7.4.

Tehnologia realizării ecranelor electromagnetice

7.4.1. Materiale pentru ecrane electromagnetice
Deoarece ecranarea se datorează circulaţiei curenţilor turbionari, este necesar ca ecra-
nele să fie din materiale bune conductoare şi să fie realizate astfel încât să permită circulaţia
acestor curenţi.
Materialele conductoare pot fi: nemagnetice (µr = 1) sau magnetice (µr >> 1).
Materialele magnetice au µr >> 1, dar în general conductivitatea (σ) este sensibil mai
redusă decât a materialelor nemagnetice uzuale pentru ecrane (cupru şi aliaje, aluminiu). Con-
secinţele sunt:
• Cresc pierderilor prin absorbţie deoarece scade adâncimea de pătrundere δ = 2 ωσµ
iar creşterea µr este mult mai mare decât scăderea σ.
• Scad pierderile prin reflexie deoarece creşte impedanţa ecranului Z E = ωµ σ .
In cazul câmpurilor magnetice de joasă frecvenţă pierderile prin reflexie sunt mici,
principalul mecanism de ecranare este absorbţia. Ca urmare, este avantajos ca ecranur să fie
realizat din materile magnetice.
In cazul câmpurilor electrice de joasă frecvenţă, atenuarea se realizează în principal
prin reflexie. In acest caz, utilizarea unui material magnetic reduce într-o măsură atenuarea.
Cunoaşterea unor însuşiri ale materialelor magnetice este esenţială pentru corecta utili-
zare a acestor materiale.
Caracteristica de magnetizare a materialelor µrmax B(H)
magnetice are aspectul din fig. 7.13. Ca urmare, per-
meabilitatea variază cu intensitatea câmpului magne-
zona de
tic – fig. 7.13. De regulă, pentru materiale este speci- saturaţie
ficată permeabilitatea iniţială (µri), adică la câmpuri µri
foarte mici. In regiunea de saturaţie permeabilitatea
µr(H)
scade, tinzând spre 1. De regulă, câmpurile perturba-
toare sunt departe de valoarea de saturaţie astfel că µri µri= 1
contează, uneori µrmax. De regulă, cu cât µri este mai 0 H
mare, saturaţia apare la câmpuri mai puţin intense. In Fig. 7.13. Caracteristica de magnetizare
cazul ecranării unor câmpuri foarte intense, se poate B(H) şi variaţia permeabilităţii cu
realiza ecranul din două straturi: primul strat este din intensitatea câmpului magnetic
material cu µri mică şi care nu se saturează în câmpul
perturbator iar al doilea, cu µri mare, nu mai este 105 µri (B = 0,004T)
solicitat la saturaţie. Ecranul cu cu µri mică trebuie mumetal
montat înspre sursa de câmp.
Permeabilitatea scade cu frecvenţa. In general, 104
cu cât permeabilitatea iniţială este mai mare, cu atât radiometal
scăderea este mai accentuată; fig. 7.14 este relevantă
în acest sens. oţel laminat
Permeabilitatea este afectată de prelucările şi la rece
103
solicitările mecanice (îndoire, ştanţare, forfecare etc.),
în urma cărora se reduce drastic. Efectele sunt cu atât 1 10 102 103 104 105 106 Hz
mai pronunţate cu cât permeabilitatea este mai mare. Fig. 7.13. Variaţia permeabilităţii cu
Revenirea la proprietăţile iniţiale se poate face prin frecvenţa pentru câteva materiale
recoacere (peste punctul Curie) şi răcire lentă. De
regulă, tratamentul de revenire se execută după fabricarea ecranului după care se impune
manipularea cu atenţie.

18
 In concluzie, în legătură cu ecranarea câmpurilor magnetice:
• Pentru ecranarea câmpurilor magnetice de joasă frecvenţă (sub 10 – 100kHz),
materialele magnetice sunt mai eficientedecât cele nemagnetice.
• Pentru frecvenţe foarte joase (sub 1kHz) sunt preferabile materialele cu µri mare ca
Permalloy, Mumetal, Hypernick.
• Pentru frecvenţe ceva mai mari (1 ... 100kHz) trebuie utilizate materiale cu µri mai
mică ca: fier, oţel, oţel inoxidabil.
• La frecvenţe mari (peste ≈100kHz) sunt preferabile materialele nemagnetice cu
conductivitate mare.

