Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Când văd maşina, cei câţiva băştinaşi care trăiesc din tată-n fiu izolaţi pe
platoul din vârf de munte, îl salută pe fermier exclamând: „E Mişu cu
afinele! Nebunu’ de la Braşov!”. L-au botezat aşa pentru că a ales să facă
„plantaţie de afine în patria ursului, ca să aibă urşii păpica”. Ce nu ştiu
localnicii e că braşoveanul „cel nebun” este un profesionist în domeniul
politicilor publice, care atunci când nu plantează şi culege afine, scrie
„strategii de dezvoltare a oraşelor”.
Aventura engleză
După patru ani, braşoveanul s-a întors în ţară, unde a lucrat pe post de
consilier al primarului Braşovului, profesor colaborator de „analiza
politicilor publice” la Universitatea „Transilvania” şi lector la Institutul de
Administrare a Întreprinderilor Braşov. Ulterior a pus pe picioare ferma de
bivoli de la Rupea, cea mai mare din România, aparţinând unui grup de
investitori britanici, după care, acum 5 ani şi-a zis: „E timpul să am o
jucărică numai a mea” şi a investit împreună cu fratele său 40.000 euro în
înfiinţarea unei plantaţii de afini întinsă pe 4 hectare.
„Sediul” fermei lui Mihai Ciubotaru este o căbănuţă din lemn, cu o singură
cameră, ale cărei ferestre au obloane, cu o arhitectură în stilul caselor
încropite acum 150 de ani de pionierii vestului sălbatic în preerie. O
pălărie de paie stă atârnată în cuierul din pridvor. De un copac este agăţat
un burduf cu apă, prevăzut cu furtun şi robinet în partea de jos: „În timpul
zilei apa se încălzeşte de la soare, astfel că seara pot să fac un duş cu apă
caldă”.
Mihai Ciubotaru a citit în cărţi că are nevoie de sistem de irigaţii. Şi-a luat
unul, dar n-a apucat să-l monteze: „La mine la afine pământul e ud în
fiecare zi numai de la roua dimineţii. În plus, pe terenul meu iese din
pământ un izvor care-mi dă apă în continuu”.
Fiind o fermă „bio”, producţia de afine a lui Ciubotaru e mică, numai 3
tone anual, însă munca e pe măsură: „Dau pe aici o dată primăvara ca să
cosesc iarba care-mi sufocă tufele de afin, iar de la mijlocul verii, când
încep să mi se coacă afinele, mă mut aici timp de 2 luni, până se termină
culesul, pe 15 septembrie. Peste săptămână culesul îl fac singur, iar în
weekend-uri şi în vârful sezonului de cules, vin să mă ajute copiii şi soţia.
Se culeg foarte uşor. Ele cresc ciorchine şi când le atingi, cele care sunt
coapte cad imediat în găleată”.
Mai mult, deşi este un arbust, afinul este mai longeviv decât toţi pomii:
„Nu ştim cât este durata de viaţă a afinului. Noi avem o exploataţie
înfiinţată acum aproape 40 de ani, la care tufele au ajuns mai înalte decât
un om. Nu ştim cât de lungă este viaţa acestui arbust. Probabil că este 50
de ani, dar o zicem aşa, că 50 urmează după 40. Nu ştim nimic cu
certitudine”, completează directorul ICDP.