Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Procedeul tehnologic indica modul corect, respectiv mijloacele tehnice prin care se
realizeaza procesele tehnologice de obtinere a unui produs. Operatia tehnologica reprezinta o
etapa prin care se realizeaza o anumita transformare a materiei prime. Diferite grupe de operatii
constituie o faza de fabricatie (de preparare, de separare etc.), iar timpul necesar pentru ca
materiile prime sa parcurga toate etapele procesului tehnologic constituie ciclul de fabricatie.
Succesiunea logica a tuturor etapelor de transformare a materiei prime in produs constituie
fluxul tehnologic al procesului considerat. Fluxul tehnologic se reprezinta prin scheme de
operatii, care contin succesiunea in timp a operatiilor, inscriptionate in dreptunghiuri si prin
scheme cu utilaje (scheme tehnologice), care reprezinta succesiunea utilajelor (notate
conventional prin simboluri) corespunzatoare operatiilor prin intermediul carora se realizeaza
procesul tehnologic.
Operatiei principale din cadrul unui proces tehnologic ii corespunde un utilaj principal; in
functie de capacitatea acestuia se stabileste capacitatea de productiei a intregii instalatii. De cele
mai multe ori, pentru a intelege fenomenele care au loc intr-o anumita etapa de transformare a
materiei prime in produs se face apel la schema de principiu a utilajului principal.
1. PRODUSUL CONJUGAT:
Este realizat dintr-o substanta activa (de exemplu peptide sau carbohidrati) indreptata spre
un mesager (proteina, peptida, minerale anorganice, etc) cu scopul de a imbunatati eficacitatea
sau stabilitatea produsului.
Un exemplu de astfel de produse il constituie aditivii, care au devenit atat de "firesti", incat
aproape nimeni nu mai sesizeaza pericolul pe care acestia il reprezinta in mod real.
"Aditivii alimentari" sunt definiti drept orice substanta care in mod normal nu este
consumata ca aliment in sine si care nu este utilizata ca ingredient alimentar caracteristic, avand
sau nu o valoare nutritiva, care, adaugata intentionat in produsele alimentare in scopuri
tehnologice pe parcursul procesului de fabricatie a unor asemenea produse alimentare, devine sau
poate deveni ea insasi sau prin derivatii sai, direct sau indirect, o componenta a acestor produse
alimentare.
Rolul aditivilor in procesarea alimentelor este acela de a conserva calitatea nutritiva a
produsului. De asemenea, acestia trebuie:
- sa asigure ingredientele sau constituentii necesari pentru produsele
alimentare fabricate, destinate grupelor de consumatori cu necesitati nutritionale speciale;
- sa imbunatateasca conservarea sau stabilitatea unui aliment sau sa-i imbunatateasca proprietatile
organoleptice, cu conditia de a nu le altera natura, substanta sau calitatea alimentului pentru a
insela consumatorul;
- sa ajute la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratamentul, ambalarea, transportul sau
depozitarea alimentelor.
Aditivul nu trebuie sa fie folosit pentru a ascunde efectele
utilizarii materiilor prime defectuoase sau a metodelor indezirabile
(inclusiv neigienice) pe parcursul oricarei activitati. In
multitudinea de aditivi folositi in industria alimentara, cei mai
periculosi pentru sanatatea organismului sunt cei de sinteza, adica
cei obtinuti prin procedee chimice nenaturale.
Alimentele cu cele mai multe toxine, care ar trebui evitate la
consum, sunt margarina vegetala, guma de mestecat, uleiul de
mustar, mezelurile, bauturile racoritoare si dulceturile. Aditivi
alimentari, chipurile, imbunatatesc calitatea produselor, dar in
realitate nu sunt altceva decat substante chimice deosebit de toxice
sau cancerigene: potrivit rapoartelor organizatiilor internationale,
mortalitatea in randul populatiei globului, cauzata de consumul
alimentelor imbogatite cu substante artificiale, se afla pe locul al
III-lea, dupa consumul de droguri si medicamente si dupa
accidentele de circulatie.