7.4.2. Efectele îmbinărilor şi orificiilor

In discuţiile anterioare s-au considerat ecranele ideale, adică dintr-o singură bucată. In
realitate, orice ecran are capace şi/sau pereţi demontabili şi orificii de variate forme. In mod
ideal, câmpul perturbator ajunge în spaţiul protejat numai prin traversarea pereţilor ecranului.
In realitate, datorită îmbinările dintre părţile componente şi orificiilor, o parte din câmp
pătrunde în incintă şi direct, ceea ce degradează în mare măsură atenuarea.
In practică, efectele îmbinărilor şi orificiilor – aspecte tehnologice, sunt mai importan-
te decât aspectele de calcul teoretic, în limita adoptării unui material potrivit şi a unei grosimi
destul de mari, în acord cu tipul de câmp şi frecvenţa minimă a câmpurilor perturbatoare.
Astfel, dacă teoretic un ecran ideal realizează o atenuare A, dacă realizarea practică nu este
corespunzătoare (de exemplu îmbinările nu sunt corecte şi există deschideri greşit amplasate),
atenuarea se poate reduce de 5 – 10 ori.

7.4.2.1. Tratarea îmbinărilor

Reducerea câmpului se datorează curenţilor Foucault. Ca urmare, orice reducere sau

distorsionare a acestor curenţi reduce atenuarea. Din acest motiv, îmbinările trebuie să asigure
impedanţa minimă.
Cele mai bune îmbinări sunt prin sudură şi lipire, care trebuie să fie continue.
Şuruburile şi niturile asigură îmbinări mai puţin bune. Se recomandă ca şuruburile să
fie cât mai apropiate unele de altele – cât este tehnologic posibil. Deseori, pentru un contact
cât mai bun, marginile îmbinate sunt profilate, pentru a preveni deformarea şi “îndepărtarea”
marginilor îmbinate (datorită variaţiilor de temperatră, solicitărilor mecanice).
In prezent, mult folosite sun garniturile conductive (EMI gaskets). Acestea se plasează
între părţile care se îmbină, în canale anume practicate – fig. 7.14 şi prin compresie asigură
contact electric excelent între părţi, compensând şi neregularităţile de prelucrare mecanică.
Garniturile conductive trebuie să aibă conductivitate mare, să nu se oxideze sau corodeze în
mediu, să nu reacţioneze galvanic cu metalele părţilor îmbinării şi să aibă rezilienţă1 mare.
Se produc o mare varietate de garnituri con-
ductive, în general cu secţiune circulară sau rectan-
gulară. Destul de utilizate sunt benzile sau firele din g g
Plumb sau Staniu. In prezent foarte folosite sunt g
garniturile din plasă (împletitură, tresă) metalică pe
miex din cauciuc, uneori preformate. Metalele des
utilizate sunt: aliaje fier (oţel) + cupru, cupru şi
Fig. 7.14. Câteva modalităţi de montare a
garniturilor conductive (g)

