CURS 5

AFECŢIUNI ALE APARATULUI LOCOMOTOR

SPECIFICE VÂRSTEI A III –A

5. NEVRALGIA FEMUROCUTANATĂ ŞI OSTEOPOROZA

Introducere
Aparatul locomotor suferă prin modificări osoase, musculare,
articulare, cartilaginoase, prin instalarea unor afecţiuni, între care, cele
mai frecvente sunt artroza, nevralgia femurocutanată şi osteoporoza.
La vârstnici, scheletul suferă modificări, o pierdere a calciului
din oase (fenomen numit osteopenie), încet şi difuz, precum şi
schimbări ale arhitecturii trabeculare. Osteoporoza constă în reducerea
masei osoase, proces ce include eroziunea în profunzime şi subţierea
pereţilor osoşi, consecinţă a dezechilibrului dintre activitatea
osteoblastelor şi osteoclastelor (în beneficiul osteoclastelor). Omul
devine fragil, expus la fracturi.
Osteoporoza este afecţiunea osoasă cea mai frecventă la
persoanele de vârsta a III-a.

Obiectivele cursului
- Cunoaşterea afecţiunii nevralgia femurocutanată şi a
intervenţiei kinetoterapeutice.
- Cunoaşterea procesului fiziopatologic de instalare a
osteoporozei.
- Cunoaşterea aspectelor teoretice privind osteoporoza,
profilaxia şi intervenţia kinetoterapeutică în osteoporoză.

5.1. NEVRALGIA FEMUROCUTANATĂ

Această afecţiune se manifestă prin durere şi parestezie,
localizate pe partea anterioară şi laterală a coapsei. Nevralgia
femurocutanată se mai numeşte nevralgia parestezică, datorită
simptomelor pe care le prezintă. Cauza apariţiei constă în afectarea
nervului cutanat femural lateral (femurocutanat). Afectarea acestui
nerv, ramură ventrală a nervului L2, provoacă durere de intensitate

1
variabilă, tulburări de sensibilitate (hipoestezie şi/sau hiperalgezie),
tulburări vegetative, tulburări trofice.

Nevralgia crurală sau nevralgia femurală

Lezarea nervului femural sau crural, ramuri ventrale ale nervilor
L2-L4, se manifestă prin dureri spontane în regiunea anterioară a
coapsei, dureri care iradiază spre genunchi şi regiunea medială a
gambei. Afecţiunea crurală sau femurală, pe lângă durere, prezină
hipotonie şi hipotrofia cvadricepsului, diminuarea sau abolirea
reflexului rotulian.

Recuperarea nevralgiilor femurocutanate

Recuperarea afecţiunilor amintite anterior, nevralgia
femurocutanată, crurală sau femurală au indicaţii terapeutice în funcţie
de stadiul şi evoluţia acestora (acut, subacut, cronic, remisiune
completă)
Tratamentul constă în :
- medicaţie (analgezice, antiinflamatorii, antidepresive);
- repaus fizic;
- reducerea încărcării articulare;
- posturări antialgice;
- posturi în decubit ventral cu pernă sub abdomen
(reechilibrare psihovegetativă);
- masaj sedativ;
- metode de relaxare generală;
- căldură lombară (moderată).
În funcţie de vârstă şi starea generală a pacientului se pot indica
tracţiuni vertebrale (cu prudenţă, în cazuri rare).
Exerciţiile fizice vizează:
- decontracturarea musculaturii lombare;
- asuplizarea trunchiului inferior;
- tonifierea generală a musculaturii;
- autocontrolul posturii coloanei vertebrale;

5.2. OSTEOPOROZA
În procesul de îmbătrânire, scheletul suferă modificări, fenomen
încet şi difuz, de pierdere a calciului din oase (osteopenie) şi schimbări
ale arhitecturii trabeculare.