Consumul indelungat de produse alimentare aditivate
sintetic produce in organismul uman un bombardament asupra organelor interne, care provoaca
distrugerea sistemului imunitar (acesta ajunge sa produca anticorpi peste masura, folosindu-i
impotriva propriului organism), precum si o serie de tumori maligne si benigne:
- indulcitorii pot provoca probleme metabolice, diabet şi afecţiuni cerebrale;
- antioxidantii pot provoca cancer;
- agentii de ingrosare pot provoca iritaţii ale tractului digestiv şi cancer.
Aditivii alimentari sunt impartiti in 24 de categorii dintre care enumeram pe cele mai
raspandite:
- edulcorantii - pentru indulcit;
- colorantii - pentru a schimba sau a da culoare (E100-E180);
- acidifiantii - dau un gust usor acid;
- corectorii de aciditate - cresc sau diminueaza aciditatea;
- emulgatorii - asigura un amestec omogen intre apa si grasimile alimentare (E400-E500);
- conservantii - Intarzie sau impiedica alterarea alimentelor. (E200-E290);
- corectorii de gust si de miros - schimba/imbunatatesc mirosul si gustul alimentelor;
- propulsorii - unele gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje;
- gaze de ambalaj - asemanatoare aerului;
- antioxidanti - limiteaza oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul (E300-E337).
Din punctul de vedere al efectelor provocate, aditivii alimentari sunt ierarhizati astfel:
- Adaosuri suspecte: E 125, E 141, E 150, E 171, E 172, E 173, E 240, E 241, E 477;
- Adaosuri periculoase: E 102, E 110, E 120, E 124;
- Adaosuri toxice:
- produc boli intestinale: E 220, E 221, E 222, E 223, E 224;
- afecteaza tubul digestiv: E 338, E 339, E 340, E 341, E 407, E 450, E 461, E 463, E 465, E
466;
- produc boli de piele: E 230, E 231, E 232, E 233;
- suprima din organism vitamina B12: E 200;
- cresc colesterolul: E 320, E 321 (antioxidanti din margarina);
- ataca sistemul nervos: E 311, E 312;
- produc boli ale aparatului bucal: E 330 (acidul citric sau sarea de lamaie - cel mai periculos
adaos cancerigen);
- Adaosuri cancerigene: E 123, E 131, E 142, E 211 (foarte nociv), E 213, E 214, E 215, E 217, E
230, E 631 (glutamatul de sodiu).
Trebuie precizat ca numai consumul periodic de produse care contin aditivi genereaza
efecte negative asupra sanatatii. Folosirea intamplatoare a acestor produse nu afecteaza
organismul. Se stie ca cei mai expusi la boli sunt copiii.
In tarile dezvoltate, se fac demersuri pentru diminuarea concentratiei de aditivi din
produsele alimentare sau chiar pentru eliminarea acestora. In Romania, controalele efectuate de
Autoritatea pentru Protectia Consumatorului (fostul OPC) au semnalat ca aditivii nu numai ca
sunt folositi incorect, in concentratii mai mari decat cele standardizate, dar, cateodata, folosirea
lor mascheaza unele deficiente ale produsului alimentar. Mai mult, unii producatori nu inscriu pe
etichetele de prezentare a produselor alimentare aditivii utilizati sau inscriu alti aditivi in locul
celor incorporati in mod real ori folosesc aditivi cu termen de valabilitate depasit. Toti acesti
factori accentueaza efectul negativ al E-urilor.
Insa, exista si aditivi alimentari care nu prezinta asemenea riscuri de imbolnavire, asa-
numitele „E-uri bune”:
- E306 - tucoferol, sau Vitamina E, este un antioxidant natural care ajuta la regenerarea celulelor;
- E407 - caragenanul, emulsifiant natural;
- E322 - lecitina, un antioxidant natural intalnit si in ciocolata;
- E421 - manitolul de cofetarie;
- E300 - riboflavina sau Vitamina B2;
- E440 - acid ascorbic natural sau Vitamina C naturala;
- E140 - clorofila, colorant natural folosit in cofetarii,colorarea pastelor de dinti si cosmeticalelor.
De ce folosim conservanţii?
Lista aditivilor care nu ar trebui să facă parte din lista de ingrediente a produselor
farmaceutice pentru copii cuprinde: tartrazinul (E102), Quinoline Yellow (E104), Sunset Yellow
(E110), Carmoisine (E122), onceau 4R (E124), Allura Red (E129) şi benzoatul de sodiu (E211).
