Tеmа 1.

Societăţile pe acţiuni: conceptul, rolul şi necesitatea funcţionării acestora în economia de piaţă

1. Necesitatea apariţiei societăţilor pe acţiuni şi istoria dezvoltării acestora.

2. Tipologia societăţilor pe acţiuni. Caracteristici specifice societăţilor pe acţiuni faţă de alte persoane
juridice.
3. Priorităţi şi imperfecţiuni ale organizării şi funcţionării societăţilor pe acţiuni.
4. Dezvoltarea societăţilor pe acţiuni în Republica Moldova.

=1=
Puterea SA este comparată de unii autori cu puterea feudalilor din perioada medievală. Odată cu
statornicirea relaţiilor de piaţă rolul SA devine unul semnificativ, spre exemplu, în ţările avansate volumul
producţiei fabricate de SA constituie circa 90% din totalul producţiei pe economie. SA constituie pârgia
dezvoltării accelerate a economiei moderne şi poate fi considerată drept un început al epocii capitaliste.
Drept imbold pentru crearea SA a servit apariţia coloniilor, dezvoltarea comerţului internaţional,
acumularea capitalului şi necesitatea centralizării acestuia. Cele mai timpurii structuri asemănătoare SA au
apărut în Roma Antică şi Italia Medievală. De asemenea, caracteristici ce pot fi atribuite SA sunt asociate
unităţilor ce au existat în Olanda, la sf. sec. XV- înc. sec. XVI.
Ca prima formă de organizare apropiată SA au fost societates vectigalium publicorum din Roma Antică,
care se formau prin cedarea în gestiune a veniturilor statale, pe termen de 3, 5 sau chiar 100 ani. Entităţile
menţionate purtau răspundere patrimonială nelimitată faţă de stat pentru drepturile oferite, iar responsabilitatea
membrilor acestora nu depăşea limita sumelor depuse.
În sec. XIII-XIV au căpătat avânt aşa-numitele communitates, societates sau colonnae, în baza formării
unui fond comun (columna comunius) prin cedarea, de către posesori, a sumelor de bani sau mărfurilor,
căpitanului unui vas maritim, care pleca în navigaţie. Fiecare cotă-parte îşi avea preţul său de piaţă iar
responsabilităţile patrimoniale ale membrilor fondului puteau depăşi mărimea depunerii efectuate.
Banca din Genoa, fondată în 1345, este considerată drept prima SA, capitalul statutar al căreia a fost
divizat în 20400 cote-părţi egale, cu dreptul de cedare, organele de conducere fiind adunarea generală şi
consiliul de conducere. După modelul acestei bănci, în 1694, în Marea Britanie a fost fondată Banca Patterson.
Dezvoltarea SA a continuat în Olanda, prin apariţia companiilor Est-Ind, Vest-Ind, Surinam ş.a., iar
mecanismul de funcţionare, aplicat în sec.XVII la bursa din Amsterdam, a fost unul similar cu cel practicat de
bursele internaţionale contemporane. De asemenea, mai existau companii britanice de comerţ, cu anumite
trăsături apropiate SA, pentru fiecare din cele menţionate fiind emise acte normative speciale.
Asigurarea normativ-legislativă a activităţii SA a pornit în Franţa, odată cu adoptarea, în 1810, a
Codului de Comerţ (Code de commerce), unde, pentru prima dată, au fost formulate anumite drepturi asociate
acţionarilor.
Ca urmare a agiotajului creat în jurul SA, a început falimentarea masivă a companiilor europene, iar în
anii -20, sec. XVIII, manipulările speculative cu acţiuni au căpătat amploare deosebită.
SA erau fondate cu diverse scopuri, uneori ciudate, fapt ce a determinat Parlamentul britanic să adopte,
la 11 iunie 1720, Legea bulelor de săpun (Bubble-Act). Iar în 1734, prin Actul John Bernords, a fost interzisă
specularea cu acţiuni ş.a. hârtii de valoare. Ulterior, au mai fost aprobate acte normative menite să coordoneze
procesul fondării şi funcţionării SA, cea mai cunoscută fiind Legea Robert Pihl, din 14 iulie 1841, prin care se
interzicea crearea SA – bănci cu mai puţin de 6 fondatori.
Către a. 1776 au apărut corporaţii în coloniile britanice din America de Nord, cum ar fi „Virginia
Company” şi „Gudzon Company”, care se ocupau de colonizarea teritoriilor şi, care, aveau împuterniciri atât
economice, cât şi politice.
În a. 1811 în statul New-York a fost aprobată prima lege din istoria USA ce reglementa activitatea
corporaţiilor, prin care s-a stabilit numărul minim de fondatori şi mecanismul creării companiilor. Începând cu
1835, practic în toate statele din SUA au fost aprobate acte normative de reglementare a domeniului respectiv.
Primele încercări de a stimula apariţia SA în Rusia au fost întreprinse de Petru I, iar în 1757 a fost
creată prima companie mixtă de comerţ (Российская Константинопольская компания). Către a. 1876, în
Rusia existau cca 500 SA, preţul acţiunilor fiind cuprins între 50-1000 rub., iar către a. 1916 au fost fondate
2956 SA cu capital total de 5,5 mlrd. rub. Datorită reglementărilor severe, operaţiunile speculative nu au atins
amploarea caracteristică ţărilor europene.