2
 Osteoporoza reprezintă reducerea masei osoase pe unitate de
volum, cu creşterea susceptibilităţii pentru fracturi.
Acest proces include fenomene de eroziune în profunzime şi
fenomene de subţiere a pereţilor osoşi, consecinţă a ruperii echilibrului
dintre activitatea osteoblastelor şi osteoclastelor, în beneficiul
osteoclastelor.
Osteogeneza specifică copilăriei şi adolescenţei şi osteoliza
specifică bătrâneţii se suprapun pe fondul unui proces continuu de
modelare şi remodelare a structurilor osoase, stabilite de activitatea
cuplurilor de osteoblaste şi osteoclaste.
Metabolismul osului, metabolism activ asigură formarea şi
resorbţia osoasă printr-un proces continuu de remodelare osoasă. Acest
proces este condiţionat de mai mulţi factori: hormonali (parathormon,
calcitonină, STH, sexuali), enzimatici (fosfataze), vitamina D, aport
alimentar (proteine, calciu, provitamina D) eficienţa proceselor de
absorbţie, activitatea fizică, forţa gravitaţională, influenţa factorilor de
risc (alcool, cafea, fumat).
Factorii amintiţi, raportul dintre aceştia contribuie la formarea şi
resorbţia ţesutului osos, procese care se află într-un echilibru relativ.
Echilibrul normal între aceste două procese asigură şi menţine
masa osoasă normală.
Masa osoasă are un maxim calitativ şi cantitativ în jurul vârstei
de 30 de ani. Aceasta variază de la individ la individ, în raport cu
amprenta genetică, sexul, condiţiile de viaţă, activitatea fizică.
După 30 de ani, masa osoasă scheletală intră într-un proces de
scădere.

Fig. 1. Ţesut osos afectat de

osteoporoză 3
 Osteoporoza este considerată cea mai frecventă afecţiune
osoasă, şi una din afecţiunile cu morbiditate crescută în segmentul
populaţiei de vârsta a treia.

5.2.1. Osteoporoza - clasificare

I. Osteoporoza de menopauză
Osteoporoza cea mai frecventă este osteoporoza de menopauză
(osteoporoza de tip I).
Diminuarea şi apoi dispariţia hormonilor estrogeni declanşează
şi întreţin acest tip de osteoporoză, specific sexului feminin. Pierderile
de masă osoasă, după menopauză înregistrează cu 10-20% mai mult ca
la bărbaţi.

II. Osteoporoza senilă – specifică sexului masculin se produce

prin lipsa hormonilor estrogeni, ca rezultat al vârstei (osteoporoza de
tip II).
La femei, osteoporoza de tip I şi de tip II se suprapun.

III. Osteoporoza secundară

Osteoporoza secundară este cauzată de o serie de factori
patologici, între care:
- afecţiuni circulatorii;
- afecţiuni endocrine (hipercorticism, corticoterogenie,
hipertiroidie, diabet);
- intoxicaţii patologice (abuz medicamentos de anticonvulsive);
- afecţiuni neurologice cu tulburări trofice (boala FRIEDREICH,
tabes, siringomielie);
- osteopatii maligne (mieloame, tumori osoase, metastaze).
Osteoporoza fără complicaţii nu prezintă nici o
simptomatologie. Ea poate fi descoperită întâmplător, cu ocazia unor
radiografii care evidenţiază:
- transparenţa mărită a oaselor;
- vertebre cu modificări ale formei (biconcave, deformate);
- textură trabeculară rarefiată în diafize şi corpurile vertebrale.
Examenul radiologic şi osteodensitometria (DLKA-SCAN sau
Dual Energy X-R stabilesc diagnosticul de osteoporoză. Diagnosticul
4
de fineţe se realizează prin tomografie computerizată şi analiza
activităţii neutronice.
Analizele de laborator, determină situaţia calciului şi fosfaţilor
în sânge şi urină, aducând informaţii asupra echilibrului fosfocalcic.
Tabloul paraclinic este completat cu teste hormonale şi enzimatice.
În literatura de specialitate există mai multe clasificări, autorii
luând în calcul în principal cauzele producerii acesteia, diferitele
afecţiuni corelate cu osteoporoza, factorii agravanţi asociaţi cauzelor
principale de producere.
La nivelul vertebrelor, osteoporoza difuză, cu localizare tipică la
T8-L3 se caracterizează prin durere spontană şi la presiunea punctelor
spinoase, la presiunea musculaturii paravertebrale din zona respectivă.

Fig. 2. Osteoporoza – zonă coloană

vertebrală
Ortostatismul prelungit şi mersul contribuie la accentuarea
durerii. Se instalează treptat hipotonia şi hipotrofia musculaturii
paravertebrale, iar consecinţă a acestora apare cifoza .
Pe acest fond, producerea fracturilor cu frecvenţă crescută la
nivelul: mână, antebraţ, corp vertebral, şold, prezintă riscuri majore în
urma cărora sunt afectate activităţile zilnice (ADL şi aşa în declin la
vârstnici).
Aşadar, ţesutul osos se află într-o continuă transformare,
procesul de "remodelare" fiind rezultatul echilibrului relativ dintre cele
două procese antagoniste; formarea osoasă şi resorbţia osoasă. În
5
situaţia unei resorbţii mai intense apare osteoporoza, consecinţă a
reducerii cantitative a masei osoase. Arhitectura oaselor se modifică,
acestea devenind mai subţiri, cu interiorul moale şi poros (de unde
provine numele bolii).
Cele mai predispuse zone pentru osteoporoză sunt:
- coloana vertebrală (fig.2.);
- şoldul (Fig. 3);
- zona radio-carpiană (Fig. 4.).