Studiul specialiştilor a arătat că felul în care copiii se comportă este afectat de combinarea acestor
aditivi din compoziţia medicamentelor. Astfel, s-a observat că micuţii cu vârste între trei şi nouă
ani întâmpinau, în urma administrării unor medicamente care conţineau un număr mare de aditivi,
dificultăţi în a sta liniştiţi şi a se concentra, devenind gălăgioşi şi impulsivi. Cu toate acestea,
reprezentanţii asociaţiei producătorilor de medicamente din Marea Britanie afirmă că nu s-au
descoperit dovezi care să ateste faptul că aditivii din medicamente cauzează probleme
comportamentale sau de sănătate.
2. DEGRADADEA PRODUSULUI:
Din grafic reiese ca lumina cu lungime de unda mai mica (în zona albastra a spectrului),
accelereaza viteza de preluare a oxigenului si initiaza reactia de oxidare la întuneric, de 35 de ori
mai repede decât lumina cu lungime de unda mai mare (în zona galbena a spectrului). În practica,
important este a se reduce sau elimina lumina cu lungime de unda între 300 si 400 nm, deoarece
accelereaza viteza de reactie a oxigenului si initiaza reactia fotochimica la întuneric.
3. IMPURITATEA:
Referitor la mediu, ingineria genetică poate aduce serioase prejudici: poluare genetică,
prin transferul orizontal de gene,de la speciile de cultură la speciile sălbatice înrudite; răspîndirea,
pe cale naturală, a seminţelor şi a polenului transgenic; apariţia unor specii de buruieni rezistente
la erbicide; dereglarea balanţei ecologice; pierderea biodiversităţii recoltelor; reţinerea toxinelor,
în special ale celor Bt, în ţesuturile erbivorelor, cauzînd efecte nocive asupra sănătăţii acestora şi
implicit, a noastră, a consumatorilor de carne.
În ultimii ani, medicii se confruntă tot mai des cu sindroame alergice noi datorită creşterii
toxicităţii alimentelor. Genele nou inserate pot produce proteine la care unii oameni au alergii.
Cele mai frecvente alergii sînt faţă de lapte, ouă, peşte, soia, cereale.
Alimentele procesate prin inginerie genetică, adeseori apar pe piaţă fără o informare
adecvată a consumatorilor. Printre companiile care utilizează ingredienţi modificaţi genetic se
enumeră companiile ce produc: ciocolată: Cadbury, Hershey's, Mars, Snickers, Twix, Milky
Way; băuturi răcoritoare: Coca-Cola, Sprite, Pepsi Co, 7 Up, Nesquik, Nestle; orez: Uncle Beans;
sosuri: Knorr; ceaiuri: Lipton; biscuiţi: Parmalat.
Orezul auriu: Cei care susţin cultivarea organismelor modificate genetic spun că, pentru
ţările din lumea a treia, acestea pot însemna salvarea de la foamete. În câteva ţări din Asia şi
majoritatea statelor africane, deficienţa de vitamina A este responsabilă de aproximativ două
milioane de decese anual şi de aproximativ 500.000 de cazuri de
orbire, mai ales în rândul copiilor. Pentru salvarea acestora s-a creat,
prin inginerie genetică, un soi de orez bogat în betacaroten (subtanţă ce
conţine vitamina A şi Fier). Soiul a primit numele de Orez Auriu, din
cauza culorii, însă nu este disponibil deocamdată pentru consumul
uman, fiind încă în faza de testare.
Rosii fara gust: Prima cultură modificată genetic a fost cea de roşii
FlavrSavr, obţinută în SUA, în 1994, de firma Calgene. Nu au existat
comentarii din partea publicului, dar nici nu a avut succes comercial
din cauza gustului ce lăsa de dorit. În 1997, roşiile modificate genetic
au fost retrase de pe piaţă, găsindu-li-se o altă întrebuinţare: sos de
tomate la conservă.