1
Rezilienţă – proprietatea materialelor de a-şi recăpăta forma şi dimensiunile după o deformare mecanică.

19
aliaje, (bronz, alamă) argintate sau stanate, aluminiu şi Monel1.
Metalul garniturii trebuie să fie compatibil galvanic cu suprafeţele îmbinării, adică, în
mediul inerent activ (umed, deci electrolit), nu trebuie să formeze cu acestea pile galvanice
care duc la coroziune şi la distrugerea contactului electric. Aceasta înseamnă că metalele în
contact trebuie să aibă potenţiale de electrod cât mai apropiate. Aceasta înseamnă, de
exemplu, că nu se pot folosi garnituri din cupru sau aliaje pe suprafeţe din aluminiu.
Coroziunea reprezintă acţiunea chimică sau electrochimică exercitată la suprafaţa corpurilor de
către aer, umezeală, unele substanţe chimice. Coroziunea poate fi chimică sau electrochimică.
Coroziunea chimică apare în gaze uscate. In atmosfera obişnuită cel mai activ element este
oxigenul, care formează pelicule de oxizi.
Coroziune electrochimică poate fi: galvanică sau electrolitică.
Coroziunea galvanică apare când elemente diferite (de regulă metale) sunt unite printr-o soluţie
de electrolit, care poate fi: apă sărată, soluţie acidă sau alcalină; acestea se formează, de obicei,
prin condensarea vaporilor din atmosferă şi captarea impurităţilor care se dizolvă în condens.
Intre metalele – electrozi apare o t.e.m., ca şi între electrozii unei baterii galvanice. Ca urmare,
apare un transfer de ioni ai metalului “anod” (cel mai activ) către metalul “catod” (mai puţin
activ sau “nobil”). Intru cât concentraţia electrolitului şi starea suprafeţelor sunt neuniforme,
coroziunea (transferul de metal) este neuniformă – apar cratere, orificii etc.
Când un metal este cufundat într-o soluţie apoasă a unei sări proprii (1 echivalent gram de ioni
activi la 1 litru), între metal şi soluţia electrolitică apare o diferenţă de potenţial de electrod nu-
mită potenţial de electrod normal. Măsurând potenţialul de electrod normal faţă de potenţialul
de electrod normal al hidrogenului, se obţine potenţialul de electrod standard (PES) care poate
fi pozitiv sau negativ, în funcţie de metal sau Potenţialul de electrod standard al câtorva metale
aliaj (tabelul alăturat). PES PES PES
Element Element Element
Intr-un cuplu de metale unite prin electrolit, (V) (V) (V)
transferul are loc dinspre anod – metalul cu Al –1,67 Fe –0,44 Pb –0,126
PES mai negativ (care se corodează) către Mn –1,18 Cd –0,40 Cu +0,345
catod – metalul cu PES mai pozitiv (de exem- Zn –0,83 Ni –0,25 Ag +0,80
plu: Al se depune pe Fe, Fe → Cu etc.). Cr –0,74 Sn –0,136 Au +1,50
Aliajele şi metalele în peliculă subţire de acoperire se comportă mult diferit de metalele pure.
Pentru uşurarea alegerii, se poate folosi tabelul de mai jos cu aliajele mai des folosite pentru
casete şi ecrane, în care se indică cuplurile permise (între care diferenţa de potenţial de electrod
este mică).
PES Cupluri
Grup Categoria metalurgică
(V) permise
Metalul/ 1 Magneziu şi aliaje pe bază de Mg –1,69
aliajul 2 Zinc maleabil, aliaje pe bază de Zn, acoperiri –1,10 1→2
corodat (anod) 3 Tablă zincată, oţel zincat (la cald sau galvanic) –1,05 2→3
Metalul/aliajul 4 Aliaje de Al turnate altele decât cu Si sau Cd –0,80 3→4
protejat 5 Aliaje maleabile de Al, cu Si, altele decât duraluminiu –9,75 4→5
(catodul) 6 Fier moale, cenuşiu, maleabil, oţel nealiat sau slab aliat –0,70 4→5→6
7 Aluminiu, aliaje maleabile tip duraluminiu –0,60 6→7
8 Plumb masiv sau acoperire, aliaje cu mult Pb –0,55 7→8
9 Tablă din fier albă cositorită, galvanizată –0,50 7→8→9
10 Crom acoperit cu Sn, oţel cu 12% Cr rezistent la corodare –0,45 8 → 9 → 10
11 Oţeluri rezistente la coroziune cu 18% Cr –0,35 10 → 11
12 Alame dure (înalte), brozuri, alamă navală –9,30 11 → 12
13 Alame galbene, bronzuri comerciale –0,25 11 → 12 → 13
14 Cupru masiv sau acoperire, alame sau bronzuri uşoare,
aliaje Cu + Ni (mult Cu), oţeluri austenitice, pastă de lipit –0,20 13 → 14
pe bază de Ag
15 Nichel masiv / acoperire, monel, titan, aliaje cu mult Ni –0,15 13 → 14 → 15
16 Argint, aliaje cu mult Ag, masiv / acoperire 0 15 → 16