Fig. 3. Fractură de femur

Fig.4. Fractură zona radio-carpiană

6
 Fig.5. Zone de fractură la osteoporoză

5.2.2. Manifestările clinice ale osteoporozei

Durerea – poate fi acută sau cronică, ea reprezintă principalul
simptom. Osteoporoza este considerată o afecţiune generalizată, însă,
durerea apare la nivelul coloanei dorsolombare şi se datorează
microfracturilor trabeculare. Aceasta se ameliorează în poziţia decubit
şi administrarea de analgezice.
Pierderea progresivă în înălţime (scăderea taliei) este semn
clasic al osteoporozei. După 10-15 ani de la instalarea menopauzei,
coloana vertebrală suferă modificarea posturii, apariţia cifozei
caracteristice, datorită microfracturilor vertebrale, apărând tasarea
vertebrală şi aspectul de "gibbus" sau cocoaşă.

7
Fig. 6. Pierdere progresivă în înălţime

Fig.7. Aspectul de "gibbus" – cocoaşă.

8
 Fig. 8. Cifoza şi lordoza datorată tasării vertebrale
(instalata la 10-15 ani după menopauză)

Fracturile oaselor membrelor (şold-col femural, pumn,

extremitatea proximală a humerusului) prin traumatisme minore, sunt
deasemenea manifestări ale osteoporozei.
Metoda de diagnostic cea mai folosită şi fidelă
este absorbţiometria duală cu raze X (DEXA) care permite
aprecierea densităţii osoase la nivelul întregului schelet inclusiv la
nivelul vertebrelor. Se efectuează rapid şi are rezultate reproductibile,
prezinta doze mici de iradiere.
Scor T este rezultatul acestui test ce se bazează pe comparaţia
cu densitatea osoasă medie a tinerilor adulţi, de acelaşi sex şi aceeaşi
etnie.

Clasificare:
 - densitate osoasă normală:
 scor T egal sau >-1,0
 - osteopenie(deficit uşor de masă osoasă):
 scor T cuprins între -1,0 şi -2,5
 - osteoporoză:scor T<-2,

9
 Fig. 9. Osteoporoza – fracturi vertebrale la femei,
funcţie de vârstă

Tabelul 1. Osteoporoza bazată pe măsurători DMo prin

DEXA
Definiţie Masa osoasă T-Score
Densitate de măsurare
Normal DMO în termen de 1 SD a
densitatii osoase medie T-scor ≥ -1
pentru femei adulte tinere
Masa scăzută DMO 1-2.5 DS sub media T-scor între
osoasă pentru tineri adulti-femei -1-2,5
(osteopenie)
DMO ≥ 2,5 DS sub media

10
Osteoporoza normală pentru tineri, T-scor ≤ -2,5
adulţi, femei
Severă sau DMO ≥ 2,5 DS sub media T-scor ≤ -2,5
"stabilit" normală pentru tineri adulti- (cu fractura
osteoporoza femei, pacient care a de fragilitate
experimentat deja ≥ 1 [s])
fracturi

5.2.3. Rolul kinetoterapiei în ameliorarea osteoporozei

Măsurile profilactice adresate persoanelor cu risc de
osteoporoză (pubertate, sarcină, lăuzie, menopauză, vârstnici,
sedentari, condiţii grele de muncă, imobilizaţi) vizează alimentaţia,
care trebuie să fie bogată în calciu, vitamina D, proteine, fosfor (carne,
peşte, ouă, lapte).
Aportul medicamentos de calciu, administrat oral: viamina D,
calcitonină, floruri, completează alimentaţia pentru o prevenţie mai
sigură împotriva osteoporozei.
Kinetoprofilaxia previne osteoporoza pintr-un regim de viaţă
activ, prin gimnastica de înviorare, de întreţinere şi alte diverse forme
de activitate fizică: mersul pe jos în aer liber, înotul, activităţi fizice de
agrement.
Kinetoterapia intervine în tratarea/încetinirea osteoporozei prin
gimnastica medicală care contribuie în principal la menţinerea
musculaturii într-o stare normală, a mobilităţii articulare, evitarea
supraponderalităţii şi obezităţii, la starea generală bună a organismului.
Exerciţiile fizice recomandate în acest scop, sunt cele analitice,
adresate tuturor segmentelor corpului cât şi cele generale: mers, mers
pe bicicleta ergometrică, exerciţii cu obiecte uşoare (baston, gantere,
fizioball, benzi elastice, înot).
În kinetoterapie la persoanele cu osteoporoză se evită
tracţiunile, manipulările intempenstive, elongaţiile.
Masajul este deasemenea indicat pentru toniferea musculară
generală sau masajul segmentar pentru zonele în care osteoporoza este
asociată cu alte afecţiuni degenerative (artroza) care se manifestă prin
algii şi hipotrofii musculare.

