în prezenţa a cel puţin 2/3 din totalul
membrilor săi, deciziile fiind luate cu majoritate de voturi. Comitetul de credit este obligat să
prezinte la fiecare şedinţă a Consiliului de administraţie al băncii registrul său de deliberări.

7
 Bibliografie

1. Medar I. L. Operatiuni bancare , Ed. Spirit Romanesc, Craiova,2002

2. Medar L.I. Operatiuniile institutiilor de credit , Ed. Spirit Romanesc , Craiova, 2004
3. Ion Nitu – “ Managementul riscului bancar “ , Ed. Expert, Bucuresti,2009