EVOLUŢIA REGLEMENTĂRII S.A. ÎN MOLDOVA ŞI ROMÂNIA

Primele referiri la asocieri de persoane în vederea exploatării unui fond comun:

1
  Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti (Moldova, 1646);
 Pravila cea mare sau Îndreptarea legii (Ţara Românească, 1652).
Recunoaşterea asociaţiilor formate în scopul de a cumpăra proprietăţi în mod colectiv:
 Codul Calimach (Moldova, 1817);
 Legiuirea Caragea (Ţara Românească, 1818).
Regulamente organice care prevăd crearea societăţilor comerciale între bancheri, neguţători şi
negustoraşi
 Ţara Românească – 1831;
 Moldova – 1832.
Condica de comerţ a principatelor unite (1859)
elaborată după modelul Codului Comercial francez;
Codul comercial român (1887)
Basarabia (1919), Bucovina (1938), Transilvania (1943).
În URSS, începând cu a. 1929, activitatea SA a fost stopată pentru 70 ani, pe parcursul cărora au existat
doar întreprinderi de stat.
Potrivit legislaţiei R. Moldova, Societate pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social
este în întregime divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimonial societăţii.
SA este considerată formă de baza a activităţii comerciale din următoarele motive:
- prezintă o organizaţie antrenată în producerea, repartizarea şi consumul produsului naţional brut;
- concentrează în activitatea sa cele mai semnificative capitaluri materiale şi financiare;
- asigură angajarea majorităţii forţei de muncă;
- contribuie semnificativ la asigurarea progresului tehnic în toate ramurile economiei;
- determină creşterea producerii şi bunăstarea societăţii;
- spre deosebire de alte forme de organizaţii comerciale, participă activ la viaţa politică a ţării.
Transformarea acţionarilor în proprietari reali ai capitalului depinde de:
- mărimea capitalului investit (cu cât este mai mare cota parte în capitalul total, cu atât mai repede
acţionarul poate deveni proprietar şi poate exercita mai multe activităţi. Ex: lucrătorii care deţin acţiuni
din cadrul întreprinderii în care ei activează.);
- mărimea veniturilor obţinute în urma exploatării capitalului. (Ex: dacă creşte costul capitalului investit,
atunci creşte şi profitul aferent investirii, în caz contrar, acţionarul încetează a fi capitalist).
Datorită apariţiei şi dezvoltării SA conceptul de capitalist devine abstract. În cadrul S.A. nu mai există
capitalişti, ci doar acţionari care pot îndeplini funcţiile de manageri, personal de conducere etc., care se
deosebesc doar după funcţia pe care o ocupă şi cota parte pe care o deţine.