1
Monel – aliaj din Cu (30%) + Ni (70%) şi mici cantităţi de Fe, Mn, C.

20
 17 Rhodium, grafit +0,05 15 → 16 → 17
18 Aur, aliaje Au + Pt, masive / acoperire, Pt maleabilă +0,15 17 → 18
In coloana “Cupluri permise”: primul număr = cel mai anodic membru al seriei, al doilea numă = cel mai
catodic membru al seriei; săgeata = direcţia catodică (a corodării). Cuplurile permise se corodează puţin.
O metodă de eliminare a coroziunii constă în prevenirea umezirii suprafeţelor, ceea ce
se poate face prin etanşare cu garnituri conductive etanşe; procedeul este scump, rar folosit.
Acoperirile cu plastic, anodizarea, eloxarea şi pasivizarea realizează pelicule necon-
ductive şi nu sunt recomandabile. capac
Se recomandă acoperiri anticorozive conductive –
cum este IRIDIT (un complex pe bază de crom) şi mai ales
alegerea corectă a metalelor şi cuplurilor, conform
indicaţiilor din tabelul de mai sus.

Un caz particular îl reprezintă ecranele magnetice, Fig. 7.15. Imbinări pentru ecrane
realizate din materiale magnetice (cu µr >>1), la care esen- magnetice
ţială este realizarea unei căi de reluctanţă minimă pentru
câmpul magnetic. In aceste cazuri, trebuie să se asigure continuitatea circuitului magnetic,
adică întrefier1 minim. Aceasta înseamnă că îmbinările prin lipire cu aliaje de lipit
nemagnetice nu sunt recomandabile. Se recomandă ca, în zonele de îmbinare, pereţii să fie
suprapuşi sau îngroşaţi, iar prin prelucrare şi prindere să se asigure întrefier cât mai mic.

7.4.2.2. Tratarea orificiilor

Practic, orice ecran este prevăzut cu orificii, pentru aerisire (evacuarea căldurii), trece-
rea conductoarelor de semnal şi alimentare etc. Datorita orificiilor, atenuarea reală este mai
mică decât în cazul ideal (ecran fără deschideri), din două motive:
• orice orificiu reprezintă o cale de pătrundere a câmpului perturbator în ecran;
• circulaţia curenţilor turbionari în pereţii ecranului este perturbată.
In cazul ecranelor magnetice, degradarea atenuării se datorează faptului că orificiile
reduc secţiunea traseului liniilor de câmp magnetic, determinând creşterea reluctanţei
Degradarea atenuării ecranelor datorată orificiilor depinde de:
• dimensiunile, forma şi amplasarea orificiilor;
• impedanţa de undă a câmpului perturbator;
• frecvenţa câmpului perturbator
Este uşor de înţeles că, cu cât aria ocupată de orificii este mai mare, pătrunderea
câmpului şi distorsionarea traseelor de circulaţie a curenţilor Foucault sunt mai importante şi
degradarea atenuării mai mare.
Pe lângă aceasta, se constată că forma şi orientarea găurilor contează foarte mult,
adesea mai mult decât aria odupată. Aceasta se poate înţelege urmărind circulaţia curenţilor
turbionari – fig. 7.16. In lipsa orificiilor, circulaţia curenţilor este liberă (fig. 7.16.a). In pre-
zenţa unei fante drepunghiulare apare o perturbare a circulaţiei (fig. 7.16.b) iar câmpul acestor
curenţi nu poate compensa câmpul perturbator în regiunea deschiderii. Acelaşi lucru se întâm-
plă şi în cazul unei fante mai înguste cu aceeaşi orientare (fig. 7.16.c) – efectul de degradare a
atenuării este practic acelaşi. In schimb, un număr de găuri circulare cu aceeaşi arie ca şi a
fantei (fig. 7.16.d) perturbă mult mai puţin circulaţia curenţilor şi în consecinţă reducerea
atenuării este mai mică. In concluzie, mai importantă este forma şi orientarea deschiderilor
decât aria lor (cel puţin câtă vreme diferenţa ariilor nu este foarte mare). Practic, este mult mai

1
Prin întrefier se înţelege orice spaţiu din material nemagnetic intercalat pe un circuit magnetic realizar cu
materia cu µr mare.