Principalii producatori de OMG-uri:
Cele patru mari culturi de plante modificate genetic cultivate în anul 2003 pe plan mondial
sînt: soia (41,4 mil ha), porumb (15,5 mil ha), bumbac (7,2 mil ha) şi rapiţă (3,6 mil ha).
Dezavantaje:
Modificările genetice generează numeroase efecte adverse asupra sănătăţii umane şi a mediului:
- efecte alergice şi toxice asupra oamenilor: majoritatea culturilor modificate genetic sînt
concepute să reziste la aplicări fără limită de ierbicide. Două dintre cele mai folosite chimicale,
bromoxynil şi glyphosat (Roundup TM) sînt asociate cu tulburări de creştere ale fetuşilor, cu
tumori, carcinoame, limfoame non-Hodgkin. Se consideră că soiul de porumb modificat genetic
numit StarLink declanşează reacţii alergice precum voma, diareea şi şocul anafilactic. Unii
consultanţi ştiinţifici din SUA consideră că toate proteinele din porumbul modificat genetic (36%
din producţia SUA) ar putea acţiona ca agenţi antigenici şi alergenici.
- efecte alergice şi otrăvitoare asupra plantelor şi animalelor: un studiu a demonstrat o
dependenţă clară între hrănirea cu alimente modificate genetic şi starea de sănătate a urmaşilor.
Morfologia şi structurile biochimice ale cobailor sînt foarte asemănătoare cu cele ale oamenilor,
ceea ce este extrem de îngrijorător în ce priveşte efectele asupra mamelor şi bebeluşilor
nenăscuţi, mai ales în contextul în care se urmăreşte introducerea de cât mai multe OMG în
alimentaţia umană, din raţiuni comerciale.
- efecte dăunătoare asupra dinamicii populaţiei de specii în mediul gazdă şi asupra
diversităţii genetice a fiecăreia dintre aceste populaţii; plantele modificate genetic sînt specii
exotice, capabile să pună stăpânire pe noi teritorii, eliminând alte culturi şi creînd supergândaci şi
superburuieni, care obligă la folosirea a şi mai multe chimicale toxice. Plantele modificate
genetic pot poleniza încrucişat cu plantele culturilor similare, fenomen care a provocat deja
distrugerea multor ferme organice, ale căror standarde nu permit folosirea seminţelor modificate
genetic.
- sensibilitatea modificată a agenţilor patogeni, facilitând răspândirea bolilor infecţioase sau
crearea de noi vectori;
- diminuarea acţiunii tratamentelor profilactice sau terapeutice medicale, veterinare sau
fitofarmaceutice prin transferul genelor care conferă rezistenţă la antibioticele utilizate în
medicină; deoarece modificarea genetică este o ştiinţă cât se poate de inexactă, „specialiştii
geneticieni“ folosesc o genă-marker pentru a stabili dacă inserţia genelor în organisme a reuşit.
Adesea, gena-marker este tocmai una dintre cele care codează rezistenţa la antibiotice.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat în 2001 că oamenii manifestă deja niveluri de
rezistenţă la antibiotice care îi fac mai vulnerabili la maladiile mortale.
- efecte asupra biogeochimiei, prin schimburi în descompunerea în sol a materialului organic.
Spre deosebire de SUA, unde dupa omologarea produselor modificate genetic acestea sunt
egale in piata, neexistand o etichetare specifica, Uniunea Europeana a impus reguli dure in ce
priveste etichetarea si identificarea acestor produse. Romania a adoptat toate cerintele UE in
domeniul cultivarii, controlului si marketingului produselor agricole modificate genetic.
Incepand de la jumatatea anului trecut, toate produsele alimentare care contin organisme
modificate genetic trebuie sa aiba inscris pe eticheta o mentiune care sa specifice prezenta
acestora. Prin hotarare de Guvern s-a stabilit ca etichetarea este obligatorie in cazul tuturor
produselor alimentare si furajelor care contin minimum 0,9% OMG. Conform HG 173/2006,
responsabilitatile privind verificarea modului in care sunt respectate cerintele de trasabilitate
pentru OMG revin Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor
(ANSVSA), iar cele de etichetare cad in sarcina Autoritatii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor.