=2=
S.A. sunt delimitate de alte tipuri de organizaţii în funcţie de următoarele criterii (potrivit legislaţiei R.
Moldova):
a) are capital social în mărime de cel puţin 500 000 lei şi un număr de 50 şi mai mulţi acţionari, împreună
cu acţionarii reprezentaţi de deţinătorul nominal;
b) valorile mobiliare ale societăţii se cotează pe piaţa bursieră;
c) este bancă comercială, companie de asigurare, fond de investiţii, fond nestatal de pensii, societate pe
acţiuni în proces de privatizare sau societate pe acţiuni care a plasat public valori mobiliare în perioada
de circulaţie a acestora;
d) este o societate pe acţiuni alta decât cele enumerate şi, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este
calificată ca entitate de interes public.
O clasificare generală divizează societăţile pe acţiuni în:
- Societăţi pe acţiuni de tip deschis – participanţii căreia pot înstrăina acţiunile sale fără acordul altor
acţionari;
- Societăţi pe acţiuni de tip închis – acţiunile societăţii pe acţiuni pot fi repartizate doar între membrii-
fondatori sau între alt grup de persoane din timp stabilit.
Practica juridică, pentru a face distincţie între aceste două tipuri de societăţi pe acţiuni, impune anumite
restricţii:
1. Aspecte juridice ale societăţilor pe acţiuni de tip închis:
- acestea pot repartiza acţiunile sale doar între membrii societăţii sau la un grup de persoane din timp
stabilit, numărul total al cărora nu trebuie să depăşească 50;
- nu este în drept să organizeze înscrierea deschisă la acţiunile sale;