21
bine ca în locul unor deschideri fantă (rectangulare) să se realizeze mai multe găuri rotunde cu
aproximativ aceeaşi suprafaţă.

a b c d
Fig. 7.16. Efectele fantelor asupra circulaţiei curenţilor turbionari
Teoria câmpului EM arată că o fantă dreptunghiulară cu lungime nu prea mare faţă de
lungimea de undă a oscilaţiei se comportă ca o antenă de emisie – “antenă fantă”. Emisia
apare când Lungime fantă > λ/100 şi este maximă pentru Lungime fantă = λ/2. Antena fantă
este excitată de câmpul exterior, pertrubator şi emite în spaţiul protejat; evident, atenuarea
este compromisă. Aceasta înseamnă că trebuie evitată formarea fantelor capabile să devină
antene. Astfel de fante (concave ca formă) pot apare datorită deformării pereţilor şi capacelor
şi îndepărtării suprafeţelor. Este de dorit ca ecranele să fie structuri rigide iar îmbinările să se
realizeze cu garnituri conductive, cum s-a arătat mai sus.
armătura centrală
O altă problemă legată de orificii, constă în necesita- armătura exterioară
lipitură
tea trecerii conductoarelor prin ecrane. In cazul firelor de
alimentare, uneori şi a conductoarelor pentru semnale de
ecran
joasă frecvenţă, este obligatorie folosire condensatoarelor de
trecere. Un condensator de trecere are o armătură exterioară
tubulară iar a doua este un conductor coaxial; între armături
este dielectric ceramic care asigură o capacitate de ordinul Fig. 7.17. Condensator de trecere
nF (uzuală este valoarea de 1nF). Armătura exterioară se
fixează pe ecran prin lipire (de regulă) sau este filetată şi se prinde cu piuliţă.
O problemă deosebită o pun deschiderile mari, necesare pentru montarea aparatelor
indicatoare, comutatoarelor şi întrerupătoarelor, iar în cazul incintelor mari a ferestrelor de
aerisire, a deschiderilor şi uşilor de acces.
garnitură conductivă
Dacă comutatorul (întrerupător, poten- garnitură
ţiometru etc.) are corpul metalic, acesta trebu- conductivă
ie montat astfel încât să facă parte din ecran,
condensatoare

deci să fie în contact electric bun şi permanent

de trecere

cu ecranul. In aceste cazuri se recomandă uti- mA

lizarea garniturilor conductive, ca în exemplul
panou (ecran)

din fig. 7.18.a. In cazul instrumentelor, al altor

elemente de dimensiuni mari, este necesară
ecranarea ansamblului, ca în fig. 7.18.b. ecranul
Uneori, incintele ecranate sunt de mari instrumentului
dimensiuni şi trebuie prevăzute cu deschideri a b
mari, pentru aerisire. Deschiderile trebuie Fig. 7.18. Ecranarea unui întrerupător (a) şi a unui
ecranate cu plase (1 ... 3 straturi) cu ochiuri instrument de măsură (b)
mici, din fire conductoare (cupru sau aliaje). Câteva forme apar în fig. 7.19.
Dacă sunt necesare uşi sau ferestre mobile, continuitatea ecranului se asigură cu garni-
turi metalice, elastice, care se montează pe conturul uşilor şi tocurilor – fig. 7.20. Acestea sunt
de obicei din aliaje de cupru (bronz cu beriliu), cu variate profile.

22
 Fig. 7.19. Panouri pentru ventilaţie ecranate cu plasă conductivă

garnitură elastică capac mobil garnitură elastică capac mobil

Exemple de montare a garniturilor

Fig. 7.20. Garnituri conductive elastice pentru ecrane

23