Asa cum prevede legislatia europeana, cultivatorii vor fi monitorizati de la aprobarea
culturii pana la livrarea productiei obtinute catre procesare. Monitorizarea acestora se va face de
catre un organism de inspectie, aflat in subordinea Ministerului Agriculturii si format din 47 de
inspectori la nivel de judet si 326 de specialisti nominalizati la nivel local.
Deoarece consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce conţine un aliment şi de a alege mărfurile în
cunoştinţă de cauză, se impune ca etichetarea alimentelor modificate genetic să devină obligatorie
în toate ţările care produc sau comercializează astfel de produse. În prezent etichetarea OMG-
urilor este obligatorie numai în statele Uniunii Europene.
Conţinutul informaţional al etichetei unui produs modificat genetic trebuie să facă referire
la următoarele aspecte:
- denumirea comună;
- denumirea ştiinţifică;
- codul modificării genetice.
Legislaţia europeană nu interzice, din păcate, utilizarea OMG-urilor, ci stabileşte doar un
cadru legislativ – mai mult declarativ – care „să asigure securitatea maximă pentru sănătatea
omului şi a mediului“. În ţările Uniunii Europene, activităţile de obţinere, testare, utilizare şi
comercializare a OMG-urilor sînt supuse, dar numai teoretic, unui regim special de reglementare,
autorizare şi administrare. Puţini ştiu însă, de exemplu, că siropul de glucoză din reţeta
ciocolatelor este obţinut din porumb modificate genetic, sau că lecitina din soia din aceeaşi reţetă
foloseşte soia modificata genetic.
A fost stabilit un cadru juridic şi instituţional care este lăudat fără bază reală că are drept scop
„reducerea riscurilor de producere a unor efecte negative asupra sănătăţii oamenilor, echilibrului
ecologic şi calităţii mediului înconjurător“. Astfel, în anul 2003, Comitetul Ştiinţific pentru Plante
al UE s-a mulţumit să propună, de ochi lumii, scăderea pragurilor de toleranţă legale la
organismele modificate genetic, dar nu eliminarea oricărei posibilităţi ca OMG să devină hrană
pentru oameni.
Toate reglementările elaborate au la bază principiul precauţiei şi includ proceduri detaliate
privind evaluarea şi managementul riscurilor.
În România, deoarece abia dacă există în prezent un laborator specializat pentru analiza şi
depistarea prezenţei OMG-urilor în produse alimentare, cadrul legislativ ar trebui să compenseze
acest neajuns, prin înăsprirea reglementările privind obligativitatea de a menţiona pe eticheta
produselor prezenţa OMG-urilor. De la ar trebui şi până la etichetarea propriu-zisă este însă o
distanţă uriaşă... Afacerile oneroase cu soia modificată genetic prosperă şi singurii care plătesc cu
porţii de sănătate sînt cei care ajung să o consume fără măcar să ştie despre acesta.
În România a fost constituită Comisia Naţională pentru Securitate Biologică, ca autoritate
naţională abilitată să organizeze realizarea măsurilor prevăzute de lege şi să exercite controlul
privind regimul organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi al
produselor rezultate din acestea.
Cadrul legislativ referitor la problema obţinerii şi comercializării organismelor
modificate genetic cuprinde următoarele acte normative:
a) OG 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor
modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din acestea -
primul act normativ care reglementează acvităţile privind importul seminţelor de plante
modificate genetic şi cultivarea acestora pe teritoriul României;
b) Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea OG 49/2000 privind regimul de obţinere, testare,
utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei
moderne şi a produselor rezultate din acestea – include noile prevederi comunitare apărute în
acest domeniu, precum şi alte acte juridice ale unor convenţii internaţionale la care România este
parte (Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea);
c) HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor obţinute din alimente modificate genetic sau
care conţin aditivi şi arome modificate genetic ori obţinute din organisme modificate genetic;
d) Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii,
comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante;
e) Ordinul MAPAM (Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului) nr. 462/2003
privind evidenţa agenţilor economici (persoane fizice sau juridice, asociaţii fără personalitate
juridică) de a declara la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, suprafeţele cultivate cu plante modificate genetic şi producţiile realizate.
Supravegherea calităţii produselor alimentare în scopul prevenirii afectării sănătăţii sau
chiar vieţii oamenilor şi calităţii mediului înconjurător trebuie tratată cu maximă responsabilitate.