2
 - acţionarii au prioritate la procurarea acţiunilor ce se vând de către alţi acţionari;
- structura de gestiune a societăţii este mai simplă faţă de societăţile pe acţiuni de tip deschis.
2. Aspecte juridice ale societăţilor pe acţiuni de tip deschis:
- numărul acţionarilor este nelimitat;
- acţionarii pot înstrăina acţiunile sale fără acordul celorlalţi acţionari;
- SA este în drept să efectueze înscriere atât închisă, cât şi deschisă la acţiunile sale;
- SA este obligată să prezinte pieţei informaţii despre activitatea sa în volumul şi termenele stabilite de
legislaţie sau alte acte normative ale ţării date, în general, cel puţin anual trebuie publicate informaţiile
referitoare la activitatea SA în decurs de un an.
Particularităţile de bază referitoare la aspectele distincte şi cele comune ale SA de tip deschis şi de
tip închis. În fond S.A. de tip închis prezintă o formă intermediară între S.R.L. şi S.A. de tip deschis:
 S.A. de tip închis se consideră S.A., deoarece capitalul statutar este divizat în acţiuni, dar nu în cote părţi
ca în cazul SRL;
 S.A. de tip închis poate fi considerată S.R.L. deoarece, fie numărul acţionarilor este limitat, fie vânzarea
acţiunilor nu este posibilă fără acordul altor acţionari;
 Acţiunile S.A. de tip deschis circulă pe piaţa de capital a ţării, iar acţiunile S.A. de tip închis nu circulă
pe piaţa de capital, la fel ca şi cotele părţi ale acţionarilor S.R.L., de aceea ele nu au preţ de piaţă, ca preţ
acceptat public, deşi pot primi preţ de piaţă în mărime unică în rezultatul unei singure tranzacţii;
 S.R.L. şi S.A. de tip închis pot fi transformate în S.A. de tip deschis şi invers, însă primei îi este
necesară reînregistrarea în calitate de S.A., iar la cea de-a doua – modificarea statutului de S.A.
Esenţa S.A. de tip închis. Capitalul investit în aceasta este sub formă de acţiuni, care nu au
particularitatea de a circula pe piaţa de capital. În aşa mod acţiunea îşi pierde uzul în calitate de hârtie de
valoare, numai S.A. de tip deschis formează piaţa de capital ca piaţă de acţiuni.
Legislaţia R. Moldova, şi anume modificările la Legea cu privire la societăţile pe acţiuni stabileşte că,
începând cu 1 ianuarie 2009 S.A. nu vor mai fi împărţite în societăţi pe acţiuni de tip închis sau deschis, ci vor
fi numite „societăţi pe acţiuni”.
=3=
S.A. prezintă următoarele avantaje faţă de alte forme organizaţionale ale proprietăţii:
- Asigurarea unui proces nelimitat de contopire a capitalurilor. Acţionariatul permite de a comasa
capitalurile investite în volum nelimitat şi atragerea acţionarilor cu capitaluri mai modeste. Acest fapt
permite de a acumula într-o perioadă scurtă de timp mijloace considerabile, de a extinde producerea
şi sortimentul, de a profita de toate avantajele producerii în masă. Respectiv, legislaţia nu plafonează
numărul de acţionari din cadrul unei S.A. şi mărimea capitalului investit.
- Selectarea de către proprietari a mărimii riscului asumat. Procurând un număr de acţiuni, acţionarul
alege totodată şi nivelul acceptat al riscului aferent pierderilor din capitalul investit. Riscul limitat se
pronunţă şi prin faptul că acţionarii nu poartă răspundere pentru obligaţiile S.A. faţă de creditori. În
cazul falimentării S.A., acţionarii pierd doar capitalul investit.
- Rezistenţa în timp a comasării capitalurilor. S.A. prezintă o formă mai stabilă a comasării
capitalurilor. Plecarea unuia sau a unui grup de acţionari din cadrul S.A. nu conduce la întreruperea
activităţii acesteia. Respectiv S.A. având potenţial timp îndelungat nelimitat de existenţă poate să-şi
desfăşoare activitatea în continuare, fără întreruperea procesului de producţie. Alte tipuri de
organizaţii comerciale nu beneficiază de asemenea privilegii.
- Profesionalismul gestionării. Acesta este bazat în primul rând pe faptul că, de obicei proprietarul şi
managerul nu este aceeaşi persoană. În cadrul S.A. nu fiecare acţionar este şi conducător sau gestionar
al capitalului, ci o echipă de manageri profesionişti gestionează cu capitalul format;
- Posibilitatea de a retrage capitalul investit. Acţionarul în orice moment este în drept să vândă
acţiunile pe care le deţine şi de a încasa parţial sau total investiţia iniţială.
- Existenţa oportunităţii obţinerii mai multor tipuri de venituri din deţinerea de acţiuni. În practică
pot fi obţinute venituri sub mai multe forme: sub formă de profit în urma vânzării acţiunilor sau dării
cu împrumut a acţiunilor etc.
- Costul redus al capitalului împrumutat atras. Mărimea S.A. şi poziţia acesteia pe piaţă îi permite de
a mobiliza capitalul prin intermediul emisiunii hârtiilor de valoare la termen sau a împrumuturilor
bancare cu o rată a dobânzii mai prioritară.
- Prestigiul statutului SA. Care depinde în mare măsură de poziţia pe care o deţine S.A. pe piaţă.

3
 De rând cu avantajele pe care le deţine o S.A. faţă de alte organizaţii, acesteia îi sunt caracteristice şi
unele dezavantaje, care decurg din particularităţile acesteia şi modalităţile de activitate. Drept dezavantaje pot fi
considerate:
- publicitatea informaţiei economico-financiare a S.A. Publicarea informaţiei financiar-contabile
conduce la transparenţa datelor, dar totodată şi la intensificarea concurenţei pe piaţă şi la divulgarea
tainei comerciale;
- profesionalismul înalt al gestionării S.A. Aceasta poate conduce la apariţia conflictelor între acţionari
şi manageri. Interesele acţionarilor constau în maximizarea preţului de piaţă a acţiunilor, respectiv
maximizarea profitului net, iar interesele managerilor se îndreaptă spre repartizarea profitului obţinut
în favoarea lor;
- posibilitatea vânzării libere a acţiunilor. Aceasta conduce la apariţia posibilităţilor de modificare a
componenţei acţionarilor, care poate avea ca efect schimbarea controlului asupra pachetului de acţiuni
şi poate conduce la alegerea altei echipe de conducere.

=4=
Tranziţia la economia de piaţă se bazează pe liberalizarea activităţii agenţilor economici, însă de
asemenea ea se mai bazează şi pe privatizarea patrimoniului de stat, pe crearea proprietăţii private – “pivotul
principal al economiei de piaţă”.
Privatizarea poate fi efectuată prin două căi: privatizarea treptată a anumitor întreprinderi (experienţa
Poloniei şi a Ungariei), privatizarea în masă (Cehia, Bulgaria, România, Grecia, Slovenia etc.).
Conform modului stabilit de legislaţie, privatizarea întreprinderilor de stat trebuia să se înfăptuiască în
baza bonurilor patrimoniale, care reprezentau hârtii de valoare speciale, emise de stat, şi care au fost repartizate
cetăţenilor Republicii Moldova conform prevederilor “Legii cu privire la bonurile patrimoniale” adoptate de
Parlament la 17 martie 1993. Drept model după care s-a condus procesul de privatizare din republica noastră a
servit modelul ceh, care se bazează pe ideea “privatizării rapide”. Bonurile patrimoniale au fost nominale şi s-
au distribuit în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, oferind posibilităţi
fiecărui deţinător să procure o parte din patrimoniul întreprinderii supuse privatizării. Privatizarea a avut loc la
nivel republican, prin intermediul licitaţiilor. Procesul de privatizare a patrimoniului de stat a fost organizat şi
realizat în cadrul a cinci Programe de stat de privatizare:
1. Programul de stat de privatizare pentru anii 1993-1994;
2. Programul de stat de privatizare pentru anii 1995-1996;
3. Programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998;
4. Programul de stat de privatizare pentru anii 1999-2000;
5. Programul de stat de privatizare pentru anii 2001-2002.
Majoritatea întreprinderilor de stat au fost privatizate în cadrul primelor două programe. În cadrul
primului program au fost privatizate 1142 întreprinderi de stat, inclusiv 78% din numărul total de întreprinderi
vinicole, 82% din numărul total al întreprinderilor din industria uşoară, 96% din întreprinderile comerciale,
95% întreprinderile de deservire socială şi toate întreprinderile industriei de zahăr, de conserve, a produselor
lactate, de reparaţie şi deservire a tehnicii agricole. În cadrul acestui program au fost utilizate 90% din bonurile
patrimoniale eliberate cetăţenilor. În următoarele două programe au fost utilizate şi alte metode noi, ca
organizarea proiectelor individuale de privatizare, concursuri publice şi diversificarea mijloacelor de plată.
Unele întreprinderi au fost supuse privatizări numai contra mijloace băneşti. Întreprinderile supuse privatizării
în cadrul programului al treilea au fost privatizate exclusiv contra mijloace băneşti.
Realizarea programelor de stat de privatizare a dus la constituirea structurilor economiei de piaţă, şi în
primul rând, la crearea sectorului privat şi la prelevarea acestui sector în majoritatea ramurilor economiei
naţionale. Astfel, în numărul total al agenţilor economici, înregistraţi în republică, predomină agenţii economici
care activează în baza proprietăţii private.
În dezvoltarea privatizării întreprinderilor de stat şi formării S.A. se observă şi unele lacune, precum:
– situaţia economică şi financiară dificilă, preţ redus la acţiuni. Pe piaţa de capital se observă că acţiunile
sunt comercializate la un preţ mai mic sau egal cu valoarea nominală a acţiunilor;
– drept sursă de bază pentru reconstruirea producerii sunt utilizate creditele bancare, în loc de a se emite
noi pachete de acţiuni;
– inaccesibilitatea acţionarilor la pachetul de acţiuni al S.A.
Una din problemele principale rămâne a fi siguranţa drepturilor acţionarilor, întărirea situaţiei lor în
corespundere cu legislaţia.