Rezumat

11
 O afecţiune des întâlnită în patologia vârstnicului este nevralgia
femurocutanată (lezarea nervului femural sau crural) la care
deasemenea kinetoterapia are un rol important.
Osteoporoza este considerată cea mai frecventă afecţiune
osoasă, cu morbiditate crescută la persoanele de vârsta a III-a, dar,
procesul de scădere al masei osoase începe după vârsta de 30 de ani.
Clasificarea - osteoporoza de tip I, cea mai frecventă –
osteoporoza de menopauză; osteoporoza (senilă) de tip II – specifică
sexului masculin se produce prin lipsa hormonilor estrogeni la bărbaţii
de vârsta a III-a.
Osteoporoza de tip III – osteoporoza secundară, este cauzată de
alţi factori patologici: afecţiuni circulatorii, endocrine, intoxicaţii
patologice, afecţiuni neurologice cu tulburări trofice, osteopatii
maligne, etc..
Evaluarea constă în examen radiologic osteodensitometrie
(DLKA-SCAN sau Dual Energy X-R), tomografie computerizată.
Analizele de laborator determină situaţia calciului şi fosfaţilor în
sânge şi urină (echilibrul fosfocalcic). Alte teste hormonale şi
enzimatice remarcă prezenţa osteoporozei.
Profilaxia vizează eliminarea pe cât posibil a factorilor de risc,
afecţiunile corelate cu osteoporoza, factorii agravanţi. Se recomandă
practicarea în mod organizat (constant) a exerciţiilor fizice, pentru
efectele morfofuncţionale pe care le au asupra structurilor aparatului
locomotor ( regim de viaţă activ, diverse activităţi fizice).
Terapia kinetică poate încetini evoluţia osteopirozei prin
gimnastica medicală (întreţinerea musculaturii, articulaţiilor, evitarea
supraponderalităţii, obezităţii), starea generală bună a organismului.

Concepte şi termeni de reţinut

Nevralgia femurocutanată., osteoporoză, echilibru osteoblaste-
osteoclaste, osteogeneză, osteoliză, osteodensitometrie.

Probleme de reflexie şi teme de cercetare

1. În ce constă recuperarea nevralgiilor femurocutanate?
2. Ce este osteoporoza, cum se instalează (cauze, factori de risc)?
3. Care este clasificarea şi care sunt particularităţile fiecărui tip de
osteoporoză?
4. În ce constă profilaxia, kinetoprofia osteoporozei?

12
5. Care sunt mijloacele şi metodele de intervenţie
kinetoterapeutică în cazul osteoporozei?

Recomandări bibliografice
1. Cristea C., Lozincă I. (1999). Principii de kinetoterapie
recuperatorie la vârsta a treia, Editura Universităţii, Oradea
2. Gomez J., (2002). Totul despre osteoporoză, Editura
POLIMARK, Bucureşti.
3. Predeţeanu D. (2007). Osteoporoza. În Esenţialul în
reumatologie, ed. a 2-a revizuită,Editura Medicală Amalteea,
Ed.2.
4. Şuţeanu Şt., Moise A., (1991). Probleme actuale în tratamentul
Osteoporozei, Ed. Medicală, Bucureşti.
5. http://www.ipedia.ro/osteoporoza-hoţul-tacut-389/
6. http://www.zzz.sk/images/clanky/1982/2.jpg
7. http://www.mojezdravlje.net/PortalFiles/Images/-
143-Osteoporoza.jpg
8. http://marekwozniak.com.pl/wp-content/uploads/-
2012/12/osteoporoza-3
9. http://www.ymed.ro/images/2012/02/Simptomeleosteoporozei.j
pg
10. https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTb2-
vGvwn5F32
11. https://www.google.ro/search?
q=osteoporoza&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=s7wdU5Dr
FMSVtQbxn4DgBQ&ved=0CAcQ_AUoAQ&biw=1280&bih=
712

13