Consumatorul ar trebui să rămână în centrul preocupărilor autorităţilor de specialitate, dar şi ale
tuturor celorlalţi factori de decizie.
Concluzii:
Aşa zisa valoare nutriţională îmbunătăţită a culturilor modificate genetic, nu este decît o
poveste frumoasă menită să ademenească credulii. Cauza principală a malnutriţiei pe glob este
substituirea cu monoculturi industriale a culturilor diverse oferite de sistemul tradiţional. Practica
agricolă intensivă distruge nutrienţii din sol, sărăcind culturile şi nu îmbogăţindu-le. Nici o
tehnică a ingineriei genetice nu poate remedia situaţia. Numai revenirea la metodele tradiţionale
de cultivare şi la biodiversitatea agricolă poate îmbunătăţi acest lucru. Noi evidenţe indică faptul
că ADN-ul transgenic, din praful şi polenul provenit din culturi modificate genetic, se poate
răspîndi la organismele din mediu, inclusiv la om. Cercetările genetice au arătat că multe boli
specifice plantelor, animalelor sau omului îşi au originea în mici imperfecţiuni ale codului
genetic. Ne putem imagina cît de grave pot fi efectele secundare şi accidentele în cazul tuturor
acestor tehnologii care se joacă cu ordinea şi echilibrul atît de fragil al celulelor vieţii.
Cel mai mare experiment din istoria umanităţii a început odată cu aceste industrii iraţionale şi
aberante iar terenul pe care se experimentează este însuşi sistemul ecologic de care depinde viaţa
terestră. Mai normal ar fi, să beneficiem de roadele unei ştiinţe independente, care să se ocupe de
găsirea unor soluţii cu adevărat viabile la problemele care frămîntă omenirea şi nu să coalizeze cu
o industrie tehnologică al cărei unic scop este să se vândă. Un fapt îmbucurător este acela că, în
timp ce culturile MG îşi demonstrează, rînd pe rînd, ineficacitatea, pe glob se dezvoltă şi prinde
teren ideea de agricultură ecologică, atît în lumea a treia cît şi în Europa şi America de Nord.
Principiile de bază ale agriculturii ecologice constau în eliminarea oricărei tehnologii poluante,
utilizarea economică a resurselor energetice conveţionale, susţinerea şi ameliorarea fertilităţii
naturale a solului, principii care, aplicate, ar constitui o bază pentru salvarea biodiversităţii,
menţinerea echilibrului ecologic natural şi, totodată, şansa noastră pentru viitor. Uniunea
Europeană doreşte ca, în anii care vor urma, alimentele ecologice, adică produsele agricole
obţinute fără îngrăşăminte chimice, să predomine în alimentaţia din lume.
b) Celuloza este polizaharida cea mai raspindita in natură. Formarea celulozei în plante
este rezultatul unui proces de biosinteză fotochimică. Celuloza se obţine in general din bumbac,
lemn, stuf şi paie. Cea mai pură varietate de celuloză se obtine din bumbac prin egrenarea
(îndepartarea seminţelor) şi apoi spălarea vatei din capsulele plantei de bumbac. Această varietate
este folosită aproape exclusiv în scopuri textile. O celuloză mai putin pura se obţine din lemn,
stuf sau paie. Această celuloză este amestecată cu diferiţi componenţi necelulozici, numiţi
irecruste(lignina, poligozaharide, răşini etc.), care trebuie indepartati. Separarea se poate face cu
ajutorul unor reactivi acizi sau bazici care dizolvă incrustele, eliberînd cea mai mare parte a
materialului celulozic util. Celuloza rezultată este supusa albirii şi serveşte la fabricarea hîrtiei
sau la chimizare. Prin hidroliza enzimatică, celuloza formează glucoză.
Celuloza este o materie primă de mare valoare economică şi constituie punctul de plecare
în fabricarea unor produse importante, dintre care cea de hârtie ocupă un loc principal.
Substantele de baza pentru fabricarea hartiei sunt fibrele vegetale ca lemnul, paiele, inul, cănepa,
bumbacul, dar si zdrenţe, precum si maculatura.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE